temp15
- LPA. Art. 201. Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a NCC sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le‑au instituit.
- RIL. A se vedea și Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 1/2014 (sub art. 6 NCC).
(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 alin. (1) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s‑ar dispune altfel.
(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripției extinctive și alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor.
(1) Dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum și ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp.
(2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:
- 1. acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel;
- 2. acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept;
- 3. acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic;
- 4. acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția acceptării moștenirii în termenul prevăzut de lege.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 2 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s‑ar dispune altfel.
(2) În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr‑o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate.
(3) Dispozițiile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 alin. (2) și 12 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1)[1]) Prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripției dreptului de a obține executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condițiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică prescripției dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor și a altor accesorii ale creanței ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
- VECHIUL CC: art. 1.800.
- DISPOZIȚII CONEXE. L. nr. 76/2012: „Art. 74. Dreptul la acțiunea ipotecară prevăzut de art. 2.504 NCC este imprescriptibil. Dispozițiile NCPC privitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită rămân aplicabile”.
[1]) Alin. (1) al art. 2.504 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. V pct. 3 din L. nr. 138/2014.
Prescripția nu împiedică stingerea prin compensație a creanțelor reciproce și nici exercitarea dreptului de retenție, dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s‑ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenție, după caz.
(1) Prescripția nu operează de plin drept.
(2) După împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației.
(3) Cel care a executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție s‑a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.
(4) Recunoașterea dreptului, făcută printr‑un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le‑a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 alin. (1) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Nu se poate renunța la prescripție cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunța la prescripția împlinită, precum și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită.
(1) Renunțarea la prescripție este expresă sau tacită.
(2) Renunțarea tacită trebuie să fie neîndoielnică. Ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.
- Vechiul CC: art. 1.839.
Cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga nu poate renunța la prescripție.
- VECHIUL CC: art. 1.840.
(1) După renunțare, începe să curgă o nouă prescripție de același fel.
(2) Dacă partea îndreptățită renunță la beneficiul termenului scurs până la acea dată, sunt aplicabile dispozițiile privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului.
Renunțarea își produce efecte numai în privința celui care a făcut‑o. Ea nu poate fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva fideiusorilor.
(1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună‑credință.
(2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ‑teritoriale.
- VECHIUL CC: art. 1.841.
- RIL. A se vedea Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 1/2014 (sub art. 6 NCC).
Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
- RIL. A se vedea Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 1/2014 (sub art. 6 NCC).
Codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile și fideiusorii pot invoca prescripția, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea. Tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum și orice altă persoană interesată.
- VECHIUL CC: art. 1.843.
(1) Prescripția extinctivă este reglementată prin lege.
(2) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă, deși, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(3) Cu toate acestea, în limitele și condițiile prevăzute de lege, părțile care au capacitatea deplină de exercițiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripție sau să modifice cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.
(4) Termenele de prescripție pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părților, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani, cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.
(5) Dispozițiile alin. (3) și (4) nu se aplică în cazul drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună și nici acțiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare și cele supuse legislației privind protecția consumatorului.
(6) Orice convenție sau clauză contrară dispozițiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 alin. (3) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960). - LPA. Art. 202. Dispozițiile art. 2.515 NCC nu validează convențiile având ca obiect modificarea regimului legal al prescripției încheiate anterior intrării în vigoare a NCC.
(1) Dispozițiile prezentului titlu constituie dreptul comun în materia prescripției extinctive.
(2) Prescripția dreptului de a obține executarea silită a unei hotărâri judecătorești sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusă dispozițiilor Codului de procedură civilă, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare.
Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 3 alin. (1) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960).
Se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la:
- drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție;
- repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a‑și exprima voința;
- repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
(1) Dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani.
(2) De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acțiune privitor la plata remunerației cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 3 alin. (2) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Se prescrie în termen de un an dreptul la acțiune în cazul:
- 1. profesioniștilor din alimentația publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;
- 2. profesorilor, institutorilor, maeștrilor și artiștilor, pentru lecțiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
- 3. medicilor, moașelor, asistentelor și farmaciștilor, pentru vizite, operații sau medicamente;
- 4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute și a furniturilor livrate;
- 5. meșteșugarilor și artizanilor, pentru plata muncii lor;
- 6. avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor. Termenul de prescripție se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părților ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data ultimei prestații efectuate;
- 7. notarilor publici și executorilor judecătorești, în ceea ce privește plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcției lor. Termenul prescripției se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
- 8. inginerilor, arhitecților, geodezilor, contabililor și altor liber‑profesioniști, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripției se va socoti din ziua când s‑a terminat lucrarea.
(2) În toate cazurile, continuarea lecțiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripția pentru sumele scadente.
- VECHIUL CC: art. 1.903‑1.904.
(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an și dreptul la acțiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea unui termen de un an și dreptul la acțiunea izvorâtă dintr‑un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), termenul de prescripție este de 3 ani, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu același mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite.
(1) Cel care, din motive temeinice, nu și‑a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și‑a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 19 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 7 alin. (1) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s‑o execute.
(2) În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunțării la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.
(3) Dacă dreptul este afectat de o condiție suspensivă, prescripția începe să curgă de la data când s‑a îndeplinit condiția.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 7 alin. (3) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960).
Prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s‑a desființat actul ori, după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă.
Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din
15 iulie 1960).
În cazul asigurării contractuale, prescripția începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părți pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizației sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.
(1) Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr‑o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 8 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic începe să curgă:
- a) în caz de violență, din ziua când aceasta a încetat;
- b) în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
- c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptățit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviințeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.
(2) În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terță persoană, prescripția începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 9 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripția dreptului la acțiune izvorât din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrări, cu vicii aparente, în cazurile în care legea sau contractul obligă la garanție și pentru asemenea vicii, începe să curgă de la data predării sau recepției finale a bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul‑verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul lipsei calităților convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fără cunoștințe speciale, printr‑o verificare normală.
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripția dreptului la acțiune pentru viciile ascunse începe să curgă:
- a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcție, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepției finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii;
- b) în cazul unei construcții, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepției finale a construcției, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii.
(2) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin. (1) sunt de o lună, în cazul prevăzut la lit. a), respectiv de 3 luni, în cazul prevăzut la lit. b).
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul lipsei calităților convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fără cunoștințe speciale, printr‑o verificare normală.
(4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanție înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.
(5) Prin dispozițiile prezentului articol nu se aduce însă nicio atingere termenelor de garanție speciale, legale sau convenționale.
(6) Dispozițiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, și în cazul produselor pentru care s‑a prevăzut un termen de valabilitate, ca și în cazul bunurilor sau lucrărilor pentru care există un termen de garanție pentru buna funcționare.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 11 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:
- 1. între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt;
- 2. între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;
- 3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate;
- 4. în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară;
- 5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia;
- 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;
- 7. în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s‑a stabilit un alt termen;
- 8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l‑a încălcat face parte din forțele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile războiului;
- 9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;
- 10. în alte cazuri prevăzute de lege.
- VECHIUL CC: art. 1.876 și 1.881.
A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 13‑14 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep.
(M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
- LPA. Art. 203. Dispozițiile art. 2.532 pct. 6 și 7 NCC privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în vigoare a NCC, dacă împrejurările care atrag suspendarea s‑au produs după această din urmă dată.
- JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC II) nr. 4217/2013 (www.scj.ro): „se poate admite că existența regimului comunist a constituit un caz de forță majoră, în accepțiunea art. 2.532 pct. 9 NCC (…), care a determinat o prorogare a momentului de începere a curgerii termenului de prescripție, până în anul 1989, când a căzut regimul comunist”.
Dec. ICCJ (SC I) nr. 317/2014 (www.scj.ro): „Interpretarea pe care recurenta o face art. 2.532 pct. 6 NCC, în sensul că suspendarea ar dura 6 luni de zile, nu poate fi primită. Înțelesul textului este că suspendarea prescripției poate avea loc numai dacă negocierile purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție”.
(1) Prescripția nu curge contra creditorilor defunctului în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
(2) Ea nu curge nici contra moștenitorilor defunctului cât timp aceștia nu au acceptat moștenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
(3) Prescripția nu curge, de asemenea, contra moștenitorilor, în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii, de la data acceptării moștenirii și până la data lichidării ei.
- VECHIUL CC: art. 1.882‑1.883.
(1) De la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu‑se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare.
(2) Prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.
- VECHEA REGLEMENTARE: art. 15 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Suspendarea prescripției față de debitorul principal ori față de fideiusor produce efecte în privința amândurora.
Prescripția se întrerupe:
- 1. printr‑un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;
- 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;
- 3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
- 4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
- 5. în alte cazuri prevăzute de lege.
- VECHIUL CC: art. 1.865 și art. 1.870.
A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 16 alin. (1) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită.
(2) Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele asemenea.
(3) Poate invoca recunoașterea tacită și cel îndreptățit la restituirea unei prestații făcute în executarea unui act juridic ce a fost desființat pentru nulitate, rezoluțiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desființat, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acțiune reală ori personală.
(1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 și 3, prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.
(2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s‑a perimat printr‑o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.
(3) Prescripția nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și‑a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s‑a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, și atunci când prescripția a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.
- VECHIUL CC: art. 1.868‑1.869.
A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 16 alin. (2) D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
- LPA. Art. 204. Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II‑a NCC se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a NCC. (…) Art. 2051. Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II‑a NCC sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s‑a luat act de renunțarea la judecată ori s‑a constatat perimarea.
- JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC II) nr. 2339/2014 (www.scj.ro): „problema de drept care necesită rezolvare este aceea a aplicabilității normei derogatorii dedusă din dispozițiile art. 204 L. nr. 71/2011 și art. 2.539 alin. (2) tz. ll NCC, prin raportare la dispoziția art. 6 alin. (4) NCC. Interpretarea dată de instanța de apel a fost aceea că dispozițiile art. 2.539 alin. (2) tz. ll NCC sunt aplicabile doar prescripțiilor începute sub imperiul noii codificări, concluzie dedusă din raționamentul expus în considerentele deciziei recurate. Această interpretare nu este în concordanță cu voința legiuitorului, exprimată prin normele L. nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a L.
nr. 287/2009 privind NCC, act normativ care a fost emis tocmai pentru a reglementa situațiile tranzitorii de aplicare a noii codificări. Pe linia de interpretare dată de instanța de apel, cu aplicarea strictă a dispoziției din
art. 6 alin. (4) (referitoare la aplicabilitatea vechii reglementări în materia prescripțiilor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a NCC) și a dispoziției din art. 2.539 NCC doar pentru prescripțiile începute ulterior intrării în vigoare a noului cod, dispoziția tranzitorie prevăzută de art. 204 L. nr. 71/2011 devine inaplicabilă, pentru următorul considerent: este evident că pentru prescripțiile începute ulterior intrării în vigoare a noului cod sunt aplicabile normele acestuia, nemaifiind nevoie de o dispoziție tranzitorie în acest sens. Pe de altă parte rolul dispoziției tranzitorii este tocmai acela de a reglementa situații începute sub imperiul unei reglementări vechi și continuate sub imperiul noii reglementări. În acest context a fost reglementată situația tranzitorie din art. 204 L. nr. 71/2011, cu condiția existenței cererii formulate sub imperiul noii reglementări. Astfel trebuie interpretată dispoziția legală care se referă la aplicabilitatea prevederilor art. 2.539 NCC și cererilor introduse după intrarea în vigoare a noului cod, respectiv cererilor care îndeplinesc această condiție și în care se pune problema împlinirii termenului de prescripție, care a început să curgă sub imperiul vechii legi, dar care s‑a împlinit după intrarea în vigoare a noii legi. Reiterăm faptul că dacă ne aflăm în prezența unei cereri introduse după intrarea în vigoare a noului cod, în care s‑ar pune problema intervenirii prescripției, al cărei început se situează după acest moment, nu ar mai fi fost necesară norma tranzitorie pentru că într‑o asemenea situație sunt pe deplin aplicabile noile norme, fără a mai fi nevoie de o reglementare specială în acest sens. În consecință, se apreciază că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a legii prin reținerea inaplicabilității în speță a prevederilor derogatorii cuprinse în art. 204 L. nr. 71/2011, cu referire la incidența în speță a dispozițiilor art. 2.539 NCC, acestea devenind aplicabile, conform considerentelor expuse anterior. Soluția care se impune este aceea a casării deciziei de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În cadrul rejudecării, instanța de apel va verifica, în raport de probatoriul administrat și de susținerile părților, îndeplinirea condițiilor stabilite de lege pentru intervenirea cazului de întrerupere a cursului prescripției, astfel cum sunt reglementate de art. 2.539 alin. (2) NCC. Această analiză nu poate fi efectuată în cadrul recursului, raportat la considerentele expuse de instanța de apel, de soluția pronunțată în cauză și de criticile formulate de reclamantă”.
Prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
(1) Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
(2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
(3) Dacă întreruperea prescripției a avut loc prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripție de același fel.
(4) În cazul în care prescripția a fost întreruptă printr‑o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripție a dreptului de a obține executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acțiunii nu a rămas definitivă.
(5) Dacă întreruperea rezultă din intervenția făcută în procedura insolvenței sau a urmăririi silite, prescripția va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase neacoperite.
(6) În cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripția a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea.
- VECHIUL CC: art. 1.867.
A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 17 D. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, rep. (M. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
(1) Efectele întreruperii prescripției profită celui de la care emană actul întreruptiv și nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2) Dacă prescripția a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs și nu pot fi opuse decât autorului recunoașterii.
Întreruperea prescripției împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privința amândurora.
- VECHIUL CC: art. 1.873.
Cursul prescripției se calculează potrivit regulilor stabilite în titlul III din prezenta carte, luându‑se în considerare, dacă este cazul, și cazurile de suspendare sau de întrerupere prevăzute de lege.
(1) Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale.
(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.
Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârșirea actului de către partea interesată.
Dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripție.
(1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării și întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Cu toate acestea, forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispozițiile art. 2.534 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socotește însă împlinit decât după 5 zile de la data când suspendarea a încetat.
(3) De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător.
- LPA. Art. 205. Dispozițiile art. 2.548 alin. (1) și (2) NCC se aplică numai termenelor de decădere care au început să curgă după intrarea în vigoare a NCC.
(1) Când termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr‑o dispoziție legală care ocrotește un interes privat, cel în favoarea căruia a fost stipulat ori instituit poate să renunțe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. Dacă renunțarea intervine înainte de împlinirea termenului, sunt aplicabile regulile privitoare la întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului.
(2) Părțile nu pot însă renunța, nici anticipat și nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică și nici nu le pot modifica, micșorându‑le sau mărindu‑le, după caz.
(1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile
art. 2.513.
(2) Organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber.
Durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu.
(1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
(2) Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.
(3) Mijlocul lunii se socotește a cincisprezecea zi.
(4) Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului.
(1) Când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului.
(2) Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile.
(3) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într‑un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. Dispozițiile art. 2.556 rămân aplicabile.
Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează.
Când termenul se stabilește pe ore, nu se iau în calcul prima și ultima oră a termenului.
Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poștal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obișnuit activitatea la acel oficiu.
- LPA. Art. 2052. Dispozițiile art. 2.556 se aplică în cazul în care înscrisurile au fost predate prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau telegrafic ori la un serviciu de curierat rapid sau la un serviciu specializat de comunicare, înființate potrivit legii.
Opinii
Mircea Ursuța
23 apr. 2024 Recurs vs. apel în contencios administrativ. Tradiţie vs. avantaje (citește)
Vă recomandăm:
