Justiţia – între Statul de drept şi Statul Drept

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Obișnuiți să înjurăm tot timpul, orice, am ales să distrugem, în loc să construim.

Să mințim cu zâmbetul pe buze, în loc să rostim, clar și apăsat, adevărul, oricât de dureros și neplăcut ar fi.

Am ales să trădăm, în loc să iubim și, mai ales, să urâm.

Înalții dregători, de ieri și de azi, au găsit că justiția se pretează cel mai bine la statutul de victimă prin lapidare.

După ce, în anii ’90, nimeni nu dorea să devină magistrat, știute fiind condițiile de muncă și salarizare, a venit și ziua în care tinerii au dat năvală la concursurile de admitere, convinși fiind că doar jobul de magistrat li se potrivește.

A fost momentul în care un fost judecător, devenit ministru, a înțeles că nu poți pretinde justiției să fie deasupra oricărei influențe când lucrează la normă, pe bani de-o cafea și un cico.

Concurențe cum nu au mai văzut cerul și pământul, copii închiși în case cu anii ca să poată accede în aerul rarefiat al magistraturii, asta s-a întâmplat în anii 2000.

O lungă perioadă bătălia pentru magistratură a fost pe viață și pe moarte.

Apoi, minți perverse au decis ca tinerilor norocoși, deveniți magistrați, să li se inoculeze ideea că tot ce îi înconjoară e fie corupt, fie prost pregătit.

Au fost setați să nu asculte de nimeni, să nu ridice capul din dosare și cărți pentru a privi omul din fața lor.

Încet, încet, au înțeles că justiția nu înseamnă doar tomuri de cărți, ci, în primul rând, destine.

Viața i-a obligat să ridice ochii și să se uite la oamenii din fața lor.

Puteau fi părinții lor…

Au văzut speranța din ochii oamenilor. Și disperarea cu care așteaptă o soluție.

Și au realizat că, de fapt, despre asta este profesia lor: despre oameni.

Pentru că părea că lucrurile se îndreaptă, dregătorii și-au spus: „așa nu se poate”.

Și au ieșit din nou la rampă, transformându-ne în dușmanii poporului, degrabă consumatori de bani, pentru a face ce? O nimica toată, nu-i așa?

„Statul de drept” a arătat ce știe să facă: dosare pentru a scăpa de adversarii politici, justiție televizată, oameni nevinovați care au murit fără să își vadă dreptatea.

Oameni care au plecat dintr-o lume strâmbă, lăsând în urmă familii distruse, întrebări fără răspuns și torționari veseli și, mai ales, liberi.

A fost rostul nostru să desțelenim, cât s-a putut, și să scoatem adevărul la iveală.

Desigur, am avut și noi cozile noastre de topor care nu au înțeles care le e rostul și și-au călcat în picioare demnitatea și onoarea.

Timpul însă, cel care le cerne pe toate, a adus lumina și, prin oameni curajoși și asumați, „statul de drept” părea că poate deveni statul drept.

Părea.

Pentru că statul drept este cel care ne recunoaște importanța.

Este cel care nu împroașcă venin și nu instigă oamenii să ne urască.

Statul drept nu dă cu dreapta, ca să ia cu stânga.

Și, mai ales, statul drept, cel care așteaptă să fie respectat, ne respectă.

Puteți construi un astfel de stat?

Pentru că noi ne-am pierdut speranța.

Iar speranța moare ultima, nu-i așa?