Asistenţa medicală transfrontalieră. Rambursarea costului unui tratament medical efectuat în străinătate, fără autorizare prealabilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 49.030,12 euro, reprezentând contravaloare tratament – servicii medicale efectuate în străinătate, respectiv în Franţa, servicii care nu au putut fi acordate de Statul Român.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 888 din 20 aprilie 2021)

Acțiune privind obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, la 21 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Obştea Muntele Muşa, Vetrila şi Hârboca:

– anularea deciziei nr. 135 din 20.08.2014, emisă de intimată;

– obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii;

– repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă a reclamantului, potrivit art. 80 alin. (2) din Codul muncii;

– obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 50.000 RON, potrivit art. 253 alin. (1) şi 82) din Codul muncii;

– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 505 din 3 martie 2020)

Modul de soluţionare a excepţiei având ca obiect lipsa calităţii procesuale active în ceea ce priveşte cererea principală (revendicare şi despăgubiri)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 24.09.2013, sub nr. x/2013, A. Valentin şi C., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galaţi, au solicitat să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului teren situat în Galaţi şi, pe cale de consecinţă, să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate şi posesie respectivul imobil. În subsidiar, reclamanţii au solicitat ca, după recunoaşterea dreptului de proprietate, în cazul în care lăsarea în proprietate a terenului nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata unor daune interese în valoare de 543.099,69 euro, reprezentând 2.428.307,33 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea conexă formulată la data de 28.11.2013 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2013, reclamanta UAT Municipiul Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu A. Valentin, C., Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Statul Român, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x din 30.03.2006 de D. şi E., încheiat între A. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva S.A. Direcţia Silvică Galaţi, solicitând şi restabilirea situaţiei anterioare schimbului cu rectificarea corespunzătoare a cărţilor funciare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 763 din 6 aprilie 2021)

Susțineri privind încadrarea greşită a faptelor imputate pârâţilor. Promovarea unei executări silite faţă de o persoană care nu are calitatea de debitor. Anularea recursului declarat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă sub numărul de mai sus, la data de 26.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. prin preşedinte C., C., D., E., F., G.; H.; I.; J.; K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. şi N. să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 890.435 EURO reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâţilor; 2.409.358 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016-31.05.2019, penalităţi de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor în continuare până la data plăţii efective şi integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 01.09.2016 şi până la data plăţii efective;164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locaţiune, datorat Biroului Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 706 din 31 martie 2021)

Concurenţă neloială. Analiza detaliată legată de asemănările şi deosebirile dintre două produse, atât conceptual cât şi vizual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă la data de 19 octombrie 2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Valea Apei S.R.L., a solicitat:

– să se constate că este titulara unui drept exclusiv asupra mărcii naţionale nr. x, drept protejat prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit art. 4 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;

– să se constate că pârâta Valea Apei S.R.L. a încălcat acest drept prin folosirea în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului, a unui semn identic cu marca pentru produse identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată şi că prin aceasta, produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998;

– să se interzică pârâtei să efectueze fără autorizarea reclamantei următoarele acte: aplicarea/utilizarea semnului identic cu marca pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate, potrivit art. 4 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998;

– să se constate că prin fabricarea/importul şi folosirea de produse individuale – sifon, ce poartă reproducerea identică, servilă şi sistematică a mărcii reclamantei, pârâta a săvârşit un act de concurenţă neloială, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;

– să fie obligată pârâta să retragă de pe piaţă şi să distrugă toate produsele ce poartă reproducerea mărcii reclamantei, sub sancţiunea de daune cominatorii de 3000 RON/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea întocmai a obligaţiei impuse, potrivit art. 7 din Legea nr. 11/1991 şi a art. 36 din Legea nr. 84/1998;

– să fie obligată pârâta la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, în două ziare de circulaţie naţională, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere în executarea obligaţiei, ca măsură compensatorie pentru daunele de imagine aduse societăţii reclamante pe piaţa specifică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, respectiv art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 598 din 23 martie 2021)

Lipsa uneia dintre condiţiile specifice acţiunii în contencios administrativ. Admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în principal, obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlul de plată corespunzător sumei de 607.155,86 RON, actualizată la data plăţii, plătibilă într-o singură tranşă, iar, în subsidiar. obligarea acesteia la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 607.155,86 RON actualizată, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale, începând cu 01.01.2014.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 78 din 18 ianuarie 2018)

Săvârşirea faptei ilicite a neluării tuturor măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative în termen. Respingerea recursului ca nefondat

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.07.2014, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale – Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni şi Ministerul Apărării Naţionale – Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor solicitând:

– anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;

– anularea Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 şi A 3241 din 13.02.2014 emise de Comandantul U.M. nr. 01961 Otopeni – Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva deciziilor de imputare;

– anularea Deciziilor de imputare nr. x şi A 19 din 06.01.2014 emise de C. Otopeni – Comisia de cercetare administrativă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;

– suspendarea efectelor deciziilor de imputare nr. x şi A 19 din 06.01.2014 şi a Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 şi A 3241 din 13.02.2014 până la soluţionarea prezentei acţiuni;

– exonerarea de la plata sumei de 4.308,75 RON, reprezentând contravaloarea răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina reclamantelor şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1181 din 19 martie 2018)

Delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de administrare a domeniului public şi privat. Cheltuielile curente pentru asigurarea funcţionării propriu-zise a serviciilor de administrare a domeniului public şi privat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Olt, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta ADPP Caracal S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Municipiului Caracal, prin Primarul Municipiului Caracal şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „A.”, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 541.652.18 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru pază şi energie electrică efectuate de către ADPP Caracal în perioada iunie 2014 – august 2018, pentru obiectivul Baza Sportivă Deveselu, preluat în administrare prin Contractul nr. x din 29.07.2014 încheiat între Asociaţia „A.”- asociaţie de dezvoltare intercomunitară, în numele şi pe seama Municipiului Caracal, în calitate de concedent şi ADPP Caracal, în calitate de concesionar de servicii publice.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 72 din 26 ianuarie 2021)

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Stabilirea şi cuantificarea daunei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. – asigurător de răspundere civilă, şi pe intervenienţii C. şi D., solicitând obligarea pârâtei, în temeiul contractului RCA, la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizaţie (despăgubiri): 36.205,86 euro şi 50.922,29 RON, reprezentând daune materiale; 2.500.000 euro reprezentând daune morale; plata unei indemnizaţii lunare necesare pentru tratament şi însoţitor, până la încetarea stării de nevoie şi plata penalităţilor de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la 26 august 2015 şi până la achitare, conform art. 38 din Norma 23/2014, urmare a unui accident auto produs în 8 aprilie 2015, a cărui victimă a fost.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2338 din 4 decembrie 2019)

Solicitare privind exonerarea de la plata amenzii aplicate de pârât, constatarea greşitei individualizări a amenzii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 26.02.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. (România) S.R.L. şi A. Inc România S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei anularea deciziei nr. 62/02.12.2015, cu consecinţa exonerării A. România de la plata amenzii aplicate de pârât în cuantum de 2.966.516 RON, iar în subsidiar, reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenţei, acesta din urmă procedând la o greşită individualizare a amenzii. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1700 din 23 martie 2020)

Pretinse nereguli procedurale săvârşite de instanţa de apel, precum şi interpretarea şi aplicarea greşită a unor dispoziţii de drept substanţial. Admiterea recursului, casarea deciziilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la 4 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Administraţia Naţională „Apele Române” Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Buftea, reprezentat prin Primar, obligarea acestuia să-i lase, în deplină posesie şi administrare, imobilele construcţii hidrotehnice Acumulare Buftea şi Acumulare Buciumeni; constatarea nelegalităţi înscrierii poziţiilor nr. 57, 58 şi 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov (conform art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) şi rectificarea cărţilor funciare nr. x, 9176 şi 9175, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului local Buftea şi înscrierea dreptului de administrare al reclamantei.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2115 din 14 noiembrie 2019)

Critici privind aprecierile instanţei de apel în privinţa condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi consecinţele vătămătoare. Admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. S.R.L. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Interzicerea utilizării de către pârâtă a operei audiovizuale şi a înregistrării audiovizuale a filmului „Bacalaureat” (regia A.), inclusiv a denumirii „Bacalaureat”, fără acordul reclamanţilor, în cadrul evenimentului „Premiile Gopo” ediţia 2017 şi în toate mediile de promovare a acestui eveniment, inclusiv înlăturarea denumirii „Bacalaureat” de pe pagina de internet http://www.x.ro/filme/2017 şi de pe orice material de promovare a evenimentului Premiile Gopo, ediţia 2017;

2. Interzicerea utilizării de către pârâtă a numelui „A.” şi a denumirii „B.”, fără acordul reclamanţilor, în cadrul evenimentului „Premiile Gopo” ediţia 2017 şi în toate mediile de promovare a acestui eveniment, inclusiv înlăturarea numelui „A.” şi a denumirii „B.” de pe pagina de internet http://www.x.ro/filme/2017 şi de pe orice material de promovare a evenimentului Premiile Gopo, ediţia 2017;

3. Obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 50% din totalul încasărilor obţinute din finanţările aferente acestei ediţii a Premiilor Gopo, pentru repararea prejudiciului cauzat;

4. Obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii judecătoreşti;

5. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 58, art. 252 şi următoarele, art. 257 C. civ., art. 12, art. 13, art. 70, art. 1063, art. 139 din Legea nr. 8/1996.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1927 din 5 noiembrie 2019)

Obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente. Respectarea garanţiilor impuse privind dreptul părţilor la un proces echitabil

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Asocierea B. S.R.L. – B.. prin lider de Asociere B. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

– anularea rezultatului procedurii de atribuire pentru „Echipament de imagistica prin rezonanta magnetica” – ICB No. G/C1/2.1, Lotul II, precum şi a oricărui alt act care consfinţeşte manifestarea de voinţă a Ministerului Sănătăţii în sensul adoptării acestui rezultat al procedurii de atribuire, cu efectul anulării măsurii de declarare drept conformă (eng. „substantially responsive”) a ofertei G.E., şi, pe cale de consecinţă,

– obligarea Ministerului Sănătăţii la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul acestei proceduri de atribuire, cu respectarea considerentelor care au dus la pronunţarea hotărârii judecătoreşti şi

– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată provocate de soluţionarea prezentului litigiu.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 954 din 19 februarie 2020)

Revendicare imobiliară. Critici referitoare la calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante. Admiterea recursurilor declarate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată

La data de 17 mai 2018 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2017, recursurile declarate de recurenta-reclamantă RNP Romsilva – Direcţia Silvică Călăraşi şi de recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, împotriva Deciziei civile nr. 235A din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 437 din 27 februarie 2019)

Obligaţia instanţei de a stabili starea de fapt avută în vedere, în baza probelor administrate. Rejudecarea și analizarea acţiunii promovată în cauză prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 10^1 din O.U.G. nr. 28/2013 precum şi art. 17 alin. (7) şi alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1851/2013, pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 MDRAPFE poate deconta doar lucrări efectuate cu respectarea prevederilor legale şi numai în limitele prevăzute de contractele de finanţare, în caz contrar, suportarea cheltuielilor efectuate făcându-se de către beneficiari.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 377 din 27 ianuarie 2020)

Noţiunile de „comunicare publică” şi „radiodifuzare”. Modalităţi diferite de utilizare a unei opere. Casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin Sentinţa civilă nr. 1456/03.12.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea precizată şi a obligat pârâta la: plata sumei de 251.462,59 RON (TVA inclus), remuneraţie unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor de comerţ, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora aferente perioadei 1.01.2011 – 31.12.2014, actualizată cu indicele de inflaţie la nivelul lunii august 2015, compusă din suma de 41.333,16 RON, pentru postul de radio naţional deţinut şi 210.129,43 RON pentru 11 posturi de radio locale; plata sumei de 223.464,85 RON, penalităţi de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalităţile de întârziere de la această dată şi până la momentul plăţii efective; predarea play-listurilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 01.01.2012 şi până în prezent; obţinerea licenţei neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi plata sumei de 10 450 RON, cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 254 din 12 februarie 2019)

Contractul de subantrepriză. Acțiune în revendicare. Dreptul de creanță al antreprenorului pentru manoperă şi materiale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 22 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC. A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. – (C.N.A.I.R. S.A.), fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A – (C.N.A.D.N.R. SA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia:

I. în principal, să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie lucrările de construcţii constând din relocarea conductelor D., aferente obiectivului Proiect Autostrada Nădlac – Arad, Lot x;

II. în subsidiar, să-i plătească suma de 8.291.334.4 RON, cu TVA inclusă, acest drept de creanţă fiind interpretat ca alternativă la imposibilitatea restituirii bunului în natură.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2019)

Acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui ANRP şi, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2180 din 21 octombrie 2021)