1. Participaţia penală la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 C. pen., care priveşte un unic înscris sub semnătură privată la falsificarea căruia coautorii şi-au adus contribuţia, în aceeaşi împrejurare, prin acte distincte şi conjugate, nu afectează unitatea infracţiunii şi nu determină reţinerea formei continuate a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nici în sarcina coautorilor şi nici în sarcina instigatorului, care a săvârşit actele de instigare, în aceeaşi împrejurare, în raport cu toţi coautorii. 2. Folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat, în vederea producerii unei consecinţe juridice, de către instigator nu determină reţinerea în sarcina acestuia şi a infracţiunii de uz de fals, întrucât noţiunea de „făptuitor” utilizată în cuprinsul dispoziţiilor art. 322 C. pen. referitoare la falsul în înscrisuri sub semnătură privată priveşte orice participant, inclusiv instigatorul. 3. Folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat în faţa unei instanţe de judecată, în cadrul unui litigiu civil privind un drept patrimonial, realizează numai condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 C. pen., nu şi condiţiile de tipicitate ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 32 raportat în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât infracţiunea de înşelăciune presupune existenţa unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi victima inducerii în eroare, iar raporturile între părţi şi instanţele de judecată constituie raporturi de autoritate, a căror natură nu se modifică în funcţie de tipul litigiului.
(I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 245/A din 30 iunie 2017 )
