temp16

2 aug. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 391


Cartea a VII-a. Dispoziții de drept internațional privat (art. 2557-2663)

  • LPA. Art. 207. (1) Dispozițiile cărții a VII‑a «Dispoziții de drept internațional privat» a NCC se aplică numai în cauzele deduse instanței judecătorești sau autorității competente după data intrării în vigoare a NCC, având ca obiect raporturi juridice cu elemente de extraneitate, indiferent de data și locul încheierii actelor ori producerii sau săvârșirii faptelor generatoare ale respectivelor raporturi juridice. (2) În cazul raporturilor de drept internațional privat stabilite anterior intrării în vigoare a NCC, competența legii determinate potrivit alin. (1) poate fi înlăturată dacă aplicarea sa conduce la consecințe vădit injuste. (3) În cauzele privind raporturi cu elemente de extraneitate aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau al autorităților competente, legea aplicabilă se determină conform normelor de drept internațional privat aplicabile până la data intrării în vigoare a NCC. (4) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător ori de câte ori ar interveni o modificare a regulilor de drept internațional privat stabilite în cartea a VII‑a a NCC. Art. 208. (1) Când dreptul substanțial aplicabil unor raporturi cu elemente de extraneitate, desemnat de părți sau, după caz, de autorul actului unilateral, conform dispozițiilor cărții a VII‑a a NCC, a cunoscut modificări până la data aplicării sale, se aplică normele pertinente ale acestuia în vigoare la data desemnării, în lipsă de prevederi contrare în cartea a VII‑a a NCC. (2) Dacă în dreptul străin stabilit conform regulilor cărții a VII‑a a NCC ca fiind dreptul aplicabil în cauză a avut loc o tranziție legislativă, normele de drept substanțial aplicabile în cauză se determină potrivit regulilor de drept tranzitoriu prevăzute în acest sistem de drept. (3) În cazurile de acceptare a retrimiterii, în condițiile prevăzute la art. 2.559 din NCC, regula de drept internațional privat străină este luată în considerare în forma și conținutul existente la momentul identi­ficării dreptului străin aplicabil.
Titlul I. Dispoziții generale (art. 2557-2571)
Art. 2.557. Obiectul reglementării

(1) Prezenta carte cuprinde norme pentru determinarea legii apli­cabile unui raport de drept internațional privat.

(2) În înțelesul prezentei cărți, raporturile de drept internațional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

(3) Dispozițiile prezentei cărți sunt aplicabile în măsura în care convențiile internaționale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale nu stabilesc o altă regle­mentare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 și 10 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.558. Calificarea

(1) Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română.

(2) În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea română.

(3) Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau, după caz, sunt situate.

(4) Dacă legea română nu cunoaște o instituție juridică străină sau o cunoaște sub o altă denumire ori cu un alt conținut, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină.

(5) Cu toate acestea, când părțile au determinat ele însele înțelesul noțiunilor dintr‑un act juridic, calificarea acestor noțiuni se face după voința părților.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 3 și 50 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.559. Retrimiterea

(1) Legea străină cuprinde dispozițiile de drept material, inclusiv normele con­flic­tuale, cu excepția unor dispoziții contrare.

(2) Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), legea străină nu cuprinde și normele ei conflictuale în cazul în care părțile au ales legea străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice și obli­gațiilor extracontractuale, precum și în alte cazuri speciale prevăzute de convențiile internaționale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 4 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.560. Sistemele plurilegislative

Dacă legea străină aparține unui stat în care coexistă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispozițiile legale aplicabile, iar în lipsă, se aplică sistemul legislativ din cadrul acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul juridic.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 5 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.561. Reciprocitatea

(1) Aplicarea legii străine este inde­pendentă de condiția reciprocității.

(2) Dispozițiile speciale prin care se cere condiția reciprocității în anumite materii rămân aplicabile. Îndeplinirea condiției reciprocității de fapt este prezumată până la dovada contrară care se stabilește de Ministerul Justiției, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 6 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.562. Conținutul legii străine

(1) Conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la organele statului care au edictat‑o, prin avizul unui expert sau printr‑un alt mod adecvat.

(2) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conținutului ei.

(3) În cazul imposibilității de a stabili, într‑un termen rezonabil, conținutul legii străine, se aplică legea română.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 7 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.563. Interpretarea și aplicarea legii străine

Legea străină se interpretează și se aplică potrivit regulilor de interpretare și aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparține.


Art. 2.564. Înlăturarea aplicării legii străine

(1) Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă ordinea publică de drept internațional privat român sau dacă legea străină respectivă a devenit competentă prin fraudarea legii române. În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea română.

(2) Aplicarea legii străine încalcă ordinea publică de drept internațional privat român în măsura în care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene și cu drepturile fundamentale ale omului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 8 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.565. Înlăturarea excepțională a legii aplicabile

(1) În mod excepțional, aplicarea legii deter­minate potrivit prezentei cărți poate fi înlăturată dacă, datorită circumstanțelor cauzei, raportul juridic are o legătură foarte îndepărtată cu această lege. În acest caz, se aplică legea cu care raportul juridic prezintă cele mai strânse legături.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul legilor privind starea civilă sau capacitatea persoanei, precum și atunci când părțile au ales legea aplicabilă.


Art. 2.566. Normele de aplicație imediată

(1) Dispozițiile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică în mod prioritar. În acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cărți privind determinarea legii aplicabile.

(2) Pot fi aplicate direct și dispozițiile imperative prevăzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părților o impun. În acest caz, vor fi avute în vedere obiectul și scopul acestor dispoziții, precum și consecințele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor.


Art. 2.567. Recunoașterea drepturilor câștigate

Drepturile câștigate în țară străină sunt respectate în România, cu excepția cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internațional privat român.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 9 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.568. Legea națională

(1) Legea națională este legea statului a cărui cetățenie o are persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naționalitate o are persoana juridică.

(2) Dacă persoana are mai multe cetățenii, se aplică legea aceluia dintre state a cărui cetățenie o are și de care este cel mai strâns legată, în special prin reședința sa obișnuită.

(3) În cazul persoanei care nu are nicio cetățenie, trimiterea la legea națională este înțeleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reședința obișnuită.

(4) Prevederile alin. (3) sunt aplicabile și în cazul refugiaților, potrivit dispozițiilor speciale și convențiilor internaționale la care România este parte.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.569. Determinarea și proba cetățeniei

Determinarea și proba cetățeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetățenie se invocă.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 alin. (1) tz. II L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.570. Determinarea și proba reședinței obișnuite

(1) În sensul prezentei cărți, reședința obișnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana își are locuința principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare. Reședința obișnuită a unei persoane fizice acționând în exercițiul activității sale profesionale este locul unde această persoană are stabilimentul său principal.

(2) Pentru determinarea locuinței principale vor fi avute în vedere acele circumstanțe personale și profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenția de a stabili asemenea legături.

(3) Reședința obișnuită a persoanei juridice este în statul în care aceasta își are stabilimentul principal.

(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta și‑a stabilit administrația centrală.

(5) Dovada reședinței obișnuite se poate face cu orice mijloace de probă.


Art. 2.571. Naționalitatea persoanei juridice

(1) Persoana juridică are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și‑a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

(2) Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naționalitatea persoanei juridice este sediul real.

(3) Prin sediu real se înțelege locul unde se află centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acționari sau asociați din alte state.

(4) Cu toate acestea, dacă dreptul străin astfel determinat retrimite la dreptul statului în conformitate cu care a fost constituită persoana juridică, este aplicabil dreptul acestui din urmă stat.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 40 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Titlul II. Conflicte de legi (art. 2572-2663)
Capitolul I. Persoane (art. 2572-2584)
Secțiunea 1. Persoana fizică (art. 2572-2579)
Art. 2.572. Legea aplicabilă stării civile și capacității

(1) Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională, dacă prin dispoziții speciale nu se prevede altfel.

(2) Incapacitățile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 11 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.573. Începutul și încetarea personalității

Începutul și încetarea personalității sunt determinate de legea națională a fiecărei persoane.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 13 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.574. Declararea judecătorească a morții

Declararea morții, stabilirea decesului și a datei prezumate a morții, precum și prezumția că cel dispărut este în viață sunt cârmuite de ultima lege națională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 16 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.575. Dobândirea majoratului

Schimbarea legii naționale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul dobândirii.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 15 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.576. Numele

(1) Numele persoanei este cârmuit de legea sa națională.

(2) Cu toate acestea, stabilirea numelui copilului la naștere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetățenie comună o au atât părinții, cât și copilul, fie de legea statului unde copilul s‑a născut și locuiește de la naștere.

(3) Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârșite în România, este asigurată potrivit legii române.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 14 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.577. Drepturile inerente ființei umane

Existența și conținutul drepturilor inerente ființei umane sunt supuse legii naționale a persoanei fizice.


Art. 2.578. Legea aplicabilă ocrotirii majorului

(1) Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exercițiu sunt supuse legii statului unde aceasta își are reședința obișnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire.

(2) În mod excepțional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situația juridică prezintă cele mai strânse legături.

(3) Legea prevăzută la alin. (1) guvernează și existența, întin­derea, modificarea și stingerea puterii de reprezentare încredințate de persoana cu capacitate deplină de exercițiu, pentru situația în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:

  1. a) legea națională;
  2. b) legea unei reședințe obișnuite anterioare;
  3. c) legea statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce privește măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.

(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale cărui autorități îndrumă și supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 38 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.579. Ocrotirea terților

(1) Persoana care, potrivit legii naționale, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exercițiu restrânsă nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care, de bună‑credință la momentul încheierii actului și conform legii locului unde actul a fost încheiat, a considerat‑o ca fiind deplin capabilă. Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, moștenire și la drepturi reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii actului.

(2) De asemenea, lipsa calității de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terțului care cu bună‑credință s‑a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenți și pe teritoriul aceluiași stat.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 17 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 2-a. Persoana juridică (art. 2580-2584)
Art. 2.580. Legea aplicabilă statutului organic

(1) Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională.

(2) Statutul organic al sucursalei înființate de către persoana juridică într‑o altă țară este supus legii naționale a acesteia.

(3) Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu și‑a stabilit propriul sediu, inde­pendent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înființat‑o.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 41 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.581. Domeniul de aplicare a legii naționale

Legea statutului organic al persoanei juridice cârmuiește îndeosebi:

  1. a) capacitatea acesteia;
  2. b) modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
  3. c) drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de asociat;
  4. d) modul de alegere, competențele și funcționarea organelor de conducere ale persoanei juridice;
  5. e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
  6. f) răspunderea persoanei juridice și a organelor ei față de terți;
  7. g) modificarea actelor constitutive;
  8. h) dizolvarea și lichidarea persoanei juridice.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 42 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.582. Recunoașterea persoanelor juridice străine

(1) Persoanele juridice străine cu scop lucrativ, valabil constituite în statul a cărui naționalitate o au, sunt recunoscute de plin drept în România.

(2) Persoanele juridice străine fără scop lucrativ pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiția reciprocității, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naționalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale și economice din România.

(3) Hotărârea de recunoaștere se publică în Monitorul Oficial al României și într‑un ziar central și este supusă apelului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicări.

(4) Apelul poate fi exercitat de orice persoană interesată pentru neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile prevăzute la alin. (2).

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 43 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.583. Efectele recunoașterii persoanelor juridice străine

(1) O persoană juridică străină care este recunoscută beneficiază de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care face recunoașterea le refuză prin dispozițiile sale legale.

(2) Persoana juridică străină recunoscută în România își desfășoară activitatea pe teritoriul țării în condițiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităților economice, sociale, culturale sau de altă natură.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 44‑45 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.584. Legea aplicabilă fuziunii persoanelor juridice

Fuziunea unor persoane juridice de naționalități diferite poate fi realizată dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de legile naționale aplicabile statutului lor organic.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 46 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).
Capitolul II. Familia (art. 2585-2612)
Secțiunea 1. Căsătoria (art. 2585-2602)
§1. Încheierea căsătoriei (art. 2585-2588)
Art. 2.585. Legea aplicabilă promisiunii de căsătorie

(1) Condițiile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la data încheierii promisiunii.

(2) Efectele promisiunii de căsătorie, precum și consecințele încălcării ei sunt guvernate de una dintre următoarele legi, în ordine:

  1. a) legea reședinței obișnuite comune a viitorilor soți la data promisiunii de căsătorie;
  2. b) legea națională comună a viitorilor soți, când aceștia nu au reședința obișnuită în același stat;
  3. c) legea română, în lipsa legii naționale comune.

Art. 2.586. Legea aplicabilă condițiilor de fond ale căsătoriei

(1) Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei.

(2) Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se încheie pe teritoriul României.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 18 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.587. Legea aplicabilă formalităților căsătoriei

(1) Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează.

(2) Căsătoria care se încheie în fața agentului diplomatic sau a funcționarului consular al României în statul în care acesta este acreditat este supusă formalităților prevăzute de legea română.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 19 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.588. Legea aplicabilă nulității căsătoriei

(1) Legea care reglementează cerințele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulității căsătoriei și efectelor acestei nulități.

(2) Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate cu încălcarea condițiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancțiunea nulității este prevăzută și în legea română.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 24 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

§2. Efectele căsătoriei (art. 2589-2596)
Art. 2.589. Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei

(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților. În lipsa cetățeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.

(2) Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât și efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează și de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceștia.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), drepturile soților asupra locuinței familiei, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.590. Legea aplicabilă regimului matrimonial

(1) Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți.

(2) Ei pot alege:

  1. a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișnuită la data alegerii;
  2. b) legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
  3. c) legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 21 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.591. Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial

(1) Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei.

(2) Condițiile de formă ale convenției de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenției de alegere. În toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă și constatată printr‑un înscris semnat și datat de soți sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenții matrimoniale. Când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigențele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenției matrimoniale.

(3) Soții pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matri­monial, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2). Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soții nu au dispus altfel, și nu poate prejudicia, în niciun caz, drepturile terților.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 21 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.592. Determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial

Dacă soții nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.


Art. 2.593. Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial

(1) Legea aplicabilă regimului matri­monial reglementează:

  1. a) condițiile de validitate a convenției privind alegerea legii aplicabile, cu excepția capacității;
  2. b) admisibilitatea și condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității;
  3. c) limitele alegerii regimului matrimonial;
  4. d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial și efectele acestei schimbări;
  5. e) conținutul patrimoniului fiecăruia dintre soți, drepturile soților asupra bunurilor, precum și regimul datoriilor soților;
  6. f) încetarea și lichidarea regimului matrimonial, precum și regulile privind împărțeala bunurilor comune.

(2) Cu toate acestea, formarea loturilor, precum și atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.


Art. 2.594. Legea aplicabilă condițiilor de formă ale convenției matrimoniale

Condițiile de formă cerute pentru încheierea convenției matrimoniale sunt cele prevăzute de legea aplicabilă regimului matri­monial sau cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie.


Art. 2.595. Ocrotirea terților

(1) Măsurile de publicitate și opozabilitatea regimului matrimonial față de terți sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial.

(2) Cu toate acestea, atunci când la data nașterii raportului juridic dintre un soț și un terț aceștia aveau reședința obișnuită pe teritoriul aceluiași stat, este aplicabilă legea acestui stat, cu excepția următoarelor cazuri:

  1. a) au fost îndeplinite condițiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial;
  2. b) terțul cunoștea, la data nașterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l‑a ignorat cu imprudență din partea sa;
  3. c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.

Art. 2.596. Schimbarea reședinței obișnuite sau a cetățeniei

(1) Legea reședinței obișnuite comune sau legea cetățeniei comune a soților continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei își schimbă, după caz, reședința obișnuită sau cetățenia.

(2) Dacă ambii soți își schimbă reședința obișnuită sau, după caz, cetățenia, legea comună a noii reședințe obișnuite sau a noii cetățenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor, dacă soții nu au convenit altfel, și, în niciun caz, nu poate prejudicia drepturile terților.

(3) Cu toate acestea, dacă soții au ales legea aplicabilă regimului matrimonial, ea rămâne aceeași, chiar dacă soții își schimbă reședința obișnuită sau cetățenia.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 alin. (2) L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

§3. Desfacerea căsătoriei (art. 2597-2602)
Art. 2.597. Alegerea legii aplicabile divorțului

Soții pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorțului:

  1. a) legea statului pe teritoriul căruia soții au reședința obișnuită comună la data convenției de alegere a legii aplicabile;
  2. b) legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședința obișnuită comună, dacă cel puțin unul dintre ei mai locuiește acolo la data convenției de alegere a legii aplicabile;
  3. c) legea statului al cărui cetățean este unul dintre soți;
  4. d) legea statului pe teritoriul căruia soții au locuit cel puțin 3 ani;
  5. e) legea română.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 și 22 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.598. Data convenției de alegere a legii aplicabile

(1) Convenția de alegere a legii aplicabile divorțului se poate încheia sau modifica cel mai târziu până la data sesizării autorității competente să pronunțe divorțul.

(2) Cu toate acestea, instanța judecătorească poate să ia act de acordul soților cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.


Art. 2.599. Forma convenției de alegere a legii aplicabile

Convenția de alegere a legii aplicabile divorțului trebuie încheiată în scris, semnată și datată de soți.


Art. 2.600. Legea aplicabilă divorțului

(1) În lipsa alegerii legii de către soți, legea aplicabilă divorțului este:

  1. a) legea statului pe teritoriul căruia soții au reședința obișnuită comună la data introducerii cererii de divorț;
  2. b) în lipsa reședinței obișnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă cel puțin unul dintre soți mai are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorț;
  3. c) în lipsa reședinței obișnuite a unuia din soți pe teritoriul statului unde aceștia au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii cererii de divorț;
  4. d) în lipsa cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre ei a păstrat această cetățenie la data introducerii cererii de divorț;
  5. e) legea română, în toate celelalte cazuri.

(2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român sau are reședința obișnuită în România.

(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care divorțul este cârmuit de legea aleasă de soți.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 22 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.601. Recunoașterea divorțului prin denunțare unilaterală

Actul întocmit în străinătate prin care se constată voința unilaterală a bărbatului de a desface căsătoria, fără ca legea străină aplicabilă să recunoască femeii un drept egal, nu poate fi recunoscut în România, cu excepția situației când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  1. a) actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legea străină aplicabilă;
  2. b) femeia a acceptat în mod liber și neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei;
  3. c) nu există niciun alt motiv de refuz al recunoașterii pe teritoriul României a hotărârii prin care s‑a încuviințat desfacerea căsătoriei în această modalitate.

Art. 2.602. Legea aplicabilă separației de corp

Legea care cârmuiește divorțul se aplică în mod cores­punzător și separației de corp.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 23 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 2-a. Filiația (art. 2603-2610)
§1. Filiația copilului din căsătorie (art. 2603-2604)
Art. 2.603. Legea aplicabilă

(1) Filiația copilului din căsătorie se stabilește potrivit legii care, la data când s‑a născut, cârmuiește efectele generale ale căsătoriei părinților săi.

(2) Dacă, înainte de nașterea copilului, căsătoria părinților a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele.

(3) Legea arătată se aplică, de asemenea, tăgăduirii paternității copilului născut din căsătorie, precum și dobândirii numelui de către copil.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 25‑26 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.604. Legitimarea copilului

În cazul în care părinții sunt în drept să procedeze la legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior, condițiile cerute în acest scop sunt cele prevăzute de legea care se aplică efectelor generale ale căsătoriei.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 27 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

§2. Filiația copilului din afara căsătoriei (art. 2605-2606)
Art. 2.605. Legea aplicabilă

(1) Filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește potrivit legii naționale a copilului de la data nașterii. Dacă copilul are mai multe cetățenii, altele decât cea română, se aplică legea cetățeniei care îi este cea mai favorabilă.

(2) Legea prevăzută la alin. (1) se aplică îndeosebi recunoașterii filiației și efectelor ei, precum și contestării recunoașterii filiației.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 28 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.606. Răspunderea tatălui

Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru cele prilejuite de nașterea copilului este supus legii naționale a mamei.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 29 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

§3. Adopția (art. 2607-2610)
Art. 2.607. Legea aplicabilă condițiilor de fond

(1) Condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui ce urmează să fie adoptat. Aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate.

(2) Condițiile de fond cerute soților care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuiește efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeași lege se aplică și dacă unul dintre soți adoptă copilul celuilalt.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 30 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.608. Legea aplicabilă efectelor adopției

Efectele adopției, precum și relațiile dintre adoptator și adoptat sunt guvernate de legea națională a adoptatorului, iar în cazul în care ambii soți sunt adoptatori, se aplică legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei. Aceeași lege cârmuiește și desfacerea adopției.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 31 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.609. Legea aplicabilă formei adopției

Forma adopției este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 32 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.610. Legea aplicabilă nulității adopției

Nulitatea adopției este supusă, pentru condițiile de fond, legilor aplicabile condițiilor de fond, iar pentru nerespectarea condițiilor de formă, legii aplicabile formei adopției.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 33 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 3-a. Autoritatea părintească. Protecția copiilor (art. 2611)
Art. 2.611. Legea aplicabilă

Legea aplicabilă se stabilește potrivit Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Moni­torul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.


Secțiunea a 4-a. Obligația de întreținere (art. 2612)
Art. 2.612. Legea aplicabilă

Legea aplicabilă obligației de întreținere se determină potrivit reglemen­tărilor dreptului Uniunii Europene.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 34‑35 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Capitolul III. Bunurile (art. 2613-2632)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 2613-2616)
Art. 2.613. Legea aplicabilă bunurilor

(1) Posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel.

(2) Platformele și alte instalații durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul conti­nental al unui stat sunt considerate, în înțelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 49 și 51 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.614. Legea aplicabilă patrimoniului de afectațiune

Legea aplicabilă unei mase patrimoniale afectate unei destinații speciale, profesionale sau de altă natură, este legea statului cu care această masă patrimonială are cele mai strânse legături.


Art. 2.615. Legea aplicabilă revendicării bunurilor mobile

(1) Revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusă, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul revendicării.

(2) Cu toate acestea, dacă legea statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispoziții privind protecția terțului posesor de bună‑credință, acesta poate invoca protecția pe care i‑o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se află la momentul revendicării.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimonial cultural național al unui stat.


Art. 2.616. Legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare

(1) Uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.

(2) În cazul în care bunul a fost adus într‑un alt stat, unde se împlinește durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condițiile cerute de menționata lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 145‑146 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).
Secțiunea a 2-a. Bunurile mobile corporale (art. 2617-2619)
Art. 2.617. Legea aplicabilă

Constituirea, transmiterea sau stin­gerea drepturilor reale asupra unui bun care și‑a schimbat așezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s‑a produs faptul juridic care a generat, a modificat sau a stins dreptul respectiv.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 52 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.618. Legea aplicabilă bunului aflat în curs de transport

Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afară numai dacă:

  1. a) părțile interesate au ales, prin acordul lor, o altă lege, care devine astfel aplicabilă;
  2. b) bunul este depozitat într‑un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asigurătorii sau ca urmare a unei vânzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reașezat temporar;
  3. c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus legii sale naționale.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 53 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.619. Rezerva dreptului de proprietate

Condițiile și efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dacă părțile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 54 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 3-a. Mijloacele de transport (art. 2620-2621)
Art. 2.620. Legea aplicabilă

(1) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:

  1. a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;
  2. b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare și rutiere din patrimoniul ei.

(2) Legea menționată la alin. (1) se aplică deopotrivă:

  1. a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându‑i dotarea tehnică;
  2. b) creanțelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistența tehnică, întreținerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 55‑56 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.621. Domeniul de aplicare

Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cârmuiește îndeosebi:

  1. a) puterile, competențele și obligațiile comandantului navei sau aeronavei;
  2. b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o altă lege;
  3. c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele și actele coman­dantului și echipajului;
  4. d) drepturile reale și de garanție asupra navei sau aeronavei, precum și formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting asemenea drepturi.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 140 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 4-a. Titlurile de valoare (art. 2622-2623)
Art. 2.622. Legea aplicabilă titlurilor de valoare

(1) Emiterea de acțiuni sau obligațiuni, nominative sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

(2) Condițiile și efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele menționate la alin. (1) sunt supuse:

  1. a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul nominativ;
  2. b) legii locului de plată a titlului la ordin;
  3. c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 57‑58 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept inter­național privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.623. Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii

(1) Legea menționată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabilește dacă acesta întrunește condițiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care își are sediul întreprinderea emitentă.

(2) Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin. (1), cârmuiește drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 59 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 5-a. Bunurile incorporale (art. 2624-2625)
Art. 2.624. Legea aplicabilă operelor de creație intelectuală

(1) Nașterea, conținutul și stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creație intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoștința publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.

(2) Operele de creație intelectuală nedivulgate sunt supuse legii naționale a autorului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 60 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.625. Legea aplicabilă dreptului de proprietate industrială

Nașterea, conținutul și stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii statului unde s‑a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s‑a depus cererea de depozit ori de înregistrare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 61 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 6-a. Formele de publicitate (art. 2626)
Art. 2.626. Legea aplicabilă

(1) Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data și locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel.

(2) Formele de publicitate, precum și cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găsește situat, chiar dacă temeiul juridic al nașterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției reale s‑a constituit prin aplicarea altei legi.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 64‑65 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept interna­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 7-a. Ipotecile mobiliare (art. 2627-2632)
Art. 2.627. Aplicarea legii locului unde se află bunul

Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 90 T. VI L. nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999; cu modif. ult.).

Art. 2.628. Aplicarea legii locului unde se află debitorul

(1) Prin excepție de la prevederile art. 2.627, se aplică legea locului unde se află debitorul, în cazul:

  1. a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinației sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziții speciale nu se prevede altfel;
  2. b) unui bun mobil incorporal;
  3. c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului. Cu toate acestea, în cazul acțiunilor, părților sociale și obligațiunilor se aplică legea statutului organic al emitentului, cu excepția cazului în care aceste titluri de valoare sunt tranzacționate pe o piață organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcționează piața respectivă.

(2) Se consideră că debitorul se află în statul în care acesta are reședința obișnuită sau, după caz, sediul social la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 93 T. VI L. nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999; cu modif. ult.).

Art. 2.629. Legea aplicabilă în cazul resurselor naturale

Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii asupra resurselor minerale, petrolului sau gazelor ori asupra unei creanțe rezultate din vânzarea acestora la sursă, care se naște de la data extragerii bunurilor sau de la data la care sumele obținute din vânzare sunt virate în cont, sunt supuse legii locului unde se află exploatarea.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 96 T. VI L. nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999; cu modif. ult.).

Art. 2.630. Situațiile speciale privind legea aplicabilă publicității ipotecii mobiliare

(1) Ipoteca înregistrată potrivit legii locului unde se află bunul își conservă rangul de prioritate în alt stat, dacă au fost îndeplinite și formele de publicitate prevăzute de legea acestui stat:

  1. a) înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii aplicabile la data constituirii ipotecii;
  2. b) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care ipoteca a fost înregistrată potrivit legii locului unde se află debitorul. Termenele prevăzute la alin. (1) lit. b) se calculează, după caz, de la data la care debitorul își stabilește reședința obișnuită ori, după caz, sediul social în statul respectiv sau de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.

(3) Cu toate acestea, ipoteca mobiliară nu va fi opozabilă terțului care a dobândit cu titlu oneros un drept asupra bunului fără să fi cunoscut existența ipotecii mobiliare și mai înainte ca aceasta să fi devenit opozabilă potrivit alin. (1) și (2).

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 91 T. VI L. nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999; cu modif. ult.).

Art. 2.631. Lipsa publicității în străinătate

(1) Dacă legea străină care reglementează rangul ipotecii mobiliare nu prevede formalități de publicitate și bunul nu este în posesia creditorului, ipoteca mobiliară are rang inferior:

  1. a) ipotecii asupra unei creanțe constând într‑o sumă de bani plătibilă în România;
  2. b) ipotecii asupra unui bun mobil corporal, care a fost constituită atunci când bunul se afla în România, sau asupra unui titlu negociabil.

(2) Cu toate acestea, ipoteca mobiliară își conservă rangul de prioritate, dacă este înregistrată, potrivit legii române, înaintea constituirii ipotecii menționate la alin. (1) lit. a) sau b).

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 95 T. VI L. nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999; cu modif. ult.).

Art. 2.632. Legea aplicabilă operațiunilor asimilate ipotecilor mobiliare

(1) Dispozițiile prezentei secțiuni referitoare la publicitate și efectele acesteia sunt aplicabile, în mod corespunzător, ținând seama de natura bunurilor mobile, și operațiunilor asimilate, potrivit legii, ipotecii mobiliare.

(2) Pentru determinarea legii aplicabile se ia în considerare data încheierii operațiunii asimilate ipotecii mobiliare.


Capitolul IV. Moștenirea (art. 2633-2636)
Art. 2.633. Legea aplicabilă

Moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 66 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.634. Alegerea legii aplicabile

(1) O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetățenie o are.

(2) Existența și validitatea consimțământului exprimat prin declarația de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a cârmui moștenirea.

(3) Declarația de alegere a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce privește forma, condițiile unei dispoziții pentru cauză de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de către testator a unei asemenea desemnări a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce privește forma, condițiile de modificare sau de revocare a unei dispoziții pentru cauză de moarte.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 68 alin. (1)‑(2) L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.635. Legea aplicabilă formei testamentului

Întocmirea, modificarea sau revocarea testamen­tului sunt considerate valabile dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

  1. a) legea națională a testatorului;
  2. b) legea reședinței obișnuite a acestuia;
  3. c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
  4. d) legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului;
  5. e) legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 68 alin. (3) L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.636. Domeniul de aplicare a legii moștenirii. Succesiunea vacantă

(1) Legea aplicabilă moș­tenirii stabilește îndeosebi:

  1. a) momentul și locul deschiderii moștenirii;
  2. b) persoanele cu vocație de a moșteni;
  3. c) calitățile cerute pentru a moșteni;
  4. d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
  5. e) condițiile și efectele opțiunii succesorale;
  6. f) întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul;
  7. g) condițiile de fond ale testamentului, modificarea și revocarea unei dispoziții testamentare, precum și incapacitățile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;
  8. h) partajul succesoral.

(2) În cazul în care, conform legii aplicabile moștenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul dispozițiilor legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 67 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Capitolul V. Actul juridic (art. 2637-2639)
Art. 2.637. Legea aplicabilă condițiilor de fond

(1) Condițiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părți sau, după caz, de autorul său.

(2) Alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanțe.

(3) Părțile pot alege legea aplicabilă totalității sau numai unei anumite părți a actului juridic.

(4) Înțelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuși:

  1. a) să infirme validitatea formei acestuia; sau
  2. b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terți.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 69, 74‑76 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.638. Legea aplicabilă în lipsa alegerii

(1) În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.

(2) Se consideră că există atari legături cu legea statului în care debitorul prestației caracteristice sau, după caz, autorul actului are, la data încheierii actului, după caz, reședința obișnuită, fondul de comerț sau sediul social.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 77 alin. (1)‑(2) și 79 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.639. Legea aplicabilă condițiilor de formă

(1) Condițiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuiește fondul.

(2) Actul se consideră totuși valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de una dintre legile următoare:

  1. a) legea locului unde a fost întocmit;
  2. b) legea cetățeniei sau legea reședinței obișnuite a persoanei care l‑a consimțit;
  3. c) legea aplicabilă potrivit dreptului internațional privat al autorității care examinează validitatea actului juridic.

(3) În cazul în care legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune, sub sancțiunea nulității, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele menționate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerință, indiferent de locul întocmirii actului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 71‑72 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept inter­na­țional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Capitolul VI. Obligațiile (art. 2640-2646)
Art. 2.640. Legea aplicabilă obligațiilor contractuale

(1) Legea aplicabilă obligațiilor contractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.

(2) În materiile care nu intră sub incidența reglementărilor Uniunii Europene sunt aplicabile dispozițiile prezentului cod privind legea aplicabilă actului juridic, dacă nu se prevede altfel prin convenții internaționale sau prin dispoziții speciale.

Art. 2.641. Legea aplicabilă obligațiilor extracontractuale

(1) Legea aplicabilă obligațiilor extra­con­tractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.

(2) În materiile care nu intră sub incidența reglementărilor Uniunii Europene se aplică legea care cârmuiește fondul raportului juridic preexistent între părți, dacă nu se prevede altfel prin convenții inter­na­ționale sau prin dispoziții speciale.


Art. 2.642. Răspunderea pentru atingeri aduse personalității

(1) Pretențiile de reparații întemeiate pe o atingere adusă vieții private sau personalității, inclusiv prin mass‑media sau orice alt mijloc public de informare, sunt cârmuite, la alegerea persoanei lezate, de:

  1. a) legea statului reședinței sale obișnuite;
  2. b) legea statului în care s‑a produs rezultatul păgubitor;
  3. c) legea statului în care autorul daunei își are reședința obișnuită ori sediul social.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se cere și condiția ca autorul daunei să fi trebuit în mod rezonabil să se aștepte ca efectele atingerii aduse personalității să se producă în unul dintre acele două state.

(3) Dreptul la replică împotriva atingerilor aduse personalității este supus legii statului în care a apărut publicația sau de unde s‑a difuzat emisiunea.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 112‑113 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.643. Stingerea obligațiilor

(1) Delegația și novația sunt supuse legii aplicabile obligației care le formează obiectul.

(2) Compensația este supusă legii aplicabile creanței căreia i se opune stingerea, parțială sau totală, prin compensație.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 122‑123 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.644. Pluralitatea de debitori

Creditorul care își valorifică drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 124 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.645. Dreptul de regres

(1) Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor există numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit.

(2) Condițiile de exercitare a regresului sunt determinate de legea aplicabilă datoriei pe care codebitorul o are față de creditorul urmăritor.

(3) Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat și debitorul plătitor sunt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urmă.

(4) Dreptul unei instituții publice de a exercita regresul este stabilit de legea aplicabilă statutului său organic. Admisibilitatea și exercițiul regresului sunt guvernate de dispozițiile alin. (2) și (3).

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 125 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.646. Moneda de plată

(1) Moneda de plată este definită de legea statului care a emis‑o.

(2) Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sunt determinate de legea aplicabilă datoriei.

(3) Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce anume monedă urmează ca ea să fie făcută, afară numai dacă, în raporturile de drept internațional privat născute din contract, părțile au convenit o altă monedă de plată.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 126 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Capitolul VII. Cambia, biletul la ordin și cecul (art. 2647-2658)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 2647-2650)
Art. 2.647. Legea aplicabilă capacității

Persoana care, potrivit legii sale naționale, este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec se obligă totuși valabil printr‑un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într‑un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 127 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.648. Legea aplicabilă condițiilor de formă

(1) Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus condițiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de legea locului plății este suficientă.

(2) Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevăzute la alin. (1), dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 128 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.649. Legea aplicabilă acțiunii în regres

Termenele stabilite pentru exercitarea acțiunii în regres sunt determinate, față de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat naștere.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 129 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.650. Legea aplicabilă protestului

Forma și termenele de protest, cât și condițiile de formă ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 130 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 2-a. Cambia și biletul la ordin (art. 2651-2654)
Art. 2.651. Legea aplicabilă efectelor obligațiilor

(1) Efectele obligațiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sunt supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile.

(2) Efectele pe care le produc semnăturile celorlalți obligați prin cambie sau prin bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date semnăturile.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 131 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.652. Legea aplicabilă dobândirii creanței

Legea locului unde titlul a fost constituit stabilește dacă posesorul cambiei dobândește creanța care a dat loc emisiunii titlului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 132 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.653. Legea aplicabilă acceptării

Legea statului unde este plătibilă cambia stabilește dacă acceptarea poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum și dacă posesorul titlului este sau nu este obligat să primească o plată parțială.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 133 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.654. Legea aplicabilă în caz de pierdere sau furt

Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt plătibile determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 134 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Secțiunea a 3-a. Cecul (art. 2655-2658)
Art. 2.655. Legea aplicabilă

Legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 135 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.656. Nulitatea cecului

În cazul în care, potrivit legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptățite, obligațiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror legi nu cuprind o asemenea restricție, sunt valabile.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 136 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.657. Legea aplicabilă efectelor obligațiilor

Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligațiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligații.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 137 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Art. 2.658. Domeniul de aplicare

Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:

  1. a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum și efectele postdatării;
  2. b) termenul de prezentare;
  3. c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sunt efectele produse de aceste mențiuni;
  4. d) dacă posesorul poate cere și dacă este obligat să primească o plată parțială;
  5. e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza „plătibil în cont” ori o expresie echivalentă și care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;
  6. f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului și care este natura lor;
  7. g) dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziție la plata acestuia;
  8. h) măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
  9. i) dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 138 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Capitolul VIII. Fiducia (art. 2659-2662)
Art. 2.659. Alegerea legii aplicabile

(1) Fiducia este supusă legii alese de constituitor.

(2) Dispozițiile art. 2.637 sunt aplicabile.


Art. 2.660. Determinarea obiectivă a legii aplicabile

În lipsa alegerii legii aplicabile, precum și în cazul în care legea aleasă nu cunoaște instituția fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse legături. În acest scop, se ține seama îndeosebi de:

  1. a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
  2. b) locul situării bunurilor fiduciare;
  3. c) locul unde fiduciarul își are reședința obișnuită sau, după caz, sediul social;
  4. d) scopul fiduciei și locul unde acesta urmează să se realizeze.

Art. 2.661. Domeniul de aplicare

Legea determinată potrivit art. 2.659 și 2.660 este aplicabilă condi­țiilor de validitate, interpretării și efectelor fiduciei, precum și administrării ei. Această lege determină în special:

  1. a) desemnarea, renunțarea și înlocuirea fiduciarului, condițiile speciale pe care trebuie să le îndepli­nească o persoană pentru a fi desemnată fiduciar, precum și transmiterea puterilor fiduciarului;
  2. b) drepturile și obligațiile dintre fiduciari;
  3. c) dreptul fiduciarului de a delega în tot sau în parte executarea obligațiilor sale sau exercitarea puterilor care îi revin;
  4. d) puterile fiduciarului de a administra și de a dispune de bunurile din masa patri­monială fiduciară, de a constitui garanții și de a dobândi alte bunuri;
  5. e) puterile fiduciarului de a face investiții și plasamente;
  6. f) îngrădirile cu privire la durata fiduciei, precum și cele cu privire la puterile fiduciarului de a constitui rezerve din veniturile rezultate din administrarea bunurilor;
  7. g) raporturile dintre fiduciar și beneficiar, inclusiv răspunderea personală a fiduciarului față de beneficiar;
  8. h) modificarea sau încetarea fiduciei;
  9. i) repartizarea bunurilor ce alcătuiesc masa patrimonială fiduciară;
  10. j) obligația fiduciarului de a da socoteală de modul cum a fost administrată masa patrimonială fiduciară.

Art. 2.662. Situațiile speciale

Un element al fiduciei, susceptibil de a fi izolat, în special administrarea acestuia, poate fi supus unei legi distincte.


Capitolul IX. Prescripția extinctivă (art. 2663)
Art. 2.663. Legea aplicabilă

Prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuși.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 147 L. nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992; cu modif. ult.).

Dispoziții finale (art. 2664)
Art. 2.664. Data intrării în vigoare

(1) Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.

(2) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului civil.

  • LPA. Art. 223. Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a NCC se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale, în vigoare la data când acestea au fost pornite [A se vedea Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 1/2014 (sub art. 6 NCC)]. (…) Art. 225. (1) Secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a NCC în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile, ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței. (2) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a NCC. (3) Cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a NCC vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.
    Art. 226. (1) Prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport de numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad‑hoc; b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare. (2) La înființarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va ține seama de următoarele criterii: a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției; b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora; c) respectarea principiului repartizării aleatorii. (3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a NCC. Art. 227. Dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a NCC, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225. Art. 228. (1) Până la data intrării în vigoare a NCC, Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul Tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226. (2) La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate potrivit alin. (1), se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței.

temp16 was last modified: august 2nd, 2016 by Bogdan Postolache
0 Shares

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter