temp12

2 aug. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 578


Cartea a III-a. Despre bunuri (art. 535-952)

  • PROTOCOLUL NR. 1 CEDO. Art. 1. Protecția proprietății. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata, impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

CEDO‑1434/02, 35370/02 și 1385/03 (hot. Lupaș ș.a. c. România): „83. Curtea reamintește, în primul rând, că ea nu poate analiza o cerere decât în măsura în care se referă la evenimente întâmplate după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește partea contractantă în discuție. În speță, bunurile aflate în litigiu au fost expropriate în 1950, adică înainte de 20 iunie 1994, dată la care Convenția a intrat în vigoare pentru România. Așadar, Curtea nu este competentă ratione temporis să analizeze circumstanțele exproprierii terenurilor litigioase. 84. Prin urmare, reclamanții nu se pot plânge de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care procedurile în cauză se referă la «bunuri» ai căror titulari sunt, în sensul acestei prevederi. Noțiunea de «bunuri» poate include atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora reclamanții pot pretinde că au cel puțin o «speranță legitimă» de a obține folosirea efectivă a unui drept de proprietate (…). 85. În speță, Curtea constată că nicio instanță internă sau autoritate administrativă nu le‑a recunoscut reclamanților în mod definitiv dreptul de a li se restitui terenurile în litigiu. Rezultă că reclamanții nu au niciun «bun actual» în sensul jurisprudenței citate. 86. Rămâne de analizat dacă ei puteau avea cel puțin o «speranță legitimă» de a li se recunoaște un drept de proprietate asupra acestor bunuri. 87. În această problemă, Curtea a statuat deja că o creanță nu poate fi considerată ca o «valoare patrimonială» decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată printr‑o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (…). 88. În speță, Curtea observă că creanța în restituirea pe care o puteau eventual invoca reclamanții era, de la bun început, o creanță condițională, deoarece chestiunea reunirii condițiilor legale pentru a li se restitui terenurile trebuia soluționată în cadrul acțiunilor în revendicare pe care le‑au formulat. 89. Desigur, Judecătoria (…) care a judecat cererea de restituire a terenului adiacent celor revendicate de către reclamanți a dat câștig de cauză moștenitorului fostului proprietar, pe motivul că Decretul de expropriere nr. 102 din 20 aprilie 1950 încălcase prevederile constituționale în vigoare la acea dată. 90. Cu toate acestea, Curtea constată, după exemplul Guvernului, că în dreptul intern sentința Judecătoriei (…) nu are autoritate de lucru judecat decât în ceea ce privește părțile implicate în acest litigiu. Așadar, nimic nu permite Curții să speculeze care ar fi fost concluziile instanțelor interne dacă ar fi analizat pe fond acțiunile în revendicare ale reclamanților. Prin urmare, Curtea consideră că sentința menționată mai sus nu învestea reclamanții cu un drept executoriu de a obține restituirea terenurilor ce au aparținut autorilor lor. 91. Prin urmare, Sentința din 5 decembrie 1994 nu era suficientă pentru a genera un interes patrimonial ce constituie o «valoare patrimonială» ce reclamă protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (…). 92. În lumina considerentelor de mai sus, Curtea apreciază că acel capăt de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenției și trebuie respins conform art. 35 §§3 și 4 din Convenție” (M. Of. nr. 464 din 10 iulie 2007).

CEDO‑21397/02 (hot. Dimitrie Dan Popescu c. România): „23. (…) vânzarea de către stat a unui bun al altcuiva unor terți de bună‑credință, chiar dacă a fost anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, combinată cu lipsa totală de despăgubire, a constituit o privare de proprietate contrară art. 1 din Protocolul nr. 1” (M. Of. nr. 566 din 17 august 2007).

CEDO‑63.945/00 (hot. Weissman ș.a. c. România): „un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la «bunurile» sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de «bunuri» poate acoperi atât «bunurile actuale», cât și valorile patrimoniale, înțelegându‑se prin aceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o «speranță legitimă» de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, speranța de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie (…). 59. Cât despre noțiunea de «speranță legitimă», Curtea amintește, de asemenea, că, deoarece interesul patrimonial vizat este de natura creanței, nu poate fi considerat o «valoare patrimonială» decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (…). 62. Pe de altă parte, Curtea observă că, în ciuda a ceea ce afirmă Guvernul, jurisprudența CSJ recunoaște, de asemenea, un drept la restituirea chiriilor încasate de stat după introducerea unei acțiuni de revendicare. (…) 63. În consecință și fără a specula asupra posibilului rezultat al cererii de rambursare adresate de reclamanți, dacă aceasta ar fi fost examinată pe fond, Curtea estimează că reclamanții puteau pretinde să aibă o «speranță legitimă» de a vedea concretizat, măcar în parte, dreptul lor referitor la restituirea fructelor civile, conform dispozițiilor CC și jurisprudenței CSJ (…). 64. Cât despre existența unei ingerințe, Curtea constată că anularea acțiunii de restituire a chiriilor a suprimat practic orice șansă a reclamanților de a obține rambursarea chiriilor în litigiu. Este vorba deci despre o ingerință în dreptul de proprietate al acestora. 65. Curtea amintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează în esență dreptul de proprietate. El conține trei norme distincte: prima, care este exprimată în prima frază a primului alineat și îmbracă un caracter general, enunță principiul respectului proprietății; a doua, care figurează în a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o subordonează anumitor condiții; cât despre a treia, consemnată în cel de‑al doilea alineat, recunoaște statelor contractante puterea de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Totuși, cele trei reguli nu sunt «distincte», în sensul că nu ar avea legătură între ele: a doua și a treia privesc cazurile particulare în care se aduce atingere dreptului la respectarea proprietății asupra bunurilor și trebuie interpretate în lumina principiului general enunțat în prima regulă. Prin urmare, trebuie cercetat dacă a fost menținut un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale reclamanților (…). 66. În speță, Guvernul invocă faptul că anularea acțiunii ține, în primul rând, de dreptul intern și de aprecierea sa de către jurisdicțiile naționale și că, în orice caz, dreptul reclamanților de a pretinde rambursarea unei eventuale creanțe era în parte prescris. 67. În legătură cu primul argument al Guvernului, Curtea reiterează constatarea făcută cu ocazia examinării plângerii bazate pe art. 6 alin. (1) CEDO, și anume că, în ciuda marjei de apreciere pe care o au jurisdicțiile interne, anularea acțiunii din cauza neachitării taxei de timbru a adus atingere dreptului lor de acces la un tribunal. Or, ținând cont de faptul că lezarea dreptului la respectarea proprietății asupra bunurilor reclamanților decurge din imposibilitatea de a‑și valorifica creanța în fața jurisdicțiilor interne, Curtea estimează că puterea de apreciere cu care sunt învestite aceste jurisdicții nu ar justifica lezarea dreptului garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. 68. Cât despre susținerea Guvernului bazată pe prescrierea acțiunii, presupunând chiar că prescripția se aplică în speța de față, Curtea observă că dreptul de creanță al reclamanților nu ar fi stins decât în parte, ceea ce Guvernul nu contestă. 69. Întrucât Guvernul nu a explicat într‑o manieră convingătoare de ce reclamanții nu au primit nicio despăgubire în schimbul exploatării imobilului de către stat, Curtea consideră că nu s‑a păstrat un just echilibru între protecția dreptului de proprietate al reclamanților și exigențele interesului general. 70. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1” (M. Of. nr. 588 din 27 august 2007).

CEDO‑75951/01 (hot. Viașu c. România): „58. (…) un reclamant nu poate susține o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție decât în măsura în care deciziile pe care le contestă se referă la «bunurile» sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea de «bunuri» poate cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o «speranță legitimă» să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (…). De asemenea, Curtea a mai afirmat că speranța de a obține recunoașterea subzistenței unui fost drept de proprietate ce s‑a aflat o perioadă lungă de timp în imposibilitate de exercitare efectivă nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. De același regim beneficiază și o creanță condițională care se stinge prin nerealizarea condiției (…). În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de către un regim anterior, o legislație similară poate fi considerată ca și cum ar genera un nou drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în favoarea persoanelor care întrunesc condițiile de restituire. Același principiu se poate aplica și în privința dispozițiilor de restituire sau de despăgubire stabilite în baza unei legislații adoptate înainte de ratificarea Convenției, dacă această legislație rămâne în vigoare după ratificarea Protocolului nr. 1 (…). 60. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, neexecutarea unei hotărâri care recunoaște un drept de proprietate constituie o ingerință în sensul primei tz. a primului alin. al art. 1 din Protocolul nr. 1, care enunță principiul general al respectării proprietății” (M. Of. nr. 361 din 29 mai 2009).

CEDO‑21911/03 (hot. Tudor Tudor ș.a. c. România): „37. (…) persoana care se pretinde victimă ar trebui să recurgă în mod normal la căile de atac interne disponibile și suficiente pentru a permite o reparație pentru încălcările pretinse. Existența căilor de atac respective trebuie să fie suficient de sigură nu numai teoretic, ci și practic, altfel acestea nu respectă cerințele de accesibilitate și caracterul efectiv” (M. Of. nr. 778 din 13 noiembrie 2009).

CEDO‑30.767/05 și 33.800/06 (hot. Maria Atanasiu ș.a. c. România): „2. (…) a) Principii ce decurg din jurisprudența Curții. 134. Curtea reamintește că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la «bunurile» sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea «bunuri» poate cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o «speranță legitimă» de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (…). 135. Curtea reamintește, de asemenea, că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le‑au fost transferate înainte să ratifice Convenția (…). 136. În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într‑un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (…). 137. Dacă interesul patrimonial în cauză este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat o «valoare patrimonială» decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat printr‑o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (…). b) Aplicarea principiilor menționate mai sus. (…) 140. Astfel, Curții îi este suficient să constate, ținând cont de sensul autonom al noțiunii «bunuri» și de criteriile reținute în jurisprudența Curții, că existența unui «bun actual» în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr‑o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i‑au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alin. al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (…). 141. Curtea constată că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a L. nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri. 142. Prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într‑o «valoare patrimonială», în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. 143. În speță, Curtea observă că nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu le‑a recunoscut doamnelor (…) în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de reclamante (…), deși toate constată că naționalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament. 144. Rezultă că acest apartament nu reprezintă un «bun actual» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele s‑ar putea prevala. 145. Totuși, dacă constatarea judiciară a naționalizării abuzive a imobilului nu atrage după sine în mod automat un drept de restituire a bunului, Curtea observă că ea dă dreptul la o despăgubire din moment ce din hotărârile instanțelor interne ce au dobândit autoritate de lucru judecat reiese că condițiile legale impuse pentru a beneficia de măsurile de reparație, și anume naționalizarea ilegală a bunului și dovada calității de moștenitor a fostului proprietar, erau întrunite. Curtea acordă importanță și faptului că Primăria (…) refuză încă să se conformeze deciziei irevocabile a ICCJ (…), fără a oferi o justificare valabilă. 146. Prin urmare, trebuie concluzionat că, în ciuda faptului că primăria nu a emis până în prezent o decizie, reclamantele sunt cel puțin beneficiarele unui drept de a fi despăgubite. Având în vedere hotărârile judecătorești interne, care reprezintă, în sensul hotărârilor anterioare ale Curții, «o jurisprudență bine stabilită a instanțelor», această creanță constituie un «interes patrimonial» suficient de bine stabilit în dreptul intern și care ține de noțiunea «bun» la care se referă art. 1 din Protocolul nr. 1 (M. Of. nr. 778 din 22 noiembrie 2010).

CEDO‑41857/02 (hot. Florescu și alții c. România): „25. Curtea observă că reclamantul a obținut o hotărâre definitivă ce constată nulitatea deciziei de confiscare a bunului. În ciuda acestei constatări, instanțele interne au refuzat să anuleze contractul de vânzare‑cumpărare care avea ca obiect același bun, pe motiv că reclamantul nu făcuse dovada relei‑credințe a părților din respectivul contract (…). 26. Curtea consideră că constatarea ilegalității confiscării bunului, precum și lipsa de titlu al statului asupra aceluiași bun au ca efect recunoașterea, indirectă și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nici nu a fost contestat sau infirmat până în prezent. 27. Având în vedere aceste elemente și ținând cont de jurisprudența recentă, Curtea constată că în speță problema existenței unui bun nu poate fi pusă la îndoială (…). 28. Curtea reamintește că a statuat deja că vânzarea de către stat a bunului altcuiva către terți, chiar dacă este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altcuiva și chiar dacă terții erau de bună‑credință, reprezintă o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (…). 29. Pe deasupra, Curtea a mai constatat într‑o altă cauză că statul își încălcase obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență în fața chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în baza decretelor de naționalizare. Aceasta a considerat că incertitudinea generală astfel creată s‑a repercutat asupra reclamantului, care s‑a văzut în imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului său, deși dispunea de o decizie definitivă care condamna statul să i‑l restituie (…). 30. În speță, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudența menționată mai sus, situația de fapt fiind aproximativ aceeași. În cauza de față (…), terțe persoane au devenit proprietari după ce dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului a făcut obiectul unei confirmări definitive. Și (…) reclamantul în speță a fost recunoscut ca proprietar legitim, instanțele constatând ilegalitatea confiscării, precum și lipsa unui titlu deținut de stat. (…) 33. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamantul a fost privat de dreptul de proprietate asupra bunului său, combinat cu lipsa totală de despăgubire de mai mult de 4 ani, l‑a făcut să sufere o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, în speță a avut loc încălcarea acestei prevederi” (M. Of. nr. 805 din 2 decembrie 2010).

CEDO‑36268/02, 25416/04, 25500/04, 43454/06, 24717/07, 16297/08 și 17068/08 (hot. Jarnea ș.a. c. România): „13. (…) art. 1 din Protocolul nr. 1 conține 3 norme distincte: prima normă, prevăzută în prima tz. a primului par., este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua tz. a primului par., reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea par., recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Aceste norme nu sunt totuși fără legătură între ele. A doua și a treia normă privesc cazurile speciale de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui interpretate așadar prin prisma principiului formulat în prima normă” (M. Of. nr. 556 din 7 august 2012).

CEDO‑57265/08 (dec. Dumitru Daniel Dumitru ș.a. c. România): „38. (…) Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia (…) poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. (…) 41. Chemată să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional (…). 42. În plus, Curtea a declarat incompatibilă cu cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție eșalonarea plății datoriilor stabilite pe cale judiciară, deoarece actul de eșalonare nu avea statut de «lege» în sensul jurisprudenței Curții (…) sau deoarece mecanismul de eșalonare, deși respecta noțiunea de «lege», fusese aplicat în mod defectuos (…).” (M. Of. nr. 709 din 17 octombrie 2012).

CEDO‑1231/04 (hot. Fundația Bucovina Mission Inc. și Fundația Bucovina București c. România): „14. (…) reclamantelor li s‑a recunoscut dreptul de proprietate printr‑o hotărâre definitivă pronunțată de instanțele interne din România. Curtea consideră că reclamantele aveau un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (M. Of. nr. 753 din 4 decembrie 2013).

CEDO‑6235/04 (hot. Rogojină c. România): „23. (…) faptul că reclamanții nu au putut primi despăgubirile stabilite într‑o hotărâre definitivă și că nu au nicio certitudine privind data la care ar putea să le primească le‑a cauzat un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1” (M. Of. nr. 322 din 5 mai 2014).

Dec. ICCJ (SC I) nr. 694/2013 (www.scj.ro): „pentru a putea invoca prevederile art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, reclamantul ar trebui să aibă un «bun» în sensul acestui articol. Convenția nu garantează dreptul persoanei de a dobândi un bun. Cel care pretinde protecția Convenției trebuie să facă dovada existenței în patrimoniul său a unui bun actual. În cauza Atanasiu și alții contra României se arată că un «bun actual» există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s‑a pronunțat în prealabil o hotărâre definitivă și executorie prin care nu numai s‑a recunoscut calitatea de proprietar, ci s‑a și dispus în sensul restituirii bunului”.

  • CDFUE. Art. 17. Dreptul de proprietate. (1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.
Titlul I. Bunurile și drepturile reale în general (art. 535-554)
Capitolul I. Despre bunuri în general (art. 535-550)
Secțiunea 1. Despre distincția bunurilor (art. 535-546)
Art. 535. Noțiune

Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Art. 536. Bunurile mobile și imobile. Bunurile sunt mobile sau imobile.

  • VECHIUL CC: art. 461.


Art. 537. Bunurile imobile

Sunt imobile terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile prinse în rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele și alte instalații de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.

  • VECHIUL CC: art. 462‑465, art. 467‑468 și art. 470.


Art. 538. Bunurile care rămân sau devin imobile

(1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuințate, atât timp cât sunt păstrate în aceeași formă, precum și părțile integrante ale unui imobil care sunt temporar detașate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.

(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinație.

  • VECHIUL CC: art. 469.


Art. 539. Bunurile mobile

(1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.

(2) Sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum și energia de orice fel produse, captate și transmise, în condițiile legii, de orice persoană și puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.

  • VECHIUL CC: art. 472‑474.


Art. 540. Bunurile mobile prin anticipație

(1) Bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă, plantațiile și construcțiile încorporate în sol devin mobile prin anticipație, atunci când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării lor.

(2) Pentru opozabilitate față de terți, este necesară notarea în cartea funciară.

  • VECHIUL CC: art. 465 alin. (2) și art. 466.


Art. 541. Universalitatea de fapt

(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege.

(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.


Art. 542. Regulile aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor

(1) Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile și drepturile reale asupra acestora.

(2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.

  • VECHIUL CC: art. 471 și art. 474.


Art. 543. Bunurile fungibile și bunurile nefungibile

(1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.

(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații.

(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.


Art. 544. Bunurile consumptibile și bunurile neconsumptibile

(1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.

(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea sau con­sumarea substanței.

(3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuințarea.


Art. 545. Bunurile divizibile și bunurile indivizibile

(1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.

(2) Bunurile care nu pot fi împărțite în natură fără a li se schimba destinația sunt bunuri indivizibile.

(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.


Art. 546. Bunurile principale și bunurile accesorii

(1) Bunul care a fost destinat, în mod stabil și exclusiv, întrebuințării econo­mice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare.

(2) Destinația comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.

(3) Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situația juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal.

(4) Încetarea calității de bun accesoriu nu poate fi însă opusă unui terț care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.

(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură această calitate.

(6) Drepturile unui terț privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.


Secțiunea a 2-a. Produsele bunurilor (art. 547-550)
Art. 547. Produsele bunurilor

Produsele bunurilor sunt fructele și productele.


Art. 548. Fructele

(1) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale și civile. Fructele civile se numesc și venituri.

(2) Fructele naturale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute fără intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producția și sporul animalelor.

(3) Fructele industriale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute ca rezultat al intervenției omului, cum ar fi recoltele de orice fel.

(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor și dividendele.

● VECHIUL CC: art. 522‑523.


Art. 549. Productele

Productele sunt produsele obținute dintr‑un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr‑o carieră și altele asemenea.


Art. 550. Dobândirea fructelor și a productelor

(1) Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.

(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale și industriale se dobândește la data separării de bunul care le‑a produs.

(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândește zi cu zi.

(4) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru producerea și perce­perea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.

(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi reținute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garanție îndestulătoare.

  • VECHIUL CC: art. 483‑484.


Capitolul II. Drepturile reale în general (art. 551-554)
Art. 551. Drepturile reale

Sunt drepturi reale:

  1. dreptul de proprietate;
  2. dreptul de superficie;
  3. dreptul de uzufruct;
  4. dreptul de uz;
  5. dreptul de abitație;
  6. dreptul de servitute;
  7. dreptul de administrare;
  8. dreptul de concesiune;
  9. dreptul de folosință;
  10. drepturile reale de garanție;
  11. alte drepturi cărora legea le recunoaște acest caracter.



Art. 553. Proprietatea privată

(1) Sunt obiect al proprietății private toate bunurile de uz sau de interes privat aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului și al unităților administrativ‑teritoriale.

(2) Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Imobilele cu privire la care s‑a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.

(3) Moștenirile vacante și imobilele menționate la alin. (2), aflate în străinătate, se cuvin statului român.

(4) Bunurile obiect al proprietății private, indiferent de titular, sunt și rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite și pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.

  • VECHIUL CC: art. 477.
  • LPA. Art. 55. Dispozițiile art. 553 alin. (2) NCC se aplică numai moștenirilor deschise după intrarea în vigoare a NCC.


Art. 554. Proprietatea publică

(1) Bunurile statului și ale unităților administrativ‑teritoriale care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietății publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică și dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu acesta din urmă.

  • VECHIUL CC: art. 478.


Titlul II. Proprietatea privată (art. 555-692)
Capitolul I. Dispoziții generale (art. 555-566)
Secțiunea 1. Conținutul, întinderea și stingerea dreptului de proprietate privată (art. 555-562)
Art. 555. Conținutul dreptului de proprietate privată

(1) Proprie­tatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

(2) În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.

  • VECHIUL CC: art. 475 și art. 480.


Art. 556. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.

(2) Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

(3) Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată și prin voința proprietarului, cu excepțiile prevăzute de lege.


Art. 557. Dobândirea dreptului de proprietate

(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în con­dițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună‑credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.

(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.

(3) Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.

(4) Cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 888.

  • VECHIUL CC: art. 644‑649.

A se vedea, pentru vechea reglementare, și art. 7 L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 558. Riscul pieirii bunului

Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n‑a fost asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.


Art. 559. Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor

(1) Proprietatea terenului se întinde și asupra subsolului și a spațiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.

(2) Proprietarul poate face, deasupra și în subsolul terenului, toate construcțiile, plantațiile și lucrările pe care le găsește de cuviință, în afară de excepțiile stabilite de lege, și poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le‑ar produce. El este ținut să respecte, în condițiile și în limitele determinate de lege, drepturile terților asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor și apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor subterane și altora asemenea.

(3) Apele de suprafață și albiile acestora aparțin proprietarului terenului pe care se formează sau curg, în condițiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria și de a utiliza, în condițiile legii, apa izvoarelor și a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum și apele pluviale.

  • VECHIUL CC: art. 489‑491.


Art. 560. Obligația de grănițuire

Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la gră­nițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

  • VECHIUL CC: art. 584.


Art. 561. Dreptul de îngrădire

Orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în con­dițiile legii, cheltuielile ocazionate.

  • VECHIUL CC: art. 585.


Art. 562. Stingerea dreptului de proprietate

(1) Dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin neuz. El poate fi însă dobândit de altul prin uzucapiune sau într‑un alt mod, în cazurile și condițiile anume determinate de lege.

(2) Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunța, prin declarație autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condițiile legii, a declarației de renunțare.

(3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar și expropriator. În caz de divergență asupra cuantumului despăgubirilor, acesta se stabilește pe cale judecătorească.

(4) Nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau folosite pentru săvârșirea unei infracțiuni ori contravenții sau cele rezultate din acestea.

  • VECHIUL CC: art. 481.


Secțiunea a 2-a. Apărarea dreptului de proprietate privată (art. 563-566)
Art. 563. Acțiunea în revendicare

(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a‑l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

(2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.

(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună‑credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.

(4) Hotărârea judecătorească prin care s‑a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.

  • JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC I) nr. 2100/2014 (www.scj.ro): „ICCJ reține că domeniul de reglementare a L. nr. 10/2001, care este o lege specială de reparație a căror dispoziții se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile art. 480 CC, precum și în raport de dispozițiile art. 563 alin. (1) și (2) NCC, invocate de reclamanți în acțiune. L. nr. 10/2001 reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 mar. 1945‑22 dec. 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent că preluarea s‑a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și‑ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 CC, sau ulterior intrării în vigoare, în temeiul dispozițiilor art. 563 alin. (1) și (2) NCC. Dreptul comun a fost înlocuit cu L. nr. 10/2001 care cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, procedură specială care asigură toate garanțiile necesare, inclusiv accesul la instanță. În acest context, Înalta Curte constată că nici abrogarea dispozițiilor art. 480 CC și adoptarea dispozițiilor art. 563 NCC, apreciate de reclamant ca fiind aplicabile în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (6) NCC, nu conduce la ideea aplicării dispozițiilor legii generale, prioritar față de dispozițiile legii speciale, în temeiul principiului activității legii noi în vigoare la data formulării acțiunii în revendicare, tempus regit actum. Potrivit normelor de interpretare general admise de practica judecătorească, precum și de doctrină, modificarea normei generale nu atrage după sine modificarea implicită a normei speciale, în măsura în care acest lucru nu este expres menționat în textul de lege”.


Art. 564. Acțiunea negatorie

(1) Proprietarul poate intenta acțiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său.

(2) Dreptul la acțiunea negatorie este imprescriptibil.


Art. 565. Proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară

În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.


Art. 566. Efectele admiterii acțiunii în revendicare

(1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleași condiții, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.

(2) Posesorul de rea‑credință sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le‑a făcut.

(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea și culegerea fructelor sau a productelor.

(6) Pârâtul are un drept de retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea și culegerea acestora, cu excepția cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanție îndestulătoare.

(7) Dreptul de retenție nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s‑a făcut prin violență ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.

(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a‑și însuși lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.

(9) Dispozițiile alin. (3), (4) și (8) se aplică numai în acele situații în care cheltuielile nu se concretizează într‑o lucrare nouă, caz în care sunt incidente dispozițiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale.


Capitolul II. Accesiunea (art. 567-601)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 567-568)
Art. 567. Dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune

Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipește cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel.

  • VECHIUL CC: art. 482 și 488.


Art. 568. Formele accesiunii

Accesiunea este naturală, când unirea sau încorporarea este urmarea unui eveniment natural, ori artificială, când rezultă din fapta proprietarului ori a unei alte persoane.


Secțiunea a 2-a. Accesiunea imobiliară naturală (art. 569-576)
Art. 569. Aluviunile

Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat.

  • VECHIUL CC: art. 495.


Art. 570. Terenul lăsat de apele curgătoare

Proprietarul fondului riveran dobândește, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s‑au retras treptat de la țărmul respectiv.

  • VECHIUL CC: art. 496.
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. apelor nr. 107/1996 (M. Of. nr. 244 din 8 octombrie 1996; cu modif. ult.): Art. 42. (1) În situația în care un curs de apă își formează o albie nouă, părăsind în mod natural pe cea veche, riveranii sau utilizatorii de apă pot să solicite, prin derogare de la prevederile art. 496 CC [art. 570 NCC], în termen de un an, aprobarea Administrației Naționale «Apele Române» pentru readucerea apei în vechea albie, pe cheltuiala acestora. Litigiile se soluționează de instanțele judecătorești. (2) Dacă, în termen de un an de la sfârșitul anului în care apa a părăsit albia, nu se formulează o cerere conform alin. (1), albia veche rămâne în proprietatea riveranilor, iar albia nouă se consideră albie naturală, se introduce în domeniul public al statului, se înregistrează în Cadastrul apelor și se dă în administrarea Administrației Naționale «Apele Române». (3) Pentru interese publice, readucerea apei în albia veche se realizează la propunerea Administrației Naționale «Apele Române», cu consultarea riveranilor, cu avizul comitetului de bazin și cu aprobarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cheltuielile suportându‑se de la bugetul de stat”.


Art. 571. Terenul lăsat de apele stătătoare

(1) Proprietarul terenului înconjurat de heleșteie, iazuri, canale și alte asemenea ape stătătoare nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea tem­porară a acestor ape sub înălțimea de scurgere.

(2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândește niciun drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.

  • VECHIUL CC: art. 497.


Art. 572. Avulsiunea

Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o porțiune de mal din teren, alipind‑o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul de proprietate asupra părții desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data faptului.

  • VECHIUL CC: art. 498.


Art. 573. Albiile râurilor, insulele și prundișurile

(1) Albiile râurilor aparțin proprietarilor riverani, cu excepția acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietății publice.

(2) Insulele și prundișurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei.

(3) Dacă insula aparține proprietarilor riverani și trece peste jumătatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de proprietate asupra părții de insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei.

  • VECHIUL CC: art. 499 și 500.


Art. 574. Dreptul de proprietate asupra insulelor nou‑formate

În cazul în care o apă curgătoare, formându‑și un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel create.

  • VECHIUL CC: art. 501.


Art. 575. Albiile părăsite de apele curgătoare

Albia părăsită de o apă curgătoare care și‑a format un nou curs va avea regimul juridic stabilit în legea specială.

  • VECHIUL CC: art. 502.
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. nr. 107/1996: Art. 3. (1) Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime. (2) Albiile minore ale cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv. (3) Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei. (31) Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându‑se cu noțiunea de albie minoră. (4) Apa subterană poate fi folosită de proprietarul terenului, numai în măsura în care este utilizată conform art. 9 alin. (2). (5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) pepinierele și crescătoriile piscicole aflate în afara cursurilor de apă”.


Art. 576. Accesiunea naturală asupra animalelor

(1) Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declarației făcute la primărie de către proprietarul terenului.

(2) Porumbeii, iepurii, peștii și alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparțin acestuia cât timp rămân pe fond, cu excepția cazului în care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii.

(3) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului nu îl urmărește sau încetează să îl urmărească timp de două zile.

  • VECHIUL CC: art. 503.
  • LPA. Art. 57. Dispozițiile art. 576 NCC se aplică situațiilor născute după intrarea în vigoare a NCC.

Secțiunea a 3-a. Accesiunea imobiliară artificială (art. 577-597)

  • LPA. Art. 58. (1) În toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării. (2) Până la îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 56 alin. (1), ori de câte ori proprietarul imobilului are un drept de opțiune, el dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării începute după intrarea în vigoare a NCC de la data cererii de chemare în judecată prin care a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate asupra lucrării, dacă acțiunea a fost admisă.
§1. Dispoziții comune (art. 577-579)
Art. 577. Dobândirea lucrării de către proprietarul imobilului

(1) Construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.

(2) Când lucrarea este realizată de proprietarul imobilului cu materialele sale sau cu materialele altuia, dreptul de proprietate asupra lucrării se naște în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.


Art. 578. Categoriile de lucrări

(1) Lucrările pot fi autonome sau adăugate, cu caracter durabil sau provizoriu.

(2) Lucrările autonome sunt construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări cu caracter de sine stătător reali­zate asupra unui imobil.

(3) Lucrările adăugate nu au caracter de sine stătător. Ele pot fi:

  1. a) necesare, atunci când în lipsa acestora imobilul ar pieri sau s‑ar deteriora;
  2. b) utile, atunci când sporesc valoarea economică a imobilului;
  3. c) voluptuare, atunci când sunt făcute pentru simpla plăcere a celui care le‑a realizat, fără a spori valoarea economică a imobilului.


Art. 579. Prezumțiile în favoarea proprietarului imobilului

(1) Orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa și că este a lui, până la proba contrară.

(2) Proba contrară se poate face când s‑a constituit un drept de superficie, când proprietarul imobilului nu și‑a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege.

  • VECHIUL CC: art. 492.


§2. Realizarea lucrării cu materialele altuia (art. 580)
Art. 580. Regimul juridic

(1) În cazul în care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desființarea acesteia și nici la restituirea materialelor întrebuințate.

(2) Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum și la repararea, în condițiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.

  • VECHIUL CC: art. 493.


§3. Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia (art. 581-582)
Art. 581. Lucrările autonome cu caracter durabil efectuate cu bună‑credință

În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună‑credință, proprietarul imobilului are dreptul:

  1. a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării; sau
  2. b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut‑o dacă lucrarea nu s‑ar fi efectuat.
  • VECHIUL CC: art. 494.


Art. 582. Lucrările autonome cu caracter durabil efectuate cu rea‑credință

(1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea‑credință, proprietarul imobilului are dreptul:

  1. a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la ale­gerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau
  2. b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia; sau
  3. c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut‑o dacă lucrarea nu s‑ar fi efectuat.

(2) Desființarea lucrării se face, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ținut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.

  • VECHIUL CC: art. 494.


§4. Realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia (art. 583-585)
Art. 583. Lucrările adăugate necesare

(1) Proprietarul imobilului dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul efectuării acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există.

(2) În cazul în care lucrarea a fost efectuată cu rea‑credință, din suma datorată de proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuată cu costurile necesare obținerii acestora.


Art. 584. Lucrările adăugate utile

(1) În cazul în care autorul lucrării utile este de bună‑credință, pro­prietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa:

  1. a) a valorii materialelor și a manoperei; sau
  2. b) a sporului de valoare adus imobilului.

(2) În cazul în care autorul lucrării utile este de rea‑credință, proprietarul imobilului are dreptul:

  1. a) să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în cartea funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie jumătate din valoarea materialelor și a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare adus imobilului; sau
  2. b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia, cu repunerea imobilului în situația anterioară și plata de daune‑interese.

(3) În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obli­garea autorului să îl cumpere la valoarea de circulație pe care imobilul ar fi avut‑o dacă lucrarea nu s‑ar fi efectuat.


Art. 585. Lucrările adăugate voluptuare

(1) În cazul lucrării voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul:

  1. a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară și fără nicio obligație către autorul lucrării;
  2. b) să ceară obligarea autorului de rea‑credință al lucrării la desființarea acesteia, cu readucerea imo­bilului în situația anterioară și plata de daune‑interese.

(2) Autorul de bună‑credință al lucrării poate să o ridice înainte de restituirea imobilului către proprietar, cu condiția de a readuce imobilul în situația anterioară.


§5. Înțelesul unor termeni (art. 586)
Art. 586. Buna‑credință a autorului lucrării

(1) Autorul lucrării este de bună‑credință dacă se înte­meiază fie pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară și nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.

(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna‑credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și autorului lucrării care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia.


§6. Dispoziții speciale (art. 587-597)
Art. 587. Lucrările realizate parțial asupra imobilului autorului

(1) În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună‑credință parțial asupra imobilului autorului și parțial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într‑o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuției fiecăruia.

(2) Dacă lucrarea a fost realizată cu rea‑credință, proprietarul terenului vecin poate opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata de daune‑interese, dacă este cazul, și a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor. La stabilirea cotelor‑părți se va ține seama de valoarea terenului proprietarului vecin și de jumătate din valoarea contribuției autorului lucrării.

(3) În caz de neînțelegere între părți, instanța de judecată va stabili valoarea contribuției fiecăreia la imobilul rezultat, respectiv a cotelor‑părți din dreptul de proprietate.


Art. 588. Lucrările provizorii

Când lucrarea are caracter provizoriu, în absența unei înțelegeri contrare, autorul ei va fi obligat să o desființeze, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, și, dacă este de rea‑credință, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.


Art. 589. Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară

Ori de câte ori dobândirea dreptului de proprietate, exclusivă sau pe cote‑părți, este condiționată, potrivit reglementărilor din prezenta secțiune, de înscrierea în cartea funciară, înscrierea se face în temeiul convenției părților, încheiată în formă autentică, sau, după caz, al hotărârii judecătorești.


Art. 590. Dreptul autorului lucrării la ridicarea materialelor

(1) Până la data încheierii convenției sau a introducerii acțiunii de către cel îndreptățit la înscrierea în cartea funciară, autorul lucrării își poate ridica materialele.

(2) Dacă lucrarea a fost efectuată cu rea‑credință, autorul acesteia va putea fi obligat, dacă este cazul, la plata de daune‑interese.


Art. 591. Regulile privind exercitarea dreptului autorului lucrării la indemnizație

(1) Prescripția dreptului la acțiune al autorului lucrării privind plata indemnizației nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să dețină imobilul.

(2) Autorul lucrării de bună‑credință are un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru plata indemnizației și poate cere înscrierea dreptului de ipotecă în baza convenției încheiate în formă autentică sau a unei hotărâri judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 589.


Art. 592. Regulile privind obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului

(1) Ori de câte ori proprietarul optează pentru obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului, în absența înțe­legerii părților, proprietarul poate cere instanței judecătorești stabilirea prețului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare‑cumpărare.

(2) Proprietarul inițial al imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia pentru plata prețului de către autorul lucrării.


Art. 593. Pasivitatea proprietarului pe durata realizării lucrării

Autorul de rea‑credință al lucrării nu poate să opună proprietarului terenului pasivitatea pe care ar fi vădit‑o pe durata realizării lucrării.


Art. 594. Autorul lucrării care folosește materialele altuia

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună‑credință, cel care realizează o lucrare asupra imobilului altuia folosind materialele unui terț este obligat la plata contravalorii materialelor, precum și la repararea, în condițiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.


Art. 595. Stabilirea indemnizației sau a despăgubirii

Ori de câte ori, în aplicarea unei dispoziții din prezenta secțiune, instanța este învestită să stabilească întinderea indemnizației sau a despăgubirii, ea va ține seama de valoarea de circulație a bunului calculată la data hotărârii judecătorești.


Art. 596. Cazurile speciale de accesiune

(1) Titularul dreptului de superficie ori al altui drept real asupra imobilului altuia care îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile și obligațiile reglementate pentru proprietarul imobilului, dacă nu s‑a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului real.

(2) Dispozițiile art. 582 și art. 587 alin. (2) se aplică, în mod corespunzător, și lucrărilor autonome cu caracter durabil efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobân­dească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil.

(3) Pentru lucrările adăugate efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea lucrării realizate asupra acelui imobil se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 716, în lipsa unei prevederi contrare.


Art. 597. Lucrările efectuate de un detentor precar

Lucrările făcute de un detentor precar sunt supuse, în mod corespunzător, regulilor aplicabile autorului de rea‑credință.


Secțiunea a 4-a. Accesiunea mobiliară (art. 598-601)
Art. 598. Accesiunea mobiliară

(1) Bunul mobil produs cu materialele altuia aparține celui care l‑a confecționat sau, după caz, proprietarului materialelor, în funcție de raportul dintre manoperă și valoarea materialelor, determinat la data confecționării bunului.

(2) Proprietarul bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau, după caz, cu valoarea materialelor.

  • VECHIUL CC: art. 508‑509.


Art. 599. Raportul dintre valoarea manoperei și valoarea materialelor

În toate cazurile în care valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferență nesemnificativă, proprietatea asupra bunului este comună și se exercită în condițiile secțiunii a 2‑a a cap. IV din prezentul titlu.


Art. 600. Unirea a două bunuri mobile

În cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiți, fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.

  • VECHIUL CC: art. 504.


Art. 601. Regulile aplicabile în cazul imposibilității de separare a bunurilor unite

Dacă nu se poate obține separarea bunurilor mobile unite sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 598 și 599.


Capitolul III. Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată (art. 602-630)
Secțiunea 1. Limite legale (art. 602-625)

  • LPA. Art. 59. Dispozițiile art. 602‑625 NCC nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
§1. Dispoziții comune (art. 602-603)
Art. 602. Interesul public și interesul privat

(1) Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.

(2) Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desființate temporar prin acordul părților. Pentru opozabilitate față de terți este necesară îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege.


Art. 603. Regulile privind protecția mediului și buna vecinătate

Dreptul de proprietate obligă la res­pectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.


§2. Folosirea apelor (art. 604-610)
Art. 604. Regulile privind curgerea firească a apelor

(1) Pro­prietarul fondului inferior nu poate împie­dica în niciun fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior.

(2) Dacă această curgere cauzează prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justiției spre a face pe fondul său lucrările necesare schimbării direcției apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate.

(3) La rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nicio lucrare de natură să agraveze situația fondului inferior.

  • VECHIUL CC: art. 578.
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. nr. 107/1996: Art. 26. (1) Deținătorii terenurilor din aval sunt obligați să primească apele ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte. (2) Lucrările de barare sau de traversare a cursurilor de apă, care pot constitui obstacol în curgerea naturală a apelor, vor fi astfel concepute, realizate și exploatate încât să nu influențeze defavorabil curgerea apelor, în vederea asigurării atât a stabilității acestor lucrări, a albiilor minore și a malurilor, cât și pentru prevenirea unor efecte distructive sau păgubitoare. Lucrările construite fără a avea în vedere astfel de cerințe trebuie modificate sau demolate de proprietarii sau deținătorii lor, în condițiile și la ter­menele stabilite de Administrația Națională «Apele Române». În caz contrar, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin unitățile sale teritoriale, este abilitat să aplice sancțiuni potrivit legii, din oficiu sau la sesizarea Administrației Naționale «Apele Române». (3) Obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum și scoaterea din funcțiune, în orice mod, a construcțiilor și instalațiilor de descărcare a apelor mari, sunt interzise. (4) Deținătorii de lucrări pe cursul de apă sau care au legătură cu apele, care au suferit daune materiale cauzate de neres­pectarea cerințelor prevăzute la alin. (2), au dreptul la despăgubire de la persoanele fizice sau juridice care se fac vinovate”.


Art. 605. Regulile privind curgerea provocată a apelor

(1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, așa cum este cazul apelor care țâșnesc pe acest din urmă fond datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlăștinoase, al apelor folosite într‑un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într‑un curs de apă sau într‑un șanț.

(2) În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea și mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului inferior, rămânând dator la plata unei despăgubiri juste și prealabile către proprietarul acestui din urmă fond.

(3) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află o construcție, împreună cu grădina și curtea aferentă, sau un cimitir.


Art. 606. Cheltuielile referitoare la irigații

(1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale și artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei.

(2) Dispozițiile art. 605 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.


Art. 607. Obligația proprietarului căruia îi prisosește apa

(1) Proprietarul căruia îi prisosește apa pentru necesitățile curente este obligat ca, în schimbul unei juste și prealabile compensații, să ofere acest surplus pentru proprietarul care nu și‑ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă.

(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligația prevăzută la alin. (1) pretinzând că ar putea acorda surplusului de apă o altă destinație decât satisfacerea necesităților curente. El poate însă cere despă­gubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu condiția de a dovedi existența reală a destinației pretinse.


Art. 608. Întrebuințarea izvoarelor

(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuințare izvorului ce ar exista pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.

(2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să îi schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localități de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente.

  • VECHIUL CC: art. 579 și art. 581.


Art. 609. Despăgubirile datorate proprietarului fondului pe care se află izvorul

(1) Proprietarul fondului pe care se află izvorul poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micșorat ori a alterat apele sale.

(2) Dacă starea de fapt o permite, proprietarul fondului poate pretinde restabilirea situației anterioare atunci când apa era indis­pensabilă pentru exploatarea fondului său.

(3) În cazul în care izvorul se întinde pe două fonduri învecinate, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător, ținând seama de întinderea izvorului pe fiecare fond.


Art. 610. Regulile speciale privind folosirea apelor

Dispozițiile prezentului paragraf se completează cu reglementările speciale în materia regimului apelor.


§3. Picătura streșinii (art. 611)
Art. 611. Picătura streșinii

Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

  • VECHIUL CC: art. 615.


§4. Distanța și lucrările intermediare cerute pentru anumite construcții, lucrări și plantații (art. 612-613)
Art. 612. Distanța minimă în construcții

Orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drep­turilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanța minimă se poate face prin acordul părților exprimat printr‑un înscris autentic.

  • VECHIUL CC: art. 610.


Art. 613. Distanța minimă pentru arbori

(1) În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii.

(2) În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala pro­prietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

  • VECHIUL CC: art. 607‑609.


§5. Vederea asupra proprietății vecinului (art. 614-616)
Art. 614. Fereastra sau deschiderea în zidul comun

Nu este permis să se facă fereastră sau des­chidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor.

  • VECHIUL CC: art. 611.


Art. 615. Distanța minimă pentru fereastra de vedere

(1) Este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.

(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru.

(3) Distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s‑a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. Distanța, și în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar și până la această linie.

  • VECHIUL CC: art. 612‑614.


Art. 616. Fereastra de lumină

Dispozițiile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a‑și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.


§6. Dreptul de trecere (art. 617-620)
Art. 617. Dreptul de trecere

(1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.

(2) Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s‑ar aduce cele mai puține prejudicii.

(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.

  • VECHIUL CC: art. 616‑618.


Art. 618. Exercitarea dreptului de trecere în situații speciale

(1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr‑un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii.


Art. 619. Întinderea și modul de stabilire a dreptului de trecere

Întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătorească sau printr‑o folosință continuă pe timp de 10 ani.


Art. 620. Prescripția acțiunii în despăgubire și restituirea despăgubirii încasate

(1) Termenul de prescripție pentru dreptul la acțiunea în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere.

(2) În cazul în care încetează dreptul de trecere, proprietarul fondului aservit este dator să restituie despăgubirea încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport cu durata efectivă a dreptului de trecere.

  • VECHIUL CC: art. 619.


§7. Alte limite legale (art. 621-625)
Art. 621. Dreptul de trecere pentru utilități

(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop.

(2) Această obligație subzistă numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, peri­culoasă sau foarte costisitoare.

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.

(4) Clădirile, curțile și grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte și canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilități noi.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 90 L. gazelor nr. 351/2004 (M. Of. nr. 679 din 28 iulie 2004; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC I) nr. 462/2014 (www.scj.ro): „Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) L. nr. 71/2011, dispozițiile NCC – așadar și dispozițiile art. 621, al căror conținut instituie caracterul oneros al limitărilor aduse dreptului de proprietate prin exercițiul dreptului de trecere – sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a NCC”.


Art. 622. Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări

(1) De asemenea, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum și accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor și culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul.

(2) Dispozițiile art. 621 alin. (2) sunt aplicabile.


Art. 623. Dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie

(1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesia unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost înștiințat în prealabil.

(2) În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justă despăgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesie, precum și pentru cele pe care bunul le‑a cauzat fondului.


Art. 624. Starea de necesitate

(1) În cazul în care o persoană a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are dreptul să ceară o despăgubire echitabilă numai de la cel care a fost salvat.

(2) Nu poate pretinde nicio despăgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat apariția pericolului.


Art. 625. Reguli speciale

Îngrădirile cuprinse în prezenta secțiune se completează cu dispozițiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile și construcțiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul național‑cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum și altele asemenea.


Secțiunea a 2-a. Limite convenționale (art. 626-629)
Art. 626. Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice

Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice, dacă nu încalcă ordinea publică și bunele moravuri.


Art. 627. Clauza de inalienabilitate. Condiții. Domeniu de aplicare

(1) Prin convenție sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani și dacă există un interes serios și legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului.

(2) Dobânditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.

(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într‑un contract atrage nulitatea între­gului contract dacă a fost determinantă la înche­ierea acestuia. În contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba contrară.

(4) Clauza de inalienabilitate este subînțeleasă în convențiile din care se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.

(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilității.

  • LPA. Art. 60. (1) Valabilitatea și efectele juridice ale clauzei de inalienabilitate instituite prin convenție sunt guvernate de legea în vigoare la momentul încheierii convenției. (2) Valabilitatea clauzei de inalienabilitate instituite prin testament este guver­nată de legea în vigoare la data încheierii acestuia, iar efectele clauzei sunt guvernate de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii. Art. 601. În categoria convențiilor prevăzute de
    art. 627 alin. (4) NCC, din care se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea către o persoană deter­mi­nată ori determinabilă, intră și antecontractele având ca obiect transmiterea în viitor, prin înche­ierea de con­tracte, a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel.


Art. 628. Condiții de opozabilitate

(1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobân­ditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s‑a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă și îndeplinește condițiile de opozabilitate.

(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităților de publicitate prevă­zute de lege, dacă este cazul.

(3) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobân­direa proprietății prin posesia de bună‑credință.

(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într‑un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă și creditorilor anteriori ai dobânditorului.

(5) Neîndeplinirea condițiilor de opozabilitate nu îl lipsește pe beneficiarul clauzei de inalienabilitate de dreptul de a pretinde daune‑interese proprietarului care nu se conformează acestei obligații.


Art. 629. Sancțiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate

(1) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluțiunea contractului în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor.

(2) Atât înstrăinătorul, cât și terțul, dacă inalienabilitatea s‑a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.

(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s‑a stipulat inalienabilitatea, cât timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.


Secțiunea a 3-a. Limite judiciare (art. 630)
Art. 630. Depășirea inconvenientelor normale ale vecinătății

(1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, incon­veniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil.

(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării acti­vității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfă­șurarea acelei activități. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.

(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanța poate să încuviințeze, pe cale de ordo­nanță președințială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.

  • LPA. Art. 61. Dispozițiile art. 630 NCC se aplică numai inconvenientelor cauzate după data intrării în vigoare
    a NCC.
  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 692/2014 (M. Of. nr. 88 din 2 februarie 2015): „15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 630 alin. (2) NCC, criticat în cauza de față, modulează ipoteza prevăzută la alin. precedent din același art. (…) 16. Autoarea excepției susține, în esență, că sunt încălcate prevederile Constituției referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private, apreciind că este neconstituțional ca o instanță de judecată să procedeze la limitarea dreptului său de proprietate prin încuviințarea desfășurării unei activității prejudiciabile într‑un apartament învecinat cu cel în care aceasta locuiește. 17. Curtea reține că, potrivit art. 555 NCC, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Conținutul juridic al dreptului de proprietate cuprinde posesia, folosința și dispoziția, atribute care configurează puterea pe care proprietarul o are asupra lucrului. Față de susținerile autoarei excepției, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 44 din Constituție. Dispoziția legală supusă controlului de constitu­țio­nalitate nu face altceva decât să configureze exercitarea folosinței bunului, ca atribut al dreptului de proprietate. Curtea observă că, în motivarea criticii de neconstituționalitate formulate, autoarea excepției pornește de la premisa absolutizării prerogativelor dreptului de proprietate. Or, atât din propria sa jurisprudență, cât și din cea a CEDO, se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite prin lege, în considerarea funcției pe care acesta o are în ansamblul societății. 18. Curtea reține că, potrivit art. 44 din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat dreptul de proprietate. În acest sens, elocventă este D.C.C. nr. 19/1993 (M. Of. nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, prin D.C.C. nr. 59/2004 (M. Of. nr. 203 din 9 martie 2004), Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. 19. Curtea observă că art. 44 alin. (1) din Constituție cuprinde o dispoziție expresă în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. Condiția esențială este, așa cum s‑a precizat și mai sus, ca prin asemenea limitări să nu se aducă atingere esenței dreptului, să nu fie anihilat însuși dreptul de proprietate. Din această perspectivă, Curtea va analiza dacă soluția legislativă criticată reprezintă o limitare a dreptului fundamental invocat și dacă limitarea este justificată. 20. În ce privește primul aspect analizat, Curtea constată că prin NCC se reglementează trei tipuri de limitări permise ale dreptului de proprietate privată, care sunt detaliate în cap. III al acestuia «Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată», cuprins în T. II «Proprietatea privată» al Cărții a III‑a «Despre bunuri». Este vorba despre limite legale – stabilite prin acte normative cu forță de lege, limite convenționale – fixate prin anumite acte juridice și limite judiciare – instituite pe cale judecătorească. Prezenta excepție de neconstituționalitate vizează această ultimă categorie de limitări, pe care NCC le acceptă în condițiile «depășirii inconvenientelor normale ale vecinătății». 21. În ce privește cea de‑a doua problemă, referitoare la verificarea justificării limitării dreptului de proprietate, CC va avea în vedere un «test» de proporționalitate structurat, posibilitatea limitării drepturilor fundamentale fiind condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe (a se vedea, pentru o abordare similară, D.C.C. nr. 266/2013 – M. Of. nr. 443 din 19 iunie 2013, D.C.C. nr. 390/2014 – M. Of. nr. 532 din 17 iulie 2014, sau D.C.C. nr. 462/2014 – M. Of. nr. 775 din 24 octombrie 2014). Astfel, Curtea va efectua testul de proporționalitate în scopul stabilirii existenței unui corect echilibru între interesele în concurs. În acest sens, Curtea urmează să analizeze dacă limitele impuse de legiuitor în interiorul dreptului de proprietate al proprietarului obligat să își exercite prerogativa folosinței cu acceptarea limitării acesteia în scopul exercitării de către proprietarul vecin a unei activități prejudiciabile reprezintă o limitare rezonabilă. Concret, Curtea va analiza dacă limitarea prerogativei folosinței are un scop legitim, dacă este o măsură adecvată, dacă este necesară și dacă asigură un just echilibru între interesele în dispută. 22. Curtea reține că, în vederea realizării testului de proporționalitate, trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat și dacă acesta este legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Sub acest aspect, Curtea reține că legiuitorul a avut în vedere realitatea că apariția unor inconveniente este inerentă raporturilor de vecinătate între mai mulți proprietari, astfel că prevederile art. 630 NCC își propun să ofere soluții, prin intermediul judecătorului, pentru armonizarea intereselor contrarii intervenite în cadrul raporturilor de vecinătate. Această opțiune legislativă are la bază principiul statuat de prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție, potrivit căruia dreptul de proprietate obligă inclusiv la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți, textul de lege menționat având în vedere ipoteza depășirii «inconvenientelor normale» ale vecinătății. 23. Cu privire la cea de‑a doua condiție, Curtea reține că dispozițiile art. 630 alin. (2) NCC creează un cadru adecvat restabilirii normalității în ce privește relațiile de vecinătate, precizând că, în cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea acelei activități. Prin urmare, măsura luată este adecvată, limitarea operată fiind adaptată scopului urmărit și fiind aptă să îndeplinească exigențele acestuia. 24. Curtea reține, în același timp, că limitarea impusă este necesară în vederea realizării scopului legitim arătat, respectiv prevenirea apariției unor conflicte în cadrul raporturilor de vecinătate între mai mulți proprietari, prin reglementarea unor soluții normative apte să aplaneze eventualele dispute locative. 25. În ce privește îndeplinirea cerinței ca măsura adoptată să asigure un just echilibru între interesele în dispută, Curtea constată că textul de lege criticat nu consacră o limitare disproporționată în raport cu obiectivul urmărit, respectiv concilierea intereselor contrarii ale celor doi proprietari. Curtea observă că, într‑adevăr, proprietarul afectat este stânjenit în exercitarea folosinței bunului propriu de modul în care celălalt proprietar al fondului vecin înțelege să își folosească bunul. Dar textul de lege criticat prevede că, în această situație, cel prejudiciat va avea dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Instanța de judecată sesizată este competentă să aprecieze cu privire la gradul și gravitatea depășirii «inconvenientelor normale» ale vecinătății, prin raportare la starea de fapt particulară, caracteristică fiecărei situații reclamate în parte, în funcție de circumstanțele specifice, urmând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să echilibreze ansamblul relațiilor de vecinătate în dispută și să aplaneze situația conflictuală apărută. Prin urmare, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate asigură menținerea unui raport de proporționalitate între restrângerea introdusă și scopul urmărit. Din această perspectivă, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia judecătorul nu ar avea posibilitatea de a stabili corect dacă prejudiciul cauzat de proprietarul vecin corespunde noțiunii de “minor” prevăzută de textul de lege criticat. Dimpotrivă, aprecierea judecătorului reprezintă cea mai obiectivă modalitate de dimensionare, în baza probatoriului administrat, a prejudiciului și, în funcție de rezultat, de încadrare în ipotezele reglementate în art. 630 NCC. În contextul garanțiilor de independență și imparțialitate conferite de art. 124 din Constituție, tot judecătorul va fi cel care va determina caracterul necesar sau util al desfășurării activității prejudiciabile la care face referire alin. (2) al art. 630 NCC. 26. În consecință, reglementarea, în sarcina unuia dintre proprietari, a obligației de a suporta limitarea exercitării plenitudinii atributelor dreptului de proprietate, cu referire specială la prerogativa folosinței, reprezintă într‑adevăr o limitare a dreptului de proprietate, care este realizată însă cu respectarea cerințelor prevăzute de Constituție. Din considerentele mai sus prezentate, rezultă că prin textul de lege criticat se realizează doar o reconfigurare a exercițiului dreptului de proprietate, care devine grevat de sarcina acceptării desfășurării de către proprietarul vecin a activității prejudiciabile, compensată însă potrivit art. 630 alin. (2) NCC prin despăgubirile acordate de instanță. 27. În fine, un raționament similar conduce la concluzia că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale care consacră dreptul la protecția vieții intime, familiale și private. Curtea reține că dreptul la viață intimă, familială și privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituție și în art. 8 CEDO, prezintă o latură activă, constând în obligația autorităților statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestuia și o latură pasivă, pusă în evidență prin obligația ce incumbă autorităților, dar și tuturor celorlalte subiecte de drept, de a respecta dreptul în discuție, abținându‑se de la orice acțiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia. Limitarea acestui drept este însă justificată, în baza acelorași rațiuni prezentate mai sus”.


Capitolul IV. Proprietatea comună (art. 631-686)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 631-633)
Art. 631. Noțiune

Dispozițiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate privată are 2 sau mai mulți titulari.


Art. 632. Formele proprietății comune

(1) Formele proprietății comune sunt următoarele:

  1. a) proprietatea pe cote‑părți (coproprietatea);
  2. b) proprietatea în devălmășie (devălmășia).

(2) Coproprietatea poate fi obișnuită sau forțată.

(3) Coproprietatea forțată nu poate înceta prin partaj judiciar.


Art. 633. Prezumția de coproprietate

Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară.


Secțiunea a 2-a. Coproprietatea obișnuită (art. 634-645)
Art. 634. Întinderea cotelor‑părți

(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote‑părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulație contrară.

(2) Cotele‑părți sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.


Art. 635. Repartizarea beneficiilor și a sarcinilor între copro­prietari

Coproprietarii vor împărți bene­ficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept.


Art. 636. Exercitarea în comun a dreptului de folosință

(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drep­turilor celorlalți coproprietari.

(2) Cel care, împotriva voinței celorlalți proprietari, exercită în mod exclusiv folosința bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.


Art. 637. Fructele bunului comun

Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporțional cu cota lor parte din drept.


Art. 638. Dreptul la restituirea cheltuielilor

(1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile pro­ducerii sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în proporție cu cotele lor părți.

(2) Fructele naturale sau fructele industriale ale bunului comun însușite de un coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate sau nu au pierit și pot fi identificate distinct. În caz contrar, coproprietarul interesat are dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care fructele au pierit în mod fortuit. Dreptul la acțiunea în despăgubiri este supus prescripției, potrivit dreptului comun.

(3) Dreptul de a reclama fructele civile ale bunului comun însușite de un coproprietar este supus prescripției, potrivit dreptului comun.


Art. 639. Modul de folosire a bunului comun

Modul de folosire a bunului comun se stabilește prin acordul coproprie­tarilor, iar în caz de neînțelegere, prin hotărâre judecătorească.


Art. 640. Actele de conservare

Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți coproprietari.


Art. 641. Actele de administrare și de dispoziție

(1) Actele de administrare, precum încheierea sau denunțarea unor contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare și altele asemenea, cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor‑părți.

(2) Actele de administrare care limitează în mod substanțial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalți coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia.

(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a‑și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului.

(4) Orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum și actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziție.

  • LPA. Art. 62. Dispozițiile art. 641 NCC se aplică numai actelor juridice încheiate după intrarea în vigoare
    a NCC.


Art. 642. Sancțiunile

(1) Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimțit, expres ori tacit, la încheierea actului.

(2) Coproprietarului vătămat i se recunoaște dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune‑interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.


Art. 643. Acțiunile în justiție

(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.

(2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.

(3) Când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.

  • LPA. Art. 63. Dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) NCC se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a NCC, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplică și în situațiile în care pricina nu a fost soluționată în primă instanță până la data intrării în vigoare a NCC.
  • JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC I) nr. 357/2013 (www.scj.ro): „Cât privește aplicarea în timp a NCC, trebuie avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din L. nr. 71/2011. Astfel, potrivit art. 223 L. nr. 71/2011 «procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a NCC se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în L. nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel». Este cazul, printre altele, dispozițiilor art. 63 L. nr. 71/2011, conform cărora, dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) NCC, se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării sale în vigoare, normă ce se constituie într‑o excepție de la principiul tempus regit actum și confirmă că anumite norme din NCC, sunt de imediată aplicare, ele aplicându‑se astfel și proceselor declanșate anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat. Or, în speță, hotărârea primei instanțe nu rămăsese definitivă la data intrării în vigoare a NCC (1 octombrie 2011), ci ulterior acestui moment, astfel încât normele noului act normativ, pe componenta procedurală astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile sale, sunt de îndată/de imediată aplicare raportului juridic dedus judecății, astfel cum a pretins legiuitorul prin legea de punere în aplicare a dispozițiilor sale. Ca urmare, este irelevantă atât neinvocarea lor de către reclamant, ori de către instanța de apel, ca și trimiterea la jurisprudența CEDO, considerată de pârâți a fi relevantă cauzei, dispoziția legală menționată (imperativă prin însăși caracterul său de normă de procedură), fiind, așa cum s‑a arătat mai sus, de imediată aplicare”.

Dec. ICCJ (SC I) nr. 1098/2013 (www.scj.ro): „Este real că anterior adoptării NCC prin L. nr. 287/2009 – în vigoare cu data de 1 octombrie 2011, regula unanimității a fost creația doctrinei și jurisprudenței, nefiind reglementată expres. Numai că, dispozițiile exprese ale art. 643 NCC înlătură regula unanimității, prevăzându‑se astfel că „fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) NCC sunt aplicabile și situațiilor în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a NCC, iar dispozițiile art. 643 alin. (3) se aplică și în situațiile în care nu a fost soluționată cauza în primă instanță până la data intrării în vigoare a NCC. Cum în cauză hotărârea instanței de fond deși a fost pronunțată la 24 iunie 2011, nu a fost însă definitivă la data intrării în vigoare a NCC (1 octombrie 2011) instanța de apel în mod legal a reținut incidența dispozițiilor art. 643 NCC, înlăturând regula unanimității”.

Dec. ICCJ (SC I) nr. 4941/2013 (www.scj.ro): „Instanțele anterioare au apreciat corect că noua reglementare a art. 643 NCC, care dă posibilitatea fiecărui coproprietar să exercite singur acțiunea în revendicare, urmărește să evite neajunsurile create de aplicarea strictă a regulii unanimității în exercitarea acțiunii în revendicare, specifică vechii reglementări, iar nu modificarea naturii juridice și a scopului acestei acțiuni. Acțiunea în revendicare are în continuare natura juridică a unei acțiuni petitorii prin care se urmărește nu numai stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, ci și redobândirea posesiei materiale a bunului în litigiu. În interpretarea și apli­carea dispoziției legale sus‑menționate, (…) este important de reținut că, în situația coproprietății, fiecare coproprietar este titular exclusiv asupra cotei‑părți ideale din dreptul de proprietate asupra bunului, ceea ce înseamnă că doar dreptul asupra bunului este fracționat, nu însă și bunul, luat în materialitatea lui”.

Dec. ICCJ (SC I) nr. 277/2015 (www.scj.ro): „Împrejurarea că reclamanții n-au invocat și norma tranzitorie din LPA nu înseamnă că instanța nu trebuia și nu trebuie să facă aplicarea acesteia întrucât analizarea domeniului de activitate a unei legi presupune cu necesitate verificarea și corelarea acesteia cu normele de punere în aplicare, ce reglează asemenea situații tranzitorii. (…) Or, noua normă, reglementată de art. 643 NCC permite introducerea acțiunii în revendicare de către un singur coproprietar (sau de către o parte dintre aceștia), fără a face distincție între obiectul revendicării. Prin urmare, reclamanții au la îndemână posibilitatea de a introduce acțiunea în revendicare, în lipsa coparticipării procesuale a celorlalți coproprietari, solicitând, fie revendicarea întregului bun, fie revendicarea doar a cotei părți ai cărui titulari sunt”.


Art. 644. Contractele de administrare a coproprietății

(1) Se poate deroga de la dispozițiile art. 635, 636, 641 și art. 642 alin. (1) printr‑un contract de administrare a coproprietății încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.

(2) În cazul în care oricare dintre coproprietari denunță contractul de administrare, acesta își încetează existența, rămânând aplicabile regulile din prezenta secțiune.

(3) În cazul în care, printre bunurile aflate în coproprietate, se află și bunuri imobile, contractele de admi­nistrare a coproprietății și declarațiile de denunțare a acestora vor fi notate în cartea funciară, la cererea oricăruia dintre coproprietari.


Art. 645. Regulile aplicabile în cazul cotitularilor altor drepturi reale

Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător și în cazul exercitării împreună, de către două sau mai multe persoane, a unui alt drept real principal.


Secțiunea a 3-a. Coproprietatea forțată (art. 646-666)
§1. Dispoziții comune (art. 646-647)
Art. 646. Cazurile de coproprietate forțată

Se află în copro­prietate forțată:

  1. 1. bunurile prevăzute la art. 649, 660, 687 și 1.141;
  2. 2. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile și izvoarele;
  3. 3. bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalații care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într‑un cartier de locuințe sau alte asemenea bunuri;
  4. 4. orice alt bun comun prevăzut de lege.


Art. 647. Regimul juridic general

(1) Fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari.

(2) Când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exer­citarea dreptului de dispoziție asupra bunului principal.

(3) Cheltuielile pentru întreținerea și conservarea bunului comun se suportă în mod proporțional cu cota‑parte din drept a fiecărui coproprietar. Când bunul comun are caracter accesoriu, în absența unei con­venții contrare, cota‑parte din drept a fiecărui coproprietar se stabilește în funcție de întinderea bunului principal.

  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 376/2014 (M. Of. nr. 594 din
    8 august 2014): „14. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, sub aspectul criticii aduse art. 649 alin. (1) lit. b) NCC considerat a fi neconstituțional, întrucât, pe de o parte, încalcă dreptul de proprietate al locatarilor de la etajele inferioare ale imobilului care nu folosesc ascensorul, dar au obligația să participe la cheltuielile ocazionate cu întreținerea acestuia, iar, pe de altă parte, ascensorul ar fi trebuit enunțat la alin. (2) al art. 649 pentru a putea fi considerat parte comună exclusivă pentru coproprietarii care utilizează acest «mijloc de transport» alături de alte părți comune considerate ca atare exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități (coșurile de fum, uscătoriile, spălătoriile) în conformitate cu proiectul clădirii, Curtea urmează să respingă critica ca inadmisibilă, deoarece autoarea excepției de neconstituționalitate solicită, în realitate, modificarea soluției legislative, ceea ce excedează competenței CC. Pe de altă parte, criticile privesc aplicarea și interpretarea legii, autoarea fiind nemulțumită de modul de calcul și repartizare a cheltuielilor privind ascensorul, care, de asemenea, excedează competenței CC”.


§2. Coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente (art. 648-659)
I. Părțile comune (art. 648-652)
Art. 648. Noțiune

(1) Dacă într‑o clădire sau într‑un ansamblu rezidențial există spații cu destinație de locuință sau cu altă destinație având proprietari diferiți, părțile din clădire care, fiind destinate întrebuințării spațiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forțată.

(2) Părțile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spațiile locative, care constituie bunurile principale în sensul art. 546.


Art. 649. Părțile comune

(1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:

  1. a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafață excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite;
  2. b) fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările și casa scărilor, holurile, pivnițele și subso­lurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii și ascensoarele;
  3. c) instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum și alte asemenea părți;
  4. d) alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună.

(2) Coșurile de fum și de aerisire, precum și spațiile pentru spălătorii și uscătorii sunt considerate părți comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități în conformitate cu proiectul clădirii.

  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 376/2014: „15. Referitor la critica privind art. 647 alin. (3) și art. 652 NCC potrivit căreia aceste dispoziții legale sunt neconstituționale deoarece nu se corelează obligațiile de plată în cadrul asociației de proprietari, în cazul folosirii părților comune, cu suprafața reprezentând cotele indivize din suprafața utilă, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Art. 647 alin. (3), cuprins în Cartea a III‑a – Despre bunuri, T. II – Proprietatea privată, Cap. IV – Proprietatea comună, Secț. a 3‑a – Coproprietatea forțată, Subsecț. 1 – Dispoziții comune din Codul civil, reglementează obligația fiecărui coproprietar de a suporta, în mod proporțional cu cota‑parte indiviză, cheltuielile pentru întreținerea și conser­varea bunului comun. Stabilirea cheltuielilor pentru întreținerea și conservarea unui bun comun, respectiv suportarea proporțională a cheltuielilor, se face prin raportare la întinderea cotei‑părți ce revine fiecărui proprietar, iar în situația în care bunul comun are caracter accesoriu, cota‑parte se stabilește prin raportare la întinderea bunului principal. Art. 652, cuprins în Secț. a 3‑a – Coproprietatea forțată, Subsecț. a 2‑a – Coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, pct. I – Părțile comune din Codul civil, prevede modul în care se stabilesc cotele‑părți din imobil prin raportarea suprafeței utile din imobil la totalul suprafețelor utile a spațiilor locative din clădiri. Din textul legal rezultă că cotele‑părți pot fi stabilite prin actele juridice de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor principale, respectiv titlurile de proprietate. Dacă aceste titluri de proprietate nu stipulează nimic referitor la mărimea cotelor‑părți din dreptul de proprietate asupra părților comune din imobil, acestea se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădi re. Astfel, art. 652 NCC reprezintă o aplicare particulară a soluției legislative a art. 647 alin. (3) tz. a II‑a NCC potrivit căreia, «când bunul comun are caracter accesoriu, în absența unei convenții contrare, cota‑parte din drept a fiecărui coproprietar se stabilește în funcție de întinderea bunului principal». 16. Din punct de vedere al regimului juridic, proprietatea comună pe cote‑părți se împarte în coproprietate obișnuită și temporară și coproprietate forțată și perpetuă. Referitor la cazul coproprietății forțate asupra dotărilor și utilităților comune dintr‑un imobil cu mai multe locuințe, incident în prezenta speță fiind ascensorul, Curtea constată că, potrivit art. 3 lit. c) L. nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (M. Of. nr. 490 din 23 iulie 2007), obiectul proprietății comune forțate îl constituie toate părțile dintr‑un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință. Și prevederile art. 649 NCC menționează părțile comune care fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente. 17. Potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință. De altfel, art. 44 alin. (7) din Constituție prevede că «dreptul de proprietate obligă […] și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului». Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea reține că, prin reglementările deduse controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale. 18. Nici invocarea încălcării art. 16 din Constituție nu poate fi reținută, normele legale criticate aplicându‑se tuturor coproprietarilor unui bun comun, care au obligația de a contribui la plata cheltuielilor de întreținere a acestuia proporțional cu cota‑parte din drept a fiecărui coproprietar. 19. În fine, Curtea nu se poate pronunța asupra constituționalității art. 3 lit. e) și art. 45 alin. (3) L. nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, din moment ce în mod expres instanța de judecată, în temeiul art. 29 alin. (5)
    L. nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a CC, excepția fiind inadmisibilă. Totodată, ridicarea direct în fața CC a excepției de neconstituționalitate nu este posibilă, aceasta invocându‑se numai în fața instanței de judecată”.


Art. 650. Atribuirea în folosință exclusivă a părților comune

(1) Părțile comune pot fi atribuite copro­prietarilor în folosință exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari.

(2) Decizia de atribuire în folosință exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor și al cotelor‑părți. În clădirile unde sunt constituite asociații de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeași majoritate.


Art. 651. Actele juridice privind cotele‑părți

Cota‑parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei‑părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spațiului care constituie bunul principal.


Art. 652. Stabilirea cotelor‑părți

În lipsa unei stipulații contrare existente în titlurile de proprietate, cotele‑părți se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire.

  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 376/2014 (sub
    art. 647 NCC).


II. Drepturile și obligațiile coproprietarilor (art. 653-658)
Art. 653. Exercitarea dreptului de folosință

Fiecare coproprietar poate folosi, în condițiile acordului de asociere, atât spațiul care constituie bunul principal, cât și părțile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari și fără a schimba destinația clădirii. În lipsa acordului de asociere, dispozițiile art. 647 rămân aplicabile.


Art. 654. Cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune

(1) În lipsa unor prevederi legale sau înțelegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, în proporție cu cota sa parte.

(2) Cu toate acestea, cheltuielile legate de părțile comune folosite exclusiv de către unii dintre copro­prietari cad în sarcina acestora din urmă.


Art. 655. Obligația de conservare a clădirii

Proprietarul este obligat să asigure întreținerea spațiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.


Art. 656. Obligația de a permite accesul în spațiile care consti­tuie bunurile principale

(1) Copro­prietarii sunt obligați să permită accesul în spațiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii și întreținerii părților comune.

(2) În această situație, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despăgubiți de către asociația de proprietari sau, după caz, de către proprietarul în interesul căruia au fost efectuate lucrările.


Art. 657. Regulile aplicabile în cazul distrugerii clădirii

(1) În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într‑o proporție mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înțelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitație publică a terenului și a materialelor de construcție care au rezultat.

(2) În caz de distrugere a unei părți mai mici decât cea prevăzută la alin. (1), coproprietarii vor contribui la refacerea părților comune, proporțional cu cotele‑părți. Dacă unul sau mai mulți coproprietari refuză sau nu pot să participe la refacere, ei sunt obligați să cedeze celorlalți coproprietari cotele lor părți din dreptul de proprietate. Prețul se stabilește de părți ori, în caz de neînțelegere, de către instanța judecătorească.


Art. 658.) Încetarea destinației folosinței comune

(1) Încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî cu acordul tuturor coproprietarilor.

(2) În cazul încetării destinației de folosință comună în condițiile alin. (1), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuită.

(3) Imobilul, respectiv partea din imobil care rezultă din încetarea destinației folosinței comune se înscrie în mod corespunzător în cartea funciară pe baza documentației cadastrale întocmite în acest scop.

) Art. 658 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. VII din Legea nr. 60/2012.


III. Asociația de proprietari (art. 659)
Art. 659. Constituirea asociațiilor de proprietari

În cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidențiale formate din locuințe individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți individuale, se constituie asociația de proprietari, care se orga­nizează și funcționează în condițiile legii.

  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 596/2012 (M. Of. nr. 454 din
    6 iulie 2012): „Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 4, art. 46 și art. 50 alin. (1) L. nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanță cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autor în prezenta speță. Astfel, prin D.C.C. nr. 393/2009 (M. Of. nr. 280 din 29 aprilie 2009), D.C.C. nr. 1.647/2010 (M. Of. nr. 203 din 24 martie 2011) și D.C.C. nr. 697/2011 (M. Of. nr. 547 din 2 august 2011), Curtea a reținut, în esență, că, în anumite situații, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc apărarea unor interese de ordin general și care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalități înscrise în conceptul de liberă asociere, iar asociația de proprietari se află tocmai într‑o asemenea situație juridică. Această categorie de asociații a fost reglementată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, și anume administrarea în bune condiții a clădirilor cu mai multe apartamente, luându‑se în seamă totodată și interesele locatarilor legate de realizarea unei bune conviețuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor și a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparațiilor și amenajărilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implică locuirea și administrarea unui imobil cu mai mulți locatari impune, în consecință, o asociere fără de care drepturile și interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariția unor neînțelegeri sau litigii. În plus, existența unor spații în proprietate comună și perpetuă, imposibilitatea încheierii unor contracte individuale cu marii furnizori de utilități de către toți proprietarii, indiferent că sunt sau nu membri ai asociației de proprietari, sunt elemente care impun constituirea unei structuri organizate, care să acționeze în numele și pentru interesul comun. Cu privire la dreptul la liberă asociere, CEDO și‑a format o jurisprudența (Hot. din 13 aug. 1981, pronunțată în Cauza Young, James, Webster c. Regatului Unit, par. 55 și Hot. din 30 iunie 1993, pronunțată în Cauza Sigurour A. Sigurjdnsson c. Islanda, par. 35) prin care a constatat încălcarea art. 11 CEDO atunci când asocierea era obligatorie potrivit legislației naționale, stabilind că dreptul de asociere implică și aspectul negativ al acestuia – dreptul de a nu fi silit la afilierea la o asociație – având în vedere faptul că prin Convenție nu
    se consacră, în mod expres, acest lucru. Constituirea asociațiilor de proprietari, astfel cum este reglementată de
    L. nr. 230/2007, nu contravine însă dispozițiilor constituționale sau convenționale care garantează implicit și aspectul negativ al dreptului de asociere. Elocventă, sub acest aspect, este tz. II a art. 2 L. nr. 230/2007, care oferă proprietarului posibilitatea de a se asocia în această formă asociativă, fără să îi impună însă vreo obligație în acest sens. Conținutul normativ al acestui articol are caracter dispozitiv («… proprietarii se pot asocia în asociații de proprietari cu personalitate juridică…»), lăsând proprietarului libertatea de a deveni sau nu membru al asociației, neexistând niciun fel de constrângeri legale sau de altă natură care să îl forțeze să adere la asociație. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței CC, atât soluția, cât
    și considerentele cuprinse în deciziile precizate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru aceleași consi­­derente Curtea constată că și prevederile art. 659 NCC respectă dreptul constituțional la liberă asociere, acestea stabilind că în cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidențiale formate din locuințe individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți individuale, se constituie asociația de proprietari, care se organizează și funcționează în condițiile legii”.


§3. Coproprietatea asupra despărțiturilor comune (art. 660-666)

LPA. Art. 64. Dispozițiile art. 660‑666 NCC se aplică situațiilor juridice născute după intrarea în vigoare a NCC

Art. 660. Prezumția de coproprietate asupra despărțiturilor comune

(1) Zidul, șanțul, precum și orice altă despărțitură între două fonduri sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr‑un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în condițiile legii.

(2) Dispozițiile art. 651 sunt aplicabile în mod corespunzător.

  • VECHIUL CC: art. 590, art. 602 și art. 606.


Art. 661. Semnele de necomunitate

(1) Există semn de neco­munitate a zidului atunci când culmea acestuia este dreaptă și per­pendiculară spre un fond și înclinată spre celălalt fond. Zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului.

(2) Există semn de necomunitate a șanțului atunci când pământul este aruncat ori înălțat exclusiv pe o parte a șanțului. Șanțul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul.

(3) Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.

  • VECHIUL CC: art. 591, art. 603‑ 604.


Art. 662. Obligația de construire a despărțiturilor comune

(1) Oricare dintre vecini îi poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărțituri comune.

(2) În lipsa unor dispoziții legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălțimea zidului comun se stabilește de părți, dar fără a depăși 2 metri, socotindu‑se și coama zidului.

  • VECHIUL CC: art. 600.


Art. 663. Cheltuielile de întreținere și reparare a despărțiturilor comune

(1) Coproprietarii sunt ținuți să suporte cheltuielile ocazionate de întreținerea și repararea despărțiturii comune, proporțional cu dreptul fiecăruia.

(2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întreținere și reparare, renunțând la dreptul său de proprietate asupra despărțiturii comune, dispozițiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o construcție sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărțiturii comune.

  • VECHIUL CC: art. 592‑593.


Art. 664. Construcțiile și instalațiile aflate în legătură cu zidul comun

(1) Oricare dintre copro­prietari are dreptul să sprijine construcții ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligația de a lăsa 6 centi­metri spre celălalt coproprietar și fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcțiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun.

(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însuși grinzi ori să construiască un coș de fum în același loc.

  • VECHIUL CC: art. 594.


Art. 665. Înălțarea zidului comun

(1) Oricare dintre coproprietari poate să înalțe zidul, cu îndatorirea de a suporta singur cheltuielile de înălțare peste limita zidului comun, precum și cheltuielile de reparare a părții comune a zidului ca urmare a înălțării acestuia.

(2) În cazul în care zidul nu poate rezista înălțării, proprietarul care dorește să facă această înălțare este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său suprafața pentru a asigura grosimea necesară zidului nou‑ridicat.

(3) Vecinul care nu a contribuit la înălțare poate dobândi copro­prietatea, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor și manoperei folosite, precum și, dacă este cazul, jumătate din valoarea terenului întrebuințat pentru îngroșarea zidului.

  • VECHIUL CC: art. 595‑597.


Art. 666. Dobândirea coproprietății asupra despărțiturilor

Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărțiturii comune poate dobândi un drept de coproprietate asupra despărțiturii, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor și manoperei folosite și, după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărțitura a fost construită. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

  • VECHIUL CC: art. 598.


Secțiunea a 4-a. Proprietatea comună în devălmășie (art. 667-668)

  • LPA. Art. 65. Dispozițiile art. 667 și 668 NCC se aplică numai actelor juridice încheiate după intrarea în vigoare a NCC.
Art. 667. Proprietatea comună în devălmășie

Există proprietate în devălmășie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote‑părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.


Art. 668. Regulile aplicabile proprietății devălmașe

(1) Dacă se naște prin efectul legii, proprietatea în devălmășie este supusă dispozițiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunității legale.

(2) În cazul în care izvorul proprietății în devălmășie este un act juridic, dispozițiile privitoare la regimul comunității legale se aplică în mod corespunzător.


Secțiunea a 5-a. Partajul (art. 669-686)

  • LPA. Art. 66. (1) Dispozițiile art. 669‑686 NCC sunt aplicabile convențiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a NCC. (2) De asemenea, dispozițiile art. 669‑686 NCC se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a NCC.
Art. 669. Imprescriptibilitatea acțiunii de partaj

Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

  • VECHIUL CC: art. 728 alin. (1).


Art. 670. Felurile partajului

Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.


Art. 671. Împărțeala părților comune ale clădirilor

(1) Partajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de secțiunile a 3‑a și a 4‑a din prezentul capitol, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părți încetează de a mai fi destinate folosinței comune.

(3) În cazul proprietății periodice și în celelalte cazuri de coproprietate forțată, partajul este posibil numai prin bună învoială.


Art. 672. Convențiile privitoare la suspendarea partajului

Convențiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, convențiile trebuie încheiate în formă autentică și supuse formalităților de publicitate prevăzute de lege.

  • VECHIUL CC: art. 728 alin. (2).


Art. 673. Suspendarea pronunțării partajului prin hotărâre judecătorească

Instanța sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunțarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalți coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanța, la cererea părții interesate, va reveni asupra măsurii.


Art. 674. Condițiile speciale privind capacitatea de exercițiu

Dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exercițiu ori are capacitate de exercițiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanței de tutelă, precum și, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.


Art. 675. Inadmisibilitatea partajului în cazul uzucapiunii

Partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l‑a uzucapat, în condițiile legii.

  • VECHIUL CC: art. 729.


Art. 676. Regulile privitoare la modul de împărțire

(1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota‑parte a fiecărui coproprietar.

(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:

  1. a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
  2. b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota‑parte a fiecăruia dintre ei.
  • VECHIUL CC: art. 736.


Art. 677. Datoriile născute în legătură cu bunul comun

(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute în legătură cu coproprietatea și care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul.

(2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligații va fi preluată, în lipsa unei stipulații contrare, din prețul vânzării bunului comun cu ocazia partajului și va fi suportată de către coproprietari proporțional cu cota‑parte a fiecăruia.


Art. 678. Executarea silită privitoare la bunul comun

(1) Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

(2) În cazul vânzării silite a unei cote‑părți din dreptul de proprietate asupra unui bun, executorul judecătoresc îi va notifica pe ceilalți coproprietari cu cel puțin două săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare, înștiințându‑i despre ziua, ora și locul licitației. La preț egal, coproprietarii vor fi preferați la adjudecarea cotei‑părți.

(3) Creditorii care au un drept de garanție asupra bunului comun ori cei a căror creanță s‑a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul, în mâinile oricui s‑ar găsi, atât înainte, cât și după partaj.

(4) Convențiile de suspendare a împărțelii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de nașterea creanțelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate în cazul bunurilor imobile și s‑au îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.


Art. 679. Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului

(1) Creditorii personali ai unui copro­prietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s‑a făcut în lipsa lor și fără să se țină seama de opoziția pe care au făcut‑o, precum și în cazurile când partajul a fost simulat ori s‑a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul creditorilor care au un drept de garanție asupra bunului comun ori al celor a căror creanță s‑a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia.


Art. 680. Efectele juridice ale partajului

(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i‑au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.


Art. 681. Opozabilitatea unor acte juridice

Actele încheiate, în condițiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile și sunt opozabile celui căruia i‑a fost atribuit bunul în urma partajului.


Art. 682. Strămutarea garanțiilor

Garanțiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părți se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i‑au fost atribuite prin partaj.


Art. 683. Garanția pentru evicțiune și vicii ascunse

(1) Coproprietarii își datorează, în limita cotelor‑părți, garanție pentru evicțiune și vicii ascunse, dispozițiile legale privitoare la obligația de garanție a vânzătorului aplicându‑se în mod corespunzător.

(2) Fiecare este obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicțiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta, proporțional, de către ceilalți coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.

(3) Coproprietarii nu datorează garanție dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârșite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiți prin actul de partaj.

  • VECHIUL CC: art. 787-788.


Art. 684. Desființarea partajului

(1) Partajul prin bună învoială poate fi desființat pentru aceleași cauze ca și contractele.

(2) Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută.

(3) Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.


Art. 685. Înstrăinarea bunurilor atribuite

Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite.


Art. 686. Regulile aplicabile bunurilor aflate în coproprietate și în devălmășie

Prevederile pre­zentei secțiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum și celor aflate în devălmășie.

Capitolul V. Proprietatea periodică (art. 687-692)

  • LPA. Art. 67. Dispozițiile art. 687‑692 NCC nu aduc atingere prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 14/2011 pentru protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosință pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spații de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanță, a contractelor de revânzare, precum și a contractelor de schimb.
Art. 687. Proprietatea periodică

Dispozițiile prezentului capitol se aplică, în absența unei reglementări speciale, ori de câte ori mai multe persoane exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.


Art. 688. Temeiul proprietății periodice

Proprietatea periodică se naște în temeiul unui act juridic, dispozițiile în materie de carte funciară aplicându‑se în mod corespunzător.


Art. 689. Valabilitatea actelor încheiate de coproprietar

(1) În privința intervalului de timp ce îi revine, orice coproprietar poate încheia, în condițiile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea și altele asemenea.

(2) Actele de administrare sau de dispoziție privind cota‑parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp sunt inopozabile titularului cotei‑părți respective. Dispozițiile art. 642 alin. (2) și art. 643 se aplică în mod corespunzător.

(3) În raporturile cu terții cocontractanți de bună‑credință, actele de administrare sau de dispoziție menționate la alin. (2) sunt anulabile.


Art. 690. Drepturile și obligațiile coproprietarilor

(1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare, în așa fel încât să nu împiedice ori să nu îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari. Pentru reparațiile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalți coproprietari.

(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanța bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalți coproprietari.

(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptățit să îl folosească în următorul interval.

(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispozițiile art. 644 alin. (2) aplicându‑se în mod corespunzător.


Art. 691. Obligația de despăgubire și excluderea

(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute în pre­zentul capitol atrage plata de despăgubiri.

(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietății periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.

(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalți coproprietari sau un terț cumpără cota‑parte a celui exclus.

(4) În acest scop, se va pronunța, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a cererii de excludere, prin care se va stabili că sunt îndeplinite condițiile excluderii, încheiere care va putea fi atacată cu recurs pe cale separată.

(5) După rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absența înțelegerii părților, se va stabili prețul vânzării silite pe bază de expertiză. După consemnarea prețului la instituția de credit stabilită de instanță, se va pronunța hotărârea care va ține loc de contract de vânzare‑cumpărare.

(6) După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dobânditorul își va putea înscrie dreptul în cartea funciară, iar transmițătorul va putea să ridice suma consemnată la instituția de credit stabilită de instanță.


Art. 692. Încetarea proprietății periodice

Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în temeiul dobândirii de către o singură persoană a tuturor cotelor‑părți din dreptul de proprietate periodică, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.


Titlul III. Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată (art. 693-772)
Capitolul I. Superficia (art. 693-702)

  • LPA. Art. 68. Dispozițiile art. 693‑702 NCC nu se aplică drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a NCC.
Art. 693. Noțiune

(1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

(2) Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

(3) Superficia se poate înscrie și în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcția ori a transmis terenul și construcția, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s‑a stipulat expres constituirea superficiei.

(4) În situația în care s‑a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunțării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terț pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.


Art. 694. Durata dreptului de superficie

Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.


Art. 695. Întinderea și exercitarea dreptului de superficie

(1) Dreptul de superficie se exercită în limitele și în condițiile actului constitutiv. În lipsa unei stipulații contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de suprafața de teren pe care urmează să se construiască și de cea necesară exploatării construcției sau, după caz, de suprafața de teren aferentă și de cea necesară exploatării construcției edificate.

(2) În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absența unei stipulații contrare, titularul dreptului de super­ficie nu poate modifica structura construcției. El o poate însă demola, dar cu obligația de a o reconstrui în forma inițială.

(3) În cazul în care superficiarul modifică structura construcției, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situația anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripție de 3 ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.

(4) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp construcția există, dreptul de folosință asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcției.


Art. 696. Acțiunea confesorie de superficie

(1) Acțiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar și a proprietarului terenului.

(2) Dreptul la acțiune este imprescriptibil.


Art. 697. Evaluarea prestației superficiarului

(1) În cazul în care superficia s‑a constituit cu titlu oneros, dacă părțile nu au prevăzut alte modalități de plată a prestației de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piața liberă, ținând seama de natura terenului, de destinația construcției în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinței.

(2) În caz de neînțelegere între părți, suma datorată proprietarului terenului va fi stabilită pe cale judecătorească.


Art. 698. Cazurile de încetare a superficiei

Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru una dintre următoarele cauze:

  1. a) la expirarea termenului;
  2. b) prin consolidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași persoane;
  3. c) prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;
  4. d) în alte cazuri prevăzute de lege.


Art. 699. Efectele încetării superficiei prin expirarea termenului

(1) În cazul prevăzut la art. 698
lit. a), în absența unei stipulații contrare, proprietarul terenului dobândește dreptul de proprietate asupra construcției edificate de superficiar prin accesiune, cu obligația de a plăti valoarea de circulație a acesteia de la data expirării termenului.

(2) Când construcția nu exista în momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decât aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea constructorului să cumpere terenul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut‑o dacă nu ar fi existat construcția. Constructorul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcția clădită pe teren și repune terenul în situația anterioară.

(3) În absența unei înțelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului, dezmembrămintele consimțite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra sumei primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (1), se extind de drept asupra terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se strămută de drept asupra materialelor în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II‑a.

(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existenței superficiei nu se extind cu privire la întregul imobil în momentul încetării dreptului de superficie în cazul prevăzut la alin. (1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se extind de drept cu privire la întregul teren în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II‑a.


Art. 700. Efectele încetării superficiei prin consolidare

(1) În cazul în care dreptul de superficie s‑a stins prin consolidare, în absența unei stipulații contrare, dezmembrămintele consimțite de superficiar se mențin pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de împlinirea termenului inițial al superficiei.

(2) Ipotecile născute pe durata existenței superficiei se mențin fiecare în funcție de obiectul asupra căruia s‑au constituit.


Art. 701. Efectele încetării superficiei prin pieirea construcției

(1) În cazul stingerii dreptului de super­ficie prin pieirea construcției, drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existenței dreptului de superficie se mențin asupra dreptului de proprietate reîntregit.


Art. 702. Alte dispoziții aplicabile

Dispozițiile prezentului capitol sunt aplicabile și în cazul plantațiilor, precum și al altor lucrări autonome cu caracter durabil.


Capitolul II. Uzufructul (art. 703-748)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 703-708)
Art. 703. Noțiune

Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a‑i conserva substanța.

  • VECHIUL CC: art. 517.


Art. 704. Constituirea uzufructului

(1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispozițiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.

  • VECHIUL CC: art. 518.


Art. 705. Acțiunea confesorie de uzufruct

Dispozițiile art. 696 alin. (1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.


Art. 706. Obiectul uzufructului

Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă‑parte din acestea.

  • VECHIUL CC: art. 520.


Art. 707. Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufruc­tului

Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce se unește sau se încorporează în acesta.

  • VECHIUL CC: art. 535.


Art. 708. Durata uzufructului

(1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.

(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depășirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.

(3) Dacă nu s‑a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.

(4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.

  • VECHIUL CC: art. 559‑560.


Secțiunea a 2-a. Drepturile și obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar (art. 709-745)
§1. Drepturile uzufructuarului și ale nudului proprietar (art. 709-722)

  • LPA. Art. 69. Drepturile de uzufruct în ființă și după intrarea în vigoare a NCC se exercită potrivit dispozițiilor acestuia, dacă nu se prevede altfel prin prezenta lege.
Art. 709. Drepturile uzufructuarului

În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.

  • VECHIUL CC: art. 521.


Art. 710. Fructele naturale și industriale

Fructele naturale și industriale percepute după constituirea uzufructului aparțin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.

  • VECHIUL CC: art. 524.


Art. 711. Fructele civile

Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporțional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu‑se zi cu zi.

  • VECHIUL CC: art. 525.


Art. 712. Cvasiuzufructul

Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, și bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligația de a restitui bunuri de aceeași cantitate, calitate și valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.

  • VECHIUL CC: art. 526.


Art. 713. Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile

(1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar și potrivit destinației lor.

(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârșitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut‑o bunul la această din urmă dată.

  • VECHIUL CC: art. 528.


Art. 714. Cesiunea uzufructului

(1) În absența unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, dispozițiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv față de nudul proprietar numai pentru obligațiile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul și cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor față de nudul proprietar.

(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator față de nudul proprietar pentru toate obligațiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile legale din materia fideiusiunii.

(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea termenului inițial sau până la decesul uzufructuarului inițial.

  • LPA. Art. 70. Dispozițiile art. 714 NCC se aplică indiferent de data constituirii uzufructului. În cazul uzufructului constituit prin convenție încheiată anterior intrării în vigoare a NCC, acesta este și rămâne incesibil, mai puțin în cazul în care părțile convin altfel.


Art. 715. Contractele de locațiune

(1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct.

(2) Locațiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt opozabile proprie­tarului sau moștenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin decesul sau, după caz, încetarea existenței juridice a uzufructuarului, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la înce­tarea uzufructului.

(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar și înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor inițiale sunt opozabile proprietarului și moștenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz, locațiunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.

(4) În cazul în care uzufructul s‑a stins prin expirarea termenului, locațiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.

  • VECHIUL CC: art. 534.
  • LPA. Art. 71. Dispozițiile art. 715 alin. (2)‑(4) NCC se aplică numai în cazurile în care încheierea sau reînnoirea contractelor de locațiune ori de arendare are loc după intrarea în vigoare a NCC.


Art. 716. Lucrările și îmbunătățirile

(1) La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepția celor necesare, sau pentru îmbunătățirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s‑a sporit valoarea bunului.

(2) Dacă lucrările sau îmbunătățirile au fost făcute fără încuviințarea proprietarului, acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor și la readucerea bunului în starea în care i‑a fost încredințat.

(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizație echitabilă pentru lucrările necesare adăugate. De ase­menea, el va putea cere o indemnizație echitabilă și pentru celelalte lucrări adăugate sau pentru îmbună­tățirile făcute cu încuviințarea proprietarului, dacă prin acestea s‑a sporit valoarea bunului.

(4) În cazul lucrărilor autonome făcute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor fi aplicabile, în mod corespunzător, în lipsă de stipulație sau dispoziție legală contrară, dispozițiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.


Art. 717. Exploatarea pădurilor tinere

(1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea și câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu dispozițiile legale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părțile lăsate netăiate în timpul uzufructului.

(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct decât cu obligația uzufructuarului de a se conforma dispozițiilor legale în ce privește înlocuirea lor.

  • VECHIUL CC: art. 529.


Art. 718. Exploatarea pădurilor înalte

(1) Uzufructuarul poate, conformându‑se dispozițiilor legale și folosinței obișnuite a proprietarului, să exploateze părțile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleși pe toată suprafața fondului.

(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalți; va putea însă întrebuința, pentru a face reparațiile la care este obligat, arbori căzuți accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuincioși, cu îndatorirea însă de a constata, în prezența nudului proprietar, această trebuință.

  • VECHIUL CC: art. 530‑531.


Art. 719. Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului

Uzufruc­tuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosinței obișnuite a proprietarului, în limitele dispozițiilor legale.

  • VECHIUL CC: art. 532.


Art. 720. Dreptul asupra pomilor fructiferi

Pomii fructiferi ce se usucă și cei căzuți accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a‑i înlocui cu alții.

  • VECHIUL CC: art. 533.


Art. 721. Dreptul asupra carierelor de piatră și de nisip aflate în exploatare

În condițiile legii, uzufructuarul se folosește întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră și de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.

  • VECHIUL CC: art. 537.


Art. 722. Situația carierelor de piatră și de nisip nedeschise și a comorilor

Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise încă și nici asupra comorii ce s‑ar putea descoperi în timpul uzufructului.

  • VECHIUL CC: art. 538.


§2. Obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar (art. 723-736)
Art. 723. Inventarierea bunurilor

(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile și constatarea stării în care se află imobilele, cu excepția cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.

(2) Inventarul se întocmește numai în prezența nudului proprietar ori după notificarea acestuia.

  • VECHIUL CC: art. 540.


Art. 724. Respectarea destinației bunurilor

În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este ținut să respecte destinația dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepția cazului în care se asigură o creștere a valorii bunului sau cel puțin nu se prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului.

  • VECHIUL CC: art. 517.


Art. 725. Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii

Uzufructuarul este obligat să îl despăgu­bească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct.


Art. 726. Constituirea garanției pentru îndeplinirea obligațiilor uzufructuarului

(1) În lipsa unei stipulații contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale.

(2) Sunt scutiți să depună garanție vânzătorul și donatorul care și‑au rezervat dreptul de uzufruct.

(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garanție, instanța poate dispune depunerea unei garanții sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, pune în pericol drepturile nudului proprietar.

  • VECHIUL CC: art. 541.


Art. 727. Numirea administratorului

(1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor și va dispune ca fructele civile încasate și sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale și industriale percepute să fie depuse la o instituție de credit aleasă de părți. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.

(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosință și depunerea sumelor la o instituție de credit aleasă de părți. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.

(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinței sale sau familiei sale, cu obligația de a le restitui la stingerea uzufructului.

  • VECHIUL CC: art. 542‑543.


Art. 728. Întârzierea în depunerea garanției

Întârzierea în depunerea garanției nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.

  • VECHIUL CC: art. 544.


Art. 729. Modul de suportare a reparațiilor de către uzufructuar și nudul proprietar

(1) Uzufruc­tuarul este obligat să efectueze reparațiile de întreținere a bunului.

(2) Reparațiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.

(3) Sunt reparații mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun și care implică o cheltuială excepțională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcțiilor privind structura de rezistență, zidurile interioare și/sau exterioare, acoperișul, instalațiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.

(4) Reparațiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de întreținere.

  • VECHIUL CC: art. 545‑546.


Art. 730. Efectuarea reparațiilor mari

(1) Uzufructuarul este obligat să îl înștiințeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparațiilor mari.

(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparațiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea lor până la sfârșitul anului în curs, actualizată la data plății.


Art. 731. Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit

Uzufructuarul și nudul proprietar nu sunt obligați să reconstruiască ceea ce s‑a distrus datorită vechimii ori dintr‑un caz fortuit.

  • VECHIUL CC: art. 547.


Art. 732. Uzufructul cu titlu particular

Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are acțiune contra nudului proprietar.

  • VECHIUL CC: art. 551.


Art. 733. Suportarea sarcinilor și a cheltuielilor în caz de litigiu

(1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.

  • VECHIUL CC: art. 553.


Art. 734. Înștiințarea nudului proprietar

Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoștința nudului proprietar orice uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancțiunea obligării la plata de daune‑interese.

  • VECHIUL CC: art. 554.


Art. 735. Suportarea sarcinilor și a cheltuielilor proprietății

(1) Cheltuielile și sarcinile proprietății revin nudului proprietar.

(2) Atunci când sarcinile și cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul este cu titlu oneros, nudul proprietar datorează acestuia și dobânda legală.

  • VECHIUL CC: art. 549.


Art. 736. Obligațiile în caz de pieire a turmei

(1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.

(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.

  • VECHIUL CC: art. 556.


§3. Dispoziții speciale (art. 737-745)
Art. 737. Opozabilitatea uzufructului asupra creanțelor

Uzufructul asupra unei creanțe este opozabil terților în aceleași condiții ca și cesiunea de creanță și cu îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege.


Art. 738. Drepturile și obligațiile în cazul uzufructului asupra creanțelor

(1) Uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul și să perceapă dobânzile creanței și să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creanță poate face toate actele de dispoziție care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.

(2) După plata creanței, uzufructul continuă asupra capitalului, cu obligația uzufructuarului de a‑l restitui creditorului la stingerea uzufructului.

(3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile și sarcinile referitoare la dobânzi.


Art. 739. Uzufructul rentei viagere

Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipație.

  • VECHIUL CC: art. 527.


Art. 740. Dreptul de a spori capitalul

(1) Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar fi cel de a dobândi valori mobiliare, aparține nudului proprietar, iar uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobândite.

(2) Dacă nudul proprietar cedează dreptul său, bunul dobândit în urma înstrăinării este predat uzufructuarului, care va da socoteală la sfârșitul uzufructului.


Art. 741. Dreptul de vot

(1) Dreptul de vot aferent unei acțiuni sau altei valori mobiliare, unei părți indivize, unei cote‑părți din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun aparține uzufructuarului.

(2) Cu toate acestea, aparține nudului proprietar votul care are ca efect modificarea substanței bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul deținut în coproprietate, ori schimbarea destinației acestui bun sau încetarea societății, reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi.

(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) nu este opozabilă terților, afară de cazul în care aceștia au cunoscut‑o în mod expres.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 124 alin. (1) L. societăților nr. 31/1990, rep. (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004; cu modif. ult.).


Art. 742. Dreptul la dividende

Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condițiile legii, de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilită prin hotărârea adunării generale.


Art. 743. Obligația nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar

(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plătește datoriile aferente masei patrimoniale sau părții din masa patrimonială date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nicio dobândă.

(2) În cazul în care uzufructuarul nu plătește datoriile prevăzute la alin. (1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însuși sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plătește aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.

(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat să achite, în proporție cu obiectul uzufructului și fără niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligații de întreținere sau, după caz, rente viagere.

  • VECHIUL CC: art. 552.


Art. 744. Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului

Dacă plata datoriilor nu se va face în modul prevăzut la art. 743, creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.


Art. 745. Uzufructul fondului de comerț

În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul unui fond de comerț nu poate să dispună de bunurile ce îl compun. În situația în care dispune de aceste bunuri are obligația de a le înlocui cu altele similare și de valoare egală.

Secțiunea a 3-a. Stingerea uzufructului (art. 746-748)
Art. 746. Cazurile de stingere a uzufructului

(1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:

  1. a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalității juridice;
  2. b) ajungerea la termen;
  3. c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar și de nud proprietar se întrunesc în aceeași persoană;
  4. d) renunțarea la uzufruct;
  5. e) neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanțe.

(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existenței juridice a uzufructuarului chiar dacă termenul nu s‑a împlinit.

(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispozițiile în materie de carte funciară.

  • VECHIUL CC: art. 557.
  • LPA. Art. 72. Dispozițiile art. 746 alin. (1) lit. e) NCC se aplică drepturilor de uzufruct constituite ulterior intrării în vigoare a NCC.


Art. 747. Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosință

(1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosința bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru con­servarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile și pot oferi garanții pentru viitor.

(3) Instanța poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinței bunului de către nudul proprietar, cu obligația acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanța poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.

  • VECHIUL CC: art. 558.
  • LPA. Art. 73. Dispozițiile art. 747 NCC sunt aplicabile și în cazul uzufructului constituit anterior intrării în vigoare a NCC, dacă abuzul de folosință este săvârșit ulterior acestei date.


Art. 748. Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului

(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr‑un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părții rămase.

(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terț sau, după caz, asupra indemnizației de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului. Dispozițiile art. 712 se aplică în mod corespunzător.

  • VECHIUL CC: art. 563.
  • LPA. Art. 74. Dispozițiile art. 748 alin. (2) NCC se aplică în toate cazurile în care bunul a fost distrus ulterior intrării în vigoare a NCC.


Capitolul III. Uzul și abitația (art. 749-754)
Art. 749. Dreptul de uz

Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a‑i culege fructele naturale și industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale.

  • VECHIUL CC: art. 570 alin. (1).


Art. 750. Dreptul de abitație

Titularul dreptului de abitație are dreptul de a locui în locuința nudului proprietar împreună cu soțul și copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s‑a constituit abitația, precum și cu părinții ori alte persoane aflate în întreținere.

  • VECHIUL CC: art. 572 alin. (1).


Art. 751. Constituirea uzului și a abitației

Uzul și abitația se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.

  • VECHIUL CC: art. 565.


Art. 752. Limitele dreptului de uz și abitație

Dreptul de uz ori de abitație nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

  • VECHIUL CC: art. 571, art. 572 alin. (2) și art. 573.


Art. 753. Obligația uzuarului și a titularului dreptului de abitație

(1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitație este îndreptățit să perceapă toate fructele naturale și industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuință, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură și reparațiile de întreținere întocmai ca și uzufructuarul.

(2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitație nu este îndreptățit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuință, va suporta cheltuielile de cultură sau de întreținere în proporție cu partea de care se folosește.

  • VECHIUL CC: art. 574.


Art. 754. Alte dispoziții aplicabile

Dispozițiile prezentului capitol se completează, în mod cores­punzător, cu cele privitoare la uzufruct.


Capitolul IV. Servituțile (art. 755-772)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 755-764)
Art. 755. Noțiune

(1) Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobi­lului unui alt proprietar.

(2) Utilitatea rezultă din destinația economică a fondului dominant sau constă într‑o sporire a confortului acestuia.

  • VECHIUL CC: art. 576.


Art. 756. Constituirea servituții

Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzu­capiune, dispozițiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.

  • VECHIUL CC: art. 577.


Art. 757. Acțiunea confesorie de servitute

Dispozițiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod cores­punzător.


Art. 758. Constituirea servituții în vederea utilității viitoare

Servitutea se poate constitui în vederea unei utilități viitoare a fondului dominant.


Art. 759. Obligațiile în sarcina proprietarului fondului aservit

(1) Prin actul de constituire se pot impune în sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligații pentru asigurarea uzului și utilității fondului dominant.

(2) În acest caz, sub condiția notării în cartea funciară, obligația se transmite dobânditorilor subsecvenți ai fondului aservit.


Art. 760. Servituțile aparente și neaparente

(1) Servituțile sunt aparente sau neaparente.

(2) Servituțile aparente sunt acelea a căror existență este atestată de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o ușă, o fereastră, un apeduct.

(3) Servituțile neaparente sunt acelea a căror existență nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumită înălțime.

  • VECHIUL CC: art. 622 alin. (3).


Art. 761. Servituțile continue și necontinue

(1) Servituțile sunt continue sau necontinue.

(2) Servituțile continue sunt acelea al căror exercițiu este sau poate fi continuu fără a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi.

(3) Servituțile necontinue sunt acelea pentru a căror existență este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.

  • VECHIUL CC: art. 622 alin. (1)‑(2).


Art. 762. Servituțile pozitive și negative

(1) Servituțile sunt pozitive sau negative.

(2) Servituțile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită o parte din prero­gativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere.

(3) Servituțile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.


Art. 763. Dobândirea servituții prin uzucapiune

Prin uzucapiune tabulară poate fi dobândită orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulară pot fi dobândite numai servituțile pozitive.

  • VECHIUL CC: art. 623.


Art. 764. Alte dispoziții aplicabile

Modul de exercițiu al servituții se dobândește în aceleași condiții ca și dreptul de servitute.


Secțiunea a 2-a. Drepturile și obligațiile proprietarilor (art. 765-769)
Art. 765. Regulile privind exercitarea și conservarea servituții

(1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate măsurile și poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita și conserva servitutea.

(2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrări revin celor 2 proprietari, proporțional cu avantajele pe care le obțin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exercițiul servituții sunt necesare și profită inclusiv fondului aservit.

  • VECHIUL CC: art. 630‑631.


Art. 766. Exonerarea de răspundere

În toate cazurile în care cheltuielile lucrărilor necesare pentru exercitarea și conservarea servituților revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligație renunțând la dreptul de proprietate asupra fondului aservit în întregime sau asupra părții din fondul aservit necesare pentru exercitarea servituții în favoarea proprietarului fondului dominant. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

  • VECHIUL CC: art. 632.


Art. 767. Schimbarea locului de exercitare a servituții

(1) Pro­prietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la orice act care limitează ori împiedică exercițiul servituții. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituții în alt loc.

(2) Dacă are un interes serios și legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituții rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.

  • VECHIUL CC: art. 634.


Art. 768. Obligația de a nu agrava situația fondului aservit

Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situația fondului aservit și nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituții.

  • VECHIUL CC: art. 635.


Art. 769. Exercitarea servituții în caz de împărțire a fondurilor

(1) Dacă fondul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul și utilitatea fiecărei părți, fără ca situația fondului aservit să poată fi agravată.

(2) Dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul și utilitatea fondului dominant, pe toate părțile rezultate din împărțire, sub rezerva prevederilor art. 768.

(3) Cu toate acestea, dacă servitutea este exercitată pentru uzul și utilitatea exclusivă a uneia dintre părțile despărțite din fondul dominant ori nu se poate exercita decât pe una dintre părțile des­părțite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte părți se stinge.

  • VECHIUL CC: art. 633.


Secțiunea a 3-a. Stingerea servituților (art. 770-772)
Art. 770. Cauzele de stingere a servituților

(1) Servituțile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea funciară pentru una dintre următoarele cauze:

  1. a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă același proprietar;
  2. b) renunțarea proprietarului fondului dominant;
  3. c) ajungerea la termen;
  4. d) răscumpărarea;
  5. e) imposibilitatea definitivă de exercitare;
  6. f) neuzul timp de 10 de ani;
  7. g) dispariția oricărei utilități a acestora.

(2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.

  • VECHIUL CC: art. 636‑639.
  • LPA. Art. 75. Dispozițiile art. 770 alin. (1) lit. f) NCC se aplică numai drepturilor de servitute constituite ulterior intrării în vigoare a NCC.


Art. 771. Stingerea servituții prin neuz

(1) Termenul de 10 de ani prevăzut la art. 770 alin. (1) lit. f) curge de la data ultimului act de exercițiu al servituților necontinue ori de la data primului act contrar servituților continue.

(2) Exercitarea servituții de către un coproprietar ori de către uzufructuar profită și celorlalți coproprietari, respectiv nudului proprietar.

  • VECHIUL CC: art. 640 și art. 642.


Art. 772. Răscumpărarea servituții de trecere

(1) Servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul fondului aservit dacă există o disproporție vădită între utilitatea care o procură fondului dominant și inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit.

(2) În caz de neînțelegere între părți, instanța poate suplini consimțământul proprietarului fondului dominant. La stabilirea prețului de răscumpărare, instanța va ține cont de vechimea servituții și de schim­barea valorii celor două fonduri.

Titlul IV. Fiducia (art. 773-791)
Art. 773. Noțiune

Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.


Art. 774. Izvoarele fiduciei

(1) Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică. Ea trebuie să fie expresă.

(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispozițiile prezentului titlu, în măsura în care nu cuprinde dispoziții contrare.


Art. 775. Interdicția liberalității indirecte

Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.


Art. 776. Părțile contractului de fiducie

(1) Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.

(2) Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai instituțiile de credit, societățile de investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasi­gurare legal înființate.

(3) De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici și avocații, indiferent de forma de exercitare a profesiei.


Art. 777. Beneficiarul fiduciei

Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terță persoană.


Art. 778. Reprezentarea intereselor constituitorului

În absența unei stipulații contrare, constituitorul poate, în orice moment, să desemneze un terț care să îi reprezinte interesele în executarea contractului și care să îi exercite drepturile născute din contractul de fiducie.


Art. 779. Conținutul contractului de fiducie

Contractul de fiducie trebuie să menționeze, sub sancți­unea nulității absolute:

  1. a) drepturile reale, drepturile de creanță, garanțiile și orice alte drepturi patrimoniale transferate;
  2. b) durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani începând de la data încheierii sale;
  3. c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
  4. d) identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
  5. e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puțin regulile care permit determinarea acestora;
  6. f) scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului ori ale fiduciarilor.


Art. 780. Înregistrarea fiscală

(1) Sub sancțiunea nulității absolute, contractul de fiducie și modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.

(2) Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, în condițiile prevăzute de lege, sub aceeași sancțiune, la compartimentul de specialitate al autorității admi­nistrației publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităților administrativ‑teritoriale în raza cărora se află imobilul, dispozițiile de carte funciară rămânând aplicabile.

(3) Desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeași sancțiune, printr‑un act scris înregistrat în aceleași condiții.

(4) Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară înde­plinirea unor cerințe speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerințelor legale. În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute de lege.

  • DISPOZIȚII CONEXE. NCF (Noul Cod fiscal): Art. 30. Contracte de fiducie. (1) În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor NCC, în care constituitorul are și calitatea de beneficiar, se aplică următoarele reguli: a) transferul masei patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar nu este transfer impozabil în înțelesul prezentului titlu; b) fiduciarul va conduce o evidență contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară și va transmite trimestrial către constituitor, pe bază de decont, veniturile și cheltuielile rezultate din administrarea patrimoniului conform contractului; c) valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială fiduciară, preluată de fiduciar, este egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut‑o la constituitor; d) amor­ti­zarea fiscală pentru orice activ amortizabil prevăzut în masa patrimonială fiduciară se determină în continuare în conformitate cu regulile prevăzute la art. 28, care s‑ar fi aplicat la persoana care a transferat activul, dacă transferul nu ar fi avut loc. (2) În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor NCC, în care calitatea de beneficiar o are fiduciarul sau o terță persoană, cheltuielile înregistrate din transferul masei patri­moniale fiduciare de la constituitor către fiduciar sunt considerate cheltuieli nedeductibile. (…) Art. 63. Reguli generale aplicabile veniturilor realizate din operațiunea de fiducie. (1) Transferul de la consti­tuitor la fiduciar al masei patrimoniale fiduciare nu generează venituri impozabile, în înțelesul prezentului titlu, la momentul transferului, pentru părțile implicate, respectiv constituitor și fiduciar, în cazul în care părțile respective sunt contri­buabili potrivit prezentului titlu. (2) Remunerația fiduciarului contribuabil potrivit prezentului titlu, notar public sau avocat, primită pentru administrarea masei patrimoniale, constituie, în înțelesul prezentului titlu, venit din activitatea adia­centă și se supune impunerii cumulat cu veniturile din activitatea desfășurată de notar sau avocat, potrivit prevederilor cap. II ‑ Venituri din activități independente. (3) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimo­niale de către fiduciar, altele decât remunerația fidu­ciarului, se stabilește în funcție de natura venitului respectiv și se supune impunerii potrivit regulilor proprii fiecărei categorii de venituri. La determinarea venitului impozabil nu se deduc pierderile fiscale ale constitui­torului, acestea reprezentând pierderi definitive. În cazul în care constituitorul este contribuabil potrivit prezen­tului titlu, obligațiile fiscale ale acestuia în legătură cu masa patrimonială administrată vor fi înde­plinite de fiduciar. (4) Venitul realizat în bani și în natură de beneficiarul persoană fizică la transferul masei patrimoniale de la fiduciar se supune impunerii potrivit prevederilor cap. X ‑ Venituri din alte surse. Fac excepție veniturile realizate de beneficiar din transferul masei patrimoniale, în situația în care acesta este consti­tuitorul, caz în care veniturile respective sunt neimpozabile. Obligația evaluării veniturilor realizate, la prețul stabilit prin expertiză tehnică, la locul și la data primirii acestora, revine fiduciarului. Pierderile fiscale înregistrate din admi­nistrarea masei patrimoniale de către fiduciar reprezintă pierderi definitive și nu se deduc la determinarea venitului impo­zabil pentru beneficiar ulterior transferului masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul persoană fizică. (…) Art. 223. Venituri impozabile obținute din România. (1) Veniturile impozabile obținute din România, indi­ferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt: (…) p) venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operațiunii de fiducie. (…) (3) Trata­mentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remunerația acestuia, este stabilit în funcție de natura venitului respectiv și supus impunerii conform prezentului titlu, respectiv titlurilor II și IV, după caz. Obligațiile fiscale ale constituitorului nerezident vor fi îndeplinite de fiduciar. (…) Art. 488. Contracte de fiducie. În cazul persoanelor fizice și juridice care încheie contracte de fiducie conform NCC, impozitele și taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operațiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operațiunii de fiducie, cu respectarea prevederilor prezentului titlu, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie”.


Art. 781. Opozabilitatea fiduciei

(1) Fiducia este opozabilă terților de la data menționării sale în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

(2) Înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garanțiilor reale imobiliare, care fac obiectul contrac­tului de fiducie se face și în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte.


Art. 782. Precizarea calității fiduciarului

(1) Când fiduciarul acționează în contul masei patrimoniale fiduciare, el poate să facă mențiune expresă în acest sens, cu excepția cazurilor în care acest lucru este interzis prin contractul de fiducie.

(2) De asemenea, când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi a căror transmitere este supusă publicității, în registrul de publicitate fiduciarul poate solicita să se menționeze denumirea fiduciarului și calitatea în care acționează.

(3) În toate cazurile în care constituitorul sau beneficiarul solicită acest lucru în conformitate cu contractul de fiducie, fiduciarul va trebui să își precizeze calitatea în care acționează. În caz contrar, dacă actul este păgubitor pentru constituitor, se va considera că actul a fost încheiat de fiduciar în nume propriu.


Art. 783. Obligația de a da socoteală

Contractul de fiducie trebuie să cuprindă condițiile în care fiduciarul dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligațiilor sale. De asemenea, fiduciarul trebuie să dea socoteală, la intervale precizate în contractul de fiducie, beneficiarului și reprezentantului constituitorului, la cererea acestora.


Art. 784. Puterile și remunerarea fiduciarului

(1) În raporturile cu terții, se consideră că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acționând ca un veritabil și unic titular al drepturilor în cauză, cu excepția cazului în care se dovedește că terții aveau cunoștință de limitarea acestor puteri.

(2) Fiduciarul va fi remunerat potrivit înțelegerii părților, iar în lipsa acesteia, potrivit regulilor care cârmu­iesc administrarea bunurilor altuia.


Art. 785. Insolvența fiduciarului

Deschiderea procedurii insolvenței împotriva fiduciarului nu afectează masa patrimonială fiduciară.


Art. 786. Limitarea răspunderii în funcție de separația maselor patrimoniale

(1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condițiile legii, de titularii de creanțe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garanție reală asupra bunurilor acestuia și a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat și de ceilalți creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii judecătorești definitive de admitere a acțiunii prin care a fost desființat sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie.

(2) Titularii creanțelor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri, cu excepția cazului în care, prin contractul de fiducie, s‑a prevăzut obligația fiduciarului sau/și a constituitorului de a răspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul fiduciei. În acest caz, va fi urmărit mai întâi activul masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă este necesar, bunurile fiduciarului sau/și ale constituitorului, în limita și în ordinea prevăzute în contractul de fiducie.


Art. 787. Răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate

Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său.


Art. 788. Înlocuirea fiduciarului

(1) Dacă fiduciarul nu își înde­plinește obligațiile sau pune în pericol interesele care i‑au fost încredințate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate cere în justiție înlocuirea fiduciarului.

(2) Până la soluționarea cererii de înlocuire, constituitorul, reprezentantul său sau, în lipsa acestora, beneficiarul va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare. În cazul în care consti­tui­torul, reprezentantul său sau beneficiarul desemnează concomitent un administrator provizoriu, va prevala desemnarea făcută de constituitorul ori de reprezentantul său legal.

(3) Mandatul administratorului provizoriu încetează în momentul înlocuirii fiduciarului sau în momentul respingerii definitive a cererii de înlocuire. Soluționarea cererii de înlocuire a fiduciarului se realizează de urgență și cu precădere.

(4) Numirea noului fiduciar și a administratorului provizoriu poate fi dispusă de instanța de judecată numai cu acordul acestora.

(5) În cazul în care instanța de judecată a numit un nou fiduciar, acesta va avea toate drepturile și obligațiile prevăzute în contractul de fiducie.

(6) Constituitorul, reprezentatul acestuia, noul fiduciar sau administratorul provizoriu poate să înre­gistreze această modificare a fiduciei, aplicându‑se în mod corespunzător dispozițiile art. 780 și 781. Înlocuirea fiduciarului se produce numai după această înregistrare.


Art. 789. Denunțarea, modificarea și revocarea contractului de fiducie

(1) Cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate fi denunțat unilateral de către constituitor.

(2) După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau revocat de către părți ori denunțat unilateral de către constituitor decât cu acordul beneficiarului sau, în absența acestuia, cu autorizarea instanței judecătorești.


Art. 790. Încetarea contractului de fiducie

(1) Contractul de fiducie încetează prin împlinirea terme­nului sau prin realizarea scopului urmărit când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului.

(2) El încetează, de asemenea, în cazul în care toți beneficiarii renunță la fiducie, iar în contract nu s‑a precizat cum vor continua raporturile fiduciare într‑o asemenea situație. Declarațiile de renunțare sunt supuse acelorași formalități de înregistrare ca și contractul de fiducie. Încetarea se produce la data finalizării formalităților de înregistrare pentru ultima declarație de renunțare.

(3) Contractul de fiducie încetează și în momentul în care s‑a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice.


Art. 791. Efectele încetării contractului de fiducie

(1) Când contractul de fiducie încetează, masa patrimonială fiduciară existentă în acel moment se transferă la beneficiar, iar în absența acestuia, la constituitor.

(2) Contopirea masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul bene­ficiarului sau al constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare.


Titlul V. Administrarea bunurilor altuia (art. 792-857)
Capitolul I. Dispoziții generale (art. 792-794)
Art. 792. Calitatea de administrator al bunurilor altuia

(1) Persoana care este împuternicită, prin legat sau convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține are calitatea de administrator al bunurilor altuia.

(2) Împuternicirea prin legat produce efecte dacă este acceptată de administratorul desemnat.

(3) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altuia, cu excepția cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete impun aplicarea unui alt regim juridic de administrare.

(4) Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.


Art. 793. Remunerația administratorului

(1) Cu excepția cazului în care, potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților ori împrejurărilor concrete, administrarea se realizează cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remunerație stabilită prin actul constitutiv sau prin înțelegerea ulterioară a părților, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. În acest ultim caz, se va ține seama de uzanțe și, în lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.

(2) Persoana care acționează fără a avea acest drept sau fără a fi autorizată în acest sens nu are dreptul la remunerație, rămânând aplicabile, dacă este cazul, regulile de la gestiunea de afaceri.


Art. 794. Domeniul de aplicare

În absența unor dispoziții legale speciale, prevederile prezentului titlu se aplică în toate cazurile de administrare a bunurilor altuia.


Capitolul II. Formele de administrare (art. 795-801)
Secțiunea 1. Administrarea simplă (art. 795-799)
Art. 795. Noțiune

Persoana împuternicită cu administrarea simplă este ținută să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinației lor obișnuite.


Art. 796. Atribuțiile administratorului

(1) Cel împuternicit cu administrarea simplă este ținut să culeagă fructele bunurilor și să exercite drepturile aferente administrării acestora.

(2) Administratorul încasează creanțele administrate, eliberând în mod valabil chitanțele corespun­ză­toare, și exercită drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are în administrare, precum dreptul de vot, de conversie și de răscumpărare.


Art. 797. Menținerea destinației bunurilor

Administratorul este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinația acestora, cu excepția cazului în care este autorizat de către beneficiar sau, în caz de împiedicare a acestuia, de către instanța judecătorească.


Art. 798. Investirea sumelor de bani

(1) Administratorul este obligat să investească sumele de bani aflate în administrarea sa în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu referitoare la plasamentele consi­derate sigure.

(2) Administratorul poate, totodată, să modifice investițiile efectuate anterior dobândirii de către acesta a calității sale ori efectuate de el însuși în calitate de administrator.


Art. 799. Autorizarea actelor de dispoziție

(1) Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat, administratorul va putea să înstrăineze cu titlu oneros bunul sau să îl greveze cu o garanție reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea datoriilor ori menținerea modului de folosință potrivit destinației obișnuite a bunului, numai cu autorizarea beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia ori în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanței judecătorești.

(2) Un bun supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate poate fi înstrăinat fără această autorizare.

(3) Când administrarea are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu, admi­nistratorul poate să înstrăineze un bun individual determinat sau să îl greveze cu o garanție reală ori de câte ori este necesar pentru buna administrare a universalității. În celelalte cazuri, este necesară autorizarea prealabilă a bene­ficiarului sau, după caz, a instanței judecătorești.

(4) Încheierea actului de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute potrivit prezentului articol atrage, în cazul în care cauzează prejudicii, obligația de reparare integrală și reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.


Secțiunea a 2-a. Administrarea deplină (art. 800-801)
Art. 800. Atribuțiile administratorului

Persoana împuternicită cu administrarea deplină este ținută să conserve și să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.


Art. 801. Întinderea puterilor administratorului

Pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor sale, administratorul va putea să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile sau să le greveze cu un drept real ori chiar să le schimbe destinația, precum și să efectueze orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiție.


Capitolul III. Regimul juridic al administrării (art. 802-845)
Secțiunea 1. Obligațiile administratorului față de beneficiar (art. 802-812)
Art. 802. Limitele răspunderii administratorului

(1) Administratorul bunurilor altuia acționează numai în limitele puterilor ce îi sunt conferite și este ținut, în exercitarea atribuțiilor sale, să respecte obligațiile ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților.

(2) Administratorul nu va fi răspunzător pentru pieirea bunurilor pricinuită de forța majoră, vechimea sau natura perisabilă a bunurilor ori de folosirea obișnuită și autorizată a acestora.


Art. 803. Obligația de diligență, onestitate și loialitate

(1) Administratorul trebuie să acționeze cu diligența pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.

(2) Administratorul trebuie, totodată, să acționeze cu onestitate și loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului sau a scopului urmărit.


Art. 804. Evitarea conflictului de interese

(1) Administratorul nu își poate exercita atribuțiile în inte­resul său propriu sau al unei terțe persoane.

(2) Administratorul este obligat să evite apariția unui conflict între interesul său propriu și obligațiile sale de administrator.

(3) În măsura în care administratorul însuși este și beneficiar, acesta este ținut să își exercite atribuțiile în interesul comun al tuturor beneficiarilor, prin acordarea unui tratament egal interesului său și celui al celorlalți beneficiari.


Art. 805. Anunțarea conflictului de interese

Administratorul este obligat să îl anunțe de îndată pe beneficiar despre orice interes pe care l‑ar avea într‑o anumită activitate și care este de natură să îl pună într‑o situație de conflict de interese, precum și drepturile pe care le‑ar putea invoca împotriva beneficiarului sau a bunurilor administrate, indicând, după caz, natura și valoarea drepturilor respective, cu excepția intereselor și drepturilor născute din actul constitutiv al administrării.


Art. 806. Interdicția dobândirii de drepturi în legătură cu bunurile administrate

(1) În timpul exer­citării calității sale, administratorul nu va putea deveni parte la niciun contract având ca obiect bunurile administrate sau să dobândească, altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi asupra bunurilor respective sau împotriva beneficiarului.

(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), administratorul va putea încheia actele menționate, cu împuternicirea expresă a beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia sau în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanței judecătorești.


Art. 807. Separația bunurilor administrate

Administratorul este obligat să țină o evidență a bunurilor sale proprii distinctă de cea a bunurilor preluate în administrare. Această obligație subzistă și în cazul în care, la preluarea bunurilor beneficiarului administrării, nu a fost întocmit un inventar.


Art. 808. Interdicția folosirii bunurilor administrate în interes propriu

În absența acordului benefi­ciarului sau a împuternicirii conferite prin lege, prin actul constitutiv ori prin înțelegerea ulterioară a părților, administratorul este obligat a nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum și datele sau informațiile care îi parvin în virtutea administrării.


Art. 809. Interdicția actelor de dispoziție cu titlu gratuit

Administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt încredințate, cu excepția cazului în care interesul unei bune administrări o impune.


Art. 810. Dreptul de a reprezenta în justiție

Administratorul poate sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la administrarea bunurilor și poate interveni în orice cerere sau acțiune având drept obiect bunurile administrate.


Art. 811. Imparțialitatea administratorului

Dacă există mai mulți beneficiari, concomitenți sau suc­cesivi, administratorul este ținut să acționeze cu imparțialitate, ținând cont de drepturile și interesele fiecăruia dintre ei.


Art. 812. Atenuarea răspunderii administratorului

În aprecierea limitelor răspunderii administratorului și a despăgubirilor datorate de acesta, instanța judecătorească va putea reduce întinderea acestora, ținând cont de circumstanțele asumării administrării sau de caracterul gratuit al serviciului administratorului.


Secțiunea a 2-a. Obligațiile administratorului și ale beneficiarului în raporturile cu terții (art. 813-817)
Art. 813. Răspunderea personală a administratorului

(1) Administratorul care, în limitele puterilor conferite, își asumă obligații în numele beneficiarului sau al fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară, nu va fi ținut personal răspunzător față de terții contractanți.

(2) Administratorul este personal răspunzător față de terții cu care contractează dacă se obligă în nume propriu, sub rezerva drepturilor deținute de aceștia împotriva beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.


Art. 814. Răspunderea personală a administratorului în cazul depășirii puterilor conferite

Admi­nistratorul care își depășește puterile este ținut personal față de terții cu care a contractat, în măsura în care aceștia nu au cunoscut faptul depășirii puterilor ori beneficiarul nu a ratificat în mod expres sau tacit actul încheiat de administrator cu depășirea puterilor conferite.


Art. 815. Depășirea puterilor încredințate mai multor persoane

(1) Se consideră o depășire a puterilor conferite fapta administratorului de a exercita în mod individual atribuțiile pe care trebuie să le exercite împreună cu altcineva.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu constituie o încălcare a puterilor exercitarea acestora într‑un mod mai avantajos decât acela care îi era impus prin actul de împuternicire.


Art. 816. Limitarea răspunderii beneficiarului față de terți

(1) Beneficiarul răspunde față de terți pentru prejudiciile pricinuite în mod culpabil de administrator în exercitarea atribuțiilor sale numai până la concurența câștigului obținut.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul masei patrimoniale fiduciare.


Art. 817. Administratorul aparent

Orice persoană care, având capacitate deplină de exercițiu, creează aparența despre o altă persoană că este administratorul bunurilor sale va fi ținută de toate con­tractele pe care această din urmă persoană le încheie cu terții de bună‑credință.

Secțiunea a 3-a. Inventar, garanții și asigurare (art. 818-824)
Art. 818. Izvorul obligației privind inventarul, garanțiile și asigurarea

(1) Administratorul nu este obligat să facă inventarul, să subscrie o poliță de asigurare sau să furnizeze o altă garanție pentru buna executare a îndatoririlor sale, în absența unei clauze a actului constitutiv, a înțelegerii ulterioare a părților, a unei dispoziții legale contrare sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate la cererea beneficiarului sau a oricărei persoane interesate.

(2) În cazul în care o asemenea obligație a fost stabilită în sarcina administratorului prin lege sau prin hotărâre judecătorească, administratorul va putea solicita instanței judecătorești, pentru motive temeinice, să fie dispensat de îndeplinirea ei.


Art. 819. Criteriile pentru aprecierea motivelor temeinice

(1) În soluționarea cererilor prevăzute la art. 818, instanța judecătorească va ține seama de valoarea bunurilor, de situația părților, precum și de alte circumstanțe.

(2) Instanța nu va putea admite cererea de stabilire a obligației administratorului privind inventarul, garanțiile sau asigurarea, dacă pe această cale s‑ar încălca o clauză contrară din actul constitutiv sau din înțelegerea ulterioară a părților.


Art. 820. Cuprinsul inventarului

(1) În cazurile în care administratorul este obligat să întocmească un inventar, acesta trebuie să cuprindă o enumerare completă a bunurilor încredințate sau a conținutului masei patrimoniale ori a patrimoniului supus administrării.

(2) Inventarul conține, ori de câte ori este cazul:

  1. a) datele de identificare a bunurilor imobile și descrierea bunurilor mobile, cu indicarea valorii acestora, iar în cazul unei universalități de bunuri mobile, o identificare corespunzătoare a universalității respective;
  2. b) identificarea sumelor de bani;
  3. c) lista instrumentelor financiare.

(3) De asemenea, în cazul administrării unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, inventarul cuprinde lista datoriilor și se încheie cu o recapitulație a activului și pasivului.

(4) Administratorul are obligația să notifice beneficiarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data și locul întocmirii inventarului.

(5) Inventarul se întocmește fie prin înscris autentic, fie prin înscris sub semnătură privată cuprinzând data și locul întocmirii și semnat de autor și de beneficiar, iar în absența acestuia din urmă, de 2 martori. Constatările cu privire la care beneficiarul nu a făcut obiecțiuni au deplină forță probantă față de acesta din urmă.


Art. 821. Bunurile de uz personal

În măsura în care patrimoniul administrat cuprinde bunuri de uz personal ale titularului sau, după caz, ale defunctului, în inventar se face o mențiune de ordin general cu privire la acestea, descriindu‑se doar obiectele de îmbrăcăminte, înscrisurile personale, bijuteriile sau obiectele de uz curent a căror valoare individuală depășește echivalentul în lei al sumei de 100 euro.


Art. 822. Starea bunurilor indicate în inventar

Bunurile indicate în inventar sunt prezumate a fi în bună stare la data întocmirii acestuia, cu excepția cazului în care inventarul cuprinde o mențiune contrară agreată de beneficiar sau, în absența acordului beneficiarului, mențiunea este însoțită de un document doveditor.


Art. 823. Comunicarea și contestarea inventarului

(1) O copie a inventarului va fi predată de admi­nistrator persoanei care l‑a desemnat și beneficiarului, precum și oricărei alte persoane interesate despre care acesta are cunoștință.

(2) Inventarul poate fi făcut public numai în cazurile și potrivit procedurii prevăzute de lege.

(3) Orice persoană interesată poate contesta în justiție inventarul sau oricare dintre mențiunile conținute de acesta și va putea solicita întocmirea unui nou inventar, cu participarea unui expert judiciar.


Art. 824. Asigurarea facultativă

(1) Chiar în absența unei obligații stabilite prin lege, prin actul consti­tutiv sau prin înțelegerea părților ori prin hotărâre judecătorească, administratorul poate asigura bunurile încredințate împotriva riscurilor obișnuite, precum furtul sau incendiul, pe cheltuiala beneficiarului sau a patrimoniului fiduciar.

(2) Administratorul poate subscrie totodată o poliță de asigurare profesională pentru buna executare a obligațiilor sale.

(3) Cheltuielile prilejuite de asigurarea prevăzută la alin. (2) sunt în sarcina beneficiarului sau a patri­moniului fiduciar, în cazul în care administrarea este efectuată cu titlu gratuit.


Secțiunea a 4-a. Administrarea colectivă și delegarea (art. 825-830)
Art. 825. Adoptarea hotărârilor

În cazul în care sunt desemnate mai multe persoane în calitate de administratori, dacă legea sau actul de desemnare nu prevede altfel, hotărârile se iau prin voința majorității acestora.


Art. 826. Adoptarea hotărârilor în situații speciale

(1) Administratorii vor putea efectua în mod individual acte de conservare.

(2) În cazul în care nu se pot lua hotărâri în mod valabil din cauza opunerii constante a unora dintre admi­nistratori, celelalte acte de administrare a bunurilor altuia vor putea fi făcute, în caz de urgență, cu autori­zarea instanței judecătorești.

(3) În măsura în care neînțelegerile dintre administratori persistă, iar administrarea este serios afectată, instanța va putea dispune, la solicitarea oricărei persoane interesate, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

  1. a) stabilirea unui mecanism simplificat de adoptare a hotărârilor;
  2. b) repartizarea atribuțiilor între administratori;
  3. c) conferirea votului decisiv, în caz de paritate de voturi, unuia dintre administratori;
  4. d) înlocuirea administratorului sau, după caz, a administratorilor cărora le este imputabilă situația creată.


Art. 827. Răspunderea solidară

(1) Administratorii sunt răspunzători în mod solidar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care atribuțiile sunt repartizate prin lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, iar repartizarea a fost respectată, fiecare administrator este răspunzător doar pentru partea sa de administrare.


Art. 828. Prezumția de aprobare a hotărârilor

(1) Se prezumă că administratorul a aprobat toate hotărârile adoptate de ceilalți administratori și va răspunde pentru acestea în solidar cu ei în măsura în care nu s‑a opus în momentul adoptării hotărârii și nu a notificat această opoziție beneficiarului într‑un termen rezonabil.

(2) Se prezumă că administratorul a aprobat hotărârea adoptată în absența sa în măsura în care nu își face cunoscută opoziția celorlalți administratori și beneficiarului într‑un termen rezonabil de la data la care a luat cunoștință de hotărârea respectivă.

(3) Administratorul nu va răspunde în situația în care nu a putut, pentru motive temeinice, să notifice opoziția sa în condițiile alin. (1).


Art. 829. Delegarea

(1) Administratorul își poate delega parțial atribuțiile sau poate împuternici un terț să îl reprezinte la încheierea unui act determinat.

(2) Administratorul nu poate delega unei terțe persoane administrarea generală sau exercițiul unei puteri discreționare, cu excepția cazului în care delegarea se face către un coadministrator.

(3) Administratorul răspunde pentru faptele celui substituit în măsura în care beneficiarul nu a autorizat în mod expres substituirea, iar în cazul în care autorizarea există, răspunde numai pentru lipsa de diligență în alegerea și îndrumarea înlocuitorului.


Art. 830. Răspunderea reprezentantului administratorului

(1) Actele prin care reprezentantul admi­nistratorului a încălcat prevederile actului de desemnare sau uzanțele sunt inopozabile beneficiarului.

(2) De asemenea, beneficiarul se poate îndrepta împotriva reprezentantului administratorului pentru prejudiciile suferite, chiar dacă era autorizat expres să încredințeze reprezentarea.


Secțiunea a 5-a. Plasamentele considerate sigure (art. 831-836)
Art. 831. Categoriile de plasamente considerate sigure

Sunt prezumate a fi sigure plasamentele stabilite periodic de Banca Națională a României și de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

  • DISPOZIȚII CONEXE. OBNR/OCNVM nr. 11/71/2011 (Regulamentul nr. 15/10/2011 referitor la plasamentele prevăzute de art. 831 din L. nr. 287/2009 privind NCC – M. Of. nr. 694 din 30 septembrie 2011): Art. 1. (1) Prin prezentul regulament se stabilesc plasamentele prevăzute la art. 831 L. nr. 287/2009 privind NCC. (2) Prevederile prezentului regulament vor fi aplicabile exclusiv în interpretarea actelor sau faptelor juridice prevăzute la
    alin. (1). Art. 2. Următoarele tipuri de plasamente se circumscriu scopurilor art. 1: a) plasamentele în titluri de stat emise de statul român; b) plasamentele încredințate unei instituții de credit, astfel cum este definită în O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modif. și compl. prin L. nr. 227/2007, cu modif. și compl. ult., autorizată să funcționeze pe teritoriul României, de natura depozitelor garantate de o schemă de garantare oficial recunoscută potrivit art. 3 din O.G. nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, rep., cu modif. și compl. ult., și în limita plafonului de garantare aplicabil conform O.G. nr. 39/1996”.


Art. 832. Limitele prudențiale ale efectuării plasamentelor

(1) Administratorul hotărăște cu privire la efectuarea plasamentelor în funcție de randament și de creșterea estimată a valorii. Administratorul va căuta să realizeze un portofoliu diversificat, care să producă venituri fixe și, respectiv, variabile, într‑o proporție stabilită în funcție de conjunctura economică.

(2) Administratorul nu va putea achiziționa mai mult de 5% din acțiunile aceleiași societăți comerciale și nici nu va putea achiziționa acțiuni, obligațiuni sau alte valori mobiliare ale unei persoane juridice care nu și‑a îndeplinit obligația de plată a dividendelor ori dobânzilor sau acorda împrumuturi persoanei juridice respective.


Art. 833. Plasarea sumelor de bani

(1) Administratorul va putea depozita sumele de bani care îi sunt încredințate la o instituție de credit sau de asigurare ori la un organism de plasament colectiv, în măsura în care depozitul este rambursabil la vedere sau în urma unui aviz de maximum 30 de zile.

(2) Administratorul va putea efectua totodată depuneri pe perioade mai lungi în măsura în care acestea sunt garantate integral de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar sau, după caz, de Fondul de protejare a asiguraților.

(3) În lipsa garanției prevăzute la alin. (2), administratorul nu va putea efectua depuneri pe perioade mai lungi, cu excepția cazului în care instanța îl autorizează în acest sens și în conformitate cu regulile determinate de aceasta.


Art. 834. Menținerea plasamentelor anterioare

(1) Administratorul va putea menține plasamentele existente la data preluării funcției chiar dacă acestea nu sunt considerate sigure.

(2) Administratorul va putea totodată să dețină valori mobiliare care le înlocuiesc pe cele deținute anterior ca urmare a reorganizării, lichidării sau fuziunii persoanei juridice emitente.


Art. 835. Obligația de reparare a prejudiciului pentru plasamentele nesigure

(1) Se prezumă că un administrator acționează prudent dacă își îndeplinește atribuțiile în conformitate cu prevederile prezentei secțiuni.

(2) Administratorul care efectuează un alt plasament decât cele menționate la art. 831 și care nu a fost autorizat expres de către beneficiar va fi ținut să repare prejudiciul rezultat fără a se ține seama de existența vreunei culpe.


Art. 836. Obligația administratorului de a‑și arăta calitatea

(1) Administratorul trebuie să indice calitatea sa și persoana beneficiarului pentru plasamentele făcute în cursul administrării.

(2) În caz contrar, plasamentul și profitul aferent vor reveni tot beneficiarului. Dacă plasamentele sunt nerentabile, administratorul va acoperi personal pierderile cauzate beneficiarului.


Secțiunea a 6-a. Repartiția profiturilor și a pierderilor (art. 837-841)
Art. 837. Repartiția profitului și a pierderilor

(1) Repartiția profitului și a pierderilor între beneficiarul fructelor și cel al capitalului se va realiza în conformitate cu prevederile actului constitutiv.

(2) În lipsa unei indicații exprese în act, repartiția se face echitabil, ținând seama de obiectul administrării, de circumstanțele care au dat naștere la administrare, precum și de practicile contabile general acceptate.


Art. 838. Debitarea contului de venituri

(1) Contul de venituri se va debita cu sumele reprezentând următoarele cheltuieli și alte cheltuieli de natură similară, în următoarea ordine:

  1. a) impozitele și taxele plătite, aferente bunurilor administrate;
  2. b) jumătate din remunerația administratorului și din cheltuielile rezonabile efectuate de acesta pentru administrarea comună a capi­talului și a dobânzilor;
  3. c) primele de asigurare, costurile reparațiilor minore, precum și celelalte cheltuieli obișnuite ale admi­nistrării;
  4. d) cheltuielile efectuate pentru conservarea drepturilor beneficiarului fructelor și jumătate din costurile prilejuite de descărcarea judiciară de gestiune, în măsura în care instanța judecătorească nu dispune altfel;
  5. e) costurile amortizării bunurilor, cu excepția celor utilizate în scop personal de către beneficiar.

(2) Administratorul va putea repartiza cheltuielile importante pe o perioadă de timp rezonabilă, pentru a menține veniturile la un nivel constant.


Art. 839. Debitarea contului de capital

(1) Contul de capital se va debita cu sumele reprezentând cheltuieli care nu sunt trecute în debitul contului de venituri, precum cheltuielile referitoare la investițiile de capital, înstrăinarea de bunuri, conservarea drepturilor beneficiarului capitalului sau a dreptului de pro­prietate a bunurilor administrate.

(2) Contul de capital se va debita totodată cu sumele reprezentând taxe și impozite plătite asupra câștigurilor din capital, chiar și atunci când legea specială le califică impozite pe venit.


Art. 840. Momentul nașterii dreptului beneficiarului la venitul net

Beneficiarul fructelor este îndrep­tățit la venitul net rezultat din admi­nistrarea bunurilor începând cu data prevăzută în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea date, de la momentul începerii administrării ori, după caz, al decesului testatorului.


Art. 841. Dobândirea fructelor

(1) Când beneficiarul este proprietarul bunului frugifer, fructele se dobândesc potrivit regulilor prevăzute la art. 550 alin. (2) și (3). În cazul în care beneficiarul este o terță persoană, se aplică în mod corespunzător regulile prevăzute la art. 710 și 711.

(2) Dividendele și distribuțiile unei persoane juridice se datorează de la data indicată în hotărârea de distribuție sau, în lipsa acesteia, de la data hotărârii respective. Beneficiarul nu va avea dreptul la plata dividendelor stabilite ulterior momentului încetării dreptului său.


Secțiunea a 7-a. Darea de seamă anuală (art. 842-845)
Art. 842. Obligația privind darea de seamă

Cel puțin o dată pe an administratorul îi va prezenta beneficiarului o dare de seamă a gestiunii sale.


Art. 843. Conținutul și auditarea dării de seamă

(1) Darea de seamă trebuie să cuprindă toate infor­mațiile necesare verificării exactității acesteia.

(2) La cererea persoanei interesate, darea de seamă poate fi auditată de către un expert independent.

(3) În cazul în care administratorul se opune auditării, persoana interesată poate să solicite instanței judecătorești desemnarea unui expert independent pentru a verifica darea de seamă.


Art. 844. Darea de seamă în ipoteza în care sunt mai mulți administratori

Dacă sunt mai mulți administratori, aceștia vor întocmi o singură dare de seamă, cu excepția cazului în care atribuțiile lor au fost repartizate prin lege, prin actul constitutiv sau de către instanța judecătorească, iar această repartizare a fost respectată.


Art. 845. Examinarea registrelor

Administratorul este obligat să îi permită beneficiarului, în orice moment, examinarea registrelor și a documentelor justificative ce au legătură cu gestiunea sa.


Capitolul IV. Încetarea administrării (art. 846-857)
Secțiunea 1. Cauzele de încetare (art. 846-849)
Art. 846. Cazurile de încetare

Administrarea încetează:

  1. a) prin stingerea dreptului beneficiarului asupra bunurilor administrate;
  2. b) prin expirarea termenului sau împlinirea condiției stipulate în actul constitutiv;
  3. c) prin îndeplinirea scopului administrării sau prin încetarea cauzei care a dat naștere administrării;
  4. d) prin denunțarea de către beneficiar a actului de desemnare, ca urmare a solicitării comunicate administratorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de a restitui bunurile de îndată;
  5. e) prin înlocuirea administratorului de către beneficiar sau de către instanța judecătorească, la cererea altei persoane interesate;
  6. f) prin decesul, punerea sub interdicție judecătorească, renunțarea administratorului ori supunerea acestuia la procedura insolvenței;
  7. g) prin punerea sub interdicție judecătorească a beneficiarului sau supunerea acestuia la procedura insolvenței, în măsura în care aceasta afectează bunurile administrate.


Art. 847. Notificarea renunțării

(1) Administratorul poate renunța la atribuțiile sale, pe baza notificării adresate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, beneficiarului și, după caz, celorlalți administratori sau persoanei împuternicite să desemneze un înlocuitor.

(2) Notificarea va cuprinde un termen de preaviz rezonabil, care să îi permită beneficiarului să numească un alt administrator sau să preia el însuși administrarea bunurilor. În caz contrar, administratorul va repara prejudiciul cauzat prin renunțarea sa intempestivă.

(3) Renunțarea administratorului produce efecte de la data expirării termenului de preaviz.


Art. 848. Moartea sau punerea sub interdicție a adminis­tratorului

(1) Moartea sau punerea sub interdicție a administratorului va fi comunicată beneficiarului și, după caz, celorlalți administratori, de către moștenitorii acestuia sau executorul testamentar ori de către tutorele administratorului.

(2) Moștenitorii, executorul testamentar și tutorele, după caz, sunt obligați să întreprindă, în privința oricărei afaceri începute, orice măsură imediată care este necesară pentru prevenirea producerii unei pierderi, precum și să dea socoteală și să predea bunurile către persoana îndreptățită.


Art. 849. Obligațiile asumate ulterior încetării administrării

(1) Obligațiile asumate față de terți, ulterior încetării administrării, de un administrator de bună‑credință sunt pe deplin valabile și îl obligă pe beneficiar sau, după caz, pe fiduciar.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul obligațiilor asumate de administrator ulterior încetării administrării, atunci când aceasta este o consecință necesară sau o măsură necesară pentru prevenirea pierderilor.

(3) Beneficiarul sau fiduciarul este de asemenea ținut de obligațiile asumate față de terții care nu au cunoscut faptul încetării administrării.

(4) Fiduciarul răspunde numai în limitele activului masei patrimoniale fiduciare.


Secțiunea a 2-a. Darea de seamă și predarea bunurilor (art. 850-857)
Art. 850. Darea de seamă finală

(1) La încetarea raporturilor de administrare, administratorul va prezenta o dare de seamă finală beneficiarului și, după caz, administratorului înlocuitor sau celorlalți administratori. În cazul încetării simultane a raporturilor de administrare ale mai multor administratori, aceștia vor prezenta o singură dare de seamă, cu excepția cazului în care atribuțiile acestora sunt separate.

(2) Darea de seamă va cuprinde toate datele necesare pentru a permite verificarea exactității sale. Registrele și celelalte documente justificative vor putea fi consultate de persoanele interesate.

(3) Acceptarea dării de seamă de către beneficiar îl descarcă pe administrator.


Art. 851. Descărcarea judiciară de gestiune

(1) În cazul în care oricare dintre beneficiari nu acceptă darea de seamă, administratorul poate cere instanței judecătorești să o încuviințeze.

(2) Ori de câte ori se consideră necesar, instanța judecătorească va dispune efectuarea unei expertize de specialitate.


Art. 852. Locul predării bunurilor

În lipsa unei stipulații contrare, administratorul predă bunurile administrate la locul unde se găsesc acestea.


Art. 853. Întinderea obligației de restituire

(1) Administratorul este obligat să predea tot ce a primit în exercitarea atribuțiilor sale, chiar dacă plata primită de la terț este nedatorată beneficiarului sau, după caz, fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.

(2) Administratorul este, de asemenea, obligat să restituie orice profit sau orice alt avantaj patrimonial realizat în folos personal prin utilizarea, fără permisiune, a datelor și a informațiilor obținute în virtutea calității sale.

(3) Administratorul care a folosit, fără permisiune, un bun este obligat să îl indemnizeze pe beneficiar sau, după caz, pe fiduciar, în contul masei patrimoniale fiduciare cu echivalentul folosinței bunului.


Art. 854. Suportarea cheltuielilor administrării

(1) Cheltuielile administrării, inclusiv cele ocazionate de prezentarea dării de seamă și de predarea bunurilor, sunt în sarcina beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.

(2) În cazul renunțării, denunțării actului de desemnare sau al înlocuirii administratorului, beneficiarul ori fiduciarul, în contul masei patrimoniale fiduciare, are în sarcină, pe lângă cheltuielile men­ționate la alin. (1), și plata remunerației cuvenite administratorului în raport cu durata activității sale.


Art. 855. Data curgerii dobânzilor

(1) Administratorul datorează dobânzi asupra soldului de la data acceptării ori a încuviințării judiciare a dării de seamă sau, după caz, de la data notificării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc prevăzut de lege.

(2) Beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimonială fiduciară, datorează dobânzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea în întârziere potrivit alin. (1).


Art. 856. Deducerea remunerației

(1) Administratorul poate deduce din soldul administrării remu­nerația care îi este datorată de beneficiar sau de fiduciar, în contul masei patrimoniale fiduciare, pentru activitatea sa.

(2) Administratorul are drept de retenție asupra bunului administrat până la plata integrală a datoriei față de el.


Art. 857. Solidaritatea beneficiarilor

În caz de pluralitate de beneficiari, aceștia sunt ținuți solidar la îndeplinirea obligațiilor față de administrator.

Titlul VI. Proprietatea publică (art. 858-875)
Capitolul I. Dispoziții generale (art. 858-865)
Art. 858. Definiția dreptului de proprietate publică

Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ‑teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 1 L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 859. Obiectul proprietății publice. Delimitarea de domeniul privat

(1) Constituie obiect exclusiv al proprietății publice bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite prin lege organică.

(2) Celelalte bunuri care aparțin statului ori unităților administrativ‑teritoriale fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.


Art. 860. Domeniul public național, județean și local

(1) Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public național, județean sau, după caz, local.

(2) Delimitarea dintre domeniul public național, județean și local se face în condițiile legii.

(3) Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ‑teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ‑teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ‑teritoriale și invers se face în condițiile legii.


Art. 861. Caracterele dreptului de proprietate publică

(1) Bunurile proprietate publică sunt inalie­nabile, imprescriptibile și insesizabile.

(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună‑credință asupra bunurilor mobile.

(3) În condițiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosință și pot fi concesionate ori închiriate.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 11 L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448 din
    24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 862. Limitele exercitării dreptului de proprietate publică

(1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

(2) Incompatibilitatea se constată prin acordul dintre titularul proprietății publice și persoana interesată sau, în caz de divergență, pe cale judecătorească.

(3) În aceste cazuri, persoana interesată are dreptul la o justă și promptă despăgubire din partea titularului proprietății publice.


Art. 863. Cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică

Dreptul de proprietate publică se dobândește:

  1. a) prin achiziție publică, efectuată în condițiile legii;
  2. b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
  3. c) prin donație sau legat, acceptat în condițiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voința dispună­torului, devine de uz ori de interes public;
  4. d) prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voința dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
  5. e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei unități administrativ‑teritoriale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
  6. f) prin alte moduri stabilite de lege.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 7 L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 864. Stingerea dreptului de proprietate publică

Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 10 alin. (1) L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of.
    nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 865. Apărarea dreptului de proprietate publică

(1) Obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului.

(2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați:

  1. a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică;
  2. b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

(3) Dispozițiile art. 563 se aplică în mod corespunzător.


Capitolul II. Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice (art. 866-875)
Secțiunea 1. Dispoziții generale (art. 866)
Art. 866. Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice

Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit.


Secțiunea a 2-a. Dreptul de administrare (art. 867-870)
Art. 867. Constituirea dreptului de administrare

(1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local.

(2) Autoritățile prevăzute la alin. (1) controlează modul de exercitare a dreptului de administrare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 alin. (2) L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of.
    nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 868. Exercitarea dreptului de administrare

(1) Dreptul de administrare aparține regiilor auto­nome sau, după caz, autorităților administrației publice centrale sau locale și altor instituții publice de interes național, județean ori local.

(2) Titularul dreptului de administrare poate folosi și dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de lege și, dacă este cazul, de actul de constituire.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 alin. (1) și (3) L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică
    (M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Art. 869. Stingerea dreptului de administrare

Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în condițiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l‑a constituit.


Art. 870. Apărarea dreptului de administrare

(1) Apărarea în justiție a dreptului de administrare revine titularului dreptului.

(2) Dispozițiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 12 alin. (4) L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of.
    nr. 448 din 24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).


Secțiunea a 3-a. Dreptul de concesiune (art. 871-873)
Art. 871. Conținutul dreptului de concesiune

(1) Concesionarul are dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune.

(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică.

(3) Procedura de concesionare, precum și încheierea, executarea și încetarea contractului de con­ce­siune sunt supuse condițiilor prevăzute de lege.


Art. 872. Exercitarea dreptului de concesiune

(1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancțiunea nulității absolute, concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.

(2) Fructele, precum și, în limitele prevăzute de lege și în actul de constituire, productele bunului conce­sionat revin concesionarului.

(3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea conce­dentului, în condițiile legii și ale contractului de concesiune.


Art. 873. Apărarea dreptului de concesiune

(1) Apărarea în justiție a dreptului de concesiune revine concesionarului.

(2) Dispozițiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.


Secțiunea a 4-a. Dreptul de folosință cu titlu gratuit (art. 874-875)
Art. 874. Conținutul și limitele dreptului de folosință cu titlu gratuit

(1) Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică.

(2) În lipsa unor dispoziții contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului.

(3) Dispozițiile privind constituirea și încetarea dreptului de admi­nistrare se aplică în mod corespunzător.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 17 L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448 din
    24 noiembrie 1998; cu modif. ult.).
  • DISPOZIȚII CONEXE. L. administrației publice locale nr. 215/2001, rep. (M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007; cu modif. ult.):Art. 124. Consiliile locale și consiliile județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”.


Art. 875. Apărarea dreptului de folosință cu titlu gratuit

(1) Apărarea în justiție a dreptului de folo­sință cu titlu gratuit revine titularului dreptului.

(2) Dispozițiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.


Titlul VII. Cartea funciară (art. 876-915)

  • LPA. Art. 76. Dispozițiile art. 876‑915 NCC privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a NCC.

RIL. Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 19/2015 (M. Of. nr. 11 din 7 ianuarie 2016): „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.050-1.053 NCPC și art. 56, art. 76 și art. 82 L. nr. 71/2011 stabilește că procedura specială reglementată de prevederile art. 1.050-1.053 NCPC [procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii] nu este aplicabilă în privința posesiilor începute anterior intrării în vigoare a NCC”.

Capitolul I. Dispoziții generale (art. 876-884)
Art. 876. Scopul și obiectul cărții funciare

(1) Cartea funciară descrie imobilele și arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri.

(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

(3) Prin imobil, în sensul prezentului titlu, se înțelege una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosință, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar, situate pe teritoriul unei unități administrativ‑teritoriale și care sunt identificate printr‑un număr cadastral unic.


Art. 877. Drepturile tabulare

Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică și se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară.


Art. 878. Obiectul drepturilor tabulare

(1) Obiectul drepturilor tabulare este imobilul, definit la art. 876 alin. (3), care după înscrierea în cartea funciară nu mai poate să fie modificat decât cu respectarea regulilor de carte funciară.

(2) Aceeași carte funciară nu poate cuprinde decât un singur imobil.

(3) Mai mulți proprietari nu pot fi înscriși în aceeași carte funciară decât dacă se află în coproprietate pe cote‑părți ori în devălmășie.


Art. 879. Modificarea imobilului înscris în cartea funciară

(1) Imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dacă mai multe imobile alăturate se unesc într‑un singur imobil sau dacă se adaugă o parte dintr‑un imobil la un alt imobil ori, după caz, se mărește întinderea acestuia.

(2) De asemenea, imobilul înscris în cartea funciară se modifică și prin dezlipiri, dacă se desparte o parte din imobil sau se micșorează întinderea acestuia.

(3) Alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini nu se poate face decât cu consimțământul titularilor acelor sarcini. Refuzul titularilor sarcinilor nu trebuie să fie abuziv, el putând fi cenzurat de către instanța judecătorească.

(4) Dacă însă creditorii ipotecari consimt la alipirea sau, după caz, atât la dezlipirea, cât și la alipirea imobilului grevat la un alt imobil, în lipsă de convenție contrară, ipotecile vor lua rang după cele ce grevează imobilul la care s‑a făcut alipirea.

(5) Operațiunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material și nu implică niciun transfer de proprietate.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 42 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 880. Înscrierile în caz de alipire sau dezlipire

(1) În caz de alipire sau dezlipire, imobilele rezul­tate se vor transcrie în cărți funciare noi, cu menționarea noului număr cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară sau, după caz, vechile cărți funciare se vor închide, fără a se mai putea redeschide pentru alte înscrieri.

(2) Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 43 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 57/2014 (M. Of. nr. 297 din
    23 aprilie 2014): „Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate din L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și cele ale art. 880, 902 și 904 NCC sunt neconstituționale în măsura în care interpretările instanțelor de judecată/OCPI/ANCPI nu permit notarea litigiului în cărțile funciare. De asemenea, consideră că, datorită modului sumar de redactare a prevederilor de lege criticate, acestea sunt interpretate și aplicate diferențiat la nivelul oficiilor teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară, iar practica instanțelor de judecată nu este unitară sub aspectul respingerii sau acceptării cererii de notare în cartea funciară a unui litigiu, motiv pentru care autoarea excepției consideră că este necesară modificarea legislației pentru a nu se mai da naștere la niciun fel de interpretare arbitrară a legii. În contextul criticilor formulate, prin D.C.C. nr. 265/2013 (M. Of. nr. 451 din 23 iulie 2013), Curtea a reținut că «atribuția sa de soluționare a excepției de neconstituționalitate, statuată de art. 146 lit. d) din Constituție, nu constă în analizarea conformității cu normele fundamentale a anumitor interpretări pe care organe, instituții sau autorități publice competente le dau textelor legale în procesul de aplicare a legii la diferite cazuri și circumstanțe, ci rezidă în controlul efectuat asupra unei pretinse stări de neconstituționalitate extrinsecă sau intrinsecă a unui text legal». Așa fiind, referitor la modalitatea de interpretare și de aplicare concretă, în practică, a textelor de lege deduse controlului de constituționalitate, precum și la necesitatea realizării unei jurisprudențe unitare a instanțelor de judecată, Curtea constată că aceste aspecte excedează atribuțiilor instanței de contencios constitu­țional. Potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, ICCJ este singura competentă să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, sens în care era reglementată, la art. 329 CPC 1865, cu modif. și compl. ult., în prezent art. 514 NCPC, instituția recursului în interesul legii. Totodată, Curtea reține că pretinsa contrarietate cu Legea fundamentală derivă, în opinia autoarei excepției de neconstituțio­nalitate, și din «modul de reglementare extrem de vag al prevederilor de lege criticate», prin care se «permite Oficiilor Teritoriale de Cadastru și Publicitate Imobiliară să respingă o cerere de notare a unui litigiu pentru simplul considerent că nu are legătură cu imobilul în cauză sau pretextând că au fost închise cărțile funciare ale imobilelor aflate într‑un litigiu pe rol», motivarea excepției de neconstituționalitate vizând, în fapt, o omisiune de reglementare, care, în temeiul art. 2 alin. (3) L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CC, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate. În acest context, Curtea reține că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, «Parlamentul este (…) unica autoritate legiuitoare a țării», astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale forului legislativ”.

A se vedea, în același sens, și D.C.C. (excepție de neconstituționalitate respinsă) nr. 232/2014 (M. Of. nr. 457 din 23 iunie 2014).


Art. 881. Felurile înscrierilor

(1) Înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.

(2) Intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

(3) Înscrierea provizorie și notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de lege.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 26 alin. (4) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep.
    (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 882. Înscrierea drepturilor reale afectate de modalități

(1) Drepturile reale sub condiție suspen­sivă sau rezolutorie nu se intabulează. Ele se pot însă înscrie provizoriu.

(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalității se va putea arăta atât în cuprinsul intabulării, cât și al înscrierii provizorii.


Art. 883. Cercetarea cărții funciare

(1) Orice persoană, fără a fi ținută să justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciară, precum și celelalte documente cu care aceasta se întregește, potrivit legii. Mapa cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierilor în cartea funciară poate fi consultată de orice persoană interesată, cu res­pectarea dispozițiilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

(2) La cerere, se vor elibera extrase sau copii certificate, conforme cu exemplarul original aflat în arhivă.

(3) Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru și publicitate imobiliară.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 41 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 884. Procedura de înscriere

Procedura de înscriere în cartea funciară se va stabili prin lege specială.


Capitolul II. Înscrierea drepturilor tabulare (art. 885-901)
Art. 885. Dobândirea și stingerea drepturilor reale asupra imobilelor

(1) Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.

(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consim­țământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimțământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenței juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.

(3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terțe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege.

(4) Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință sau, după caz, consimțământul titularului.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • LPA. Art. 56. (1) Dispozițiile NCC privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ‑teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep., cu modif. și compl. ult.
    (2) Până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s‑au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți. (…)
    Art. 77. Înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a NCC vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a NCC. Art. 78. (1) Privilegiile speciale imobiliare și ipotecile legale născute până la intrarea în vigoare a NCC pot fi înscrise și după această dată, fie în vechile registre de publicitate imobiliară, dacă pentru imobilele grevate nu sunt deschise cărți funciare noi în condițiile art. 581 [art. 40, după rep.] din L. nr. 7/1996, rep., cu modif. și compl. ult., fie în noile cărți funciare, potrivit dispozițiilor acestei din urmă legi. (2) Privilegiile speciale imobiliare, înscrise fie în vechile registre de publicitate imobiliară, fie în noile cărți funciare până la intrarea în vigoare a NCC sau, după caz, în condițiile prevăzute la
    alin. (1), se convertesc de plin drept în ipoteci legale după expirarea unui termen de un an de la intrarea în vigoare a NCC sau, după caz, de la data înscrierii și se vor supune dispozițiilor NCC. (3) De la data intrării în vigoare a NCC, privilegiile speciale imobiliare prevăzute în legi speciale devin ipoteci legale și vor fi supuse regimului prevăzut de NCC pentru ipoteci legale.

RIL. A se vedea Dec. ICCJ (Complet RIL) nr. 19/2015 (la începutul Titlului, înaintea art. 876 NCC).

  • JURISPRUDENȚĂ. Dec. ICCJ (SC I) nr. 987/2014 (www.scj.ro): „În cauză nu sunt aplicabile prevederile
    art. 885‑888 NCC, invocate de recurent în susținerea acestui caracter constitutiv, în condițiile în care dreptul de proprietate a fost intabulat anterior datei de 1 oct. 2011, dată la care a intrat în vigoare NCC, iar aplicarea acestor norme ar înfrânge principiul neretroactivității legii civile”.


Art. 886. Modificarea drepturilor reale asupra imobilelor

Modi­ficarea unui drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacă prin lege nu se dispune altfel.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 21 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea Dec. ICCJ (SC I) nr. 987/2014 (sub art. 885 NCC).


Art. 887. Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere

(1) Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expro­priere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi opuse terților dobânditori de bună‑credință.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea însă dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s‑a făcut înscrierea.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 26 alin. (1)‑(3) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea Dec. ICCJ (SC I) nr. 987/2014 (sub art. 885 NCC).


Art. 888. Condiții de înscriere

Înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 20 alin. (1) și (3) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea Dec. ICCJ (SC I) nr. 987/2014 (sub art. 885 NCC).


Art. 889. Renunțarea la dreptul de proprietate

(1) Proprietarul poate renunța la dreptul său printr‑o declarație autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru și publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.

(2) În acest caz, comuna, orașul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispozițiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.

(3) În situația bunurilor grevate de sarcini reale, unitatea administrativ‑teritorială care a preluat bunul este ținută în limita valorii bunului.


Art. 890. Data producerii efectelor înscrierilor

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de la data înregistrării cererilor, ținându‑se însă cont de data, ora și minutul înregistrării acestora în toate cazurile în care cererea a fost depusă personal, prin mandatar ori notar public sau, după caz, comunicată prin telefax, poștă electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de înscriere cu toate documentele justificative.

(2) În cazul drepturilor de ipotecă, ordinea înregistrării cererilor va determina și rangul acestora.

(3) Dacă mai multe cereri s‑au primit în aceeași zi prin poștă sau curier, drepturile de ipotecă vor avea același rang, iar celelalte drepturi vor dobândi numai provizoriu rang egal, urmând ca instanța să se pronunțe, la cererea oricărei persoane interesate, asupra rangului și, dacă va fi cazul, asupra radierii înscrierii nevalabile.

(4) În cazul în care două sau mai multe drepturi au primit provizoriu rang egal, potrivit dispozițiilor
alin. (3), va fi preferat, indiferent de data certă a titlurilor aflate în concurs, cel care a fost pus în posesia bunului sau, după caz, cel față de care debitorul și‑a executat cel dintâi obligațiile ce îi incumbă, cu excepția drepturilor de ipotecă care vor avea același rang. În situația în care niciunul din dobânditori n‑a fost pus în posesia bunului sau, după caz, debitorul nu și‑a executat obligațiile față de niciunul dintre ei, va fi preferat cel care a sesizat cel dintâi instanța de judecată în temeiul dispozițiilor prezentului articol.

(5) Dispozițiile alin. (3) și (4) se aplică și atunci când, în aceeași zi, o cerere de înscriere a fost depusă ori comunicată în condițiile alin. (1), iar alta primită prin poștă sau curier.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 25 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 891. Conflictul dintre terții dobânditori de la un autor comun

În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptățite să dobândească, prin acte încheiate cu același autor, drepturi asupra aceluiași imobil care se exclud reciproc, cel care și‑a înscris primul dreptul va fi socotit titularul dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s‑a săvârșit înscrierea în cartea funciară.


Art. 892. Situația terțului dobânditor de rea‑credință

(1) Cel care a fost îndreptățit, printr‑un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său poate cere radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang preferențial față de înscrierea efectuată de altă persoană, însă numai dacă sunt întrunite următoarele 3 condiții:

  1. a) actul juridic în temeiul căruia se solicită radierea sau acordarea rangului preferențial să fie anterior aceluia în baza căruia terțul și‑a înscris dreptul;
  2. b) dreptul reclamantului și cel al terțului dobânditor să provină de la un autor comun;
  3. c) înscrierea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terțul dobânditor prin violență sau viclenie, după caz.

(2) Radierea sau acordarea rangului preferențial poate fi cerută și dacă violența ori viclenia a provenit de la o altă persoană decât terțul dobânditor, dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare la data încheierii contractului în baza căruia a dobândit dreptul intabulat în folosul său.

(3) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său.


Art. 893. Persoanele împotriva cărora se poate face înscrierea drepturilor tabulare

Înscrierea unui drept real se poate efectua numai:

  1. a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
  2. b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, și‑a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 22 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 894. Înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice succesive

În cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptățit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, și înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 23 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 895. Înscrierile întemeiate pe obligațiile defunctului

Înscrierile întemeiate pe obligațiile defunc­tului se vor putea săvârși și după ce dreptul a fost înscris pe numele moștenitorului, însă numai în măsura în care moștenitorul este ținut de aceste obligații.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 24 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 896. Acțiunea în prestație tabulară

(1) În cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea; dreptul la acțiune este prescriptibil în condițiile legii.

(2) Dacă acțiunea în prestație tabulară a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească se va înscrie, din oficiu, și împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 27 alin. (1)‑(4) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 897. Efectele acțiunii în prestație tabulară față de terțul dobânditor de rea‑credință

(1) Acțiunea în prestație tabulară se va putea îndrepta și împotriva terțului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terțului dobânditor, iar acesta a fost de rea‑credință la data încheierii actului.

(2) Dreptul la acțiune împotriva terțului se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către acesta a dreptului în folosul său, cu excepția cazului în care dreptul la acțiune al reclamantului contra antecesorului tabular s‑a prescris mai înainte.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 27 alin. (5) și art. 28 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 898. Înscrierea provizorie

În afara altor cazuri prevăzute de lege, înscrierea provizorie în cartea funciară se va putea cere:

  1. 1. dacă dreptul real dobândit este afectat de o condiție suspensivă ori rezolutorie sau dacă privește ori grevează o construcție viitoare; în cazul înscrierii provizorii având ca obiect o construcție viitoare, justificarea acesteia se face în condițiile legii;
  2. 2. dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă definitivă, partea căzută în pretenții a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garanție ipotecară;
  3. 3. dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca;
  4. 4. dacă se dobândește un drept tabular înscris provizoriu;
  5. 5. dacă ambele părți consimt doar pentru efectuarea unei înscrieri provizorii.
  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 29 alin. (2) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep.
    (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 899. Efectele înscrierii provizorii

(1) Înscrierea provizorie are ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub condiția și în măsura justificării ei.

(2) Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimțământul celui împotriva căruia s‑a efectuat înscrierea provizorie, dat în formă autentică, sau în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive. În acest din urmă caz, dispozițiile art. 896 și 897 se aplică, în mod corespunzător, și acțiunii în justificare tabulară.

(3) Justificarea radierii dreptului de ipotecă se face în temeiul hotărârii judecătorești de validare rămase definitivă, al consimțământului creditorului dat în formă autentică, al procesului‑verbal întocmit de executorul judecătoresc prin care se constată acceptarea plății sau, după caz, al încheierii întocmite de acesta prin care se constată efectuarea plății, rămasă definitivă.

(4) Justificarea unei înscrieri provizorii își întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s‑au făcut condiționat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei și a tuturor înscrierilor care s‑au făcut condiționat de justificarea ei.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 29 alin. (4)‑(5) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 900. Prezumția existenței sau inexistenței unui drept tabular

(1) Dacă în cartea funciară s‑a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

(2) Dacă un drept real s‑a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

(3) Dovada contrară se poate face numai în cazurile prevăzute la art. 887, precum și pe calea acțiunii în rectificare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 30 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 901. Dobândirea cu bună‑credință a unui drept tabular

(1) Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, oricine a dobândit cu bună‑credință vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară.

(2) Terțul dobânditor este considerat de bună‑credință numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiții:

  1. a) nu a fost înregistrată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare;
  2. b) din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; și
  3. c) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărții funciare.

(3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și terțului care a dobândit cu bună‑credință un drept de ipotecă în temeiul unui act juridic încheiat cu titularul de carte funciară ori cu succesorul său în drepturi, după caz.

(4) Dispozițiile prezentului articol nu pot fi însă opuse de o parte contractantă celeilalte și nici de succesorii lor universali sau cu titlu universal, după caz.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 31 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • LPA. Art. 79. (1) În cazul în care, pentru prima dată, s‑au înscris în cartea funciară, fără cauză legitimă, drepturi reale potrivit art. 581 [art. 40, după rep.] L. nr. 7/1996, rep., cu modif. și compl. ult., terții dobânditori cu titlu oneros ai vreunui drept real imobiliar, întemeindu‑se, cu bună‑credință, pe cuprinsul cărții funciare, nu se pot prevala contra adevăraților proprietari, străini de cartea funciară, de dispozițiile art. 901 NCC sau ale art. 31
    L. nr. 7/1996, rep., cu modif. și compl. ult., după caz, cât timp nu s‑a împlinit termenul de uzucapiune tabulară prevăzut de NCC sau dacă în acest termen s‑a înscris o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.
    (2) Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile și înscrierilor efectuate înainte de intrarea în vigoare a NCC. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun privitoare la uzucapiune, în vigoare la data intrării în posesia imobilului.

Capitolul III. Notarea unor drepturi, fapte și raporturi juridice (art. 902-906)
Art. 902. Actele sau faptele supuse notării

(1) Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, dispozițiile art. 890‑892, 896 și 897 se aplică în mod corespunzător.

(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:

  1. 1. punerea sub interdicție judecătorească și ridicarea acestei măsuri;
  2. 2. cererea de declarare a morții unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morții și cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătorești de declarare a morții;
  3. 3. calitatea de bun comun a unui imobil;
  4. 4. convenția matrimonială, precum și modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
  5. 5. destinația unui imobil de locuință a familiei;
  6. 6. locațiunea și cesiunea de venituri;
  7. 7. aportul de folosință la capitalul social al unei societăți;
  8. 8. interdicția convențională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
  9. 9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
  10. 10. dreptul de a revoca sau denunța unilateral contractul;
  11. 11. pactul comisoriu și declarația de rezoluțiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
  12. 12. antecontractul și pactul de opțiune;
  13. 13. dreptul de preempțiune născut din convenții;
  14. 14. intenția de a înstrăina sau de a ipoteca;
  15. 15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanții reale asupra creanței ipotecare;
  16. 16. deschiderea procedurii insolvenței, ridicarea dreptului de admi­nistrare al debitorului supus acestei măsuri, precum și închiderea acestei proceduri;
  17. 17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
  18. 18. acțiunea în prestație tabulară, acțiunea în justificare și acțiunea în rectificare;
  19. 19. acțiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acțiunea în partaj, acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de ineficacitate, acțiunea revocatorie, precum și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
  20. 20. punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârșită printr‑o faptă prevăzută de legea penală.

(3) În sensul prezentului articol, prin terți se înțelege orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.

  • DISPOZIȚII CONEXE. Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară (OANCPI nr. 700/2014 – M. Of. nr. 571bis din 31 iulie 2014; cu modif. ult.): Art. 18. (1) Cazurile și regimul juridic al notărilor sunt prevăzute de art. 902-903 NCC, precum și alte legi. (2) Din categoria notărilor pot fi enumerate: a) contractul de administrare a coproprietății asupra unui alt drept real principal având ca obiect un bun imobil înscris în cartea funciară, precum și declarațiile de denunțare unilaterală a unor asemenea contracte, în condițiile art. 644 alin. (3) NCC; b) obligațiile care, potrivit actului de constituire a dreptului de servitute, incumbă proprietarului fondului aservit în scopul asigurării uzului și utilității fondului dominant;
    c) sarcina instituitului donatar sau legatar de a administra bunul imobil care face obiectul liberalității și de a-l transmite, la decesul său, substituitului desemnat de către dispunător; d) calitatea de monument istoric sau sit arheologic a unui imobil; e) calitatea de arie naturală protejată ori de coridor ecologic; f) existența contractelor de împrumut și a convențiilor de fidejusiune încheiate în scopul finanțării reabilitării termice a clădirilor de locuit, în condițiile O.U.G. nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanțare prin credite bancare cu garanție guvernamentală, cu modif. și compl. ult.; g) faptul că terenul agricol pe care se înființează per-
    dele forestiere de protecție este supus procedurii de împădurire prevăzute de L. nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, cu modif. și compl. ult.; h) excepțiile pe care debitorul cedat le-ar fi putut opune cedentului unei creanțe garantate cu o ipotecă imobiliară pentru cauze anterioare notificării sau accep­tării cesiunii creanței ipotecare și pe care înțelege să le opună cesionarului; i) noti­fi­carea, de către consiliile județene sau de către Consiliul general al Mun. Buc., a obligațiilor ce revin proprietarilor unor construcții expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, asociațiilor de proprietari ori altor persoane juridice care au în administrare asemenea construcții, în scopul reducerii riscului seismic prezentat de aceste imobile, renotificarea acestor obligații de către primarii comunelor, ai orașelor, ai municipiilor sau de către Primarul general al Mun. Buc., precum și dispozițiile primarilor de aprobare a deciziilor de intervenție prin expertizarea tehnică a construcțiilor sau prin proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare la construcțiile expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, în condițiile O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, rep., cu modif. și compl. ult.; j) creanța fiscală a statului având ca obiect restituirea sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat pentru execuția lucrărilor de consolidare a clădirilor de locuit multietajate, încadrate, pe baza expertizei tehnice, în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, incluse în programele anuale de reducere a riscului seismic, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, rep., cu modif. și compl. ult., precum și interdicția legală de înstrăinare a locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice, care fac parte din clădirile incluse în programele anuale de reducere a riscului seismic și la care s-au executat lucrări de consolidare finanțate prin transferuri de la bugetul de stat, până la rambursarea integrală a sumelor provenite din finanțări de la bugetul de stat, dar nu mai mult de 25 de ani de la recepția efectuată la terminarea lucrărilor de consolidare; k) cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii de carte funciară; l) hotărârea judecătorească prin care s-a constatat sau declarat nulitatea persoanei juridice; m) hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de tutelă prin care se încuviințează măsura exercitării dreptului de către unul dintre soți de a dispune de anumite bunuri numai cu consimțământul expres al celuilalt soț; n) bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă, plantațiile și construcțiile încorporate în sol care devin mobile prin anticipație, atunci când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării lor; o) existența, modificarea sau desființarea temporară, prin acordul părților, a limitelor legale în interes privat în condițiile art. 602 alin. (2) NCC; p) convențiile privind suspendarea partajului imobilelor aflate în coproprietate; q) notarea actelor încheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la scadență sau urmărirea acestora de alți creditori; r) mențiunea de menținere a ipotecii pentru garantarea noii creanțe; s) clauza de inalienabilitate a imobilului și clauza de insesizabilitate; t) notarea strămutării dreptului de ipoteca sau privilegiului în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogarea/novația;
    u) recepția propunerii de dezlipire ori de alipire și respingerea acesteia, respingerea cererii de recepție și/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă; v) obligații de a nu face: interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezlipire, alipire, construire, demo­lare, restructurare și amenajare; w) restricțiile aduse imobilului sau proprietarului potrivit convențiilor și tratatelor europene și internaționale la care România este parte; x) împrejurarea că imobilul este afectat de lucrări sau investiții subterane de interes local sau național;
    y) împrejurarea că imobilul este afectat exercitării unei profesii autorizate; z) suprapunerea imobilelor afectate de expropriere cu coridorul de expropriere, potrivit Normei metodologice de aplicare a L. nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local; aa) împrejurarea că imobilul aparține patri­moniului național, european sau internațional; bb) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărții funciare, cu privire la înscrierile făcute; cc) orice drepturi, fapte sau raporturi juridice pentru care legea prevede formalitatea notării”.
  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea și D.C.C. nr. 57/2014 (sub art. 880 NCC).


Art. 903. Actele sau faptele care pot fi notate în cartea funciară

Se vor putea nota în cartea funciară, fără însă ca opozabilitatea față de terți să depindă de această înscriere:

  1. 1. incapacitatea sau restrângerea, prin efectul legii, a capacității de exercițiu ori de folosință;
  2. 2. declarația de utilitate publică în vederea exproprierii unui imobil;
  3. 3. orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul și care sunt prevăzute în acest scop de lege.


Art. 904. Notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca

(1) Proprietarul unui imobil poate cere ca intenția sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătând în acest din urmă caz și suma ce corespunde obligației garantate.

(2) Dacă înstrăinarea sau ipotecarea se realizează în termen de 3 luni de la notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca, dreptul înscris va avea rangul notării.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 39 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • JURISPRUDENȚĂ. A se vedea și D.C.C. nr. 57/2014 (sub art. 880 NCC).


Art. 905. Pierderea efectului notării

(1) Notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca își pierde efectul prin trecerea unui termen de 3 luni de la data înregistrării cererii.

(2) Anul, luna și ziua în care notarea își pierde efectul vor fi menționate atât în notare, cât și în încheierea ce a dispus‑o.


Art. 906. Notarea antecontractelor și a pactelor de opțiune

(1) Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta se poate nota în cartea funciară, dacă promitentul este înscris în cartea funciară ca titularul dreptului care face obiectul promisiunii, iar antecontractul, sub sancțiunea respingerii cererii de notare, prevede termenul în care urmează a fi încheiat contractul. Notarea se poate efectua oricând în termenul stipulat în antecontract pentru executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea lui.

(2) Promisiunea se va putea radia, dacă cel îndreptățit nu a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, în termen de 6 luni de la trecerea termenului fixat pentru încheierea lui sau dacă, între timp, imobilul a fost definitiv adjudecat în cadrul vânzării silite de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile promitentului.

(3) Radierea se va dispune din oficiu, dacă, până la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la alin. (2), n‑a fost cerută înscrierea dreptului care a făcut obiectul promisiunii, cu excepția cazului când cel îndreptățit a cerut notarea în cartea funciară a acțiunii prevăzute la alin. (2). De asemenea, promisiunea se va radia din oficiu în toate cazurile când, până la încheierea contractului amintit mai sus ori până la soluționarea definitivă a acțiunii prevăzute la alin. (2), imobilul a fost definitiv adjudecat în cadrul vânzării silite de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile promitentului.

(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică prin asemănare și pactelor de opțiune notate în cartea funciară. În aceste cazuri, dacă, până la expirarea termenului stipulat în contract pentru exercitarea opțiunii, beneficiarul pactului nu solicită, în baza declarației de opțiune și a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, intabularea dreptului ce urmează a fi dobândit, se va dispune din oficiu radierea pactului înscris în folosul său.


Capitolul IV. Rectificarea înscrierilor de carte funciară (art. 907-915)
Art. 907. Noțiune

(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.

(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr‑o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr‑o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s‑a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 51 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 908. Rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii

(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

  1. 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;
  2. 2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
  3. 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s‑a făcut înscrierea;
  4. 4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

(2) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.

(3) Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptățit, odată cu consimțământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării, și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanței de judecată va suplini con­simțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.

(4) Acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât și împotriva terților dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condițiile prevăzute la art. 909, cu excepția acțiunii înte­meiate pe dispozițiile alin. (1) pct. 3 și 4, care nu poate fi pornită împotriva terților care și‑au înscris vreun drept real, dobândit cu bună‑credință și printr‑un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu‑se pe cuprinsul cărții funciare.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 34 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 909. Termenele de exercitare a acțiunii în rectificare

(1) Sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea în fond, acțiunea în rectificare este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea‑credință dreptul înscris în folosul său. Dacă acțiunea de fond introdusă pe cale separată a fost admisă, acțiunea în rectificare este, de asemenea, imprescriptibilă atât împotriva celor care au fost chemați în judecată, cât și împotriva terților care au dobândit un drept real după ce acțiunea de fond a fost notată în cartea funciară.

(2) Față de terțele persoane care au dobândit cu bună‑credință un drept real prin donație sau legat cu titlu particular, acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea de fond, nu se va putea introduce decât în termen de 5 ani, socotiți de la înregistrarea cererii lor de înscriere.

(3) De asemenea, sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea în fond, acțiunea în rectificare, întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1 și 2, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și‑au înscris vreun drept real, dobândit cu bună‑credință și printr‑un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu‑se pe cuprinsul cărții funciare. În aceste cazuri, termenul va fi de 3 ani, socotiți de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de către dobân­ditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, cu excepția cazului când încheierea, prin care s‑a ordonat înscrierea care face obiectul acțiunii în rectificare, a fost comunicată celui îndreptățit, caz în care termenul va fi de un an de la comunicarea acesteia.

(4) Termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sunt termene de decădere.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 35 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 910. Efectele admiterii acțiunii în rectificare

(1) Hotărârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în folosul celor care nu au fost părți în cauză.

(2) Dacă însă acțiunea în rectificare a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească de admitere se va înscrie, din oficiu, și împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare, care se va radia odată cu dreptul autorului lor.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 37 L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep. (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).


Art. 911. Rectificarea notării în cartea funciară

(1) În lipsa consimțământul titularului, orice persoană interesată va putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art. 908, precum și ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.

(2) Rectificarea se va încuviința în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive; dreptul la acțiune este imprescriptibil.

(3) Dispozițiile art. 910 rămân aplicabile.


Art. 912. Radierea drepturilor condiționale

(1) Dreptul afectat de o condiție suspensivă se va radia din oficiu, dacă nu se dovedește îndeplinirea condiției care afectează dreptul, în termen de 5 ani de la înscriere.

(2) Tot astfel se va radia condiția rezolutorie, dacă nu s‑a cerut, în temeiul ei, radierea dreptului înscris sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înscriere.


Art. 913. Îndreptarea erorilor materiale

Erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispozițiile art. 909‑911 sunt aplicabile în mod corespunzător.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 33 alin. (5) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep.
    (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • DISPOZIȚII CONEXE. Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară: Art. 221. (1) Îndreptarea erorilor materiale se poate dispune la cererea persoanei interesate sau din oficiu. (2) Constituie eroare materială orice inexactitate cuprinsă într-o înscriere în cartea funciară sau în cuprinsul încheierii, care nu produce vreun efect substanțial, anume nu afectează existența, întinderea sau opozabilitatea dreptului înscris sau a faptului ori a raportului juridic. Nu constituie eroare materială neconcordanța dintre o înscriere și situația juridică reală dacă, potrivit legii, o asemenea neconcordanță reprezintă caz de rectificare sau modificare a cărții funciare. (3) Îndreptarea erorilor materiale este imprescriptibilă, scutită de plata tarifului, iar încheierea motivată prin care s‑a dispus îndreptarea se comunică persoanelor interesate. (4) Îndreptarea din oficiu a erorilor materiale se realizează în temeiul unui referat de constatare a erorii materiale întocmit de către angajatul biroului teritorial care a săvârșit eroarea sau care a constatat‑o în cursul soluționării unei noi cereri”.


Art. 914. Modificarea descrierii imobilului

Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.

  • VECHEA REGLEMENTARE: art. 33 alin. (3) L. cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, rep.
    (M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006; cu modif. ult.).
  • DISPOZIȚII CONEXE. Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară: Art. 220. (1) Prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil. (2) Modificarea de carte funciară se poate face doar la cererea titularului dreptului de proprietate, în baza actelor doveditoare. Modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară nu este considerată o rectificare de carte funciară”.


Art. 915. Răspunderea pentru ținerea defectuoasă a cărții funciare

(1) Cel prejudiciat printr‑o faptă săvârșită, chiar din culpă, în păstrarea și administrarea cărții funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară de la locul situării imobilului și a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege.

(2) Dreptul la acțiune se prescrie într‑un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s‑a săvârșit fapta prin care s‑a cauzat preju­diciul. Prescripția este suspendată prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei păgubitoare.


Titlul VIII. Posesia (art. 916-952)
Capitolul I. Dispoziții generale (art. 916-921)
Art. 916. Noțiune

(1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar.

(2) Dispozițiile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, și în privința posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real, cu excepția drepturilor reale de garanție.

  • VECHIUL CC: art. 1.846 alin. (2).


Art. 917. Exercitarea posesiei

(1) Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.

(2) Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu și persoanele juridice exercită posesia prin repre­zen­tantul lor legal.


Art. 918. Cazurile care nu constituie posesie

(1) Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum:

  1. a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
  2. b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitație sau servitute, față de nuda proprietate;
  3. c) fiecare coproprietar, în proporție cu cotele‑părți ce revin celorlalți coproprietari;
  4. d) orice altă persoană care, deținând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpânește cu îngăduința acestuia.

(2) Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile și limitele prevăzute de lege.

  • VECHIUL CC: art. 1.853.


Art. 919. Prezumția de posesie și prezumția de proprietate

(1) Până la proba contrară, acela care stăpânește bunul este prezumat posesor.

(2) Detenția precară, odată dovedită, este prezumată că se menține până la proba intervertirii sale.

(3) Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară.

  • VECHIUL CC: art. 1.854, 1.855, 1.857.


Art. 920. Intervertirea precarității în posesie

(1) Intervertirea detenției precare în posesie nu se poate face decât în următoarele cazuri:

  1. a) dacă detentorul precar încheie cu bună‑credință un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului;
  2. b) dacă detentorul precar săvârșește împotriva posesorului acte de rezistență neechivoce în privința intenției sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului;
  3. c) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr‑un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu condiția ca dobânditorul să fie de bună‑credință.

(2) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună‑credință dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu‑se pe cuprinsul cărții funciare. În celelalte cazuri, este de bună‑credință dobân­ditorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietar a celui de la care a dobândit bunul.

  • VECHIUL CC: art. 1.858.
  • LPA. Art. 81. Dispozițiile art. 920 NCC se aplică numai cazurilor de intervertire apărute ulterior intrării în vigoare a NCC.


Art. 921. Încetarea posesiei

Posesia încetează prin:

  1. a) transformarea sa în detenție precară;
  2. b) înstrăinarea bunului;
  3. c) abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil;
  4. d) pieirea bunului;
  5. e) trecerea bunului în proprietate publică;
  6. f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orașului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2);
  7. g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.


Capitolul II. Viciile posesiei (art. 922-927)
Art. 922. Viciile posesiei

(1) În afara situațiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesia utilă.

(2) Nu este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba contrară, posesia este prezumată a fi utilă.

  • VECHIUL CC: art. 1.847.


Art. 923. Discontinuitatea

Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitențe anormale în raport cu natura bunului.

  • VECHIUL CC: art. 1.848.


Art. 924. Violența

Posesia este tulburată atât timp cât este dobân­dită sau conservată prin acte de violență, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.

  • VECHIUL CC: art. 1.851.


Art. 925. Clandestinitatea

Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.

  • VECHIUL CC: art. 1.852.