Premium
- UJ Premium | Andrei Pap |
Plata a jumătate din minimul amenzii nu echivalează cu recunoașterea faptei contravenționale
- UJ Premium | Emilia Lucia Cătană |
Particularităţi ale executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contenciosul actelor administrative asimilate potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 101/2016
- UJ Premium | Ovidiu-Florin Constantinescu |
Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a unor terţi. Aspecte practice
- UJ Premium | Emilia Cotoi |
Principiul dreptului la apărare în cadrul executării silite
- UJ Premium | Andrei Pap |
Considerații privind abaterile la regimul circulației rutiere în Austria
- UJ Premium | Ilie Dumitru |
Perspective legislative în domeniul detaşării lucrătorilor în Uniunea Europeană, după 2016. Transpunerea Directivei nr. 2014/67/UE
- UJ Premium | Laura Farca |
Din jurisprudenţa recentă a CJUE – Cum poate demonstra ofertantul individual experienţa sa similară într-o procedură de produse IT derulată de un spital?
- UJ Premium | Petruț Ciobanu |
Rolul și importanța fotografiei judiciare în investigarea infracțiunilor
- UJ Premium | Roxana-Maria Roba |
Consideraţii privind executarea silită în cazul cesiunii creanţelor izvorâte din contractele de credit
- UJ Premium | Aura Preda |
Repere legislative privind probaţiunea în spaţiul Uniunii Europene
- UJ Premium | Vasile Godîncă-Herlea |
Contractele de leasing conform Legii nr. 85/2014 – probleme teoretice şi practice
- UJ Premium | Dumitru Dobrev |
Examen de practică judiciară în dreptul urbanismului
- UJ Premium | Petruț Ciobanu |
Fotografia judiciară de examinare
- UJ Premium | Bujorel Florea |
Protecţia unor creaţii intelectuale împotriva pirateriei pe internet
- UJ Premium | Andrei Pap |
Neprezentarea probei foto menționată în procesul-verbal contravențional
- UJ Premium | Vasile Soltan |
Aspecte teoretico-practice privind regula bunei judecăți în luarea deciziilor de afaceri (business judgment rule) și aplicabilitatea acesteia în legislațiile diferitor state
- UJ Premium | Oana Tănăsică |
Recunoașterea hotărârilor străine în România
- UJ Premium | Iacob Emanuel Baciu |
Protecţia şi garantarea libertăţii sindicale. Interdicţia de concediere a liderilor organizaţiilor sindicale
- UJ Premium | Alina Popescu |
Protecţia datelor cu caracter personal şi respectarea dreptului la viaţă privată, în contextul garantării dreptului la informaţie şi a libertăţii de exprimare
- UJ Premium | Titus Prescure |
Reorganizarea persoanei juridice în viziunea Noului Cod civil
- UJ Premium | Gheorghe Bocșan |
Unele considerații referitoare la impactul dreptului Uniunii Europene asupra combaterii atingerilor aduse drepturilor personalității, a discriminării și a discursului instigator la ură prin internet și tehnologia informației
- UJ Premium | Georgiana Sitiavu și Cătălin Jigău |
Dreptul la apărare al inculpatului din perspectiva dispoziţiilor procesual penale referitoare la măsurile preventive. Audierea/ascultarea inculpatului
- UJ Premium | Silviu-Dorin Şchiopu |
Contravenții prevăzute de Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare
- UJ Premium | Radu Ștefan Pătru și Aurelian Gabriel Uluitu |
Observaţii şi comentarii cu privire la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din Ministerul Afacerilor Interne