Legislatori/legiuitori, elaboratori/redactori, în codificările și legiferările istorice (o înzestrare sau o pregătire pentru recepționarea Noului în normativitate) – Partea a III-a

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

IV. Comandamentele, „dat-urile” dreptului natural, refondarea  acestuia, corespondența amenajamentelor și a proiectelor normative cu satisfacerea, împlinirea acestor elemente funciare ale oricărui sistem modern de drept, pot face obiectul unei reforme istorice inițiate de un proiect didactic de studiu?

1. Această interogație inevitabilă și presantă, tocmai datorită interesului de maximă responsabilitate pentru efectele Noului Cod civil – exhaustiv  de normativitate a dreptului privat – pentru randamentul lui social, ne-a fost relevată de „Tratatul de Drept Civil, conceput ca o lucrare majoră de referință pentru dreptul românesc”, „ce va fi alcătuit din 12 tomuri,  însumând peste 90 de volume, apariția lor urmând să se desfășoare pe perioada următorilor șapte ani.

Întreprinderea acestei opere doctrinare excepționale, va avea asigurate baza de coordonare, infrastructura și coerența întregului demers științific, din partea Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN).

Această entitate, care își propune realizarea unui proiect doctrinar și didactic unic în țările de drept romano-germanic continental  europene  prin cuprinderea lui și care implică absorbirea unor instituții și acte normative – suport ale unor ramuri  de drept tradiționale, își etalează „Misiunea” în mod programatic, într-un limbaj conceptual ce reclamă o „inițiere”, cvasi-ezoterică  și cu siglă și grafică distinctivă adecvate.

Istoria doctrinei dreptului a mai înregistrat tratări ale unor ramuri și materii de drept de o întindere remarcabilă, dovadă a capacității de excepție și a erudiției autentice ale autorilor (Dimitrie Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a Dreptului Civil Român, 11 tomuri, René Demogue, Traité des obligation en général, 7 volume, spre exemplu).

Întreprinderea excepțională care este elaborarea acestui Tratat de drept civil are ca metodă „analiza normativă” ca „modalitate sistematică și rațională de autoexaminare a premiselor și concluziilor normative, pe baza cărora se iau deciziile publice și private”.

Mediul creației celor peste cincizeci de autori este „abordarea fenomenului normativ și, mai larg, a fenomenului politico-juridic și din alte perspective (decât acea pozitivistă n.ns.) de pildă din cea a dreptului natural”, ceea ce „ar contribui substanțial la ieșirea din mai multe impasuri în care ne găsim și la ușurarea adoptării unor soluții viabile” (pentru dificultățile pe care le întâmpină realizarea statului de drept de la noi și pentru „confuziile și radicalismul dezbaterilor în materie”, explicate prin faptul „că perspectiva pozitivistă domină categoric toate punctele de vedere”).

Discursul pledoariei pentru adoptarea metodei analizei normative, din perspectiva dreptului natural, în tratarea fenomenului normative, pare între Kant, Kelsen, Rawls și verbiaj.

Dar, revelațiile recurente ale dreptului natural pot să justifice extensiile până la atotcuprindere ale dreptului civil, ca drept privat, a materiilor, instituțiilor și a tuturor raporturilor de drept care ating interesele „persoanelor”?

Poate  asistăm la nașterea unei noi școli de drept pe fondul unei noi explozii creatoare a rolului progresist al personalității în istorie.

2. Cuprinsul și sumarul celor 12 tomuri și peste 90 de volume ale Tratatului de drept civil – ce s-a pornit sub un „patronaj” complex, doctrinar (revelația redescărcării dreptului natural) și instituțional (Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă – CSDNAN) – poate că, deschide concepția și aranjamentul unei noi ordini administrativ-didactice de studiu academic (universitar) a dreptului privat.

Altfel spus, o întrebare apare inevitabilă: studiul academic al dreptului privat va fi desfășurat în cadrul unei singure discipline didactice – ca ramură de drept – dreptul civil – fără a se mai aloca materii, instituții și raporturi unor ramuri de drept autonome din punct de vedere (în plan) administrativ – didactic?

Din sumarul (cuprinsul) tratatului aflat în creație exterioară, se constată că materii de mare volum normativ, instituții și raporturi nereglementate în Codul civil – alocate în prezent altor discipline universitare/ramuri de drept, sunt tratate si ca aparținând Dreptului civil.

Este cazul:

• societăților de persoane și de capitaluri;
• operațiunilor de leasing, contractelor de distribuție, grupurilor de societăți și al grupurilor de interes economic, procedurilor colective de insolvență, concurenței economice (de piață comercială), concurenței neloiale – apartenente de Dreptul comercial;
• vânzarea internațională de mărfuri – apartenentă de Dreptul comerțului internațional;
• contractul individual de muncă – apartenent de Dreptul muncii;
• contracte și instrumente financiare – apartenente de Dreptul piețelor financiare sau de Dreptul afacerilor (comerciale);
• contractele administrației publice, de achiziții publice și de concesiune – apartenente de Dreptul administrativ;
• tranzacția procesuală, medierea, convenția arbitrală – apartenente de Dreptul procesual civil;
• proprietatea industrială, proprietatea literar-artistică – apartenente  la Dreptul proprietății intelectuale;
• materiile, instituțiile și raporturile de Dreptul familiei;
• legea străină, internaționalitatea obligațiilor și a succesiunilor, insolvența transfrontalieră – apartenente la Dreptul internațional privat.

Față de cuprinderea acestei întreprinderi faraonice, lucrarea editorială ar putea primi și titlul de Tratat de drept privat.

3. Dacă emisiunea de reactivare a dreptului natural ca platformă de reflecție asupra valorii dreptului pozitiv („autosuficient și gratuit arbitrar”), este opțiunea cea mai validă pentru ca fenomenul politico-juridic să fie reechilibrat, revine să ne întrebăm cu ce îi mai este încă îndatorat dreptul pozitiv dreptului natural?

Hugo Grotius a găsit, în op-ul său istoric De jure belli ac pacis (1623) în plină întemeiere, ceea ce avea să se numească „școala dreptului natural”^[1], paradisul pierdut de dreptul pozitiv sau „tehnic” (cf.Savigny ).

Strălucita gândire politico-juridică referitoare la reflectarea dreptului natural în preceptele „dreptului scris”, nu face o corespondență fizică între preceptele dreptului natural și preceptele/prescripțiile dreptului scris

Un studiu recent (Cristina Tomuleț, Metamorfoza dreptului. De la virtualitate la realitate, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Jurisprudenția, nr.1/2016) regăsește în dreptul natural o temelie invizibilă a dreptului pozitiv.

În aprecierea noastră, rolul „dreptului natural” de drept universal al dreptului pozitiv ar face eligibile pentru cel dintâi, cel puțin următoarele reguli/norme/principii, cu care trebuie să fie conform dreptul pozitiv:

• coexistența socială – de subzistență – ca regularitate a relațiilor interpersonale, reglate sau nereglate prin acorduri exprese, egală cu dreptul de a trăi într-o societate sănătoasă, care are ca scop cultivarea condiției umane;
• nevătămarea între persoanele/subiectele de drept așezate în societate, începând de la „habeas corpus” la libertatea de opțiune pentru ideile benefice societății; creditul reciproc, virtual, instinctual, ca reflex necondiționat pentru manifestări/desfășurări care subzistă unei umanități perpetue;
• dreptul de creație și de modelare curentă (prin sondare, măsurare, testare, evaluare, reacții colective) a unei puteri publice (programe și instituții) impersonale, egalitare și cu randament social maxim;
• buna-credință în aprecierea asupra nevoilor personale și a nevoilor comunitare, un raport echilibrat între conștiința individuală și conștiința colectivă, între ceea ce datorezi societății (comunității) și ceea ce îți datorează societatea, între ceea ce datorezi altuia și ceea ce este îți este îndatorat altul; reaua-credință, indisponibilitatea și incapacitatea de a realiza raportul just, de bun simț-juridic între expresii/reprezentări ale raportului individ-societate, individ-individ, dezechilibrează cursul/pulsul social;
• dreptul la integritate a ființei sociale, ca individ, personalitate distinctivă și subiect de drept; personalitatea ca înzestrare funciară și achiziții din funcționarea (manifestarea) în societate, trebuie respectată și apărată dacă este angajată conform cu valorile selectate de societate ca fiindu-i benefice; intoleranța legii și a puterii publice în exercițiu față de afectarea integrității de personalitate-subiect de drept.

Unul dintre reproșurile cele mai frecvente aduse dreptului natural, este că acesta are un caracter abstract și filozofic, datorită căruia nimeni nu îi poate afla cu certitudine conținutul^[2].

Astfel că, în opinia Cristinei Tomuleț, o transpunere perfectă a dreptului natural în realitate este imposibilă^[3].

Drept universal, drept general, drept abstract, dreptul natural este secvența de conștiință a umanității, care, într-o istorie virtuală începe cu afirmarea libertății omului social față de orice putere și a egalității intracomunitare și interpersonale, stare de grație de la care începe construcția dreptului pozitiv.

Revelația aceste conștiințe a precedat și însoțit redactarea Declarației de independență a celor 13 colonii Nord-Americane (4 iulie 1772) și Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului, redactată de Arhiepiscopul catolic de Bordeaux – Jérôme Marie Champion de Cicé – și promulgată la 3 noiembrie 1789 de către Ludovic al XVI-lea.

Reformulăm, acum, întrebarea cu care începe cuprinsul acestei subdiviziuni a întreprinderii noastre: are rațiune, în reactivarea dreptului natural, întreprinderea unei lucrări faraonice de tratare a învățăturii în drept, determinată „dreptul civil” ca drept privat, care desființează aproape toate granițele didactice dintre ramurile de studiu ale dreptului privat, ca „drept” privat general?