Promisiunea de donație: admisibilitatea cererilor de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de înscris autentic, în contextul neexecutării fără justificare a obligației de către promitent

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Lucrarea de față își propune să prezinte și să analizeze care sunt drepturile beneficiarului promisiunii de donație, în contextul neexecutării fără justificare a obligației de către promitent și condițiile de recunoaștere a acestora, cât și dacă se poate vorbi de admisibilitatea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de înscris autentic într-o astfel de situație.

Promisiunea de donație

Promisiunea de donație este reglementată pentru prima dată de noul Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.

Astfel, art. 1014 alin. (1) C. civ. impune ca promisiunea de donație să fie încheiată în formă autentică, în caz contrar aplicându-se sancțiunea nulității absolute.

În același timp, alin. (2) al aceluiași articol prevede că „în caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donație nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut și avantajele pe care le-a acordat terților în considerarea promisiunii”.

Trebuie, de asemenea, menționat și faptul că, potrivit art. 1022 alin. (1) C. civ., promisiunea de donație se revocă de drept în cazul existenței vreunei situații de ingratitudine dintre cele stipulate de art. 1023 C. civ., precum cea în care donatarul atentează la viața donatorului, a unei persoane apropriate a acestuia sau atunci când donatarul, deși știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat pe donator; cea în care donatorul comite fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator; cât și situația în care se constată refuzul nejustificat al donatarului de a-i asigura, în limita valorii actuale a bunului donat, alimente donatorului ajuns în nevoie, luându-se în considerare starea bunului la momentul donației.

Alin. (2) al art. 1022 C. civ. prevede revocarea de drept a promisiunii de donație și atunci când situația materială a promitentului se deteriorează, anterior executării obligației, într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii devine excesiv de oneroasă, cât și în situația care acesta a devenit insolvabil.

Neexecutarea nejustificată a promisiunii de donație versus neexecutarea nejustificată a promisiunii de vânzare

Așa cum am precizat anterior, art. 1014 alin. (2) C. civ. prevede că, în caz de neexecutare din partea promitentului, beneficiarul promisiunii de donație are dreptul doar la obținerea de daune-interese în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii.

Cu toate acestea, în practica judecătorească se poate constata o tendință a beneficiarilor promisiunilor de donație, față de care promitentul refuză în mod nejustificat să-și execute obligația, de a solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de înscris autentic, cerere, care, de altfel, este inadmisibilă.

În cele ce urmează, propun spre analiză sentința civilă nr. 2777 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Dorohoi^[1].

Reclamantul, beneficiarul unei promisiuni de donație al cărei obiect îl reprezintă mai multe suprafețe de teren, se adresează instanței în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Acesta motivează în fapt că, deși a încheiat cu pârâtul promitent prin înscris sub semnătură privată un contract de donație, prin care cel din urmă se obligă să îi doneze suprafețele de teren menționate și în care se stipulează faptul că valabilitatea acestui înscris se menține până la încheierea actului în formă autentică, pârâtul refuză să se prezinte la notariat în vederea perfectării în formă autentică a contractului.

Putem observa că în această speță promisiunea de donație făcută de pârâtul promitent printr-un înscris sub semnătură privată este nulă, nefiind respectată formă autentică, impusă de art. 1014 alin. (1) C. civ.

Astfel, conform art. 1247 alin. (3) C. civ., instanța invocă din oficiu nulitatea absolută a înscrisului încheiat și respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului, menționând, totodată că acest drept, de a solicita perfectarea în forma autentică a promisiunii de donație, nu îi este recunoscut beneficiarului, potrivit prevederilor art. 1014 alin. (2) C. civ.

Este important de menționat că o astfel de soluție, respectiv respingerea cererii ca neîntemeiată, se impune în situația în care beneficiarul unei promisiuni de donație solicită instanței pronunțarea unei astfel de hotărâri, în contextul în care promitentul refuză în mod nejustificat să-și execute obligația, însă, promisiunea încheiată nu respectă formă autentică, fiind nulă. Tot aceeași va fi soluția și în cazul care, deși promisiunea de donație este încheiată în formă autentică, nu sunt respectate condițiile de fond a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută.

De cealaltă parte, atunci când beneficiarul donatar solicită instanței pronunțarea unei asemenea hotărâri, într-un astfel de context, iar promisiunea de donație este valabilă, fiind încheiată în formă autentică, și fiind, totodată, respectate și celelalte condiții de validitate, soluția care se impune este respingerea cererii ca inadmisibilă, în condițiile în care, conform art. 1014 alin. (2) C. civ., acestuia îi este recunoscut doar dreptul de a obține daune-interese în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii.

De cealaltă parte, cererea adresată instanței de a pronunța o hotărâre care să țină loc de înscris autentic devine admisibilă atunci când sunt incidente prevederile art. 1669 C. civ., mai exact, când este vorba de refuzul nejustificat în privința executării unei promisiuni de vânzare sau de cumpărare.

Primul alineat al acestui articol prevede ca atunci „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.

Alin. (2) al articolului în cauză stabilește că dreptul menționat la alin. (1) este prescriptibil în termen de 6 luni de la data la care trebuie încheiat contractul, în timp ce alin. (3) stabilește că prevederile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare.

Prin urmare, cererea ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract este admisibilă în contextul neexecutării fără justificare a promisiunii bilaterale de vânzare, cât și a promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, cu mențiunea că, în acest ultim caz, respectiv al promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, obligația promitentului se consideră stinsă atunci când creditorul obligației înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, conform alin. (4) al articolului în cauză.

Este important, însă, de amintit faptul că, în cazul promisiunii bilaterale, respectiv unilaterale de vânzare sau de cumpărare, admisibilitatea unei astfel cereri este condiționată de îndeplinirea celorlalte condiții de validitate a contractului, așa cum se stipulează în alin. (1) al art. 1669 C. civ.

Un exemplu demn de menționat în acest sens îl reprezintă sentința civilă nr. 1598 din 2 aprilie 2014 a Judecătoriei Giurgiu^[2].

În speță, reclamantul, beneficiar al unei promisiuni bilaterale de vânzare ce are ca obiect un teren arabil extravilan, solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de înscris autentic, ca urmare a faptului că pârâtul promitent refuză să-și execute obligația asumată.

În fapt, se motivează că prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, pârâta s-a obligat să-i vândă reclamantei terenul în cauză, la data semnării acestui înscris fiind achitat integral prețul stabilit.

Au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Instanța, luând în considerare probele administrate, faptul că înscrisul încheiat este valid în ceea ce privește condițiile de fond referitoare la capacitate, consimțământ, obiect și cauză și, motivând că, în baza prevederilor art. 1699 C. civ., instanța de judecată poate pronunța o hotărâre care să țină loc de înscris autentic de vânzare cumpărare, ori de câte ori debitorul pârât nu își execută obligația asumată, acesta reprezentând cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului făcut creditorului reclamant, admite cererea reclamantului.

Admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de înscris autentic în contextul neexecutării nejustificate a obligației de către promitentul donator înainte de 1 octombrie 2011

După cum se poate observa, conform noului Cod civil, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, nu este admisibilă solicitarea de perfectare în forma autentică a promisiunii de donație în caz de neexecutare fără justificare a obligației de către promitent.

Cu toate acestea, vechiul Cod civil nu conține prevederi referitoare la promisiunea de donație. Acesta este motivul pentru care, în situația în care beneficiarul donatar față de care promitentul refuză nejustificat să își îndeplinească obligația, solicita instanței pronunțarea unei astfel de hotărâri, în lipsa unor stipulații legale exprese, așa cum vom putea observa, în practica judecătorească se considera că devin incidente prevederile art. 1073-1077 din vechiul Cod civil, acestea reglementând efectele obligațiilor, ceea ce face ca o atare cerere să devină admisibilă.

Art. 1073 al vechiului Cod civil stabilește dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz de neîndeplinire a acesteia, i se recunoaște acestuia dreptul la daune-interese.

Teza I a art. 1074 impune creditorului obligației de a da să predea lucrul și să-l conserve până la predare, în timp ce teza a II-a a aceluiași articol stabilește că riscul pierii bunului este suportat de creditor, exceptând situația în care debitorul a fost pus în întârziere, caz în care riscul este preluat de acesta din urmă.

În același timp, art. 1075 din vechea reglementare menționează dreptul creditorului la daune-interese în caz de neîndeplinire a obligației, fie că este vorba de obligații de a face, fie că este vorba de obligații de a nu a face.

Art. 1076 din același act normativ, prevede, în caz de nerespectare a obligațiilor de a nu face, dreptul creditorului atât la daune-interese, cât și de a solicita să fie înlăturate efectele încălcării unei astfel de obligații sau chiar de a obține încuviințarea instanței de a le înlătura el însuși, pe cheltuiala debitorului.

De cealaltă parte, art. 1077 din vechiul Cod civil stabilește că în cazul neîndeplinirii unei obligații de a face, creditorul poate obține încuviințarea instanței să o îndeplinească el însuși, pe cheltuiala debitorului.

Raportat la practica judecătorească, un exemplu menit să dovedească admisibilitatea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de înscris autentic în contextul neexecutării nejustificate a obligației de către promitentul donator, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, este sentința civilă nr. 36 din 11 ianuarie 2011 a Judecătoriei Drăgășani^[3].

În speță, reclamantul, beneficiarul unei promisiuni de donație ce are ca obiect un imobil, se adresează instanței în vederea pronunțării unei astfel de hotărâri, ca urmare a faptului că promitentul refuză în mod nejustificat să-și îndeplinească obligația asumată.

