Critici legate de nemotivarea corespunzătoare a soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Recurs respins ca nefondat

• NCC: art. 1712
• NCC: art. 948
• NCC: art. 953
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 430
• NCPC: art. 431 alin. (2)
• NCPC: art. 438 alin. (1)
• NCPC: art. 440
• NCPC: art. 452
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 1-8
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 81 alin. (1)
• VCC: art. 1704
• VCC: art. 1706 NCC: art. 6 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate între părți și depusă la termenul de judecată din 21 iulie 2011, în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa, care face parte din dispozitivul sentinței nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate în acest dosar; anularea hotărârii de expedient, respectiv a sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011; repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției, respectiv în starea de indiviziune, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de completare formulată la data de 24.09.2019, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta D., în raport atât de calitatea acesteia de coproprietar cu cotă nedeterminată conform titlului de proprietate nr. x din 24.03.2010, cât și de mandatar.

Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a tranzacției pentru cota de 1/4 ce îi revine reclamantului din dreptul de proprietate, să se dispună rectificarea celor 14 cărți funciare cu nr. x și a celor 7 cărți funciare cu nr. x, în sensul înregistrării acestora pe numele titularilor C., E. și A. și instituirea interdicției de înstrăinare pentru pârâți.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2336 din 24 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Astfel, motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată.

În cauză, excepția de nulitate a recursului a fost invocată de intimatul-reclamant din perspectiva neîncadrării criticilor formulate de recurenți într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apreciindu-se că acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel și a apărărilor formulate la fond, care au fost analizate prin hotărârile pronunțate în etapele procesuale anterioare.

Aceste afirmații ale intimatului-reclamant sunt nefondate și nu pot fi reținute în cauză, întrucât prin motivele de recurs recurenții au arătat, în esență, că, în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind constatarea nulității tranzacției consfințite prin sentința civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa, pronunțată în dosarul nr. x/2011, ignorând dispozițiile art. 430 C. proc. civ., criticile formulate referindu-se și la consimțământul intimatului-reclamant la încheierea tranzacției, precum și valabilitatea mandatului acordat de acesta intimatei-pârâte D. în scopul reprezentării sale la întocmirea actului juridic. Recurenții au precizat, de asemenea, că hotărârea pronunțată în apel nu este motivată corespunzător, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, arătând că argumentele expuse în susținerea soluției de respingere reprezintă preluări succinte ale considerentelor instanței de fond.

Evaluând posibilitatea de încadrare a acestor critici în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ele pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute la pct. 6, 7 și 8 ale articolului menționat, în raport de care vor fi analizate în cele ce urmează.

Cât privește însă criticile ce vizează modalitatea în care instanța de apel a analizat situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că acestea reprezintă motive de netemeinicie ale hotărârii atacate, ce excedează căii extraordinare de atac a recursului.

Cum dispozițiile art. 488 C. proc. civ. prevăd că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestor motive invocate de către recurenți.

Cu referire la criticile legate de nemotivarea corespunzătoare a soluției de respingere a excepției autorității de lucru judecat – examinate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. – Înalta Curte le va respinge ca nefondate, întrucât hotărârea atacată respectă dispozițiile legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, în sensul că aceasta conține expunerea argumentelor pe care soluția a fost fundamentată.

În exercitarea controlului judiciar împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, curtea a arătat în considerentele deciziei recurate că excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât hotărârea prin care se ia act de încheierea unei tranzacții reprezintă un contract judiciar, fiind susceptibilă de a fi anulată pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun.

În acest sens, curtea a validat judecata efectuată în fond, în sensul că, practic, instanța nu face altceva, prin respectiva hotărâre de expedient, decât să ia act de învoiala părților, cuprinsă în tranzacție, și să consfințească acest acord de voință al părților, prin hotărârea de expedient pe care o pronunță, hotărâre care, în niciun caz, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dat fiind că aceasta nu cuprinde o statuare jurisdicțională, ci doar acordul de voință al părților litigante.

Astfel, se constată că instanța de apel a reținut susținerile părților și a expus raționamentul juridic pe baza căruia a menținut soluția tribunalului, de respingere a excepției autorității de lucru judecat, decizia recurată creând transparența argumentației juridice ce se reflectă asupra dispozitivului și permițând realizarea controlului judiciar în această etapă procesuală.

Examinând în continuare critica ce vizează modalitatea de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. în cauză, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din același cod, Înalta Curte constată că este nefondată și o va respinge ca atare pentru următoarele considerente:

Argumentele expuse de recurenți în susținerea criticii menționate vizează caracterul definitiv al sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa, dobândit ca urmare a neexercitării, de către intimatul-reclamant, a căilor de atac prevăzute de lege, menite să conducă la desființarea acesteia și a lipsei sale de diligență de a solicita repunerea în termenul legal în acest scop.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune ca o acțiune poate fi judecată o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, fiind necesară realizarea administrării uniforme a justiției.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ. constă în faptul că oricare dintre părți poate opune într-un litigiu pendinte ceea ce s-a judecat anterior într-o altă cauză, dacă are prezintă legătură cu soluționarea acesteia din urmă.

Aplicând aceste considerente la criticile invocate de recurenți cu privire la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunțate de Judecătoria Pucioasa, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 1704 din C. civ. de la 1864, incidente în cauză în raport de legea aplicabilă la data încheierii tranzacției, conform art. 6 alin. (2) din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, „Tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască”.

În raport de specificul juridic al tranzacției – convenție civilă – aceasta trebuie să întrunească condițiile generale de validitate a contractelor, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al acestora, un obiect determinat și o cauză licită.

Pentru a putea dispune de drepturile lor, părțile trebuie să exprime un consimțământ serios, neviciat și în deplină cunoștință de cauză, cu respectarea condițiilor reglementate prin art. 953 C. civ.

Astfel, în raport de contextul procesual în care tranzacția poate interveni – oricând, în cursul judecății, chiar fără citarea părților (art. 438 alin. (1) C. proc. civ.) – instanța de judecată, în baza rolului activ, are obligația de a verifica dacă părțile au capacitatea de exercițiu de a tranzacționa, în sensul că acestea au capacitate de exercițiu și că au reprezentare, în mod rezonabil, asupra naturii și implicațiilor actului procesual de dispoziție pe care doresc să îl încheie prin intermediul tranzacției (art. 1706 C. civ.).

În cauză, prin tranzacția încheiată pentru termenul de judecată din 21 iulie 2011, stabilit în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa, intimatul-reclamant A. a renunțat, în favoarea recurentului B., la dreptul său de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 20 ha și de 30 ha, aflate pe raza comunei Conțești, jud. Dâmbovița, respectiv de 82 ha, situat în comuna Moroieni, jud. Dâmbovița, imobile deținute în stare de indiviziune cu recurenta C., conform titlurilor de proprietate nr. x/30.11.2010, nr. y/30.11.2010 și nr. w/30.11.2010.

Tranzacția a fost semnată, în numele intimatului-reclamant A., de mandatarul său, intimata-pârâtă D..

Deși acesta a figurat ca parte în proces și ca semnatar al tranzacției, în calitate de coproprietar al terenurilor asupra cărora s-a tranzacționat, intimatul-reclamant nu a fost prezent în instanță.

Prin sentința civilă nr. 991 din 21 iulie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Judecătoria Pucioasa a admis acțiunea formulată de reclamantul B., ce a vizat constatarea renunțării pârâților C. și A. la dreptul de proprietate deținut în indiviziune asupra terenurilor ce au format obiectul contractului de tranzacție, și a luat act de tranzacție.

Deși sentința nr. 991 din 21 iulie 2011 a Judecătoriei Pucioasa a rămas definitivă ca urmare a neexercitării căii de atac prevăzute de dispozițiile art. 440 C. proc. civ., contrar susținerilor recurenților, acest aspect nu îi conferă autoritate de lucru judecat, întrucât, prin hotărârea de expedient nu s-a soluționat fondul procesului, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Ținând cont de această împrejurare, susținerile recurenților grefate pe autoritatea de lucru judecat a sentinței menționate nu se pot impune în prezentul proces.

Acest argument este susținut de dispozițiile art. 1712 C. civ., care reglementează posibilitatea anulării tranzacției prin promovarea unei acțiuni de drept comun, având ca obiect nulitatea pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului unui proces, asupra unui titlu nul sau bazată pe documente false, eventuala admitere a unei astfel de acțiuni lipsind hotărârea de expedient de orice efect juridic.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au combătut aspectele reținute de instanța de apel cu privire la vicierea consimțământului intimatului-reclamant la perfectarea tranzacției, susținând că acesta a fost legal reprezentat de mandatarul său, intimata-pârâtă D., în baza unei procuri autentificate, în vederea realizării acestei operațiuni juridice.

În speță, prin acțiunea civilă dedusă judecății intimatul-reclamant A. a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa și anularea sentinței nr. 991 din 21 iulie 2011 pentru vicierea consimțământului său, în raport de nelegala sa reprezentare în fața instanței de judecată și la perfectarea acestui act juridic.

Motivele de nulitate invocate de intimatul-reclamant în susținerea acțiunii civile sunt întemeiate de vreme ce, prin procura judiciară autentificată sub nr. x din 2 februarie 2009 de Biroul Notarial „Acta Legalia”, care a stat la baza încheierii tranzacției în discuție, mandatul acordat intimatei-pârâte D. era limitat la reprezentarea acestuia în fața autorităților administrative publice, a comisiilor locale și a instanțelor judecătorești, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și a punerii în posesie asupra trenurilor în suprafață de 163,45 ha și de 42,50 ha, situate pe raza jud. Dâmbovița.

Fiind un mandat cu reprezentare generală, actul de dispoziție încheiat de mandatar în numele intimatului-reclamant cu privire la dreptul său de proprietate, consfințit prin tranzacție și, implicit, prin hotărârea de expedient, nu echivalează cu o manifestare de voință validă a acestuia în sens procesual, conform prescripțiilor imperative ale art. 81 alin. (1) C. proc. civ.

Articolul menționat, care reglementează limitele reprezentării părților în judecată, stipulează că, încheierea unei tranzacții nu se poate face de reprezentant „decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative competente”.

Așadar, procura generală dată unui mandatar nu este suficientă pentru îndeplinirea actelor de procedură de dispoziție, tranzacția putând fi încheiată numai în baza unui mandat expres acordat în acest sens.

Coroborând aceste considerente și dispoziții legale cu prevederile art. 948 și 953 C. civ., reiese că, anterior pronunțării hotărârii de expedient, Judecătoria Pucioasa era obligată să verifice dacă poate fi reținută validitatea consimțământului intimatului-reclamant cu privire la încheierea tranzacției, inclusiv pentru renunțarea acestuia la dreptul de proprietate (cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost prezent la proces) și dacă mandatul de reprezentare acordat intimatei-pârâte D. îndeplinea condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. proc. civ., anume dacă avea caracterul special pentru efectuarea actelor de dispoziție.

Astfel, în mod corect a constatat instanța de apel că este legală verificarea efectuată de tribunal cu privire la existența consimțământului intimatului-reclamant la încheierea contractului de tranzacție, condiție ce era esențială pentru încheierea validă a contractului, numai contractele legal făcute având putere de lege între părțile contractante (art. 969 C. civ.).

În raport de considerentele expuse, apare ca fiind inutilă examinarea criticilor recurenților referitoare la momentul la care intimatul-reclamant a luat cunoștință despre existența tranzacției, fiind fără relevanță aspectele expuse în susținerea lor, de vreme ce condițiile legale esențiale pentru încheierea valabilă a tranzacției nu au fost respectate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 3233 din 20 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 coroborate cu cele ale art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant A., având în vedere lipsa dovezii efectuării acestora și faptul că, potrivit susținerilor părții, acestea nu vizează speze suportate în etapa procesuală a recursului, ci plăți făcute către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru emiterea extraselor de carte funciară care au fost depuse la dosarul Tribunalului Dâmbovița.

Sursa informației: www.scj.ro.