Considerații privind interdicția expresă a clauzei de confidențialitate în contractul individual de muncă al personalului contractual din administrația publică

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Preliminarii

Codul administrativ^[1] prevede în art. 542 alin. (1) lit. h) că una din cerințele specifice ale conținutului contractului individual de muncă pentru personalul contractual din administrația publică constă în interdicția clauzei de confidențialitate.

Pe de altă parte, se stipulează în alin. (3) al aceluiași articol că obligația privind respectarea caracterului confidențial al informațiilor exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public nu poate fi interpretată drept clauză contractuală în sensul prevăzut la alin. (1) lit. h).

Așadar, înțelegem că printr-o asemenea reglementare se dorește evitarea implicațiilor ce ar decurge din natura clauzei contractuale în materia informațiilor confidențiale și nu eliminarea, în sine, a obligației cu privire la respectarea caracterului confidențial al informațiilor.

2. Problematica „regulă și excepție” în materie de confidențialitate

Se pune, firesc, întrebarea cu privire la ceea ce este permis și interzis din perspectiva aspectelor financiare pentru angajat și angajator, încât pentru soluționarea problemei, atenția trebuie îndreptată spre Codul muncii^[2], pentru a se sublinia, mai întâi, regula de la care se derogă prin prevederile aplicabile personalului contractual din administrația publică.

Astfel, se vor concretiza diferențele specifice în lumina art. 278 alin. (2) C. muncii: „Prevederile pre­zentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.

Cu alte cuvinte, prevederile în materie de confidențialitate din Codul muncii sunt incompatibile cu cele din Codul administrativ, dat fiind diferențele de regim juridic ale celor două categorii de angajați.

Este situația tipică, în această materie, de regulă (prevederile din Codul muncii) și excepție (prevederile din Codul administrativ).

După cum se știe, excepția întărește regula; aspectul este important pentru o mai bună înțelegere a prevederilor din Codul muncii, chiar dacă par lămurite de ceva timp.

3. Regula în materie de confidențialitate

Potrivit art. 26 C. muncii, „Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contrac­tului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă”[alin. (1)]. „Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese” [alin. (2)].

Se constată „din textul legal că respectiva clauză are o valoare ambivalentă, întrucât ambele părți contractante se obligă reciproc, una față de cealaltă, prin intermediul ei, să nu transmită date sau informații de care iau cunoștință în timpul executării contractului. Obligația amintită se extinde nu numai pe durata a finanțării raporturilor de muncă, ci și ulterior încetării acestora pe o perioadă de timp stabilită de părți, fără să existe o limită legală care să-i încorseteze”^[3].

După cum se știe, există și obligația generală de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu, stabilită în sarcina salariaților reglementată de art. 39 alin. (2) lit. d) C. muncii, care, se știe, privește tot informații confidențiale în sens larg și, într-adevăr, numai pe timpul executării contractului individual de muncă^[4]. Simetric, angajatorul este obligat să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților, conform art. 40 alin. (2) lit. i) C. muncii, obligație întărită și detaliată de Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, precum și de Legea nr. 190/2018 privind punerea în aplicare a regulamentului amintit^[5].

De asemenea, se prevede și obligația generală pentru salariat de a respecta secretul de serviciu, în art. 39 alin. (2) lit. f) C. muncii^[6]. Obligațiile de fidelitate și cu privire la respectarea secretului de serviciu, fiind generale, nu atrag și obligația plății unei indemnizații pentru salariat, pe lângă salariu. Ele se pot detalia prin regulamentul intern, deci nu este nevoie de o clauză care să se negocieze în acest sens cu salariatul. Detalierea, de asemenea, se poate face și prin contractul colectiv de muncă.

Ce-i drept, nici în considerarea clauzei de confidențialitate nu se prevede expres în Codul muncii că s-ar acorda o astfel de indemnizație, aspect care a condus în literatura juridică la convingerea că „ea nu presupune un corelativ financiar”^[7], astfel încât „nu există o obligație a angajatorului de a compensa această obligație cu echivalent pecuniar”; art. 26 C. muncii, ar fi, după cum se arată în continuare, „o aplicare a principiului bunei-credințe în raporturile de muncă, obligând atât salariatul, cât și angajatorul, la maximă discreție cu privire la informațiile de care au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă”^[8].

Totuși, dacă ne raportăm la perioada executării contractului individual de muncă și comparăm obligația de fidelitate ori cea privind secretul de serviciu cu clauza de confidențialitate, nu putem să nu ne punem problema diferenței scopului reglementării lor distincte; pentru că prin conținut, chiar acestea sunt distincte^[9].

Din moment ce se negociază și nu derivă/se transpun din lege (ca obligațiile menționate) de ce s-ar obliga în plus salariatul la aspecte care țin de confidențialitate individualizând și determinând precis aspecte ce intră în conținutul clauzei fără a avea un beneficiu financiar?! Pentru că, în caz contrar, angajatorul nu i-ar respecta lui confidențialitatea datelor cu caracter personal? Dar, este obligat să o facă, așa cum rezultă din art. 40 alin. (2) lit. i) C. muncii.

Atunci, credem, într-o interpretare teleologică, negocierea în acest sens are în vedere un corelativ financiar în beneficiul salariatului sau, cel puțin, o permite.

Clar, „informațiile confidențiale au un alt caracter decât secretele de serviciu, iar dacă acestea din urmă privesc mai mulți salariați sau chiar toți salariații, cele confidențiale se referă la unul anume sau la o categorie specifică”^[10]. Cu alte cuvinte, prin clauza de confidențialitate nu sunt avute în vedere informațiile clasificate ori acele secrete stabilite de Legea nr. 182/2002, și nici pe cele calificate drept confidențiale prin regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, ci numai pe cele a căror divulgare este interzisă prin contractul individual de muncă printr-o clauză expresă (de confidențialitate)^[11].

4. Excepția în materie de confidențialitate

Excepția reglementată în Codul administrativ în art. 542 alin. (1) lit. h) și alin. (3), în raport cu prevederile art. 26 C. muncii, conduce la ideea că s-a dorit pentru personalul contractual eliminarea unor beneficii financiare. Într-adevăr, pentru că drepturile de natură salarială ale personalului contractual din administrația publică sunt cele ce derivă strict din lege și nu fac obiectul negocierilor individuale sau colective; excepțiile pot fi de strictă reglementare. Nu este cazul în materia analizată.

Așadar locul clauzei de confidențialitate este luat, dacă angajatorul dorește, de un angajament de confidențialitate pentru personalul contractual din administrația publică, fără a exista, deci, posibilitatea negocierii unui beneficiu financiar pentru această categorie de angajați. Mai exact, în lumina prevederilor de mai sus din Codul administrativ, această negociere este interzisă.

Pe de altă parte și angajatorul public are, la fel ca cel din sectorul privat, obligația de a asigura confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților, conform art. 40 alin. (2) lit. i) C. muncii, obligație întărită și detaliată de Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, precum și de Legea nr. 190/2018 privind punerea în aplicare a regulamentului amintit^[12]; aceste prevederi au titlu de drept comun în materie.

Concluzii

Așa cum menționam, excepția întărește regula. Astfel, dacă în materie de confidențialitate, pentru personalul contractual din administrația publică, nu există, legal, posibilitatea negocierii unui beneficiu financiar în considerarea obligațiilor asumate prin angajamentul de confidențialitate, pentru salariații din sectorul privat chiar se pune problema acordării unui asemenea beneficiu prin clauza de confidențialitate, chiar dacă din art. 26 C. muncii (sediul materiei) nu rezultă expres. De ce s-ar obliga, în plus, salariatul la aspecte care țin de confidențialitate individualizând și determinând precis aspecte ce intră în conținutul clauzei fără a avea un beneficiu financiar?! Reiterăm că nu sunt avute în vedere informațiile clasificate ori acele secrete și nici cele calificate drept confidențiale prin regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, ci numai pe cele a căror divulgare este interzisă prin contractul individual de muncă printr-o clauză expresă (de confidențialitate)^[13].

În concluzie, în această interpretare considerăm că trebuie analizată interdicția expresă a clauzei de con­fidențialitate în contractul individual de muncă al personalului contractual din administrația publică. Deci, o prevedere inserată în contractul individual de muncă ori printr-un angajament ulterior, anexă la acesta, care detaliază informațiile confidențiale ce trebuie respectate de cei din categoria personalul contractual este legală în condițiile absenței unui corelativ financiar în favoarea angajatului.