Discursul domnului Radu Rizoiu cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2020

Laudatio domini Flavius Antoniu Baias

sau

Echilibrul ca virtute

L-am cunoscut pe Profesorul Flavius Baias în toamna anului 1994, când, suplinindu-l pe Profesorul Valeriu Stoica, a venit să ne predea cursul despre Posesie. Încă de pe atunci m-au surprins calmul și rigoarea afișate de Profesorul Baias atunci când preda. Lucrurile decurgeau lin, discursul se construia molcom, aplatizând bătăliile epice pe care instituția predată le generase de-a lungul timpului (de exemplu, între Jhering și Savigny). Dreptul părea o disciplină de studiu desprinsă din Rai (deși Sfântul Petru ne sugerează că, în lumea celor drepți, legile nu-și găsesc sensul pentru că bunul-simț este suficient).

În anul următor, am urmat cursurile de Dreptul Familiei tot cu Profesorul Flavius Baias. Materia era pasionantă (că să nu spun „pasională”), iar Profesorul Baias vădea semnele pasiunii când își amintea de procesele soluționate pe când era (tânăr) judecător. Cu toate acestea, discursul era echilibrat, iar materia era prezentată mai degrabă ca analiza unui contract decât ca o construcție ideologică. În definitiv, dacă privim căsătoria ca o instituție, oare cine ar mai dori să fie instituționalizat? Prin universul strâmt al regimului legal imperativ unic de la acea vreme, Profesorul Baias reușea să găsească mici crăpături prin care să ne arate cerul albastru de dincolo.

Așadar, aș spune că una din principalele „opere” ale Profesorului Baias este puterea de a preda studenților despre suprafața liniștită a oceanului Dreptului, dincolo de furtunile din adâncuri. Pentru un novice aflat la început de drum este extrem de util să nu fie înspăimântat, să învețe să navigheze pe ape calme înainte de a lua valurile în piept. Acest har didactic este cel care l-a definit pe Profesorul Flavius Baias întreaga sa carieră.

Dar Profesorul Baias a fost Judecătorul Baias și este Arbitrul Baias. În aceste calități, Profesorul Baias a pus bazele unei jurisprudențe marcate și ea de semnul balanței. Faptul că hotărârile arbitrale pronunțate nu sunt (atât de) publice (pe cât ar trebui), nu înseamnă că nu există o importantă operă de construcție juridică în spatele lor.

De asemenea, Profesorul Baias a fost Secretatul de Stat Baias din Ministerul Justiției, într-o perioadă în care s-au pus bazele democrației și ale economiei de piață în România, dar și cele ale prestigiului magistraturii. Opera legislativă a Profesorului Baias nu poate fi subestimată, iar aceia dintre Dumneavoastră care au asistat măcar o dată la lucrările unei comisii parlamentare înțeleg cât efort este implicat într-un asemenea demers.

Nu în ultimul rând, Profesorul Baias a fost Arhitectul Baias și Inginerul Baias: el a fost cel care a coordonat programul de consolidare a Palatului Facultății de Drept, de refacere a acoperișului și de așezare pe baze moderne a structurii instituționale a corpului profesoral al Facultății. Tot dumnealui a făcut primul pas în modernizarea programelor de studii și a inițiat corelarea planului de învățământ cu apariția Noilor Coduri.

În tot ceea ce a întreprins, Profesorul Baias și-a pus marca echilibrului său lăuntric. Până și oprirea „scufundării” aripii Pârvan a Palatului Facultății de Drept este un exemplu (material) de echilibrare.

*

Profesorul Baias are un mare defect: generozitatea. Aristotel menționează generozitatea în lista virtuților din Etica nicomahică^[1]. Stagiritul se grăbește să adauge că generozitatea este o „îndeletnicire” continuă: ea nu rezultă din acte izolate. Pentru el, generozitatea este acea zonă medie între avariție și risipă. Mi-e teamă că Profesorul Baias s-a aventurat în zona extremă a generozității, ceea ce Aristotel ar fi privit ca un defect: Profesorul Baias a „risipit” în mod generos cunoștințele sale către oricine i s-a aflat prin preajmă. Decanul Baias a oferit oricui un sfat din inimă și un ajutor nesolicitat în momentele de nevoie. Ministrul Baias a apărat în Parlament principalele acte normative care au inițiat reforma economică la mijlocul anilor ’90, fără să se teamă de faptul că ele vor profita mai degrabă viitoarelor guverne. Poate de aceea edițiile englezești ale lui Aristotel traduceau conceptul de „om generos” prin termenul „liberal man” („and this is the liberal man”^[2]). Profesorul Baias răspunde cu brio afirmației aristotelice cum că „stă în firea generosului să nu se gândească la sine”^[3].

Dacă ne uităm la cărțile și articolele publicate, vom observa că multe dintre acestea sunt scrise în colaborare (de multe ori cu colegi mai tineri). Într-o epocă în care puterea unui om de a acoperi un domeniu al cunoașterii scade pe zi ce trece (analizați situația Premiilor Nobel), Profesorul Baias a înțeles că lucrul în echipă este cheia succesului durabil. Și a reușit să închege echipe multidisciplinare care au dat naștere, de exemplu, primului comentariu complet al Noului Cod civil^[4].

Dar poate că nu toată lumea știe (în definitiv, generozitatea este cel mai adesea anonimă), Profesorul Baias este un pasionat colecționar al artefactelor din istoria Facultății de Drept și a profesorilor acesteia. Iar multe dintre piesele din colecția sa privată (alcătuită de-a lungul vremii de umblat prin anticariate) și-au găsit locul în prima istorie a decanilor Facultății de Drept care a apărut la aniversarea a 160 de ani din inițiativa Decanului Baias.

Decanul Baias este însă și unul dintre principalele capitole ale acestei istorii, căci în cele trei mandate a reușit să aducă echilibrul între forțe. Eforturile întreprinse în consolidarea instituțională a Facultății de Drept sunt acea parte nevăzută a unei opera omnia care va dăinui, iar consolidarea fizică a Palatului Facultății de Drept este un alt reper. De asemenea, redarea spațiilor tradiționale ale Facultății de Drept către studenții și profesorii „prin sârguința, (…) contribuțiile și jertfele” cărora acestea au fost edificate nu va fi uitată de generațiile de profesori și studenți care vor păși în „templu”.

Profesorului Baias i se potrivesc versurile poetului american Walt Whitman din Song of Myself: “Behold I do not give lectures or a little charity,/When I give I give myself”^[5].

*

În cazul Profesorului Baias, semnificația premiului pentru opera omnia este așadar una specială, pentru că activitatea sa a acoperit întreg terenul construcției juridice: de la opera doctrinară și jurisprudențială, la cea legislativă și instituțională, ajungând chiar la „infrastructura” tehnică și edilitară. Să ne amintim că, în celebra sa traducere în latină a Bibliei, Sf. Ieronim (Vulgata, Exodus, 20.9) spunea: „Sex diebus operaberis, et facies omnia opera tua”^[6].

Unui Decan (prea) generos

Așteptând pe fiecare, barba-i crește-accelerat,

Ascultând atâtea plângeri, evită să dea cu barda,

Doar albirea-i ne arată că nicicând n-a simulat

Așa că se poate spune: Decanus non facit barba.

* Fragment din alocuțiunea domnului conf. univ. dr. Radu Rizoiu, Prodecanul Facultății de Drept a Universității din București, cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2020.