Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
204 views
Obişnuiţi să înjurăm tot timpul, orice, am ales să distrugem, în loc să construim.
Să minţim cu zâmbetul pe buze, în loc să rostim, clar şi apăsat, adevărul, oricât de dureros şi neplăcut ar fi.
Am ales să trădăm, în loc să iubim şi, mai ales, să urâm.
Înalţii dregători, de ieri şi de azi, au găsit că justiţia se pretează cel mai bine la statutul de victimă prin lapidare.
După ce, în anii ’90, nimeni nu dorea să devină magistrat, ştiute fiind condiţiile de muncă şi salarizare, a venit şi ziua în care tinerii au dat năvală la concursurile de admitere, convinşi fiind că doar jobul de magistrat li se potriveşte.
A fost momentul în care un fost judecător, devenit ministru, a înţeles că nu poţi pretinde justiţiei să fie deasupra oricărei influenţe când lucrează la normă, pe bani de-o cafea şi un cico.
Concurenţe cum nu au mai văzut cerul şi pământul, copii închişi în case cu anii ca să poată accede în aerul rarefiat al magistraturii, asta s-a întâmplat în anii 2000.
O lungă perioadă bătălia pentru magistratură a fost pe viaţă şi pe moarte.
Apoi, minţi perverse au decis ca tinerilor norocoşi, deveniţi magistraţi, să li se inoculeze ideea că tot ce îi înconjoară e fie corupt, fie prost pregătit.
Au fost setaţi să nu asculte de nimeni, să nu ridice capul din dosare şi cărţi pentru a privi omul din faţa lor.
Încet, încet, au înţeles că justiţia nu înseamnă doar tomuri de cărţi, ci, în primul rând, destine.
Viaţa i-a obligat să ridice ochii şi să se uite la oamenii din faţa lor.
Puteau fi părinţii lor…
Au văzut speranţa din ochii oamenilor. Şi disperarea cu care aşteaptă o soluţie.
Şi au realizat că, de fapt, despre asta este profesia lor: despre oameni.
Pentru că părea că lucrurile se îndreaptă, dregătorii şi-au spus: „aşa nu se poate”.
Şi au ieşit din nou la rampă, transformându-ne în duşmanii poporului, degrabă consumatori de bani, pentru a face ce? O nimica toată, nu-i aşa?
„Statul de drept” a arătat ce ştie să facă: dosare pentru a scăpa de adversarii politici, justiţie televizată, oameni nevinovaţi care au murit fără să îşi vadă dreptatea.
Oameni care au plecat dintr-o lume strâmbă, lăsând în urmă familii distruse, întrebări fără răspuns şi torţionari veseli şi, mai ales, liberi.
A fost rostul nostru să desţelenim, cât s-a putut, şi să scoatem adevărul la iveală.
Desigur, am avut şi noi cozile noastre de topor care nu au înţeles care le e rostul şi şi-au călcat în picioare demnitatea şi onoarea.
Timpul însă, cel care le cerne pe toate, a adus lumina şi, prin oameni curajoşi şi asumaţi, „statul de drept” părea că poate deveni statul drept.
Părea.
Pentru că statul drept este cel care ne recunoaşte importanţa.
Este cel care nu împroaşcă venin şi nu instigă oamenii să ne urască.
Statul drept nu dă cu dreapta, ca să ia cu stânga.
Şi, mai ales, statul drept, cel care aşteaptă să fie respectat, ne respectă.
Puteţi construi un astfel de stat?
Pentru că noi ne-am pierdut speranţa.
Iar speranţa moare ultima, nu-i aşa?
* Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 2/2023.
