Verificarea aspectelor de legalitate în procedura confirmării planului de reorganizare. Era necesar art. 138^1 din Legea nr. 85/2014?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

3. În fine, o altă ipoteză întâlnită în practica instanțelor de judecată este aceea în care, în etapa confirmării, judecătorul-sindic este chemat să analizeze atât legalitatea procesului-verbal ce consfințește votul creditorilor, cât și legalitatea și viabilitatea planului. Jurisprudența a evidențiat că această ipoteză este întâlnită atunci când:

– creditorul contestă legalitatea pla­nului de reorganizare, invocând drept motive: inexistența dreptului de vot al unor creditori cu privire la aprobarea planului de reorganizare, neîndeplinirea condițiilor legale relativ la compensare, neasigurarea unui tratament corect și echitabil prin planul de reorganizare.

Învestit fiind cu aceste critici, judecătorul-sindic, într-o soluție pronunțată, a statuat că: „Faptul că planul de reorganizare astfel aprobat ar prevedea în cuprinsul său măsuri care ar fi, în accepțiunea contestatoarei, nelegale, cum este prevederea compensației unor creanțe fără respectarea condițiilor legii, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii adunării credito­rilor care au aprobat planul de reorganizare în astfel de condiții. Tot astfel, împrejurarea că planul de reorganizare aprobat de Adunarea creditorilor nu ar asigura un tratament corect și echitabil pentru contestatoare nu este de natură să atragă anularea hotărârii adunării credito­rilor, care și-ar păstra valabilitatea chiar în astfel de condiții, putând produce consecințe doar în ceea ce privește confirmarea sau respingerea planului de reorganizare, aspect subsecvent votării planului de către adunarea creditorilor”^[20].

– susține creditorul că, în mod greșit, judecătorul-sindic a respins contestația împotriva măsurilor dispuse de Adunarea creditorilor prin care s-a votat planul, întrucât, printr-o hotărâre anterioară, s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei, votul acordat în cadrul adunării, în sensul aprobării planului de reorganizare, fiind astfel nul.

În această situație, s-a considerat astfel: „Curtea constată că în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că votarea planului de reorganizare ulterior dispunerii trecerii la faliment constituie doar o problemă de utilitate a votului, câtă vreme, printr-o decizie ulterioară, s-a dispus anularea sentinței de trecere la faliment și trimiterea cauzei la judecător pentru parcurgerea procedurii de confirmare a planului de reorganizare, astfel că motivul invocat de apelantă nu mai subzistă, urmând ca judecătorul-sindic să dispună asupra trecerii la faliment după discutarea planului de reorganizare, așa cum a fost votat în cadrul adunării creditorilor”^[21].

– judecătorul-sindic putea efectua o analiză a hotărârii adoptate și, implicit, a planului de reorganizare, exclusiv sub aspectul condițiilor impuse de art. 139 raportat la 132 și 133 din Legea nr. 85/2014, neputând extinde această verificare la alte dispoziții, cum sunt cele ale art. 140, care nu erau incidente în cauză.

„Curtea nu poate valida acest argument. Astfel, cu ocazia examinării unei cereri de confirmare a unui plan de reorganizare, judecătorul-sindic analizează modalitatea în care planul respectă exigențele reglementate de art. 139, art. 132, art. 133 din Legea nr. 85/2014. Chiar dacă Adunarea creditorilor a aprobat planul de reorganizare care derogă de la dispozițiile art. 140 alin. (4), numai cu concursul tuturor creditorilor, expres sau tacit, se putea deroga de la aceste prevederi legale. Însă, de vreme ce creditorul bugetar nu a înțeles să-și dea acceptul în acest sens, ci, dimpotrivă, a contestat votarea unui plan care, în ceea ce îl privește, prevede plăți care îl discriminează, opoziția sa este suficientă pentru a se reține o încălcare a prevederilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Aceste constatări rămân valabile, chiar dacă alți creditori care nu beneficiau de plăți preferențiale, respectiv creditorii salariați, au înțeles să accepte derogarea de la art. 140 alin. (3) din Legea nr. 85/2014”^[22].

– în mod greșit, judecătorul-sindic consideră că îndepli­nirea cvorumului de 30%, prevăzută de 139 alin. (1) pct. C) din Legea nr. 85/2014, nu este un motiv de nelegalitate a hotărârii.

„Legea stabilește condițiile (de legalitate) de aprobare de către creditori a planului de reorganizare (ce devin, ulterior, condiții de confirmare) și sunt menționate la art. 139 lit. C. din Legea nr. 85/2014; rezultă deci că, pentru aprobare, în condițiile în care sunt două sau patru categorii de creanțe, planul trebuie acceptat de „cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale”. Prin urmare, în această etapă, a confirmării planului, în mod greșit, instanța de judecată a reținut că în vederea verificării îndeplinirii condițiilor de legalitate a hotărârii adunării creditorilor, ce are ca obiect votarea planului de reorganizare, sunt aplicabile doar prevederile art. 47-49 din Lege”^[23].

– creditoarea a invocat două aspecte de nelegalitate ale planului de reorganizare și, pe cale de consecință, ale hotărârii judecătorului-sindic, prin care acesta a fost confirmat: a) faptul că prin plan urmează a-i fi achitată numai o parte din creanță (creanța garantată, nu și restul de creanță înscrisă în categoria bugetară) și b) faptul că la aprobarea planului de către Adunarea generală a creditorilor a participat, în calitate de creditor chirografar, și administratorul special al debitoarei, care a propus planul de reorganizare și care ar fi trebuit să nu participe la vot din cauza unui pretins conflict de interese, în sensul art. 51 alin. (5) din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, „cu privire la participarea la vot, în calitate de creditor, a administratorului special care a și propus planul de reorganizare – aspectul invocat nu ține de oportunitatea confir­mării planului, ci de legalitatea hotărârii adunării creditorilor care a aprobat prin vot planul de reorganizare. Altfel spus, modul de valorificare a voturilor celor cinci categorii de creditori, rezultatul votului acestora, dreptul de a participa sau nu la procedura de votare pot fi analizate exclusiv pe calea unei contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor, promovate de persoana interesată, iar nu în cadrul unei proceduri ulterioare, cum este cea de analiză a oportunității confirmării sau infirmării planului de reorganizare, stadiu în care legalitatea și rezultatul votului creditorilor nu mai pot fi luate în examinare”^[24].

Iată, așadar, cât de inventivi sunt participanții la procedura insolvenței și câte soluții de practică (neunitară) există!

De la contestație la hotărârea Adunării creditorilor, care presupune și verificarea condițiilor de legalitate a planului de reorganizare, până la soluționarea cererii de confirmare anterior soluționării definitive a contestației la hotărârea Adunării creditorilor, toate sunt cereri pe care judecătorul-sindic este chemat să le soluționeze.

Procedând la soluționarea acestora, după cum am arătat anterior, judecătorul-sindic fie a respins ca inadmisibile contestațiile prin care se contestă planul de reorganizare în etapa contestației la hotărârea Adunării creditorilor, fie s-a pronunțat deodată asupra contestației împreună cu cererea de confirmare sau nu a mai soluționat contestația la hotărârea Adunării credito­rilor, ci doar cererea de confirmare, respingerea contestației fiind oarecum subînțeleasă.

Dacă la acest tablou mai adăugăm și ipotezele în care contestația la hotărârea Adunării creditorilor este soluționată sau chiar formulată ulterior confirmării planului de reorganizare, observăm că abuzul de drept procesual semnalat în Expunerea de motive este posibil, iar soluțiile diferite pronunțate reprezintă o realitate.

De aceea, apreciem că modificarea legislativă adusă prin art. 138^^{1 [25]} și art. 139^[26] din Legea nr. 85/2014 este binevenită.

Ce ne aduce nou această modificare a Legii insolvenței?

În primul rând, faptul că obiecțiunile la planul de reorganizare, cererile în anularea hotărârii Adunării creditorilor, dar și confirmarea planului trebuie formulate la același moment, printr-o cerere comună, unică. Astfel, sunt eliminate situațiile în care unele argumente din cererile în anularea hotărârii Adunării creditorilor sunt respinse ca inadmisibile, întrucât privesc critici relativ la planul de reorganizare care nu pot fi analizate în etapa contestației la hotărârea Adunării creditorilor și invers.

În al doilea rând, judecătorul-sindic va fi ținut să soluționeze deodată, printr-o singură sentință, obiecțiunile cu privire la legalitatea planului de reorganizare, cererile de anulare a hotărârii Adunării creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare și cererea de confirmare a planului în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al Adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat.

În fine, în cele din urmă, vor fi eliminate situațiile în care, ulterior confirmării unui plan de reorganizare, judecătorul-sindic va putea fi învestit cu soluționarea unor cereri în anularea hotărârii Adunării creditorilor, prin care planul de reorganizare a fost votat și care, eventual, poate readuce în discuție întreaga procedură.