temp13

2 aug. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 525


Cartea a IV-a. Despre moștenire și liberalități (art. 953-1163)
Titlul I. Dispoziții referitoare la moștenire în general (art. 953-962)

  • LPA. Art. 821. (1) Drepturile asupra locurilor de veci/înhumare din cimitire, dobândite în condițiile legii, se transmit, indiferent de natura lor juridică, prin succesiune și acte juridice între vii cu titlu gratuit. (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) pot fi constituite, în temeiul reglementărilor în vigoare la 1 octombrie 2011, și după intrarea în vigoare a NCC. (…) Art. 91. Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a NCC sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.
Capitolul I. Dispoziții generale (art. 953-956)
Art. 953. Noțiune

Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.


Art. 954. Deschiderea moștenirii

(1) Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

(2) Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

(3) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moștenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat.

(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfășurării procedurii succesorale este instanța judecătorească.

  • VECHIUL CC: art. 651.
  • LPA. Art. 92. Dispozițiile art. 954 alin. (3) și (4) NCC se aplică numai procedurilor succesorale notariale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a NCC.
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, rep. (M. Of. nr. 444 din 18 iunie 2014): Cap. V. Procedura actelor notariale. (…) Secț. a 3‑a. Procedura succesorală. Art. 101. (1) Procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moștenirii. (2) Notarul public sesizat are obligația de a‑și verifica în prealabil competența teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competența altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părțile, informându‑l pe solicitant cu privire la notarul compe­tent să îndeplinească procedura succesorală. (3) În cazul în care în circumscripția unei judecătorii sunt mai mulți notari publici, competența de îndeplinire a procedurii succesorale aparține primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s‑a deschis la un alt notar public din circumscripția aceleiași judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidență a succesiunilor, potrivit regulamentului. (4) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competența aparține notarului public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa să existe cel puțin un bun imobil. (5) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa să existe bunuri mobile. (6) În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut. (7) De asemenea, în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus. Art. 102. (1) În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora, precum și a pasivului succesoral. (2) Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidențele succesorale ținute la nivelul Camerelor. (3) Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum și de orice altă persoană care justifică un interes legitim. Art. 103. (1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condițiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ține loc și de cerere de deschidere a acestei proceduri. (2) Inventarul poate fi făcut și de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens. (3) În situația în care bunurile moștenirii se află în circumscripții judecătorești diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie. (4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moștenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes. (5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii și 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul‑verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii. (6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunța succesibilii despre efectuarea inventarului. (7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces‑verbal în care va face mențiune despre opunere și va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanței competente să dispună efectuarea inventarului. (8) În cazul în care instanța a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai țină seama de vreo opoziție, iar în procesul‑verbal de inventariere va menționa că inventarierea se face în baza hotărârii judecătorești. Art. 104. (1) După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit. (2) Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de NCPC, rep., cu modif. și compl. ult., și precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 NCC, rep., cu modif. ult., va fi prezumat că renunță la moștenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informațiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afișare la ultimul domiciliu al defunctului, afișare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într‑un ziar cu răspândire națională. (3) Dacă printr‑un testament autentic s‑a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moștenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii legali. În ambele cazuri se va cita și executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament. (4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile. (5) În cazul moștenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal și autoritatea tutelară.
    Art. 105. (1) În cadrul procedurii succe­sorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale. (2) În cazul existenței unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea și vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială întocmindu‑se un proces‑verbal, urmat de procedura validării. (3) Procesul‑verbal de validare a testamentului se întocmește de către notarul public în prezența succesibililor legali înlăturați prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta și care vor fi citați în acest scop. (4) Notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice atunci când: a) succe­sibilii înlăturați de la moștenire, deși citați, nu se prezintă; b) succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului; c) succesibilii contestă scriitura defunctului, aducând probe în acest sens; d) defunctul nu are moște­nitori legali. (5) În cazul în care în expertiza grafoscopică se constată că scriitura nu aparține testatorului, notarul public va continua procedura succesorală. (6) Pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal. (7) Declarațiile de opțiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 162. (8) Declarația dată peste termenul de opțiune prin care
    un succesibil declară că nu și‑a însușit calitatea sau titlul de moștenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, și înțelege să renunțe la succesiune se înscrie în RNNEOS.
    Art. 106. (1) Calitatea de succesibil și/sau, după caz, titlul de legatar, precum și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament și cu martori. Bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege. (2) În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor și asumarea obligațiilor se stabilesc prin acordul moștenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică. Art. 107. (1) Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: a) a trecut un an de la deschiderea moștenirii si, deși au fost legal citați, succesibilii nu s‑au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moștenitor, și există dovada că cel puțin unul dintre ei a acceptat moștenirea; b) succesibilii își contestă unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin; c) moștenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s‑au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor;
    d) în orice alte cazuri prevăzute în Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare. (2) În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea celor prezenți, opțiunea succesorală a acestora și compunerea masei succesorale. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), notarul public stabilește prin încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care se contestă, întinderea drepturilor moștenitorilor și motivele neînțelegerii, îndrumând părțile să soluționeze neînțelegerile dintre ele pe cale judecătorească. (4) La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui. Art. 108. (1) Succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanța judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni. (2) Dispozițiile art. 193 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, sunt apli­cabile. Art. 109. În cadrul dezba­terilor succesorale, la fiecare termen notarul public întocmește o încheiere motivată, care va cuprinde mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii, declarațiile părților, prezența martorilor și măsurile dispuse în vederea soluționării cauzei. Art. 110. Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale și clasează cauza ca fără obiect. Art. 111. (1) În succesiunea în care există bunuri, s‑a realizat acordul între moștenitori și s‑au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmește încheierea finală a procedurii succesorale. (2) Încheierea finală are forța probantă a înscrisului autentic și va cuprinde următoarele elemente: a) antetul biroului notarial; b) numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună; c) numele și prenumele notarului instrumentator; d) data încheierii; e) datele de identificare ale defunctului; numele, prenumele, codul numeric personal, ultimul domiciliu, data decesului;
    f) numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenți față de defunct și modalitatea de identificare a acestora; g) menționarea persoanelor lipsă; h) mențiuni privind îndeplinirea procedurii; i) decla­rația celor prezenți cu privire la numărul și calitatea moște­nitorilor, coroborată cu depoziția martorilor;
    j) mențiuni cu privire la existența testamentului, forma acestuia și a modului în care s‑a constatat valabilitatea acestuia; k) mențiuni despre efectuarea inventarului; l) mențiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului și modalitatea de lichidare a acestui regim; m) masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile și pasivul succesiunii; n) semnăturile moștenitorilor prin care atestă veridicitatea celor consemnate în încheiere, acceptarea moștenirii, solicitări privind raportarea donațiilor, reducțiunea liberalităților excesive, acordul reali­zării acestora, precum și eliberarea certificatului de moștenitor; o) în baza declarațiilor moștenitorilor și a tuturor probelor administrate în cauză, notarul public va constata compunerea masei succesorale, valoarea activului sau, după caz, valoarea masei de calcul, valoarea pasivului și a activului net; p) indicarea temeiului legal al devoluțiunii succesorale legale și/sau, după caz, testamentare; q) indicarea numelui, prenumelui, domiciliului și a codului numeric personal al fiecărui moștenitor; r) calitatea sau titlul în baza căruia moștenesc; s) întinderea drepturilor succesorale; ș) mențiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moștenitor, după caz; t) modul de calcul al taxelor succesorale; ț) taxele stabilite; u) dispoziția cu privire la eliberarea certificatului, menționând felul acestuia. (3) Dacă moștenitorii și‑au împărțit bunurile prin bună‑învoială, în încheiere se va arăta modul de împărțeală și bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărțeală va
    putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege.
    Art. 112. Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moștenitorilor legali sau testamentari, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea și atribuirea bunurilor, potrivit acordului moștenitorilor. Art. 113. (1) Încheierea procedurii succe­sorale se poate face și înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt și alte persoane îndreptățite la succesiune. (2) De asemenea, procedura succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acesta îndeplinește condițiile legale de formă, nu conține dispoziții contrare legii și nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În aceleași condiții, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testa­ment. (3) Notarul public, având acordul tuturor moștenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităților, până la limitele prevăzute de lege. Art. 114. (1) Pe baza încheierii finale se redactează certificatul de moștenitor sau de legatar, care va avea aceeași dată cu încheierea finală și număr din registrul de termene succesorale și va cuprinde constatările din încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. (2) Certificatul de moștenitor va putea cuprinde mențiuni cu privire la modalitatea prin care a
    fost stabilită întinderea drepturilor succesorilor, precum și orice mențiune care justifică eliberarea acestuia.
    (3) Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (4) Câte un exemplar al certificatului de moștenitor se eliberează fiecăruia dintre moștenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale și a onorariilor. (5) În cazul în care s‑a instituit un executor testamentar, se va elibera, în condițiile de mai sus, un certificat de executor testamentar. (6) După suspendarea procedurii succesorale în cazurile prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. b) și c), certificatul de moștenitor se eliberează în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă. Art. 115. (1) La cererea moștenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moștenitor, care atestă numărul, calitatea și întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certi­ficatului de moștenitor, exceptând dispozițiile privind masa succesorală. (2) Certificatul de calitate de moștenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moștenitor, stabilindu‑se și cotele succesorale. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) au aplicabilitate și în situația în care s‑a eliberat anterior certificat de moștenitor. Art. 116. (1) În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, când în masa succe­sorală există bunuri, notarul public, sesizat în condițiile art. 101, constată că succesiunea este vacantă și elibe­rează certificat de vacanță succesorală, în condițiile legii. (2) Dacă masa succesorală este formată numai dintr‑un drept de concesiune sau folosință asupra unui loc de veci/înhumare, fără construcții funerare, notarul va constata prin încheiere stingerea acestuia, fără să emită certificat de vacanță succesorală. (3) Un exemplar al încheierii se va comunica concedentului. Art. 117. (1) După emiterea certificatului de moștenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situațiile prevăzute de prezenta lege. (2) Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar. (3) În situația prevăzută la alin. (2), se prezumă acordul pentru eliberarea unui certificat suplimentar de moștenitor al moștenitorului care, legal citat, nu‑și manifestă opunerea. (4) Citația va cuprinde enumerarea bunurilor pentru care s‑a solicitat suplimentarea masei succesorale și dreptul moștenitorului de a se opune la eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar. (5) Opoziția va fi motivată și se va depune până la termenul fixat pentru dezbaterea cauzei. Art. 118. (1) Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (2) Persoa­nele prevăzute la alin. (1) se pot adresa și notarului public în scopul încheierii unui act autentic care să ateste soluționarea pe cale amiabilă a diferendului. În această situație se eliberează un nou certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de vacanță succesorală. (3) Până la soluționarea diferendului pe cale amiabilă prin încheierea actului notarial sau până la anularea certificatului de moștenitor prin hotărâre jude­cătorească, acesta face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (4) În cazul anulării certificatului de moștenitor total sau parțial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătorești definitive. În acest scop, instanțele judecătorești au obligația să trimită la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecății”.

OMJ nr. 2333/C/2013 (Regulamentul de aplicare a L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
M. Of. nr. 479 din 1 august 2013
; rectif.): Cap. IV. Procedura actelor notariale. (…) Secț. a 4‑a. Procedura succesorală. Art. 233. În funcție de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura succesorală este numai de competența instanței de judecată sau a notarului public. Art. 234. (1) La cererea moștenitorilor sau a altor persoane interesate, notarul public deschide procedura succesorală notarială, instrumentează și solu­țio­­nează cauza succesorală și eliberează certificatul de moștenitor. (2) Certificatul de moștenitor eliberat de notarul public face dovada cu privire la: a) calitatea de moștenitor legal și/sau testamentar; b) drepturile de proprietate sau alte drepturi prevăzute de lege ale moștenitorilor legali sau testamentari asupra bunurilor din patrimoniul autorului, menționate în certificatul de moștenitor, și întinderea acestora; c) intrarea în stăpânirea de fapt asupra bunurilor succesorale de către moștenitorii nesezinari. Art. 235. La primirea cererii de deschidere a procedurii succesorale, notarul public verifică dacă aceasta cuprinde toate elementele menționate la art. 103 din lege, în caz contrar indicând solicitanților să o completeze. Art. 236. (1) Dovada decesului și a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. în cazul hotărârilor judecătorești declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condițiile L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, rep. (2) Certificatul de deces al unui cetățean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezba­terea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condițiile L. nr. 119/1996, rep. (3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepția cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenție sau tratat de recunoaștere reciprocă a actelor de stare civilă. (4) Pentru a fi înregistrat în evidențele succesorale ale Camerei și Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puțin următoarele mențiuni; numele și prenumele defunctului, data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data nașterii, ultimul domiciliu ori, după caz, reședința obișnuită a defunctului. (5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reședință obișnuită a defunctului este menționat numai numele țării, fără a se preciza și localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) NCC, cauza succesorală se înscrie în RNNES și, ulterior, în Registrul de evidență a procedurilor succesorale ținut de Camera în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public care soluționează succesiunea. Art. 237. (1) Notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale în registrul de evidență succesorală al biroului și la acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai după obținerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidență a procedurilor succesorale, ținut de aceasta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial. (2) Toate actele de procedura pentru soluționarea unei cauze succesorale se îndeplinesc numai după înregistrarea și punerea pe rol a dosarului succesoral. (3) Notarul public este obligat să înregistreze dosarul succesoral în registrul de succesiuni, opisul succesoral și registrul de termene succesorale în aceeași zi în care a obținut certi­ficatul de la Registrul de evidență a procedurilor succesorale al Camerei. Art. 238. Până la termenul stabilit pentru dezbateri, notarul public are obligația de a solicita și a obține documentația necesară cu privire la: a) opțiunile succesorale ale succesibililor, înscrise în RNNEOS; b) liberali­tățile înscrise în RNNEL; c) regimul matrimonial înscris în RNNRM; d) datoriile și creanțele autorului succesiunii, înscrise în RNNEC; e) situația juridică și fiscală a bunurilor care fac obiectul masei succesorale, rezultată din titluri de proprietate, extrase de carte funciară de informare pentru bunurile intabulate, certificate de atestare fiscală și alte acte referitoare la situația bunurilor defunctului; f) acte de stare civilă pe care le apreciază ca fiind necesare dezbaterii succesiunii. Art. 239. (1) În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum și depozițiile a cel puțin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale. (2) Din depozițiile martorilor trebuie să rezulte că aceștia: a) cunosc date personale referitoare la defunct; b) au cunoștință de numărul și calitatea persoanelor cu vocație la succesiunea defunctului. Art. 240. (1) Cauzele care fac obiectul succesiunilor succesive se verifică și se înregistrează în registrele de evidență a procedurilor succe­sorale ale Camerelor în a căror circumscripție autorii au avut ultimul domiciliu, menționându‑se și notarul public care, potrivit legii, are competența de a soluționa succesiunile succesive.
(2) Cererile de deschidere a procedurii succesorale pentru fiecare dintre autori se înregistrează, în mod distinct, în registrul de succesiuni, cauzele succesorale urmând să fie conexate în vederea emiterii certificatului de moștenitor în succesiunea succesivă. (3
) Dispozițiile art. 239 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul succesiunilor succesive. Art. 241. (1) Sunt comorienți persoanele care au decedat în același timp, dacă nu se poate face dovada că unul a supraviețuit celuilalt. (2) Dezbaterea succesiunilor soților comorienți, deși aceștia nu se moștenesc unul pe altul, se va face deodată de același notar public, iar dosarele se vor conexa și se va elibera un singur certificat de moștenitor. (3) În mod similar se poate proceda și pentru alți comorienți între care ar fi existat vocație succesorală reciprocă. (4) Competența teritorială a dezbaterii cauzelor succesorale ale comorienților aparține primului notar public sesizat, competent cu dezbaterea succesiunii oricăruia dintre decedați. (5) La stabilirea masei succesorale a fiecărui comorient vor participa moștenitorii tuturor persoanelor decedate, iar în succesiunea fiecărui decedat se vor stabili cele arătate la art. 253. Art. 242. În aplicarea art. 108 din lege, notarul public are în vedere urmă­toarele: a) în cazurile de repunere pe rol a cauzelor suspendate potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din lege, notarul public stabilește dacă toți succesibilii cu vocație la moștenire și‑au exercitat dreptul de opțiune succesorală și se prezintă la dezbateri în vederea eliberării certificatului de moștenitor; b) în cazurile de suspendare prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. b) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală, cauza urmând a fi repusă pe rol dacă a încetat cauza care a determinat suspendarea. Notarul public poate îndruma succesibilii care își contestă unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin să se adreseze unui mediator; c) în cazul prevăzut de art. 108 alin. (1) lit. c) din lege, notarul public suspendă procedura succesorală numai după prezentarea de către moștenitori a unei dovezi din care să rezulte că s‑au adresat instanței de judecată; d) raportat la dispoziția din art. 108 alin. (1) lit. d) din lege, notarul public dispune suspendarea cauzei succesorale în cazurile prevăzute de legislația în vigoare, cum ar fi: repunerea în termenul de opțiune succesorală, reducerea și prorogarea acestuia, opoziția la inventarul succesoral, opoziția la desemnarea custodelui bunurilor găsite cu ocazia inventarului, opoziția la desemnarea lichidatorului. Art. 243. (1) În aplicarea art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ține registrul de evidență a procedurilor succesorale, care le înscrie în acest registru. (2) Modul de repartizare a cauzelor succesorale transmise potrivit alin. (1) se stabilește de către președintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenți. Art. 244. (1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condițiile prevăzute de lege. (2) În cuprinsul procesului‑verbal de inventariere se menționează bunurile găsite în posesia defunctului. Cu privire la bunurile despre care se susține că sunt proprietatea altei persoane, se va menționa motivul pentru care se aflau în deținerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deținerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află și motivele pentru care se găsesc acolo. (3) În procesul‑verbal de inventariere se înscriu și mențiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut. (4) În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face și înainte de întocmirea inventarului, exceptându‑se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta. (5) Notarul public îl poate numi în calitate de custode sau de curator special pe unul dintre succesibili. (6) Inventarul succesoral se întocmește în mod obligatoriu în cazurile în care este cerut de oricare dintre părți, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul‑verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanțe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menționarea creditorilor. (7) Dacă unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul public îi îndrumă să se adreseze instanței de judecată de la locul deschiderii moștenirii. (8) Punerea sigiliilor, ca măsură de conservare a bunurilor, fie înainte de inventarierea acestora, fie la finalizarea operațiunii de inven­tariere, se face numai de către notarul public, după care acesta le va preda unui custode sau curator special stabilit potrivit NCC. (9) Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniții, materiale explozibile sau alte substanțe interzise, notarul public solicită de îndată intervenția organului de poliție, urmând ca acesta să le ridice pe bază de proces‑verbal care va fi atașat la procesul‑verbal de inventariere. (10) Pentru efectuarea inven­tarierii bunurilor succesorale aflate în circumscripția altei judecătorii se desemnează un notar public din circumscripția judecătoriei în raza căreia se află bunurile sau un împuternicit al acestuia. Notarul public va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată și cu acordul acestuia. Art. 245. (1) Înștiin­țarea succesibililor și, după caz, a legatarilor despre deces și măsurile de conservare se face de către notarul public prin citație, potrivit L. nr. 134/2010 privind NCPC, rep., cu modif. și compl. ult. (NCPC), procesul‑verbal de îndeplinire a procedurii citării făcând dovada despre înștiințare. (2) În succesiunile care urmează să fie declarate vacante, notarul public ia măsurile corespunzătoare de conservare și de administrare prevăzute de lege și solicită autorității adminis­trative competente desemnarea custodelui sau, după caz, a curatorului ce va fi numit în acest scop până la încheierea procedurii succesorale. (3) În cazul succesiunilor vacante, notarul public dispune expertizarea bunurilor mobile de artă sau confecționate din metale prețioase, pe cheltuiala succesiunii. Valorile astfel stabilite se înscriu în activul succesoral. Art. 246. (1) Notarul public citează persoanele cu vocație la moștenirea legală și, după caz, legatarii și executorul testamentar instituit, în condițiile legii, iar în caz de vacanță succesorală, autoritatea administrației publice locale competente. Pentru bunurile de pe teritoriul municipiului București se citează reprezentantul Primăriei Municipiului București. Neprezentarea autorității administrației publice locale, legal citată, la dezbaterea procedurii nu împiedică eliberarea certifi­catului de vacanță succesorală și comunicarea acestuia. (2) Citarea moștenitorilor și, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de moștenitor sau de legatar se întocmește la cerere, ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevo­cabile, în afară de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru anumite lămuriri. Art. 247. (1) Decla­rațiile de opțiune succesorală se înscriu în RNNEOS de către notarul public instrumentator la data autentificării acestora. Transmi­terea declarațiilor către registru se va face pe suport electronic, în condițiile stabilite de către administratorul registrelor naționale notariale. (2) Acceptarea succe­siunii de către moștenitorii prezenți se consemnează într‑o încheiere și nu se comunică la RNNEOS în vederea înscrierii. (3) Renunțarea la succesiune se face numai în formă autentică și se comunică în RNNEOS în vederea înscrierii. Art. 248. În cadrul procedurii succesorale, notarul public va verifica în RNNEOS existența opțiunilor succesorale înscrise în acesta, va lua act de înscrisurile de opțiune succesorală prezentate de părți și va consemna opțiunile succesorale ale moștenitorilor prezenți. Art. 249. În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește, pe baza declarațiilor părților, a documentelor prezentate și a dovezilor eliberate de RNNEOS, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moștenirea ori, după caz, legatul. Art. 250. (1) În cadrul dezbaterilor succesorale, succesibilii sau, după caz, legatarii prezenți declară în fața notarului public numărul și calitatea persoanelor cu vocație succesorală, precum și componența masei succesorale. Aceste declarații se consemnează în încheierea întocmită cu ocazia dezbaterilor succesorale, încheiere care se semnează și de către aceștia. (2) În cazul în care bunurile care au aparținut defunctului au fost deținute în cotă‑parte sau în devălmășie, notarul public va stabili, anterior emiterii certificatului de moștenitor, cota care a aparținut defunctului. Art. 251. (1) Legatarul cu titlu particular este obligat să răspundă de pasivul succesoral alături de moștenitorii legali sau testamentari cu vocație universală, în cazurile expres prevăzute de NCC, în limita valorii bunului care constituie obiect al legatului. (2) În lipsa moștenitorilor cu vocație universală ținuți să răspundă de pasivul succesoral, notarul public va elibera certificatul de moștenitor testamentar, făcând mențiune în încheierea finală că a informat legatarul de prevederile art. 1.114 alin. (3) NCC. Art. 252. În aplicarea art. 1.049 NCC, coroborat cu art. 106 alin. (2) din lege, în cazul dispozițiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de testator la instituțiile de credit, notarul public va proceda la întocmirea procesului‑verbal de constatare a stării materiale a înscrisului, respectiv la întocmirea procesului‑verbal de validare a dispoziției testamentare, în baza înscrisului original care cuprinde clauza testamentară, prezentat notarului public de către instituția de credit. Art. 253. (1) În cursul procedurii succesorale, notarul public întocmește o încheiere motivată pentru fiecare termen acordat, în care menționează părțile și martorii care s‑au prezentat, înscrisurile depuse, precum și măsurile luate în vederea soluționării cauzei, care va fi semnată de către rotarul public și, după caz, de cei prezenți. (2) Încheierea finală care constată îndeplinirea procedurii succesorale se redactează în prezența moștenitorilor și cuprinde două părți: a) în prima parte se consemnează: apelul nominal al moștenitorilor prezenți și al altor persoane participante la dezbaterea succesorală; îndeplinirea procedurii citării pentru moștenitorii absenți; declarațiile celor prezenți cu privire la numărul și calitatea moștenitorilor, existența unor testamente, precum și componența masei succesorale, a pasivului succesiunii și întinderea drepturilor succesorilor și ale legatarilor universali, cu titlu universal și cu titlu particular, după caz. Dacă în masa succesorală se includ bunuri deținute în proprietate comună, notarul public va stabili cota‑parte din drept ce a aparținut autorului și care urmează a fi inclusă în masa succesorală; b) în partea a doua se consemnează constatările notarului public cu privire la declarațiile moștenitorilor inserate în prima parte a încheierii, se stabilesc de către acesta valoarea activului și a pasivului succesiunii, valoarea activului net al succesiunii, moștenitorii și întinderea drepturilor lor, precum și onorariul perceput, tariful de publicitate imobiliară și, după caz, impozitul. (3) În cazul în care în masa succesorală există bunuri mobile, acestea vor fi evaluate de moștenitori printr‑o declarație inserată în încheierea finală sau, după caz, pe baza unei expertize întocmite de un expert autorizat în condițiile legii. (4) Notarul public nu poate elibera copie legalizată de pe încheierea finală. (5) Se pot elibera copii legalizate de pe orice înscris aflat în original la dosarul cauzei, inclusiv de pe procesul‑verbal de constatare a stării materiale a testamentului olograf și de pe cel de validare a acestuia.
Art. 254. În cazul succesiunilor succesive care se dezbat deodată se întocmește un singur certificat de moștenitor pentru toți defuncții, stabilindu‑se pentru fiecare dintre aceștia, în ordinea decesului lor, masa succe­sorală, precum și calitatea și drepturile fiecărui moștenitor sau legatar. Fiecare cauză succesorală va face obiectul
unui dosar distinct, iar certificatul de moștenitor pentru succesiuni succesive va primi un singur număr, dat în dosarul aceluia dintre defuncți care a decedat primul, celelalte dosare conexându‑se la acesta. Art. 255. (1) Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. Moștenitorii sezinari fac dovada proprietății asupra bunurilor moștenite cu certificatul de moștenitor. Certificatul de legatar, eliberat în condițiile legii, face dovada deplină a dreptului de proprietate al legatarilor particulari care au acceptat legatul. (2) Certificatul de moștenitor sau de legatar care cuprinde mențiuni privind bunuri imobile înscrise în cartea funciară se comunică, împreună cu o copie a extrasului de informare, biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru a fi înscris în registrul de carte funciară. (3) În cazul în care din declarația moștenitorilor rezultă că bunurile imobile din patrimoniul succesoral nu au fost înscrise în cartea funciară, notarul public va pune în vedere acestora să ceară îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Art. 256. În cazul eliberării unui certificat de executor testamentar, notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului testamentar, întinderea drepturilor și obligațiilor cu care a fost învestit de către testator, modalitățile de predare a legatelor și, după caz, de lichidare a pasivului succesoral. Art. 257. (1) Certifi­catul de moștenitor suplimentar se eliberează de notarul public care a eliberat primul certificat de moștenitor. Dacă notarul public nu mai este în funcție sau părțile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeași circumscripție a judecătoriei. În acest caz, dosarul inițial al cauzei se va transmite, prin intermediul Camerei, de la biroul notarial în arhiva căruia se află sau, după caz, din arhiva Camerei la notarul public care va instrumenta certificatul de moștenitor suplimentar, făcându‑se mențiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni. (2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral, notarul public va atașa la dosarul nou‑înregistrat dosarul anterior, cu excepția cazului în care pentru acesta s‑a împlinit termenul de păstrare și a fost predat potrivit legii. În acest din urmă caz, la dosarul nou‑înregistrat se va atașa în copie, după caz, încheierea finală și certificatul de moștenitor inițial. Art. 258. Dacă în masa succesorală sunt cuprinse părți sociale, părți de interes sau acțiuni, în scopul determinării valorii acestora, valoarea care se va include în masa succesorală este valoarea rezultată din evidențele financiar‑contabile ale societății sau, în cazul societăților listate la bursă, ale entităților care țin evidența în registrul acționarilor. Art. 259. (1) Erorile materiale constatate în lucrările dosarului succesoral sau în certificatul de moștenitor ori legatar, care nu impietează asupra drepturilor și calității moștenitorilor și legatarilor, se pot îndrepta prin încheiere de rectificare. (2) Dispozițiile privind îndreptarea erorilor materiale din actele și procedurile notariale se aplică în mod corespunzător”.


Art. 955. Felurile moștenirii

(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament.

(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.

  • VECHIUL CC: art. 650.


Art. 956. Actele juridice asupra moștenirii nedeschise

Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s‑ar putea dobândi la deschiderea moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 702 și art. 965 alin. (2).


Capitolul II. Condițiile generale ale dreptului de a moșteni (art. 957-962)
Art. 957. Capacitatea de a moșteni

(1) O persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Dispozițiile art. 36, 53 și 208 sunt aplicabile.

(2) Dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.

  • VECHIUL CC: art. 654 alin. (1).

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 21 D. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954).


Art. 958. Nedemnitatea de drept

(1) Este de drept nedemnă de a moșteni:

  1. a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a‑l ucide pe cel care lasă moștenirea;
  2. b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a‑l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele menționate la alin. (1) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr‑o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.

  • VECHIUL CC: art. 655.
  • LPA. Art. 93. Prevederile art. 958 și 959 NCC se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a NCC.


Art. 959. Nedemnitatea judiciară

(1) Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

  1. a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
  2. b) persoana care, cu rea‑credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
  3. c) persoana care, prin dol sau violență, l‑a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

(2) Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.

(3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(4) Atunci când condamnarea pentru faptele menționate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr‑o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

(6) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii poate introduce acțiunea prevăzută la alin. (2), în cazul în care, cu excepția autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai există alți succesibili. Dispozițiile alin. (2)‑(5) se aplică în mod corespunzător.

  • LPA. A se vedea art. 93 LPA (sub art. 958 NCC).


Art. 960. Efectele nedemnității

(1) Nedemnul este înlăturat atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară.

(2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moștenirii este considerată posesie de rea‑credință.

(3) Actele de conservare, precum și actele de administrare, în măsura în care profită moștenitorilor, încheiate între nedemn și terți, sunt valabile. De asemenea, se mențin și actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună‑credință, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile.

  • VECHIUL CC: art. 656‑658.


Art. 961. Înlăturarea efectelor nedemnității

(1) Efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr‑un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o declarație expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnității legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea.

(2) Efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.


Art. 962. Vocația la moștenire

Pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.


Titlul II. Moștenirea legală (art. 963-983)
Capitolul I. Capacitatea civilă a persoanei fizice (art. 963-964)
Art. 963. Moștenitorii legali

(1) Moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.

(2) Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

(3) În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 659 și 680.


Art. 964. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii

(1) Rudele defunctului vin la moște­nire în următoarea ordine:

  1. a) clasa întâi: descendenții;
  2. b) clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați;
  3. c) clasa a treia: ascendenții ordinari;
  4. d) clasa a patra: colateralii ordinari.

(2) Dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni.

(3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor pentru care legea dispune altfel.

(4) Între rudele din aceeași clasă și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel.

  • VECHIUL CC: art. 660‑663.


Capitolul II. Reprezentarea succesorală (art. 965-969)
Art. 965. Noțiune

Prin reprezentare succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s‑ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 664.


Art. 966. Domeniul de aplicare

(1) Pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului.

(2) În limitele prevăzute la alin. (1) și dacă sunt îndeplinite con­dițiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.

  • VECHIUL CC: art. 665‑666.


Art. 967. Condiții

(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii.

(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a‑l moșteni pe acesta.

(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el.


Art. 968. Efectul general al reprezentării succesorale

(1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină.

(2) Prin tulpină se înțelege:

– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire;

– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire.

(3) Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot
pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu‑se între ei în
mod egal.

  • VECHIUL CC: art. 667.


Art. 969. Efectul particular al reprezentării succesorale

(1) Copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le‑au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

(2) Raportul se face potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunea a 2‑a a cap. IV din titlul IV al pre­zentei cărți.


Capitolul III. Moștenitorii legali (art. 34-57)
Secțiunea 1. Soțul supraviețuitor (art. 970-974)
Art. 970. Condiții

Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă.


Art. 971. Vocația la moștenire a soțului supraviețuitor

(1) Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali.

(2) În absența persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 lit. e) L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Art. 972. Cota succesorală a soțului supraviețuitor

(1) Cota soțului supraviețuitor este de:

  1. a) un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului;
  2. b) o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenți privilegiați, cât și cu colaterali privi­legiați ai defunctului;
  3. c) o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului;
  4. d) trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenți ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

(2) Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.

(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) și (2) se împarte în mod egal între acestea.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 lit. a)‑d) L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Art. 973. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

(1) Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii.

(2) Dreptul de abitație este gratuit, inalienabil și insesizabil.

(3) Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.

(4) Dreptul de abitație se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor.

(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitație reglementat prin prezentul articol se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 4 L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 439/2014 (M. Of. nr. 580 din 4 august 2014): „14. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 973 alin. (4) NCC, Curtea reține că acestea reglementează pentru soțul supraviețuitor dreptul de abitație în casa în care a locuit cu defunctul până la data deschiderii succesiunii. Așadar, în cazul decesului unuia dintre soți, celălalt soț dispune de un drept de abitație asupra locuinței care a aparținut soțului decedat, dacă aceasta face parte din moștenire, iar soțul supraviețuitor nu are o locuință proprie. 15. Dreptul de abitație se stinge prin partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. În caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor, acest drept încetează chiar înainte de ieșirea din indiviziune. 16. Dreptul de abitație este un drept real, este gratuit, temporar, strict personal, inalienabil și insesizabil (nu poate fi urmărit de creditorii titularului acestui drept). 17. Ca și în L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944), abrogată prin dispozițiile art. 230 lit. j) L. nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a NCC (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011), în alin. (3) al art. 973, prevede că «Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.» Noțiunea de «locuință corespunzătoare» este privită în contextul L. locuinței nr. 114/1996, rep. (M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997), urmând să se țină seama de caracterul dinamic al acestei noțiuni. 18. În aceste condiții, critica de neconstituționalitate formulată de autoarea excepției este neîntemeiată. Este evident că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate privată consacrat prin art. 44 din Constituție, deoarece nu creează un real conflict cu dreptul de proprietate al celorlalți moștenitori și nicio inegalitate de tratament juridic a diferitelor categorii de moștenitori. 19. În temeiul dreptului la moștenire, soțul supraviețuitor vine în concurs cu orice clasă chemată la moștenire și are dreptul la o parte din moștenire a cărei întindere variază în funcție de clasa de moștenitori legali cu care vine în concurs. 20. Textul de lege atacat instituie o garanție pentru protecția soțului supraviețuitor, urmărind ca, pentru o perioadă de timp, acestuia să nu i se modifice condițiile de viață, în sensul în care ar putea fi privat, în mod nejustificat, de locuința în care a stat împreună cu soțul decedat. 21. Această reglementare, prin care ceilalți moștenitori suferă, temporar, o îngrădire în exercitarea unei prerogative a dreptului de proprietate, anume folosința, permite legiuitorului să asigure protecția și un trai decent soțului supraviețuitor, fără a atinge însă substanța dreptului. 22. În legătură cu acest aspect care privește limitele stabilite în interes privat în prevederile constituționale ale art. 44 alin. (7), CC, în jurisprudența sa constantă, concretizată prin D.C.C. nr. 121/2004 (M. Of. nr. 324 din 15 aprilie 2004), a statuat că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv”.


Art. 974. Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor

Când nu vine în concurs cu descen­denții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 5 L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor
    (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Secțiunea a 2-a. Descendenții defunctului (art. 975)
Art. 975. Dreptul de moștenire al descendenților

(1) Descendenții sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit.

(2) Descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie. Dispozițiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(3) În concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moștenire.

(4) Moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală.

  • VECHIUL CC: art. 669.


Secțiunea a 3-a. Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați (art. 976-981)
Art. 976. Vocația la moștenire a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați

(1) Ascen­denții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului.

(2) Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

(3) Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați vin la moștenire dacă descendenții nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Dispozițiile art. 963 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

  • VECHIUL CC: art. 670 alin. (1).


Art. 977. Împărțirea moștenirii între soțul supraviețuitor, ascendenții privilegiați și colateralii privi­legiați

(1) Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs atât cu ascendenți privilegiați, cât și cu colaterali privilegiați ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moștenire.

(2) Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moștenire.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 lit. b) și c) L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Art. 978. Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați

Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați se împarte între aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la moștenire, după cum urmează:

  1. a) în cazul în care la moștenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privi­legiați, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
  2. b) în cazul în care la moștenire vin 2 părinți, aceștia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
  • VECHIUL CC: art. 671 și 673.


Art. 979. Absența ascendenților privilegiați sau a colateralilor privilegiați

(1) În cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni, ascendenții privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a doua.

(2) În cazul în care ascendenții privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni, colateralii privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită clasei a doua.

  • VECHIUL CC: art. 672.


Art. 980. Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați

Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților privilegiați se împarte între aceștia în mod egal.

  • VECHIUL CC: art. 670 alin. (2).


Art. 981. Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați

(1) Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită colateralilor privilegiați se împarte între aceștia în mod egal.

(2) În cazul în care colateralii privilegiați vin la moștenire prin repre­zentare succesorală, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină.

(3) În cazul în care colateralii privilegiați sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă și cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) și (2).

(4) În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiați care sunt rude cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din moștenire ce li se cuvine.

  • VECHIUL CC: ART. 674.


Secțiunea a 4-a. Ascendenții ordinari (art. 982)
Art. 982. Dreptul de moștenire al ascendenților ordinari

(1) Ascendenții ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția părinților acestuia.

(2) Ascendenții ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascen­denții privilegiați și colateralii privi­legiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Dispozițiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(3) Ascendenții ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

(4) În concurs cu soțul supraviețuitor, ascendenții ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moștenire.

(5) Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților ordinari de același grad se împarte între aceștia în mod egal.

  • VECHIUL CC: art. 670 alin. (2).

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 1 lit. d) L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Secțiunea a 5-a. Colateralii ordinari (art. 983)
Art. 983. Dreptul de moștenire al colateralilor ordinari

(1) Cola­teralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.

(2) Colateralii ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascen­denții privilegiați, colateralii privilegiați și ascendenții ordinari nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Dispozițiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(3) Colateralii ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

(4) În concurs cu soțul supraviețuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moștenire.

(5) Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită colateralilor ordinari de același grad se împarte între aceștia în mod egal.

  • VECHIUL CC: art. 675.

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 1 lit. d) L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).

Titlul III. Liberalitățile (art. 984-1099)
Capitolul I. Dispoziții comune (art. 984-1010)
Secțiunea 1. Dispoziții preliminare (art. 984-986)
Art. 984. Noțiune și categorii

(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.

(2) Nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament.

  • VECHIUL CC: art. 800.


Art. 985. Donația

Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar.

  • VECHIUL CC: art. 801.


Art. 986. Legatul

Legatul este dispoziția testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate.

  • VECHIUL CC: art. 887.


Secțiunea a 2-a. Capacitatea în materie de liberalități (art. 987-992)
Art. 987. Capacitatea de folosință

(1) Orice persoană poate face și primi liberalități, cu respectarea regulilor privind capacitatea.

(2) Condiția capacității de a dispune prin liberalități trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul își exprimă consimțământul.

(3) Condiția capacității de a primi o donație trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă donația.

(4) Condiția capacității de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moștenirii testatorului.

  • VECHIUL CC: art. 808.


Art. 988. Lipsa capacității depline de exercițiu a dispunătorului

(1) Cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

(2) Sub sancțiunea nulității relative, nici chiar după dobândirea capacității depline de exercițiu persoana nu poate dispune prin liberalități în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanța de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situația în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului.

  • VECHIUL CC: art. 806‑807 și art. 809.


Art. 989. Desemnarea beneficiarului liberalității

(1) Sub sancțiunea nulității absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalității ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice.

(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalității poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalității îndată ce va fi posibil.

(3) Sub sancțiunea nulității absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terț dreptul de a‑l desemna pe beneficiarul liberalității sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terț.

(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un terț desemnat, la rândul său, tot de către dispunător.


Art. 990. Incapacitățile speciale

(1) Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):

  1. a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați;
  2. b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în privința preoților sau a altor persoane care acordau asistență religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.

(4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care moștenitorii au luat cunoștință de existența liberalității.

(5) În cazul în care dispunătorul s‑a restabilit, legatul devine valabil, iar acțiunea în anularea donației poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s‑a restabilit.

  • VECHIUL CC: art. 810.


Art. 991. Incapacitățile speciale în materia legatelor

Sunt anulabile legatele în favoarea:

  1. a) notarului public care a autentificat testamentul;
  2. b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
  3. c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1.043 alin. (2) și art. 1.047 alin. (3);
  4. d) agenților instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1.047;
  5. e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistență juridică la redactarea testamentului.


Art. 992. Simulația

(1) Sancțiunea nulității relative prevăzute la art. 988 alin. (2), art. 990 și 991 se aplică și liberalităților deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse.

(2) Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.

  • VECHIUL CC: art. 812.


Secțiunea a 3-a. Substituțiile fideicomisare (art. 993-1000)
Art. 993. Noțiune

Dispoziția prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege.

  • VECHIUL CC: art. 803.


Art. 994. Substituția fideicomisară

(1) O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligația instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalității și de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător.

(2) Instituitului i se aplică în mod corespunzător dispozițiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.

(3) Incapacitățile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul și cu substituitul.


Art. 995. Efectele cu privire la bunuri

(1) Sarcina prevăzută la art. 994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalității și care la data decesului instituitului pot fi identificate și se află în patrimoniul său.

(2) Atunci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte și asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc.

(3) Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităților de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleași formalități. În cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.


Art. 996. Drepturile substituitului

(1) Drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului.

(2) Substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității ca efect al voinței dispunătorului.

(3) Substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligației de administrare și de transmitere a bunurilor.


Art. 997. Garanțiile și asigurările

În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de garanții și încheierea unor contracte de asigurare.


Art. 998. Imputarea sarcinii asupra cotității disponibile

Dacă instituitul este moștenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală.


Art. 999. Acceptarea donației după decesul dispunătorului

Oferta de donație făcută substituitului poate fi acceptată de acesta și după decesul dispunătorului.


Art. 1.000. Ineficacitatea substituției

Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunță la beneficiul liberalității, bunul revine instituitului, cu excepția cazului în care s‑a prevăzut că bunul va fi cules de moștenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit.


Secțiunea a 4-a. Liberalitățile reziduale (art. 1001-1005)
Art. 1.001. Noțiune

Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donațiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.


Art. 1.002. Dreptul de dispoziție al instituitului

Liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu titlu oneros și nici să rețină bunurile ori sumele obținute în urma încheierii acestora.


Art. 1.003. Interdicția de a dispune cu titlu gratuit

(1) Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalități reziduale.

(2) Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donație. Cu toate acestea, atunci când este moștenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul donațiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.


Art. 1.004. Independența patrimonială a instituitului

Instituitul nu este ținut să dea socoteală dispună­torului ori moștenitorilor acestuia.


Art. 1.005. Aplicarea regulilor substituției fideicomisare

Dispozițiile prevăzute la art. 995, art. 996 alin. (2), art. 997, 999 și 1.000 sunt aplicabile liberalităților reziduale.


Secțiunea a 5-a. Revizuirea condițiilor și sarcinilor (art. 1006-1008)
Art. 1.006. Domeniul de aplicare

Dacă, din cauza unor situații imprevizibile și neimputabile benefi­ciarului, survenite acceptării liberalității, îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condițiilor.


Art. 1.007. Soluționarea cererii de revizuire

(1) Cu respectarea, pe cât posibil, a voinței dispună­torului, instanța de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale condițiilor sau ale sarcinilor care afectează liberalitatea ori să le grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalități.

(2) Instanța de judecată poate autoriza înstrăinarea parțială sau totală a obiectului liberalității, stabilind ca prețul să fie folosit în scopuri conforme cu voința dispunătorului, precum și orice alte măsuri care să mențină pe cât posibil destinația urmărită de acesta.


Art. 1.008. Înlăturarea efectelor revizuirii

Dacă motivele care au determinat revi­zuirea condițiilor sau a sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii.


Secțiunea a 6-a. Dispoziții speciale (art. 1009-1010)
Art. 1.009. Clauzele considerate nescrise

(1) Este considerată nescrisă clauza prin care, sub sancțiunea desființării liberalității sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea condițiilor sau a sarcinilor.

(2) De asemenea, este considerată nescrisă dispoziția testa­mentară prin care se prevede dezmoș­tenirea ca sancțiune pentru încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sau pentru contestarea dispozițiilor din testament care aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.


Art. 1.010. Confirmarea liberalităților

Confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților.


Capitolul II. Donația (art. 1011-1033)
Secțiunea 1. Încheierea contractului (art. 1011-1016)
Art. 1.011. Forma donației

(1) Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute.

(2) Nu sunt supuse dispoziției alin. (1) donațiile indirecte, cele deghizate și darurile manuale.

(3) Bunurile mobile care constituie obiectul donației trebuie enu­merate și evaluate într‑un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației.

(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al părților, însoțit de tradițiunea bunului.

  • VECHIUL CC: art. 813 și art. 827.
  • LPA. Art. 94. Plafonul valoric al bunurilor mobile corporale prevăzut la art. 1.011 alin. (4) NCC va fi actualizat periodic, prin hotărâre a Guvernului.


Art. 1.012. Înregistrarea donației autentice

În scop de informare a persoanelor care justifică existența unui interes legitim, notarul care autentifică un contract de donație are obligația să înscrie de îndată acest contract în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.


Art. 1.013. Formarea contractului

(1) Oferta de donație poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.

(2) Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moștenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.

(3) Oferta de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu se acceptă de către repre­zentantul legal.

(4) Oferta de donație făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviințarea ocrotitorului legal.

  • VECHIUL CC: art. 814‑816.


Art. 1.014. Promisiunea de donație

(1) Sub sancțiunea nulității absolute, promisiunea de donație este supusă formei autentice.

(2) În caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donație nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune‑interese echivalente cu cheltuielile pe care le‑a făcut și avantajele pe care le‑a acordat terților în considerarea promisiunii.


Art. 1.015. Principiul irevocabilității

(1) Donația nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voința sa.

(2) Astfel, este lovită de nulitate absolută donația care:

  1. a) este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului;
  2. b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le‑ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație;
  3. c) conferă donatorului dreptul de a denunța unilateral contractul;
  4. d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privința acestei părți.
  • VECHIUL CC: art. 801 și art. 822‑824.


Art. 1.016. Întoarcerea convențională

(1) Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât și descendenții săi ar predeceda donatorului.

(2) În cazul în care donația are ca obiect bunuri supuse unor formalități de publicitate, atât dreptul donatarului, cât și dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalități.

  • VECHIUL CC: art. 825.


Secțiunea a 2-a. Efectele donației (art. 1017-1019)
Art. 1.017. Răspunderea donatorului

În executarea donației, dispunătorul răspunde numai pentru dol și culpă gravă.


Art. 1.018. Garanția contra evicțiunii

(1) Donatorul nu răspunde pentru evicțiune decât dacă a promis expres garanția sau dacă evicțiunea decurge din fapta sa ori dintr‑o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut‑o și nu a comunicat‑o donatarului la încheierea contractului.

(2) În cazul donației cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru evicțiune ca și vânzătorul.

  • VECHIUL CC: art. 828.


Art. 1.019. Garanția contra viciilor ascunse

(1) Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.

(2) Totuși, dacă a cunoscut viciile ascunse și nu le‑a adus la cunoștința donatarului la încheierea contractului, donatorul este ținut să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii.

(3) În cazul donației cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca și vânzătorul.


Secțiunea a 3-a. Revocarea donației (art. 1020-1029)
§1. Dispoziții comune (art. 1020-1022)
Art. 1.020. Cauzele de revocare

Donația poate fi revocată pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s‑a obligat donatarul.

  • VECHIUL CC: art. 829.
  • LPA. Art. 96. Prevederile art. 829 din CC 1864 nu se aplică în cazul în care copilul s‑a născut după intrarea în vigoare a NCC.


Art. 1.021. Modul de operare

Revocarea pentru ingratitudine și pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept.

  • VECHIUL CC: art. 832.


Art. 1.022. Revocarea promisiunii de donație

(1) Promisiunea de donație se revocă de drept dacă anterior executării sale se ivește unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1023.

(2) De asemenea, promisiunea de donație se revocă de drept și atunci când, anterior executării sale, situația materială a promitentului s‑a deteriorat într‑o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.


§2. Revocarea pentru ingratitudine (art. 1023-1026)
Art. 1.023. Cazuri

Donația se revocă pentru ingratitudine în urmă­toarele cazuri:

  1. a) dacă donatarul a atentat la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții inten­ționează să atenteze, nu l‑a înștiințat;
  2. b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator;
  3. c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându‑se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donației.
  • VECHIUL CC: art. 831.


Art. 1.024. Cererea de revocare

(1) Dreptul la acțiunea prin care se solicită revocarea pentru ingrati­tudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine.

(2) Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moștenitorilor.

(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moștenitorii donatorului, cu excepția cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moștenitorii pot introduce acțiunea în revocare în termen de un an de la data morții donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.

(4) Acțiunea pornită de donator poate fi continuată de moștenitorii acestuia.

  • VECHIUL CC: art. 833.


Art. 1.025. Efectele generale ale revocării

(1) În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluționării cauzei.

(2) În urma revocării donației pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le‑a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donației.

  • VECHIUL CC: art. 834 alin. (2).


Art. 1.026. Efectele speciale ale revocării

Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privința drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună‑credință și nici asupra garanțiilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalități de publicitate, dreptul terțului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente.

  • VECHIUL CC: art. 834 alin. (1).


§3. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii (art. 1027-1029)
Art. 1.027. Acțiunile în caz de neexecutare a sarcinii

(1) Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s‑a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației.

(2) În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcinii.

(3) Dreptul la acțiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donației se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.


Art. 1.028. Întinderea obligației de executare

Donatarul este ținut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.


Art. 1.029. Efecte

Când donația este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patri­moniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispo­zițiilor art. 1.648.

  • VECHIUL CC: art. 830.


Secțiunea a 4-a. Donațiile făcute viitorilor soți în vederea căsătoriei și donațiile între soți (art. 1030-1033)
Art. 1.030. Caducitatea donațiilor

Donațiile făcute viitorilor soți sau unuia dintre ei, sub condiția înche­ierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.


Art. 1.031. Revocabilitatea donației între soți

Orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei.

  • VECHIUL CC: art. 937.


Art. 1.032. Nulitatea donației între soți

Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donației făcute soțului de rea‑credință.


Art. 1.033. Donațiile simulate

(1) Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți.

(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.

  • VECHIUL CC: art. 938 și art. 940.

Capitolul III. Testamentul (art. 1034-1085)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 1034-1039)
Art. 1.034. Noțiune

Testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.

  • VECHIUL CC: art. 802.


Art. 1.035. Conținutul testamentului

Testamentul conține dispoziții referitoare la patrimoniul succe­soral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziții sau chiar și în lipsa unor asemenea dispoziții, testamentul poate să conțină dispoziții referitoare la partaj, revocarea dispozițiilor testamentare anterioare, dezmoștenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moștenitorilor legali și alte dispoziții care produc efecte după decesul testatorului.


Art. 1.036. Testamentul reciproc

Sub sancțiunea nulității absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț.

  • VECHIUL CC: art. 857.


Art. 1.037. Proba testamentului

(1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.

(2) Dacă testamentul a dispărut printr‑un caz fortuit sau de forță majoră ori prin fapta unui terț, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieții sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.


Art. 1.038. Consimțământul testatorului

(1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat.

(2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta.


Art. 1.039. Interpretarea testamentului

(1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.

(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.

(3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensația creanței sale.


Secțiunea a 2-a. Formele testamentului (art. 1040-1050)
Art. 1.040. Formele testamentului ordinar

Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.

  • VECHIUL CC: art. 858.


Art. 1.041. Testamentul olograf

Sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului.

  • VECHIUL CC: art. 859.


Art. 1.042. Deschiderea testamentului olograf

(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condițiile legii speciale, la deschiderea și validarea testamentului olograf și îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului și starea în care se găsește se constată prin proces‑verbal.

(3) Cei interesați pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.

(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înțele­gerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.

  • VECHIUL CC: art. 892.


Art. 1.043. Testamentul autentic

(1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.

(2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.

  • VECHIUL CC: art. 860.


Art. 1.044. Întocmirea testamentului autentic

(1) Testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului, care se îngrijește de scrierea actului și apoi i‑l citește sau, după caz, i‑l dă să îl citească, menționându‑se expres îndeplinirea acestor formalități. Dacă dispunătorul își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va fi citit de către notar.

(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință.

(3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar.


Art. 1.045. Autentificarea în situații particulare

(1) În cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face mențiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură. Mențiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezența a 2 martori, această formalitate suplinind absența semnăturii testatorului.

(2) Declarația de voință a surdului, mutului sau surdomutului, știutori de carte, se va da în scris în fața notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a mențiunii „consimt la prezentul act, pe care l‑am citit”.

(3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declarația de voință se va lua prin interpret, dispozițiile alin. (1) aplicându‑se în mod corespunzător.

(4) Pentru a lua consimțământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s‑a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea de autentificare.

  • VECHIUL CC: art. 866‑867.
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. nr. 36/1995: Art. 95. (1) Declarația de voință a surdului, mutului sau surdomutului, știutori de carte, se va da în scris în fața notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a mențiunii «consimt la prezentul act, pe care l‑am citit». (2) Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declarația de voință se va lua prin interpret. (3) Pentru a lua consimțământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s‑a citit înscrisul și dacă cele auzite reprezintă voința sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare. Art. 96. (1) În cazul acelora care, din pricina infir­mității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimțământul numai în prezența a 2 martori‑asistenți, această formalitate suplinind absența semnăturii părții. (2) Martorii‑asistenți vor fi identificați și vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face mențiunea că aceștia au fost prezenți la citirea actului de către părți sau, după caz, de către notarul public și la luarea consimțământului. (3) Nu poate fi martor‑asistent persoana care: a) nu a împlinit 18 ani; b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar; c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă; d) este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna”.


Art. 1.046. Înregistrarea testamentului autentic

În scop de informare a persoanelor care justifică existența unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligația să îl înscrie, de îndată, în Registrul național notarial ținut în format electronic, potrivit legii. Informații cu privire la existența unui testament se pot da numai după decesul testatorului.

  • LPA. Art. 95. Înlăturarea efectelor nedemnității prin testament autentic sau printr‑un act autentic notarial este supusă înscrierii în Registrul național notarial prevăzut la art. 1.046 NCC.


Art. 1.047. Testamentele privilegiate

(1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situații speciale:

  1. a) în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepționale;
  2. b) în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus acelorași condiții;
  3. c) în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa unui notar public;
  4. d) în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într‑o instituție sanitară în care notarul public nu are acces.

(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezența a 2 martori.

(3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator și de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l‑a împiedicat să semneze.

(4) Dispozițiile alin. (3) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

(5) Prevederile art. 1.042 se aplică în mod corespunzător și în privința testamentului privilegiat.

  • VECHIUL CC: art. 868‑870 și art. 872‑886.


Art. 1.048. Caducitatea testamentelor privilegiate

(1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într‑o stare în care nu îi este cu putință să testeze.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică dispoziției testamentare prin care se recunoaște un copil.

  • VECHIUL CC: art. 871 și art. 882.


Art. 1.049. Testamentul sumelor și valorilor depozitate

(1) Dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituții.

(2) Instituțiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătorești ori a certificatului de moștenitor care constată valabilitatea dispoziției testamentare și calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport și reducțiune fiind aplicabile.

(3) Instituțiile de credit au obligația ca, la instituirea de către clienții acestora a unei dispoziții testa­mentare, să comunice, de îndată, mențiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1.046.

  • DISPOZIȚII CONEXE. OMJ nr. 1903/C/2011 privind condițiile de formă necesare pentru valabilitatea dispozițiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienții instituțiilor de credit (M. Of. nr. 684 din 27 septembrie 2011): „Art. 1. (1) Deponentul unor sume de bani, valori sau titluri de valoare la o instituție de credit poate dispune de acestea, pentru cauza de moarte, printr‑o dispoziție testamentară cuprinsă în cadrul convenției încheiate cu instituția de credit. (2) Dispoziția testamentară întocmită în condițiile arătate la alin. (1) poate avea ca obiect numai sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de testator la acea instituție de credit. Art. 2. (1) Sub sancțiunea nulității absolute, testatorul va completa prin scriere olografă clauza cuprinzând dispoziția testamentară, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Dispoziția testamentară cuprinde desemnarea directă sau indirectă a beneficiarului acesteia, obiectul, semnătura testatorului, precum și data întocmirii. (3) În cazul în care testatorul nu poate completa prin scriere olografă clauza cuprinzând dispoziția testamentară, acesta va fi îndrumat de către funcționarii instituției de credit să încheie un testament autentic. Art. 3. (1) Desemnarea beneficiarului clauzei testamentare trebuie să conțină suficiente elemente de identificare, astfel încât acesta să poată fi determinat sau determinabil la momentul deschiderii moștenirii. (2) Atunci când este posibil, beneficiarul/beneficiarii dispoziției testamentare va fi identificat/vor fi identificați prin următoarele elemente: numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, clauza testamentară va cuprinde și codul numeric personal sau, în cazul persoanelor juridice, atributele de identificare ale acestora, dacă acestea sunt cunoscute de testator. Art. 4. Dispoziția testamentară se completează, se semnează și se datează de către testator numai în prezența a 2 funcționari ai instituției de credit, special împuterniciți în acest scop, care semnează convenția alături de testator. Art. 5. (1) Instituția de credit are obligația de a comunica de îndată Uniunii Naționale a Notarilor Publici datele necesare înscrierii dispoziției testamentare în Registrul național notarial. (2) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul modificării, revocării sau al retractării revocării dispoziției testamentare de către testator, precum și în cazul în care, până la data decesului testatorului, contul curent, depozitul sau alt instrument bancar în care au fost depuse de către acesta sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare a fost lichidat. (3) Procedura comunicării și înscrierii datelor în Registrul național notarial se stabilește de către Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și va fi adusă la cunoștința instituțiilor de credit prin postarea pe pagina de internet a acesteia. Art. 6. Instituția de credit va putea proceda la predarea legatului al cărui obiect îl constituie sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare numai în baza hotărârii judecătorești sau, după caz, a certificatului de moștenitor prin care se constată valabilitatea dispoziției testa­mentare și calitatea de legatar. Art. 7. Instituția de credit are obligația de a furniza de îndată, la solicitarea instanței de judecată sau a notarului public, în cadrul dezbaterii procedurii succesorale, toate informațiile cu privire la sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de către defunct. Art. 8. Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către instituțiile de credit și de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Art. 9. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data intrării în vigoare a L. nr. 287/2009 privind NCC, rep.

Anexă

Cuprinsul dispoziției testamentare încorporate

în convenția încheiată cu instituția de credit

Subsemnatul…, domiciliat în .., str. … nr. … bl. …, sc. …, et. …, ap. …, sectorul/județul …., posesor al … seria … nr. . …, cod numeric personal …, eliberat la data de … de către …, în cazul morții mele dispun următoarele:

Las …1 ce se va găsi în patrimoniul meu la data decesului și care face obiectul prezentei convenții încheiate cu …2 lui … (numele sau, după caz, denumirea) . … , domiciliat în/având sediul în …, str. … nr. …, bl. …, sc. ….., et. …, ap. …, sectorul/județul …, posesor al … seria … nr. …, cod numeric personal …, alte atribute de identificare . …, pe care îl institui în temeiul art. 986 și 1.049 din Legea nr. 287/2009 privind Cod civil, republicată, legatar cu titlu particular.

Data:

Semnătura:

___

1 Se completează cu suma de bani, valoarea sau titlul de valoare depus la instituția de credit.

2 Se completează cu denumirea instituției de credit.


Art. 1.050. Conversiunea formei testamentare

Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară.


Secțiunea a 3-a. Revocarea voluntară a testamentului (art. 1051-1053)
Art. 1.051. Revocarea voluntară expresă

(1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr‑un act autentic notarial sau printr‑un testament ulterior.

(2) Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într‑o formă diferită de aceea a testamentului revocat.

(3) Revocarea expresă a testamentului făcută printr‑un act autentic notarial sau printr‑un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul național notarial prevăzut la art. 1.046.

  • VECHIUL CC: art. 920.


Art. 1.052. Revocarea voluntară tacită

(1) Testatorul poate revoca testamentul olograf și prin distru­gerea, ruperea sau ștergerea sa. Ștergerea unei dispoziții a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții. Modificările realizate prin ștergere se semnează de către testator.

(2) Distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de ase­menea revocarea, cu condiția ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.

(3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conține dispoziții contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.

  • VECHIUL CC: art. 921‑922.


Art. 1.053. Retractarea revocării

(1) Dispoziția revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament.

(2) Retractarea unei dispoziții revocatorii înlătură efectele revocării, cu excepția cazului în care testatorul și‑a manifestat voința în sens contrar sau dacă această intenție a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Dispozițiile art. 1.051 alin. (3) rămân aplicabile.

(3) Retractarea unei dispoziții revocatorii făcută printr‑un act autentic notarial sau printr‑un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul național notarial prevăzut la art. 1.046.


Secțiunea a 4-a. Legatul (art. 1054-1073)
§1. Categorii de legate (art. 1054-1057)
Art. 1.054. Clasificarea legatelor

(1) Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.

(2) Legatul poate fi pur și simplu, cu termen, sub condiție sau cu sarcină.


Art. 1.055. Legatul universal

Legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire.

  • VECHIUL CC: art. 888.


Art. 1.056. Legatul cu titlu universal

(1) Legatul cu titlu universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii.

(2) Prin fracțiune a moștenirii se înțelege:

  1. a) fie proprietatea unei cote‑părți din aceasta;
  2. b) fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote‑părți din moștenire;
  3. c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote‑părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor.
  • VECHIUL CC: art. 894 alin. (1).


Art. 1.057. Legatul cu titlu particular

Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.

  • VECHIUL CC: art. 894 alin. (2).


§2. Efectele legatelor (art. 1058-1067)
Art. 1.058. Fructele bunurilor ce constituie obiectul legatului

Legatarul are dreptul la fructele bunurilor moștenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privința sa, cu excepția cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună‑credință.

  • VECHIUL CC: art. 890 și art. 898.


Art. 1.059. Drepturile legatarului cu titlu particular

(1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii.

(2) Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanțe asupra moștenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie.

  • VECHIUL CC: art. 899 alin. (1) și art. 908.


Art. 1.060. Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular

(1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăși valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i‑au fost lăsate prin legat sau valoarea lor.

(2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat și a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moștenirii.


Art. 1.061. Accesoriile bunului care constituie obiectul unui legat cu titlu particular

(1) Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii.

(2) Legatul cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terț după întocmirea testamentului.

(3) Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creșteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziționarea altor bunuri în cadrul unei universalități se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.

  • VECHIUL CC: art. 903‑904.


Art. 1.062. Legatul rentei viagere sau al unei creanțe de întreținere

Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanță de întreținere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moștenirii.


Art. 1.063. Legatul alternativ

În cazul în care legatarului cu titlu particular i‑a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terț.


Art. 1.064. Legatul bunului altuia

(1) Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparține unei alte persoane decât testatorul și nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii, atunci se aplică dispozițiile prezentului articol.

(2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu este al său, legatul este anulabil.

(3) În cazul în care testatorul a știut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 906‑907.


Art. 1.065. Legatul conjunctiv

(1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin același testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

(2) În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalți legatari.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică și atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmem­brământ al dreptului de proprietate.

  • VECHIUL CC: art. 929.


Art. 1.066. Cheltuielile predării legatului

În lipsa unei dispoziții testamentare sau legale contrare, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale.

  • VECHIUL CC: art. 901.


Art. 1.067. Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari

(1) Creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prioritate față de legatari.

(2) Dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le execute.

(3) În cazul în care, fără a se cunoaște anumite datorii sau sarcini ale moștenirii, a fost executat un legat, moștenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.

  • VECHIUL CC: art. 909.


§3. Ineficacitatea legatelor (art. 1068-1073)
Art. 1.068. Revocarea voluntară a legatului

(1) Legatele sunt supuse dispozițiilor privind revocarea voluntară a testamentului.

(2) Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimțită de către testator, chiar dacă este afectată de modalități, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s‑a înstrăinat.

(3) Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:

  1. a) este determinată de incapacitatea sau vicierea voinței testatorului; ori
  2. b) înstrăinarea reprezintă o donație în favoarea beneficiarului legatului și nu s‑a făcut sub condiții sau cu sarcini substanțial diferite de acelea care afectează legatul.

(4) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.

  • VECHIUL CC: art. 923.


Art. 1.069. Revocarea judecătorească

(1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinței testatorului, eficacitatea legatului este condiționată de executarea sarcinii.

(2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată și pentru ingratitudine în următoarele cazuri:

  1. a) dacă legatarul a atentat la viața testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l‑a înștiințat;
  2. b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
  • VECHIUL CC: art. 930.


Art. 1.070. Termenul de prescripție

Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată.

  • VECHIUL CC: art. 931.


Art. 1.071. Caducitatea legatului

Orice legat devine caduc atunci când:

  1. a) legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii;
  2. b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii;
  3. c) legatarul este nedemn;
  4. d) legatarul renunță la legat;
  5. e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
  6. f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul.
  • VECHIUL CC: art. 924‑925 și art. 927‑928.


Art. 1.072. Destinația bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace

Ineficacitatea legatului din cauza nulității, revocării, caducității sau desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul.


Art. 1.073. Regimul legatului‑sarcină

Cu excepția cazului prevăzut la art. 1.071 lit. f), caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat‑sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligați să execute legatul‑sarcină.


Secțiunea a 5-a. Dezmoștenirea (art. 1074-1076)
Art. 1.074. Noțiune

(1) Dezmoștenirea este dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali.

(2) Dezmoștenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau mai multor moștenitori legali și indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari.


Art. 1.075. Efectele

(1) În cazul dezmoștenirii soțului supraviețuitor, moștenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moștenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soțului supravie­țuitor ca urmare a dezmoștenirii.

(2) Dacă, în urma dezmoștenirii, pe lângă soțul supraviețuitor, vin la moștenire atât cel dezmoștenit, cât și acela care beneficiază de dezmoștenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soțului supraviețuitor și a cotei celui dezmoștenit.

(3) Atunci când, în urma dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit.

(4) Dacă, în urma dezmoștenirii, o persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s‑ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți.

(5) Dispozițiile prevăzute la alin. (1)‑(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.


Art. 1.076. Nulitatea

(1) Dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.

(2) Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii.


Secțiunea a 6-a. Execuțiunea testamentară (art. 1077-1085)
Art. 1.077. Desemnarea și misiunea executorului

(1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu‑le împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare. Executorul testa­mentar poate fi desemnat și de către un terț determinat prin testament.

(2) Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, oricare dintre ei poate acționa fără concursul celorlalți, cu excepția cazului în care testatorul a dispus altfel sau le‑a împărțit atribuțiile.

(3) Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declarație autentică notarială.

  • VECHIUL CC: art. 910 și art. 918.


Art. 1.078. Capacitatea executorului

Persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate fi executor testamentar.

  • VECHIUL CC: art. 913 și art. 915.


Art. 1.079. Dreptul de administrare

(1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moștenirii, chiar dacă testatorul nu i‑a conferit în mod expres acest drept.

(2) Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.

(3) Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanța de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

  • VECHIUL CC: art. 911.
  • LPA. Art. 97. Execuțiunile testamentare începute înainte de data intrării în vigoare a NCC nu pot dura mai mult de 2 ani calculați de la această dată, cu posibilitatea de prelungire în condițiile art. 1.079 alin. (3) NCC.


Art. 1.080. Puterile executorului

(1) Executorul testamentar:

  1. a) va cere, în condițiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moștenitori sunt și minori, persoane puse sub interdicție judecătorească sau dispărute;
  2. b) va stărui a se face inventarul bunurilor moștenirii în prezența sau cu citarea moștenitorilor;
  3. c) va cere instanței să încuviințeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanța va putea încuviința vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moștenitori rezervatari;
  4. d) va depune diligențe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestație, pentru a apăra vali­ditatea sa;
  5. e) va plăti datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviințarea instanței;
  6. f) va încasa creanțele moștenirii.

(2) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moștenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toți moștenitorii.

  • VECHIUL CC: art. 916 alin. (1)‑(4).
  • LPA. Art. 98. În cazul moștenirilor care se deschid după data intrării în vigoare a NCC, executorii cu sau fără sezină, instituiți prin testamente anterioare acestei date, au atribuțiile prevăzute la art. 1.080 NCC, cu excepția cazului în care atribuțiile au fost limitate expres de testator.


Art. 1.081. Transmiterea execuțiunii

(1) Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise.

(2) Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcții determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcție.

  • VECHIUL CC: art. 917.


Art. 1.082. Obligația de a da socoteală și răspunderea executorului

(1) La sfârșitul fiecărui an și la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moștenitori rezervatari. Această obligație se transmite moștenitorilor executorului.

(2) Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispozițiilor testamentare.

(3) Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepția cazului în care testatorul le‑a împărțit atribuțiile și fiecare dintre ei s‑a limitat la misiunea încredințată.

  • VECHIUL CC: art. 916 alin. (5) și art. 918 alin. (2).


Art. 1.083. Remunerația executorului

Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remunerație în sarcina moștenirii.


Art. 1.084. Suportarea cheltuielilor

Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 919.


Art. 1.085. Încetarea execuțiunii

Execuțiunea testamentară poate înceta:

  1. a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
  2. b) prin renunțare în forma unei declarații autentice notariale;
  3. c) prin decesul executorului testamentar;
  4. d) prin punerea sub interdicție judecătorească a executorului testamentar;
  5. e) prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își îndeplinește misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător;
  6. f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanța decide prelungirea termenului.
  • VECHIUL CC: art. 917.

Capitolul IV. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă și reducțiunea liberalităților excesive (art. 1086-1099)
Secțiunea 1. Rezerva succesorală și cotitatea disponibilă (art. 1086-1090)
Art. 1.086. Noțiunea de rezervă succesorală

Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.


Art. 1.087. Moștenitorii rezervatari

Sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului.

  • VECHIUL CC: art. 841‑843.

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 2 L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Art. 1.088. Întinderea rezervei succesorale

Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s‑ar fi cuvenit ca moștenitor legal.

  • VECHIUL CC: art. 843.


Art. 1.089. Noțiunea de cotitate disponibilă

Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități.


Art. 1.090. Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor

(1) Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin.

(2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit
art. 1.089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la
alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor.

  • VECHIUL CC: art. 939.


Secțiunea a 2-a. Reducțiunea liberalităților excesive (art. 1091-1099)
Art. 1.091. Stabilirea rezervei succesorale și a cotității dispo­nibile

(1) Valoarea masei succesorale, în funcție de care se determină rezerva succesorală și cotitatea disponibilă, se stabilește astfel:

  1. a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;
  2. b) determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;
  3. c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea.

(2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moștenirii a bunurilor donate, ținându‑se însă cont de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donație. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii. Totuși, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l‑a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii.

(3) Nu se va ține seama în stabilirea rezervei de darurile obișnuite, de donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici de cheltuielile de nuntă.

(4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s‑a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare.

(5) Rezerva succesorală și cotitatea disponibilă se calculează în funcție de valoarea stabilită potrivit
alin. (1). La stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obli­gați la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2).

  • VECHIUL CC: art. 759, art. 845 și art. 849.


Art. 1.092. Modul de operare

După deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succe­sorală sunt supuse reducțiunii, la cerere.

  • VECHIUL CC: art. 847.


Art. 1.093. Persoanele care pot cere reducțiunea

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari.

  • VECHIUL CC: art. 848.


Art. 1.094. Căile de realizare a reducțiunii

(1) Reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați.

(2) În lipsa unei asemenea învoieli, reducțiunea poate fi invocată în fața instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune, după caz.

(3) În cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut‑o și profită numai acestuia.


Art. 1.095. Termenul de prescripție

(1) Dreptul la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților.

(2) În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv.

(3) Excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv.


Art. 1.096. Ordinea reducțiunii

(1) Legatele se reduc înaintea donațiilor.

(2) Legatele se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate.

(3) Donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

(4) Donațiile concomitente se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donații vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donații.

(5) Dacă beneficiarul donației care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducțiunea donației anterioare.

  • VECHIUL CC: art. 850‑853.


Art. 1.097. Efectele reducțiunii

(1) Reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

(2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură.

(3) Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr‑o cauză imputabilă donatarului.

(4) Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă.

(5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc.

(6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

  • VECHIUL CC: art. 765, art. 770 și art. 854.


Art. 1.098. Reducțiunea unor liberalități speciale

(1) Dacă donația sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori întreținere viageră, moștenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotității disponibile în favoarea beneficiarului liberalității, fie de a solicita reducțiunea potrivit dreptului comun.

(2) Dacă moștenitorii rezervatari nu se înțeleg asupra opțiunii, reducțiunea se va face potrivit dreptului comun.

  • VECHIUL CC: art. 844.


Art. 1.099. Imputarea liberalităților

(1) Dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii.

(2) Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile. Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul și, dacă o depășește, este supus reducțiunii.

(3) Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotității disponibile. În toate cazurile, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducțiunii.

(4) Dacă există mai multe liberalități, imputarea se face potrivit alin. (1)‑(3), ținând seama și de ordinea reducțiunii liberalităților excesive.

  • VECHIUL CC: art. 770 alin. (1), art. 847 și art. 851.


Titlul IV. Transmisiunea și partajul moștenirii (art. 1100-1163)
Capitolul I. Transmisiunea moștenirii (art. 1100-1134)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 1100-1105)
Art. 1.100. Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil

(1) Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.

(2) Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și‑a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.

  • VECHIUL CC: art. 685‑686.


Art. 1.101. Caracterele juridice ale opțiunii

Sub sancțiunea nulității absolute, opțiunea succesorală este indivizibilă și nu poate fi afectată de nicio modalitate.


Art. 1.102. Vocația multiplă la moștenire

(1) Moștenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocații la moștenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opțiune distinct.

(2) Legatarul chemat la moștenire și ca moștenitor legal își va putea exercita opțiunea în oricare dintre aceste calități. Dacă, deși nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s‑ar fi cuvenit legatarului ca moștenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.


Art. 1.103. Termenul de opțiune succesorală

(1) Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.

(2) Termenul de opțiune curge:

  1. a) de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s‑a produs după deschiderea moștenirii;
  2. b) de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
  3. c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii;
  4. d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.

(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI‑a referitoare la suspendarea și repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

  • VECHIUL CC: art. 700.


Art. 1.104. Prorogarea termenului

(1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul‑verbal de inventariere.

(2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea.

  • VECHIUL CC: art. 706.


Art. 1.105. Retransmiterea dreptului de opțiune

(1) Moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea autorului lor.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renunță profită celorlalți moștenitori ai autorului său.

  • VECHIUL CC: art. 692.


Secțiunea a 2-a. Acceptarea moștenirii (art. 1106-1119)
Art. 1.106. Libertatea acceptării moștenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine.

  • VECHIUL CC: art. 686.


Art. 1.107. Acceptarea moștenirii de către creditori

Creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor.


Art. 1.108. Felurile acceptării

(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.

(2) Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr‑un înscris autentic sau sub semnătură privată.

(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor.

  • VECHIUL CC: art. 689.


Art. 1.109. Înregistrarea actelor de acceptare

În situația în care acceptarea este făcută printr‑un înscris autentic, declarația de acceptare se va înscrie în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.


Art. 1.110. Actele cu valoare de acceptare tacită

(1) Actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:

  1. a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
  2. b) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;
  3. c) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.

(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire.

(3) Actele de conservare, supraveghere și de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s‑au efectuat nu rezultă că succesibilul și‑a însușit prin ele calitatea de moștenitor.

(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 690‑691.


Art. 1.111. Declarația de neacceptare

Succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate avea semnificația acceptării moștenirii, dar care dorește ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declarație autentică notarială.


Art. 1.112.) Prezumția de renunțare

) Art. 1.112 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. V pct. 1 din L. nr. 138/2014.

(1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și‑a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103.

(2) Prezumția de renunțare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moștenirii, dacă succesibilul, citat în condițiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală. Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, și precizarea că, dacă succesibilul nu și‑a exercitat dreptul de a accepta moștenirea în termenul de decădere prevăzut la art. 1.103, este prezumat că renunță la moștenire.


Art. 1.113. Reducerea termenului de opțiune

(1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.

(2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.


Art. 1.114. Efectele acceptării

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului.

(2) Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.

(3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile și sarcinile moștenirii. Prin excepție, el răspunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:

  1. a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
  2. b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de către testator și nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalități;
  3. c) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor moștenirii.

(4) În cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subro­gației pot fi afectate stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii.

  • VECHIUL CC: art. 688 și art. 774‑775.


Art. 1.115. Întocmirea inventarului

(1) Succesibilii, creditorii moștenirii și orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moștenirii.

(2) Dacă succesibilii sau persoanele care dețin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanța judecătorească de la locul deschiderii moștenirii.

(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor și al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanța de judecată competentă.


Art. 1.116. Procesul‑verbal de inventariere

(1) Procesul‑verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moștenirii.

(2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menționa separat.

(3) În inventar se cuprind mențiuni privind pasivul succesoral.

(4) Bunurile moștenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află și a motivului pentru care se găsesc acolo.

(5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare și va fi depus în depozit la biroul notarului public.

(6) Inventarul se semnează de cel care l‑a întocmit, de succesibilii aflați la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de 2 martori.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 71 L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).


Art. 1.117. Măsurile speciale de conservare a bunurilor

(1) Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.

(2) Poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesați, unul dintre succesibili, iar în caz contrar, o altă persoană aleasă de către notar.

(3) În cazul în care conservarea bunurilor moștenirii necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviințarea notarului, de către custodele prevăzut la alin. (1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.

(4) Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de proces‑verbal semnat de notar și de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face mențiune în procesul‑verbal, un exemplar al acestuia predându‑se custodelui sau curatorului.

(5) Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile și să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.

(6) Oricine se consideră vătămat prin inventarul întocmit sau prin măsurile de conservare și administrare luate de notarul public poate face plângere la instanța judecătorească competentă.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 72 L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).


Art. 1.118. Măsurile speciale privind sumele de bani și alte valori

(1) Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituție specializată, făcându‑se mențiune despre aceasta și în procesul‑verbal de inventariere.

(2) Din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moște­nitorilor sau celor care locuiau cu defunctul și gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru:

  1. a) întreținerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;
  2. b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;
  3. c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea și administrarea bunurilor moștenirii.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 73 alin. (1) și (2) L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).


Art. 1.119. Acceptarea forțată

(1) Succesibilul care, cu rea‑credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.

(2) Moștenitorul aflat în situația prevăzută la alin. (1) este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

  • VECHIUL CC: art. 703 și art. 712.


Secțiunea a 3-a. Renunțarea la moștenire (art. 1120-1124)
Art. 1.120. Forma renunțării

(1) Renunțarea la moștenire nu se presupune, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 1.112 și art. 1.113 alin. (2).

(2) Declarația de renunțare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în condițiile și limitele prevăzute de lege.

(3) Pentru informarea terților, declarația de renunțare se va înscrie, pe cheltuiala renunțătorului, în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.


Art. 1.121. Efectele renunțării

(1) Succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor.

(2) Partea renunțătorului profită moștenitorilor pe care i‑ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat‑o dacă ar fi acceptat moștenirea.

  • VECHIUL CC: art. 696‑697.


Art. 1.122. Renunțarea frauduloasă

(1) Creditorii succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda lor pot cere instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunțarea.

(2) Admiterea acțiunii în revocare produce efectele acceptării moștenirii de către succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și în limita creanței acestuia.

  • VECHIUL CC: art. 699.


Art. 1.123. Revocarea renunțării

(1) În tot cursul termenului de opțiune, renunțătorul poate revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i‑ar reveni, dispozițiile art. 1.120 aplicându‑se în mod corespunzător.

(2) Revocarea renunțării valorează acceptare, bunurile moștenirii fiind preluate în starea în care se găsesc și sub rezerva drepturilor dobândite de terți asupra acelor bunuri.

  • VECHIUL CC: art. 701.


Art. 1.124. Termenul de prescripție

Dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.


Secțiunea a 4-a. Sezina (art. 1125-1129)
Art. 1.125. Noțiune

Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moștenitorilor sezinari și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului.


Art. 1.126. Moștenitorii sezinari

Sunt moștenitori sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați.

  • VECHIUL CC: art. 653 alin. (1).


Art. 1.127. Dobândirea sezinei de către moștenitorii legali nesezinari

(1) Moștenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moștenirii.

(2) Până la intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii, moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor.

  • VECHIUL CC: art. 653 alin. (2).


Art. 1.128. Intrarea legatarului universal sau cu titlu universal în stăpânirea moștenirii

(1) Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii de la moștenitorii rezervatari. Dacă asemenea moștenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor.

(2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii de la moștenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal intrat în stăpânirea moștenirii ori de la moștenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moștenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moștenitor. Dacă asemenea moștenitori nu există sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor.

  • VECHIUL CC: art. 889‑891 și art. 895.


Art. 1.129. Predarea legatului cu titlu particular

Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din ziua în care acesta i‑a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanță a cererii de predare.

  • VECHIUL CC: art. 899 alin. (2).


Secțiunea a 5-a. Petiția de ereditate (art. 1130-1131)
Art. 1.130. Persoanele care pot obține recunoașterea calității de moștenitor

Moștenitorul cu vocație universală sau cu titlu universal poate obține oricând recunoașterea calității sale de moștenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moștenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.


Art. 1.131. Efectele recunoașterii calității de moștenitor

(1) Recunoașterea calității de moștenitor îl obligă pe deținătorul fără titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art. 1.635‑1.649.

(2) În privința actelor juridice încheiate între deținătorul fără titlu al bunurilor succesorale și terți, dispozițiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.


Secțiunea a 6-a. Certificatul de moștenitor (art. 1132-1134)
Art. 1.132. Noțiune

Certificatul de moștenitor se eliberează de către notarul public și cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 83 L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).


Art. 1.133. Efecte

(1) Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

(2) În vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 88 alin. (1) teza a II‑a L. notarilor publici și a activității notariale
    nr. 36/1995
    (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).


Art. 1.134. Nulitatea

Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești constatarea sau, după caz, declararea nulității acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 88 alin. (1) tz. I L. notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995; cu modif. ult.).

Capitolul II. Moștenirea vacantă (art. 1135-1140)
Art. 1.135. Noțiune

(1) Dacă nu sunt moștenitori legali sau testa­mentari, moștenirea este vacantă.

(2) Dacă prin legat s‑a atribuit numai o parte a moștenirii și nu există moștenitori legali ori vocația acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moștenire rămasă neatribuită este vacantă.

  • VECHIUL CC: art. 680 și art. 724.


Art. 1.136. Administrarea provizorie a bunurilor moștenirii

(1) Cât timp moștenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un curator special al moștenirii, pentru apărarea drepturilor moștenitorului eventual, având drepturile și îndatoririle de administrare prevăzute la art. 1.117 alin. (3)‑(5).

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acțiunile împotriva moștenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.

(3) Dacă există indicii că moștenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoștințează și organul care reprezintă comuna, orașul sau, după caz, municipiul.


Art. 1.137. Somarea succesibililor

(1) Dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii nu s‑a înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toți succesibilii, printr‑o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într‑un ziar de largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.

(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicație, notarul va constata că moștenirea este vacantă.


Art. 1.138. Dreptul de a culege moștenirea vacantă

Moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să înlăture această regulă.

  • VECHIUL CC: art. 477.


Art. 1.139. Intrarea în stăpânirea moștenirii vacante și răspun­derea pentru pasiv

(1) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun moștenitor nu este cunoscut. Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale.

(2) Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.


Art. 1.140. Desființarea vacanței moștenirii

Dacă, deși s‑a constatat vacanța moștenirii, există moștenitori, atunci aceștia pot exercita petiția de ereditate împotriva comunei, orașului sau, după caz, municipiului.


Capitolul III. Amintirile de familie (art. 1141-1142)
Art. 1.141. Bunurile care constituie amintiri de familie

(1) Constituie amintiri de familie bunurile ce au aparținut membrilor familiei și stau mărturie istoriei acesteia.

(2) Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondența purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decorațiile, armele de colecție, portretele de familie, documentele, precum și orice alte bunuri cu semnificație morală deosebită pentru respectiva familie.


Art. 1.142. Regimul juridic al amintirilor de familie

(1) Moștenitorii pot ieși din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie numai prin partaj voluntar.

(2) În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune.

(3) Pe durata indiviziunii, prin acordul moștenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanței, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul ori mai mulți dintre moștenitori sau în locul convenit de ei.

(4) Moștenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deține pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locațiune fără acordul unanim al coindivizarilor.


Capitolul IV. Partajul succesoral și raportul (art. 1143-1163)
Secțiunea 1. Dispoziții generale referitoare la partajul succesoral (art. 1143-1145)
Art. 1.143. Starea de indiviziune

(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.

(2) Dispozițiile art. 669‑686 se aplică și partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

  • VECHIUL CC: art. 728.


Art. 1.144. Partajul voluntar

(1) Dacă toți moștenitorii sunt prezenți și au capacitate de exercițiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma și prin actul pe care părțile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenția de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

(2) Dacă nu sunt prezenți toți moștenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicție judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moștenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecția persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.

  • VECHIUL CC: art. 730.


Art. 1.145. Măsuri conservatorii

Bunurile moștenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în condițiile legii.


Secțiunea a 2-a. Raportul donațiilor (art. 1146-1154)
Art. 1.146. Noțiune

(1) Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le‑au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea.

(2) În lipsă de stipulație contrară din partea donatorului, cei menționați la alin. (1) sunt obligați la raport numai dacă ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s‑ar fi deschis la data donației.

  • VECHIUL CC: art. 751.

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 3 L. nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).


Art. 1.147. Scutirea de raport a renunțătorului la moștenirea legală

(1) În caz de renunțare la moștenirea legală, descendentul sau soțul supraviețuitor nu mai are obligația de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile.

(2) Prin stipulație expresă în contractul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal.

  • VECHIUL CC: art. 752.


Art. 1.148. Persoanele care pot cere raportul donației

Dreptul de a cere raportul îl au numai descendenții și soțul supraviețuitor, precum și, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora.

  • VECHIUL CC: art. 763.


Art. 1.149. Caracterul personal al obligației de raport

(1) Moștenitorul datorează raportul numai pentru donațiile pe care le‑a primit personal de la donator.

(2) Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moștenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donația făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moștenirea acestuia din urmă.

(3) Descendentul care vine la moștenire prin reprezentare succesorală este obligat să raporteze donația primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l‑a moștenit pe acesta din urmă.

  • VECHIUL CC: art. 754‑756.


Art. 1.150. Excepțiile de la obligația de raport

(1) Nu sunt supuse raportului:

  1. a) donațiile pe care defunctul le‑a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donație sau printr‑un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalități;
  2. b) donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
  3. c) darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel;
  4. d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar asupra bunului donat.

(2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa dona­tarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizații încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ținut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizația a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indem­nizația nu a fost utilizată în acest scop, ea însăși este supusă raportului. Dacă indemnizația rezultă dintr‑un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depășește cuantumul total al primelor plătite de donatar.

  • VECHIUL CC: art. 759‑760 și art. 762.


Art. 1.151. Modul de efectuare a raportului

(1) Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziția care impune donatarului raportul în natură.

(2) Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului și nu l‑a grevat cu o sarcină reală și nici nu l‑a dat în locațiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

(3) Raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputație sau în bani.

(4) Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către moștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeași natură și calitate cu cele care au format obiectul donației, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia.

(5) În cazul raportului prin imputație, valoarea donației se scade din partea moștenitorului obligat la raport.

(6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispoziția celorlalți moștenitori o sumă de bani care reprezintă diferența dintre valoarea bunului donat și partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.

  • VECHIUL CC: art. 764‑765, art. 770 și art. 772.


Art. 1.152. Căile de realizare a raportului

(1) Raportul se reali­zează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

(2) Raportul cerut de unul dintre moștenitori profită și celorlalți moștenitori îndreptățiți să solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat în mod expres la raport.


Art. 1.153. Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent

(1) În vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecății, ținându‑se însă cont de starea lui în momentul donației, din care se scade valoarea, la momentul judecății, a sarcinilor asumate prin contractul de donație.

(2) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ține seama de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ține cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu și de starea lui la momentul dobândirii. Totuși, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată în considerare.

(3) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data realizării raportului.

  • VECHIUL CC: art. 765 alin. (2).


Art. 1.154. Ameliorările și degradările bunului donat în cazul raportului în natură

(1) Donatarul are dreptul să recupereze, pro­porțional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le‑a făcut cu lucrările adăugate, precum și cu lucrările autonome necesare și utile până la data raportului.

(2) Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările și deteriorările care au micșorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.

(3) Donatarul poate reține bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care creanța lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează potrivit alin. (2).

  • VECHIUL CC: art. 766‑767 și art. 771.


Secțiunea a 3-a. Plata datoriilor (art. 1155-1159)
Art. 1.155. Plata pasivului. Excepțiile de la divizarea de drept a pasivului moștenirii

(1) Moște­nitorii universali și cu titlu universal contribuie la plata datoriilor și sarcinilor moștenirii proporțional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.

(2) Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanțe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moștenirii ori s‑au născut înainte de deschiderea moștenirii pot cere să fie plătiți din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.

(3) Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:

  1. a) obligația este indivizibilă;
  2. b) obligația are ca obiect un bun individual determinat ori o prestație determinată asupra unui astfel de bun;
  3. c) obligația este garantată cu o ipotecă sau o altă garanție reală, caz în care moștenitorul care primește bunul afectat garanției va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moștenirii se reduce corespunzător;
  4. d) unul dintre moștenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligația. În acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalți moștenitori constituie o liberalitate, supusă reducțiunii dacă este cazul.
  • VECHIUL CC: art. 774‑775, art. 777 și art. 1.060‑1.061.


Art. 1.156. Situația creditorilor personali ai moștenitorilor

(1) Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moștenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moștenirii.

(2) Creditorii personali ai moștenitorilor și orice persoană ce justifică un interes legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenți la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.

(3) Ceilalți moștenitori pot obține respingerea acțiunii de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele și pe seama moștenitorului debitor.

(4) Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligați să dovedească frauda copărtașilor numai dacă, deși au cerut să fie prezenți, partajul s‑a realizat în lipsa lor și fără să fi fost convocați. În toate celelalte cazuri, acțiunea în revocarea partajului rămâne supusă dispozițiilor art. 1.562.

(5) Din bunurile moștenirii atribuite la partaj, precum și din cele care le iau locul în patrimoniul moștenitorului, creditorii moștenirii vor fi plătiți cu preferință față de creditorii personali ai moștenitorului.

(6) Dispozițiile alin. (5) sunt aplicabile și legatarilor cu titlu particular ori de câte ori obiectul legatului nu constă într‑un bun individual determinat.

  • VECHIUL CC: art. 784‑785.


Art. 1.157. Regresul între moștenitori. Insolvabilitatea unuia dintre moștenitori

(1) Moștenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanției reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are drept de regres împotriva celorlalți moștenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar și atunci când moștenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.

(2) Când unul dintre moștenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moștenirii se împarte între toți ceilalți în proporție cu cotele succesorale ale fiecăruia.

(3) Moștenitorul are dreptul de a cere plata creanțelor pe care le are față de moștenire de la ceilalți moștenitori, ca orice alt creditor al moștenirii. În privința părții din datorie care îi revine ca moștenitor, dispozițiile art. 1.620‑1.624 sunt aplicabile.

  • VECHIUL CC: art. 778.


Art. 1.158. Raportul datoriilor

(1) Dacă, la data partajului succesoral, un moștenitor are o datorie certă și lichidă față de moștenire, aceasta se lichidează prin luare mai puțin.

(2) Dacă moștenitorul are mai multe datorii față de moștenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moștenirii, aceste datorii se sting proporțional prin raport în limita părții respective.

(3) Raportul nu operează în privința creanței pe care un moștenitor o are față de moștenire. Însă moștenitorul care este atât creditor, cât și debitor al moștenirii se poate prevala de compensația legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condițiile acesteia.

(4) Prin acordul tuturor moștenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza și înainte de partajul succesoral.

  • VECHIUL CC: art. 738.


Art. 1.159. Titlurile executorii obținute împotriva defunctului

Titlurile executorii obținute împotriva defunctului pot fi executate și împotriva moștenitorilor săi, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

  • VECHIUL CC: art. 780.


Secțiunea a 4-a. Partajul de ascendent (art. 1160-1163)
Art. 1.160. Subiecte

Ascendenții pot face partajul bunurilor lor între descendenți.

● VECHIUL CC: art. 794.


Art. 1.161. Forme

(1) Partajul de ascendent se poate realiza prin donație sau prin testament, cu respectarea formelor, condițiilor și regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice.

(2) Partajul realizat prin donație nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.

  • VECHIUL CC: art. 795.


Art. 1.162. Cuprins

Dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile moștenirii, bunurile necuprinse se vor partaja conform legii.

  • VECHIUL CC: art. 796.


Art. 1.163. Ineficacitate

(1) Este lovit de nulitate absolută partajul în care nu s‑au cuprins toți descendenții care îndeplinesc condițiile pentru a veni la moștenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică partajului în care nu a fost inclus un descendent care vine la moștenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă.

(3) Dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva succesorală a vreunui descendent sau a soțului supraviețuitor, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la reducțiunea liberalităților excesive.

  • VECHIUL CC: art. 797‑798.

temp13 was last modified: august 2nd, 2016 by Bogdan Postolache
0 Shares

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter