Despre justiție și țară

8 iul. 2022
Vizualizari: 1141
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Statul de drept a devenit o obsesie jurnalistică, ce a aruncat la gunoi Justiția, transformând-o în subiect de știri de senzație, aducând-o din sala de judecată în stradă.

Statul de drept, ce devine, iată, pe zi ce trece, statul de drepți, a devenit o lozincă goală, bună de a da naștere unor lungi articole, expertize internaționale și forme fără fond.

Nu există un stat de drept.

Ceea ce ar trebui să existe este o Țară în care Legea să fie mai presus de vremuri, în care oamenii care înfăptuiesc Justiția sunt respectați, nu hărțuiți.

Nici Țara și nici Justiția nu mai trezesc, azi, niciun sentiment.

Patriotismul a murit, a devenit un cuvânt gol și, cel mai adesea, urât.

Cei cincizeci de ani de comunism, cele 10 cincinale de înfăptuiri mărețe au dus noțiunea de iubire de țară într-un derizoriu dureros.

A-ți iubi, azi, țara, este mai mult decât desuet.

Este culmea ridicolului, într-o lume globalizată, în care e musai să dispară granițe și toți trebuie să fie uniformi.

Nu e de „bon ton” să fii patriot, iar să lăcrimezi discret când îți auzi imnul este lipsit de sens.

De ce ai iubi România?

E o țară care moare, puțin câte puțin, sugrumată de nesimțire și prost gust, de lipsă de educație.

Nu ne interesează de ea, așa cum trecem nepăsători pe lângă un om căzut la pământ.

„Dă-l încolo, e doar beat”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Dă-o încolo de țară, nu ne oferă nimic.

Dar noi, noi ce îi oferim României?

România e a noastră așa cum noi suntem ai ei.

Ar trebui să fie o dragoste reciprocă, în care ea ne dăruiește tot ce poate pământul ăsta să ofere, iar noi o îngrijim.

Când ne-am gândit ultima dată la țara asta? La ce putem face noi pentru ea?

A, de 1 Decembrie, când am defilat cu tricolorul la rever, mândri că suntem români.

În restul timpului, o înjurăm vârtos și nu vrem decât să fugim cât mai departe.

Departe de Statul asta nenorocit, care distruge și îngroapă, care ne fură și ne minte.

Dar Statul suntem noi.

Noi toți și fiecare în parte distrugem și îngropăm, furăm și mințim.

Stăm cu mâna întinsă, așteptând să vină altcineva să ne salveze.

Noi, noi cum salvăm România de minciună și sărăcie, de hoție și mizerie?

A iubi România rămâne un gând pus pe muzică de comuniști sau în versuri de câte un poet naiv și romantic.

E drept, cei cincizeci de ani de comunism au transformat patriotismul în grețosul cult al personalității și, cum nu reușim cu niciun chip să ne desprindem de modelul Cântării României, ne îndepărtăm pe zi ce trece de fătucă asta tristă și atât de frumoasă numită România.

Preferăm să plecăm departe și să spălăm bătrânii altora, în timp ce ai noștri mor, uitați și nebăgați în seamă, singuri și bolnavi și, mai ales, neiubiți.

Căci dacă nici pe ei nu îi iubim, cum am putea să ne iubim pământul?

Vorbim de 30 de ani despre o Europă unită și prosperă, capabilă să ne ofere lapte și miere, integrare și diversitate, dar uităm că noi nu existăm fără România.

Anulăm tot ce reprezintă tradiție și continuitate, stabilitate și rădăcini, crezând, absurd, că, rupându-ne de țara asta vom trăi mai bine.

Rostul nostru e aici și, oricât ne amăgim, nu putem trăi cu adevărat fericiți departe de pământul ăsta, în care ne sunt îngropați strămoșii.

Pe termen lung, politica ruperii de trecut și de normalitatea creștină se va dovedi falimentară, pentru că, deși acum pare firesc și realizabil, este greu să îți imaginezi o Europă unită și prosperă, dar ruptă de Dumnezeu.

Nu putem continua să stăm cu mâna întinsă, așteptând un semn de bunăvoința din partea mai marilor zilei.

Trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini și să ne clădim țara pe care o merităm.

Dar putem clădi pe ură și dezbinare, pe corupție și hoție, pe șmecherie și lene?

Țara asta are nevoie de o Justiție puternică, de Lege.

Nu putem trăi într-o țară în care Legea Supremă este maculatură, în care interesele politice dictează mersul justiției.

În care legile sunt trimise străinilor pentru a fi aprobate.

Ne comportăm că niște veritabili sclavi, ce așteaptă cu supușenie grețoasă aprobarea stăpânilor, pentru a-și trăi meschina viață.

Am fost martorii perioadei incredibile, pentru o țară cu pretenții europene, în care președintele instanței supreme se declara partener de nădejde al unei structuri de parchet.

Am aflat, unii cu stupoare, alții doar cu tristețea confirmării, de transformarea magistraților în ținte hăituite, pentru ca o himeră să devină chip cioplit.

Lupta anticorupție a fost un laitmotiv pentru a transforma Justiția în câmp tactic, pentru a transforma judecătorii în simpli funcționari

Din păcate, nu am învățat nimic din lecțiile acelor vremuri, iar azi, personaje ce par a fi veșnice, tânjesc la transformarea țării în stat milițienesc.

Românii tac.

Magistrații tac.

Uităm că suntem patria Fenomenului Pitești, suntem țară Sighetului și Canalului.

Uităm și suntem condamnați să repetăm greșelile trecutului, dacă nu ne trezim.

Statul de drept a devenit o obsesie menită să ne prezinte drept cei mai corupți și mai hoți europeni, fiind, nu-i așa, justificată transformarea justiției în armă politică.

Justiția este ultimul bastion în calea transformării țării din statul de drept în statul de drepți.

Când și magistrații vor renunța să își iubească țara, când vor deveni slujbași ai unui stat, nu făclii menite să apere dreptatea, țara va muri.

Nu putem rupe Justiția de ideea de Țară.

A fi judecător drept înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu și a-ți iubi țara, mai presus de orice altceva.

Șansa pe care am primit-o, aceea de a ține destinele altor oameni în mâinile noastre, ar trebui să ne responsabilizeze și să ne facă să înțelegem că moștenirea noastră nu trebuie să fie bunurile materiale, ci o Țară demnă.

Statul de drept trebuie să devină o Țară dreaptă.

Justiția trebuie să fie cu adevărat a Țării.

Și stă doar în puterea noastră să facem asta.


* Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 1/2022.

Despre justiție și țară was last modified: iulie 8th, 2022 by Adriana Stoicescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice