Profesorul, juristul şi omul de ştiinţă Viorel Mihai Ciobanu a fost pentru mine un prieten adevărat…

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, stimate domnule Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență, revistă care în anul 2022 este dedicată memoriei profesorului univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu.

Ca un colaborator apropiat, coleg și prieten al Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, care este cea mai puternică impresie pe care o păstrați și astăzi despre Profesor?

Liviu Pop: Profesorul, juristul și omul de știință Viorel Mihai Ciobanu a fost pentru mine un prieten adevărat, care este și va rămâne mereu în memoria și sufletele noastre, ale tuturor celor care l‑am iubit și admirat cu sinceritate. Figură emblematică, spirit elevat, cercetător productiv în știința dreptului, cu vocație de adevărat profesor, original și profund în idei și fapte de viață, era modest și cumpătat în gesturi și cuvinte, sobru, exigent cu sine și exigent cu alții, prieteni sau neprieteni. Am admirat la el întotdeauna tenacitatea, generozitatea, competența, dorința de a face binele, fără a aștepta vreo răsplată, de a promova profesionalismul, valorile culturale, morale și oamenii de caracter, de care societatea noastră a avut și are mereu imperioasă trebuință. Într‑un cuvânt, a fost unul dintre oamenii adevărați, de indiscutabilă valoare, aflați mereu în fruntea elitei reale și participative a generației noastre, care după cum se cunoaște și‑a dobândit și consolidat poziția socială prin valorificarea eficientă a înzestrărilor, experienței și calităților dovedite.

Evelina Oprina: Cum a fost colaborarea dumneavoastră cu Profesorul atât din perspectivă profesională, cât și din cea umană?

Liviu Pop: Din perspectivă profesională, deoarece eram profesori la facultăți diferite, una la București și alta la Cluj‑Napoca, colaborarea noastră s‑a obiectivat în numeroase participări comune la diverse manifestări profesionale și științifice: conferințe, simpozioane, comisii de doctorat, comisii de examinare și de concurs pentru intrarea în profesie – notari publici, avocați etc. În toate aceste ocazii, am avut multe de învățat de la profesorul și omul de știință Viorel Mihai Ciobanu, care se distingea prin tenacitate, corectitudine, echilibru, profunzimea și suplețea gândirii, prin originalitate, claritate, critică fină și contributivă. Într‑un cuvânt, i‑am admirat, fără rezerve, profesionalismul, inteligența, echilibrul și, nu în ultimul rând, caracterul și modestia.

În ce privește colaborarea umană, este de remarcat că era un om pentru care bunătatea cu măsură și echilibru, promovată și practicată constant, ori de câte ori era justificată, a fost un semn al superiorității oamenilor aleși și spiritelor înalte. În mod sigur, a fost pentru mine un prieten adevărat, în care se putea avea o încredere deplină, știut fiind că adevărata prietenie nu este ușor de găsit la mulți dintre semenii noștri. Avându‑l ca prieten, am știut că este în stare de orice efort și chiar de sacrificii, pentru a‑mi veni în ajutor, atunci când am avut sau aș fi avut nevoie. Numai o astfel de prietenie poate fi atât de trainică, încât să reziste în fața oricăror încercări și îndoieli. Într‑un cuvânt, era un om onest, sensibil, discret, de mare disponibilitate și generozitate. Această constatare a fost pentru mine cu atât mai importantă, în vremurile sub care trăim, în care frumusețea sufletească, prietenia și caracterul multora dintre semenii noștri sunt flori rare; or, în cazul lui Viorel Mihai Ciobanu, este sigur că ele alcătuiau un întreg și bogat buchet.

Evelina Oprina: Cum era Profesorul Ciobanu în relația cu studenții și cu doctoranzii, cum era perceput de către aceștia?

Liviu Pop: Din câte cunosc, în relația sa cu studenții și cu doctoranzii era cald, atent, înțelegător și exigent cu bunătate. De la el am învățat, printre altele, că un profesor adevărat trebuie să fie bun și drept și urechea să‑i fie deschisă numai la adevăr și închisă la minciună și lingușire. Profesionalismul său de excepție, echilibrul și nu de puține ori generozitatea erau calități unanim apreciate la Viorel Mihai Ciobanu, ceea ce a fost de natură a‑i încuraja pe toți învățăceii săi, în demersurilor lor profesionale și științifice de însușire a dreptului, indiferent că erau studenți, masteranzi, doctoranzi sau tineri colaboratori dintre cadrele didactice universitare.

