Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Cerere privind reducerea perioadei pentru care respectiva obligaţie a fost impusă. Apel respins ca nefondat (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 215/A/2018

NCPP: art. 74 alin. (1), art. 275 alin. (2), art. 374, art. 396 alin. (10), art. 421 pct. (1) lit. b); NCP: art. 83 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2), art. 85 alin. (2) lit. g)

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către acuzat, mijloacele de probă coroborându-se cu declarația de recunoaștere a învinuirii.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, respectiv procesul-verbal de constatare din 23 februarie 2017, procesul-verbal de cercetare la fața locului din 23 februarie 2017, rezultatul testării respirației cu aparatul Drager Alcooltest Printer din 23 februarie 2017, ora 02:06, proces-verbal de recoltare mostre biologice din 23 februarie 2017, buletin de analiză toxicologică nr. x emis de INML Mina Minovici, Raport de expertiză medico-legală nr. 1554 din 16 noiembrie 2017 emis de INML Mina Minovici, dar și în raport de poziția de recunoaștere a vinovăției de către apelant, în mod corect s-a reținut și rezultă, în esență, că inculpatul, la data de 23 februarie 2017, pe Calea xxx la intersecția cu str. xxx, în jurul orei 01:43 (indicate de inculpat ca fiind aceea a coliziunii autoturismului său cu cel condus de B., la ora 1:50 fiind sesizat S.N.A.U. 112), a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-11-xxx, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/L (fapt confirmat de rezultatului testării respirației cu aparatul alcooltest Printer – 0,82 mg/L și de rezultatul probelor biologice de sânge: 1,65g/L prima probă, recoltată la ora 03:05 și 1,50 gr/L la a doua probă, recoltată la ora 04:05).

Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu restul probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte constată că existența faptei și vinovăția apelantului sunt în afara oricărui dubiu și ca atare, soluția de amânarea aplicării pedepsei este legală, iar sub acest aspect nici nu au fost formulate critici de către autorul faptelor.

Cu atât mai mult, existența faptei și vinovăția apelantului A. sunt confirmate de împrejurarea că, așa cum s-a arătat, aceasta a recunoscut și regretat comiterea faptelor așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, declarațiile sale coroborându-se cu restul probatoriilor administrate în cauză, judecătorul fondului făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 374 C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport de manifestarea de voință exprimată personal de către inculpat.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de fapta comisă și de persoana apelantului, situație în care a fost stabilită o sancțiune penală corect individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere gradul relativ ridicat al faptei comise, ce rezultă din natura și importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii (referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice), dar și consecințele produse, respectiv coliziunea autoturismului inculpatului cu cel condus de B. și rănirea ușoară a acestui conducător auto, ca urmare a faptului că apelantul a condus sub influența alcoolului, iar, din cauza stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Nu poate fi, de asemenea, omis în procesul de stabilire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului, conduita sa după producerea accidentului și pe parcursul procesului penal (a dat dovadă de maximă responsabilitate, el însuși sesizând organele de poliție prin apelarea serviciului de urgență 112, a oferit toate detaliile necesare stabilirii împrejurărilor în care s-a produs coliziunea, a fost de acord cu testarea sa cu aparatul etilotest și cu prelevarea mostrelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, s-a interesat de starea de sănătate a celuilalt conducător auto, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, și-a asumat responsabilitatea faptei și s-a prezentat în fața organelor judiciare la fiecare chemare a acestora), nivelul său de educație, pregătirea profesională (avocat în cadrul Baroului București), vârsta (de 38 de ani), situația familială (se află într-o relație stabilă de conviețuire cu o persoană care îi oferă sprijinul moral necesar reintegrării sale sociale și împreună cu care are un copil minor de a cărui creștere și îngrijire se ocupă în mod corespunzător) și socială (buna apreciere de care se bucură din partea colegilor, potrivit caracterizărilor depuse la dosar), preocuparea manifestată pentru abandonarea dependenței de alcool (prin consilierea psihologică și psihiatrică la care s-a supus pe parcursul procesului penal), precum și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări ce au condus, în mod corect, la stabilirea unei pedepse orientată către minimul special prevăzut de textul incriminator.

În ceea ce privește modalitatea în care a fost angajată răspunderea penală a inculpatului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că nu se impune pronunțarea unei soluții de condamnare, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., ci este oportună acordarea beneficiului amânării aplicării pedepsei, fiind îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) C. pen. (pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai suferit vreo condamnare anterioară la pedeapsa închisorii, și-a exprimat consimțământul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității – declarație, fila 16 verso, ds. Fond -, nu s-a sustras de la urmărire penală și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită nu depășește 7 ani), cât și cerința menționată la lit. d) a alin. (1) al art. 83 C. pen., în sensul că a avut o bună conduită atât anterior, cât și ulterior săvârșirii faptei, fiind, totodată, bine integrat socio-profesional și familial, așa cum, de altfel, s-a menționat și anterior. Mai mult, amânarea aplicării pedepsei, prin obligațiile impuse, este aptă, raportat la situația concretă din speță, să asigure realizarea scopului preventiv-educativ, precum și un control regulat al conduitei sale, dar și atenționarea constantă asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârșirea unei noi infracțiuni, astfel încât acesta să constituie un avertisment suficient pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale.

Examinând critica inculpatului referitoare la greșita aplicare a interdicției prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, în procesul de individualizare a sancțiunii, prima instanță dând dovadă de clemență, prin alegerea unei soluții alternative condamnării, anume cea a amânării aplicării pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 83 C. pen.

Prin urmare, cu privire la obligația de a nu conduce, pe durata termenului de supraveghere, autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, dat fiind împrejurările comiterii faptei, mai sus descrise, că numai astfel poate fi înlăturată, pentru o anumită perioadă de timp, o stare de pericol de pe drumurile publice și, doar în acest mod, se poate atrage atenția inculpatului, în mod eficient, asupra necesității de revizuire a comportamentului său rutier, în condițiile în care, potrivit propriilor afirmații, a avut, la un moment dat, probleme legate de consumul de alcool.

Raționând astfel, Înalta Curte nu poate reține apărarea inculpatului în sensul că, impunerea obligației în discuție este excesivă și disproporționată în raport cu circumstanțele cauzei și persoana sa dat fiind că supravegherea conduitei sale este asigurată prin obligațiile impuse la alin. (1) al art. 85 C. pen.. Dacă s-ar interpreta astfel dispozițiile art. 85 alin. (2) C. pen., ar însemna că nu i se poate impune inculpatului față de care s-a dispus amânare aplicării pedepsei nici una dintre măsurile de supraveghere și obligațiile reglementate de acest text de lege. Mai mult, trebuie observat că dispozițiile art. 85 alin. (2) C. pen. se referă la alte interdicții decât cele reglementate de prevederile art. 85 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici criticile invocate, în subsidiar – prin motivele de apel -, referitoare la reducerea perioadei pentru care respectiva obligație a fost impusă, durata de 2 ani a termenului de supraveghere fiind una suficientă, pe parcursul căreia inculpatul are timp să reflecteze asupra conduitei sale trecute și să aleagă a se conforma, pe viitor, regulilor de circulație.

Pentru același considerente anterior menționate, Înalta Curte apreciază ca nefondată și solicitarea apelantului de înlăturare/modificare a acestei obligații și impunerea altei interdicții dintre celelalte prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen.

În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 46/F din 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.