JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Actualizarea tranşelor de despăgubiri. Daune moratorii. Indice de inflaţie. Calitate procesuală pasivă. Drept de creanţă. Prejudiciu. Admisibilitatea recursului

2 mart. 2023
Vizualizari: 359
  • Legea nr. 165/2013: art. 24 alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: „Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.”
Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că numărul de puncte rezultat din evaluarea realizată, în temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, potrivit grilei notariale din anul 2013, în raport cu legislația în vigoare la data emiterii deciziei de compensare, respectiv anul 2017, reflectă valoarea integrală a bunului supus măsurii de restituire, statul nerecurgând la plafonarea sau reducerea acestei sume nominale dar nici la reactualizarea sumelor de bani aferente punctajului stabilit la momentul calculării efective a creanței.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 379 din 2 martie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să actualizeze cu indicele prețurilor de consum fiecare dintre tranșele din despăgubirea stabilită prin Decizia de Compensare nr. x/21.08.2017 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, actualizare calculată de la data emiterii deciziei și până la data plății efective a fiecăreia dintre tranșele de despăgubire, obligarea pârâților la plata de daune moratorii, conform dispozițiilor art. 1535 alin. (1) din C. civ., constând în dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii deciziei și până la data plății efective a fiecărei tranșe de despăgubire și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferența de curs valutar euro – leu calculate de la data emiterii deciziei și până la plata efectivă a fiecărei tranșe de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 959 din data de 21 august 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a respins cererea de chemare în judecată față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1074 A din data de 15 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins apelul formulat de apelantul – reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

Prin cererea de recurs, recurentul – reclamant A. invocă incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, recurentul – reclamant arată că soluția instanței de apel încalcă dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 165/2013, sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și b) și a) dispozițiilor art. 21 alin. (5)-(10) din Legea nr. 165/2013, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor îi revin atribuții legate de verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, validarea/invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri și emiterea deciziilor de compensare, prin puncte, în cazul validării deciziilor entităților învestite de lege.

Ulterior emiterii deciziilor de compensare, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu mai are atribuții în procesul de restituire în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, aceste atribuții revenind, în considerarea dispozițiilor art. 31 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru emiterea titlurilor de plată pentru tranșele de despăgubire și Ministerului Finanțelor Publice pentru plata sumelor cuprinse în titlurile de plată.

În cauză, în favoarea recurentului – reclamant A. a fost emisă Decizia de compensare nr. x/21.08.2017, de către intimata – pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la actualizarea despăgubirii stabilite cu indicele prețurilor de consum, cu dobânda legală și cu diferența de curs valutar, între data emiterii deciziei de compensare și data plății efective a fiecărei tranșe. Prin urmare, nu a contestat decizia de compensare ci a invocat aspecte ulterioare acesteia care, în opinia sa, îi produc prejudicii. Or, în considerarea obiectului litigiului, așa cum a fost indicat de reclamant, în mod corect, instanțele de fond au admis excepția și au respins acțiunea, în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând că doar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este parte în raportul juridic dedus judecății.

Prin urmare, acest prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat, urmând a fi cenzurat ca atare.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul – reclamant aduce critici hotărârii recurate, structurate, punctual, pe solicitările din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește pretențiile de actualizare cu inflația a fiecărei tranșe de despăgubire pentru intervalul cuprins între data emiterii deciziei de compensare și momentul plății efective, arată că soluția încalcă mai multe norme de drept material, cuprinse în Legea nr. 165/2013.

Primul argument, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. d) din actul normativ menționat, a fost analizat în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte nu se va mai apleca asupra acestei critici.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin al doilea argument, recurentul – reclamant susține că, în mod eronat, s-a reținut în cauză aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 686/2014, poziția instanței de control constituțional, referitoare la neactualizarea sumei din decizia de compensare, devenind caducă o dată cu modificările și completările aduse Legii nr. 165/2013.

Înalta Curte reține că, în considerarea dispozițiilor art. 145 din Constituție, deciziile prin care Curtea Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, analizează excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii, după publicarea în Monitorul Oficial, și produc efect erga omnes și nu numai inter partes litigantes.