Evelina Oprina: Sunteți profesor universitar și autor a numeroase lucrări de specialitate juridică. Apreciați, domnule Profesor, că sistemul de învățământ de astăzi oferă garanția formării unor generații de viitori profesioniști ai dreptului, bine pregătiți și cu caractere consolidate?

Liviu Pop: Este regretabil că, în ultimele trei decenii, în opinia mea, profesiunea de jurist a fost și este aproape iremediabil compromisă. Astfel, se constată că în țara noastră există astăzi o inflație de juriști, majoritatea dintre ei fiind fără o pregătire profesională temeinică. Cauza principală a acestei stări de lucruri este alterarea aproape iremediabilă a sistemului de învățământ superior în domeniul dreptului, care are ca etiologie, printre altele, înființarea, promovarea, încurajarea și multiplicarea unui mecanism lax, alterat și vicios de la originea sa, care permite obținerea de diplome de studii universitare fără acoperire, eliberate de o multitudine de așa‑zise universități, care, în realitate, s‑a dovedit că nu sunt altceva decât SRL‑uri de învățământ superior și izvoare de îmbogățire pentru cei care le‑au înființat și le patronează. Mai mult decât atât, este trist și regretabil că această păguboasă situație continuă și în prezent, fără ca autoritățile competente ale statului să intervină cu fermitate pentru igienizarea învățământului juridic superior. Nu mai puțin, acest proces de igienizare ar trebui, fără nicio discriminare, să aibă în vedere și un număr considerabil de facultăți de drept din structura învățământului superior public. Aceasta pentru faptul că, în opinia mea, de regulă, pregătirea profesională temeinică a viitorilor juriști poate fi găsită cu siguranță doar în câteva facultăți de drept din cadrul universităților prestigioase ale țării, care dispun de colective de cadre didactice, cercetători cunoscuți în diferitele domenii ale dreptului, autori de lucrări științifice de valoare indiscutabilă și unanim recunoscută.

Evelina Oprina: Și pentru că mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră de specialist, luând în considerare și experiența dumneavoastră profesională practică, vă rog să ne spuneți cum evaluați sistemul actual de justiție? Răspunde el nevoilor societății? Dacă puteți să ne indicați una sau două direcții care ar trebui schimbate ori îmbunătățite pentru a crește gradul de încredere a cetățenilor în actul de justiție.

Liviu Pop: A fost o vreme, mai precis până în urmă cu un deceniu, când am avut o strânsă legătură cu structurile și autoritățile statului, care alcătuiesc sistemul de justiție, în sensul cel mai larg al cuvântului. Astfel, printre altele, am activat câțiva ani în calitate de judecător la Curtea de Apel Cluj‑Napoca iar, mai apoi, ca arbitru la diferite curți de arbitraj, inclusiv la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de comerț și Industrie a României; de asemenea, cu unele intermitențe, am activat și ca avocat în Baroul de Avocați Cluj. În orice caz, din câte cunosc, se pare că, în prezent, avem magistrați bine pregătiți profesional. Aceasta pentru faptul că accesul în instituțiile de pregătire a magistraților este condiționat de reușita la examenele de admitere, care necesită o pregătire profesională de excepție. Aceeași constatare este valabilă și pentru celelalte funcții sau profesii juridice, unele dintre ele liberale, cum sunt: avocații, notarii publici, executorii judecătorești. Numai că, așa cum m‑am pronunțat și cu alte ocazii, pentru a avea o justiție dreaptă, mai este necesar să fie îndeplinite încă cel puțin două condiții: juriștii care lucrează în acest sistem, trebuie să fie, pe lângă buni profesioniști, și oameni cu experiență de viață și de mare caracter, iar legile să fie bune și drepte. Astfel, accentuez faptul că juriștii din sistemul de justiție trebuie să fie oameni cu experiență, care s‑au întâlnit cu problemele vieții, având o oarecare vechime în munca juridică; de asemenea, este necesar să fie oameni de caracter. Intelect, spirit, cultură, profesionalism și oricum s‑ar mai numi calitățile unui jurist sunt fără îndoială de dorit. Nu trebuie însă uitat că ele sunt sau pot fi și dăunătoare, în cazul în care celui în cauză îi lipsește caracterul. Or, inteligența fără caracter, de multe ori, nu valorează nimic; dimpotrivă, ea poate deveni o povară pentru cei din jur și nicidecum o binecuvântare. Cine este în stare să‑și vândă sufletul este oricând gata să cumpere sufletele altora. Oricum, învățătura dă lumină, dar omul nu se poate înălța decât prin caracter.

În altă ordine de idei, mai trebuie să avem în vedere că libertatea și mai ales dreptatea se pot manifesta numai acolo unde există legi bune și drepte. De altfel, valoarea legilor ne arată care sunt calitățile, virtuțile și chiar defectele unui popor. De aceea, am susținut și continuu să susțin că legile trebuie să‑și aibă etiologia, motivarea și fundamentele în năzuințele și trebuințele adevărate ale națiunii, fiind produsul experienței reale a membrilor întregului corp social. Numai în aceste condiții, legile pot să fie și sunt factori ai dezvoltării și păcii sociale. După cum pe drept cuvânt spunea cineva, dreptul nu creează interese economice și nici reguli și tendințe morale; el are doar sarcina să le descopere, recunoască, îndrume și coordoneze, prin reguli de conduită bine gândite, interpretate și aplicate cu bună‑credință, pentru binele celor în cauză. De aceea, voința legiuitorului nu este bine să fie contrară voinței și trebuințelor reale ale poporului. Așa trebuind să fie, este regretabil că în vremurile de astăzi, uneori, se adoptă legi importante care nu întotdeauna corespund trebuințelor reale ale poporului; de aceea, unele legi nu sunt respectate sau nu pot fi respectate, iar altele se modifică, cu toate că au fost abia modificate; în alți termeni, se reformează neîncetat reformele, care nu au timpul necesar să‑și dovedească eficiența. Explicația este simplă și, în același timp, tristă: multe dintre aceste legi, în accepțiunea largă a cuvântului, sunt arbitrare, fiind izvor de nedreptăți și suferințe pentru unele categorii ale populației.

În situația în care legile sunt bune, este necesar ca ele să fie interpretate uniform și aplicate cu tact și înțelepciune, în litera și spiritul lor, iar dreptatea făcută, fără exagerări și obstrucțiune, cu omenie, echilibru și bunătate. Numai bunătatea adâncă, îngăduitoare, caldă și, uneori, atunci când este necesar, iertătoare, îl apropie pe om de Dumnezeu. De altfel, este un truism că omul bun este cu adevărat puternic, capabil și drept. De aceea, după cum am afirmat și cu alte ocazii, între oamenii care fac parte din această categorie, trebuie căutați și găsiți judecătorii. Pentru a împărți dreptatea, nu este suficient să fii învățat și inteligent. Trebuie să fii deopotrivă cu experiență și înțelept. Aceasta știut fiind că înțelepciunea presupune întotdeauna inteligență; în schimb, inteligența nu presupune în mod obligatoriu și înțelepciune.