În fapt, reclamantul motivează că printr-un înscris sub semnătură privată a convenit cu pârâții ca aceștia sa-i doneze apartamentul în cauză, totodată cei din urmă obligându-se ca în termen de o săptămână de la încheierea înscrisului să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului în formă autentică. Astfel, deși termenul de o săptămână stipulat în vederea încheierii actului în forma autentică a expirat, aceștia refuză nejustificat îndeplinirea obligației pe care și-au asumat-o.

Instanța, considerând că prin încălcarea acestei obligații de a face, asumate de pârâți, devin incidente prevederile art. 1073-1077 din vechiul Cod civil și, reținând, pe această cale, dreptul reclamantului de a obține întocmai executarea obligației de către pârâții debitori, admite cererea reclamantului, pronunțând o hotărâre care ține loc de act autentic.

Un alt aspect demn de menționat este faptul că, după cum putem observa, neexistând în vechiul Cod civil reglementări exprese cu privire la promisiunea de donație, nu se impun reguli nici referitor la forma acesteia, spre deosebire de noua reglementare care impune forma autentică, astfel încât, înainte de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, promisiunile de donație încheiate sub forma unui înscris sub semnătură privată, și nu în formă autentică, erau valabile.

Concluzii

După cum se poate constata, nu este recunoscut dreptul beneficiarul donatar față de care promitentul refuză, nejustificat, să își îndeplinească obligația asumată de a solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ci doar dreptul de a dreptul de a obține daune-interese în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii.

Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că neîncheierea promisiunii de donație în forma autentică reprezintă un impediment în recunoașterea dreptului menționat anterior. Astfel, dacă promisiunea a fost încheiată printr-un înscris sub semnătură privată, fiind nulă, iar beneficiarul solicită obținerea de daune-interese în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii, ca urmare a faptului că promitentul refuză în mod nejustificat să-și execute obligația, instanța, conform art. 1247 alin. (3) C. civ., va invoca din oficiu nulitatea absolută a actului și va respinge cererea ca neîntemeiată.

De asemenea, în vederea recunoașterii acestui drept al beneficiarului promisiunii de donație, pe lângă încheierea actului în formă autentică, se impune și respectarea celorlalte condiții de fond a căror neîndeplinire atrage sancțiunea nulității absolute. Într-o astfel de situație, așa cum am specificat anterior, instanța va invoca din oficiu nulitatea absolută a actului și va respinge cererea privind recunoașterea dreptului de a obține daune-interese în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii, ca neîntemeiată.

O altă condiție care trebuie îndeplinită în scopul recunoașterii dreptului beneficiarului donator este ca neexecutarea obligației de către promitentul donator să fie nejustificată. Mai exact, neexecutarea nu trebuie să-i fie imputabilă beneficiarului donatar și nici să aibă altă cauză decât refuzul nejustificat al promitentului donator.

Dacă, neexecutarea este determinată de intervenirea unei cauze de imposibilitate fortuită de executare a contractului ce are ca efect încetarea de drept a contractului , cum ar pieirea fortuită totală a bunului individual determinat ce face obiectul promisiunii sau a unei cauze ce duce la revocarea de drept a promisiunii de donație, cum ar fi insolvabilitatea promitentului, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat.

Astfel, instanța va respinge cererea debitorului cu privirea la obținerea daunelor în limita cheltuielilor făcute și a avantajelor acordate terților în baza promisiunii, ca neîntemeiată, chiar dacă promisiunea de donație a fost încheiată cu respectarea condițiilor de formă și de fond, neputând, însă, să constate din oficiu încetarea sau revocarea de drept a contractului în situația în care pârâtul promitent nu formulează cerere reconvențională în acest sens, instanța fiind învestită prin cererea formulată de reclamant să soluționeze o cerere în realizare, nu și de constatare.

Prin urmare, se poate spune că beneficiarul donatar poate obține dreptul stipulat de prevederile art. 1014 alin. (2) C. civ., dacă la încheierea promisiunii de donație au fost respectate condițiile de formă și de fond impuse de lege și dacă neexecutarea obligației de către promitentul donator are la bază refuzul nejustificat al acestuia.

În același timp, trebuie reținut faptul că există posibilitatea ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de înscris autentic în cazurile prevăzute de art. 1669 alin (1) și (3) C. civ., mai exact, în contextul neexecutării fără motiv temeinic a promisiunii bilaterale de vânzare și a promisiunilor unilaterale de vânzare sau de cumpărare, în acest caz neexistând reguli cu privire la forma actului, acesta fiind valabil chiar și în cazul în care a fost încheiat printr-un înscris sub semnătură privată, chiar dacă are ca obiect un imobil.

Bibliografie

G. Boroi, C. A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, vol. 1 și 2, Ediția a 5-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2020, pp. 125-157 și pp. 339-340;

F. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. 3, Ediția a 5-a, actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2018, pp. 200-201.