JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracţiuni prevăzute de art. 1396 şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
- art. 139⁹
- Legea nr. 8/1996: art. 139⁶
Instanța pornind de la prevederile art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora prin mărfuri pirat se înțelege: toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct sau indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora, a reținut că CD-urile și DVD-urile realizate și vândute de inculpatul A.P.C. (copii) se circumscriu acestei noțiuni.
(Curtea de Apel București, secția a II-a penală, decizia nr. 905 din 8 mai 2012)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Nu aveți acces la acest articol!!!
Jurisprudență
- Cerere în vederea anulării în parte a H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Respingerea recursului declarat ca fiind neavenit
- Examenul de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Analiza corectitudinii folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege
- Condiţii pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare. Actul de procedură să fie îndeplinit de partea care justifică un interes şi să aibă scopul de a continua judecata pricinii
- Cerere în vederea dispunerii obligării pârâtului la eliberarea adeverinţei tip în vederea recalculării şi actualizării pensiei de serviciu. Stabilirea competenței de soluționare a litigiului
- Respingerea cererii de îndreptare, lămurire, completare ca neîntemeiată și dispunerea aplicării unei amenzi judiciare pentru revizuent. Recursuri respinse ca fiind inadmisibile
- Procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Respingerea apelului declarat ca fiind inadmisibil
PARTENERI INSTITUȚIONALI
Revista de seară
- Cele mai importante știri ale zilei văzute de Claudiu Pamuc
- Germania pregătește un plan de pace pentru Ucraina
- Nicolae Ciucă şi-a lansat cartea
- Credincioşii români din regiunea Cernăuţi rămân fără Capela Metropolitană
- Ce portofoliu ar putea primi comisarul european nominalizat de România
- Demisii în Guvernul ucrainean
Opinii
Eficacitatea dreptului de proprietate periodică a unităţilor administrat… (citește)
Actualitate legislativă
- Rubrică realizată de Redacția ProLege
- Regulament de organizare şi funcţionare a birourilor şi oficiilor electorale constituite la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 (HBEC nr. 1/H/2024)
- O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice – modificări (O.U.G. nr. 108/2024)
- Autoritatea de Supraveghere Financiară. Proiect: Normă pentru modificarea Normei nr. 16/2010 privind prospectul schemei de pensii facultative
- Facilități fiscale
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Proiect: Hotărâre pentru modificarea Anexei la H.G. nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază
Jurisprudență CEDO
- Hotărârea CEDO din 1 martie 2022 în Cauza S. împotriva României (Cererea nr. 23.126/16)
- Efectuarea percheziţiei domiciliare în viziunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
- CSM. Cauze CEDO 2018-2022
- Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
- Standardul european de avut în vedere în cauzele privind stabilirea drepturilor parentale ale persoanelor cu afecțiuni psihice
Conferințe
- Universul Juridic
- UNBR. Conferința „Aspecte practice generate de aplicarea codurilor fundamentale”
- [UPDATE: Cum a fost] Invitație la Conferința anuală de Achiziții publice a Facultății de Drept din cadrul Universității din București
- [UPDATE: Cum a fost] Conferința anuală a Profesiilor Juridice – avocați-notari
- [UPDATE: Cum a fost] Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Contencios Administrativ
Noutati editoriale
- Noutati editoriale ujmag
- Craiova Maxima, campioana mai multor iubiri
- Codul de procedura fiscala adnotat
- Revista Dreptul nr. 8/2024
- CORECTAM, NE JUCAM SI EXERSAM! auxiliar curricular pentru dezvoltarea preachizitiilor/abilitatilor de scris-citit. fise de lucru - activitati -jocuri
- Procedura penala. Partea generala. Ediția a 2-a
- Proba redacționala pentru concursuri de admitere la INM/in magistratura
- Achiziții publice
- Arbitraj şi Mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept Internaţional
- Drept Penal şi Procesual Penal
- Proprietate Intelectuală
- Dreptul Muncii şi Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă
Rămâi la curent cu noutățile juridice
Despre autor:
A mai scris:- Implicaţii asupra practicii organelor judiciare ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
- Contestație formulată împotriva unei decizii emisă de Casa de Asigurări a Avocaților din România. Instanța competentă teritorial
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, aflate la data opţiunii chiriaşului în patrimoniul unei societăţii comerciale cu capital integral privat, ca urmare a procesului de privatizare
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Fals intelectual prevăzut în art. 43 din Legea nr. 82/1991. Evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Îngrijiri medicale veterinare. Scutire de plata TVA. Interpretarea dispoziţiilor Codului fiscal
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Prejudiciu produs ca urmare a încălcării normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate. Daune morale
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contrabandă calificată. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Creanță fiscală. Unitate administrativ-teritorială. Restituire sume de la bugetul local. Calitate procesuală pasivă
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Pluralitate de părţi vătămate. Confiscarea unei sume globale de la inculpaţi. Nelegalitate
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Confiscare specială. Bunuri care nu se găsesc
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracţiuni prevăzute de art. 1396 şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Plângere împotriva măsurii sechestrului asigurator luată de procuror. Competenţă
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație
- JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de construire. Neexecutarea obligaţiei de predare la termen a locuinţei. Consecinţe
Despre concurență sine ira et studio
- Seria Profesioniștii Legal Point
- Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar
- Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de consilier – 17 decembrie 2021
- Consiliul Concurenței. Recomandare privind elaborarea unei reglementări unitare privind domeniul deșeurilor medicale
- Consiliul Concurenței. Derularea unei investigaţii pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră
- Consiliul Concurenței. Bilanțul activității – 2020
Ora Arbitrajului
- Seria Profesioniștii Legal Point
- „Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 20 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 19 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Alexandru Stănescu, Partener SLV Legal
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 18 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Arbitrajul în timpul stării de urgență
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 17 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Markus Burgstaller: The future of investment arbitration in post Achmea era
Legal Point
- Un proiect marca „Universul Juridic”
- Acces VIDEO: Lansarea REVISTEI LEGAL POINT nr 1-2/2023
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- [IN MEMORIAM] Poveste despre Copiii Pământului: Ovidiu Bojor
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
Agenda Juridică
- DEZBATERE DE DREPT PROCESUAL CIVIL – Calificarea juridică a actului de procedură
- Conferința Națională de Executare Silită – Ediția a XV-a
- CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE DREPT COMERCIAL – STANCIU D. CĂRPENARU – Ediția a IV-a
- Conferința Națională de Insolvență – Constanța 13-14 septembrie 2024
- Conferința Națională de Dreptul Concurenței – ediția a II-a
Gânduri (ne)juridice DIN LUMEA JURIDICA
- Vocația construcției (II)
- Despre prietenia sinceră
- La Universitatea Titu Maiorescu se face carte
- O lecție despre libertate
- O lecție de generozitate
Gânduri nejuridice
- Cine sunt (azi)? (II)
- Lipsiți de substanță
- Ce aveți, domnilor, cu „Școala de la Frankfurt”?
- Sexul prin perete
- Homo Cliens și Homo Iratus
Content parteneri
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
Coduri principale
Vezi totUltimele comentarii
- Ioan cabinet de avocat Bosa Ioan la Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, radierea înregistrărilor din cartea funciară, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtelor la plata de daune materiale şi morale
- Antoanetanedelcu@yahoo.com la Acces VIDEO: Dezbaterea „Profilul magistratului de mâine. Proba interviului”, 26 Ianuarie 2024
- roxanacoltea.avocat@yahoo.com la Acces VIDEO: Conferința ”GDPR – Data Privacy Observer 2024”, 25 ianuarie 2024
- mateybogdan100@yahoo.com la Dreptate și nedreptate
- PETU PARASCHIV PERSOANA FIZICA AUTORIZATA la Aprobarea O.U.G. nr. 94/2022 pentru modificarea Codului administrativ (Legea nr. 275/2023)