Ştiri juridice
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Cerere privind reducerea perioadei pentru care respectiva obligaţie a fost impusă. Apel respins ca nefondat (NCPP, NCP)
Hotărârea CEDO din 11 decembrie 2018 în Cauza Brisc împotriva României
Consiliul de Mediere. CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate la Legea de modificare a Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Anularea căii de atac (NCPC)
Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual – modificări (Decizia nr. 614/2019)
Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România – modificări (Hotărârea UNNPR nr. 19/2019)
- Video | Florin Dragomir |
Au evoluat odată cu noi și creditorii, și-au angajat specialiști; au evoluat odată cu noi magistrații, care judecă
Codul administrativ, adoptat prin ordonanţă de urgenţă
CCR a amânat dezbaterea sesizărilor pe Codurile penale până pe 4 iulie 2019
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat și alte proiecte de acte normative (adoptate de Camera Deputaților)
MMJS. Proiect în dezbatere publică: Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
MFP. Proiect în dezbatere publică: Ordonanța de urgență privind instituirea unor facilități fiscale
Ședință CCR – 26 iunie 2019
[UPDATE: Orar] INPPA. Modulul de drept penal și drept procesual penal va debuta în data de 27 iunie 2019
UNBR. Memoriu referitor la sesizarea de neconstituționalitate privind Legea de modificare a Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
Infracțiunea de șantaj. Recurs în casație respins ca nefondat (L. nr. 78/2000, NCP, L. nr. 682/2002, L. nr. 187/2012, NCPP)
Răspunderea Statului. Regimul răspunderii particularilor. Recursuri respinse ca nefondate (NCPC, VCC)
[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru procurori din data de 25 iunie 2019
Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ al României
Ordonanța de urgență privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto și alte acte normative (adoptate de Guvern)
Parteneriat Universul Juridic – Baroul Ialomița
Renate Weber – propusă de ALDE să preia postul de Avocat al Poporului
Discursul doamnei Eugenia Popescu cu ocazia Sărbătoririi Zilei Avocatului la Baroul Constanța și a decernării premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”
Discursul domnului Cătălin Filișan cu ocazia Sărbătoririi Zilei Avocatului la Baroul Constanța și a decernării premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”