Reevaluarea naturii contractului juridic intervenit între părţile contractante. Admiterea recursului declarat, casarea cauzei şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi curte de apel

• Legea nr. 31/1990: art. 2 pct. 2 lit. b) şi c)
• NCC: art. 1269 alin. (1)
• NCC: art. 2031 alin. (1)
• NCC: art. 2032 alin. (1) teza I
• NCPC: art. 194 lit. c) şi d)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 478
• NCPC: art. 485
• NCPC: art. 488 pct. 8
• NCPC: art. 494
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497
• NCPC: art. 498 alin. (2)
• NCPC: art. 587
• O.U.G. nr. 109/2011: art. 30 alin. (8)
• VCPC: art. 304 pct. 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași, R.A. Aeroportul Iași și Consiliul Județean Iași, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iași privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018, iar cu caracter subsidiar obligarea R.A. Aeroportul Iași la plata de daune-interese, potrivit art. 18 alin. (3) din contractul de mandat nr. x/14.05.2018 coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. și art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Județean Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâta R.A. Aeroportul Iași a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de primul capăt de cerere. Totodată, a mai invocat și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere.

Pârâtul Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2020, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Iași, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și R.A. Aeroportul Iași, a respins excepția prematurității formulării cererii, invocată de pârâta R.A. Aeroportul Iași, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul întâi de cerere, invocată de pârâtul Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și a calificat excepțiile inadmisibilității cererii, invocate de pârâții Consiliul de Administrație al R.A. Aeroportul Iași și R.A. Aeroportul Iași, ca fiind apărări de fond, ce vor fi analizate ca atare ulterior.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 904 din 5 aprilie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele.

1. În privința recursului reclamantei recurente realizat în cadrul a două memorii de recurs (unul formulat personal și altul prin intermediul unui avocat ales), instanța de recurs observă cu titlu preliminar, convergent celor expuse de către intimata RA Aeroportul Iași în cuprinsul întâmpinării realizate în recurs, faptul că solicitarea recurentei reclamante de reintegrare a sa în funcția din care a fost revocată și subsecvent, de acordare a daunelor-interese până la momentul reintegrării sale, sunt unele noi, atât timp cât prin cererea de chemare în judecată, nu s-au formulat și astfel de pretenții, reclamanta mărginindu-se în cadrul actului primar de învestire a instanței, să arate în privința primului capăt de cerere, că solicită anularea Hotărârii nr. 45/2019 privind revocarea contractului de mandat, iar în privința celui subsidiar, că solicită acordarea de daune – interese potrivit art. 18 pct. 3 din contractul de mandat încheiat coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. și art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011.

Or, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ., în recurs „nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”.

Așadar, aceste cereri punctuale – laolaltă cu ansamblul dezvoltărilor formulate de recurenta reclamantă în ce le privește, nu pot fi analizate sub aspectul fondului lor, opunându-se impedimentul procedural de analiză exhibat anterior.

În privința solicitării recurentei reclamante de asimilare a contractului de mandat încheiat, unuia de muncă, cu efectul juridic al necesității anulării Hotărârii nr. 45/2019 a Consiliului de Administrație ca urmare a statuării de către instanța de apel a lipsei unei juste cauze a revocării, instanța de recurs constată că criticile au fost subsumate – potrivit inclusiv susținerilor recurentei reclamante din cuprinsul răspunsului său față de întâmpinarea intimatei – invocatei eronate aplicări de către curtea de apel, a prevederilor art. 2031 C. civ., text legal reținut într-adevăr de instanța de apel în fundamentarea deciziei sale civile în ceea ce privește menținerea hotărârii intimatei de revocare a mandatului.

Or, instanța de recurs constată că deși subsumate acestui aspect de nelegalitate orientat împotriva deciziei civile recurate, aceste critici sunt de natură a ilustra, a exhiba o altă cauză a cererii de chemare în judecată decât cea indicată de reclamantă prin actul introductiv de instanță.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 194 lit. c) și d) C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani (…) d. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea”.

Așadar, în principiu, în cadrul procesului civil, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop. Tot în principiu, motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoțită și de motivarea în drept, în sensul că reclamantul va indica și cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(ă) ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat.

Or, conform art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ., „Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță – (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta și-a fundamentat integral pretențiile sale, pe contractul de mandat încheiat cu intimata pârâtă, precizând chiar în mod expres în cuprinsul actului procedural de învestire, faptul că hotărârea de revocare a contractului de mandat ar trebui anulată ca urmare a evaluării necorespunzătoare, nelegale a reclamantei de către intimată și că în subsidiar, în temeiul clauzei corespunzătoare din contractul de mandat relative daunelor – interese, precum și al art. 2032 alin. (1) C. civ. referitor la efectele revocării mandatului, i se cuvine plata de daune-interese din partea intimatei pârâte.

Nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al completărilor acesteia, ca de altfel nici în cuprinsul cererii sale de apel, reclamanta nu a indicat faptul că temeiul pretențiilor sale l-ar constitui vreun contract de muncă și nu contractul de mandat al cărui regim juridic (prin trimiterea formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată la dispozițiile art. 2032 alin. (1) C. civ. referitor la efectele revocării mandatului) l-a invocat în mod direct. Inclusiv în cererea de apel, reclamanta s-a prevalat de contractul de mandat:

„În calitate de mandatar, conducerea, organizarea și gestionarea activității Direcției economice din cadrul Aeroportului RA Iași mi-a fost încredințată, numai în baza contractului de mandat x/14.05.2018”.

Așadar, fundamentându-și în recurs, pretențiile pe un contract de muncă și nu pe cel de mandat repudiat astfel, rezultă că recurenta reclamantă procedează în recurs, la modificarea cauzei cererii sale de chemare în judecată, aspect prohibit legal, astfel cum am enunțat anterior.

Chiar dacă apreciem că recurenta își fundamentează în continuare pretențiile pe același act juridic (contractul de mandat x/2018), însă a cărui doar natură juridică o repudiază în prezent, contestând-o a fi contract de mandat și apreciind-o a reprezenta contract de muncă, instanța de recurs observă că și din această perspectivă sunt aplicabile prevederile art. 494 C. proc. civ. în referire la cele ale art. 478 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

„(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare”.

Concluzia se impune atât timp cât nicăieri în cererea de chemare în judecată completată sau în motivele de apel, reclamanta recurentă nu s-a prevalat, nu a invocat vreodată faptul că actul juridic bilateral încheiat cu intimata pârâtă ar reprezenta în realitate un contract de muncă și nu unul de mandat.

În fine, chiar dacă surmontăm și acest argument de inadmisibilitate și apreciem că totuși, calificarea unui act juridic dedus judecății în primă instanță nu reprezintă un element de noutate important chiar dacă partea reclamantă s-a prevalat până în recurs, de o anumită natură juridică a actului pe care și-a fundamentat pretențiile sale, cu toate acestea instanța de recurs, analizând ansambul acestor critici punctuale, constată că în continuare el nu poate fi primit.

Astfel, instanța de recurs reamintește că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (…) 8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Noul C. proc. civ. nu mai enunță în cadrul reglementării art. 488 C. proc. civ., acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală și teleologică (în referire la reglementarea anterioară enunțată din vechiul cod de procedură) concluzia că greșita calificare a unui act juridic concret nu mai este reglementată de noul legiuitor ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătorești recurate, ci o critică vizând temeinicia sa.

Din această perspectivă expusă, se constată de către prezenta instanță de recurs faptul că criticile în discuție nu pot fi subsumate nici motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greșit a invocat recurenta reclamantă, calificarea juridică a unui act civil nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, pentru decelarea voinței părților contractante, analiză care este un apanaj al instanțelor devolutive ale fondului cauzei.

Așadar, Curtea observă că în cauză, nu poate proceda – dat fiind impedimentul procedural legal anterior enunțat – la reevaluarea naturii contractului juridic intervenit între părțile contractante, prin prisma criticilor recurentei reclamante relative încheierii în realitate a unui contract de muncă întrucât contractul de mandat statuat de către O.U.G. nr. 109/2011 ar fi mai mult o varietate a unui raport de muncă cu sarcini extinse, dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 complinindu-se cu prevederile generale aplicabile relațiilor de muncă și nu cu art. 2031 alin. (1) C. civ. specific contractului de mandat sau întrucât recurenta reclamantă nu ar fi fost însărcinată să realizeze acte juridice, ci „conducerea, organizarea și gestionarea activității unei regii autonome pe bază de indicatori de performanță financiari și nefinanciari”, cumul de activități care ar fi distinct de actele juridice.

De altfel, instanța de recurs notează că dispozițiile speciale din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice nu se completează în privința contractului de mandat pe care îl reglementează, cu prevederile generale aplicabile relațiilor de muncă, astfel cum invocă recurenta reclamantă, deoarece potrivit chiar prevederilor din art. 2 pct. 11 prima parte din O.U.G. nr. 109/2011 invocate, „În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) 11. contract de mandat – contractul de mandat, astfel cum este definit și reglementat de C. civ., iar în cazul societăților prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b) și c), de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de C. civ.”, norma generală fiind așadar, determinată în chiar cuprinsul ordonanței de urgență.

În fine, aceeași concluzie enunțată anterior, a impedimentului procedural de analiză ca urmare a circumscrierii temeiniciei cauzei și nu legalității acesteia, este aplicabilă și în privința criticilor recurentei relative reevaluării – potrivit inclusiv art. 1269 alin. (1) C. civ., principiului echității, principiului răspunderii patrimoniale pentru încălcarea obligațiilor, principiului justiției sociale și al egalității de șanse, celui referitor la sancționarea abuzului (prin raportare inclusiv la Deciziile Curții Constituționale nr. 104/1995, 1230/2007 sau nr. 150/2010, la art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale sau la Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 560/1953 invocate de recurentă în răspunsul său la întâmpinarea părții adverse), principiului referitor la garantarea și ocrotirea drepturilor subiective civile, inclusiv a dreptului la muncă – clauzelor contractuale referitoare la cuantumul concret stipulat de părți al daunelor-interese operabile pentru situația revocării fără justă cauză a mandatului acordat recurentei, prin prisma voinței părților contractante la momentul încheierii contractului.

Astfel, instanța de recurs nu poate primi ansamblul acestor critici, ca urmare a faptului că acordarea daunelor – interese în cuantumul concret stipulat de către curtea de apel s-a întemeiat pe interpretarea clauzelor determinate ale contractului juridic încheiat între recurenta reclamantă și intimatul pârât Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași, clauze care au fost analizate și interpretate de către instanța devolutivă de apel în cadrul devoluțiunii fondului cauzei, temeiniciei acesteia.

Or, astfel cum s-a enunțat anterior, instanța de recurs nu ar putea ca, reanalizând clauzele concrete privind daunele – interese din contractul încheiat între părțile contractuale, să aprecieze – potrivit inclusiv art. 1269 alin. (1) C. civ. sau prin intermediul principiilor juridice enunțate de către recurenta reclamantă în cadrul cererii de recurs sau conform dispozițiilor și regulilor fundamentale internaționale, convenționale sau unionale ilustrate de aceeași parte procesuală în cadrul răspunsului său față de întâmpinarea intimatei – că de fapt, părțile au convenit la momentul încheierii contractului x/2018, să stipuleze un alt cuantum al daunelor – interese pentru cazul revocării nejustificate decât cel decelat de instanța de apel.

Dacă ar proceda astfel, este evident că instanța de recurs și-ar extinde limitele controlului său jurisdicțional dincolo de granițele legale impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv ar proceda la reevaluarea temeiniciei cauzei, a situației de fapt, respectiv a înțelegerii concrete a părților contractante de la momentul încheierii convenției juridice, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Așadar, din perspectiva celor expuse, instanța de recurs apreciază că, raportat la situația de fapt decelată definitiv de către instanțele devolutive ale fondului cauzei, nu poate constata o încălcare de către instanța de apel, a vreuneia dintre normele sau principiile juridice invocate, tot astfel cum tot pe cale de consecință, se observă că instanța de apel nu a folosit nici considerente contradictorii sau străine de natura cauzei atunci când a motivat decizia recurată în prezent prin trimitere la normele C. civ. relative contractului de mandat și nu la cele aferente unui contract de muncă, hotărârea judecătorească respectând sub acest aspect, exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de recurs constată cu acest prilej inclusiv faptul că în recurs, recurenta reclamantă a depus un set de înscrisuri, din care parte se regăseau deja la dosarul cauzei, nefiind așadar înscrisuri noi (de exemplu, hotărârea de revocare nr. 45/2019 sau contractul de mandat nr. x/2018), în vreme ce decizia de încetare a suspendării contractului individual de muncă (de această dată) al recurentei, notificarea de preaviz concediere individuală a recurentei reclamante din iulie 2019 din postul deținut în temeiul contractului de muncă, adresa de comunicare a notificării respective, vizează fapte juridice ulterioare emiterii hotărârii intimatei de revocare a mandatului contestate în prezent și care sunt întemeiate pe contractul de muncă al recurentei reclamante a cărui desfășurare fusese suspendată pe parcursul derulării contractului de mandat.

În egală măsură, hotărârea nr. 141/2021 a Consiliului Județean Iași și adresa nr. x/2021 a Comisiei Juridice și Ordine Publică a Consiliului Județean Iași, depuse în recurs, vizând neîndeplinirea de către domnii C. și D. (membri în Consiliul de Administrație care a emis hotărârea de revocare contestată în prezent) a cerinței de studii superioare de lungă durată, vizează un aspect procedural al hotărârii administrative contestate, respectiv cel referitor la eventuala nelegalitate a compunerii organului colegial care a emis hotărârea de revocare contestată.

Or, instanța de recurs constată că acest motiv concret de nulitate a hotărârii administrative de revocare a mandatului (lipsa de studii superioare a doi membri ai consiliului de administrație cu efectul nelegalei compuneri astfel a consiliului de administrație) nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată formulată, tot astfel cum el nu se regăsește nici în cuprinsul cererii de apel.

Certificatul de concediu medical seria x nr. x depus în recurs de recurenta reclamantă este arondat dovedirii modului nejustificat al revocării, sub aspectul evaluării recurentei reclamante în lipsă. Or, instanța de recurs constată că în cadrul situației de fapt a cauzei, instanța de apel a reținut caracterul nejustificat al revocării mandatului, făcând referiri inclusiv la modalitatea de evaluare a acestei părți procesuale inclusiv din perspectiva lipsei sale.

Continuând, instanța de recurs constată – astfel cum a expus deja – faptul că recurenta reclamantă a formulat și o a doua cerere de recurs, realizată de această dată prin intermediul unui avocat ales.

Acest set secund de motive de recurs formulat prin avocat, reprezintă doar o expunere detaliată, dezvoltată a istoricului cauzei prezente: a cererii de chemare în judecată, a sentinței primei instanțe de judecată și a considerentelor tribunalului care au sprijinit-o, a motivelor de apel pe care le-a formulat reclamanta împotriva hotărârii de primă instanță, a soluției și argumentelor concrete ale curții de apel și de-abia în partea finală a paginii 14 a acestui memoriu de recurs, au fost ilustrate sintetic, criticile concrete formulate împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel.

Contrar aserțiunilor formulate de recurenta reclamantă în cuprinsul întâmpinării (realizate de această dată prin intermediul unui alt apărător ales decât cel ce a întocmit memoriul secund de recurs) la recursul advers promovat de intimata RA Aeroportul Iași, precum și în cadrul răspunsului față de întâmpinarea formulată de intimată, se observă că recurenta reclamantă nu a înțeles prin această secundă cerere de recurs să formuleze critici distincte, în afara celor menționate anterior, respectiv cele expuse de o manieră concisă la sfârșitul cererii (în partea finală a paginii 14 a memoriului secund de recurs).

Această situație a fost surprinsă și de intimata RA Aeroportul Iași în cadrul întâmpinării formulate (a se vedea pagina 3 a actului procedural) față de recursul reclamantei:

„De asemenea, întreaga cerere de recurs formulată prin avocat reprezintă o reluare pretinsei situații de fapt și a probelor administrate în cauză, fără nici o legătură cu motivul de casare invocat ca temei al cererii de recurs”.

Observația este corectă și ea se confirmă, rezultă din expunerea fidelă și cronologică a considerentelor reliefate în cadrul actelor procedurale enunțate: cererea de chemare în judecată, sentința primei instanțe de judecată, cererea de apel pe care reclamanta a formulat-o împotriva hotărârii de primă instanță, decizia curții de apel, fără dezvoltarea în cuprinsul tuturor multiple aceste file ale cererii secunde de recurs (cu excepția părții finale a paginii 14, astfel cum s-a expus anterior) a măcar vreunei singure critici concrete, determinate care să fie orientată către combaterea raționamentului juridic al curții de apel.

Dimpotrivă, recurenta reclamantă expune paragraf cu paragraf, considerentele care au sprijinit decizia instanței de apel, arătând chiar în mod repetat, faptul că instanța de apel a apreciat în mod judicios:

„Curtea de Apel a reținut în mod corect (…)„ (pagina 12 din cererea de recurs secundă), „În mod corect a reținut Curtea de Apel” (pagina 13 din cererea de recurs secundă a reclamantei).

Mai mult, se observă că în cuprinsul acestei cereri de recurs analizate, recurenta reclamantă nu doar că nu contestă aprecierile curții de apel, ci mai mult, le potențează (a se vedea în acest sens, singurul paragraf cu caracter de noutate inserat de reclamanta recurentă la pagina 13, alin. (6), relativ lipsei de studii superioare a doi membri ai consiliului de administrație care a decis revocarea mandatului său).

Chiar dacă, ignorând cele anterior enunțate, am aprecia că acest paragraf concret nou s-ar constitui totuși, într-o critică a hotărârii de apel (și nu într-o confirmare a acesteia, astfel cum am ilustrat), cu toate acestea prezenta instanță de recurs ar constata că ea este nefondată, în temeiul argumentelor deja expuse, referitoare la constatarea neformulării prin cererea de chemare în judecată și nici în cuprinsul cererii de apel a vreunui motiv de nulitate a hotărârii administrative de revocare a mandatului, relativ compunerii nelegale a consiliului de administrație ca urmare a lipsei de studii superioare a doi membri.

Așadar, revenind, instanța de recurs observă că în acest context, singurele critici formulate de reclamantă împotriva deciziei de apel, care pot fi decelate din cuprinsul secundului memoriu de recurs depus, se regăsesc doar în partea finală a paginii 14 a cererii de recurs. Ele vizează pe de o parte, faptul că, reținând caracterul nejustificat al revocării mandatului, instanța de apel ar fi trebuit să dispună anularea Hotărârii nr. 45/2019, iar pe de altă parte faptul că instanța de apel ar fi calculat în mod eronat cuantumul daunelor care i se cuvin, dumneaei fiind îndreptățită la plata unei sume totale de 252.571 RON, compuse din componenta fixă de 220.571 RON și componenta variabilă de 32.000 RON, potrivit calculului detaliat care se află la dosarul cauzei.

Or, din perspectiva imposibilității juridice de reevaluare în recurs a naturii juridice a contractului încheiat între părțile contractante, astfel cum s-a enunțat anterior, instanța de recurs, grefându-se așadar pe contractul de mandat decelat de instanțele devolutive ale fondului ca fiind încheiat între părți (și deci, nu un contract de muncă), constată corectitudinea soluției instanței de apel de respingere a capătului de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 45/2019 a intimatului Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași, hotărâre care reprezintă o aplicare concretă a prevederilor art. 2031 alin. (1) C. civ. privind contractul de mandat:

„Condițiile revocării – (1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil”.

Din această perspectivă, nu se poate aprecia ca și contradictorie sau străină, motivarea curții de apel ce deși a constatat caracterul nejustificat al revocării, nu a dispus totuși și anularea hotărârii administrative de revocare. Concluzia se impune întrucât astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță de judecată în cauză, caracterul justificat/nejustificat al revocării mandatului are relevanță sub aspectul acordării de daune – interese mandatarului, fără însă a afecta dreptul mandantului de revocare, drept esențial decurgând dintr-un contract de mandat.

În egală măsură, astfel cum s-a enunțat deja, instanța de recurs, grefându-se în cadrul controlului său de legalitate, pe cuantumul concret al daunelor – interese decelat de instanțele devolutive ale fondului cauzei potrivit clauzelor determinate ale convenției juridice încheiate de părți, nu poate proceda la o reevaluare a acestui cuantum, fără a încălca limitele controlului său jurisdicțional exclusiv de legalitate, reglementat de art. 488 C. proc. civ., astfel cum s-a expus și în paragrafele anterioare ale prezentei decizii civile.

De asemenea, instanța de recurs constată – tot exclusiv din perspectiva recursului reclamantei – că nici considerentele curții de apel afectate interpretării clauzelor contractuale concrete relative stabilirii cuantumului daunelor – interese nu sunt marcate de vreo carență din cele enunțate în cadrul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă. Concluzia se impune întrucât curtea de apel a justificat de ce în aprecierea sa, adjectivul „lunară” din cuprinsul art. 18 alin. (3) din contract, în referire la art. 5 alin. (1) din același act juridic, nu este de natură a determina rezultatul interpretării dorit de recurentă:

„Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei-apelante potrivit carora daunele-interese care i se cuvin ca urmare a revocarii mandatului fara justa cauza se compun din contravaloarea remuneratiei lunare pentru toata perioada care a ramas pana la incetarea contractului plus componenta variabila deoarece in contractul de mandat s-a prevazut doar „o indemnizatie fixa lunara”. Daca intentia partilor ar fi fost ca daunele interese sa fie reprezentate de contravaloarea remuneratiilor fixe lunare pana la incetarea contractului plus componenta variabila s-ar fi prevazut astfel „respectiv cate o indemnizatie fixa lunara pentru fiecare luna care a ramas pana la incetarea contractului plus componenta variabila datorata pentru aceeasi perioadă”.

Chiar daca s-ar accepta ideea ca articolul art. 18 alin. (3) din contractul incheiat de parti are o formulare neclara potrivit art. 1269 alin. (1) C. civ., clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, deci in cazul de fata in favoarea intimatei parate” (pagina 23 a deciziei recurate).

O reevaluare a interpretării acestor clauze contractuale concrete (astfel cum recurenta reclamantă solicită practic, prin cele două memorii de recurs și astfel cum a reprecizat inclusiv prin răspunsul său la întâmpinarea formulată de către intimată – a se vedea paginile 5 – 6 ale răspunsului – sub umbrela juridică a motivului 6 de recurs reglementat de art. 488 C. proc. civ.) este prohibită în recurs date fiind limitele procedurale exclusiv de legalitate ale controlului instanței de recurs, anterior ilustrate.

De asemenea, din perspectiva criticilor concrete (decelate potrivit considerentelor anterioare ale prezentei decizii de recurs) din cele două cereri de recurs formulate de reclamanta recurentă, instanța de recurs constată că în cadrul celor două cereri de recurs nu se regăsesc critici relative existenței unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate prin prisma faptului că pe de o parte, instanța de apel ar fi reținut că apelanta nu a înțeles să critice argumentele primei instanțe referitoare la solicitarea de anulare a Hotararii nr. 45/24.06.2019 pentru nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la componența consiliului de administrație, la convocarea acestuia și la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii și revocarea contractului de mandat, iar pe de altă parte că astfel de critici s-ar regăsi la paginile 4 și 5 ale apelului formulat (respectiv cele referitoare – potrivit susținerilor recurentei reclamante – la inexistența unei proceduri operaționale de evaluare a directorilor la nivelul intimatei, precum și la aspectul aflării sale în incapacitate temporară de muncă la momentul evaluării sale).

Întrucât în cadrul cererilor de recurs, nu se regăsește o astfel de critică (cu ansamblul argumentelor sale dezvoltatoare) de motivare contradictorie, necorespunzătoare a deciziei de apel, ci doar în cuprinsul răspunsului reclamantei recurente față de întâmpinarea intimatei pârâte regia autonomă din recurs, instanța de recurs constată că această apreciere a recurentei nu poate constitui obiect de analiză al instanței de recurs, ea neconstituind o precizare, o dezvoltare a motivelor de recurs formulate de parte cu respectarea cerințelor procesuale, în termenul legal, ci un nou motiv de recurs distinct, nerealizat însă cu respectarea cerințelor legale reglementate de art. 587 C. proc. civ. în referire la art. 485 C. proc. civ. și această concluzie se impune chiar și în condițiile în care ea a fost fundamentată pe același art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aceeași constatare negativă este valabilă și în privința multiplelor critici noi și ample (unite de această dată de recurenta reclamantă sub sfera art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) formulate de recurenta reclamantă doar prin răspunsul său (realizat de un alt avocat ales decât cel ce a realizat memoriul secund de recurs) la întâmpinarea formulată de intimata RA Aeroportul Iași în recurs, nu însă și prin cererile de recurs promovate, de exemplu:

– necesitatea anulării hotărârii de revocare, ca urmare a faptului că evaluarea sa nu a fost realizată cu respectarea Ordinului 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, a O.U.G. nr. 109/2011 care ar impune un set de criterii obiective și transparente de evaluare prealabilă și al cărui preambul a fost invocat de recurentă în acest sens sau a H.G. nr. 722/2016, anexa 1b, anexa 1c. Datorită caracterului distinct al motivului, cauzei concret(e) de anulare, această solicitare de anulare este în opinia prezentei instanțe de recurs una distinctă de cea formulată prin cererile de recurs ale reclamantei, prin care s-a solicitat anularea hotărârii de revocare doar ca urmare a constatării caracterului nejustificat al revocării și – în prima cerere de recurs – grefat pe incidența legislației din dreptul muncii;

– dubiile existente asupra obiectivității și realității celor menționate de B., în contextul enunțat al preluării ulterior de către aceasta a funcției de director economic;

– aspectul confirmării de către Consiliul Județean Iași a îndeplinirii în procent de 109% a indicatorilor manageriali asumați colectiv;

– inexistența unei metodologii în baza căreia autoritatea publică tutelară să îi evalueze rezultatele întreprinderii sale publice;

– necesitatea anulării hotărârii administrative contestate ca urmare a inexistenței unei anexe la contractul de mandat referitoare la dispozițiile obligatorii vizând indicatorii financiari și nefinanciari;

– constatarea caracterului intempestiv al revocării.

Toate acestea, cu ansamblul argumentelor lor dezvoltatoare, formulate de reclamanta recurentă prin răspunsul la întâmpinare, reprezintă de fapt noi motive de recurs și nu o precizare, o explicitare a celor realizate prin cele două cereri de recurs, pentru ca instanța de recurs să se considere legal învestită cu ele și să procedeze la analiza lor. Neregăsindu-se în cadrul cererilor de recurs formulate, aceste critici care configurează noi motive de recurs nu pot forma – din punct de vedere legal – obiect al analizei instanței de recurs, date fiind cele deja expuse relativ nerespectării prevederilor procesuale impuse de legiuitor în privința formulării motivelor de recurs.

În fine, instanța de recurs mai constată faptul că a doua cerere de recurs, respectiv cea formulată prin avocat, nu cuprinde decât criticile de recurs indicate în finalul paginii 14 a sa, astfel cum s-a decelat în precedentele paragrafe ale deciziei de recurs, astfel încât se observă pe cale de consecință, că finele de neprimire al inadmisibilității invocat de intimata pârâtă RA Aeroportul Iași prin întâmpinarea din recurs, justificat pe argumentul autorității de lucru judecat, nu poate fi primit spre analiză pe fondul său, întrucât el pleacă de la o premisă greșită: reiterarea de către recurenta reclamantă a motivelor de nelegalitate de ordin procedural a hotărârii de revocare prin cererea de recurs.

Pentru ansamblul acestor considerente, instanța de recurs constată că recursul formulat de reclamantă prin cele două cereri de recurs realizate, este nefondat, motivele reglementate de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocate prin aceste memorii de recurs nefiind incidente în cauză, astfel cum s-a expus anterior.

2. În privința recursului declarat de către pârâta RA Aeroportul Iași, instanța de recurs îl apreciază a fi fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Sub un prim aspect, Curtea constată că parte din criticile recurentei pârâte vizează o motivare necorespunzătoare a hotărârii recurate, caz de recurs reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

„(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

În esență, recurenta pârâtă invocă folosirea de către curtea de apel a unor considerente contradictorii în motivarea deciziei recurate, precum și pe de altă parte, lipsa motivelor pentru care instanța de apel a înlăturat susținerile acestei părți procesuale și probele depuse la dosar de aceasta (a se vedea în acest sens, inclusiv pagina 2 a recursului pârâtei).

Instanța de recurs constată că după cum s-a statuat, fundamentul motivului de nelegalitate dat de nemotivarea hotărârii, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În considerarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept tuturor pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic complet, clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, aspect circumscris înseși esenței înfăptuirii justiției.

Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

În acord și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de intimata reclamantă în cadrul întâmpinării formulate în recurs (cauza 439/11/P – Ziegler S.A. vs Comisia), Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele:

„Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]”.

Acest motiv de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă este fondat, deoarece în cauză, curtea de apel nu a răspuns unor apărări esențiale invocate de pârâtă și totodată, și-a fundamentat soluția dispusă, pe baza unor considerente contradictorii, așa cum se va reliefa în continuare.

Astfel, în acord cu susținerile recurentei pârâte, se observă că instanța de apel nu a răspuns unei apărări esențiale a pârâtei în cauză, care avea înrâurire asupra modului de stabilire a caracterului justificat sau nejustificat al revocării mandatului dispuse de consiliul de administrație.

Astfel, se observă că în cadrul motivelor sale de apel, intimata reclamantă a arătat că evaluarea sa nu a fost una realizată în conformitate cu legea, respectiv prin prisma unei invocate Proceduri operaționale de evaluare a directorilor care ar fi reglementată de Ordinul 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, ceea ce ar atrage caracterul nejustificat al revocării dispuse.

În contrapartidă, recurenta pârâtă a arătat prin întâmpinarea depusă în faza apelului, faptul că o astfel de procedură de evaluare nu era necesară, întrucât O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă care reglementează activitatea regiilor autonome, nu conține nici o prevedere legală în acest sens.

În cadrul deciziei civile recurate, instanța de apel a menționat următoarele:

„In cauza de fata parata-intimata a recunoscut ca nu exista la nivelul RA Aeroportul Iași un regulament de evaluare a directorilor din cadrul regiei astfel incat nu se poate verifica daca evaluarea reclamantei a fost efectuata pe baza unor criterii obiective aplicabile nediscriminatoriu tuturor directorilor” (pagina 21 a deciziei recurate).

Se observă așadar, din cuprinsul acestui paragraf citat și din întregul ansamblu al considerentelor din decizia recurată, că în cadrul deciziei civile pe care a pronunțat-o, instanța de apel nu a analizat deloc această apărare a pârâtei care era arondat în raționamentul juridic construit de respectiva instanță, unui argument important (caracterul lipsit de obiectivitate al evaluării) reținut de curtea de apel pentru fundamentarea atributului nejustificat al revocării dispuse. Această apărare concretă era orientată în sensul înlăturării argumentului principal menționat, invocat de apelanta reclamantă și însușit de instanța de apel. În acest context, este evident că această apărare a intimatei pârâte din apel avea un caracter esențial în cadrul cercetării raportului juridic dedus judecății în prezenta cauză.

Instanța de recurs remarcă faptul că instanța de apel nu a afectat nici măcar un singur considerent, apărării concrete, esențiale, exprese, expuse de intimata pârâtă. În cuprinsul considerentelor deciziei civile recurate, nu se regăsesc elemente de ordin factual sau juridic, ale instanței de apel, care să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, privitor la înlăturarea – evident ulterior evaluării ei – a acestei apărări concrete formulate de partea intimată pârâtă, apărare având un caracter esențial, astfel cum s-a demonstrat anterior.

Indiferent dacă aprecia că această apărare invocată de intimata pârâtă, arondată aspectului esențial al cauzei reprezentat de caracterul justificat/nejustificat al revocării, cu implicații asupra acordării sau nu de daune – interese mandatarului, nu ar fi fost întemeiată indiferent dacă din motive de ordin procedural sau substanțial, cu toate acestea instanța de apel avea obligația procesuală de a o analiza, fie și sintetic, concis și de a o înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale. În egală măsură, se observă că instanța de apel nu a realizat nici vreo motivare implicită, indirectă (în sensul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de intimata reclamantă) asupra acestui aspect esențial al cauzei, atât timp cât nici un alt considerent al deciziei recurate nu implică măcar tangențial dezbaterea acestui aspect important care a fost folosit de curtea de apel drept premisă a concluziilor sale. Pur și simplu instanța de apel a considerat de plano, că o astfel de procedură de evaluare se impunea a exista la nivelul regiei autonome, fără a ilustra de ce considera astfel, în condițiile în care intimata invocase argumentat că o astfel de cerință nu este impusă din punct de vedere legal. Lipsa oricărui argument al instanței de apel asupra acestei chestiuni apreciate diferit de către părțile procesuale vulnerabilizează eșafodajul juridic construit de curtea de apel care astfel nu este complet și pune în imposibilitate obiectivă instanța de recurs de a verifica corectitudinea hotărârii pronunțate de curtea de apel în temeiul inclusiv al acestui element.

Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că întrucât în cuprinsul deciziei civile recurate nu se regăsesc integral motivele de fapt și de drept care au circumscris soluția de admitere a apelului reclamantei – motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești reprezentând o problemă de calitate din perspectiva prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. -, atunci nu se poate decât constata că întrucât această apărare esențială arondată situației de fapt a raportului juridic dedus judecății, sub aspectul decelării elementului reprezentat de caracterul justificat sau nu al revocării, a fost omisă a fi cercetată de curtea de apel, atunci omisiunea de analiză a instanței de apel echivalează în mod indubitabil cu o necercetare, nesoluționare cel puțin parțială a fondului cauzei, privită din perspectiva art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un secund aspect, se observă că într-adevăr, astfel cum a invocat recurenta pârâtă, decizia recurată conține și considerente contradictorii, de natură a accentua imposibilitatea instanței de control judiciar de recurs de a analiza corectitudinea raționamentului juridic al instanței de apel.

Astfel, în primul rând, se observă că în privința Raportului de evaluare a directorilor de la RA Aeroportul Iași pentru anul 2018, nr. 127/2019, primul document justificativ reținut în hotărârea administrativă de revocare, curtea de apel a arătat că „valuarea activitătii desfasurate de catre reclamanta s-a efectuat in lipsa acesteia iar din probele administrate a rezultat ca la aprecierea activitatii reclamantei s-a avut in vedere si declaratia data de catre B., in calitate de Sef al Serviciului Financiar Contabil.

In conditiile in care dupa revocarea mandatului acordat reclamantei noul mandat de Director Economic a fost semnat chiar cu d-na B. exista mari dubii cu privire la obiectivitatea si realitatea celor mentionate in fata comisiei de evaluare de catre aceasta.

Din probele administrate in cauza nu rezulta ca parata-intimata a verificat si din alte surse informatiile date de catre d-na B. cu privire la modalitatea de indeplinire a obligatiilor de catre reclamanta si le-a luat considerare desi proveneau de la un subaltern al reclamantei care asa cum s-a dovedit ulterior era interesat in ocuparea postului de Director Economic”.

Așadar, din punct de vedere logico – gramatical, se observă că pe de o parte, instanța de apel atestă prin folosirea conjuncției copulative „și”, că la evaluarea intimatei reclamante de către recurenta pârâtă s-au avut în vedere și alte elemente probatorii decât declarația doamnei B..

Pe de altă parte, în continuarea motivării, tot instanța de apel reține că „Din probele administrate in cauza nu rezulta ca parata-intimata a verificat si din alte surse informatiile date de catre d-na B. cu privire la modalitatea de indeplinire a obligatiilor de catre reclamanta”.

Or, această ultimă statuare este de natură a infirma propria observație anterioară a instanței de apel, dedusă logic, relativă faptului că tot din probele administrate, a rezultat că la aprecierea activității reclamantei s-au avut în vedere și alte elemente decât declarația doamnei respective. Această observație anterioară rezultă în mod clar din analiza din punct de vedere logico – sintactic – gramatical a propoziției în care este folosită conjuncția copulativă menționată.

Această contradicție evidentă este de natură să determine o incertitudine asupra aspectului stabilirii situației de fapt sub acest element de către instanța de apel, devolutivă a fondului cauzei, instanța de recurs fiind astfel lipsită în cadrul controlului său jurisdicțional exclusiv de legalitate, de premisa pe care trebuie să se grefeze acest control, respectiv determinarea situației de fapt, temeinicia cauzei.

Continuând analiza impusă de multitudinea criticilor din recursul pârâtei în privința motivării deciziei de apel, instanța de recurs constată de asemenea, împrejurarea că viciul de contradictorialitate al considerentelor emană în mod flagrant inclusiv în privința argumentelor instanței de apel legate de secundul raport reținut ca document justificativ al revocării dispuse.

Astfel, în privința faptelor imputate reclamantei intimate prin Raportul privind situația aeroportului nr. 3892/2019, realizat de directorul general F., fapte regăsite și în cadrul procesului-verbal din 24.06.2019 al consiliului de administrație din data când s-a dispus revocarea mandatului, proces-verbal de asemenea menționat expres în decizia recurată, instanța de apel a arătat în prealabil, faptul că potrivit regimului juridic al mandatului, mandatarul „trebuie să dovedească că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din contractul de mandat dar din moment ce a facut aceasta proba, revine mandantului sarcina de a proba contrariul” (pagina 22 a deciziei recurate).

Ulterior însă, instanța de apel procedează exact invers decât a statuat, arătând următoarele:

„Curtea retine ca reclamanta a aratat care a fost motivul pentru care nu au fost acordate reduceri comerciale pentru companiile aeriene, pentru care nu a fost intocmit Cash-flow-ul sau pentru care nu s-a realizat politica tarifara astfel incat ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta si sa dovedeasca ca nu exista justificare reala care sa o exonereze pe aceasta de indeplinirea acestor sarcini or, in cauza nu au fost administrate probe in acest sens.

Pentru respectarea principiului transparentei care a stat si la baza incheierii contractului de mandat intimata-parata avea obligatia de a arata punctual obligatiile neindeplinite de catre reclamanta-apelanta si de a dovedi prin probe ca aceste obligatii ii incumbau acesteia, puteau fi indeplinite de ea independent de participarea altor persoane si nu s-a intamplat in acest mod.

Atat timp cat parata-intimata nu a probat faptele imputate reclamantei-apelante catalogate ca obligatii contractuale neindeplinite si avand o importanta suficienta pentru a justifica hotararea de revocare a mandatului, Curtea retine ca revocarea nu a avut caracter justificat” (pagina 22 a deciziei recurate).

Se observă astfel, că instanța de apel, deși se grefează pe obligația primordială a mandatarului de a dovedi caracterul nejustificat al revocării, prin probarea faptului că – potrivit art. 2018 alin. (1) partea întâi C. civ. – a efectuat toate demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din contractul de mandat, cu toate acestea în continuare, aceeași instanță de apel inversează sarcina probei, cerând mandantului (intimata pârâtă în apel) să realizeze proba caracterului justificat al revocării, rezumând obligația mandatarului doar la invocare, nu și la probare:

„Curtea reține că reclamanta a aratat care a fost motivul”, „ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta”, „Atat timp cat parata-intimata nu a probat faptele imputate reclamantei-apelante”.

Procedând astfel, este evident că instanța de apel produce o fractură în raționamentul său juridic, motivarea sa fiind astfel afectată fundamental de viciul contradictorialității, împrejurare negativă care determină – o dată în plus – obstacularea instanței de recurs de a îi verifica în limitele de legalitate presupuse de art. 488 C. proc. civ., corectitudinea silogismului juridic realizat în cauză.

Sub acest aspect punctual, instanța de recurs constată că în cuprinsul întâmpinării formulate de intimata reclamantă față de recursul pârâtei, sunt redate în mod necorespunzător citate din decizia recurată și din motivele de recurs ale pârâtei, intimata reclamantă dorind să demonstreze astfel – însă în mod incorect – că accentul juridic ar fi fost așezat de instanța de apel în cadrul respectivelor paragrafe citate, pe probe, când de fapt, curtea de apel s-a raportat la simplele aserțiuni ale reclamantei, nu la probele sale, aspect care rezultă potrivit sublinierilor instanței de recurs realizate deja în citatele redate în paragrafele precedente.

Astfel, concret, intimata reclamantă arată în întâmpinare că recurenta pârâtă ar critica următoarea motivare din decizia recurată:

„(…), astfel încât îi revenea pârâtei intimate sarcina să combată probele invocate de reclamantă și să dovedească că nu există justificare reală care să o exonereze pe aceasta de îndeplinirea acestor sarcini (…)” (pagina 4 a întâmpinării intimatei reclamante din recurs).

Or, în cadrul deciziei recurate și al motivelor de recurs, considerentul instanței de apel expus este unul fundamental diferit (din perspectiva dezbătută în prezent) decât cel invocat (a fi citat) de intimata reclamantă:

„astfel incat ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta si sa dovedeasca ca nu exista justificare reala care sa o exonereze pe aceasta de indeplinirea acestor sarcini” (pagina 22 a deciziei recurate).

Similar, intimata reclamantă arată la fila x alin. (5) prima liniuță din întâmpinarea sa, că motivarea instanței de apel invocată de recurenta pârâtă ar fi fost „apelanta a dovedit că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din contractul de mandat”, mutând astfel nejustificat accentul juridic pe probe, când de fapt, considerentul citat al instanței de apel avea o configurare esențial diferită:

„Intr-adevăr mandatarul are obligatia de a exercita mandatul cu diligenta unui bun proprietar si din acest motiv el trebuie sa dovedeasca că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din contractul de mandat” (pagina 22 a deciziei recurate).

Continuând, instanța de recurs apreciază că indiferent dacă instanța de apel considera că în cauză sunt aplicabile exclusiv prevederile C. civ. referitoare la revocarea contractului de mandat sau și alte norme având caracter special, precum ar fi de exemplu, cele din O.U.G. nr. 109/2011, dată fiind funcția pe care o îndeplinea la acela moment intimata reclamantă, cu toate acestea instanța de apel era datoare ca în cadrul configurării raționamentului său juridic, să dea dovadă de consecvență, nu de contradictorialitate, viciu care astfel cum s-a expus face imposibil controlul jurisdicțional exclusiv de legalitate al prezentei instanțe de recurs, întrucât nu este conturată, configurată corespunzător premisa sa.

Dovada lipsei de substanță sub aspectul calității, a motivării instanței de apel este ilustrată și prin paragraful deciziei recurate în care se face referire la adresa reclamantei nr. x/22.05.2019. Astfel, instanța de recurs constată că intimata pârâtă nu a analizat susținerile și probele pe care le-a primit de la recurentă în combaterea Raportului privind situația aeroportului nr. 3892/2019, fără însă a afecta nici un considerent propriu relativ evaluării acelor dovezi despre care s-a rezumat doar la a preciza că reclamanta le-ar fi învederat în apărarea sa intimatei pârâte, fără deci, ca instanța de apel să realizeze o analiză care eventual, i-ar fi format convingerea în sensul caracterului (ne)justificat al revocării.

Se învederează practic de către instanța de apel o omisiune a intimatei pârâte, omisiune lipsită însă, de premisa dovedirii în prealabil de către mandatar a efectuării tuturor demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din contractul de mandat. În acest paragraf analizat, instanța de apel nu atestă printr-o dezbatere proprie a invocatelor dovezi, îndeplinirea obligației prealabile de probă de către reclamanta apelantă, ci arată exclusiv aspectul neanalizării lor de către intimata pârâtă. Se constată așadar, aceeași omisiune a instanței de apel de analiză.

În plus, această manieră de argumentare ilustrează încă o dată, faptul că deși curtea de apel a apreciat ab initio că reclamanta mandatar este cea care trebuie să dovedească caracterul nejustificat al revocării, cu toate acestea a înțeles să mute în continuare, contradictoriu, sarcina probei către pârâta intimată mandant.

Un alt aspect de contradictorialitate este reliefat de împrejurarea că deși în debutul motivării sale, instanța de apel – după ce a ilustrat obligația pârâtei de a își motiva hotărârea de revocare luată și de a arăta toate probele în baza cărora s-a concluzionat ca mandatarul nu și-a respectat obligațiile contractuale – a procedat la ilustrarea concretă a faptelor determinate imputate reclamantei mandatare, cu descrierea lor și indicarea obligației contractuale nerespectate, prin identificarea și menționarea articolului corespunzător din contractul de mandat, cu toate acestea în continuarea motivării, aceeași instanță de apel apreciază între altele, că intimata-pârâtă avea obligația de a arăta punctual obligatiile neîndeplinite de către reclamanta-apelantă și de a dovedi că aceste obligatii ii incumbau acesteia și că proba faptelor imputate reclamantei-apelante catalogate ca obligatii contractuale neindeplinite nu ar fi fost făcută.

Caracterul contradictoriu punctual rezultă din nou în mod evident, din împrejurarea că în prima parte curtea de apel ilustrează practic prin considerentele sale, îndeplinirea obligației de enunțare a obligațiilor contractuale ale reclamantei mandatar afirmat a fi fost încălcate, prin enumerarea acestora, pentru ca în partea secundă aceeași instanță să arunce practic, un dubiu asupra indicării lor de către intimata pârâtă și asupra calificării respectivelor îndatoriri drept obligatii contractuale.

Contrar apărării intimatei reclamante, toate aceste carențe de motivare expuse ale deciziei recurate (lipsa parțială a motivelor de fapt și de drept, existența unor multiple considerente contradictorii) sunt de natură a contura o incertitudine majoră asupra motivelor pentru care instanța de apel a adoptat soluția expusă în dispozitivul deciziei recurate, având semnificația juridică a unei nesoluționări a însuși fondului cauzei de către instanța de apel, lipsind astfel instanța de recurs de posibilitatea de a exercita controlul său jurisdicțional asupra legalității hotărârii pronunțate.

Necercetarea fondului poate fi reținută în acest caz întrucât instanța de apel, deși în dispozitivul hotărârii se pronunță pe apelul formulat, nu motivează hotărârea adoptată în tot sau o motivează fundamental contradictoriu, soluția cuprinsă în dispozitiv devenind deci, una pur formală, în lipsa unei motivări corespunzătoare care să o susțină. O asemenea împrejurare poate fi considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său. Întrucât legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța devolutivă de apel la adoptarea soluției, în lipsa indicării unor asemenea motive saau în prezența unor motive contradictorii, instanța de control judiciar nu poate verifica legalitatea soluției instanței de apel. Din această perspectivă, în cauză este pe deplin aplicabilă soluția de casare cu trimitere, potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ., contrar deci, apărării intimatei reclamante din întâmpinare ce limitează soluția de casare cu trimitere doar la anumite ipoteze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Reținând totodată și faptul că analiza prezentă a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut în mod separat, în raport de criticile distincte formulate de fiecare dintre recurente în privința acestui motiv de casare, instanța de recurs constatându-le întemeiate pe cele ale pârâtei și neîntemeiate pe cele diferite ale reclamantei recurente, astfel cum s-a expus anterior, instanța de recurs, pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, constatând faptul că în raport de soluția care s-a impus în referire la motivul de recurs cercetat din recursul pârâtei, devine inutilă analiza în continuare, în această fază procesuală, a restului criticilor din motivele de recurs formulate de pârâtă, respectiv cele arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., precum și cele arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la daunele-interese concrete, toate aceste critici urmând a fi evaluate în rejudecare, de către instanța de trimitere, evident laolaltă cu ansamblul apărărilor opuse lor de către intimata reclamantă. În privința criticilor arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la daunele-interese concrete, instanța de recurs justifică aprecierea expusă prin faptul că elementul daunelor – interese este subordonat caracterului justificat/nejustificat al revocării, caracter în privința căruia, astfel cum s-a enunțat, se impune rejudecarea cauzei, ca urmare a viciilor esențiale ale motivării deciziei de apel constatate, astfel încât devine inutilă la acest moment procesual analiza și a acestui segment de critici invocate de recurenta pârâtă.

Drept urmare a ansamblului tuturor acestor argumente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 497 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă.

Va admite recursul declarat de pârâții RA Aeroportul Iași și Consiliul de Administrație al RA Aeroportul Iași împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.