Evelina Oprina: Cum percepeți dumneavoastră că se raportează astăzi lumea juridică la activitatea științifică, profesională a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Liviu Pop: Adevărații juriști nu l‑au uitat. Mai mult, nu i‑au uitat nici crezurile, pe care, de altfel, le‑a mărturisit mereu în timpul prea scurtei sale vieți, și nici opera. De fapt, despre aceasta, înainte de oricine, ar putea vorbi și depune mărturie discipolii și ucenicii săi, dintre care unii i‑au succedat la catedră. În orice caz, toți cei care i‑am fost aproape, afirmăm cu sinceritate că Viorel Mihai Ciobanu a creat și ne‑a lăsat moștenire o operă științifică importantă și durabilă alcătuită din lucrări de valoare indiscutabilă, mai ales în spațiul dreptului procesual civil. Contribuțiile sale în știința dreptului sunt și rămân esențiale, fiind exemple de intuiție creatoare, rezultată dintr‑o adâncă exploatare și cunoaștere a realităților și trebuințelor sociale. Astfel, așa cum afirma unul dintre iluștrii săi discipoli și urmași, opera magistrului a fost explicativă, creatoare, unificatoare, depășind cu mult granițele procedurii civile. În orice caz, ignorând orice elemente de statistică exprimate în număr de cărți, studii, articole etc., este necesar să subliniem că poate realizarea cea mai mare a ilustrului profesor este și va rămâne pentru totdeauna redactarea și definitivarea, împreună cu membrii comisiei alcătuite în acest scop, a noului Cod de procedură civilă, aflat astăzi în vigoare, precum și elaborarea unei lucrări ample, în două mari volume „Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat”, apărute în anii 2013 și respectiv 2016, coordonată împreună cu un alt mare corifeu al dreptului, profesorul Marian Nicolae.

Evelina Oprina: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu era și un foarte fin și atent observator al vieții academice, juridice, științifice și chiar politice. Care credeți că ar fi fost mesajul Profesorului astăzi pentru decidenții lumii juridice?

Liviu Pop: Profesorul a fost un mare patriot și un foarte bun român. De aceea, a fost mereu preocupat de întreaga viață socială. Apreciez și sunt sigur că așa cum a făcut‑o în timpul vieții, dacă ar trăi și în prezent, ar aborda cu competență, bună‑credință și dăruire mereu spinoasa problemă a reformei în justiție, temă care a fost în atenția sa încă din anul 1996. De altfel, în vasta lui operă se poate frecvent întâlni tema sensibilă și mereu actuală a obstrucționării justiției, căreia însă i‑a conferit un sens mai larg decât acela al amestecului factorului politic intern în actul de judecată. Astfel, a avut în vedere și a pus în discuție și influențele inadmisibile care au venit din mediul și structurile internaționale asupra mersului normal al justiției, inclusiv conținutul uneori nedrept și confuziile juridice din rapoartele unor entități europene despre justiția română și respectarea statului de drept în țara noastră. Cred și sunt sigur că dacă profesorul ar fi printre noi și astăzi, problema privind starea justiției ar fi rămas una dintre principalele sale preocupări.

Evelina Oprina: Ce ar trebui să înțeleagă viitorii juriști din opera și activitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Liviu Pop: Înainte de toate, viitorii juriști trebuie să‑l cunoască, studiindu‑i opera și întreaga lui viață. Procedând astfel, ar afla că pentru a fi buni juriști este necesar să fie tenace, perseverenți, învățați, înțelepți și oameni de caracter. De asemenea, trebuie să dovedească faptul că sunt buni români și cetățeni ai acestei patrii, străini de orice obediență, pentru a face parte din elita reală, activă și participativă a intelectualității, în aceste vremuri în care răutatea unora, dedublarea, impostura și ticăloșia sunt agresive și adânc deprimante.

Evelina Oprina: Vă rog să transmiteți un mesaj pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență.

Liviu Pop: Mulțumesc „Revistei române de jurisprudență” pentru faptul că mi‑a solicitat acest interviu despre un om pe care l‑am iubit și admirat mereu ca fiind un mare jurist și un mare caracter. De asemenea, îi doresc să rămână pe mai departe printre revistele cele mai prestigioase din spațiul științei dreptului nostru contemporan. În acest scop, redactorii și colaboratorii săi trebuie să aibă în vedere că profesorul Viorel Mihai Ciobanu ne‑a învățat pe toți cei din jurul său – colegi și studenți – că în domeniul juridic trebuie să nu‑și aibă locul improvizația, superficialitatea și impostura, astfel încât în locul lor să se afle practicate și cultivate seriozitatea, profesionalismul și probitatea științifică. De asemenea, cred că trebuie să nu se uite că „toți avem loc sub unul și același soare, cu toate că nu reușim să ne aflăm sub aceeași rază”.

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, domnule Profesor Liviu Pop, pentru că ați stat de vorbă cu mine și ați avut disponibilitatea de a împărtăși cu cititorii Revistei Române de Jurisprudență gândurile, aprecierile și amintirile legate de personalitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu.