Contestațiile în acordul de restructurare – parte a procesului de implementare a Directivei (UE) 2019/1023

23 aug. 2022
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 177
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Pentru a putea explica modalitatea de contestare a creanțelor puse la dispoziție de Proiectul de modificare a Legii nr. 85/2014 în Acordul de restructurare[1] este necesară o scurtă trecere în revistă a etapelor pe care această procedură de prevenire a insolvenței o presupune.

Așadar, sunt un debitor aflat în dificultate, dar nu în insolvență, și, pentru a putea depăși afectarea temporară a afacerii mele, mi‑aș dori să întocmesc un Acord de restructurare a datoriilor cu creditorii sau doar cu o parte a acestora. Pentru a reuși realizarea acestui deziderat, în forma propusă prin Proiectul de modificare a Legii nr. 85/2014, voi căuta un administrator al restructurării, care trebuie să fie un practician în insolvență [art. 15^1 alin. (1) și (2)].

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Odată ce am identificat acest administrator, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 15^1 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în forma propusă, discut cu acesta pentru a stabili detaliile legate de Acord, fiind posibil ca acest Acord să fie propus de debitor cu asistența acordată de administratorul restructurării. Conținutul Acordului trebuie să respecte întru totul prevederile art. 15^2, întrucât acesta va constitui obiect al verificărilor realizate de judecătorul‑sindic în etapa de con­firmare, eventuale motive de nelegalitate ale acestuia fiind în măsură să determine infirmarea lui.

Apoi, odată întocmit Acordul, acesta va fi comunicat în condițiile art. 15^3 alin. (1) și va fi negociat cu creditorii potrivit art. 15^3 alin. (2); după negociere va supus votului creditorilor [doar cei afectați sunt chemați să voteze Acordul – art. 15^4 alin. (1)], pentru ca ulterior să fie supus confirmării de către judecătorul‑sindic, în condițiile art. 15^6. Urmează etapa de implementare a Acordului conform art. 15^10 alin. (1) și (2), moni­to­rizarea implementării Acordului cu ajutorul admi­nistratorului restructurării [art. 15^10 alin. (3)] și, în fine, ultima etapă, aceea a închiderii Acordului, în condițiile și pentru motivele menționate la art. 15^12.

În funcție de rezultatul votului creditorilor asupra Acordului de restructurare sunt posibile două soluții:

1. dacă nu se va obține votul creditorilor afectați, se poate proceda la modificarea Acordului, astfel încât să corespundă cerințelor creditorilor pentru a‑l susține prin vot, sau se poate propune un nou Acord. În oricare dintre variante, parcurgerea etapelor amintite anterior este obli­gatorie, comunicarea Acordului, negocierea cu creditorii și, în cele din urmă, supunerea lui la vot fiind condiții esențiale în procedura de aprobare;

2. se obține votul creditorilor în limitele impuse de lege, iar Acordul va fi trimis pentru a fi confirmat de către judecătorul‑sindic (art. 15^5), care va putea pronunța una dintre soluțiile men­ționate de art. 15^7.

Odată soluționată cererea de confirmare a Acordului, prin admiterea acesteia de către judecătorul‑sindic, în viața unui debitor pot fi întâlnite mai multe ipoteze care să reclame nemulțumiri ale participanților la procedură sau chiar ale celor care nu au participat la aceasta, fiind creditori neafectați.

Proiectul, în forma sa inițială[2], permitea ca, în această etapă, care este ulterioară confirmării Acordului de către judecătorul‑sindic, să poată fi formulate contestații:

1. de către creditorii debitorului care au creanțe afectate;

2. la lista creanțelor afectate;

3. de către creditorii neafectați.

Forma actuală

Principalele observații transmise în perioada de consultare publică au privit, pe de o parte, faptul că aceste contestații, la creanțele afectate și care votează practic Acordul sau Planul de redresare din procedura concordatului preventiv, nu puteau fi promovate și de către creditorii neafectați, iar pe de altă parte, obiectul acestor contestații nu a părut suficient de clar, explicit, susținându‑se că poate da naștere unor interpretări diferite și, mai ales, practică neunitară.

Având în vedere aceste motive, ca urmare a analizării tuturor observațiilor primite, s‑au efectuat două modificări esențiale:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– calea de atac să fie doar cea a apelului,

– iar legitimare procesuală activă să fie recunoscută oricărui creditor, afectat de acord sau neafectat prin măsura de restructurare propusă și pentru orice motive. În aceste condiții, oricare ar fi motivul de nelegalitate reclamat (e.g., neincluderea în listă, modalitatea de împărțire a creditorilor în afectați/nea­fectați, tratamentul corect și echitabil, stabilirea valorii de eva­luare etc.), acesta va putea fi invocat de orice parte interesată.

În plus, oricând pe parcursul derulării planului confir­mat, similar situației reglementate de art. 111 din Legea nr. 85/2014, orice creditor va putea formula contestație în cazul descoperirii existenței unui fals, unui dol sau a unei erori esențiale ori a unor titluri hotărâtoare și până atunci necu­noscute care au determinat înscrierea în listă a unei creanțe:

(a) inexistente sau fictive;

(b) întrun cuantum diferit față de întinderea sa;

(c) întro altă categorie decât cea corespunzătoare situației sale juridice.

Momentul soluționării contestațiilor

Cu privire la momentul la care contestația, pentru motivele arătate anterior, poate fi formulată, atât în forma inițială a textului, cât și în forma actuală, s‑a optat pentru varianta în care aceste contestații să poată fi aduse în fața instanțelor de judecată doar la un moment ulterior confirmării acordului/planului de restructurare. Este adevărat că o parte a stakehol­derilor au susținut că ar fi util ca procedura contestării creanțelor să aibă loc similar procedurii de insolvență, respectiv înainte de confirmarea Acordului, când ar trebui soluționate toate proble­mele legate de existența, întinderea și clasificarea creanțelor, iar ulterior, când toate aceste elemente ar fi stabilite, judecătorul‑sindic să poată con­firma/in­firma Acordul.

Considerentele pentru care s‑a optat pentru această variantă sunt următoarele:

(i) În primul rând, Directiva permite statelor să stabilească momentul la care o autoritate admi­nistrativă sau judiciară poate sau trebuie să intervină în aceste proceduri de prevenire a insolvenței. Altfel spus, statele sunt libere să stabilească dacă aceste proceduri de prevenire trebuie validate de către o instanță de judecată sau altă autoritate și dacă această operațiune este necesară, care este momentul cel mai potrivit, iar legiuitorul român a optat pentru o intervenție minimă a instanțelor de judecată în procedura Acordului de restructurare, la data confirmării acestuia.

Soluția adoptată reflectă cea mai mare parte a solicitărilor și propunerilor făcute de participanții la consultările publice realizate, aceștia exprimându‑și dorința de a avea o procedură cât mai nepublică, confidențială, cu o intervenție minimă a instanțelor de judecată, astfel încât eventuale tendințe de preluare ostilă a afacerii să nu poată fi realizate. Solicitarea pare una rezonabilă dacă ne gândim la faptul că părțile sunt încă „în timp de pace”, când derularea raporturilor contractuale pendinte întâmpină dificultăți temporare, sezoniere, care pot fi depășite, cel puțin la nivel teoretic, prin înțelegeri realizate cu creditorii (toți sau doar unii dintre aceștia).

(ii) Apoi, un alt argument vizează celeritatea cu care trebuie să se deruleze aceste proceduri. De altfel, pentru a asigura reușita acestor măsuri de restructurare preventivă trebuie să renunțăm la a gândi procedurile de restructurare în termeni de insolvență cu care suntem mult mai familiarizați și, de aceea, procedurile de restructurare nu au etape de depunere și admitere a creanțelor care ar prelungi foarte mult astfel de proceduri.

(iii) În al treilea rând, dacă am acorda prioritate în aceste proceduri soluționării contestațiilor, ar exista posibilitatea ca durata acesteia să depășească cu mult perioada în care șansele de a‑și redresa activitatea un debitor aflat în dificultate sunt cu adevărat posibile, mai ales în contextul în care chiar creditorii ar putea prelungi litigiile de acest tip.

(iv) În mod evident, celeritatea procedurilor nu a fost preferată în detrimentul eficienței și al eficacității acestora, întrucât Proiectul asigură garanții procesuale apreciate ca fiind suficiente pentru ca procedurile să nu poată fi deturnate de la scopul acestora.

Amintim doar cu titlu de exemplu:

1. Raportul pe care practicianul în insolvență trebuie să‑l întocmească pentru a justifica starea de dificultate, dar și valabilitatea Acordului, motivul pentru care dificultatea nu poate fi considerată reversibilă în mod natural prin conti­nuarea activității planificate a debitorului fără luarea unor măsuri adecvate de redresare;

2. interdicția pentru debitorul care a beneficiat de o procedură de prevenire a insolvenței și care a avut ca efect o descărcare definitivă de obligații, care nu va putea accesa o altă procedură de prevenire a insolvenței într‑un termen de 12 luni de la data închiderii acelei proceduri;

3. desemnarea unui specialist – practicianul în insolvență – care să monitorizeze derularea procedurilor;

4. comunicarea hotărârii prin care se soluțio­nează cererea de confirmare, respectiv cererea de deschidere a procedurii tuturor participanților la aceste proceduri, pentru a putea asigura eventuala exercitare a căii de atac împotriva hotărârii respective[3];

5. posibilitatea restituirii plăților deja efectuate pentru achitarea unor creanțe dovedite ca fictive sau inexistente, în cazul în care creanța contestată a fost determinantă pentru rezultatul votului asupra acordului/planului de restructurare.

În fine, mult disputata prevedere referitoare la modalitatea de comunicare a contestației între participanții la procedură și a apelului a primit o altă soluție. Astfel, potrivit art. 15^10 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în forma propusă, „Contestatorul trebuie să facă dovada trimiterii contestației tuturor părților cu interese contrare în interiorul termenului de contestație. Dovada trimiterii contestației se poate depune până cel târziu la primul termen de judecată. În cazul în care instanța va stabili că este necesară comunicarea și către alte părți decât cele către care contestatorul a comunicat con­testația, va dispune comunicarea și către acestea în sarcina contesta­torului, stabilind un termen pentru îndeplinirea acestei obligații. Neîndeplinirea obligațiilor menționate de prezentul articol atrage aplicarea unei amenzi judiciare în condițiile codului de procedură civilă. Limitele amenzilor judiciar prevăzute de art. 187 cod de procedură civilă se dublează”.

 Apelul în procedura acordului de restructurare

În forma sa inițială, calea de atac a apelului era prevăzută doar pentru ipoteza în care critica creditorului afectat viza încălcarea tratamentului corect și echitabil. În această ipoteză, în care instanța de apel putea admite cererea de confirmare/omologare în această etapă procesuală, admițând apelul, judecătorul‑sindic statua cu privire la efectuarea modificărilor corespunzătoare ale acordului/planului de restructurare, în raport de criticile formulate de apelant, iar atunci când drepturile celorlalți creditori din acord/planul de restructurare nu sunt afectate, îi poate acorda o despăgubire dacă a suferit un prejudiciu bănesc.

Observațiile formulate în perioada de consultări au subliniat faptul că se poate crea confuzie cu privire la (i) persoana care poate realiza modificările Acor­dului, deși pentru autori părea clar că nu instanța de judecată o va face, respectiv (ii) faptul că o astfel de intervenție a instanței de apel ar putea să aibă un impact asupra acordului/planului de res­truc­­tu­rare, caz în care s‑ar putea repune în discuție problema votului deja acordat de creditori.

În forma actuală sunt menționate motivele de apel[4] pe care orice persoană interesată le poate formula:

(a) faptul că o creanță din listă este inexistentă sau fictivă, a fost înscrisă într‑un cuantum diferit față de întinderea sa ori a fost înscrisă într‑o altă categorie decât cea corespunzătoare situației sale juridice;

(b) încălcarea tratamentului corect și echitabil inclusiv prin raportare la valorile determinate în raportul de evaluare;

(c) calificarea unor creanțe ca fiind neafectate.

Totodată, sunt prevăzute soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța cu prilejul soluționării acestei căi de atac și care sunt derogatorii de la regulile de drept comun de soluționare a apelului. Astfel, instanța de apel poate dispune, după caz:

(a) respingerea apelului;

(b) admiterea apelului și infirmarea acordului/planului de restructurare și, dacă este cazul, restituirea plăților deja efec­tuate pentru achitarea unor creanțe inexistente sau fictive sau peste cuantumul datorat, în cazul în care creanța contestată a fost determinantă pentru rezultatul votului asupra acordului/planului;

(c) admiterea apelului și efectuarea de modificări ale acordului/planului de restructurare în ceea ce privește trata­mentul creanței apelantului, în raport de criticile formulate de acesta în cazul în care drepturile celorlalți creditori din acordul/planul de restructurare nu sunt afectate și, după caz, acordarea unei despăgubiri dacă a suferit un prejudiciu bănesc. Modificarea acordului/planului de restructurare se va efectua de către debitor în termenul stabilit de instanța de apel.

Acum, desigur, vă puteți pune întrebarea dacă această opțiune, pentru un singur grad de jurisdicție relativ la contestații, nu ne poate aduce acuzații de nesocotire a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului sau a Constituției României, care asigură accesul părților la justiție, în toate gradele sale.

Credem că următoarele argumente pot oferi un răspuns la posibilele temeri. Astfel, Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește obligația multiplului grad de jurisdicție în materie penală (art. 2 pct. 1), însă și în această materie sunt prevăzute excepții (pentru infracțiuni minore – art. 2 pct. 2).

Apoi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite unicul grad de jurisdicție, cu condiția ca în calea de atac instanța să poată, din punct de vedere funcțional, să analizeze probele și eventual să pronunțe o soluție proprie rezultată din aprecierea lor. Cu titlu de exemplu, amintim statuările Curții din cauza Kingsley împotriva Regatului Unit (MC), pct. 32 și 34[5]: „În cazul în care un mijloc de apel este considerat valabil, instanța care efectuează controlul trebuie să fie în măsură să anuleze decizia atacată și să emită ea însăși o nouă decizie, sau să retrimită cauza în fața aceluiași organ sau a altui organ judecătoresc”.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a României, în practica sa constantă, a stabilit că reglementarea numărului căilor de atac, precum și a părților care le pot utiliza este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură[6].


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 75-76/2021 (ianuarie-iunie 2021).

[1] Proiectul de modificare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență îl regăsim la adresa http://www.just.ro/update-2-iunie-2021-proiectul-de-lege-pentru-modificarea-si-completerea-legii-nr-85-2014-privind-procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa-transpunerea-directivei-p/.

[2] http://www.just.ro/proiectul-de-lege-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-85-2014-privind-procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa/.

[3] Art. 15^6 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, în forma propusă, prevede că „Hotărârea prin care se soluționează cererea de confirmare se comunică debitorului, administratorului restructurării și tuturor creditorilor ale căror creanțe au fost afectate de acordul de restructurare, precum și creditorilor titulari de creanțe neafectate”.

[4] Art. 9 din Proiect.

[5] Ghid privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, disponibil la https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf.

[6] CCR, dec. nr. 362 din 28 mai 2019, par. 47, publicată în M. Of. nr. 568 din 10 iulie 2019 (disponibilă la http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/216007): „Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un «recurs efectiv», nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că reglementarea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21)”.

Contestațiile în acordul de restructurare – parte a procesului de implementare a Directivei (UE) 2019/1023 was last modified: august 22nd, 2022 by Mihaela Sărăcuț

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice