Răspunderea penală a persoanei juridice de drept public. Aspecte teoretice și practice și de drept comparat

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Conform practicii judiciare sunt situații în care răspunderea persoanei juridice este angajată de faptele comise de un mandatar al administratorului acesteia. O astfel de situație a fost constată într-o cauză a Curții de Apel Galați, Secția Penală, în care instanța a reținut că „inculpata acționa ca și reprezentant convențional al societății, având puteri depline de a angaja societatea în orice mod”^[21]. Prin urmare, faptele comise de soția administratorului, care avea procură de la soțul ei – administratorul societății, pentru a se ocupa de activitățile acesteia, au antrenat răspunderea penală a societății.

Din practica judiciară reiese că răspunderea penală a persoanei juridice poate fin antrenată și de fapta unui simplu angajat. Astfel, în prima cauză, în care o persoană juridică a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru infracțiuni privitoare la securitatea în muncă, răspunderea societății a fost antrenată atât pentru faptele administratorului cât și pentru cele ale angajatului societății, care era responsabilul atelierului, în care s-a produs accidentul^[22].

Într-o cauză a Judecătoriei Roman, Secția Penală, „răspunderea persoanei juridice este atrasă ca urmare a faptului că, în realizarea activității infracțional, inculpatul X, angajat al acesteia a folosit un utilaj din patrimoniul societății în vederea extragerii unor agregate minerale care au profitat tot acesteia. În acest sens, sunt întrunite dispozițiile art. 135 alin. (1) C. pen. potrivit cărora persoana juridică răspunde pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice”^[23].

Există, de asemenea, situații în care este antrenată răspunderea penală a societății prin fapta unui angajat chiar „nefiind posibil ca răspunderea penală să fie stabilită prin acte cu caracter privat” și aceasta datorită faptului că „legea nu prevede ca și condiție a răspunderii penale a persoanei juridice comiterea infracțiunii de către o persoană care exercită voința societară”^[24].

Conform practicii judiciare, există situații, în care s-a apreciat că „răspunderea penală a persoanei juridice putea fi angajată chiar în absența săvârșirii faptei de către administrator, întrucât cei din urmă inculpați acționau în numele societății”^[25].

De asemenea, într-o cauză a Curții de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, o societate a fost condamnată fără a se reține infracțiuni în sarcina vreunei persoane fizice. În opinia separată, instanța a arătat că „evitând să individualizeze persoanele fizice sau organele prin intermediul cărora răspunderea penală a persoanelor juridice ar putea fi angajată, legiuitorul a evitat limitarea sferei acestor persoane și implicit, oferirea de posibilități de a eluda răspunderea penală prin încredințarea formală a unor atribuții de decizie altor persoane decât cele expres prevăzute de lege”. În motivarea hotărârii, Curtea a reținut că „referindu-se la persoanele care pot antrena răspunderea persoanei juridice, legiuitorul nu s-a limitat doar la faptele săvârșite de organele de conducere sau reprezentanții acesteia, o asemenea răspundere putând fi angajată de orice persoană care a acționat, prin comisiune sau omisiune, în realizarea obiectului de activitate sau în interesul sau numele acesteia. Întrucât infracțiunea dedusă judecății nu se impută a se fi comis în numele sau în interesul persoanei juridice, Curtea reține că faptele comise în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice pot fi săvârșite de orice persoană, indiferent de poziția pe care o ocupă în cadrul societății”^[26].

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală a arătat că „Pot atrage răspunderea persoanei juridice actele comise de organe, reprezentanți, dar și de mandatari prepuși și persoanele care lucrează oficial pentru entitatea respectivă, dar care acționează sub autoritatea acesteia. (…). Răspunderea penală are caracter personal atât în cazul persoanei fizice, cât și în cazul persoanei juridice”^[27].

Într-o altă speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală a reținut că „persoanele fizice ce pot atrage răspunderea penală a persoanei juridice pot fi: fie acționari, administratori, persoane care au legătură directă cu persoana juridică, fie mandatari care acționează în temeiul unui mandat, fie el și nescris, fie terți de societate, care cu respectarea condițiilor art. 19 și art. 135 C. pen., acționează prin faptele proprii sau în interesul propriu prin intermediul societății”^[28].

Curtea Constituțională^[29] a constatat că: „În concret, persoana juridică nu poate, prin natura sa, să realizeze ea însăși acte materiale, însă persoana juridică poate să aibă o voință proprie distinctă de voința angajaților săi. Ca atare, lipsa unor prevederi legale univoce prin care să fie clar determinate limitele răspunderii penale a persoanei juridice permite organelor judiciare să întreprindă demersurile legale pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice sub pretextul unui simplu viciu de organizare sau a unui deficit de control al persoanei juridice asupra angajaților săi, fără a reține, însă, vreo culpă concretă în sarcina organelor de conducere a societății și fără a indica în ce constă acel presupus viciu de organizare. În aceste condiții, organele de conducere ale persoanelor juridice nu pot aprecia ce trebuie făcut în concret pentru a preîntâmpina producerea rezultatului socialmente periculos, pentru a evita tragerea la răspundere penală și nici nu își pot corija conduita în acord cu dispozițiile legale”.

La paragraful 29 din aceiași hotărâre Curtea: „constată că nu orice infracțiune poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice, iar criteriul convingător de delimitare îl constituie așa-numitele infracțiuni de corporație. Indiferent de modul în care poate fi concepută fapta, pentru a putea fi imputată persoanei morale (juridice) și a deveni astfel o «infracțiune de corporație» este necesar să existe o legătură între această faptă și persoana juridică trasă la răspundere penală pentru săvârșirea ei. Indiferent cum ar fi înțeleasă, legătura personală nu poate să justifice, singură, angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, astfel că se impune ca ea să fie dublată de o legătură reală, obiectivă, în care, pe lângă cerința ca fapta să fi fost comisă de un prepus, apare și cerința ca fapta să fi fost săvârșită în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.

De asemenea, „în acord cu art. 61 din Constituție și în virtutea liberei opțiuni de politică penală, legiuitorul român a decis să renunțe la cerința legăturii personale și să condiționeze răspunderea penală a persoanei juridice exclusiv de existența unei legături reale, obiective, între persoana juridică și infracțiunea ce i se impută. O astfel de reglementare reprezintă o soluție rațională, întrucât permite legiuitorului să fixeze în limite mult mai precise sfera infracțiunilor ce pot fi imputate persoanei juridice”.

Mai departe, la paragraful 32, Curtea reține că „în acord cu art. 61 din Constituție și în virtutea liberei opțiuni de politică penală, legiuitorul român a decis să renunțe la cerința legăturii personale și să condiționeze (Placeholder1) răspunderea penală a persoanei juridice exclusiv de existența unei legături reale, obiective, între persoana juridică și infracțiunea ce i se impută. O astfel de reglementare reprezintă o soluție rațională, întrucât permite legiuitorului să fixeze în limite mult mai precise sfera infracțiunilor ce pot fi imputate persoanei juridice”.

Prin urmare, conform deciziei menționate supra răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acționează în numele acesteia. Trebuie doar să existe o legătură reală, obiectivă, între persoana juridică și infracțiunea care i se impută.

De asemenea, condamnarea persoanei juridice este independentă de condamnarea persoanei fizice. În acest sens, Tribunalul Ialomița, Secția Penală a decis că „o societate comercială poate răspunde pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 261 și art. 262 din Codul Muncii, în cazul în care nu a procedat la executarea unei sentințe civile în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată de fostul salariat al acesteia, în calitate de creditor, privind plata drepturilor salariale și nici nu a procedat la reintegrarea în muncă a acestuia pe postul deținut anterior. Împrejurarea că față de reprezentantul legal al societății procesul penal încetase ca urmare a intervenirii prescripției nu are incidență asupra răspunderii penale a persoanei juridice”^[30].

Conform jurisprudenței, condamnarea persoanei juridice poate fi antrenată chiar și fără a fi identificată persoana fizică care a comis infracțiunea. Astfel, Curtea de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a reținut că „ar submina însăși concepția ce stă la baza răspunderii persoanei juridice, în acele cazuri în care, datorită mecanismului de lucru defectuos și neluării unor măsuri minime de prevedere la nivelul diferitelor structuri specializate, faptele de natură penală ivite în derularea anumitor activități să nu poată atrage răspunderea persoanei juridice, doar pentru că, în cazul concret, nu poate fi antrenată răspunderea persoanei fizice responsabile de producerea rezultatului socialmente periculos”^[31].

Concluzii

Răspunderea persoanei juridice de drept public este echivalentul juridic al echilibrului în ceea ce privește implicațiile juridice asupra instituțiile juridice. Astfel, ar fi anormal ca persoana juridică de drept public să acționeze discreționar, ceea ce ar determina anomalii juridice și ar crea o lipsă de răspundere artificială, nereglementată de legiuitor. Consider că această formă de răspundere determină normalitatea într-un stat democratic.