Paradoxul judecătorului

3 iul. 2023
Vizualizari: 1200
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Se spune adesea că la baza unei societăți democratice stă o justiție solidă. Că fără justiție nimic nu e și că acolo unde justiția nu funcționează, se trece foarte ușor granița dintre democrație și totalitarism.

Regimurile totalitare sau autoritare sunt cele în care societatea este complet „controlată”, important fiind în delimitarea celor două forme de exercitare a puterii cât de intruziv și de extins se manifestă aceasta în sfera ei de acțiune.

Controlul conducerii constituie prin ea însăși fundamentul unui regim în care dominantă este puterea exercitată de un grup restrâns de persoane, în care interesul poartă exclusiv asupra exercițiului și consolidării acestei puteri, iar dacă această putere nu este contestată, atunci societății i se oferă un anumit grad de libertate ce pare a susține în continuare, în formă cel puțin, un așa-zis regim democratic. În realitate, însă, autoritarismul își face simțită prezența prin  încorsetările impuse sau autoimpuse din rațiuni de conservare, de teamă ori de neasumare. Și, chiar mai mult decât atât, este deseori susținut de cetățeni prin conformarea voluntară la diferite forme de manifestare a puterii, prin susținerea anumitor comportamente ori prin neopunerea la ceea ce se constituie în derapaje de la natura firească a lucrurilor.

În regimurile totalitare, însă, controlul încearcă să se impună decisiv și agresiv, prin suprimarea oricărei forme de independență a acțiunilor și minților oamenilor, devenind platformele perfecte pentru încălcarea drepturilor și libertăților.

Or, rolul justiției este acela de a echilibra exercițiul puterii în stat, de a reașeza valorile în matca principiilor și drepturilor fundamentale, ca bază a democrației.

Atunci când vorbim despre justiție, avem în vedere garanții constituționale și legale, pace și armonie socială, adevăr și echitate, dar și înfăptuitori de dreptate competenți și independenți. Judecătorii, căci pe ei îi avem în vedere, sunt reperul de profesionalism și integritate ce susține un act de justiție corect și echilibrul social ce stă la baza unei democrații adevărate.

Cât privește competența, judecătorului i se cere un ansamblu de cunoștințe profesionale, de aptitudini umane și de capacități de înțelegere profundă a realităților vieții sociale. Căci judecătorul nu poate fi izolat de societate, nu coboară dintr-un turn de fildeș pentru a face dreptate și apoi urcă înapoi, ci trăiește alături de ceilalți oameni și ia parte la viața cetății.

Profesionalismul se manifestă printr-un cumul de cunoaștere, de rațiune și judecată, de gândire logică și ordonată, clară și sistematizată, capabil să facă din judecător un etalon de încredere și de siguranță.

Urmează apoi înțelepciunea, maturitatea, dar și capacitatea și deschiderea spre înțelegerea problemelor cu care se confruntă societatea.

Curățenia interioară, mintea liberă și aptitudinea de a se ridica deasupra lucrurilor mărunte sunt alte repere pe care judecătorul trebuie să le internalizeze. Prejudecățile, umorile și subiectivismele nu pot compune personalitatea judecătorului, astfel de trăiri sufletești fiind străine de profilul cerut unei asemenea funcții.

În fine, incoruptibilitatea este o trăsătură esențială pentru conduita judecătorului, integritatea fiind una dintre valorile indispensabile profesiei de judecător. Cinstea, corectitudinea trebuie să se raporteze în toate aspectele vieții unui judecător, cele mai perfide și periculoase tare incompatibile cu calitățile cerute funcției fiind corupția și abuzul de putere.

Corupția, înțeleasă în sens de abatere de la moralitate, de la datoria profesiei și de la cinste cunoaște în ultima perioadă de timp valențe noi și perspective nebănuite. Și avem aici în vedere, în mod special, acele atitudini voluntare de subordonare, de abandonare a independenței și a principiilor, de neasumare ori chiar de frică ce susțin într-un mod complet de neînțeles acțiunile de putere cu puternice conotații autoritare.

Căci, sistemul de justiție este și el o formă de exercitare a puterii – judecătorești -, fiind, așadar, la rândul lui susceptibil de tendințe autoritare.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Abuzul de putere sau exercițiul discreționar și excesiv al puterii, cu depășirea limitelor specifice funcției deținute se manifestă tot mai pregnant, instrumentarul de lucru ce-l configurează fiind variat și rafinat. Excesul de putere și exercitarea acesteia dincolo de granița legală permisă reprezintă astăzi cea mai gravă formă de corupție, aceasta din urmă având un conținut mult mai ”ofertant” decât în trecut prin prisma mecanismelor de acțiune și a instrumentelor – legale – cu care se operează.

În acest context, pe fondul discreditării justiției manifestat constant în ultima perioadă de timp și prin mutarea (intenționată sau nu a) atenției de la adevăratele și acutele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar, se face loc ipocriziei, incompetenței, fricii, pervertirii adevărului, minciunii și nonvalorii.

Astfel, esența procesului de distribuire a dreptății dispare.

Vulnerabilizarea puterii judecătorești prin orice mijloc, extern ori intern, conduce la pierderea independenței judecătorilor și, inevitabil, la încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la consolidarea centrilor de putere și la instalarea autorității dictatoriale.

Cei care, deliberat sau nu, la vedere sau subteran, slăbesc puterea judecătorească, decredibilizând-o, umilind-o, timorând-o, copleșind-o nu fac altceva decât să contribuie la ruinarea sigură a democrației.

Pe de altă parte, afișarea obsesivă a discursului public în cheia responsabilității judecătorilor pentru justificarea unor dorite modificări la statutul magistraților ori doar prea multelor și prea deselor fluturate amenințări conțin atât de mult fariseism din partea celor cărora le incumbă obligația de a fi onești și profesioniști încât cu intenție manipulează dezbaterea într-o direcție falsă și detrimentală nu doar puterii judecătorești, pe care și-o doresc vulnerabilă și dependentă, ci societății în ansamblu. Căci, așa cum responsabilitatea trebuie să existe și să atragă consecințele aferente în caz de eșec, tot astfel stabilitatea, predictibilitatea, importanța și forța statutului magistratului trebuie să fie garantate și nealterate în timp prin intervenții lipsite de orice fel de logică și viziune.

Dar ne întrebăm cum să se poată construi solid, profesionist și altruist atunci când sferele de putere, mai ales cele din cadrul sistemului judiciar, participă la jocuri de putere, creează și întrețin mecanisme de fidelizare și nu de puține ori, insidios și înșelător, influențează decizii importante.

În acest peisaj sumbru și insalubru, unica speranță rămâne judecătorul, singurul care trebuie să exercite cu adevărat puterea în sistemul judiciar: acel judecător principial, inflexibil în credința vizând valorile democrației, curajos, asumat și profesionist, permanent preocupat de formare și dezvoltare.

Dacă primele lucruri pe care le aflam pe băncile facultății erau că Judecătorul reprezintă dualitatea drept – forță, că întruchipează puterea și contraputerea, adică esența democrației, astăzi descoperim că paradoxul judecătorului este acela că, deși reprezintă o putere, aceasta este desconsiderată și că, în loc să fie o contraputere veritabilă, ca fundament al democrației, aceasta a fost redusă la un serviciu public vlăguit și individualist.

Să ne dorim – cu puterea puterii judecătorești – să revedem o justiție solidă, puternică, curajoasă și asumată, netimorată și valoroasă, capabilă să aducă pacea socială, să asigure acel cadru de echilibru și armonie atât de necesar într-o societate pustiită, dezolată și deznădăjduită și să genereze o nouă tinerețe a profesiei printr-o uriașă acțiune colectivă a iubirii de oameni, a bunătății și a onestității.


* Editorial publicat în cadrul Revistei române de jurisprudență nr. 1/2023.

Paradoxul judecătorului was last modified: iulie 3rd, 2023 by Evelina Oprina

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Evelina Oprina

Evelina Oprina

Este membru în Consiliul Superior al Magistraturii și prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din București.
A mai scris: