Critici privind neîndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Recurs respins ca nefondat

3 oct. 2022
Vizualizari: 781
  • NCPC: art. 430 alin. (1)
  • NCPC: art. 431
  • NCPC: art. 457 alin. (1)
  • NCPC: art. 503

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 29.01.2015, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, să se dispună:

– obligarea pârâtei la lăsarea imobilului, constând în teren intravilan în suprafață de 8.133 mp, situat în Triajul Palas, municipiul Constanța, nr. cadastral x, în deplină folosință și liniștită posesie reclamantei;

– evacuarea pârâtei de pe terenul menționat;

– obligarea pârâtei la plata sumei de 365.400 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, calculate pentru ultimii trei ani, la care se vor adăuga despăgubiri ulterioare, până la data evacuării efective a pârâtei de pe terenul ocupat fără drept;

– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1682 din 8 octombrie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând contestația în anulare în raport de criticile formulate și de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite prin lege, respectiv prin dispozițiile art. 503 C. proc. civ. care au următorul conținut: „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

Din economia normelor juridice enunțate reiese că hotărârile susceptibile a fi atacate cu contestație în anulare sunt hotărâri definitive, respectiv: fie hotărâri pronunțate de instanțe de recurs, fie hotărâri care au fost pronunțate de instanțele de apel și în privința cărora nu este deschisă prin lege calea de atac a recursului.

Trebuie subliniat că o însușire definitorie a hotărârilor judecătorești definitive este aceea că ele au autoritate de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumția de adevăr și incontestabilitate.

În lumina prevederilor art. 430 alin. (1) și a art. 431 din C. proc. civ., soluția conținută de o hotărâre intrată sub autoritatea de lucru judecat este considerată a exprima adevărul, astfel încât aceeași cauză nu va mai putea fi judecată încă o dată de o instanță, asigurându-se prin aceasta, de principiu, siguranța circuitului civil și respectarea dreptului pronunțat de către un judecător.

Deschizându-se posibilitatea retractării unor hotărâri judecătorești definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, motivele concret și limitativ stabilite de lege care permit un atare demers trebuie privite ca unele de strictă interpretare și aplicare, ele având caracter de excepție. Motivele de exercitare a contestației în anulare nu pot fi extinse – pe cale de analogie – la alte situații decât cele explicit prevăzute în norma legală pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecință nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârii atacate, și implicit afectarea siguranței circuitului civil.

Un alt reper necesar a fi avut în vedere este principiul legalității căilor de atac, principiu care își găsește expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în termenii următori „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”. Această reglementare reflectă imperativul respectării condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac, imperativ în raport de care orice persoană care înțelege să exercite un asemenea demers trebuie să își fundamenteze cererea (de exercitare a căii de atac) pe motive care se circumscriu riguros exigențelor legale care reglementează materia respectivă.

În speță, contestatoarea a înțeles să invoce motivul de contestație reglementat prin art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Argumentele prin care și-a fundamentat demersul procedural astfel întreprins sunt, însă, unele care se referă la o greșită evaluare a motivului de recurs referitor la pretinsa nelegalitate de deciziei din apel, nelegalitate atribuită de partea recurentă modalității în care instanța de apel a făcut aplicarea normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală. Susține contestatoarea că, în analiza respectivului motiv de recurs, instanța de recurs ar fi fost într-o confuzie referitor la situația juridică a terenului în litigiu, confuzie din cauza căreia a concluzionat că terenul respectiv are o situație similară celei a terenurilor care fac obiectul Deciziei nr. 83/2008 a Directorului General al CNCF CFR SA (privind stabilirea tarifelor minimale pentru serviciile auxiliare efectuate de CN CFR SA pentru terți) în baza căreia au fost stabilite despăgubirile pentru lipsa de folosință.

Or, din analiza considerentelor deciziei pronunțate de instanța de recurs se constată instanța a analizat aspectele de nelegalitate pe care le-a identificat în criticile concret formulate de parte recurentă (contestatoarea din prezenta etapă procesuală), critici care priveau neîndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale (adică: a unei fapte ilicite a pârâtei recurente, a existenței unui prejudiciu suferit de reclamanta intimată, a vinovăției pârâtei recurente și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), iar în urma analizei astfel efectuate a apreciat caracterul lor nefondat, cu consecința respingerii recursului.

Astfel, se constată că soluția de respingere a recursului este una dată în urma judecății pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăți efectiv realizate de respectiva instanță de control judiciar relativ la criticile care erau formulate de partea recurentă.

În acest context al analizei relevate de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, argumentele critice expuse de contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanței de recurs, iar nu la o eroare materială pretins săvârșită în mod involuntar prin adoptarea soluției asupra recursului.

Eroarea materială la care se referă motivul de contestație reglementat prin art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. privește aspecte formale ale judecății, respectiv statuări făcute de instanță cu privire la aspecte procedurale ținând de judecata desfășurată chiar în fața instanței de recurs (sau de apel în ipoteza reglementată prin art. 503 alin. ultim din C. proc. civ.), iar nu la pretinse erori intervenite în judecata relativă la temeinicia cererii de recurs (sau de apel în cazurile prevăzute de art. 503 alin. ultim).

Se cuvine a fi observat că motivul de contestație în anulare potrivit căruia hotărârea atacată pe această cale trebuie să fie rezultatul unei erori materiale este preluat din vechea reglementare procedurală, respectiv art. 318 teza I din C. proc. civ. adoptat în anul 1865. Astfel jurisprudența și doctrina dezvoltate în aplicarea vechii reglementări își păstrează actualitatea.

Or, în jurisprudență s-a decis în mod constant că în categoria erorilor materiale care deschid calea de atac extraordinară a contestației în anulare intră exclusiv acele erori de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale (cum ar fi: anularea recursului ca netimbrat, în condițiile în care parte a depus dovada achitării taxei de timbru; respingerea recursului ca tardiv formulat, deși acesta era depus în termenul de exercitare), nu și pretinse erori referitoare la modul de examinare a probelor și argumentelor care fundamentau calea de atac soluționată prin decizia contestată.

În speță, contestatoarea afirmă că este rezultatul unei confuzii aprecierea instanței de recurs în sensul că situația juridică a terenului (în raport de care a fost obligată să plătească despăgubiri materiale reprezentate de lipsa de folosință) este similară cu cea a terenurilor care intră în sfera de aplicare a unei Dispoziții administrative emise de directorul general al entității intimate-reclamante. Printr-o atare susținere, contestatoarea tinde a determina o reapreciere a probelor („actele existente la dosar” în formularea utilizată explicit de parte), respectiv o reevaluare a aptitudinii acelui teren de a se încadra în categoria celor cărora li se aplică tarifele stabilite prin actul administrativ menționat. Însă, un atare demers nu se circumscrie categoriei erorii materiale la care se referă dispoziția înscrisă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestatoare ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea (atacată) prin care recursul a fost analizat, și apreciat nefondat.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată argumentele critice susținute de contestatoare în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existența unei erori materiale intervenite cu prilejul judecății realizate, de instanța de recurs, prin decizia contestată, astfel încât contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici privind neîndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Recurs respins ca nefondat was last modified: octombrie 3rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.