JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Partaj. Persoană impozabilă în scop de TVA. Tranzacție imobiliară. Activitate economică sau exercitara unei operațiuni de dispoziție din patrimoniul personal
- Legea nr. 374/2006: art. 3
Vânzarea unui teren (terenuri) de către o persoană care a exercitat o activitate agricolă pe un teren recalificat drept teren destinat construcției, în urma unei modificări a planurilor de amenajare a teritoriului, fără a lua măsuri active de comercializare a terenului prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau de un prestator de servicii nu constituie o activitate economică, dacă se înscrie în cadrul administrării patrimoniului privat al acestei persoane, întrucât așa cum se reține în hotărârea menționată la pct. 36 simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică.
(ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1376 din 5 martie 2020)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!