Aplicarea sancțiunilor disciplinare față de condamnat prin raportare la forma de vinovăție a comiterii abaterii disciplinare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Un exemplu relevant în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare față de condamnat prin raportare la forma de vinovăție a comiterii abaterii disciplinare îl constituie sentința penală nr. 1079 din 29 septembrie 2014^[1] a Judecătoriei Oradea, secția penală.

În cazul de față este vorba despre soluționarea plângerii conform art. 104 din Legea nr. 254/2013, formulate de petentul condamnat.

În urma întrebărilor, condamnatul arată că își susține plângerea, în timp ce reprezentantul Ministerului Public arată că nu înțelege să participe la judecarea acestei cauze.

Conform art. 104 alin. (12) din Legea nr. 254/2013, audierea condamnatului este obligatorie. Astfel, petentului i se ia o declarație, aceasta fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de condamnat și apărătorul acestuia.

Nefiind solicitate alte probe, instanța declarându-se lămurită, dispune începerea dezbaterilor.

I se dă cuvântul apărătorului condamnatului, aceasta solicitând admiterea plângerii după cum a fost formulată, desființarea încheierii dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate și anularea sancțiunii disciplinare aplicate față de petentul condamnat de Comisia de disciplină, cu menținerea condamnatului în regim de executare deschis.

Aceasta declară că săvârșirea abaterii disciplinare de către petentul condamnat are la bază o puternică emoție și tulburare a acestuia cauzată de faptul că, în urmă cu câteva zile soția acestuia l-a anunțat că vrea să divorțeze din cauzei perioadei lungi de timp petrecute de acesta în penitenciar, cu atât mai mult cu cât, în urma căsătoriei au rezultat doi copii. Mai mult decât atât, petentul condamnat a recunoscut fapta și o regretă nespus.

De asemenea, avocatul petentului solicită să se ia în considerare conduita acestuia din timpul detenției și a faptului că, în cele 10 luni, de când a început executarea pedepsei, condamnatul nu a avut nici o abatere disciplinară, fiind foarte disciplinat, acesta prestând muncă în mod regulat și fiind recompensat de trei ori.

Totodată, acesta apreciază că sancțiunea aplicată condamnatului este disproporțională față de abaterea săvârșită, aducându-i acestuia un grav prejudiciu moral cauzat de suferința acestuia survenită în urma imposibilității, a privării de a-și vedea cei doi copii minori, care veneau regulat în vizită împreună cu părinții condamnatului. În același timp, arată că acestuia i-a fost suspendat dreptul de muncă încă din luna mai.

Avocatul menționează că în cazul de față putea fi aplicată o altă sancțiune, mai puțin severă, cum ar fi aplicarea unui avertisment sau suspendarea dreptului de a participa la diferite activități artistice și culturale, a dreptului de a primi sau cumpăra bunuri, sau chiar sancțiunea izolării pentru cel mult 10 zile.

Apărătorul mai arată că, deși petentul conștientizează gravitatea abaterii pe care a comis-o, acesta nu a săvârșit fapta cu intenție, ci pe fondul unei puternice tulburări de ordin emoțional cauzate de aflarea faptului că soția intenționează să divorțeze și de incertitudinea referitoare la viitorul copiilor săi ca urmare a divorțului. Drept urmare, solicită admiterea plângerii formulate de către condamnat, depunând în acest sens note scrise la dosar, copiile certificatelor de naștere ale celor doi copii și jurisprudență.

Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii.

Instanța constată că, prin plângerea înregistrată, deținutul a contestat soluția judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat din cadrul penitenciarului în care își execută pedeapsa, pronunțată prin încheierea prin care s-a respins plângerea petentului împotriva hotărârii date de comisia de disciplină din cadrul penitenciarului.

În fapt, petentul declară că judecătorul de supraveghere a respins în mod neîntemeiat plângerea sa, sancțiunea disciplinară a suspendării de a primi vizite pe o perioada de trei luni fiind disproporțională în raport cu gravitatea faptei sale.

Odată cu analizarea actelor și a lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 30.05.2014, în jurul orei 16:40, instanța retine că, cu ocazia percheziției corporale amănunțite efectuată deținuților de la punctul de lucru exterior la care petentul condamnat presta muncă, asupra acestuia a fost descoperit un telefon mobil.

Acest fapt a avut drept consecință declanșarea procedurii disciplinare față de petent. În acel raport se menționează că la întoarcerea de la punctul de lucru exterior la care care presta muncă, deținutul a omis să predea telefonul mobil, aducându-l cu el pe secția de deținere, unde a fost descoperit de agentul supraveghetor, ceea ce a dus la aplicarea sancțiunii suspendării dreptului acestuia de primi vizite pe perioada de 3 luni.

Din documentele documentele depuse la dosar, se reține că la data de 30.05.2014, după ora 16, la la punctul de lucru exterior fără supraveghere, deținutul a intrat în sectorul de deținere, pe secția a IV-a unde este cazat, având într-o mână telefonul mobil. Este vorba despre acel telefon care i-a fost aprobat de administrația penitenciarului și cu care se deplasa zilnic la punctul de lucru exterior, dar pe care, la data de 30.05.2014, acesta a uitat să-l depună în cușeta de la punct control 2 unde se aflau depozitate toate telefoanele mobile ale deținuților de la punctele de lucru interioare.

În timpul audierii aferente cercetării disciplinare și în fața judecătorului delegat, condamnatul a recunoscut fapta ce i-a fost imputată, declarând că a intrat în grupul de 5 deținuți de la punctul de lucru, s-au oprit cu toții la cușetă pentru depunerea telefoanelor, după care a depus telefonul și banii și a închis cușeta. Petentul a mai declarat apoi următoarele: „m-am prezentat la control iar asupra mea aveam în plasă niște pantaloni de schimb, două plicuri de supă și un deodorant iar personalul penitenciarului mi-a cerut să nu intru cu acestea în sectorul de deținere. M-am întors la cușetă, am deschis din nou și în încercarea de a aranja toate obiectele în interior, pur și simplu din neatenție am rămas cu telefonul în mână. Am declarat și la comisia de disciplină precum și în acest moment că îmi pare rău de această neatenție și înțeleg că trebuie să fiu sancționat pentru greșeala mea”.

Aceste fapte au fost susținute de petent și în declarația dată în fața instanței.

Instanța consideră că susținerile petentului condamnat corespund adevărului, aceste nefiind contrazise de niciun înscris depus la dosarul cauzei. Există certitudinea instanței cu privire la faptul că, în cazul în care telefonul ar fi fost ascuns în vreun fel de către petent, acest aspect ar fi fost menționat în raportul întocmit cu privire la incident sau acest fapt ar fi reieșit în urma cercetării disciplinare.

De aceea, instanța nu împărtășește opinia judecătorului delegat, pentru care este lipsit de importanță aspectul de mai sus, tocmai de aici rezultând în mod evident lipsa intenției petentului de a introduce telefonul în zona interzisă. Se ia în considerare faptul că dacă ar fi făcut acest lucru cu intenție, ar fi avut posibilitatea să ascundă telefonul respectiv fără să intre cu el în mână, lucru care, în mod cert, avea să fie descoperit de lucrătorii din cadrul penitenciarului.

În privința telefonului în cauză, instanța constată veridicitatea afirmațiilor făcute de petentul condamnat, fapt dovedit în principal prin raportul de informare întocmit de supraveghetorul secției de deținere a IV-a, de regim deschis, cel care a efectuat controlul de specialitate asupra persoanelor sosite de la punctul de lucru exterior și care a identificat telefonul în cauză, despre care s-a stabilit că acesta este chiar cel care aparține deținutului.

Răspunderea disciplinară poate fi antrenată doar în situația în care se dovedește la baza săvârșirii unei abateri disciplinare se află intenția. Astfel, se impune existența vinovației pentru a se reține comiterea unei abateri disciplinare.

Fapta pe care petentul condamnat a săvârșit-o este menționată de articolul 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013, care interzice introducerea în penitenciar a telefoanelor mobile, în alte condiții decât cele admise.

În perioada în care persoanele care își execută pedeapsa în regim deschis se află în exteriorului locului de detenție, la activitățile lucrative, acestea pot deține și folosi telefoane mobile, dacă au aprobarea directorului de penitenciar în care acest condamnat își execută pedeapsa.

Primirea telefoanelor mobile care urmează a fi utilizate în acest scop se face numai în baza cererii tip formulată de deținut, aprobată de directorul acestui penitenciar, de la aparținătorii deținutului și doar prin sectorul pachete – vizite – corespondență.

În urma analizei faptei petentului condamnat din prisma modalității de săvârșire a acesteia, cât și comportamentul acestuia de la încarcerare, aproximativ 10 luni, se constată că nu a mai avut nicio sancțiune disciplinară aplicată, cât și faptul că a beneficiat de trei recompense, motiv pentru care instanța consideră că nu se impune tragerea la răspundere disciplinară a acestuia.

Cu toate că fapta ce face obiectul acestei constestații intră în categoria abaterilor disciplinare foarte grave, trebuie dovedit faptul că aceasta ca a fost săvârșită cu vinovăție. În ceea ce privește dovedirea vinovăției, niciunul dintre lucrătorii penitenciarului care a luat parte la cercetarea disciplinară a condamnatului, încheind în această privință rapoarte și dând declarații, nu a precizat locul în care a fost descoperit telefonul asupra condamnatului odată cu efectuarea perchezitiei corporale. Se apreciază că aceste omisiuni esențiale în vederea dovedirii vinovăției petentului condamnat nu pot decât să-i profite acestuia.

Deși instanța consideră că unele motive invocate de petentul condamnat, cum ar fi cele referitoare la posibilul divorț sau alte prejudicii morale, nu pot justifica săvârșirea unei fapte ce reprezintă abatere disciplinară, din perspectiva vinovăției acestuia, și, analizând fapta prin prisma modului de săvârșite și comportamentul său din locul de detenție până la acest moment, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni disciplinare ce are drept consecință și schimbarea regimului de executare a pedepsei, este excesivă.

În concluzie, instanța constată că se impune cercetarea atentă și dovedirea, atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv, a fiecărei fapte ce constituie abatere disciplinară.

Față de cele arătate mai sus, în baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, instanța admite plângerea formulată de petentul condamnat împotriva încheierii dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului în care condamnatul își execută pedeapsa, desființând-o și dispunând anularea sancțiunii disciplinare aplicate față de petentul condamnat de către Comisia de disciplina din cadrul în care acesta își execută pedeapsa.

Din acest exemplu se poate trage concluzia că sancționarea abaterilor disciplinare comise de deținuți se face cu condiția ca abaterea respectivă să fie comisă cu intenție. Astfel, în cazul în care se dovedește că nu intenția, ci culpa a stat la baza comiterii abaterii disciplinare, se poate renunța la aplicarea sancțiunilor. Acest lucru este lesne de înțeles deoarece reprezintă un element motivațional pentru deținuții care au încălcat normele din culpă, fără intenție, să continue să respecte și să se se supună normelor.