Verificarea aspectelor de legalitate în procedura confirmării planului de reorganizare. Era necesar art. 138^1 din Legea nr. 85/2014?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nu puține sunt situațiile în care, ca magistrat, am reclamat abundența reglementărilor legislative, modificările eterne și fără număr, necorelarea diverselor norme juridice cuprinse în legi speciale etc. De aceea, m-am întrebat și eu, ca mulți alți practicieni ai dreptului, dacă introducerea art. 138^¹ în Legea nr. 85/2014 și, corelativ, modificarea art. 139 din același act normativ erau necesare.

Prezentul studiu urmărește să ofere o serie de răspunsuri, pe de-o parte, judecătorilor-sindici care sunt învestiți cu diverse cereri în etapa confirmării planului de reorganizare, iar, pe de altă parte, tuturor celor care, în calitate de participanți la o procedură de insolvență, s-au întrebat care sunt limitele verificărilor pe care judecătorul-sindic le poate realiza în etapa confirmării unui plan de reorganizare.

Am afirmat în nenumărate rânduri^[1] că judecătorul-sindic, în ciuda mențiunilor cuprinse în art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este chemat de multe ori să analizeze măsuri de oportunitate adoptate în procedura de insolvență, adoptând veritabile decizii de afaceri. Așa fiind, în considerarea principa­lelor sale atribuții^[2] și reținând rolul pe care judecătorul-sindic îl are în procedură, magistratul trebuie să asigure respectarea principiului legalității. De altfel, Codul de procedură civilă, prin art. 7, cu privire la care apreciem că nu există o incompatibilitate, din perspectiva art. 342 din Legea nr. 85/2014, menționează, exprimând principiul legalității procesului civil, că: „(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii”, iar „(2) Judecătorul are îndato­rirea de a asigura respectarea dispozi­țiilor legii privind reali­zarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces”^[3].

Prin urmare, revine judecătorului-sindic și, bineînțeles, instanței de control judiciar în materia insolvenței sarcina (a se citi „obligația”) de a lua toate măsurile care sunt necesare pentru ca principiul să fie respectat (alături de celelalte principii care guvernează procesul civil). Poate de aceea Legea insolvenței, în cuprinsul art. 45 alin. (1), menționează expres, pe de-o parte, atribuțiile principale ale judecătorului-sindic, evidențiind cele două astfel de categorii – jurisdicționale și de control judiciar asupra activității participanților la procedură – iar, pe de altă parte, stabilește, prin alin. (2) al aceluiași articol, faptul că judecătorului‑sindic nu îi revin atribuții manageriale, astfel că, din perspectiva oportu­ni­tății măsurilor adoptate de organele care aplică procedura insolvenței, nicio analiză nu îi este permisă.

Curtea Constituțională a României, prin deciziile pronunțate, a statuat de altfel cu privire la atribuțiile judecătorului-sindic și competența ce revine acestuia, subliniind componenta legalității activității de judecată. Astfel, într‑o decizie, analizând excepția de neconstitu­țio­nalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 și ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, Curtea Constituțională^[4] a menți­onat că: „Delimitarea prin lege a competențelor tuturor celor implicați în procedura prevăzută de legea insolvenței stabilește cadrul procesual în care părțile își pot exercita eficient drepturile procesuale. Extinderea competenței judecăto­rului‑sindic asupra controlului oportunității deci­ziilor adoptate în activitatea de admi­nistrare a debitorului ar constitui o depășire a atribu­țiilor instanțelor judecătorești, o inter­venție inadmisibilă în activitatea de organizare și funcționare a unei societăți comerciale. Contro­lul exercitat de instanță trebuie să se limiteze la aspectele de legalitate ale deciziilor manageriale, iar nu să cenzureze opțiunile considerate oportune de către persoanele competente legal în exercitarea atribuțiilor de administrare, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul”.

Tot astfel, într‑o altă decizie^[5], care interesează mai ales din perspectiva temei de analiză, cercetând excepția de neconstitu­ționalitate a prevederilor art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care reglementează procedura de judecată în etapa de confirmare a planului de reorganizare, Curtea Constituțională a reținut că, „potrivit dispozițiilor de lege criticate, în scopul administrării eficiente a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare este confirmat de judecă­torul‑sindic după depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului‑verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost apro­bat. Înainte de confirmarea lui, judecăto­rul‑sin­dic poate să ceară unui practician în insolvență să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului. În vederea confirmării planului de reorga­nizare, judecătorul‑sindic analizează întru­nirea cumu­lativă a celor cinci condiții prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. A.‑E. din Legea nr. 85/2006”.

Cât privește atribuțiile judecătorului-sindic și, implicit, limitele verificărilor realizate, Curtea Constituțională statuează că: „(…) atribuția judecătorului‑sindic vizează admiterea și confir­marea planului de reorganizare după votarea și aprobarea lui de către Adunarea creditorilor. Curtea apreciază că, din redactarea întregii legi privind procedura insolvenței, rezidă principiul stabilit de legiuitor, potrivit căruia atribuțiile judecătoru­lui‑sin­dic sunt cele de verificare a legalității actelor de procedură, iar atribuțiile creditorilor privesc managementul procedurii. Astfel, apare necesar un control de legalitate a actelor de procedură, în condițiile în care nu toți reprezentanții creditorilor dintr‑o procedură au pregătire juridică. (…)”.

Am demonstrat și cu alte ocazii că această afirmație nu este întru totul exactă și că, în fapt, judecătorul-sindic este ținut să facă analize în oportunitate, adoptând veritabile decizii de afaceri. Dar studiul de față nu este despre aceste atribuții ale judecătorului-sindic, ci despre analiza cu care acesta este învestit în etapa confirmării unui plan de reorganizare și, mai ales, interesează dezlegările pe care le poate realiza în această etapă.

Jurisprudența oferă o imagine de ansamblu asupra problemelor cu care judecătorul-sindic este confruntat în etapa confirmării planului de reorganizare și, nu de puține ori, o întrebare justificată este aceea de a ști dacă, în această etapă, pentru ca planul să poată fi confirmat, mai trebuie analizată hotărârea Adunării creditorilor prin care s-au pronunțat asupra planului. Dacă hotărârea Adunării creditorilor de vot asupra planului nu a fost contestată, judecătorul-sindic mai poate repune în discuție legalitatea acesteia?

De aceea, ne propunem, pentru început, un scurt rezumat de practică judiciară, pentru ca împreună să stabilim dacă actualul art. 138^1, respectiv art. 139 în forma actuală din Legea
nr. 85/2014, introduse prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative^[6], erau necesare sau nu.

Introducerea textelor legale menționate anterior a fost prilejuită de procedura de implementare a Directivei (UE) 2019/1023^[7], transpusă în legislația națională prin Legea nr. 216/2022. Potrivit Directivei:

– întreprinzătorii onești aflați în stare de insolvență sau supraîndatorați trebuie să beneficieze de o a doua șansă, prin descărcarea de datorie după trecerea unei perioade de timp rezonabile;

– procedurile de restructurare preventivă, de insolvență și de descărcare de datorie trebuie să devină mai eficiente, în special prin reducerea duratei acestora, prin digitalizare, dar și prin specializarea celor chemați să aplice procedura.

Din Expunerea de motive^[8], întocmită de legiuitor drept justificare a adoptării dispozițiilor legale menționate, reținem că: „Pentru procedura reorganizării judiciare, proiectul de lege propune soluții de corelare cu noile prevederi în materia pre-insolvenței și de asigurare a standardelor directivei în ceea ce privește remiterea de datorie, dar și de eficientizare și creștere a celerității, astfel cum impune Directiva, a acestui mecanism de redresare. Se prevăd, astfel: (…) condițiile în care creditorii pot contesta hotărârea adunării creditorilor de votare a unui plan de reorganizare și în care pot formula obiecțiuni cu privire la legalitatea planului, pentru a evita abuzurile de drepturi procesuale întâlnite deseori în practică” – fiind una dintre acestea, alături de posibilitatea prelungirii duratei de executare a planului de reorganizare sau „premise pentru organizarea prin mijloace electronice a adună­rilor creditorilor și pentru comunicarea electronică cu creditorii [ex: art. 48 alin. (6), art. 51 alin. (3), art. 100 alin. (1) lit. f), art. 104 alin. (1), art. 110 alin. (4), art. 153 alin. (3),
art. 154 alin. (4)]”.

Rezultă, prin urmare, că au existat în practică abuzuri de drepturi procesuale în derularea procedurii de reorganizare, care, teoretic, au impus modificarea legii!

Ce presupune confirmarea unui plan de reorganizare?

Deschiderea procedurii de reorganizare se realizează în două etape: cea dintâi este aceea în care Adunarea creditorilor este chemată să voteze planul de reorganizare (art. 138 din Legea nr. 85/2014), urmată de o a doua, în care judecătorul-sindic este chemat să confirme planul, dacă sunt îndeplinite anumite condiții (art. 139 din Legea nr. 85/2014) privind numărul categoriilor care votează, totalul valoric al creanțelor acceptante, existența unui tratament corect și echitabil, legalitatea și viabilitatea lui.

Confirmarea planului aprobat de creditori presupune o analiză amplă atât a condițiilor impuse de art. 139 din Legea nr. 85/2014, referitoare la modalitatea de acceptare a planului din partea creditorilor, cât și a posibilităților reale de îndeplinire a obligațiilor asumate prin plan, în raport de resursele pe care și le poate procura societatea. Astfel, pe lângă condițiile de vot asupra planului de reorganizare de către Adunarea creditorilor, prevăzute de art. 139 alin. (1) lit. A.-E. și alin. (2) din Legea nr. 85/2014, pentru a fi confirmat, art. 139 alin. (1) lit. F. precizează că planul trebuie să respecte, din punctul de vedere al legalității și al viabilității, prevederile art. 133 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, judecătorul-sindic nu este limitat la controlul condițiilor de legalitate pe care planul trebuie să le îndepli­nească, viabilitatea planului fiind altceva decât legali-tatea sa.

Jurisprudența a arătat că etapa de confirmare a unui plan de reorganizare poate presupune mai multe ipoteze.

Astfel, cea dintâi situație posibilă este aceea în care (1) nu se contestă hotărârea Adunării creditorilor, iar la confirmare nu se formulează critici decât asupra planului de reorganizare. O altă ipoteză întâlnită este cea în care (2) se contestă hotărârea Adunării creditorilor, prin care a fost votat planul de reorga­nizare, iar la confirmare nu există alte incidente. În fine, o a treia situație este cea în care (3), în etapa confirmării, judecătorul-sindic este chemat să analizeze atât legalitatea procesului-verbal ce consfințește votul creditorilor, cât și legalitatea și viabilitatea planului.

Le vom analiza pe rând. Astfel:

1. O primă ipoteză posibilă este aceea în care nu se contestă hotărârea Adunării creditorilor, iar la confirmare nu se formulează critici nici cu privire la planul de reorganizare, dar nici referitor la hotărârea Adunării creditorilor prin care s-a votat planul. Această situație este rar întâlnită în practică, procedurile de insolvență în care toți participanții – debitor, creditori, administrator special etc. – să fie mulțumiți de programul de plăți, așa încât să nu existe observații, fiind greu de obținut. În aceste situații, judecătorul-sindic verifică aproape formal îndeplinirea condițiilor menționate la art. 139 din Legea nr. 85/2014 și procedează la confirmarea planului de reorganizare, deja aprobat de creditori.

Un exemplu în acest sens este oferit de o soluție pronunțată de către judecătorul-sindic, în care se menționează: „Instanța constată astfel că planul de reorganizare al debitorului a fost votat de creditori în cadrul adunării generale a creditorilor, convocată pentru data de 12.01.2021. Având în vedere că planul de reorganizare propus de debitor, prin administrator special, a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și, mai mult, este unul viabil, prezentând șanse de reușită, urmează a se confirma planul de reorganizare al debitorului pe o perioadă de 3 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 139 din Legea nr. 85/2014”^[9].