Verificarea aspectelor de legalitate în procedura confirmării planului de reorganizare. Era necesar art. 138^1 din Legea nr. 85/2014?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

2. Dacă se contestă doar hotărârea Adunării creditorilor, jurisprudența a eviden­țiat că motivele de nelegalitate care pot fi invocate drept sunt foarte diferite. Cu titlu de exemplu, menționăm:

(i) nu a fost luată în calcul o creanță (bugetară) la stabilirea cvorumului de prezență și vot;

Judecătorul-sindic a stabilit: „Controlul de legalitate a hotărârilor adunării creditorilor vizează doar condițiile în care voința creditorilor a fost exprimată, adică respectarea regulilor pe care legiuitorul le-a statuat pentru hotărârile acestei entități, iar nu cenzurarea libertății de voință a celor care exprimă o anumită intenție în cadrul adunării. Motivul de anulare potrivit căruia administratorul judiciar ar fi trebuit să ia în considerare la determinarea votului și creanțele creditorilor bugetari nu poate fi primit, întrucât aceștia au fost plătiți”^[10].

Observăm astfel că judecătorul-sindic a verificat și modali­tatea în care s-a obținut votul din perspectiva creditorilor, realizând verificări cu privire la creanțele achitate și creditorii care mai sunt îndreptățiți să voteze. 

(ii) creditorul susține nelegalitatea hotărârii Adunării creditorilor, invocând drept motive: lipsa dreptului de vot a unor creditori cu privire la aprobarea planului de reorganizare; lipsa condițiilor legale de stingere a unor creanțe prin compensare pentru a stabili cvorumul de vot;

În analiza realizată, prin soluția pronunțată, se stabilește că: primul dintre motivele invocate de către contestatoare privind lipsa dreptului de vot al creditorilor A. și B. cu privire la aprobarea planului de reorganizare a debitoarei, judecătorul-sindic reține că acesta vizează nelegalitatea hotărârii Adunării creditorilor, fiind admisibilă invocarea acestuia, în temeiul prevederilor art. 48 alin. (8) teza I din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește însă celelalte motive invocate de către contestatoarea A., referitoare la neîndeplinirea, pentru creanțele creditorilor A. și B., a condițiilor necesare compensației legale și referitoare la neasigurarea unui tratament corect și echitabil prin planul de reorganizare a debitoarei, judecătorul-sindic constată că acestea nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate ale hotărârii Adunării creditorilor debitoarei, privind aspecte ce pot fi analizate și avute în vedere doar la pronunțarea judecătorului asupra cererii de confirmare a planului de reorganizare a debitoarei^[11].

(iii) creditorul susține că clasificarea creditorilor în trei categorii, printre care una bugetară, s-a realizat în mod greșit de către administratorul judiciar, ignorând tabelul de creanțe publicat în BPI; Administratorul judiciar avea obligația de a nu ține cont de votul transmis de un creditor, întrucât s-ar afla în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor; neținând cont de categoriile defavorizate din planul de reorganizare supus la vot, nu a aplicat în mod corect prevederile art. 139 alin. (1) lit. b) din Lege;

Cercetând motivele invocate, judecătorul-sindic a procedat la analizarea pe fond a acestora, învestindu-se deopotrivă cu soluționarea motivelor de nelegalitate atât a hotărârii Adunării creditorilor, cât și a neregulilor care vizau planul de reorganizare. Statuează astfel instanța de judecată că clasifi­carea creanțelor realizată de Administratorul judiciar a avut în vedere tabelul definitiv de creanțe (necontestat), iar dispozițiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 invocate de către creditorul-contestator nu sunt aplicabile în speță (nu este membru în comitetul creditorilor) în lipsa unei obligații legale de a se abține de la vot; votul creditorului J., în cadrul Adunării creditorilor, este unul valabil exprimat și luat în mod corect în considerare de către administratorul judiciar. De asemenea, în speță, există două categorii de creanțe defavorizate, respectiv creanțe bugetare și creanțe chirografare, aceasta din urmă votând planul de reorganizare și acoperind condiția impusă de art. 139 alin. (1) lit. B. din Legea nr. 85/2014^[12].

(iv) creditorul a invocat aprecierea greșită a votului exprimat de creditorul bugetar asupra planului de reorganizare ca fiind un vot condiționat.

Judecătorul-sindic a stabilit că nu pot fi analizate, în cadrul prezentei contestații, argumentele vizând strict legalitatea planului de reorganizare, întrucât aceste argumente vor fi avute în vedere la momentul discutării asupra confirmării planului. Contestația vizează efectiv legalitatea ședinței Adunării creditorilor, indiferent de ordinea de zi discutată^[13].

(v) creditorul fiscal contestă hotărârea Adunării creditorilor, susținând că nu a existat un vot valabil, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 133 alin. (5^¹)-art. (5^³) din Legea nr. 85/2014 – cele referitoare la criteriile ce trebuie îndeplinite pentru ca acest creditor sofisticat să poată aproba un plan de reorganizare unde se realizează o reducere a creanței sale.

Procedând la verificarea contestației formulate, judecătorul-sindic conchide că toate criticile formulate „nu vizează decât incidental adunarea creditorilor, din perspectiva cvorumului de vot, însă aceste dispoziții legale nu stabilesc obligații pentru alți participanți la procedură decât creditorul bugetar, ci vizează analiza proprie pe care acesta este obligat să o efectueze pentru a stabili dacă votează sau respinge planul de reorganizare. Ulterior exprimării de către acest creditor a votului său, instanța, practicianul în insolvență ori ceilalți creditori nu sunt ținuți în vreun fel de evaluările pe care le prevăd aceste dispoziții legale, al căror scop se limitează strict la formarea votului creditorului respectiv, fără a fi vorba de obligații suplimentare de legalitate a planului, care să vizeze confirmarea acestuia”^[14].

Observăm că, în această etapă, premer­gătoare confirmării planului de reorganizare, este adusă frecvent în discuție legalitatea hotărârilor Adunării creditorilor adoptate în etapa de vot asupra planului de reorganizare. În acest context, s-a pus problema valorii juridice pe care o hotărâre a Adunării creditorilor adoptată anterior confirmării planului de reorganizare o are în analiza pe care judecătorul-sindic este chemat să o realizeze în etapa confirmării planului. Altfel spus, întrebări precum: hotărârile adoptate de Adunarea creditorilor și care nu au fost contestate pot fi opuse judecătorului-sindic sau altor partici­panți la procedură? Legea impune adoptarea unei hotărâri a Adunării creditorilor de acceptare a planului? Este necesară anularea hotărârii Adunării creditorilor de acceptare a planului pentru ca judecătorul să poată verifica independent îndeplinirea condițiilor pentru confirmarea planului? Dezlegări precum: planul a fost votat de majoritatea cerută de lege, în clase și categorii corespunzătoare, sau că nu există vreun conflict de interese sau cu privire la valențele votului acordat (în sensul că nu este nul, că este condiționat etc.), pot fi opuse judecătorului-sindic? Se pot relua aceste analize și, eventual, să se ajungă la alte concluzii? – și-au găsit răspunsuri diferite în practica instanțelor de judecată.

Astfel, într-o decizie pronunțată, Curtea a constatat că procesul-verbal al Adunării creditorilor, ce face obiectul contestației, este nelegal, întrucât a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale anterior invocate, nefiind acceptat și de categoria creanțelor defavorizate dintre cele două categorii de creanțe, astfel încât, pentru înlăturarea vătămării suferite de aceștia, se impune anularea sa.

În acest context, Curtea constată că, în mod greșit, judecătorul-sindic a reținut că aspectele sesizate de apelanta-contestatoare urmează a fi analizate cu prilejul luării în discuție a planului de reorganizare, întrucât, în speță, apelanta-creditoare a contestat chiar procesul-verbal și hotărârea Adunării creditorilor, prin care a fost considerat acceptat planul de reorganizare al debitoarei.

Or, o hotărâre a Adunării creditorilor cu privire la acceptarea planului de reorganizare de către aceștia, care a nu a fost contestată printr-o acțiune în anulare sau o astfel de acțiune a fost respinsă, trebuie respectată de judecătorul-sindic, care nu mai poate examina aceste aspecte ulterior, în etapa confirmării planului, acesta neputând face altceva decât să ia act de voința creditorilor, exprimată prin hotărâre^[15].

Într-o altă soluție, instanța constată că critica apelantei, care vizează faptul că, pentru confirmarea unui plan de reorganizare, trebuie să existe o hotărâre a Adunării creditorilor prin care se aprobă planul de reorganizare, că planul trebuie să prevadă un tratament corect și echitabil al creanțelor defavorizate și că planul trebuie să fie legal și viabil, este constatată printr-o hotărâre de aprobare a planului care nu a fost atacată în termenul legal și de persoane care au avut calitatea de a o ataca, în baza art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, astfel că poate fi opusă judecătorului-sindic^[16].

Au existat însă soluții prin care instanțele de judecată au apreciat că nu se poate face confuzie între verificările cu privire la legalitatea hotărârii Adunării creditorilor și îndeplinirea tuturor condițiilor pentru confirmarea planului, judecătorul-sindic nefiind limitat la controlul condițiilor de legalitate pe care planul trebuie să le îndeplinească. Instanța de judecată menționează că „exprimarea votului creditorilor nu reprezintă un motiv de nelegalitate al hotărârii, ci dă expresie manifestării de voință a acestora. Se face confuzie între legalitatea hotărârii Adunării creditorilor și îndeplinirea tuturor condițiilor pentru confirmarea planului; faptul că votul în cadrul Adunării creditorilor este menționat într-un sens sau altul nu face ca hotărârea adoptată să fie prin ea însăși nelegală, câtă vreme manifestarea de voință a creditorilor a fost exprimată în mod legal.

Nu există astfel identitate între îndeplinirea condițiilor legale pentru adoptarea unei hotărâri a Adunării creditorilor (al cărui scop este consemnarea voturilor creditorilor) și îndepli­nirea condițiilor, pentru ca planul de reorga­nizare să fie confirmat.

Motivele invocate privind existența unui tratament discriminatoriu între creanțe pot fi analizate cu ocazia punerii în discuție a confirmării planului”^[17].

Tot astfel, într-o altă soluție, se mențio­nează că „judecătorul-sindic nu este limitat la controlul condițiilor de legalitate pe care planul trebuie să le îndeplinească. Confirmarea planului aprobat de creditori presupune o analiză amplă atât a condițiilor impuse de art. 139, referitoare la modalitatea de acceptare a planului din partea creditorilor, cât și a posibilităților reale de îndeplinire a obligațiilor asumate prin plan, în raport de resursele pe care și le poate procura societatea”^[18].

Tot astfel, „cu privire la confirmarea planului de reorganizare, prerogativă aflată exclusiv în atribuția de dispoziție a judecătorului-sindic, Curtea relevă că orice critici care se îndreaptă împotriva hotărârii de confirmare a planului de reorganizare trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2014. Astfel, doar lipsa îndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute expres de art. 139 alin. (1) poate conduce la neconfirmarea planului de reorganizare, iar nu orice aprecieri de oportunitate sau de nesatisfacție asupra insuficientei îndestulări a unui creditor pe durata desfășurării planului de reorganizare”^[19].

Apreciem că singura soluție care se poate impune în asemenea situații este aceea potrivit căreia, indiferent dacă hotărârea Adunării creditorilor a fost contestată sau nu, judecătorul-sindic este obligat să facă toate verificările de legalitate pe care art. 139 din Legea nr. 85/2014 le impune, deciziile adoptate de creditori neputând fi o piedică în activitatea judecătorului-sindic. Tot astfel, apreciem că depunerea procesului-verbal al Adunării creditorilor, care a fost întocmit cu prilejul Adunării creditorilor în care a fost aprobat (sau nu) planul de reorganizare, nu poate fi opus cu putere de lucru judecat judecătorului-sindic în etapa confirmării planului. Singura excepție în acest sens o poate constitui ipoteza în care partici­panții la procedura de insolvență au contestat hotărârea Adunării creditorilor adoptată, iar, cu prilejul soluționării contestației formulate, judecătorul-sindic a analizat chestiuni judiciare care, ulterior, pot fi opuse erga omnes în etapa confirmării planului (de exemplu, judecătorul-sindic statuează asupra categoriilor de creanțe care votează planul, interpretarea votului unui creditor în lipsa unei exprimări directe a acestuia etc.).