Legislatori/legiuitori, elaboratori/redactori, în codificările și legiferările istorice (o înzestrare sau o pregătire pentru recepționarea Noului în normativitate) – Partea a III-a

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

V. Mai are sistemul de drept românesc spații de normativitate în care Dreptul Natural să nu se fi descărcat și recondiționat integral sau parțial?

1. Începând cu 1945, infuzionarea și fecundarea dreptului pozitiv cu drept natural – cheagul normativității într-un stat de drept – a încetat în țara noastră.

Normativitatea postbelică-antedecembristă a funcționat doar pentru construcțiile juridice inspirate, reclamate de ideologia marxist-leninistă care a dat praxisul social-economic-politic al socialismului științific/l-a aservit unor „legități economice” contraproductive și controlului puterii asupra expresiei politice a societății civile.

Concepte ca „dreptul natural”, „societatea civilă”, „stat de drept”, „societate pluralistă”, au fost declarate desuete, invalide, inoperante, până la false și dăunătoare umanității, din viziunea modelului de stat și societate edificate potrivit ideologiei „socialismului științific” (evanghelia a treia, după materialismul dialectic și materialismul istoric).

Sigur că, așa cum am arătat, după prăbușirea instant a construcției sociale și de stat în data de 22 decembrie 1989, cei care s-au simțit personalități ale dreptului românesc au identificat imperativele și obiectivele normativității necesare construcției unei societăți pluraliste și a statului de drept – operă de legiferare ante și post Constituție (decembrie 1991), pe care am rezumat-o mai-sus.

Materii normative fundamentale pentru un stat de drept și o societate pluralistă (proprietatea, separația puterilor, drepturile omului, pluripartidismul), se aflau în involuție, stagnarea urmând Marilor Coduri din 1939- 1940 (Civil, Penal, Procedură civilă, Procedură penală, Comercial).

Personalitățile științei dreptului românesc aveau să fie elaboratori -redactori ai Noilor Coduri, cu o libertate maximă, tributară doar principiilor -preceptelor Dreptului Natural și constantelor dreptului.

„Sacerdoțiul” prin care caracteriza Portalis opera elaboratorilor- redactorii (praviliști, grămătici, nomicoși, în tradiția noastră), nu a avea să fie programat de o ”elită politică”.

Integrarea euroatlantică (Consiliul Europei, NATO, UE) a reclamat un program de legiferare, prin recepționarea legislației comunitare ca o dovadă a fermității opțiunii pentru integrarea euroatlantică, revizuirea Constituției prin referendumul din anul 2003 și adoptarea legislației privind integritatea în exercitarea funcției publice, revizuirea tabloului incriminărilor penale ale faptelor de corupție și specializarea instituțională a procesualității anticorupție.

Dreptul fundamental la un proces echitabil, instalat ca drept de acces liber la justiție și egalitate de tratament procesual, a reclamat modificări corespunzătoare, succesive, ale legislației procesuale, în primul rând a celei penale și, mai apoi, a celei civile.

Noile Coduri de procedură nu au avut să conceapă, în principal, prin transplanturi și grefe din codurile țărilor veterane ale Consiliului Europei și ale UE (Franța, Germania, Italia), pentru a asigura funcționarea principiului platformă al dreptului la un proces echitabil instituit de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDOLF) și afirmat în jurisprudența CEDO.

Regimul național al acestui principiu era suficient de activat.

Legiuitorul Noului Cod civil a avut cea mai întinsă tablă de expresie și de compoziție normativă.

Guvernarea 2000-2004 a pierdut titlul pentru înzestrarea țării cu cele două coduri de drept substanțial: penal (cod adoptat și promulgat în 2004, a cărui intrare în vigoare a fost amânată până la adoptarea și promulgarea, în 2009, a unui nou cod, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, care l-a abrogat pe cel dintâi) și civil (cod adoptat de Senat în septembrie 2004, abandonat la Camera Deputaților și înlocuit de un altul, adoptat și promulgat în iunie-iulie 2009).

După adoptarea celor patru mari coduri, cursul legiferărilor postdecembriste avea să mai fie animat de adoptarea, în 2019, prin ordonanță de urgență a guvernului, a primului Cod Administrativ care, însă, nu are compoziții originare, acesta, doar, reunind reglementările administrației publice centrală și locală și a statutului funcționarilor publici (Cod ce poate fi numit „visul neîmplinit” al regretatului profesor Antonie Iorgovan).

2. O nouă „legiuire istorică” ar fi să fie la această epocă o adevărată probă de rol a personalității în istoria dreptului nostru și, desigur, a civilizației românești.

Inițiativa legislativă corespunzătoare nu poate să aparțină decât unei elite politice calificată pentru a înțelege necesitatea irepresibilă și explozivă care amorsează la extrem angajarea competenței de legiferare.

La aproape 10 ani de la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (15 februarie 2013), la a cărui compoziție contribuția profesorului care a dezvăluit tainele procedurii civile și virtuțile Casației civile pentru multe generații de absolvenți ai Dreptului („In memoriam…”) a fost decisivă, într-o monografie foarte recentă^[4], o reformă a procedurii civile (cu deosebire a judecății în primă instanță și a Casației) și a organizării judecătorești, ar apărea de maximă urgență^[5].

Dar, pentru această reformă „mai trebuie curaj și, poate, un moment oportun, mai ales din punct de vedere politic^[6]”.

Autorul – elaborator/redactor, ofertant acum – identifică trei dintre elementele care au dat forță decisivă  deciziei istorice a opțiunii pentru sistemul/concepția monistă în dreptul privat (renunțarea la reglementarea într-un   cod autonom a unor instituții și raporturi specifice prin comercialitate, și reglementarea în Codul Civil a tuturor raporturilor de drept privat).

Opțiune, reamintim, motivată sic et simpliciter prin însăși exprimarea ei într-o singură frază a Raportului Ministrului Justiției care a însoțit Proiectul depus la Guvern în martie 2009 și a Expunerii de Motive la acest Proiect, înaintat Parlamentului, în iunie 2009, pentru adoptare prin asumarea răspunderii.

Elemente exprimate într-un limbaj mai frust, deosebit de o viziune de sistem, detașat de evaluări vulgare, nemotivate de o „idee” căreia i-a venit timpul.

„Curajul”, adică temeritatea Guvernului din 11 Martie 2009, care a înaintat Parlamentului un nou Proiect de Cod civil, după ce primul proiect, din 2004, adoptat de Senat, a fost abandonat la Camera Deputaților, nou proiect în care fusese inserat textul art.3 – extinctiv de Drept Comercial (urmat de curățenia de „comercialitate” făcută de Legea de punere în aplicare a Codului).

„Un moment oportun”, adică un timp de funcționare a autorității, de manifestare a inițiativei legislative, de gestionare (termen de maximă modernitate) a activității de legiferare, în care pot fi promovate proiecte legislative, de altfel, nepopulare sau cu aderență riscantă la „mediul/lumea juridic-ă”, așa cum a fost cel de-al doilea Proiect de Noul Cod civil, concurent cu  abandonarea la Camera Deputaților a primului proiect – un timp al unei inerții complicate din partea factorilor de alarmare la inițiative de politică legislativă.

„Politic” – „momentul oportun” – adică o susținere, o favorizare, a proiectului curajos, oportun, acoperită prin controlarea voinței autorității legiuitoare (comisii, cameră, plen).

3. Monografia căreia îi facem acest comentariu este rezultatul aceleiași fibre de creație proteice, de normativitate benefică, necesară societății lucrătoare; care satisface raportul dintre necesitate și libertate în care activează rolul personalității în istorie, în speță „istoria dreptului”.

Înainte de a-i palpa valoarea ca proiect normativ, această monografie are valoarea de a ne oferi în direct („live”) facerea unei noi construcții a sistemului controlului judiciar în procesul civil român, pe care nu suntem deloc convinși că, l-ar fi sprijinit sau încurajat cel desemnat în motto-ul opului drept „versus iuris procesualis sacerdotus, magister eminens et  naturalis legislator”.

Noi avem imaginea unui „fetus normativ” dar proiectul istoric din monografie a primit prețuirea profesorului Ioan Leș (O abordare aprofundată și revoluționară a recursului în casație, Juridice.ro, Essențials, 12 decembrie 2022).

Noile texte propuse de lege ferenda în „Anexa nr.5”^[7],  fie că modifică, fie că înlocuiesc texte ale Codului de procedură civilă, fie că sunt nou introduse, reformează materia căilor de atac și configurează un nou tablou al acestora,

Propunerile de lege ferenda încep cu atribuirea în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) a recursurilor în casație „împotriva hotărârilor date în ultimă instanță”.

În ce privește denumirea de „recurs în casație”, așa cum am remarcat și în cazul aceleiași denumiri pentru calea de atac în procedura penală^[8], apreciem că era mai potrivită denumirea de „recurs în casare”.

Aceasta, pentru că termenul de „casație” este denominarea activității instanței supreme de a soluționa recursuri drept cale ultimă de atac, admisibilă numai pentru critici (motive, cazuri) de nelegalitate.

Tocmai cu această semnificație termenul în discuție este inserat în însăși denumirea instanței supreme, ca „instanță de casare”.

În jargonul procesual din perioada interbelică și până la transformarea recursului, după eliminarea apelului, în 1952, într-o cale de atac parțial devolutivă, însăși instanța supremă era apelată ca fiind „casația/casație” sau „casația română”, când se evoca jurisprudența acesteia.