Gânduri despre noi și vremurile sub care trăim

30 mai 2022
2 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 5 (2 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
318 views

Domnule RECTOR,

Domnule PREȘEDINTE AL SENATULUI,

Domnule DECAN al Facultății de Drept,

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,

Stimați colegi și dragi studenți,

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

 

În succesiunea anilor care ne măsoară atât de cadențat existența, precum și curgerea ireversibilă a timpului, nouă, membrilor comunităților academice, ne este dat, adeseori, să trăim momente cu adevărat binecuvântate de Providență. Pentru mine, ziua de astăzi este importantă și înălțătoare. Emoția mă copleșește. Sunt profund mișcat și onorat de ceea ce mi se întâmplă. La propunerea generoasă a Consiliului profesoral al Facultății de Drept, Senatul Universității din Craiova a hotărât să-mi acorde înaltul titlu de DOCTOR HONORIS CAUSA al acestei prestigioase instituții de învățământ superior, care se adaugă la celelalte titluri de același fel, conferite, în ordine, de: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea din Oradea. Vreau să cred că acest înalt titlu este o sinceră recunoaștere implicită a strădaniilor, experienței universitare și realizărilor științifice pe care le-am obținut și dovedit în cele cinci decenii de activitate neîntreruptă în spațiul învățământului superior, precum și în teoria și practica dreptului, cu deosebire ale dreptului civil. În același timp, sunt sigur că evenimentul care are loc, acum și aici, este și o răsplată a aprecierilor și admirației mele sincere față de activitatea și prestigiul dobândit de către acest important așezământ academic, rezultat al tenacității și perseverenței, talentului și realizărilor cunoscute și unanim recunoscute ale corpului profesoral. Aici au existat și există cadre didactice care au desfășurat și desfășoară o activitate didactică și științifică de înaltă calitate, lucrările lor științifice fiind citite și citate în știința dreptului. Caractere valoroase, scrupuloși și tenace, prietenoși, generoși și înțelegători, dar și exigenți, profesorii craioveni sunt, fără îndoială, nume cunoscute și recunoscute în lumea academică. Pe drept cuvânt, astăzi se vorbește cu admirație de o nouă și adevărată școală juridică în minunata cetate academică craioveană. Vă admir, dragi colegi, și mă bucur nespus pentru ocazia de a fi astăzi împreună. De asemenea, îi asigur de sincera și înalta mea considerație pe toți cei „vinovați” de această frumoasă și emoționantă întâmplare din viața mea. Este considerația pe deplin meritată de spiritele nobile care caută mereu cu obstinație momente și argumente pentru promovarea dreptului și a justiției, componente de cea mai mare importanță ale valorilor umanității, mai ales în aceste timpuri, când omenirea traversează o perioadă plină de căutări și incertitudini. Vă îmbrățișez spiritual pe toți și vă asigur de prietenia mea sinceră.

Pentru a ne înscrie în tipicul unei asemenea festivități, ajuns fiind la vârsta senectuții, aproape octogenar, în cele ce urmează, vă rog să-mi permiteți ca, în ambianța realităților noastre din ultimele decenii ale vremurilor sub care trăim, să vă vorbesc cu intenția de a vă mărturisi cu sinceritate și răspundere unele dintre constatările, gândurile, angoasele, trăirile, preocupările, dorințele și așteptările mele, prezente și viitoare, în ceea ce privește societatea românească de astăzi și, fiind de profesie jurist, despre justiție și rolul nostru, al juriștilor, în aflarea adevărului, apărarea libertății și facerea dreptății.

După cum am mai afirmat în ultima vreme cu diverse alte ocazii, în urma unei necesare diagnoze, se poate constata cu adâncă amărăciune de către orice om de bună-credință că societatea românească de astăzi se află într-o stare de regretabilă senescență, astfel încât apreciem că este urgentă nevoie de o rapidă și profundă reconstrucție morală în întreaga sa anatomie și fiziologie. Ce-i drept, majoritatea elitelor noastre reale sau doar declarate din toate profesiile și domeniile recunosc și afirmă expres sau tacit această imperioasă trebuință. Numai că s-a făcut și se face prea puțin în acest scop. Mai mult vorbe! Dimpotrivă, multiplicarea discursurilor, unele rostite de oameni versatili, fără a fi sincere, în realitate, ocultează lipsa de acțiune concretă și reală.

Cauza principală a acestei nedorite situații apreciez că este ceea ce unii impropriu numesc a fi „joc politic”, care cel mai adesea, în realitate, constă într-un spectacol gratuit și de prost gust. Preocuparea declarată gălăgios de către majoritatea oamenilor politici pentru starea de bine a poporului este, de cele mai multe ori, prilejul unor acuzații și răfuieli între diferite grupuri de interese. În discuție și în joc nu sunt ideologii, concepții, programe și viziuni asupra viitorului țării, ci lupte scandaloase și fanatisme penibile pentru ocuparea de funcții nemeritate, de poziții economice și politice dominante. Aproape nu există nicio zi fără un minimum de ceartă și minciună. Asistăm la un jalnic și continuu conflict, pe care majoritatea populației, ajunsă la saturație, îl ignoră de cele mai multe ori. Așa se face că viața noastră cunoaște diverse și succesive crize; nu bine se sfârșește una, că începe alta, fără a ne lăsa timp să ne gândim prea mult la esențe și la cauze. Veleitarii, corupții, mediocritățile și impostorii s-au multiplicat peste măsură și se află în toate partidele, precum și în societatea civilă; mai grav, atunci când este în profitul lor, în grabă și cu nerușinare, trec dintr-un partid în altul, dintr-o tabără în alta; marile migrații, cum pe drept cuvânt spunea cineva, „de primăvară și de toamnă”, sunt dovezi peremptorii că ideologia nu-i interesează. Prin urmare, majoritatea politicienilor gălăgioși și agresivi au aceeași origine și joacă în aceeași echipă; singura deosebire constă în faptul că îmbracă tricouri în culori diferite. Trăim vremuri în care demnitatea, cinstea, onoarea, dreptatea, adevărul, uneori și justiția sunt greu de decelat, fiind învățate și practicate cu multe obstacole și dificultăți; așa se face că au trecut peste noi trei decenii și încă nu am reușit să promovăm corigența la aceste materii. Oricum ar fi, apreciez că nu ne este permis astăzi să lăsăm să se valideze ceea ce Ion Luca Caragiale, pentru vremurile sale, afirma: „Suntem cum suntem și teamă mi-e că tot așa vom rămâne”.

În aceeași ordine de idei, putem constata cu mâhnire că o altă cauză la fel de reală a acestei situații în care se află societatea noastră constă în minimalizarea și sacrificarea culturii și educației pe altarul unor interese trecătoare, în primul rând al celor politice. Kitsch-ul spiritual, agresivitatea, ura, violența, răutatea, impostura și altele asemenea ocupă majoritatea scenelor, ecranelor și chiar tribunalele. În alți termeni, așa cum adeseori se afirmă: „continuă cu succes sporit ceea ce a practicat comunismul: deformarea omului”. Astfel, se constată că a crescut inadmisibil de mult analfabetismul, inclusiv cel funcțional. Pe de altă parte, cu referire la învățământul superior, a avut loc alterarea sistemului de educație, care are drept cauză, printre altele, apariția fără discernământ și promovarea unui mecanism alterat și vicios de obținere a diplomelor de studii fără acoperire, eliberate de către o multitudine de așa-zise universități care, în realitate, nu sunt altceva decât SRL-uri de învățământ superior și izvoare de îmbogățire pentru cei care le-au înființat. Credem că această adevărată dramă educațională nu mai poate și nici nu trebuie să continue. Cui încredințăm viitorul acestei națiuni? Ce putem aștepta de la ziua de mâine, din moment ce, din diverse motive, învățătura temeinică rămâne în afara preocupărilor unui număr considerabil dintre semenii noștri? Aceste tare, precum și altele sunt dovada lipsei de fundament moral al politicii de astăzi în acest domeniu, existând pericolul producerii unui adevărat dezastru educațional, în cazul în care nu se va face apel real și urgent la adevăratele valori. Mai mult, alături de educație și învățământ, într-o stare asemănătoare se află și cercetarea științifică, sănătatea etc. De pildă, astăzi, trebuie să fii un om cu adevărat curajos ca să lecturezi o teză de doctorat, fără să-ți pui întrebarea dacă este sau nu este un plagiat. Cauzele sunt diverse; în primul rând și înainte de toate, este vorba de impostura, incultura, superficialitatea, necinstea și incompetența crasă ale celor care ajung, fără să merite, la pupitrul unor catedre universitare, în fruntea statului și în pozițiile de comandă ale structurilor de conducere ale organismului social. Fără îndoială că toate măsurile care trebuie întreprinse pentru punerea lucrurilor pe făgașul lor normal presupun eforturi și costuri importante. Dar nu trebuie ignorat faptul că incultura, lipsa de educație și instrucție și, mai ales, prostia costă infinit mai mult, consecințele lor fiind dezastruoase pentru corpul social. Prostia este ca noroiul: cu cât zbaterea celui în cauză de a ieși din ea este mai intensă, cu atât se afundă mai adânc. A nu lua urgent măsurile necesare îndreptării acestei stări de lucruri, în ultimă instanță, înseamnă, în opinia noastră, a pune sub semnul întrebării însuși viitorul națiunii, precum și urmele reale care ar trebui să rămână semne ale trecerii noastre prin istorie.

Această nedorită și potențială catastrofă, în opinia unora, are ca etiologie, pe lângă prostie și impostură, și alte tare morale și sociale, cum ar fi: lenea, frica, minciuna, dedublarea, falsul, corupția endemică etc. Profilaxia și, mai ales, tratamentul curativ al acestor adevărate epidemii sociale sunt, în bună parte, ineficiente sau, adeseori, nu sunt aplicate corect și la timp de către cei care trebuie să le administreze în vederea prevenirii ori, după caz, a vindecării lor. Așa fiind, este regretabil că vina principală pentru tot ce este rău și maladiv este mereu aruncată și pusă exclusiv în sarcina celui care l-a descoperit și îl face cunoscut. Or, a proceda în acest fel înseamnă, de cele mai multe ori, a fi supus, a sluji și a asculta de toți nechemații, care, din cauza prostiei și a egoismului, nu știu nici măcar unde se află; așa se face că astfel de comportamente se cultivă endemic în multe dintre componentele anatomiei organismului nostru social. De asemenea, este regretabil că unii dintre noi au știut și continuă să știe doar să nege, fără a ști să și afirme, lăsându-se, de multe ori, ușor amăgiți și antrenați de politicieni mărunți și agresivi, apăruți peste noapte și de nicăieri, la care se adaugă și așa-numiții anticomuniști virulenți, fără suficientă educație, lipsiți de bun-simț și eleganță, mai ales din rândul foștilor și actualilor turnători și profitori ori al urmașilor acestora.

Binele și răul, curajul și lașitatea au fost și sunt practicate într-o adevărată devălmășie, în așa fel încât totul a devenit sau riscă să devină confuz. Este regretabil că unii dintre intelectualii noștri, chiar având multe și reale calități funciare, prin comportamentul lor, au compromis ideea sau statutul de intelectual, practicând gargara gratuită, intoleranța agresivă și contagioasă și, mai grav, partizanatul exclusivist, maladiv și toxic.

Buni sau mai puțin buni, intelectuali sau oameni simpli, de dreapta, de stânga sau de centru, angajați sau neangajați politic, în sfârșit, trebuie să înțelegem că suntem obligați cu toții, fără deosebire, să descoperim și să practicăm munca, demnitatea și respectul pentru ideile și părerile celuilalt. Așadar, printre altele, trebuie să admitem alteritatea. De aceea, cred că șansa națiunii noastre constă în inteligența sa nativă, în carte și muncă cinstită, fizică sau intelectuală, în hotărârea de a gândi, a crea și a construi, punând fără rezerve interesele țării și ale națiunii mai presus de ale noastre. Fără valorificarea acestei șanse reale, libertatea, demnitatea și dreptatea – într-un cuvânt, binele tuturor – nu sunt și nu pot deveni decât simple amăgiri și vorbe goale rostite în deșert.

Afirm din nou cu convingere sinceră că, pentru a fi cu adevărat liberi, drumul trece în mod obligatoriu prin cultură, învățătură și educație continuă, temeinică, perseverentă și tenace; doar așa se vor putea crea condițiile necesare pentru a elimina sau, cel puțin, atenua ura, agresivitatea, intoleranța, egoismul și exclusivismul, punându-se capăt abuzului de libertate, adânc dăunător pentru pacea socială. Dictonul „merge și așa” trebuie să fie trecut repede în uitare totală și definitivă.

Referitor la noi, intelectualii cunoscuți sau mai puțin cunoscuți de către marele public, cred cu tărie și convingere că, în realitate și în ultimă instanță, ne definim și obiectivăm în creațiile și prin cărțile, tratatele, studiile și, în general, prin descoperirile și realizările noastre științifice, culturale, artistice etc. Sunt convins că aceasta poate fi, înainte de toate, contribuția noastră esențială la revolta împotriva periferiei culturale și, cum spunea cineva, la „asediul mahalalelor spiritului”.

Alegațiile pe care le-am formulat în susținerea constatărilor de mai sus au valoare de argumente în favoarea opiniei potrivit căreia în țara noastră este imperioasă nevoie de o urgentă și radicală reconstrucție morală și socială. Mai mult, ne permitem să apreciem că, dacă reconstrucția nu va avea loc, în contextul globalismului planetar tot mai accelerat și agresiv, care se pare că a devenit de neevitat, riscăm să ne compromitem șansele reale de a ne ocupa locul și de a avea rolul pe care sunt sigur că le merităm în concertul națiunilor cu adevărat civilizate de pe această planetă. Dar de către cine și în ce fel este posibilă realizarea acestui important obiectiv național?

Pentru a da un răspuns motivat la această întrebare, trebuie să avem ca reper adevărul axiologic și de necontestat că, dintre toate categoriile sociale, intelectualitatea creativă și elitistă are cea mai mare responsabilitate în stabilirea, formularea, promovarea și respectarea normelor și valorilor unei societăți moderne și democratice, precum și ale moralității civice. În pofida acestei afirmații, este trist să constatăm că, din păcate, intelectualitatea elitistă a generației mele a ratat șansa de a-și îndeplini cu succes această misiune ori, în cel mai bun caz, contribuțiile sale, acelea care și câte au fost, s-au dovedit a fi fragile. Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea oamenilor politici sunt sau se revendică și ei a fi intelectuali veritabili, cel puțin în aparență. Cu toate acestea, în opinia mea, cu speranța că nu voi fi acuzat de orgolii de castă, apreciez că numai intelectualitatea academică și elitistă din marile universități tradiționale și de prestigiu ale țării și-a îndeplinit și își îndeplinește, într-o oarecare măsură, rolul său în demersul necesar de reașezare și respectare a adevăratelor valori morale și sociale.

Având ca premisă majoră și temei afirmația de mai sus, în ceea ce mă privește, pentru viitor, îmi pun încrederea și speranța în elita intelectuală din noua generație și, în primul rând, în tinerii intelectuali veritabili. Ei, tinerii intelectuali elitiști de astăzi și de mâine, pot și trebuie să aibă contribuția principală și decisivă în opera de reconstrucție morală în toate compartimentele și structurile organismului social. De ce tinerii? Și de ce intelectualii? Tinerii pentru că au prospețime, energie, curaj și încredere în ideile progresiste și democratice, în năzuințele și acțiunea lor. Intelectualii veritabili pentru faptul că au instrucția și educația pe temeiul cărora pot fundamenta științific și axiologic reconstrucția morală și socială și, mai mult, pot oferi, prin știință și conștiință nealterată, criteriile corecte de apreciere valorică de care societatea românească de astăzi are o imperioasă trebuință. Datoria noastră, a celor din generația mea, este de a-i încuraja și sprijini cu înțelepciune, încredere și cu toată priceperea de care suntem în stare. Pentru aceasta însă trebuie ca elitele științifice și culturale ale națiunii să fie consultate cu bună-credință și, mai mult, chemate să participe efectiv la adoptarea deciziilor, organizarea și conducerea treburilor publice. Este nevoie urgentă de o infuzie de tineri specialiști autentici în fruntea tuturor sectoarelor vieții sociale, pe funcții și poziții de decizie care în prezent sunt ocupate, după criterii clientelare, de către indivizi care, de multe ori, nu au deloc sau au prea puțin legătură cu domeniul în fruntea căruia se află. Trebuie să se pună capăt improvizației și diletantismului în structurile guvernamentale și ale partidelor politice mai importante. Și aceasta pentru că așteptăm de prea multă vreme apariția unor veritabile personalități, competente și de mare caracter, care să opereze schimbări radicale necesare așteptate și să pună corpul social pe un făgaș normal. De aceea, este nevoie să fie respins ab initio orice fel de tranzacționism și de o situare a celor care ne conduc de partea realității și a adevărului, fără a se mai face concesii inadmisibile mediocrităților și, mai ales, veleitarilor, impostorilor și diletanților.

În această nouă ambianță, astfel creată, trebuie să se pună capăt segregării păguboase a elitelor reale prin recursul la dicotomii de genul „generația așteptată” contra „generației expirate”, procedeu artificial, adânc păgubitor și contraproductiv. Dimpotrivă, se impune cu necesitate să fie încurajată elita participativă, fără deosebire de vârstă și de specialitate, fiecare la locul potrivit, care să intervină și să contribuie competent, activ și hotărât la facerea și adoptarea legilor și deciziilor mai importante, precum și la organizarea temeinică a acțiunilor corpului social. Avem în vedere elita reală și participativă deoarece, cu regret, am constatat că o parte a elitei intelectuale, vârstnică sau mai tânără, s-a dovedit a fi obedientă sau, mai grav, captivă, din interes sau din alte motive individualiste, având o atitudine pasivă și uneori contrară așteptărilor majore ale societății.

Având în vedere profesia în spațiul căreia îmi desfășor activitatea de peste cinci decenii, apreciez cu convingere că, în procesul reconstrucției morale și sociale, rolul juriștilor, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, ca o parte de primă însemnătate a intelectualității active, este și va fi și în viitor unul dintre cele mai importante. Noi, juriștii, fiecare la locul și în funcția pe care o exercităm, suntem chemați și datori, în primul rând, să facem dreptate sau, cel puțin, să contribuim la facerea dreptății, aducându-ne aminte mereu că avem misiunea sfântă de a apăra cu orice preț valorile cele mai importante ale unei societăți sănătoase, care sunt libertatea și dreptatea. Ele se află într-o strânsă și de nedespărțit simbioză. Libertatea nu este doar un drept fundamental al omului; ea este, în același timp, și o obligație imperativă pe care o avem față de semenii noștri și față de Dumnezeu. Numai că, niciodată și nici într-un loc, libertatea nu s-a putut și, în timpurile moderne, nu se poate întemeia și nici înflori pe nesocotirea și încălcarea dreptății și pe domnia arbitrarului.

Înțeleasă ca fiind facultatea fiecăruia dintre noi de a tinde spre deplina dezvoltare a eului, libertatea omului modern este necesară deopotrivă societății și individului. Numai că libertatea există și trebuie să existe doar până la limita în care începe libertatea celorlalți. Urmează că nu există libertate absolută și nici dreptate absolută. Libertatea absolută își bate joc de dreptate, iar dreptatea absolută neagă libertatea. Pentru a fi fecunde, ele trebuie să-și aibă limitele una în cealaltă. Prin urmare, libertatea și dreptatea sunt strâns legate prin nevoia cooperării, toleranței și armoniei sociale, de așa manieră încât, trăind, să-i lăsăm și pe alții să trăiască. În același timp, trebuie să ne ferim cu grijă de cei care clamează libertatea și o strivesc prin nedreptatea faptelor pe care le săvârșesc. Rezultă că nu trebuie să săvârșim imprudența de a ne lăsa amăgiți de vorbe goale, indiferent cine și unde le rostește. Au fost, sunt și vor fi, chiar și în vremurile noastre, mulți care au încercat, încearcă sau vor încerca să ne convingă că suntem liberi, deoarece au scris cuvântul „libertate” pe un petic de hârtie, inclusiv în piețe și colțuri de stradă. Numai că libertatea nu este o simplă lozincă, un afiș; ea este o forță vie și reală pe care trebuie să o simțim în noi și peste tot în jurul nostru. Asupritorul sau orice conducător, indiferent cine este și unde se află, care se ascunde sub numele libertății, invocând-o, este, în realitate, cel mai pervers dintre toți asupritorii; el adaugă tiraniei minciuna și nedreptății profanarea.

Iată de ce misiunea și idealul oricărui jurist adevărat, indiferent de locul pe care îl ocupă în organizarea societății, în procesul reconstrucției sociale și morale, trebuie să fie, în primul și ultimul rând, apărarea libertății și facerea dreptății. Pentru aceasta, parafrazându-l pe M. Kogălniceanu, este imperios să fim buni și drepți, urechea noastră să fie deschisă numai la adevăr și închisă la minciună, demagogie, duplicitate și lingușire, să ne cheltuim viața cu grijă și generozitate, căutând mereu adevărul și dreptatea, în scopul promovării întotdeauna a binelui indivizilor și al societății.

Într-un cuvânt, juriștii adevărați este necesar să fie oameni de mare caracter. Intelect, spirit, cultură, discernământ, curaj, hotărâre și oricum s-ar mai numi calitățile omului, acestea sunt, fără îndoială, de dorit. Nu trebuie însă uitat că ele pot fi anihilate în efectele lor depline ori pot deveni uneori chiar dăunătoare, atunci când lipsește caracterul. Nu de oameni inteligenți ducem lipsă, ci de adevărate caractere. Caracterul fără inteligență poate mult pentru binele nostru și al societății, dar inteligența fără caracter, adeseori, nu valorează aproape nimic sau, în alți termeni, așa cum afirma cineva, ea poate fi „o povară, nu o binecuvântare”. Cine este în stare să-și vândă sufletul este oricând gata să cumpere sufletele altora. Învățătura îi dă omului lumină, dar nu se poate înălța cu adevărat decât prin caracter. De altfel, este un fapt constatat că dintre oamenii inteligenți, dar fără caracter se recrutează lichelele și, mai ales, canaliile. Pe cale de consecință, am îndrăzni să afirmăm că, atunci când lipsește caracterul omului, toată învățătura de pe lume se reduce la un simplu amuzament sau, în cel mai bun caz, la o ludică plăcere egoistă.

Libertatea și dreptatea se află și se pot manifesta numai acolo unde există și se fac legi bune și drepte. De altfel, calitatea și valoarea legilor ne arată virtuțile și defectele fiecărui popor. Ele trebuie să-și aibă etiologia, motivarea și fundamentele în conștiința colectivă, năzuințele și trebuințele adevărate ale națiunii și să fie produsul experienței reale a membrilor societății. Numai în acest caz, legile sunt factori ai dezvoltării și păcii sociale. Dreptul nu creează interese economice și nici reguli și tendințe morale; el are sarcina să le descopere, să le recunoască, să le prevadă și să le îndrume și coordoneze prin reguli de conduită, bine gândite, interpretate și aplicate, pentru binele fiecăruia și pentru binele tuturor. Este cunoscut faptul că, în cursul istoriei, s-a dovedit că unele dintre cele mai grave erori și izvoare de reale și nedorite suferințe pentru un popor sunt legile arbitrare și nedrepte. Voința legiuitorului nu este bine să fie contrară voinței reale a poporului, deoarece poate fi inutilă și uneori de-a dreptul periculoasă. De aceea este regretabil că în vremurile noastre se fac și se adoptă legi care nu răspund trebuințelor reale ale populației; așa se explică faptul că unele nu se respectă, iar altele se modifică, cu toate că au fost abia modificate; altfel spus, se reformează neîncetat reformele, care nu au timpul necesar să-și dovedească eficiența. Explicația constă, cu siguranță, în aceea că multe dintre aceste legi sunt arbitrare și contrare voinței și intereselor reale ale majorității populației. Evident că ele sunt izvoare de nedreptăți și suferințe cauzate diferitelor categorii de membri ai societății.

În situația în care legile sunt bune, nu mai puțin necesar este a se avea în vedere că ele trebuie interpretate și aplicate cu tact și înțelepciune, în litera și spiritul lor, iar dreptatea – făcută cu echilibru și bunătate. Numai bunătatea adâncă, îngăduitoare, cumpătată, caldă și, atunci când este necesar, chiar iertătoare îl apropie pe om de Dumnezeu. De altfel, este cunoscut că omul bun este omul cu adevărat puternic, capabil, harnic și generos. Toți estropiații sunt răi, meschini, orgolioși fără măsură și întotdeauna neiertători. Omul virtuos este înțelept, omul înțelept este bun și omul bun este fericit. De aceea, am spus-o și cu alte ocazii, între astfel de oameni trebuie căutați și găsiți judecătorii. Pentru a împărți dreptatea, nu este suficient să fii inteligent și învățat. Este nevoie ca cel în cauză să fie un om înțelept. Aceasta știut fiind că înțelepciunea presupune întotdeauna inteligență; în schimb, inteligența nu presupune în mod obligatoriu înțelepciune. Pe de altă parte, ce-i drept, nu este mai puțin adevărat că bunătatea judecătorului trebuie să aibă totuși unele limite. Ea nu este bine să excedeze legile perene și constantele dreptății. Evident că avem în vedere legile bune și fertile, care, așa cum am subliniat mai sus, își au etiologia, temeiul și motivarea în năzuințele, interesele și trebuințele celor cărora li se aplică. Parafrazându-l pe evanghelistul Ioan, putem spune cu suficient temei că „La început a fost nevoia și din nevoie s-a născut cuvântul”. De altfel, din nevoia oamenilor, adică din trebuințele lor naturale și sociale, s-a născut și construit întreaga civilizație umană ca o maiestuoasă și neasemuită catedrală. Acesta este semnul superiorității dreptului, care trebuie făcut, recunoscut, aplicat și respectat, cu echilibru și în spiritul său, în scopul satisfacerii trebuințelor omului, într-o societate cu adevărat liberă și dreaptă.

Civilistul Matei B. Cantacuzino a fost, în primul pătrar al secolului trecut, un distins profesor universitar și consilier la Curtea de Apel din Iași. De asemenea, în ultimii ani ai vieții sale, s-a dovedit a fi și un strălucit avocat, orator de bară. Într-una dintre pledoariile sale, și-a mărturisit propria concepție despre justiție. În acest sens, îmi permit să-l citez: „Într-o bisericuță din Roma – spunea în pledoarie – am văzut tabloul unei femei care ținea în mâinile ei un bulgăre de pământ negru. Îl îmbrățișa cu căldură și expresia ei arăta că este o mamă care, cu ochii înălțați spre cer, parcă cerșea să primească ori să smulgă, din seninul lui, lumină. Mă așteptam să fie scris dedesubt: Caritatea sau Durerea sau Filantropia. Nu! Era scris Justiția! Justiția, care strângea la pieptul ei, îmbrățișându-le cu durere, toate suferințele omenirii. Justiția nelegată la ochi și înțelegătoare a tuturor durerilor, iar nu cealaltă justiție, oarbă, cu spada într-o mână și în alta ținând un cântar atât de mic, încât nu poate cuprinde nimic din mizeriile noastre”. Ce înaltă concepție despre justiție și misiunea ei principală! Cine are urechi de auzit să audă și cine are ochi să vadă!

DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR,

În finalul acestor constatări și gânduri spuse nu numai cu sinceritate și durere, dar și cu speranță și încredere în viitor, trecând peste toate tarele și relele din societatea noastră, trăite în și sub aceste vremuri, sunt și rămân optimist și încrezător în bogăția și curățenia sufletului acestui popor, în bunătatea sa funciară, dovedită în cursul existenței sale milenare, în dorința lui de adevăr, libertate și dreptate. Având aceste minunate calități și luminat fiind de o intelectualitate curajoasă, competentă, onestă și activă, am convingerea că va reuși să răzbată, să-și vindece rănile și maladiile trecute și prezente și să-și construiască un viitor curat și sigur, cu verticalitate, hărnicie și dreptate. În acest scop, este necesar să fie edificat un sistem instituțional coerent și să se stabilească criterii reale și corecte de valori intangibile la care să se poată raporta și pe care să le apere și promoveze, fără rezerve și, pe cât posibil, în afară de orice excepție. Efectele unor asemenea demersuri, fără îndoială, vor putea da imaginea unei societăți sănătoase, în care încercările spirituale și organizaționale, ferme și pe deplin întemeiate, vor genera consecințe pozitive în toate domeniile existenței și funcționării corpului social. În acest scop, trebuie să se facă recurs la elitele reale și înțelepte ale neamului, care dispun de cunoștințe și de o capacitate reală de a trezi conștiințele individuale și colective, în vederea prezervării și promovării a ceea ce este bun și folositor pentru națiunea română. Omologarea de urgență a elitei autentice și recunoașterea rolului său decisiv sunt factori ai realizării unei necesare coeziuni naționale de care avem imperioasă trebuință. Și aceasta pentru faptul că, în opinia noastră, fără un capital intelectual valoros, cunoscut și recunoscut de către majoritatea populației, există riscul ca reconstrucția, pe care o dorim și așteptăm, să eșueze. În același timp, suntem pe deplin convinși că elita reală, hotărâtă, înțeleaptă, perseverentă și echilibrată, de care este atâta nevoie, se poate restaura, angaja și activa numai cultivând virtuțile, adevărul, exigența, cinstea și competența, sub protecția principiului autorității morale și valorice. În acest scop, trebuie să înceteze a ne mai bântui în continuare și la nesfârșit o prea mare, întinsă și păguboasă mefiență. Să căutăm a avea mai multă încredere și mai profund respect unul față de celălalt, pentru a evita sau, după caz, a pune capăt conflictelor, afirmațiilor neadevărate și conduitei sicofante ale multora dintre cei care alcătuiesc astăzi clasa intelectualilor veritabili, indiferent de domeniul în care activează. De asemenea, este imperios să renunțăm la intoleranță, la exclusivism, duplicitate, pentru a cultiva înțelegerea, sinceritatea și buna-credință. Și, în sfârșit, noi, juriștii, cu deosebire cei din generațiile tinere, suntem datori să avem grijă de această țară binecuvântată între toate țările lăsate de Dumnezeu pe pământ, străduindu-ne să promovăm adevărul și să facem o justiție dreaptă, înțeleaptă și egală pentru toți. Așadar, să năzuim spre o societate sănătoasă, spre bine, libertate și civilizație, prin muncă eficientă și cinstită, cultură, educație, solidaritate națională, adevăr și justiție dreaptă, înfăptuită cu bunătate și înțelepciune. Din frământările vieții de azi, să sperăm că, punând cu toții umărul, vom putea reface în țara noastră o lume nouă, mai bună decât cea în care trăim astăzi. Și acum, în finalul acestor afirmații, un strop de înțelepciune din Talmud: „Fii atent la gândurile tale, că vor deveni cuvintele tale; Fii atent la cuvintele tale, că vor deveni faptele tale; Fii atent la faptele tale, că vor deveni obiceiurile tale; Fii atent la obiceiurile tale, că vor deveni caracterul tău; Fii atent la caracterul tău, că va deveni destinul tău”. Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumneavoastră, tuturor, vă doresc să dați vieții ani și anilor viață! Mulțumesc!

DHC Liviu Pop


 

 

Gânduri despre noi și vremurile sub care trăim was last modified: mai 31st, 2022 by Liviu Pop

Vă recomandăm:

Despre autor:

Liviu Pop

Liviu Pop

Este profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
A mai scris: