Creanța în baza căreia s-a deschis procedura insolvenței. Înscriere în tabelul creditorilor

3 ian. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1099

1. Deschiderea procedurii de insolvență la cererea creditorului

Un creditor care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile poate solicita deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului său. Art. 5 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 85/2014[1] definește creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, arătând și ce se înțelege prin creanță certă în sensul acestui act normativ. Noțiunea este diferită de cea din art. 663 C. pr. civ.[2].

La cererea unui creditor se deschide, dacă sunt întrunite cerințele legale, procedura insolvenței potrivit dispozițiilor
art. 72 din Legea nr. 85/2014. Prin sentința de deschidere a procedurii judecătorul‑sindic desemnează și un administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, dispunându‑i efectuarea notificărilor necesare. În situația declanșării procedurii generale[3] se desemnează un administrator judiciar provizoriu, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate[4] se desemnează un lichidator judiciar provizoriu în condițiile art. 45 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 57 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Notificarea deschiderii procedurii este obligatorie, indiferent de forma acesteia.

Urmare a informării cu privire la situația debitorului, toți creditorii acestuia trebuie să‑și depună declarație de creanță și astfel să se poată stabili masa pasivă.

Hotărârea judecătorului‑sindic va cuprinde și termenele stabilite pentru depunerea declarațiilor de creanță, de verificare a acestora, de întocmire a tabelului preliminar și apoi a celui definitiv, data primei ședințe a adunării creditorilor.

2. Depunerea declarației de creanță

Regula este că toți creditorii cu creanțe anterioare deschi­derii procedurii insolvenței depun cerere de admitere a creanței conform dispozițiilor art. 102 din Lege. Este un principiu de bază ce guvernează depunerea declarațiilor de creanță. Legiui­torul a reglementat o procedură colectivă în cadrul căreia toți creditorii debitorului în insolvență să poată participa împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, iar primul pas după deschiderea procedurii este stabilirea masei credale, care nu se poate realiza fără participarea activă a creditorilor prin depu­nerea acestor declarații de creanță.

Potrivit prevederilor menționate: „(1) Cu excepția sala­riaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschi­dere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanțelor vor fi înregistrate într‑un registru, care se va păstra la grefa tribunalului (…)” (s.a.).

Reținem că pentru a fi creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, titularul unui drept de creanță asupra averii debitorului trebuie să formuleze cerere de înscriere a creanței și să facă acest lucru în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență.

Principiul se regăsește și în art. 53 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență[5], în sensul că orice creditor străin poate depune o cerere de admitere a creanței în cadrul procedurii de insolvență. Deși textul utilizează sintagma „creditorul poate depune cerere”, reținem că pentru a participa la procedură creditorul trebuie să depună declarație de creanță. El are dreptul să fie informat și în cunoștință de cauză să decidă dacă își valorifică sau nu acest drept. În situația în care vrea să participe la procedură și să‑și valorifice în acest cadru creanța, el va depune declarația de creanță în termenele și condițiile prevăzute de lege sub sancțiunea decăderii din drept.

Se respectă și principiul disponibilității[6], care lasă la apre­cierea părții interesate, creditor corect informat, participarea la procedură prin depunerea declarației de creanță ori renunțarea la drept.

Nu se impune ca o creanță să fie constatată printr‑un titlu exe­cutoriu pentru a fi formulată cerere de admitere la masa credală. Se pot depune înscrisuri (contracte, facturi ș.a.) și pro­pune alte mijloace de probă din care să rezulte existența și întinderea datoriei debitorului față de creditor.

De asemenea, trebuie declarate și creanțele nescadente și cele sub condiție împotriva averii debitorului existente la data deschiderii procedurii insolvenței.

Sunt prevăzute și excepții de la regulă, dar acestea sunt de strictă interpretare.

2.1. Creanța în baza căreia s‑a deschis procedura – exceptare de la depunerea unei declarații

Art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 reglementează o astfel de excepție de la obligativitatea depunerii declarației de creanță în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii astfel: „Creanța în baza căreia s‑a deschis proce­dura insolvenței este înregistrată de administratorul judiciar, în baza documentelor justificative atașate cererii de deschidere a procedurii și în urma verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1), cu excepția cazului în care se calculează accesorii până la data deschiderii procedurii”.

Creditorul care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile față de debitorul său și a depus la dosar și documentele justificative ale creanței sale. Practic, cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele unei declarații de creanță. El nu mai trebuie să depună o nouă declarație de creanță în conformitate cu dispo­zițiile art. 100 din Lege. Va depune totuși o astfel de cerere dacă solicită accesorii calculate pentru perioada ulterioară introducerii acțiunii la instanță.

Precizăm că și acest creditor va fi notificat cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitorului și la termenele stabilite prin hotărârea judecătorului‑sindic, deși el a fost parte în dosarul având ca obiect cererea sa de declanșare a procedurii. Anterior acestei regle­mentări, sub imperiul Legii nr. 85/2006[7], practica instanțelor judecătorești era neunitară: unii susțineau că acest creditor nu mai trebuie să depună o decla­rație de creanță la dosar, alții că cererea de deschidere a procedurii de insolvență nu echivalează cu o declarație de creanță, deci acest creditor trebuie să depună în termen o astfel de cerere. Textul men­ționat din noua lege lămurește această controversă.

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Remarcăm faptul că, așa cum este reglementată această situație, legiuitorul a prevăzut că cererea de deschidere a procedurii echivalează cu o declarație de creanță.

Se poate întâmpla ca împotriva aceluiași debitor să fie formulate mai multe solicitări de declanșare a procedurii de insolvență, de către creditori ori chiar de către debitor. Este posibil ca unele dintre cererile depuse să fie lăsate nesoluționate, conform art. 66 alin. (6) și (7) din Legea nr. 85/2014[8], iar prin admi­terea cererii de deschidere a procedurii for­mulate de debitor în procedură necontencioasă, acestea vor fi calificate drept declarații de creanță. În practică sunt frecvente și situațiile în care sunt formulate de către mai mulți creditori cereri împotriva aceluiași debitor fără ca debi­torul să‑și fi solicitat intrarea în procedura de insolvență. Legiui­torul a reglementat acest caz în art. 70 alin. (3) și (4) din Lege[9].

Raportat la obligativitatea depunerii cererii de admitere a creanțelor în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, considerăm că acești creditori nu mai trebuie nici ei să depună declarație de creanță[10]. Față de măsu­rile administrative stabilite prin lege, cerința înregistrării de cereri noi, când deja ele există împreună cu documentele justifi­cative ale creanței și ale actelor de constituire a cauzelor de preferință la dosar, nu se justifică.

2.2. Lipsa exceptării de la verificare

Observăm că legiuitorul a exceptat creditorul de la depu­nerea declarației de creanță, însă nu a exceptat această creanță de la verificare, așa cum s‑a reținut de către o parte a doctrinei[11]. Este adevărat că judecătorul‑sindic trebuie să veri­fice existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste cuantumul valorii‑prag stabilit de lege, dar el poate să lase nelămurite anumite aspecte cu privire la creanța creditorului care a solicitat deschiderea procedurii. Poate să nu stabilească cuantumul total al creanței (de exemplu, creanța principală, certă este peste valoarea‑prag și nu se verifică sumele solicitate ca accesorii) ori nu se indică prin hotărâre rangul de prioritate al creanței, natura acesteia ori partea garantată, respectiv existența unor cauze de preferință etc.

În procedura de verificare a creanțelor practicianul în insolvență trebuie să aibă în vedere toate aspectele. Dacă judecătorul‑sindic a analizat toate problemele litigioase invocate de părți prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței și creanța a fost verificată din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, aceste constatări ale acestuia se impun cu autoritate de lucru judecat, iar administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu poate să le conteste.

Astfel, prin decizia civilă nr. 372/Ap. din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov[12], s‑a admis apelul declarat de creditoarea I.L.R. IFN împotriva sentinței civile nr. 1521/sind. din 17 decembrie 2018 a Tribunalului Brașov – Secția a II‑a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a anulat‑o și a trimis cauza judecătorului‑sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC C.L. SRL‑D, reținându‑se că creditoarea SC I.L.R. SA deține o creanță certă, lichidă și exigibilă constând din obligațiile principale necontestate (reprezentând diferența de capital finanțat de la data rezilierii contractului de leasing financiar și facturi neachitate) care depășește valoarea‑prag de 40.000 lei prevăzută de Legea insolvenței, iar penalitățile de întârziere se calculează conform contractului și nu se facturează.

În această situație, verificarea modului de calcul al penalităților se impune.

3. Verificarea creanței în baza căreia s‑a deschis procedura

Art. 106 din Legea nr. 85/2014 instituie în sarcina administratorului judiciar desemnat în cadrul procedurii insolvenței debitorului obligația verificării fiecărei cereri de admitere a creanței, precum și a documentelor anexate acesteia.

Cercetarea trebuie să fie amănunțită, inclusiv cu adminis­trarea probei cu alte înscrisuri decât cele depuse în anexă, dacă este cazul. Creditorul depune înscrisurile pe care le consideră utile în susținerea cererii sale. Practicianul în insolvență poate solicita explicații, informații și documente suplimentare. El va corela probele invocate de creditor cu actele existente în conta­bilitatea debitorului. Dificil de analizat sunt în special creanțele care nu sunt stabilite printr‑un titlu.

Verificarea creanțelor este atribuția practicianului în insol­vență stabilită în mod expres prin art. 58 alin. (1) lit. k) pentru administratorul judiciar, respectiv prin art. 64 lit. f) din Legea nr. 85/2014 pentru lichidatorul judiciar.

Judecătorul‑sindic intervine în verificarea creanțelor în momentul în care este sesizat cu o contestație la tabelul de creanță. Orice parte interesată, nu doar debitorul și creditorul a căror cerere a fost respinsă total ori parțial, poate formula contestație. Aceasta poate viza atât înscrierea, cât și neînscrierea unui drept.

3.1. Creanțele exceptate de la procedura verificării

Art. 105 din Legea nr. 85/2014 prevede expres care sunt creanțele exceptate de la procedura verificării, respectiv cre­anțele constatate prin hotărâri judecătorești sau arbitrale exe­cutorii și creanțele bugetare rezultând dintr‑un titlu executoriu necontestat conform Codului de procedură fiscală.

Practicianul în insolvență desemnat în cadrul procedurii colective nu verifică cererile creditorilor cu creanțe constatate prin hotărâri judecătorești ori arbitrale executorii ori prin titluri executorii, cu precizarea ca, în cazul creanțelor bugetare, titlul executoriu să nu fi fost contestat în termenele prevăzute de legi speciale.

În consecință, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar este obligat să constate existența titlurilor executorii și să înregistreze aceste creanțe în tabelul preliminar, fără a proceda la verificarea lor.

Analizam anterior situația creanței în baza căreia s‑a deschis procedura insolvenței, aceasta este exceptată de la depunerea unei noi declarații după declanșarea procedurii colective, dar este înregistrată de administratorul judiciar în tabelul creanțelor, în baza documentelor justificative după verificarea ei.

Pot exista mai multe ipoteze. Cererea de deschidere a procedurii se întemeiază pe o hotărâre judecătorească ori arbitrală anterioară solicitării de declanșare a procedurii insolvenței care stabilește cu autoritate de lucru judecat creanța; în acest caz, se poate pune în discuție eventual calculul unor accesorii/penalități (de exemplu, atunci când prin hotărâre debitorul este obligat la plata unei sume de bani și dobânzi ori penalități de x% „de la data scadenței până la data plății efective”), dar nu poate fi verificată dispoziția instanței. De asemenea, când creditorul bugetar a invocat un titlu executoriu necontestat, practicianul în insolvență nu‑l verifică; dacă acesta a fost reținut ca atare prin hotărârea de deschidere a procedurii de către judecătorul‑sindic, debitorul ar fi putut invoca o plată parțială ori prescripția pe calea contestației la existența stării de insolvență ori prin întâmpinare.

3.2. Hotărârea judecătorului‑sindic

Când creanța în baza căreia s‑a deschis procedura nu a fost stabilită anterior printr‑un titlu executoriu, ci rezultă din alte acte emanate de la debitor, recunoscute ori nu de acesta, se pot identifica în practică două situații.

Dacă judecătorul‑sindic a stabilit prin sentință existența și întinderea creanței creditorului (o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de x lei), aceste aspecte nu pot face obiectul verificării practicianului în insolvență. Reținem că ipoteza are în vedere faptul că instanța sesizată a analizat toate problemele litigioase invocate de părți prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței pronunțată și creanța a fost verificată din punctul de vedere al legalității și temeiniciei sale de către aceasta. Constatările judecătorului‑sindic se impun cu autoritate de lucru judecat, iar administratorul judiciar/lichidatorul judi­ciar nu poate să le conteste în procedura verificării creanței în baza căreia s‑a deschis procedura.

Atunci când instanța, prin hotărârea prin care a dispus deschi­derea procedurii insolvenței debitorului, la cererea creditorului, nu a reținut cu autoritate de lucru judecat suma datorată, ci s‑a limitat să constate existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste valoarea‑prag rezultată din înscrisurile depuse, această creanță este supusă verificării administratorului judiciar desemnat.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1594/Ap. din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov[13], s‑a respins apelul declarat de debitoarea SC V.U. SRL împotriva sentinței civile nr. 1009/Sind. din 4 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov – Secția a II‑a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat‑o reținându‑se că, în cauză, cuantumul exact al creanței creditorului urmează a fi stabilit cu ocazia verificării și întocmirii tabelului preliminar și ulterior poate fi contestat pe calea contestației la acesta, deoarece judecătorul‑sindic nu a reținut prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, cu autoritate de lucru judecat, suma datorată, ci s‑a limitat să constate existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste valoarea‑prag.

La momentul întocmirii tabelului se pot invoca și aspecte noi neavute în vedere de judecătorul‑sindic la pronunțarea hotărârii, iar acestea se impune a fi analizate. De asemenea, se verifică o cerere de admi­tere de creanță suplimentară depusă de creditorul căruia i s‑a admis solicitarea prin care se calculează acce­sorii până la data deschiderii procedurii insol­venței debitorului.

4. Poziția creditorului declanșator al procedurii în derularea acesteia

Practicianul în insolvență întocmește tabelul preliminar de creanțe în care înscrie și creanța în bază căreia s‑a deschis procedura, conform dispozițiilor art. 110 din Lege. Tabelul de creanțe astfel întocmit poate fi contestat de către debitor, creditori ori alte persoane interesate. Reținem că, în situația în care există o hotărâre judecătorească prin care se stabilește existența, întinderea creanței și cu privire la un eventual drept de pre­ferință pretins de către creditorul ce a solicitat deschiderea procedurii, debitorul nu mai poate formula contestație la tabel. Cel mult, s‑ar putea invoca descoperirea unui fals, dol sau eroare esențială ori a unor titluri hotărâtoare necunoscute la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii și care nu au fost analizate de judecătorul‑sindic.

Întocmirea tabelului de creanțe este un demers complex. Atingerea scopului procedurii de insolvență depinde în mare măsură de corectitudinea stabilirii exacte a masei pasive. În acest sens, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar anali­zează documentele debitorului, notifică creditorii cu deschi­derea procedurii de insolvență, verifică declarațiile de creanță depuse și întocmește tabelele de creanță.

Debitorul și creditorii răspund de corectitudinea și realitatea informațiilor furnizate prin actele depuse, respectiv prin declarațiile de creanță.

Judecătorul‑sindic are rolul de a controla activitatea practi­cianului în insolvență desemnat și de a soluționa procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. El nu verifică toate înscrierile din tabel, ci judecă contestațiile la acestea atunci când este sesizat de către debitor, creditori ori alte persoane interesate.

Prin înscrierea în tabelul de creanță, creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență devine creditor îndreptățit să participe la procedură. Acesta dobândește dreptu­rile și obligațiile prevăzute de lege, aceleași ca oricare alt creditor înscris în tabel, în funcție de categoria din care face parte și, bineînțeles, raportat la stadiul procedurii.

Creditorilor trebuie să li se asigure un tratament colectiv și egalitar în procedura insolvenței debitorului lor. Precizăm că în tabelul creditorilor creanța în baza căreia s‑a deschis procedura este înscrisă în categoria corespunzătoare în funcție de situația ei, garantată, bugetară, chirografară etc. Creditorii de același rang (înscriși în aceeași categorie de creanțe) beneficiază de egalitate în drepturi și au aceleași obligații pe parcursul desfășurării procedurii de insolvență. Se respectă ordinea de prioritate a creanțelor stabilită de legiuitor după reguli clare. Un creditor chirografar care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență a debitorului va avea aceleași drepturi ca și creditorii chirografari care au depus declarații de creanță ca urmare a notificării și au fost înscriși în tabelul de creanțe.

Legiuitorul nu a reglementat situația în care creanța în baza căreia s‑a deschis procedura insolvenței este contestată în condițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014[14] pentru fals, dol, erori esențiale ori descoperirea de înscrisuri noi. Respingerea contestației la tabel nu comportă discuții; în schimb, admiterea acesteia ridică probleme.

Dispozițiile art. 177[15] și 178[16] din Lege privind închiderea procedurii nu sunt aplicabile. Dacă în tabelul creanțelor mai sunt înscriși și alți creditori, apreciem că procedura de insolvență poate continua cu aceștia. În situația în care nu există declarate alte creanțe împotriva averii debitorului ori acestea sunt nesemnificative, se impune, de lege ferenda, reglementarea unei modalități de retractare/desființare a hotărârii de deschidere a procedurii și a efectelor acesteia ori a unei forme speciale de închidere a procedurii.

Precizăm că prin art. 57 alin. (13) din Lege[17] se dispune doar cu privire la onorariul practicianului în insolvență desem­nat și la plata acestuia, precum și a cheltuielilor de procedură, raportat la prevederile din Codul de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată.

În concluzie, reținem că procedura insolvenței este o procedură concursuală și colectivă în care creditorii participă împreună, în conformitate cu dispozițiile legii speciale, la urmă­rirea și recuperarea creanțelor lor. Deși procedura se declan­șează la cererea unui creditor, acesta participă la procedură în aceleași condiții și are aceleași drepturi și obligații ca toți ceilalți creditori înscriși în tabelul creanțelor.


*Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 4/2019 (octombrie-decembrie 2019).

[1] Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.

[2] Potrivit art. 663 alin. (2) C. pr. civ.: „Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”.

[3] Conform art. 5 alin. (1) pct. 46: „procedura generală reprezintă procedura de insolvență prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2), intră, după perioada de obser­vație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului”.

[4] Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 47: „procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care înde­plinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d)”.

[5] Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență a fost publicat în JOUE nr. 141L din 5 iunie 2015.

[6] Potrivit art. 9 C. pr. civ. republicat – „Dreptul de dispoziție al părților” – „(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege”.

