Derularea planului de reorganizare – modificarea acestuia prin prelungire. Studiu de caz

7 dec. 2022
2.733 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

IV. Scurt comentariu

Pe parcursul derulării unui plan de reorga­nizare, confirmat prin sentință de către judecătorul‑sindic, se poate solicita modificarea acestuia. Propunerea poate veni din partea oricărei persoane care are vocația de a propune un plan.

Majoritatea propunerilor de modificare vizează prelungirea duratei acestuia.

Art. 133 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 stabilește că executarea planului de reorganizare nu poate depăși 3 ani, durată care se calculează de la data confirmării planului, iar art. 139 alin. (5) permite modificarea planului de reorganizare și prelungirea acestuia pe 4 ani de la confirmarea inițială.

Pentru debitorul care și‑a întrerupt activitatea total sau parțial, ca efect al măsurilor adoptate de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID‑19, prin art. 52 din Legea nr. 55/2020 s‑a prevăzut o durată a planului de reorganizare de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii la 5 ani. Dispozițiile legii speciale se aplică strict pentru debitorii aflați în situația descrisă, respectiv cei a căror activitate a avut de suferit datorită măsurilor de prevenire a răspândirii pandemiei.

Simpla invocare a acestor prevederi nu este suficientă pentru modificarea planului prin prelungirea duratei acestuia.

În cazul identificării elementelor care să justifice aplicarea Legii nr. 55/2020, modificarea planului de reorganizare propusă trebuie să întrunească și cerințele de vot impuse de art. 139 din Legea nr. 85/2014.

Art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevede clar că modificarea planului de reorganizare, care poate avea în vedere și prelungirea acestuia, se poate face oricând pe parcursul procedurii de reorganizare.

Indiferent de titularul propunerii, aceasta trece prin filtrul administratorului judiciar care a supravegheat activitatea debito­rului și care trebuie să publice anunțul în BPI și să convoace adunarea creditorilor. Votarea se realizează potrivit regulilor de la art. 138 din Lege.

Votează creditorii care au creanțe în sold rămase, nu votează toți creditorii din tabelul definitiv de creanțe întocmit inițial. De exemplu, dacă creanțele salariale au fost achitate integral la data propunerii de modificare a planului, salariații nu mai votează în această adunare a creditorilor. De asemenea, în situația în care o parte din creanțe a fost plătită anterior, procentul de cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale care trebuie să accepte planul se calculează la suma reprezentând creanțe rămase de achitat.

Planul de reorganizare (inclusiv actul de modificare a unui plan deja confirmat) este un act juridic multilateral și complex. El are, în primul rând, o natură convențională, deoarece se încheie prin manifestarea de voință a categoriilor de creditori care îl votează și care acceptă o remitere de datorie, modalități noi de plată, o schimbare a termenelor de plată etc. Creditorii sunt cei care apreciază în adunarea creditorilor dacă este sau nu în interesul masei credale acceptarea unei modificări a planului de reorganizare, inclusiv sub aspectul unei prelungiri a duratei.

După întocmirea procesului‑verbal al adunării creditorilor, urmare a votului, modificarea planului de reorganizare trebuie să fie supusă confirmării judecătorului‑sindic.

Judecătorul‑sindic poate confirma propunerea de modificare a planului dacă este votată de către creditori, dar face și o analiză de legalitate și de oportunitate. El verifică întrunirea condițiilor prevăzute de art. 139 alin. (1) și (2) din Lege referitoare la cuprinsul propunerii, la votul creditorilor (pe categorii de creanțe și procentual), la acordarea tratamentului corect și echitabil. Viabilitatea planului este o problemă de oportunitate. Apreciem că și în situația propunerii de modificare a planului se poate apela la opinia unui specialist.

Am subliniat că primul „specialist” ce trebuie consultat este administratorul judiciar desemnat în cadrul procedurii de insolvență a debitorului. Acesta are reprezentarea întregii acti­vități derulate în perioada de reorganizare, prin prisma exercitării supravegherii impuse de lege.

Prin hotărârile judecătorești anterior redate am subliniat necesitatea analizării în concret a situației de fapt și de drept deduse judecății.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Debitorul își desfășoară activitatea conform planului de reorganizare confirmat. Acesta poate fi modificat pe parcurs, inclusiv prin prelungire, în condițiile expres prevăzute de lege.

Dacă obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului, în decursul reorganizării sale, aduce pierderi averii sale, se ajunge la intrarea în faliment, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. (1) lit. C. din Legea nr. 85/2014. Și neplata creanțelor curente în această perioadă poate conduce la faliment [art. 145 alin. (1) lit. E.][13].

La acest moment sunt proceduri de reorganizare judiciară în derulare, în consecință, se pot invoca în continuare, prin propuneri de modificare, dispozițiile Legii nr. 55/2020.

De lege ferenda, se propune majorarea duratei planului de reorganizare la 4 ani pentru debitorii‑persoane juridice, cu posibilitatea prelungirii acestuia, cu durata totală maximă a derulării planului de 5 ani de la confirmarea inițială.

[13] A se vedea M. Comșa, Deschiderea procedurii falimentului. Studiu de caz, în Revista Phoenix nr. 75-76, 2021, pp. 38-47.
Derularea planului de reorganizare – modificarea acestuia prin prelungire. Studiu de caz was last modified: august 6th, 2023 by Marcela Comșa

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Marcela Comșa

Marcela Comșa

Este judecător la Curtea de Apel Brașov din 2006; judecător detaşat la Ministerul Justiţiei, Direcţia Elaborare Acte Normative din septembrie 2012.
A mai scris: