Discursul dlui Radu Rizoiu cu ocazia evenimentului de lansare a cărții „IN HONOREM VALERIU STOICA”

Mulțumesc, domnule profesor. Vă mulțumesc pentru că sunteți aici într-un număr atât de mare, dar în primul rând trebuie să îi mulțumesc profesorului Stoica pentru că eu sunt aici. Și aș începe cu un distih din Nichita Stănescu, conform căruia poetul, ca și soldatul, nu are o viață personală. Am aflat că profesorul Valeriu Stoica a fost un soldat destoinic, iar profesorul Lucian Mihai are nenumărate povești despre cariera „militară” a profesorului Stoica. De asemenea, am aflat, nu fără surprindere, că profesorul Valeriu Stoica este poet. Nu spun „a fost poet” – cum încearcă dumnealui să ne păcălească, pentru că mie mi se pare că poezia e un har și ea nu dispare din om. Prin urmare, eu o să încerc acum să vorbesc despre persoana profesorului Valeriu Stoica; despre Valeriu Stoica „proful”.

Cred că adevărata vocație a profesorului Valeriu Stoica este tocmai aceea de profesor. De altfel, cred că și dumnealui știe acest lucru. Dacă ne uităm în cariera extrem de bogată, vom vedea că la mijlocul anilor ’80 a renunțat la o poziție extrem de importantă la acea vreme – aceea de judecător la Tribunalul București –, pentru a veni la Facultatea de Drept. Mai aproape de noi, la mijlocul anilor 2000, a renunțat la o altă carieră extrem de promițătoare și stimulantă, aceea de om politic, pentru a reveni la Facultatea de Drept. Prin urmare, mie mi se pare că aceste decizii, pe care sunt convins că nu le-a luat cu inimă ușoară, sunt nimic altceva decât rezultatul unui determinism – că tot vorbiți de dreptul natural –, și anume, faptul că profesorul Valeriu Stoica este în primul rând un dascăl.

Eu l-am cunoscut pe profesorul Valeriu Stoica în 1994. Și am avut marele noroc de a mă afla, aleatoriu – aleatoriul și norocul sunt două din elementele care mi-au marcat viața –, într-una din cele două grupe care făceau seminarul de Civil cu profesorul Valeriu Stoica. Vreau să vă spun că atunci nu mi-am dat seama ce noroc m-a lovit. Deși îmi puneam întrebarea, când am văzut că au apărut niște colegi din alte grupe, din alte serii, care s-au transferat în grupa noastră, pentru a putea să facă seminarul cu profesorul Valeriu Stoica. Am avut chiar și prieteni de la alte facultăți, care au venit la seminarul profesorului Valeriu Stoica, unde s-au implicat activ – pentru că se făceau procese simulate în anul doi. Era o plăcere.

Cum m-a influențat profesorul Valeriu Stoica. În seminariile, poate mai mult decât în cursurile profesorului Valeriu Stoica, am descoperit plăcerea dreptului. A fost momentul la care dreptul nu mi s-a mai părut tern; la care a căpătat culoare. A fost momentul când ne-a atras frumusețea raționamentului, dincolo de argumentul rece, pe care îl intuisem până atunci. Niciodată profesorul Valeriu Stoica nu a apelat la argumentul de autoritate. Întotdeauna oferea argumente și te lăsa pe tine să alegi care este argumentul care ți se pare cel mai potrivit. Ne-a povestit dreptul real, dreptul din realitate, nu dreptul din cărți. Dreptul pe care îl văzuse la treabă, fie în calitate de judecător, fie în calitate de avocat. Vedeam viața reală prin lentila dreptului, pentru prima dată.

Așa cum au spus și antevorbitorii mei, și eu cred că profesorul Valeriu Stoica este un apostol al liberalismului autentic. Pentru că eu am simțit asta pe pielea mea. Ca tânăr student eram, evident, de stânga. Dar profesorul Valeriu Stoica a reușit să ne învețe virtuțile libertății – apropo și de tematica volumului pe care îl lansăm astăzi – fără, însă, a uita să circumscrie întotdeauna libertatea ordinii; ordinii de drept, în principal.

Încerc acum să mă hazardez, mai ales de față cu dl rector, aici – și, apropo, nu o să comentez contribuția d-lui rector la acest volum, nu de alta, dar ar trebui să vă povestesc eu despre Nozick, în circumstanțele în care dl rector este specialistul român în Nozick, este traducătorul operei lui Nozick în românește și dumnealui își începe articolul spunând că ar trebui să-i spunem adio lui Nozick. Vă dați seama că nu o să mă aventurez să comentez un astfel de eseu, o astfel de teză, cu atât mai mult cu cât eu pot fi de acord că ar trebui să-i spunem adio extremismului lui Nozick, într-o epocă în care extremismul pare să ne orbească din orice direcție ar veni. Dar nu neapărat ideilor.

Însă, vorbind despre idei, eu cred că profesorul Valeriu Stoica este omul care a văzut ideea. Pentru că, dacă Schopenhauer considera că omul ar trebui să se piardă în obiectul studiat pentru a-i atinge esența, acea idee platoniciană, eu am impresia că profesorul Valeriu Stoica a ajuns să vadă ideea dreptății, și de aceea consideră că dreptul face parte din realitatea obiectivă, iar nu că ar fi o meta-realitate. Eu mai am până să ajung acolo, nu știu dacă voi ajunge vreodată, eu, în continuare, voi considera dreptul, totuși, o reflexie în oglindă a realității obiective.

În ceea ce privește conținutul volumului pe care-l lansăm astăzi – volumul reunește 66 de studii, scrise de autori nu numai din sfera dreptului, ci și din sfera drepturilor, a economiei, a politicii, a științelor care se ocupă cu libertatea. Și toate aceste studii sunt circumscrise unei teme: Drepturi, libertăți, puteri la începutul mileniului trei. O temă care-i este atât de dragă profesorului Valeriu Stoica. Și, întrucât n-am reușit să finalizăm – și aici este, în mare parte, vina mea, că nu am fost suficient de insistent cu stabilirea termenelor, întrucât, spuneam, nu am reușit să-l finalizăm în luna octombrie a anului 2018, a trebuit să plătim o dobândă și, la acele 65 de studii, să mai adăugăm încă unul.

În final, țin și eu să mulțumesc în primul rând autorilor și să-mi cer scuze dacă i-am stresat pe unii dintre ei mai mult decât pe alții – de ajunseseră, mi-au declarat, să mă viseze noaptea, în coșmaruri. De asemenea, trebuie să le mulțumesc colegilor editor care au acceptat să întreprindem acest efort – este un efort, vorbeam cu Laura mai devreme, care a ținut aproape doi ani de zile, pentru a pune laolaltă acest volum –, colegilor care ne-au ajutat cu partea de organizare, Silviu Munteanu și Daniel Moreanu, și, nu în ultimul rând, Editurii Universul Juridic, fără de care astăzi am fi făcut o lansare fără carte, dar în principal doamnei Cristina Nicolai, redactorul volumului, care a depus o muncă titanică pentru ca acest volum să aibă un standard extrem de ridicat.

Și, în final, o să închei tot cu un vers, chiar dacă din niște poeți mai noi: „Fortune, fame/ Mirror vain/ Gone insane/ But the memory remains” [Metallica, The Memory Remains]. Mulțumesc.