În speță, textul de lege care vizează neactualizarea creanței stabilite prin decizia de compensare și care a fost supus controlului de constituționalitate, fiind analizat, sub acest aspect, prin decizia de care se prevalează recurentul, este art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013, care nu a suferit schimbări de conținut până în prezent. Nu a fost modificat, prin niciun act normativ ulterior, astfel încât situațiile dezlegate de instanța de contencios constitutional sunt obligatorii în continuare, nefiind caduce, așa cum se susține prin cererea de recurs.

Criticile aduse, sub acest aspect, hotărârii instanței de apel vizează și modalitatea de stabilire a despăgubirii, adică numărul de puncte din decizia de compensare. Este adevărat că au suvenit modificări legislative, în acest sens, însă ele nu prezintă relevanță fiind cu mult ulterioare Deciziei de compensare nr. x/21.08.2017 emise în favoarea sa de către Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor, act care nu a fost contestat și și-a produs deja efectele. Acțiunea sa are ca obiect actualizarea tranșelor de plată iar nu stabilirea creanței, cuantumul acesteia, așa cum a fost stabilit prin decizia de compensare, nefiind contestat.

Tot în cadrul acestui argument, recurentul – reclamant afirmă că, în opinia sa, Curtea Constituțională a pronunțat o soluție legislativă a neactualizării cu indicele de inflație a despăgubirii stabilite prin decizia de compensare, depășindu-și atribuțiile stabilite prin art. 146 din Constituția României.

Înalta Curte reține că, în abordarea efectelor deciziilor adoptate de Curtea Constituțională, trebuie să se țină seama de tipologia deciziilor întrucât există decizii prin care se constată neconstituționalitatea integrală sau parțială a legii ori a ordonanței și decizii prin care se respinge excepția de neconstituționalitate dar care oferă o interpretare a textelor de lege ce au fost supuse controlului constițional. Or, Curtea Constituțională, în decizia nr. 686/2014, a fost pusă în situația de a pronunța, în exercitarea controlului concret, o decizie prin care a dat o anumită interpretare dispoziției legale. În acest caz, în mod evident, forța juridică obligatorie a deciziei se răsfrânge și asupra interpretării date de Curte, care, de asemenea, devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.

Al treilea argument, dezvoltat de recurent, vizează modalitatea de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 2 lit. b) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: „Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.”

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că numărul de puncte rezultat din evaluarea realizată, în temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, potrivit grilei notariale din anul 2013, în raport cu legislația în vigoare la data emiterii deciziei de compensare, respectiv anul 2017, reflectă valoarea integrală a bunului supus măsurii de restituire, statul nerecurgând la plafonarea sau reducerea acestei sume nominale dar nici la reactualizarea sumelor de bani aferente punctajului stabilit la momentul calculării efective a creanței. Astfel, susținerea contrară din cuprinsul cererii de recurs este nefondată.

În acest sens este și decizia nr. 686/2014 a Curții Constituționale, prin care (par. 31 și 32) se arată expres că „prin neactualizarea sumelor aferente punctajului, legiuitorul a implementat o măsură echivalentă unei plafonări a valorii despăgubirilor stabilite în condiții Legii nr. 165/2013. Este o aplicare fidelă a considerentelor de principiu rezultate din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost acordată o largă marjă de apreciere în privința modului de configurare și executare a creanțelor statului în materia restituirii imobilelor.

Prin urmare, s-a apreciat că, măsura neactualizării este capabilă, în mod abstract, să ducă la îndeplinirea scopului urmărit de legiuitor prin adoptarea acestui text de lege, cu atât mai mult cu cât statul dispune de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența Legii nr. 165/2013 și, totodată, păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv, fără încălcarea principiului echității, așa cum se susține în cererea de recurs.

Așadar, neactualizarea creanței nu conduce la un dezechilibru între cele două interese concurente, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării Legii nr. 165/2013.

Recurentul – reclamant susține că nu a solicitat actualizarea despăgubirii stabilite prin decizia de compensare ci doar a tranșelor de despăgubiri însă deosebirea dintre cele două situații este doar de ordin matematic iar nu juridic. De altfel, Decizia de compensare nr. x a fost emisă la data de 21.08.2017 de către Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor iar plata sumelor de bani, reprezentând despăgubirile aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a făcut în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, așa cum dispune legiuitorul în Legea nr. 165/2013.

De asemenea, recurentul – reclamant, susține că este complet eronată invocarea prevederilor O.U.G. nr. 72/2020, care permit actualizarea cu inflația a valorilor în RON din grila notarială care se utilizează în vederea despăgubirii în puncte. Însă, acest act normativ a fost folosit ca argument legislativ suplimentar, doar de către instanța de fond, pentru a justifica intenția legiuitorului de a plafona valorile din grilele notariale stabilite într-o altă monedă decât în în moneda națională a României.

Un alt argument detaliat de recurent în justificarea acestui motiv de recurs, se referă la modalitatea de aplicare a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia despăgubirilor datorate de Statul Român, respectiv a deciziei nr. XXI/2007, pe care o apreciază ca fiind incidentă în cauză în raport de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (2) din C. civ. Însă, decizia nr. XXI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii ce face obiect al dosarului nr. x/2006, invocată prin cererea de recurs, nu prezintă relevanță în cauză întrucât vizează data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004.

Prin urmare, aceste critici de nelegalitate, care vizează modalitatea de aplicare a legii cu privire la actualizarea tranșelor de despăgubiri, sunt nefondate.

În ceea ce privește pretenția de plată a daunelor interese, sub forma dobânzii legale remuneratorii aferente fiecărei tranșe de despăgubire, pentru intervalul cuprins între data emiterii deciziei de compensare și momentul plății efective a tranșelor de despăgubire, recurentul – reclamant arată că soluția încalcă dispozițiile art. 1535 din C. civ. și art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, reține că art. 1535 din C. civ. consacră dreptul la daune interese moratorii doar în cazul neexecutării la scadență a obligațiilor bănești, cerință neîndeplinită în cauză.

În considerarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 165/2013, beneficiarul deciziei de compensare poate solicita valorificarea punctelor, în numerar, în termen de 3 ani de la data emiterii acesteia. În baza cererii deținătorului de puncte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare.

În cauza pendinte, decizia de compensare a fost emisă la data de 21 august 2017 și, urmare a solicitării recurentului – reclamant, Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților a emis titluri de plată pe parcursul celor 5 ani consecutivi, adică în perioada 2017 – 2021 iar plățile au fost efectuate la 14 februarie 2018, 30 octombrie 2018, 4 decembrie 2019, 26 octombrie 2020 și 16 iulie 2021. Astfel, instituția intimată a respectat termenul legal pentru emiterea titlurilor de plată iar Ministerul de Finanțe, care nu a fost antrenat în acest proces, a efectuat plata în termenul legal de 180 de zile.

Prin urmare, au fost respectate toate scadențele, astfel încât nu se poate vorbi de o executare cu întârziere, aptă să atragă daune interese moratorii, textele de lege invocate de recurent fiind aplicate, în mod corect, de către instanța de apel.

În ceea ce privește pretenția de plată a diferenței de curs valutar survenită în intervalul cuprins între data emiterii deciziei de compensare și momentul plății efective a tranșelor de despăgubire, recurentul – reclamant arată că instanța de apel a încălcat principiul echității reglementat de dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 165/2013.

În acest sens, susține că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în niciun fel, înlăturarea acestui principiu ci, mai mult, a reținut că neactualizarea creanței reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună, în legislația națională, exigențele și recomandările exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând conținutul deciziei recurate, sub aspectul motivării acesteia, cu prioritate asupra acestor situații învederate prin cererea de recurs, se observă că acesta este amplu motivată, conținând argumentele juridice care au condus la soluția pronunțată. Mai mult, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a încălcat principiul echității, reglementat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 165/2013, așa cum se susține prin cererea de recurs. Prin neacordarea diferenței de curs valutar, au fost respectate exigențele stabilite prin Hotărârea – pilot pronunțată la data de 12 octombrie 2010, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind aplicabile, mutatis mutandis, cele prezentate anterior cu privire la plafonarea despăgubirilor.

Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate, urmând a fi cenzurate ca atare.

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Actualizarea tranșelor de despăgubiri. Daune moratorii. Indice de inflație. Calitate procesuală pasivă. Drept de creanță. Prejudiciu. Admisibilitatea recursului was last modified: noiembrie 13th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.