Discursul domnului Radu Rizoiu în deschiderea Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2021

Acum iau cuvântul în calitate de un simplu reprezentant, în numele dlui Decan al Facultății de Drept a Universității București, pentru că Facultatea de Drept a Universității București a fost un partener tradițional al organizării Premiilor Revistei Române de Drept. Așadar, în această calitate administrativă sunt eu, astăzi, aici și, în această calitate, vreau să spun doar câteva chestiuni legate de această ceremonie care, iată, este la o ediție aniversară, a XV-a.

Este o celebră butadă care circulă așa, mai ales pe rețelele de socializare, cum a menționat dl prof. Stoica, în care se face așa o trecere în revistă, o foarte scurtă istorie a filozofiei umane, în care sunt identificate câteva personaje celebre care au încercat să găsească esența umanității. Și ea începe cu Moise, care spune că „Legea este totul” și se termină, trecând prin mai multe personaje care găsesc esența în altă parte, se termină cu Einstein care a spus că „Totul este relativ”. Ei bine, această butadă mi-a fost adusă în minte gândindu-mă la egida care se află pe prima pagină a Revistei Române de Drept Privat încă de la înființarea sa, „Totul sub semnul discuției”, pentru că îmi dau seama de unde vine ea.

Crescut în spiritul dogmatic al epocii, prof. Marian Nicolae are o epifanie în cel mai pur stil paulinic. Și eu cred că a avut acea epifanie pe drumul Cișmigiului, pe drumul care-l aducea la lucru în această clădire, unde pe vremea aceea se afla… prof. Stoica știe foarte bine, sediul Ministerului Justiției. Ei bine, cred că și-a dat seama atunci că legea nu este totul și că pozitivismul care i se predase la școală până atunci este un idol fals. Prin urmare, fără să uite noțiunile de bază ale dreptului obiectiv pe care le învățase la școală, decide să treacă la nivelul următor și, fără a fi iconoclast, să vadă dincolo de Lege, punând totul sub semnul discuției. Și așa s-a născut revista care, astăzi, iată, este una dintre organizațiile tradiționale în mediul juridic, o revistă care de 15 ani oferă niște premii, premii care nu sunt recunoscute atunci când trebuie calculate punctaje în avansarea în mediul academic, dar eu cred că ar trebui să fie recunoscute.

(…)

În ziua de azi ne-am transformat, am impresia, dintr-un popor al cărții într-unul al cuvântului, dar tindem uneori să uităm că Sfântul Evanghelist Ioan n-a spus numai că l-a început a fost cuvântul și că să zicem așa în linia celor spuse anterior, cuvântul este totul, ci și că acest cuvânt trebuie să fie acceptat de către noi. Cuvântul nu ne este impus, trebuie să vrem să-l ascultăm sau, mai exact spus, pentru că este vorba de o revistă, să-l citim. Poate de aceea cred că se spune astăzi atât de des că se scrie mai mult decât se citește. Totuși, eu nu cred că este adevărat, eu nu cred că se întâmplă așa.

Suntem aici în sediul INM, deci o să încep cu magistrații. Judecătorul în mod clar scrie mai puțin decât citește și am o dovadă extrem de simplă. Uitați-vă cât de mare este hotărârea judecătorească comparativ cu dosarul în care ea se pune. Procurorul, la fel. Uitați-vă cât este rechizitoriul față de dosarul de urmărire. Chiar și avocații au genul ăsta de obicei. Un avocat de litigii știe că trebuie să fie succint. Am citit acum vreo 2 ani un studiu în care se spune că celebrele 5 minute care-ți sunt acordate pentru pledoarie trebuie folosite intens, ca să fie cât o oră. Un avocat de consultanță știe că un contract nu trebuie să fie foarte lung, adică nu trebuie să pună tot ce știe el acolo pe hârtie, pentru că atunci părțile nu le vor citi. Notarii, cu atât mai mult. La notari, se vor tăia toate clauzele alea de umplutură inutile cu care vin avocații părților pentru a complica contractul. Practicianul în insolvență se asigură că nu repetă toată contabilitatea debitorului atunci când redactează raportul cu privire la cauzele insolvenței. Nu de alta, dar el știe că după aia o să plătească la cuvânt când trebuie să publice în BPI orice document. Ceea ce ne duce spre executor, executorul judecătoresc este cel mai eficient. El citește tot dosarul de executare și rezumă totul într-un document de o pagină, hai maxim două, care este încheierea de executare. Și asta ne aduce înapoi la judecător care uitându-se pe toate aceste documente dă o încheiere de încuviințare a executării silite care este și mai succintă. Now the circle is complete.

Chiar și cultura populară a ajuns să fie interesată de aceste probleme. De dimineață, am observat la televizor și m-am mirat, și am căutat și am descoperit că vine dintr-o inițiativă cetățenească. Știți că între calupurile publicitare apare câte un îndemn „Nu mânca sare că face rău”, „Nu mânca grăsimi și dulciuri că o să ajungi cât mine”. Însă, astăzi, anunțul suna cam așa „Pentru o dezvoltare culturală armonioasă, citiți cel puțin o carte pe lună”. Deci, iată, că cititul este, în continuare, alături de noi.

Eu cred că de fapt ceea ce vrea să spună zicala aia este că mai puțin se citează decât se scrie, nu se citește. Într-adevăr, citarea în hotărârile judecătorești există, dar nu este marcată, cum s-a reținut într-un răspuns la un chestionar acum vreo 4 ani. Citarea din lucrările profesioniștilor dreptului este marcată cu argumentul autorității „Dacă prof. Boroi a spus că… este evident că soluția Onorată Instanță trebuie să fie în acel sens”. Doar citarea în lumea academică pare să mai aibă…

(…)

În acest context eu nu pot decât să mă bucur și să urez viață lungă atât revistei, cât și premiilor pe care această revistă se încăpățânează să le acorde de 15 ani de zile și mă bucur că Facultatea de Drept a Universității din București este parte din acest proiect. Mulțumesc!

Domnul conf. univ. dr., av. Radu Rizoiu a făcut parte din prezidiul Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2021.

* Fragment din alocuțiunea domnului conf. univ. dr., av. Radu Rizoiu, din deschiderea Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2021.