[7] A se vedea art. 64 din Legea nr. 85/2006.

[8] Potrivit art. 66 alin. (6) și (7): „La înregistrarea cererii, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, cu privire la existența pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori. În cazul în care sunt înregistrate cereri formulate de creditori, se soluționează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeași încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declarații de creanță, iar dacă se respinge cererea debitorului, se soluționează potrivit art. 72 și următoarele. (7) Dacă, ulterior înregistrării cererii debitorului, dar înainte de soluționarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de către creditori, acestea se vor înregistra direct la cererea formulată de debitor. În acest scop, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, la data înregistrării cererilor și va înregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulată de debitor. În această situație, se va proceda la soluționarea în procedură necontencioasă a cererii debitorului. În cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declarații de creanță, iar în cazul respingerii sale, se vor soluționa cererile creditorilor, potrivit art. 72 și următoarele.

[9] Conform art. 70 alin. (3) și (4): „(3) Dacă între momentul înre­gistrării cererii de către un creditor și cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alți creditori împotriva aceluiași debitor, tribunalul, prin serviciul de registratură, va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existența dosarului pe rol și va înregistra cererea la dosarul existent. Judecătorul‑sindic va stabili îndeplinirea condițiilor referitoare la cuantumul minim al creanțelor, în raport cu valoarea însumată a creanțelor tuturor creditorilor care au formulat cereri și cu respectarea valorii‑prag prevăzute de prezentul titlu, și va comunica cererile debitorului. (4) Creditorii înregistrează cererea de deschidere a procedurii direct în dosarul ce are ca obiect cererea debitorului sau, dacă nu există, în dosarul al cărui obiect îl are cererea altui creditor care are stabilit un termen mai scurt”.

[10] Cu aceeași opinie, a se vedea: N. Țăndăreanu, Codul insolvenței comentat, vol. I art. 1‑182, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 376; Gh. Piperea (coord.), Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații.
Art. 1‑203
, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 554.

[11] St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 285.

[12] C. Ap. Brașov, dec. civ. nr. 372/Ap. din 19 martie 2019, nepublicată.

[13] C. Ap. Brașov, dec. civ. nr. 1594/Ap. din 19 noiembrie 2019, nepublicată.

[14] Potrivit art. 113 alin. (1) și (2): „(1) După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. (2) Contestația se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației. (…)”.

[15] Conform art. 177: (1) În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile art. 71, dacă judecătorul‑sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s‑a depus nicio cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii. (2) În cazul prevăzut la
alin. (1), închiderea procedurii nu produce efectele prevăzute la art. 176. Cu toate acestea, operațiunile de administrare, legal făcute asupra averii debitorului, își vor produce efectele, iar drepturile dobândite până la închiderea procedurii rămân neatinse
.

[16] Potrivit art. 178, „dacă toți creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanțelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observație sau renunță la judecată în perioada de observație, judecătorul‑sindic va dispune închiderea procedurii, fără a dispune radierea debitorului din registrul în care este înregistrat”.

[17] Potrivit art. 57 alin. (13), „în cazul desființării pentru orice motive a hotărârii de deschidere a procedurii, instanța care va desființa hotărârea va decide asupra onorariului practicianului, aplicându‑se corespunzător alin. (2), iar plata acestui onorariu și a cheltuielilor de procedură va fi suportată de pârât sau de reclamant, potrivit reglementărilor privitoare la cheltuielile de judecată din Codul de procedură civilă”.

 

Creanța în baza căreia s-a deschis procedura insolvenței. Înscriere în tabelul creditorilor was last modified: februarie 11th, 2020 by Marcela Comșa

Vă recomandăm:

Despre autor:

Marcela Comșa

Marcela Comșa

Este judecător la Curtea de Apel Brașov din 2006; judecător detaşat la Ministerul Justiţiei, Direcţia Elaborare Acte Normative din septembrie 2012.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter