Scrisoare deschisă adresată colegilor judecători din Consiliul Superior al Magistraturii

28 iul. 2020
Vizualizari: 567

În urmă cu mai bine de patru ani ați fost aleși de cea mai mare parte a judecătorilor să îi reprezentați în cel mai înalt for al puterii judecătorești.

Ați fost învestiți nu doar cu speranțele judecătorilor, ci, indirect, cu speranțele întregii societăți într-o justiție demnă și, mai ales, dreaptă.

Azi, ca simplu judecător, fără să am pretenția că reprezint alți colegi, vin să vă rog să vă uitați pe proiectele de candidatură, peste ce ați promis, și să vă întrebați ce ați realizat.

Vă amintiți, sper, cu cât entuziasm am participat la întâlnirile cu candidații pentru Consiliul Superior al Magistraturii, câte întrebări au fost puse, câte probleme am ridicat.

Sunt convinsă că toți cei nouă judecători aleși în Consiliul Superior al Magistraturii au simțit speranța și așteptările judecătorilor.

De mai bine de patru ani, consider că sunt reprezentată de toți cei nouă judecători, nu doar cei doi aleși din partea tribunalelor.

De aceea îmi permit să vă întreb dacă ne-ați uitat…

Pentru că, în ultima perioadă, știrile despre secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, conțin cuvinte care nu ar trebui să aibă vreo legătură cu justiția.

Am senzația că asist la un război al cărui rost nu îl înțeleg.

Mizele dumneavoastră ar trebui să fie cele legate de funcționarea normală a justiției, de protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, rolul nostru primordial în societate.

Aștept să rezolvăm problemele legate de funcționarea ECRIS, de digitalizarea justiției, de repartizarea eficientă a personalului și lista poate continua…

Politicul ne-a transformat în carne de tun și se folosește de temele justiției în fiecare campanie electorală, iar reacțiile sistemului judiciar sunt palide.

Înțeleg că nouă judecători înseamnă nouă opinii, cel puțin…

Așa cum într-un complet colegial putem avea păreri diferite, dar nu putem renunța la a soluționa cauza, așa cred că și dumneavoastră trebuie să ajungeți la un numitor comun.

Personalități diferite, viziuni diferite, toate acestea trebuie să treacă pe locul secund, pentru binele întregului sistem judiciar și pentru a îndeplini ce ați promis atunci când ați fost votați să ne reprezentați în cea mai importantă structură a sistemului judiciar.

Experiența de judecător, maturitatea, timpul petrecut deja în Consiliu ar trebui să fie suficiente pentru a înțelege că nu mai e timp nici pentru orgolii personale și nici pentru experimente.

Este extrem de dureros pentru orice judecător să vadă în presă acuzații reciproce de nereguli în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, organismul care garantează independența magistraților.

Imaginea justiției, oricum afectată, poate fi astfel distrusă complet chiar de noi.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Așadar, lăsați, vă rog, la o parte ce vă separă și puneți accentul pe ce trebuie să vă fie scopul comun: apărarea independenței judecătorilor.

Amintiți-vă că reprezentați toți judecătorii acestei țări și că acest rol vă obligă să fiți o echipă, indiferent de opiniile diferite și disputele personale pe care le puteți avea.

Amintiți-vă că avem nevoie de voi uniți, nu dezbinați.

Și, mai presus de toate, amintiți-vă că, fără un Consiliu Superior al Magistraturii puternic, nu poate exista o justiție puternică și, implicit, o Românie democratică.

Scrisoare deschisă adresată colegilor judecători din Consiliul Superior al Magistraturii was last modified: iulie 28th, 2020 by Adriana Stoicescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice