Regimul juridic al raporturilor de muncă întemeiate și neîntemeiate pe un contract individual de muncă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Înțelesul regimului juridic al raporturilor individuale de muncă

Regimul juridic al raporturilor de muncă întemeiate și neîntemeiate pe un contract individual de muncă se referă la „totalitatea normelor prevăzute de lege cu privire la situația părților între care acestea se stabilesc; el depinde de categoria de angajatori (de drept privat sau public) în subordinea cărora se desfășoară munca, precum și de specificul ei, care determină anumite exigențe și limitări față de ambele subiecte”^[1].

2. Clasificarea categoriilor de angajați și regimul juridic aplicabil raporturilor individuale de muncă

Analiza reglementărilor aplicabile subiectelor raporturilor juridice individuale de muncă – fie că este vorba de raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, fie de „raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă”^[2], referite expres de art. 278 alin. (2) C. muncii^[3], – evidențiază faptul că munca subordonată față de toți angajatorii (de drept privat și de drept public), în sensul^[4] dreptului muncii, desfășoară cei aflați în^[5]:

–    raporturi juridice de muncă, considerate tipice:

– salariații (din sectorul privat), cărora li se aplică direct Codul muncii, Legea nr. 62/2011 a dialogului social^[6] și celelalte norme generale privind problemele esențiale ale raporturilor de muncă, care formează cadrul general^[7] de reglementare. În cazul unor categorii speciale de salariați se aplică direct, în ceea ce privește anumite aspecte, acte normative derogatorii de la acesta (de exemplu, în cazul consilierilor juridici se aplică Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic^[8]) și indirect „cadrul general” ca drept comun (în ceea ce privește aspectele nereglementate de legile speciale), cu mențiunea că dacă cele două categorii de norme nu sunt îndestulătoare, se va aplica legislația civilă – ca drept comun, în următoarea ordine;

– membrii cooperatori pentru care aceste raporturi se suprapun celor cooperatiste, cărora li se aplică direct Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației^[9], precum și, în baza acestei legi, normele interne emise de asociațiile de societăți cooperative, uniunile județene și naționale de societăți cooperative iar, indirect, „cadrul general” ca drept comun în materie – în măsura în care reglementările speciale enumerate nu sunt derogatorii sau complete și aplicarea lui este compatibilă cu specificul acestor raporturi de muncă^[10];

– personalul contractual (angajat cu contract individual de muncă)vdin administrația publică, din autoritățile și instituțiile publice, precum și din alte persoane juridice în cadrul cărora își desfășoară activitatea categoriile de personal prevăzute în legislația-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice^[11] – căruia i se aplică direct Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice^[12] și prevederile specifice din Codul administrativ^[13], împreună formând cadrul general de reglementare. În cazul unor categorii speciale de personal contractual se aplică direct, în ceea ce privește anumite aspecte, acte normative derogatorii de la acesta (de exemplu, în cazul cadrelor didactice – Legea nr. 1/2011 a educației naționale^[14], în cazul personalului din serviciile de probațiune se aplică Legea nr. 123/2006 privind statutul acestora^[15], în cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al celui care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice se aplică Statutul reglementat prin Legea nr. 567/2004^[16]), precum și indirect „cadrul general”, ca drept comun – reprezentat de Legea-cadru nr. 153/2017 și Codul administrativ – în ceea ce privește aspectele nereglementate de legile speciale, cu specificarea că în lipsa reglementărilor pentru anumite situații specifice din „cadrul general” devin aplicabile, în următoarea ordine, din perspectiva generalității Codul muncii etc.;

– funcționarii publici^[17] cărora li se aplică direct Codul administrativ (în care a fost cuprins noul Statut al funcționarilor publici), unele prevederi (rămase în vigoare) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și, de exemplu^[18], în baza art. 626 din Codul administrativ, în măsura în care nu contravin, prevederi din H.G. nr. 611/2011 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici^[19], din H.G. nr. 1.344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină^[20], precum și Legea nr. 62/2011 a dialogului social (direct, dar și cu titlu de drept comun în raport cu H.G. nr. 833/2007), H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective^[21] care se aplică direct până la un nou act normativ cu acest obiect, în baza art. 626 din Codul administrativ, precum și celelalte dispoziții privind problemele esențiale ale raporturilor de serviciu. În afara acestor funcționari publici, pe care-i vom numi „generali”, există și funcționarii publici supuși direct statutelor speciale (precum și dispozițiilor specifice de detaliere ori completare a acestora), precum și indirect „cadrului general” reprezentat de Codul administrativ, cu titlu de drept comun al raporturilor de serviciu, în ceea ce privește aspectele nereglementate de statutele speciale, cu mențiunea că în lipsa reglementărilor pentru anumite situații specifice din acest „cadru general” devin aplicabile, în următoarea ordine, din perspectiva generalității, prevederile comune pentru funcționarii publici și personalul contractual din Codul administrativ, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv Codul muncii etc. Este vorba de următorii funcționari publici, pe care-i vom numi „speciali”:

– funcționarii publici parlamentari din cadrul structurilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului și funcționarii publici din cadrul Consiliului Legislativ, cărora li se aplică direct statutul aprobat prin Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar^[22];

– funcționarii publici din cadrul instituției Avocatului Poporului, cărora li se aplică direct Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar și Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului^[23];

– managerii publici, cărora li se aplică direct Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public^[24];

– polițiștii, cărora li se aplică direct Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului^[25];

– polițiștii de penitenciare cărora li se aplică direct Statutul aprobat prin Legea nr. 145/2019^[26] și cu titlu de drept comun Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului;

– personalul vamal, căruia i se aplică direct Statutul aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004^[27];

– cadrele militare supuse direct Statutului aprobat prin Legea nr. 80/1995^[28];

– membrii corpului diplomatic și consular, cărora li se aplică, în principal, Statutul aprobat prin Legea nr. 269/2003^[29], iar în lipsa dispozițiilor speciale derogatorii, dreptul comun, în acest caz reprezentat de „prevederile înscrise în legislația muncii și în statutul funcționarilor publici” [îi încadrăm, totuși, în categoria funcționarilor publici cu statut special];

– magistrații (judecătorii și procurorii), cărora li se aplică Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor^[30], cu specificarea că în lipsa dispozițiilor speciale derogatorii, devine aplicabil^[31] dreptul comun reprezentat de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv de Codul muncii etc.;

–    raporturi de muncă considerate atipice și anume ucenicii, cărora li se aplică în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce decurg din raportul de muncă (având ca scop formarea lor profesională), legislația comună a muncii, iar în ceea ce privește organizarea atingerii scopului menționat Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. „Asemănător cu contractul de ucenicie este și contractul de internship, reglementat de Legea nr. 176/2018. Acesta este definit de art. 2 lit. c) din lege ca un contract încheiat între intern și organizația-gazdă pe durată determinată, în temeiul căreia un intern se obligă să se pregătească profesional și să desfășoare o activitate specifică pentru și sub îndrumarea unei organizații-gazdă, care se obligă să îi asigure o indemnizație pentru internship și condiții necesare realizării scopului prevăzut de art. 1 alin. (1) (care definește scopul acestui contract)”^[32]. Suntem de acord cu opinia^[33], conform căreia, „prin trăsăturile sale – care îmbină gradual caracteristici ale contractelor de muncă (preponderent), dar și ale contractelor civile – contractul de internship apare, sub aspectul naturii sale juridice, drept un contract sui generis, autonom”. El „este un contract care se află la zona limitrofă dintre normele juridice de drept al muncii și cele civile”. Dar, „internshipul este conectat într-o măsură mai mare la legislația muncii”. Internul, parte în contractul de internship, poate fi inclus în categoria de lucrător, concept utilizat în normele europene.