Inventarierea bunurilor care aparţin domeniului public. Analizarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Respingerea recursului formulat ca fiind nefondat

• Legea nr. 213/1998: art. 20
• Legea nr. 554/2004: art. 20
• Legea nr. 554/2004: art. 7 alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 3 octombrie 2019, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 949 din 27 august 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată Timisoara, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială – Primăria Municipiului Timișoara – Consiliul Local al Municipiului Timisoara, Institutia Prefectului Judetului Timiș, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

1. obligarea Primăriei Municipiului Timișoara să îndeplinească formalitățile legale în vederea corectării în Cărțile funciare, respectiv să solicite Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș:

(i) radierea dreptului de proprietate a municipiului Timișoara – domeniul public și revenirea la situația anterioară, respectiv reînscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român – în administrarea operativă/concesiunea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată – INCEMC Timișoara, conform anexelor la adresa nr. x/26.08.2016, eliberate de Direcția Generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului – Ministerul Finanțelor Publice, a:

– imobilului identificat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului la nr. 61981, reprezentând teren în suprafață de 5648 mp, CF. nr. x;

– imobilului identificat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului la nr. 61980, reprezentând construcții compuse din stație pilot și laboratoare, CF. nr. x (Al. 1);

– imobilul identificat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului la nr. 61979, reprezentând teren în suprafață de 237 mp, CF nr. x;

(ii) casarea încheierilor nr. 42513/2009 și nr. 8590/2011 și revenirea la situația anterioară, în Cărțile funciare nr. x și nr. y, deoarece dreptul de proprietate a fost modificat cu încălcarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică a statului;

2. să se constate faptul că în mod nelegal au fost transferate bunurile prevăzute în anexa nr. 2, pozițiile 1775, 1776, 1777, 1778 și 2795 la H.G. nr. 1016/2005 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, din domeniul public al Statului în domeniul public al Municipiului Timișoara;

3. anularea în parte a HCL nr. 166/2003, nr. 122/2004, nr. 145/2004 și nr. 146/2004 privind inventarierea bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, precum și anularea în parte a H.G. nr. 1016/2005, în ceea ce privește pozițiile 1775, 1776, 1777, 1778 și 2795 din anexa nr. 2, reținând că bunurile în cauză, la momentul emiterii Hotărârii, aveau natura unor bunuri de interes național, neputând fi incluse în categoria bunurilor domeniului public al județului Timiș, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Timiș.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1915 din 30 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt și de drept

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu a încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După cum a reținut și instanța de fond, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea HCL nr. 166/2003, nr. 122/2004, nr. 145/2004, nr. 146/2004 privind inventarierea bunurilor care aparțin domeniului public al mun. Timișoara și anularea în parte a H.G. nr. 1016/2005 de atestare a domeniului public al municipiului Timișoara, în ceea ce privește înregistrarea bunurilor imobile menționate la pozițiile 1775, 1776, 1777, 1778 și 2795 din anexa 2.

Instanța de fond, pronunțând soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamant, a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluție, împrejurarea că pentru solicitarea de anulare a H.G. nr. 1016/2005, reclamantul nu s-a adresat cu o plângere prealabilă față de pârâtul Guvernul României, iar în privința actelor administrative emise de autoritățile locale, respectiv HCL nr. 166/2003, 122/2004, 145/2004 și 146/2004, a căror anulare a solicitat, că acestea au fost cunoscute reclamantului cel mai târziu în cursul anului 2016, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată a menționat că a aflat din cuprinsul încheierii nr. 186597/15.09.2016 că dreptul de proprietate a fost întabulat prin încheierile nr. 42513/2009 și nr. 8590/2011, astfel că, de la acest moment, plângerea prealabilă pe care reclamantul a adresat-o pârâtei Primăria Municipiului Timișoara la data de 2.04.2019, a fost formulată cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond, la aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar.

În analizarea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a pornit mai întâi de la tipul de act administrativ atacat în cauză – H.G. nr. 1016/2005 de atestare a domeniului public al municipiului Timișoara și HCL nr. 166/2003, nr. 122/2004, nr. 145/2004, nr. 146/2004 privind inventarierea bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara.

Cât privește hotărârea de Guvern, o astfel de hotărâre, adoptată în cadrul procedurii de atestare a domeniului public prevăzute de art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu poate fi calificată ca fiind act administrativ normativ, pentru că nu cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al statului prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care în exercitarea atribuțiilor sale adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor, potrivit art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, dar nu toate hotărârile Guvernului au caracter normativ.

Chiar și în cazul în care este prevăzută o anumită sferă de adresabilitate, în raport cu obiectul reglementării, actul normativ se caracterizează prin aceea că exprimă norme cu caracter general și abstract, determinate fiind numai criteriile pentru identificarea limitelor sferei destinatarilor, iar nu fiecare dintre subiectele de drept sau fiecare bun în parte, așa cum este cazul în speță.

Prin urmare, instanța de fond a stabilit corect natura juridică a actului atacat, care atrage incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu a normelor cuprinse în alin. (1^1) al aceluiași articol.

Dată fiind natura de act administrativ individual a H.G. nr. 1016/2005, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, era necesar ca reclamantul să parcurgă procedura prealabilă cu emitentul actului – Guvernul României, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Or, în raport cu acest act administrativ, reclamantul nu s-a adresat deloc cu o plângere prealabilă față de pârâtul Guvernul României, aspect reținut în mod corect de către instanța de fond.

Cât privește HCL nr. 166/2003, nr. 122/2004, nr. 145/2004, nr. 146/2004, privind inventarierea bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara, instanța de control reține, pentru aceleași considerente mai sus arătate, că și acestea sunt acte administrative cu caracter individual, iar nu normativ, cum greșit apreciază recurenta-reclamantă.

Așadar, și în privința hotărârilor autorității locale, reclamantul trebuia să parcurgă procedura prealabilă obligatorie.

Instanța de fond a reținut că prezintă relevanță determinarea momentului de la care a luat cunoștință de conținutul acestor acte, reclamantul fiind terț, atât în raport cu H.G., cât și cu hotărârile Consiliului local, ipoteza în care se regăsește acesta fiind cea de la alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, în care se arată că: „Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție”.

Prin acest text, legea stipulează în mod expres termenul de formulare a plângerii prealabile în cazul unui act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, respectiv în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia.

În acord cu cele reținute de instanța fondului, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a luat cunoștință de cuprinsul actelor atacate, cel mai târziu în cursul anului 2016, adică de la data la care a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâtului Municipiului Timișoara. Rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că „INCEMC Timișoara a aflat din cuprinsul încheierii nr. 186597/15.09.2016 faptul că dreptul de proprietate a fost întabulat prin încheierile nr. 42513/2009 și 8590/2011”, precum și că, la adresa emisă de Primăria Municipiului Timișoara – Direcția Patrimoniu nr. x/22.11.2005 înregistrată la O.C.P.I. Timiș cu nr. x/08 decembrie 2005, a fost atașată H.G. nr. 1016/2005, astfel cum a precizat reclamantul prin notele de ședință aflate la dosarul curții de apel.

În raport de acest moment temporal – cursul anului 2016 -, se observă că plângerea prealabilă adresată pârâtei Primăria Municipiului Timișoara, la data de 2.04.2019, a fost formulată cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aspect ce echivalează cu lipsa plângerii prealabile, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

Sursa informației: www.scj.ro.