Discursul domnului Cristian Ionescu în cadrul Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

Laudatio pentru dr. Andreea Stănciulescu (Alexe)

Îmi face o deosebită plăcere să prezint această lucrare, care se remarcă, între altele, prin două aspecte oarecum frapante din punct de vedere al apariției unor astfel de lucrări. Este prima lucrare, în literatura noastră de specialitate, care tratează la nivel monografic această temă – puterea constituantă – și este a doua lucrare pe acest subiect, prima aparținând renumitului jurist George M. Itani, ca teză de licență susținută de acesta în 1901 la Facultatea de Drept din Paris. Deci după 119 ani iată că această temă este abordată la nivel monografic și, totodată, ca o cercetare doctorală – vă pot spune – cu foarte bune rezultate. Sunt puține temele de reflecție, ca și de cercetare științifică, ale dreptului constituțional, cum este și tema puterii constituante, care au atât de multe legături cu istoria constituțională, cu sociologia politică, cu psihologia politic-socială, cu filozofia, dar și cu tradițiile culturale, cu felul de a fi al fiecărui popor. Am putea spune – iar Andreea Alexe o spune foarte bine în lucrare –, puterea constituantă este o specie a puterii suverane a poporului; și prezintă caracterele generale ale acestei suveranități. Dacă puterea suverană a poporului trebuie să întrunească elementele constitutive ale legitimității sale, tot astfel este necesar ca puterea constituantă să nu fie stânjenită sau influențată de o altă voință politică, indiferent cine ar exercita-o. Se poate spune – și acest lucru este foarte bine evidențiat în lucrare – că poporul trebuie să aibă față de puterea sa constituantă o deplină libertate de acțiune, atât în ceea ce privește vocația de a alege o adunare constituantă larg reprezentativă, cât și de a stabili, prin reprezentanții săi în această adunare constituantă, conținutul normativ al Constituției ce urmează să fie adoptat.

Raportul între puterea constituantă a unui popor determinat și suveranitatea și independența de care se bucură acesta în momentul în care optează pentru constituirea unei adunări constituante și elaborarea unei noi Constituții vă spun că nu este un lucru simplu de realizat. Istoria politică a unor națiuni înregistrează cazuri în care s-a respectat cadrul formal al organizării puterii constituante, dar conținutul normativ al acesteia a fost dictat de un alt stat sau alte state, un stat anumit sau alte state au fost consultate sau au avizat asupra unor instituții ori norme de rang constituțional. Am în vedere – și are în vedere și Andreea Alexe – Constituția Japoniei din 1945, care nu a fost scrisă de către un japonez, Constituția Germaniei din 1949 și Constituția României din 1952, fiind cunoscut faptul că proiectul acestei Constituții a fost trimis la Moscova și s-a întors de acolo cu adaosuri scrise cu mâna de Stalin, în legătură îndeosebi cu organizarea administrativ-teritorială a României.

Mai recent pot fi menționate situații în care alte state sau organisme internaționale sunt invitate să avizeze asupra unor propuneri de revizuire constituțională sau chiar să exprime opinii cvasi-obligatorii cu privire la funcționalitatea unor instituții politice sau a unor norme de rang infra-constituțional; or, toate acestea, pe care, desigur, le cunoașteți, privesc problema suveranității statului asupra căruia se impune o intruziune constituțională.

Nu voi prezenta pe larg și în amănunțime alte aspecte ale lucrării. Dar vreau să vă spun câteva gânduri pe care le-am căpătat după lectura ulterioară a acestei lucrări. Este o comparație – este adevărat, poate forțată – între puterea constituantă și Constituție. Puterea constituantă poate fi asemuită cu un valoros diamant brut, din care bijutieri iscusiți și inspirați – am în vedere pe legiuitorii din constituantă – reușesc să o șlefuiască ca o podoabă strălucitoare; adică să facă o Constituție. Este în această comparație și o morală: Valoarea și eficiența unei Constituții depind de iscusința legiuitorilor. Dacă interpretăm această morală la Constituția României în vigoare, putem ajunge la concluzii foarte interesante. Spun aceasta pentru că am studiat cu multă atenție stenogramele comisiei constituționale din 1990-1991, ca și dezbaterile din constituantă și am constatat grave erori de judecată și filozofie constituțională, de care ne lovim din păcate și astăzi. Mă refer numai la trei aspecte, pe care vi le-aș propune și ca temă de reflecție: Cum se acomodează caracterul statului român ca stat de drept cu reglementarea infra-constituțională a încheierii unor protocoale secrete între Serviciul Român de Informații și instituții judiciare de rang constituțional? Cum se acomodează caracterul social al statului român cu poziția membrilor parlamentului și ai guvernului potrivit căreia pensiile de serviciu ale magistraților și ale unor categorii social-profesionale cu statut de funcționari publici, deci înzestrați cu autoritate statală, sunt considerate cu cinism „pensii nesimțite”? Cum se acomodează caracterul democratic al statului român cu angajarea răspunderii guvernului asupra unui proiect de buget, când acesta trebuie adoptat doar prin dezbatere democratică în parlament? Sunt doar trei întrebări, pe care fiecare dintre dumneavoastră – judecători, procurori, avocați, cadre didactice, le puteți multiplica în activitatea proprie.

Vă mulțumesc foarte mult și o felicit din nou pe Andreea Alexe pentru această lucrare și pentru premiul primit.