Creanţele curente în procedura insolvenţei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Aspecte generale

În primele norme legale privind procedura insolvenței, emise după 1990, nu erau prevederi referitoare la plata crean­țelor născute după data deschiderii procedurii. Probabil că s‑a apreciat că debitorul își plătește cheltuielile pe măsură ce acestea apar. În practică s‑a ajuns însă la situația aberantă în care se finaliza planul de reorganizare și nicio creanță curentă nu era acoperită. Creditorul curent nu putea fi înscris în tabelul de creanță și nici nu avea mijloacele procedurale necesare pentru a‑și valorifica creanța în procedura colectivă ori în afara ei.

În acest context, s‑a impus completarea normei cu dispo­ziții speciale. Prin Legea nr. 277/2009^[1], la art. 64 din Legea nr. 85/2006^[2], după alin. (5), se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: „Creanțele născute după data deschi­derii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reor­ga­nizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Preve­derea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment”. Dispoziția a fost preluată și se regăsește neschimbată în art. 102 din Legea nr. 85/2014^[3], prin alin. (6).

Legiuitorul din 2014 s‑a preocupat de situația creanțelor curente în mai multe texte.

Art. 5 pct. 21 definește creditorul curent, iar, prin art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, se instituie procedura de urmat pentru plata creanțelor curente.

Prin alin. (6) al art. 102 se dispune în reglementarea actuală cu privire la creanțele născute după data deschiderii procedurii de insolvență. Se precizează că acestea nu trebuie să se înscrie la masa credală, fiind plătite în conformitate cu documentele din care rezultă.

Apreciem că această dispoziție ar fi trebuit să se regăsească într‑un articol separat, și nu în cel ce se referă la depunerea decla­rațiilor de creanță în vederea stabilirii masei pasive și admiterea creanțelor în tabelul preliminar ce se întocmește ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitorului.

În art. 133, privind cuprinsul planului de reorganizare, se indică obligația precizării modalității de achitare a creanțelor curente. Dispoziția din art. 143, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 88/2018^[4], reglementează situația neplății creanțelor curente și opțiunile pe care le au acești creditori.

2. Noțiunea de „creanță curentă”

Observăm că el nu este creditor îndreptățit să parti­cipe la procedură în sensul art. 5 pct. 19 din Lege. În consecință, creditorul curent are atât avantaje, cât și dezavantaje în cadrul procedurii de insolvență.Creditorul curent este definit la art. 5 pct. 21: „cre­ditor cu creanțe curente sau creditor curent este acel creditor ce deține creanțe certe, lichide și exigi­bile, născute în timpul procedurii de insolvență, și care are dreptul de a i se achita cu prioritate cre­anța, conform documentelor din care rezultă”. În re­gle­mentarea anterioară acest tip de creditor nu era expres definit. Se indicau doar activitățile curente. Noțiunea actuală este în strânsă legătură cu cea de la pct. 2 – activități curente, care reprezintă, în accep­țiunea legii, acele activități de producție, comerț sau prestări de servicii și operațiuni financiare ce se efectuează de debitor în cursul normal al activității.

Art. 102 alin. (6) vine să sublinieze o dată în plus cele stabilite deja prin definiție: „creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform do­cu­mentelor din care rezultă”. Precizarea vizează faptul că acest creditor nu trebuie să depună declarație de creanță pe parcursul desfășurării procedurii și poate fi plătit imediat ce prezintă docu­mentele justificative ale creanței sale născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență.

Totuși, acest creditor curent va formula o cerere de plată la administratorul judiciar însoțită de înscrisurile doveditoare. În condițiile în care nu s‑a ridicat dreptul de administrare al debi­to­rului, administratorul judiciar exercită supravegherea acti­vității acestuia. Debitorul efectuează plățile cu avizarea prea­labilă a administratorului judiciar. Dacă s‑a dat un aviz prealabil pentru plățile curente prin instrucțiuni generale, debitorul va achita sumele datorate conform facturilor de utilități, de exemplu, ori cele pentru materii prime (aceste facturi sunt însoțite de dovada recepționării mărfii), dar va ține o evidență strictă cuprinzând toate plățile efectuate.

În jurisprudență s‑a pus problema calificării anumitor cre­anțe ca încadrându‑se în această categorie. Astfel, creanța constatată prin facturi reprezentând contravaloarea achiziției de marfă, materii prime și materiale după data deschiderii proce­durii de insolvență a fost apreciată ca și creanță curentă. De asemenea, facturile ce cuprind obligații de plată a chiriei afe­rentă folosirii bunurilor în perioada de observație s‑a dispus a se plăti ca și creanțe curente^[5].

În schimb, o creanță scadentă ulterior deschiderii procedurii, deși actul constatator nu era încă emis, nu a fost încadrată în această categorie. Creanța născută anterior deschiderii proce­durii cu scadență ulterioară nu poate fi achitată ca o creanță curentă, ci trebuie înscrisă la masa credală în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014^[6].

S‑a arătat și că emiterea unui act de regularizare ori a unei facturi după deschiderea procedurii de insolvență, dar având ca obiect datorii anterioare ale debitorului, nu transformă creanța creditorului în una curentă^[7].

Accesoriile calculate printr‑o decizie de impunere ulterior deschiderii procedurii nu pot fi plătite conform dispozițiilor
art. 102 alin. (6), acestea nu constituie creanțe născute în timpul procedurii, ci reprezintă taxe și accesorii calculate la obligații bugetare, născute anterior deschiderii procedurii, nu sunt obligații bugetare născute în procedură^[8].

Reținem, ca o concluzie, că sunt creanțe curente doar cele născute după deschiderea procedurii de insolvență și rezultate din desfășurarea activităților curente. Acestea se achită în baza actelor dove­di­toare de către administratorul judiciar, iar în situația în care nu s‑a ridicat dreptul de administrare al debi­to­rului de către acesta în temeiul avizului prealabil primit de la practicianul în insolvență.

Toate aceste plăți curente se evidențiază.

3. Procedura plății creanțelor curente

Atunci când activitatea se desfășoară în condiții normale, plățile se fac în baza documentelor, fără a fi necesară intervenția judecătorului sindic. În caz de neînțelegeri între părți se pot formula cereri în instanță.

Prin art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 s‑a re­gle­mentat și procedura de urmat pentru plata acestor creanțe curente: „Nu sunt supuse suspen­dării prevă­zute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru deter­mi­narea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acțiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observație și de reorganizare, o cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar într‑un termen de
10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanțe să fie înscrise în tabelul de creanțe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestație cu respectarea art. 59 alin. (5)‑(7)”.

Termenul de 10 zile pentru răspuns s‑a introdus prin O.U.G. nr. 88/2018.

Observăm că pentru a nu se încărca nejustificat rolul jude­căto­rului sindic s‑a prevăzut o procedură obligatorie, respectiv creditorul căruia nu i s‑a plătit o creanță curentă nu poate for­mula direct acțiune, ci trebuie să formuleze o cerere de plată motivată cu dovada pretențiilor sale către administratorul judi­ciar desemnat în procedura de insolvență a debitorului său. Dacă după analizarea ei creanța nu îi este recunoscută, el se poate adresa judecătorului sindic. De asemenea, poate formula acțiune la judecătorul sindic dacă nu i s‑a răspuns în 10 zile de la data depunerii cererii.

Reglementarea a pus două probleme: în primul rând, cui se adresează cererea, direct administratorului judiciar ori trebuie înregistrată în prealabil la dosarul tribunalului, și, în al doilea rând, cum se calculează termenul de 10 zile.

Apreciem că această cerere de plată se depune la admi­nistratorul judiciar, el are atribuția conferită de lege de a analiza această cerere și de a‑și exprima un punct de vedere. Tot el este cel care poate efectua ori dispune plata către creditor. Despre această cerere de plată va face mențiune și în raportul pe care îl întocmește și depune la dosarul cauzei.

Pentru o societate debitoare cu o activitate intensă depu­nerea de cereri de plată cu documentele justificative la tribunal pentru fiecare creanță curentă ar însemna îngreunarea excesivă a dosarului și o soluționare dificilă a aspectelor litigioase.

În ceea ce privește calculul termenului de 10 zile, acesta urmează dispozițiile art. 181 C. pr. civ., fiind un ter­men stabilit de lege. Creditorul trebuie să se asigure că documentele sunt recepționate de practicianul în insolvență. Primește număr de înregistrare dacă le depune personal la acesta ori le trimite prin poștă cu confirmare de primire.

Măsura administratorului judiciar cu privire la cererea de plată, ce se regăsește obligatoriu și în ra­portul lunar ce cuprinde descrierea modului în care și‑a îndeplinit atribuțiile, poate fi contestată la judecătorul sindic.

Subliniem că acești creditori titulari ai creanțelor curente beneficiază de o protecție specifică acordată prin lege. Deoarece acești creditori nu fac parte din adunarea creditorilor, din comitetul creditorilor, nu participă la adunările sau comitetele creditorilor și nu votează planul de reorganizare, ei nu au la înde­mână mijloace efective și eficiente de recuperare a crean­țelor în cadrul procedurii insolvenței, deci se impunea o procedură specială de plată.

Trebuie să precizăm că aceste creanțe, dacă nu au fost plătite imediat la cererea creditorului după pre­zentarea înscri­surilor doveditoare, dar au fost recu­noscute de administratorul judiciar sau, după caz, judecătorul sindic, se înscriu în tabelul supli­mentar la data începerii procedurii falimentului.

4. Creanțele curente în procedura de reorganizare judiciară

Am abordat anterior modul în care se realizează plata creanțelor curente în procedura insolvenței deoarece aceasta se aplică atât în perioada de obser­vație, cât și în peri­oada de reorganizare judiciară sau chiar în faliment.

În procedura de reorganizare judiciară se con­tinuă acti­vitatea debitorului, cu limitările asumate prin plan și cele pre­văzute de lege, precum și anterior deschiderii procedurii. Acesta, ca să‑și poată achita potrivit planului de reorganizare creanțele anterioare deschi­derii procedurii, trebuie să‑și plătească creanțele curente și să obțină profit.

Ca principiu, cheltuielile curente, născute în perioada de observație, se impune a fi achitate imediat ce devin exigibile, iar planul de reorganizare trebuie să asigure achitarea imediată a creanțelor curente.

Art. 133 alin. (4) lit. e) din Lege prevede că planul de reor­ganizare trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanțelor curente. Lipsa acestei mențiuni poate conduce la respingerea planului propus.

S‑a pus în discuție și posibilitatea eșalonării creanțelor cu­rente prin planul de reorganizare. Această problemă a fost dezbă­tută și soluționată prin Decizia nr. 5/2019 din 14 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Com­pletul pen­tru dezlegarea unor chestiuni de drept^[9] care a decis că: „În inter­pre­­­­­tarea dispozițiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eșalonarea la plată a creanțelor curente (inclusiv a celor bugetare)”.

Urmare a acestei decizii, prin interpretarea cuprinsului unui plan de reorganizare s‑a ajuns la infirmarea planului care pre­vedea că „creanțele curente vor fi achitate integral din fluxurile nete de numerar generate pe toți cei 3 ani de reorganizare”. S‑a reținut că, prin eșalonarea creanțelor, s‑a încălcat decizia ICCJ. În rejudecarea apelului, instanța a constatat că, în cauză, nu este vorba de datoriile născute în perioada de obser­vație și care sunt scadente, ci sunt cheltuieli viitoare prog­nozate pentru desfă­șurarea activității debitoarei, iar aceste creanțe curente se vor plăti pe măsură ce se vor naște^[10]. Prin planul de reor­ganizare, este obligatorie mențio­narea modalității de achitare a creanțelor curente.

În acest context, semnalăm o problemă ce se poate ivi în situația în care prin planul de reor­ga­nizare se propune reducerea unor creanțe ale cre­di­torilor (de regulă, chirografari) înscriși în tabelul definitiv. Se creează astfel venit impozabil al debi­torului care se impozitează. Aceasta este o creanță curentă care trebuie plătită în baza deciziei de impunere. Raportat la Decizia nr. 5/2019 a ICCJ, care este obligatorie, la întoc­mirea planului de reor­ganizare nu se poate pro­pune plata eșalonată a acestei „creanțe curente”, deși această modalitate de plată ar fi și în avan­tajul creditorului fiscal. Reținem că potrivit dispo­zițiilor art. 140 din Legea nr. 85/2014, în cazul intrării în faliment se va reveni la situația stabilită prin tabelul definitiv al tuturor cre­anțelor împo­triva debitorului scăzându‑se doar sumele achitate în timpul derulării planului, în consecință, această creanță fiscală curentă nu este o creanță pură și simplă, ci ea depinde de reali­zarea planului.

Obligarea debitorului să plătească de îndată această creanță va conduce cu siguranță la impo­sibilitatea realizării unui plan de reorganizare viabil și ajungerea la faliment.

5. Opțiunile creditorilor în situația neplății crean­țelor curente

Creditorul curent care deși a formulat cerere de plată și i‑a fost recunoscută creanța nu i s‑a achitat suma respectivă poate formula cereri pentru a‑și conserva drepturile.

Art. 143 din Legea nr. 85/2014, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, prevede că:

„(1) Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului‑sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul‑sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenție de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită.

(3) Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un cuantum peste valoarea‑prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, tre­cerea la faliment. Cererea se judecă de urgență și cu pre­cădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul‑sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenție de plată cu acest creditor.”

Identificăm reglementarea a două opțiuni pentru creditorul cu creanțe curente care nu a fost plătit: formularea unei cereri de in­trare în faliment a debitorului sau începerea unei executări silite.

Deschiderea procedurii falimentului poate fi cerută de cre­ditorul care deține o creanță curentă, certă, lichidă și exigibilă, mai veche de 60 de zile, care nu a fost achi­tată la cererea sa de plată. Se impune ca, și la deschiderea procedurii generale de insolvență și un cuantum al acestei creanțe peste valoarea‑prag de 40.000 lei.

Subliniem că, pentru conversia reorganizării în fali­­ment, creditorul curent trebuie să formuleze ce­rere de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (3) din Lege, anterior soli­citării de deschidere a procedurii falimentului^[11]. Nu este sufi­cientă invo­carea unei creanțe ce întrunește cerințele anterior men­­ționate (creanță certă, lichidă, exigibilă, peste valoarea prag, cu o vechime mai mare de 60 zile).

Legiuitorul a prevăzut în 2018 și o altă moda­litate de recuperare a creanței curente neplătite, respec­tiv începerea unei executări silite. Această dispoziție din art. 143 alin. (1) teza finală a fost aspru criticată în doctrină^[12]. Apreciem că această executare silită este una specifică procedurii de insolvență și prevederea legală trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale legii, inclusiv cu principiile și scopul acestei proceduri.

6. Creanțele curente la intrarea în faliment

Situația plății creanțelor curente născute după deschiderea procedurii generale a insolvenței până la trecerea în faliment solicitate după intrarea în fali­ment a debitoarei a fost subiect de dezbatere în practica instanțelor de judecată. Au existat două opinii cu privire la plata acestor creanțe.

Într‑o opinie, pe care ne‑o însușim, s‑a apreciat că plata creanțelor curente născute după deschiderea procedurii generale a insolvenței și până la trecerea în faliment se face conform documentelor din care rezultă, până la trecerea în faliment, iar după trecerea în fali­ment creanțele curente urmând a fi trecute în tabelul supli­mentar și plătite urmare a unui raport asupra fondurilor și a unui plan de distribuție. Bineînțeles că plata se poate face dacă există fonduri în patrimoniul debitoarei, în ipoteza lipsei fondurilor creditorul curent are posibilitatea de a solicita trecerea în faliment dacă creanța sa depășește valoarea prag.

Într‑o a doua opinie s‑a apreciat că plata creanțelor curente născute după deschiderea procedurii generale a insolvenței și până la trecerea în faliment se face conform documentelor din care rezultă, chiar și după trecerea în faliment, prioritar față de alte creanțe care ar putea fi înscrise în tabelul suplimentar și tabelul definitiv consolidat.

În sprijinul primei opinii vin și dispozițiile art. 146, care prevăd că „în cazul intrării în faliment în procedura generală, lichidatorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. e), ale căror creanțe s‑au născut după deschiderea procedurii, debitorului și registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii. Dispo­zițiile art. 99 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător”.

Din dispozițiile legale anterior citate reiese că este creditor curent acel creditor care deține creanțe certe, lichide și exi­gibile, născute în timpul procedurii de insolvență și care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanța, conform docu­men­telor din care rezultă, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, titularul unei creanțe curente poate cere plata acesteia în cursul procedurii, pe perioada de observație sau de reorganizare, fără a fi înscris în tabelul de creanțe, în condițiile art. 75 alin. (3) ori poate solicita deschiderea procedurii de faliment în condițiile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, dacă creanța sa depășește valoarea prag.

În situația în care creditorul curent nu a cerut intrarea în faliment ori cererea sa de plată a creanței curente nu a fost soluționată până la momentul trecerii debitoarei la faliment, creditorul trebuie să depună cerere de admitere a creanței în condițiile art. 146 și art. 147 din Legea nr. 85/2014.

Reținem faptul că dispozițiile art. 102 alin. (6) teza finală din Legea nr. 85/2014 permit plata creanțelor curente născute după data deschiderii falimentului pe bază de cerere de plată, dar această prevedere se referă strict la creanțele curente născute în perioada falimentului debitorului. Achitarea cre­an­țelor curente născute în perioada de observație sau de reorga­nizare după deschiderea procedurii de faliment nu mai e posibilă fără înscrierea în tabelul suplimentar de creanțe.

Pentru o soluție corectă este necesară analizarea caracterului curent al creanței prin raportare la stadiul procedurii. O creanță este curentă în raport cu stadiul în care s‑a născut, o eventuală depășire a acestui stadiu fără ca creanța să fi fost achitată determină pierderea caracterului curent și, în consecință, este obligatorie trecerea acesteia în tabelul suplimentar, pentru a putea fi plătită. O creanță născută anterior începerii procedurii fali­mentului nu intră în concurs cu o creanță născută ulterior trecerii în faliment, pentru aceste din urmă creanțe fiind necesară înscrierea în tabelul supli­mentar indiferent dacă este vorba de creanțe garantate sau de creanțe chirografare.

7. În loc de concluzii

Problema creanțelor curente în procedura insolvenței com­portă ample dezbateri practice în ultima perioadă de timp, care nu și‑au găsit rezolvare în doctrină, unde se face o analiză sumară a acestor prevederi legale referitoare la creditorul al cărui drept se naște după deschiderea procedurii colective. Anton Pann spunea că „Grijile‑s la creditori mai mult decât la datori”. Afirmația își menține valabilitatea și în privința creditorilor curenți din procedura insolvenței. Aceștia sunt protejați și nu prea. Executarea silită individuală nou introdusă, deși se dorește a fi o protecție a creditorului curent, nu face alt­ceva decât să răstoarne tratamentul echitabil stabilit prin reglementarea inițială între creditori.