Răspunderea penală a persoanei juridice de drept public. Aspecte teoretice și practice și de drept comparat

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Conform dispozițiilor art. 191 din Codul Civil, persoanele juridice de drept public se înființează prin lege, prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale sau prin alte moduri prevăzute de lege. Curtea Constituțională „constată că art. 191 alin. (1) din Codul civil se referă la autoritățile și instituțiile statului (înființarea Guvernului, ministerelor, autorităților administrative autonome(spre exemplu, Consiliul Concurenței, Consiliul Legislativ, Curtea Constituțională etc.), la unitățile administrativ-teritoriale, toate acestea exercitând prerogativele puterii publice, în timp ce alin. (2) al aceluiași text legal se referă la operatorii economici, partidele politice etc., respectiv la persoane juridice care sunt calificate de drept public prin prisma scopului și obiectului lor de activitate, prestând, spre exemplu, un serviciu de interes public/general, administrând bunuri proprietate publică etc.”^[1].

În conformitate cu dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Codul civil, „(1) Persoana juridică se înființează: a) prin actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ-teritoriale, precum și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridică”. Prin urmare, calitatea de persoană juridică determină răspunderea penală a persoanelor juridice de drept public.

I. Statul și răspunderea penală

În majoritatea țărilor din Europa (Franța, Belgia, Olanda, Finlanda, Marea Britanie etc.), statul ca persoană juridică nu răspunde penal. În opinia unor autori, răspunderea penală a statului ar fi o aberație juridică^[2], deoarece statul, având monopolul dreptului de a pedepsi, nu se poate pedepsi pe sine însuși^[3]. Mai mult decât atât, statul are imunitate penală absolută, având în vedere că, atât în cazul faptelor comise în exercitarea autorității de stat cât și în cazul faptelor săvârșite în exercitarea unor activități ce țin de domeniul privat al statului^[4], răspunderea penală a statului nu poate fi angajată. Unii autori consideră^[5] că toate persoanele juridice, inclusiv statul și autoritățile publice ar trebui să răspundă penal, propunând ca expresia „cu excepția statului și a autorităților publice” să fie înlăturată din art. 135 alin. (1) din Codul penal.

Conform dispozițiilor art. 221 din Codul civil, „dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organele lor, în aceleași condiții ca persoanele juridice de drept privat”. Potrivit art. 223 alin. (1) din Codul civil, se prevede că statul participă în raporturile civile prin Ministerul Finanțelor Publice. Calitatea de persoană juridică a statului reiese și din dispozițiile art. 135 alin. (1) din Codul penal: „Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice”. Chiar dacă are personalitate juridică și este subiect de drept, răspunderea penală a statului este exclusă în mod expres în toate cazurile conform art. 135 din Codul penal.

Primul argument invocat în favoarea acestei excepții este principiul suveranității statului. Cu privire la acest argument doctrina susține că în exercitarea atributelor de suveranitate statul nu poate săvârși infracțiuni. Un alt argument, care susține imunitatea penală a statului este și principiul separării puterilor în stat. Însă, cu privire la acest principiu, s-a ajuns la concluzia că recunoașterea răspunderii penale a statului ar putea duce la controlul puterii judecătorești asupra executivului. De asemenea, un argument în favoarea exceptării statului de la răspunderea penală ar fi și prezumția de acțiune în interesul public. Pornind de la această prezumție statul nu poate săvârși infracțiuni, însă s-a demonstrat că prezumția este relativă existând situații în care statul nu acționează în interesul public.

În doctrină se vehiculează ideea că principiul egalității persoanelor în fața legii ar fi un argument în favoarea angajării răspunderii penale a statului. Însă, unii autori susțin că ar trebui angajată răspunderea civilă a statului pentru prejudiciile produse și în același timp răspunderea penală a funcționarilor sau demnitarilor publici^[6].

Excluderea statului din categoria persoanelor juridice care răspund penal are la bază dispozițiile celui de-al doilea Protocol al Convenției privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene^[7], care prevede că „persoana juridică” este orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului național aplicabil cu excepția statelor sau a altor entități publice în exercițiul prerogativelor lor de putere publică și a organizațiilor internaționale publice.

Există sisteme de drept în care este acceptată răspunderea penală a statului. De exemplu, în Danemarca art. 27 din Codul penal prevede că se admite răspunderea statului pentru infracțiuni, care nu au fost săvârșite în exercitarea unor atribuții ce țin de puterea publică^[8].

În Belgia, prin Legea din 11 iulie 2018, s-a renunțat la imunitatea penală a statului federal precum și a persoanelor juridice de drept public.

II. Persoana fizică și angajarea răspunderii penale a persoanei juridice de drept public

Prin introducerea răspunderii penale a persoanei juridice, legiuitorul nu a intenționat să apere persoanele fizice care înfăptuiesc elementul material al infracțiunii. Dimpotrivă, conform dispozițiilor art. 135 alin. (3) din Codul penal, „Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte”. Având în vedere situațiile, în care persoanele juridice pot răspunde penal, se poate constata, cu anumite excepții, că, de regulă, persoana fizică, ce întrunește aspectele obiective ale faptei prevăzute de legea penală, răspunde penal, iar persoana juridică în legătură cu care s-a comis infracțiunea, răspunde penal uneori și, în foarte puține situații, răspunde penal doar persoana juridică. După cum se poate observa din prevederile art. 135 alin. (3) din Codul penal, există această posibilitate a răspunderii penale exclusive a persoanei juridice.

De asemenea, analizând prevederile legale menționate supra, se desprinde posibilitatea ca răspunderea penală a persoanei juridice să se cumuleze cu cea a persoanei fizice, dar nu este obligatoriu. Astfel că există cazuri în care persoana juridică răspunde penal, deși nu există persoane fizice, care să întrunească condițiile răspunderii penale. Conform doctrinei, „persoana juridică, deși este recunoscută ca entitate legală autonomă, nu poate fi desprinsă în totalitate de persoanele fizice care au fondat-o și de persoanele fizice care exercită funcțiile de conducere. Este motivul pentru care nici răspunderea persoanei juridice – de natură penală, civilă sau administrativă – nu poate fi imaginată fără raportare la anumite persoane fizice”^[9]. Relativ la această situație, doctrina dezbate modul în care se pot determina întrunirea condițiilor răspunderii penale a persoanei juridice, fără raportarea la o persoană fizică. De exemplu, în cazul în care decizia aparține unui organ colectiv și nu se poate stabili care dintre persoanele fizice au participat la luarea deciziei, persoana juridică răspunde penal numai dacă o persoană fizică a transpus în practică rezoluția organului colectiv al persoanei juridice. Făptuitorul persoană fizică răspunde penal numai dacă a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în timp ce persoana juridică răspunde penal, indiferent dacă persoana fizică răspunde sau nu, deoarece fapta a fost comisă, fără urmă de îndoială, cu vinovăție. De asemenea, dacă decizia organului colectiv întrunește elementele obiective ale unei infracțiuni, elementul material al faptei este atribuit persoanelor fizice, astfel că întrunirea aspectelor obiective ale faptei se apreciază în funcție de persoanele fizice, care participă la luarea deciziei. În situația, în care nu se poate stabili, care din persoanele ce alcătuiesc organul colectiv, au comis fapta, cu forma de vinovăție cerută de lege, se exclude răspunderea penală a persoanei juridice.

Deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără a exista răspunderea penală a vreunei persoane fizice, aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin unei persoane fizice, chiar dacă nu se cunoaște identitatea acesteia. În acest sens sunt și apărările formulate în instanță: „societatea ca entitate juridică nu are voință (factorul volitiv), care este un element care intră în conținutul laturii subiective a infracțiunii și numai o persoană fizică poate lua o hotărâre și urmări un scop”^[10].