Unele gânduri despre libertate, dreptate şi justiție în vremurile sub care trăim

31 dec. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 285
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În ultimii ani, cu diferite ocazii, am afirmat cu insistență că societatea românească se află într-o stare de regretabilă senescență și, prin urmare, are urgentă nevoie de o profundă și rapidă reconstrucție morală și instituțională. Majoritatea intelectualilor și a oamenilor de bună-credință recunoaște și afirmă această imperioasă trebuință.

Alpha Bank Oferta Start-up este conceputa pentru activitati liberale si beneficiezi de ZERO cost timp de 12 luni

Este un adevăr axiologic că, în decelarea, promovarea și respectarea normelor moralității civice, responsabilitatea cea mai mare se află în sarcina și pe umerii intelectualității veritabile, care alcătuiește elita reală, autentică, înțeleaptă, echilibrată și constructivă a societății noastre.

În procesul reconstrucției morale și organizaționale, rolul juriștilor de certă valoare, ca parte însemnată a intelectualității elitiste, este unul dintre cele mai importante. Astfel, noi, juriștii adevărați, ce-i drept, puțini la număr, în raport cu efectivul exagerat de mare de deținători de diplome de licență în drept, practicieni și doctrinari cunoscuți, suntem datori, în primul rând, să facem dreptate sau, după caz, să contribuim la facerea dreptății. Pentru aceasta este necesar ca, înainte de toate, să gândim ceea ce exprimăm și să exprimăm ceea ce gândim pentru națiunea noastră, fără a tăinui realitățile, aplicându-ne nouă înșine criteriile și măsurile pe care le aplicăm ori suntem gata să le aplicăm altora. De integritatea și de onoarea trăite de noi depinde în mare măsură starea democrației și a națiunii în general. Este un truism faptul că valoarea oamenilor cu funcții în structurile de conducere a corpului social trebuie stabilită după ce știe și face fiecare, și nicidecum în funcție de sonoritatea funcției pe care o ocupă. Calificarea formală și funcția nu mai trebuie să fie criterii sau indicii ale valorii. Aceasta cu atât mai mult că, spre regretul nostru, din păcate, se constată tot mai frecvent că mediocrația este în curs de generalizare în detrimentul meritocrației, ceea ce face ca societatea și democrația să fie tot mai vizibil subordonate intereselor de putere. Or, democrația este benefică și dă rezultatele dorite pentru întreaga societate doar în cazul în care presupune meritocrația. De aceea, credem că este imperios să fie promovat echilibrul între democrație și domnia reală a legii, între eficiență și justiție, drepturi și obligații, ca elemente componente ale dezvoltării unei societăți democratice.

Dreptatea la facerea căreia suntem chemați de societate se află într-o strânsă și de nedespărțit simbioză cu libertatea. Or, libertatea nu este doar un drept; ea este o obligație imperativă pe care o avem fiecare față de semenii noștri. De altfel, așa cum spunea marele filosof german Hegel, dreptul începe cu voința liberă a societății, iar „libertatea constituie substanța și determinația lui, (…) sistemul dreptului fiind domeniul libertății înfăptuite”[1]. În același context, el afirma cu hotărâre că: „Dreptul și justiția se cuvin a fi privite, așadar, eminamente din punctul de vedere al realizării libertății. A escamota imperativul libertății înseamnă a trăda dreptul”[2]. De asemenea, I. Kant nu a greșit când a definit dreptul ca „limitare a libertății mele sau a liberului meu arbitru, așa încât să se poată acorda cu liberul-arbitru al fiecăruia…”[3]. Or, așa fiind, putem afirma că, niciodată și nici într-un loc, libertatea nu s-a putut și nu se poate întemeia și, mai mult, înflori pe domnia arbitrarului și nedreptății.

Înțeleasă ca fiind facultatea fiecăruia dintre noi de a tinde spre deplina dezvoltate a eului, libertatea omului este necesară deopotrivă societății și individului. Or, libertatea există și trebuie să existe, așa cum spunea filosoful de geniu I. Kant, în citatul de mai sus, numai până la limita în care începe libertatea celorlalți. Așadar, nu există și nici nu este bine să existe libertate absolută și nici dreptate absolută. Libertatea absolută își bate joc de dreptate, iar dreptatea absolută neagă libertatea. Pentru a fi fecunde, ele trebuie în mod obligatoriu să își aibă limitele una în cealaltă. Prin urmare, libertatea și dreptatea sunt strâns legate prin nevoia cooperării, toleranței și armoniei sociale, de așa manieră încât să-i lăsăm și pe alții să trăiască. În același timp, trebuie să ne ferim de cei care strigă libertate și o strivesc prin nedreptatea faptelor pe care le săvârșesc. Rezultă că nu este îngăduit să ne lăsăm amăgiți de vorbe goale, indiferent cine și unde le rostește. Aceasta pentru că au fost, sunt și vor fi, chiar și în aceste vremuri, mulți care încearcă sau vor încerca să ne convingă de faptul că suntem liberi, deoarece au scris cuvântul „libertate” pe un petic de hârtie și l-au afișat, inclusiv în piețe, colțuri de stradă și chiar pe internet. Libertatea nu este însă o lozincă, un afiș; ea este o forță vie și reală pe care trebuie să o simțim în noi și peste tot în jurul nostru. Asupritorul sau orice conducător, indiferent cine este și în ce loc se află, care se ascunde sub numele libertății, invocând-o, este, în realitate, cel mai pervers dintre toți asupritorii; el adaugă tiraniei minciuna și nedreptății profanarea.

Iată de ce misiunea și idealul oricărui adevărat jurist, indiferent de locul și funcția pe care le ocupă în organizarea societății, trebuie să fie, în procesul reconstrucției morale și instituționale a societății, în primul și ultimul rând, apărarea libertății și facerea dreptății. Pentru aceasta, parafrazându-l pe Mihail Kogălniceanu, este neapărat necesar să fim buni și drepți, urechea noastră să fie deschisă numai la adevăr și închisă la minciună, demagogie, duplicitate și lingușire. Să ne cheltuim viața cu grijă și generozitate, căutând mereu adevărul și dreptatea, în scopul promovării întotdeauna a libertății și a binelui semenilor noștri și al națiunii. Într-un cuvânt, juriștii adevărați trebuie să fie oameni de mare caracter.

Intelect, spirit, cultură, discernământ, curaj, hotărâre și oricum s-ar mai numi calitățile omului sunt, fără îndoială, de dorit. Nu trebuie uitat însă că ele pot fi anihilate în efectele lor depline și uneori pot deveni dăunătoare, atunci când lipsește caracterul. Nu de oameni inteligenți ducem astăzi lipsă, ci de adevărate caractere. Experiența ne arată că, și fără inteligență sclipitoare, caracterul poate face multe pentru binele nostru și al societății, pe când inteligența, fără a fi însoțită de caracter, adeseori, nu valorează aproape nimic sau, în alți termeni, așa cum spunea cineva, ea poate fi „o povară, nu o binecuvântare”. Cine este în stare să-și vândă sufletul este oricând gata să cumpere sufletele altora. Învățătura îi dă omului lumină, dar înălțarea lui poate avea loc numai prin caracter. De altfel, este demult cunoscut faptul că dintre oamenii inteligenți, dar fără caracter se recrutează lichelele și, cu deosebire, canaliile. În concluzie, în absența caracterului, toată învățătura de pe lume se reduce la un simplu amuzament ori, în cel mai bun caz, la ludică plăcere egoistă.

Libertatea și dreptatea se află și se pot manifesta plenar doar acolo unde există legi bune și drepte. De aceea, pe bună dreptate, s-a spus că în funcție de calitatea și valoarea legilor pot fi decelate virtuțile și defectele fiecărui popor.

Legile trebuie să-și aibă etiologia și fundamentele întotdeauna în conștiința colectivă, în năzuințele și trebuințele reale ale națiunii. Ele sunt factori ai dezvoltării popoarelor și ai păcii sociale numai dacă sunt produsul experienței colective și răspund trebuințelor reale ale corpului social. Dreptul nu creează interese economice, nici reguli și tendințe morale; dimpotrivă, el are sarcina să le descopere, recunoască, prevadă și să le îndrume și coordoneze pentru binele tuturor. Legile arbitrare și nedrepte, care nu au adeziunea conștiinței colective, constituie una dintre cele mai mari erori și un izvor de grave suferințe pentru orice popor. În alți termeni, voința legiuitorului, obiectivată în legi, nu este bine să fie manifest contrară voinței reale a poporului, deoarece există pericolul de a fi nu numai adânc tulburătoare, ci de-a dreptul periculoasă pentru bunăstarea și liniștea socială. De aceea, este regretabil că în vremurile noastre, în plină democrație participativă, ce-i drept, mai mult declarată, se adoptă numeroase legi din această categorie. Așa se explică faptul că unele nu se respectă și multe dintre ele se modifică, deși au fost abia modificate. Altfel spus, se reformează neîncetat reformele, fără a avea timpul necesar să fie dovedită cu adevărat eficiența lor. Or, din cele arătate, se poate reține constatarea că multe dintre legile noastre sunt arbitrare și contrare intereselor reale și întemeiate ale poporului. Ele sunt izvoare de nedreptăți și suferințe cauzate, dacă nu întregii națiuni, unora dintre categoriile importante de membri ai societății. Nu mai puțin trebuie avut în vedere că, după ce au intrat în vigoare, legile este necesar să fie interpretate și aplicate cu tact și înțelepciune, în litera și, după caz, spiritul lor, pentru ca dreptatea să fie făcută cu echilibru și bunătate de către organismele statale învestite cu această competență.

Am spus că legile trebuie aplicate cu bunătate pentru motivul că numai bunătatea adâncă, îngăduitoare, caldă și, atunci când este necesar, chiar iertătoare îl apropie pe om de Dumnezeu. Or, se știe prea bine că omul bun este omul puternic, capabil și harnic. Toți estropiații sunt răi, egoiști, meschini, orgolioși peste măsură și, de cele mai multe ori, neiertători. Omul virtuos este înțelept, omul înțelept este bun și omul bun este fericit. Între astfel de oameni trebuie să fie căutați și găsiți judecătorii. Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat că și bunătatea este necesar să aibă totuși limite. Astfel, nu este îngăduit ca ea să excedeze legilor perene și dreptății. Evident că avem în vedere, înainte de toate, legile fertile, care își au etiologia, temeiurile și motivarea în năzuințele și trebuințele reale ale celor cărora li se aplică.

Cunoscutul civilist Matei B. Cantacuzino a fost un distins profesor universitar și consilier la Curtea de Apel din Iași; de asemenea, în ultimii ani ai vieții, s-a dovedit a fi un strălucit orator de bară. În această ipostază, într-o celebră pledoarie, și-a mărturisit propria concepție despre justiție. De aceea, sperând că ar fi folositor pentru justiția din vremurile noastre, ne permitem să îl cităm: „Într-o bisericuță din Roma – spunea profesorul și avocatul – am văzut tabloul unei femei care ținea în mâinile ei pământul negru. Îl îmbrățișa cu căldură; expresia ei arăta că este o mamă, care, cu ochii înălțați spre cer, parcă cerșea să primească ori să smulgă, din seninul lui, lumină. Mă așteptam să fie scris dedesubt Caritatea sau Durerea sau Filantropia. Nu. Era Justiția! Justiția care strângea la pieptul ei, îmbrățișându-le cu durere, toate suferințele omenirii. Justiția, nelegată la ochi și înțelegătoare a tuturor durerilor, iar nu cealaltă justiție, oarbă, cu spada într-o mână și în cealaltă ținând un cântar atât de mic, încât nu poate cuprinde nimic din mizeriile noastre”. Ce înaltă concepție despre justiție și misiunea sa esențială! Cine are urechi de auzit să audă și cine are ochi să vadă!

În finalul acestor rânduri, cu toate tarele societății noastre din aceste vremuri, prea puțin faste, sunt și voi continua să rămân încrezător în bogăția funciară și curățenia sufletului majorității acestui popor, în bunătatea pe care a dovedit-o în întreaga istorie, în dorința de adevăr, libertate și dreptate. Am speranța că, având aceste calități și luminat de o intelectualitate de elită, curajoasă și activă, va reuși să-și vindece rănile și maladiile cronice și pe cele prezente pentru a intra sănătos și revitalizat într-un viitor sigur, cu verticalitate, hărnicie și dreptate.

Evident că, în acest scop, este necesar să se consacre un sistem organizațional coerent și să se stabilească și respecte criterii reale și corecte de valori intangibile, la care să se poată raporta și pe care să le promoveze și apere, fără rezerve, pe cât posibil, în afară de orice excepții.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Efectele unei atari stări de lucruri, fără îndoială, vor da imaginea unei societăți sănătoase, în care încercările spirituale și organizaționale, ferme și pe deplin întemeiate, vor avea efecte pozitive în toate domeniile existenței și activității corpului social.

În acest scop, trebuie să se facă recurs urgent la elitele reale și înțelepte ale neamului, care dispun de capacitatea reală de a trezi conștiințe și au ori pot avea un rol important, chiar decisiv, în prezervarea și promovarea a ceea ce este bun și folositor pentru națiunea română. Omologarea de urgență a elitei autentice și recunoașterea meritelor și a rolului său în reconstrucția morală și organizațională sunt factori ai realizării unei necesare coeziuni naționale de care avem astăzi, mai mult ca oricând, o imperioasă trebuință. Aceasta pentru faptul că, în opinia noastră, fără un solid capital intelectual valoros în structurile de conducere, cunoscut și recunoscut de către majoritatea populației, există riscul ca reconstrucția în discuție, pe care o așteptăm, să eșueze. Sunt convins că elita reală, cinstită, înțeleaptă și echilibrată poate fi restaurată, omologată și activată numai cultivând virtuțile, adevărul, exigența, buna-credință și competența, sub protecția principiului autorității morale și valorice. Trebuie să înceteze a ne mai bântui în continuare și la nesfârșit mefiența, adânc păguboasă. Să căutăm a avea încredere și mai mult respect unul față de celălalt, pentru a pune capăt conflictelor, afirmațiilor neadevărate și conduitei sicofante ale multora dintre cei care cu emfază se revendică a fi intelectuali, indiferent de domeniul și structurile organizaționale în care își desfășoară activitatea. Este imperios să renunțăm la intoleranța endemică, la exclusivismul păgubos, la duplicitate și să admitem alteritatea, cultivând, în același timp, înțelegerea, sinceritatea și buna-credință. Și, în sfârșit, juriștii, cu deosebire cei din generația tânără, trebuie să aibă grijă față de această țară binecuvântată și de acest popor greu încercat de istorie, promovând adevărul și înfăptuind o justiție dreaptă, înțeleaptă și egală pentru toți.

Așadar, să năzuim spre o societate românească sănătoasă și morală, spre bine, libertate reală și civilizație, prin muncă, cultură, educație, solidaritate națională, adevăr și justiție egală pentru toți, înfăptuită cu bunătate, dreaptă măsură și înțelepciune.


* Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 1/2021.

[1] Principiile filosofiei dreptului, 1821, p. 30.

[2] Ibidem, p. 56.

[3] Sociologia dreptului, p. 55.

Unele gânduri despre libertate, dreptate și justiție în vremurile sub care trăim was last modified: decembrie 30th, 2021 by Liviu Pop

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter