Creanţa fiscală în procedura insolvenţei

11 iun. 2019
Articol UJ Premium
Vizualizari: 8148
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Aspecte generale

1.1. Reglementare

Stabilitatea și dezvoltarea economică, elemente de progres social, sunt puse sub semnul întrebării atunci când întreprin­derile intră în incapacitate de plată ori au probleme în respecta­rea obligațiilor asumate. Bugetul de stat are și el de suferit prin reducerea gradului de colectare a taxelor și impozitelor.

Găsirea unor soluții coerente și viabile pentru prevenirea și tratarea situațiilor de dificultate financiară în care se găsesc la un moment dat firmele a fost și este o preocupare constantă a legiuitorului european, dar și a celui național.

Situația creditorului fiscal este avută în vedere de dispozi­țiile legale în materie și prin prisma incidenței ajutorului de stat.

La nivelul Uniunii Europene menționăm, de dată recentă, Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare)[1], care reglementează raporturile de drept interna­țional privat în domeniul procedurilor de insolvență, dar și Reco­mandarea privind o nouă abordare a eșecului în afaceri adoptată de Comisie în 12 martie 2014[2].

În prezent se discută în grupul de lucru Propunerea de direc­tivă privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, proiect afișat la 22 noiembrie 2016.

Prin Considerentul (63) al Preambulului Regulamentului (UE) 2015/848 se arată că „Orice creditor care își are reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social în Uniune ar trebui să beneficieze de dreptul de a‑și înregistra cererea de admitere a creanței privind bunurile debitorului în orice procedură de insolvență aflată în curs de desfășurare în Uniune. Acest lucru ar trebui să se aplice și autorităților fiscale și instituțiilor de asigurări sociale. Prezentul regula­ment ar trebui să nu împiedice practicianul în insol­vență să depună cereri de admitere a crean­țelor în numele anumitor grupuri de creditori, de exemplu angajați, în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru. Cu toate acestea, pentru a asigura egalitatea de tratament a cre­ditorilor, distribuirea încasărilor ar trebui să fie coordo­nată. Fiecare creditor ar trebui să poată păstra ceea ce a primit în cursul procedurii de insol­vență, însă nu ar trebui să aibă dreptul de a parti­cipa la distribuirea ansamblului activelor în cadrul altei proceduri decât dacă creditorii de același rang au obținut, în aceeași proporție, un dividend echivalent”.

Observăm că legiuitorul UE impune acor­darea de drepturi și instituirea de obligații egale pentru toți creditorii. Creditorii fiscali nu au un statut privilegiat.

Prin justificarea Proiectului de directivă s‑a arătat că este nevoie de un instrument care să nu se limiteze la chestiuni de cooperare judiciară, ci să stabilească standarde minime de drept material (considerentul 10). În Expunerea de motive se precizează că aceasta „nu va afecta normele privind ajutoarele de stat. Creditorii de stat nu renunță la creanțele lor și, prin urmare, nu se poate considera că aceștia le acordă debitorilor ajutoare de stat incompatibile prin simplul fapt că participă la un plan de restructurare, con­diția fiind aceea ca măsurile de restructurare să aibă asupra creditorilor statului aceleași efecte precum asupra creditorilor privați și ca respectivii creditori ai statului să se comporte precum orice operator economic privat din economia de piață care se găsește în situația cu cele mai multe aspecte similare”.

Directiva are trei părți principale: A) Cadrele (mecanis­mele) de restructurare preventivă (Titlul II), B) a doua Șansă pentru întreprinzători (titlul III) și C) măsurile de sporire a eficienței restructurării, a insolvenței și a celei de‑a doua Șanse (titlul IV). Aceste componente sunt precedate de un titlu ce cuprinde dispoziții generale (titlul I) și de o serie de prevederi privind colectarea datelor în materia procedurilor vizate de proiect (titlul V) și de dispoziții finale (relația cu alte instrumente; intrarea în vigoare) – Titlul VI.

Din legislația română ce cuprinde dispoziții privind creanța fiscală menționăm: Legea nr. 85/2014 privind proce­durile de prevenire a insolvenței și de insolvență[3], cu modifi­cările de ultimă oră aduse de O.U.G. nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative[4], Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală[5], O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996[6]. La acestea adăugăm Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală[7], cu prevederi ce pot interfera cu cele din Legea nr. 85/2014, sediul materiei procedurilor de insolvență.

1.2. Creanța fiscală. Definiție

Legea definește creanțele bugetare în art. 5 pct. 14 din Legea nr. 85/2014 ca fiind „creanțele constând în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora. Își păstrează această natură și creanțele bugetare care nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deținute, pentru partea de creanță neacoperită”.

În reglementarea anterioară, art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006[8] dădea aceeași definiție creanței bugetare. Actul normativ din 2014 o completează în sensul că se face preci­zarea că în situația creanțelor bugetare acoperite parțial de garanții, restul de creanță ce nu e acoperit de ipotecă/gaj/privilegiu își păstrează natura și rangul de preferință rezultate din natura creanței.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Creanțele fiscale se referă, de regulă, la impozite și taxe și accesoriile acestora.

Codul de procedură fiscală prevede că este creanță bugetară „dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, repre­zentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie”.

Observăm că creanța fiscală este o creanță bugetară, dar nu orice creanță bugetară este o creanță fiscală. Trebuie să facem această precizare pentru că, în cadrul procedurii insolvenței, de multe ori se face referire strict la creanța fiscală și la creditorul fiscal, nu la orice creanță bugetară sau la toți creditorii bugetari.

1.3. Avantaje acordate creditorilor fiscali prin Legea nr. 85/2014

Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a instituit o serie de avantaje pentru creditorii bugetari și în particular pentru creditorul fiscal.

Printre acestea se regăsesc următoarele: informarea cu privire la depunerea cererii de deschidere a procedurii insol­venței, termenul de 60 de zile pentru finalizarea raportului de inspecție fiscală și depunerea suplimentului de cerere de creanță, testul creditorului privat, categorie de creanță distinctă la votarea planului de reorganizare, prioritate în ordinea de satisfacere a creanței.

2. Creanța fiscală la deschiderea procedurii

2.1. Informarea cu privire la depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței

Organul fiscal este informat cu privire la intenția de depunere a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvență de către debitor, în situația în care o astfel de solicitare vine din partea acestuia, ori de către instanța de judecată, când s‑a formulat o acțiune cu acest obiect de către un creditor.

Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii prevăzute de acest act normativ. Termenul este de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Cererea trebuie să fie însoțită de dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței. Mențiunea se regăsește și în cuprinsul art. 66 alin. (1) din Lege[9], dar și în art. 67 alin. (1), în care sunt enumerate actele ce se atașează cererii – la lit. n). În forma inițială a legii nu exista sancțiune pentru lipsa notificării organului fiscal ori nedepunerea dovezii în acest sens. Prin O.U.G. nr. 88/2018 s‑a prevăzut că neîndeplinirea acestei obligații de către debitor atrage respingerea cererii acestuia de deschidere a procedurii.

În cazul cererii formulate de către creditor, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevede că se comunică de către instanță în termen de 48 de ore de la înregistrarea acesteia.

2.2. Deschiderea procedurii la cererea debitorului

Am arătat că debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Prin definiția dată valorii‑prag prin modificarea art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 prin O.U.G. nr. 88/2018, respectiv „valoarea‑prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Valoarea‑prag este de 40.000 lei atât pentru cre­ditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulte­rioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. Când cererea de deschidere a procedurii de insolvență este introdusă de debitor, cuantumul creanțelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor debitorului”, se împiedică debitorul să‑și îndepli­nească obligația imperativă de a depune cerere de deschidere a procedurii atunci când are creanțe bugetare semnificative.

S‑a dorit protejarea creditorului bugetar, dar cu siguranță nu s‑au avut în vedere dispozițiile legii penale cu privire la bancrută[10].

Pentru a evita consecințele, întrevedem două posibile comportamente ale debitorului, fie își desfășoară în continuare activitatea, deși este în insolvență, și acumulează noi datorii la furnizorii de materie primă, de utilități, face împrumuturi garantate la bănci pentru a depăși procentul de 50% al crean­țelor bugetare, fie așteaptă să ceară deschiderea procedurii insolvenței un creditor și apoi propune un plan de reorga­nizare. Apreciem că în niciuna dintre aceste situații nu poate fi cercetat pentru fapta prevăzută și pedepsită de art. 240 C. pen., față de dispoziția anterior menționată care poate fi asimilată cu o cauză de exonerare de răspundere penală pentru infracțiunea de bancrută.

2.3. Depunerea declarației de creanță

Art. 102 alin. (1) din Legea cu modificările din 2018 dispune că „(1) Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de admi­nistratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt ante­rioare datei de deschidere a procedurii, vor de­pune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanțelor vor fi înregistrate într‑un registru, care se va păstra la grefa tribu­nalului. Sunt creanțe anterioare și creanțele bugetare stabilite printr‑o decizie de impunere întocmită ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală pe baza analizei de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală[11], cu modificările și completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței, conform evidențelor proprii, în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul”.

Din analiza textului legal anterior citat rezultă că toți cre­ditorii, inclusiv creditorul fiscal, sunt obligați să respecte ter­menul de depunere a cererii de admitere a creanțelor stabilit de către judecătorul‑sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței debitorului. Derogarea se referă la inspecția fiscală efectuată după declanșarea procedurii care permite creditorului fiscal să depună un supliment al cererii de admitere a creanței. Deci trebuie să existe o declarație de creanță depusă în termen pentru toate creanțele anterioare deschiderii procedurii insol­venței rezultate din evidențele creditorului, care poate fi com­pletată ca urmare a inspecției fiscale efectuate în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței.

Prin decizia civilă nr. 1630/A din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov[12] s‑a reținut, într‑o situație de speță, că creditoarea AJFP a depus declarația de creanță pentru suma de 590.959,00 lei în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

Suplimentul de declarație de creanță, intitulat „precizare la declarația de creanță din 20 noiembrie 2017”, a fost depus peste termenul stabilit (care era 7 decembrie 2017) la data de 21 decembrie 2017. Această situație de fapt nu este contestată de către părți.

Creditoarea AJFP a formulat cerere de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță, susținând că doar la 6 decembrie 2017 i s‑a comunicat decizia civilă nr. 1849/A din 9 octombrie 2017 prin care a fost menținut procesul‑verbal de constatare a contravenției seria DGAF nr. 0043961 din 1 octombrie 2015.

Conform dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. pr. civ. invocat de creditoare și de judecătorul‑sindic, „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”.

Curtea a reținut că nu s‑au dovedit motivele temeinic justificate pentru repunerea în termen. Procesul‑verbal de constatare a contravenției seria DGAF nr. 0043961 din 1 octombrie 2015 este din 2015, iar decizia civilă nr. 1849/A din 9 octombrie 2017 prin care a fost menținut procesul‑verbal este din 9 octombrie 2017. Faptul că i s‑a comunicat ulterior decizia (în 6 decembrie 2017, cum susține creditoarea, dar înainte de împlinirea termenului de depunere a declarației, respectiv 7 decembrie 2017) nu este un motiv temeinic.

Termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu este aplicabil, creditoarea nu a efectuat o inspecție fiscală din care să rezulte un supliment de creanță. Sumele pretinse suplimentar își au izvorul într‑un proces‑verbal întocmit în 2015.


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 4/2018 (octombrie-decembrie 2018).

[1] Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare), publicat în JOUE seria L 141 din 5 iunie 2015.

[2] Commission recommends new approach to rescue business and give honest entrepreneurs a second chance – European Commission, Press Release, Brussels, 12 March 2014.

[3] Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.

[4] O.U.G. nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 840 din 2 octombrie 2018.

[5] Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în M. Of. nr. 547 din 23 iulie 2015.

[6] O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicată în M. Of. nr. 893 din 9 decembrie 2014.

[7] Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010.

[8] Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006.

[9] Art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței”.

[10] Art. 240 C. pen. – bancruta simplă și art. 241 C. pen. – bancruta frauduloasă.

[11] S‑a modificat textul pentru a se trimite la noul Cod de procedură fiscală.

[12] C. Ap. Brașov, dec. civ. nr. 1630/A din 30 octombrie 2018, nepu­blicată.

Creanța fiscală în procedura insolvenței was last modified: iulie 2nd, 2019 by Marcela Comșa

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Marcela Comșa

Marcela Comșa

Este judecător la Curtea de Apel Brașov din 2006; judecător detaşat la Ministerul Justiţiei, Direcţia Elaborare Acte Normative din septembrie 2012.
A mai scris: