Hotărârea CEDO din 11 decembrie 2018 în Cauza Brisc împotriva României

27 iun. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1038

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Hotărârea CEDO din 11 decembrie 2018 în Cauza Brisc împotriva României

Conferintele Video Universul Juridic

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la data faptelor: art. 51 alin. (2) lit. c), art. 97 alin. (1), art. 99 alin. (1) lit. d) și k)

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii: art. 44 alin. (1), art. 51 alin. (3)

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: art. 12 alin. (1) lit. e)

Ghidul de bune practici privind cooperarea între instanțe și parchet și mass-media: 5 alin. (4)

Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general al PÎCCJ privind desfășurarea activității de relații cu mass-media în Ministerul Public

 

În M. Of. nr. 513 din 25 iunie 2019, s-a publicat Hotărârea CEDO din 11 decembrie 2019 în Cauza Brisc împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

 (…)

II. Dreptul intern relevant

A. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la data faptelor

50. În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) lit. c), revocarea din funcția de conducere a magistraților se dispune de CSM în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

51. Conform prevederilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, orice persoană poate sesiza CSM în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a oricărei altei abateri disciplinare.

52. Sancțiunile disciplinare care pot fi impuse unui judecător sau procuror găsit vinovat de abateri sunt enumerate la art. 100, după cum urmează: avertismentul, diminuarea indemnizației, mutarea disciplinară și excluderea din magistratură.

53. Constituie abateri disciplinare, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. d) și k), nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter și atitudinea nedemnă față de colegi în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

B. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

54. CSM este organizat în conformitate cu Legea nr. 317/2004 și este un organ colegial, independent de autoritățile publice. CSM este alcătuit din 19 membri: 9 judecători și 5 procurori aleși în adunările generale ale judecătorilor și procurorilor, care compun cele două secții ale Consiliului, una pentru judecători și una pentru procurori, 2 reprezentanți ai societății civile, aleși de Senat, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

55. Conform art. 44 alin. (1), CSM îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor.

56. Competența recursului împotriva hotărârilor secțiilor CSM prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție [art. 51 alin. (3)]. La momentul faptelor în cauză, completul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a examinat recursul a fost alcătuit din 9 judecători.

C. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

57. În conformitate cu art. 12 alin. (1) lit. e), de la accesul cetățenilor sunt exceptate informații despre procedura penală în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei sau se dezvăluie surse confidențiale.

58. Prevederile generale ale Legii nr. 544/2001 privind sistemul plângerilor care pot fi depuse împotriva refuzului autorității ori instituției publice de a furniza informații de interes public (prevăzute la capitolul III din lege) se aplică și procurorilor.

D. Ghidul de bune practici privind cooperarea între instanțe și parchet și mass-media

59. Prin Hotărârea nr. 277 din 13 aprilie 2006, CSM a adoptat Ghidul de bune practici pentru cooperarea între instanțe, parchetele de pe lângă acestea și mass-media. Documentul a fost publicat pe site-ul CSM și a fost comunicat tuturor instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea. Recomandarea 5 alin. (4) din ghid prevede următoarele:

„Informațiile furnizate reprezentanților mass-media nu trebuie să pericliteze bunul mers al activităților judiciare, să afecteze principiul confidențialității sau să ducă la încălcarea altor drepturi, în conformitate cu legile interne, pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.”

60. Ghidul a fost modificat prin Hotărârea nr. 542 din 5 iunie 2008.

61. Potrivit ghidului modificat, în cadrul instanțelor și al parchetelor sunt desemnate anumite structuri care să exercite funcția de relații publice și cooperarea cu mass-media. Niciun alt membru al instanțelor sau parchetelor nu este autorizat să furnizeze informații în afara structurilor stabilite prin ghid.

62. În cursul anchetei penale, mass-media nu are acces la dosarul penal, iar informațiile publice sunt diseminate prin intermediul unor comunicate de presă emise de purtătorul de cuvânt al parchetului.

E. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind desfășurarea activității de relații cu mass-media în Ministerul Public

63. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general definește politica oficială privind comunicarea instituțională a procurorilor cu mass-media. Acesta încurajează un dialog permanent între jurnaliști și purtătorii de cuvânt sau procurorii-șefi de la parchetele din țară, astfel încât să ofere informații corecte și prompte publicului.

F. Instrumente europene relevante:

– Recomandarea Rec (2003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind furnizarea de informații prin intermediul mass-media în legătură cu procesele penale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2003)

64. Părțile relevante ale recomandării sunt redactate după cum urmează:

“[…]

Reamintind că mass-media are dreptul de a informa publicul în baza dreptului publicului de a primi informații, inclusiv informații referitoare la aspecte de interes public, în conformitate cu art. 10 din Convenție, și că are obligația profesională de a face acest lucru;

Reamintind că dreptul la prezumția de nevinovăție, la un proces echitabil și la respectarea vieții private și de familie, în conformitate cu art. 6 și 8 din Convenție, constituie cerințe fundamentale care trebuie respectate în orice societate democratică;

Subliniind importanța mass-media în informarea publicului despre procesele penale, făcând astfel vizibilă funcția preventivă pe care o are legea penală, precum și în asigurarea controlului public asupra modului de funcționare a sistemului de justiție penală;

Considerând interesele protejate de art. 6, 8 și 10 din Convenție ca posibil conflictuale și necesitatea de a pune în balanță aceste drepturi, având în vedere situația de fapt din fiecare caz individual, ținând seama de rolul de supraveghere exercitat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în asigurarea respectării angajamentelor asumate în temeiul Convenției;

[…]

Dorind să consolideze o dezbatere informată privind protecția drepturilor și a intereselor în joc în contextul informării de către mass-media cu privire la procesele penale și să promoveze bunele practici în toată Europa, asigurând în același timp accesul mass-media la procesele penale;

[…]

Recomandă, recunoscând în același timp diversitatea sistemelor juridice naționale privind procedura penală, ca guvernele statelor membre:

1. să preia sau să consolideze, în funcție de caz, toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a implementa principiile anexate la prezenta recomandare, în limitele dispozițiilor lor constituționale,

2. să disemineze la scară largă prezenta recomandare și principiile sale anexate, însoțite, după caz, de o traducere, și

3. să le aducă în special în atenția autorităților judiciare și serviciilor de poliție, precum și să le pună la dispoziția organizațiilor reprezentative de avocați și profesioniști din domeniul mass-media.

– Anexă la Recomandarea Rec (2003)13 – Principii privind furnizarea de informații prin intermediul mass-media cu privire la procesele penale

Principiul 1 – Informarea publicului prin intermediul mass-media

Publicul trebuie să fie în măsură să primească informații despre activitatea autorităților judiciare și ale serviciilor de poliție prin intermediul mass-media. Prin urmare, jurnaliștii trebuie să fie capabili să relateze și să comenteze în mod liber despre funcționarea sistemului de justiție penală, care să fie supusă numai limitelor date de următoarele principii.

Principiul 2 – Prezumția de nevinovăție

Respectarea principiului prezumției de nevinovăție este parte integrantă a dreptului la un proces echitabil.

În consecință, opiniile și informarea despre procesele penale în derulare trebuie să fie comunicate și diseminate prin intermediul mass-media numai dacă acestea nu prejudiciază prezumția de nevinovăție a suspectului sau inculpatului.

[…]

Principiul 6 – Informații periodice în cursul procesului penal

În cursul unui proces penal de interes public sau al altor procese penale care au primit o atenție specială din partea publicului, autoritățile judiciare și serviciile de poliție ar trebui să informeze mass-media despre actele lor esențiale, cu condiția ca acest lucru să nu prejudicieze confidențialitatea investigațiilor și anchetelor poliției sau să nu întârzie ori să nu împiedice rezultatul procedurilor. În cazul proceselor penale care se derulează într-o lungă perioadă de timp, aceste informații trebuie să fie furnizate periodic.

[…]

Principiul 8 – Protecția vieții private în contextul proceselor penale în curs

Furnizarea de informații despre suspecți, inculpați sau persoane condamnate ori alte părți la procesele penale trebuie să respecte dreptul acestora la protecția vieții private, în conformitate cu art. 8 din Convenție. Protecție specială trebuie să li se acorde părților care sunt minori sau alte persoane vulnerabile, precum și victimelor, martorilor și familiilor suspecților, acuzaților și condamnaților. În toate cazurile, o atenție specială trebuie acordată efectelor nocive pe care dezvăluirea de informații care permit identificarea acestora le-ar putea avea asupra persoanelor menționate în prezentul principiu.”

(…)

ÎN DREPT

B. Cu privire la fond

(…)

2. Motivarea Curții

a) Existența unei ingerințe

89. Nu se contestă de către părți că a existat o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului în temeiul art. 10 din Convenție. La rândul său, Curtea nu constată niciun motiv pentru a concluziona altfel.

90. O astfel de ingerință va încălca art. 10 dacă nu îndeplinește cerințele paragrafului al doilea al articolului respectiv. Prin urmare, rămâne de stabilit dacă ingerința era „prevăzută de lege”, urmărea unul sau mai multe dintre scopurile legitime menționate la paragraful respectiv și era „necesară într-o societate democratică”.

b) Justificarea ingerinței

(i) Legalitatea

91. Curtea reamintește că expresia „prevăzută de lege” menționată la paragraful al doilea al art. 10 impune ca măsura în litigiu să aibă un temei juridic în dreptul intern, dar se referă și la calitatea legii în cauză, care ar trebui să fie accesibilă persoanei în cauză și previzibilă în ceea ce privește efectele sale [a se vedea, între alte hotărâri, Rotaru împotriva României (MC), nr. 28.341/95, pct. 52, CEDO 2000-V, și Maestri împotriva Italiei (MC), nr. 39.748/98, pct. 30, 2004-I].

92. În ceea ce privește cerința de previzibilitate, Curtea a hotărât în mod repetat că o normă poate fi considerată „lege” în sensul art. 10 § 2 dacă este formulată cu suficientă precizie pentru a permite unei persoane să își adapteze comportamentul. Persoana trebuie să fie capabilă – dacă este necesar, cu o consiliere adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele respective, consecințele pe care o acțiune dată le poate avea. Acele consecințe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu certitudine absolută. Deși certitudinea este de dorit, aceasta poate avea drept consecință o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să țină pasul cu evoluția circumstanțelor. În consecință, numeroase legi sunt formulate inevitabil în termeni care, într-o mai mare sau mai mică măsură, sunt vagi și a căror interpretare și aplicare constituie chestiuni de practică [a se vedea Perinçek împotriva Elveției (MC), nr. 27.510/08, pct. 131 – 133, CEDO 2015 (extrase), Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei (MC), nr. 931/13, pct. 143, CEDO 2017 (extrase)].

93. În cauza de față, abaterile disciplinare de care a fost acuzat reclamantul erau prevăzute la art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 303/2004 și sancțiunea a fost impusă în temeiul art. 100 din aceeași lege (supra, pct. 52 și 53). Reclamantul a menționat ambiguitatea noțiunilor “confidențialitatea anchetei” și “atitudine nedemnă față de colegi” conținute în definițiile abaterilor disciplinare de care fusese acuzat.

94. Curtea nu este convinsă de argumentul său potrivit căruia prevederile legale erau formulate atât de vag încât nu putea să prevadă aplicabilitatea lor în cazul său. Formularea art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 303/2004 era suficient de clară pentru a-i permite reclamantului, care, fiind procuror, era totuși informat și cunoștea bine legea, să îi înțeleagă sensul.

95. Prin urmare, Curtea consideră că ingerința în dreptul la libertatea de exprimare al reclamantului a respectat cerința de legalitate.

(ii) Scop legitim

96. În continuare, Curtea trebuie să stabilească dacă ingerința în litigiu urmărea un scop legitim.

97. Guvernul a susținut că ingerința a fost necesară pentru a proteja reputația altora, pentru a susține respectarea prezumției de nevinovăție, precum și pentru a menține autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar. Reclamantul a susținut că sancțiunea impusă nu a avut niciun scop legitim.

98. Curtea observă că autoritățile interne și-au bazat deciziile pe încălcarea de către reclamant a secretului anchetei judiciare și adoptarea unei atitudini nedemne față de judecătorul G.E., fapt care i-a adus atingere imaginii publice a acesteia din urmă.

99. Având în vedere observațiile părților și circumstanțele speciale ale cauzei, Curtea consideră că ingerința a avut scopul de a garanta respectarea dreptului unei persoane care încă nu a fost judecată la prezumția de nevinovăție. De asemenea, a avut scopul de a asigura buna administrare a justiției, prin evitarea oricărei influențe externe. Aceste scopuri corespund protecției “reputației sau a drepturilor altora” și menținerii “autorității și imparțialității sistemului judiciar” (a se vedea Ernst și alții împotriva Belgiei, nr. 33.400/96, pct. 98, 15 iulie 2003, și Dupuis și alții împotriva Franței, nr. 1.914/02, pct. 32, 7 iunie 2007).

100. În consecință, Curtea acceptă că ingerința în litigiu a urmărit un scop legitim în sensul art. 10 § 2 din Convenție și va proceda la examinarea condiției de a fi “necesară într-o societate democratică”.

(iii) Necesară într-o societate democratică

101. Principiile generale referitoare la întrebarea dacă o ingerință în libertatea de exprimare este “necesară într-o societate democratică” sunt consacrate în jurisprudența Curții [a se vedea, printre altele, Bédat împotriva Elveției, (MC), nr. 56.925/08, pct. 48, CEDO 2016].

102. Pentru a evalua dacă decizia de a aplica o sancțiune disciplinară și de a-l revoca pe reclamant din funcția de prim-procuror – o măsură luată ca răspuns la comunicatul de presă și interviul dat canalului local de televiziune – a fost “necesară într-o societate democratică”, Curtea trebuie să examineze ingerința reclamată în contextul cauzei în ansamblu și să stabilească dacă era “proporțională cu scopul legitim urmărit” și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica sunt “relevante și suficiente”. Procedând astfel, Curtea trebuie să se asigure că autoritățile naționale au aplicat standarde care erau conforme cu principiile prevăzute la art. 10 și, în plus, că s-au bazat pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante.

103. De asemenea, Curtea va acorda o importanță deosebită funcției deținute de reclamant, declarațiilor sau opiniilor pe care le-a exprimat public, contextului în care au fost formulate, precum și reacțiilor la acestea [a se vedea Wille împotriva Liechtensteinului (MC), nr. 28.396/95, pct. 63, CEDO 1999 – VII].

(α) Statutul reclamantului și contextul în care a făcut declarațiile

104. Curtea observă că reclamantul a dat presei declarațiile în litigiu în contextul îndeplinirii sarcinilor sale ca membru al personalului desemnat să ofere informații presei, funcție pe care o ocupase în ultimii cinci ani. În această calitate, avea obligația profesională de a comunica informații presei cu privire la anchetele care atrăgeau atenția mass-mediei, la fel cum a făcut-o în cazul traficului de influență dezvăluit în cursul operațiunii de prindere în flagrant organizate de parchetul său.

105. Curtea reamintește că statutul de care beneficia reclamantul în calitate de prim-procuror nu îl privează de protecția art. 10 (a se vedea Kayasu împotriva Turciei, nr. 64.119/00 și 76.292/01, pct. 91 – 92, 13 noiembrie 2008).

(β) Contribuția declarațiilor în litigiu la o dezbatere de interes public

106. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, există posibilități reduse în temeiul art. 10 § 2 din Convenție de a aduce restricții dezbaterii chestiunilor de interes public. Marja de apreciere a statelor este astfel redusă în cazul în care este în discuție o dezbatere a unei chestiuni de interes public (a se vedea Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy, citată anterior, pct. 167, precum și cauzele la care se face trimitere în aceasta).

107. În acest sens, Curtea a hotărât deja că publicul are interesul legitim să fie informat asupra proceselor penale în curs, precum și că observațiile privind funcționarea sistemului judiciar constituie o chestiune de interes public [a se vedea Morice împotriva Franței (MC), nr. 29.369/10, pct. 152, CEDO 2015].

108. Astfel, Curtea acceptă că obiectul comunicatului de presă al reclamantului și al interviului, și anume ancheta penală privind operațiunea de prindere în flagrant organizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, reprezenta un subiect de interes public. Acest incident suscitase interes la nivel local și reclamantul, în calitatea sa de membru al personalului desemnat să informeze presa despre anchetele penale în curs, considerase oportun să comunice presei anumite aspecte ale cercetărilor în curs privind infracțiunea de trafic de influență.

(γ) Măsura în care declarațiile în litigiu au încălcat secretul anchetei penale

109. Subliniind că drepturile garantate de art. 10 și art. 6 § 1 merită în principiu să fie respectate într-o măsură egală, Curtea reamintește că este legitim să se acorde protecție specială secretului anchetei, ținând seama de miza proceselor penale, atât pentru administrarea justiției, cât și pentru dreptul persoanelor anchetate la respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea evidențiază că secretul anchetei penale este menit să protejeze, pe de o parte, interesele procesului penal, preîntâmpinând riscurile de înțelegeri secrete, precum și pericolul de dispariție sau de falsificare a probelor, și, pe de altă parte, interesele inculpatului, în special din perspectiva prezumției de nevinovăție și, mai general, a relațiilor și a intereselor sale personale. Secretul este justificat, de asemenea, de necesitatea de a proteja procesul de formare a opiniei și procesul decizional al sistemului judiciar (a se vedea Bédat, citată anterior, pct. 68).

110. Evaluând impactul comunicatului de presă și al interviului reclamantului, Curtea observă că nimic din declarațiile reclamantului nu justifică acuzația de dezvăluire a unei anchete penale în curs. Curtea consideră că reclamantul a acționat cu precauție, abținându-se să identifice nominal pe vreuna dintre persoanele implicate până la finalizarea anchetei judiciare.

111. Curtea observă, de asemenea, că procurorul care lucra la Biroul de informare și relații publice, care evaluase comunicatul de presă la cererea reclamantului, a concluzionat că informațiile oferite de reclamant fuseseră “unele minimale, generale, necesare, însă, pentru ca opinia publică să înțeleagă situația de fapt” și că reclamantul își limitase comunicatul de presă la împărtășirea de informații despre ancheta efectuată de parchetul său (supra, pct. 27).

112. Reclamantul nu a adoptat nicio poziție în ceea ce privește vinovăția vreuneia dintre persoanele implicate, ci doar a oferit o descriere sumară a cazului parchetului în faza sa inițială. Comunicatul său de presă, după cum confirmă declarațiile procurorului responsabil de dosar după declinarea acestuia la DNA, nu a prejudiciat buna desfășurare a anchetei (supra, pct. 22).

113. În plus, Curtea observă că reclamantul nu a folosit sau citat documentele protejate de secretul unei anchete judiciare și nici nu a dezvăluit în alt fel informații confidențiale despre procesul penal în curs (a se compara cu Dupuis și alții, citată anterior, pct. 43). În momentul în care reclamantul a emis comunicatul de presă, informațiile privind operațiunea de prindere în flagrant nu mai erau confidențiale; cei doi jurnaliști prezenți la incident publicaseră articole, însoțite de fotografiile făcute cu respectiva ocazie (supra, pct. 20).

114. Comportamentul reclamantului a fost așadar în conformitate cu principiile privind furnizarea de informații despre procesele penale prin intermediul mass-mediei, astfel cum se subliniază în Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei Rec (2003)13 (supra, pct. 64) și în Ghidul de bune practici privind cooperarea între instanțe și parchet și mass-media, adoptat de CSM (supra, pct. 59 – 62).

115. Curtea constată că nu există nimic în declarațiile reclamantului care ar fi permis autorităților naționale să-l acuze de încălcarea secretului anchetei penale.

(δ) Cu privire la pretinsul impact asupra reputației profesionale a judecătorului G.E.

116. Curtea observă că singurul scop al comunicatului de presă și interviului incriminate a fost acela de a informa publicul despre o anchetă penală în curs de interes evident pentru publicul local, în niciun caz de a acuza magistrații de săvârșirea de infracțiuni.

117. Cu toate acestea, autoritățile disciplinare interne au hotărât că acel comunicat de presă și interviul dat postului AXA TV de către reclamant au fost lipsite de respect față de judecătorul G.E., întrucât au făcut posibilă identificarea acesteia de către presă drept posibilul beneficiar al banilor (supra, pct. 31).

118. Curtea a hotărât în mod constant că, atunci când examinează dacă este necesară o ingerință în libertatea de exprimare într-o societate democratică în scopul “protejării reputației […] altora”, poate fi nevoită să stabilească dacă autoritățile au menținut un just echilibru în cadrul apărării a două valori garantate de Convenție care pot intra în conflict una cu cealaltă în unele cazuri, și anume, pe de o parte, libertatea de exprimare, apărată de art. 10, și, pe de altă parte, dreptul la respectarea vieții private, consacrat de art. 8 (a se vedea, între multe alte hotărâri, Annen împotriva Germaniei, nr. 3.690/10, pct. 55, 26 noiembrie 2015, și Cheltsova împotriva Rusiei, nr. 44,294/06, pct. 79, 13 iunie 2017).

119. Curtea subliniază că, pentru ca art. 8 din Convenție să fie aplicabil, atacul adus reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieții sale private [a se vedea A. împotriva Norvegiei, nr. 28.070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009, Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39.954/08, pct. 83, 7 februarie 2012]. Cu toate acestea, nu este convinsă că, în circumstanțele cauzei, comunicatul de presă și interviul în litigiu puteau fi considerate drept un atac care atingea pragul necesar de gravitate și care putea cauza prejudicii reputației profesionale a judecătorului G.E.

120. În ceea ce privește susținerea judecătorului G.E. potrivit căreia comunicatul de presă și interviul dat canalului de televiziune de către reclamant i-au afectat reputația, reclamantul a argumentat că acceptarea de către autoritățile naționale a plângerii lui G.E. împotriva sa nu fusese suficient de bine întemeiată, având în vedere faptul că aceasta nu fusese identificată în comunicatul de presă sau în interviu.

121. În acest sens, Curtea remarcă faptul că diligența reclamantului în exercitarea atribuțiilor sale în calitate de membru al personalului desemnat să ofere informații presei a fost susținută de doi dintre procurorii Secției disciplinare pentru procurori a CSM și de unul dintre judecătorii din completul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-au opus sancționării reclamantului (supra, pct. 33 și 42). Aceștia au susținut că numele pretinșilor beneficiari ai banilor dați de traficantul de influență nu au fost menționate în comunicatul de presă sau în interviul televizat și că respectivul comunicat de presă conținea doar o trimitere generală, impersonală la judecătorii și procurorii implicați în liberarea condiționată a deținuților. Trimiterea la judecătorul G.E. – al cărei mandat de judecător delegat la penitenciar încetase – a fost făcută de AXA TV.

122. Consiliul Național al Audiovizualului, care a examinat plângerea judecătorului G.E cu privire la modul în care AXA TV a difuzat știrile despre flagrantul delict, concluzionase că reputația judecătorului G.E. nu fusese lezată (supra, pct. 24).

123. În continuare, Curtea observă că, hotărând că interviul și comunicatul de presă au fost defăimătoare față de judecătorul G.E., autoritățile naționale nu au ținut seama de faptul că declarațiile nu proveneau de la reclamant, ci fuseseră în mod clar făcute de o altă parte; reclamantul nu a susținut niciodată că poziția oficială a Ministerului Public era aceea că pretinșii beneficiari ai banilor erau magistrați; acesta pur și simplu citase ceea ce a afirmat deținutul că i s-a spus de către suspecta prinsă în flagrant (supra, pct. 11).

124. Curtea observă că nu există nicio dovadă că autoritățile interne au efectuat un exercițiu de punere în balanță între necesitatea de a proteja reputația judecătorului G.E. și dreptul reclamantului de a comunica informații pe teme de interes general privind anchetele penale în curs. Acestea și-au limitat analiza la simpla discutare a atingerii aduse reputației petentei fără a răspunde afirmațiilor reclamantului și CSM potrivit cărora declarațiile în litigiu fuseseră făcute de o terță parte, precum și fără a ține seama de criteriile stabilite de jurisprudența Curții.

125. Evaluând impactul comunicatului de presă și al interviului reclamantului, Curtea nu observă nimic în declarațiile reclamantului care să permită autorităților interne să îl acuze de încălcarea dreptului la o imagine publică protejată al vreunuia dintre colegii magistrați.

c) Concluzie

126. Având în vedere considerațiile precedente, Curtea consideră că standardele aplicate de instanțele interne nu au fost compatibile cu principiile consacrate de art. 10 și că instanțele interne nu au prezentat “motive relevante și suficiente” pentru a demonstra că ingerința în litigiu era necesară într-o societate democratică pentru protecția puterii judecătorești și pentru protecția reputației sau a drepturilor altora. Având în vedere că există posibilități reduse în temeiul art. 10 § 2 din Convenție de a aduce restricții dezbaterii aspectelor de interes public, Curtea constată că ingerința a fost disproporționată în raport cu scopul urmărit și, prin urmare, nu a fost “necesară într-o societate democratică”.

127. Prin urmare, a fost încălcat art. 10 din Convenție.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

128. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

129. Reclamantul a pretins că, drept consecință a încetării premature a mandatului său, cariera profesională și reputația i-au fost afectate. Acesta a solicitat acordarea sumei de 50.000 EUR cu titlu de reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

130. Reclamantul a pretins, de asemenea, că, drept rezultat al încetării premature a mandatului său de prim-procuror, a pierdut indemnizația acordată acestei funcții. În cererea sa, prezintă un calcul detaliat al prejudiciului material în sumă de 1.825 EUR.

131. În ceea ce privește prejudiciul material solicitat de reclamant, Guvernul a luat notă de faptul că reclamantul a transmis documente în sprijinul pretenției sale. Prin urmare, nu s-a opus acordării acestuia.

132. În continuare, Guvernul a considerat că suma solicitată de reclamant cu titlu de prejudiciu moral este excesivă. Făcând trimitere la Cauza Karácsony și alții împotriva Ungariei (MC) [nr. 42.461/13 și 44.357/13, pct. 181, CEDO 2016 (extrase)], a solicitat Curții să decidă că o constatare a unei încălcări a art. 10 ar constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamant.

133. În ceea ce privește cererea legată de prejudiciul material, Curtea observă că reclamantul a suferit pierderi materiale, având în vedere salariile de care ar fi beneficiat dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc și ar fi fost în măsură să rămână în funcția de prim-procuror până la sfârșitul mandatului. În consecință, consideră că reclamantul este îndreptățit să recupereze întreaga suma solicitată, și anume 1.825 EUR.

134. De asemenea, Curtea consideră că reclamantul a suferit cu siguranță un prejudiciu moral pe care constatarea unei încălcări a Convenției în această hotărâre nu este suficientă pentru a-l remedia. Prin urmare, ținând seama de toate informațiile de care dispune și pronunțându-se în echitate, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului 4.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

135. Reclamantul a pretins, de asemenea, suma de 2.460 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

136. Guvernul nu a contestat această pretenție.

137. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real și necesar al acestora, iar cuantumul lor este unul rezonabil. În prezenta cauză, ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 140 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

(…)

 

Hotărârea CEDO din 11 decembrie 2018 în Cauza Brisc împotriva României was last modified: iunie 27th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter