Au evoluat odată cu noi și creditorii, și-au angajat specialiști; au evoluat odată cu noi magistrații, care judecă

Nicolae Cîrstea: Dle Florin Dragomir, sunteți președinte la Filiala Bacău, în același timp și vicepreședinte al UNPIR. Cum a început pentru dumneavoastră această activitate? Ce vă amintiți din începuturi?

Florin Dragomir: Da, neașteptată întrebare… Îmi amintesc ceva similar celor spuse de George – una dintre primele noastre lucrări pe Legea falimentului, cum se numea atunci, a reorganizări și falimentului, a fost la un mare agent economic de stat, la Brăila, iar judecătorul sindic semna ordinele de plată, ca să înțelegeți cât de diferit față de procedura actuală. Mergeam în fiecare zi la tribunal pentru că operatorul era foarte mare și aveam cam 30-40 de ordine de plată pe zi și judecătorul sindic nu-i venea să creadă când număra zerourile trecute pe ordinele de plată și amândoi interpretam legea după tratatul scris de – mulți dintre noi îi zic – părintele insolvenței din România, dl profesor Turcu, care anul ăsta s-a stins, și luam de bun tot ceea ce scria în acel tratat, chiar dacă uneori nu eram de acord, dar era prima formă de interpretare, de practică, de comentarii a unei legi de procedură, cum îi zicem noi, adică o lege care desfășoară în timp și tratează.

Sunt amintiri frumoase. Am desțelenit practica… și asta e una dintre amintirile interesante. Și după două săptămâni judecătorul mi-a spus: M-am plictisit. Îmi aduceți referat și eu vă avizez referatul. A găsit o soluție practică la un text de lege.

Nicolae Cîrstea: Unde eram acum 20 de ani din perspectiva, poate nu numai a profesiei, ci și a legislației? Unde suntem astăzi? Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, oamenii importanți care au marcat acești 20 de ani?

Florin Dragomir: Din perspectiva legii eram undeva în epoca de piatră. Trebuie să înțelegem cu toții un anumit fenomen care… deși nu am studiat ce s-a întâmplat în celelalte țări din Europa de Est, la noi cred că a fost unic. În sensul că noi avem o Lege nr. 31, Legea societăților comerciale din ’90, iar prima lege care prevedea decesul unei persoane juridice a fost Legea nr. 64/1995, deci, practic, 4 ani de zile nu am avut cum să „îngropăm” legal o societate care nu mai exista faptic, adică nu mai avea bunuri, nu mai avea nimic, dar ea continua să existe. Iar între 1995 și 1999, când s-a modificat această lege pentru prima oară prin ordonanță de urgență și a permis să poată fi pusă în aplicare, nu puteai să ceri insolvența unei societăți de stat. Nu aveai dreptul legal. Ceea ce a creat probleme grave în economie – știți fenomenul acesta, sunteți deja familiarizat în atâtea participări împreună cu noi la seminarii și la evenimente, că încetarea plăților în societăți comerciale produce efecte pe orizontală, pe verticală, în funcție de cum e angrenată în economie. Produce blocaje și exact asta vrea actuala lege a insolvenței să prevină, dacă se poate, sau să scurteze efectele, să le atenueze, dacă nu se mai poate preveni. De aceea se numește legea prevenirea insolvenței, pre-insolvență, insolvență… Repet, părerea mea e că suntem cam în epoca modernă față de epoca de piatră, ca mecanisme legislative.

Ca practică, ca evoluție a profesioniștilor, suntem mai sofisticați, cum a zis Cristina. Din ce în ce mai mulți specialiști din drept au intrat în această profesie, ca și alte specialități – economiști, care au adus propriul lor aport în dezvoltarea profesiei. De asemenea, au evoluat odată cu noi și creditorii, și-au angajat specialiști; au evoluat odată cu noi magistrații, care judecă. Și se simte, și în calitatea seminariilor, și în multitudinea problemelor care se pun în discuție.

Mi-e greu să scot o altă persoană în evidență în afară de cel menționat deja, Arin Stănescu, care a prins începuturile – a fost al doilea președinte și care a deținut această calitate cel mai mult timp. Cu alte cuvinte, a trecut uniunea prin toate încercările ei de a se forma, a adus elementele de noutate, atât în ceea ce privește mecanismele uniunii, a participat, așa cum s-a mai spus, și la modernizarea legii, a creat INPPI ca organism… Nu vreau să spun că l-a creat singur sau că a avut un merit exclusiv, dar a fost promotorul acestei idei. Și a adus acest concept de unitate în uniune, dânsul provenind dintr-o altă asociație profesională, cea a avocaților, și a venit și cu elementele bune, și cu cele mai puțin bune, și a avut posibilitatea să corecteze ceea ce nu i-a plăcut în organizarea avocaților. Ca în orice fenomen din viața societății omenești, ceva ce se naște aduce lucruri bune. Pentru că are cu ce se compara.

Din afara profesiei l-am menționat deja pe profesorul Ion Turcu, care a fost unul din cei mai cunoscuți sau poate cel mai cunoscut judecător dintre primii care au instrumentat insolvențele din Cluj și a scris, pentru că a avut această chemare – să scrie, să împărtășească. A avut și talent artistic, toți cei care am avut plăcerea să asistăm la prelegerile lui am remarcat acest lucru. Și sunt convins că în fiecare curte de apel, tribunal din țară a existat câte un judecător care și-a pus amprenta asupra practicii locale și, de ce nu, la nivel național. Cred că numărul oamenilor care au contribuit la creșterea profesiei e atât de mare, dar nu îi știm pe toți.