[IN MEMORIAM Zsolt Török] Izbânda iubirii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În îndrăzneala lor, lucrează doar iubirea. Pentru că ei iubesc până la cer și înapoi. O dată și încă o dată, și de câte ori va trebui, într-o amnezie dulce, ce se așterne ca neaua pe culmile străbătute odinioară.

Ridică punți de iubire către vârfuri din înalt, știute doar de ei, dezleagă visele copiilor ce scârțâie creioanele pe hârtie, imaginând poteci spre palate de cleștar, așezate acolo unde pământul primește sărutul cerului…

Zilele curg la fel, urcă și iar urcă. Gustă deplin din veșnicie, se cocoață pe palmele lui Dumnezeu cu sfială și rușine de om cuminte, de suflete împărtășite.

Plini de bucurie și pace, adorm seară de seară învelindu-se doar cu cerul, însoțindu-se doar de lună, ca de o lampă de carte.

Numără stelele. Curge tihnă împrejurul lor.

Cuvintele lor trezesc ziua, curăță cerul, deschid drumurile. Calcă pioși pe urme de îngeri.

Pornesc mai departe.

Iubirea și prețuirea sunt sfoara aceea ce îi ține aproape, unul lângă altul, și îi duce sus. Cu sfoara aceasta de iubire îmbrățișează, zi de zi, muntele. Ea e darul frumos ce și-l împart hrană, ca pe o bucată de cozonac, plămadă de vorbe rotunde și calde în pustietatea înghețată.

Iubirea sărută, iartă, e pansament pentru rănile care, de la un timp, nu mai știi ale cui sunt, ale tale sau ale muntelui.

Când și când, ei coboară lângă noi pentru a ne împărtăși cu bucurie izbânda iubirii, a prețuirii semenilor. Pentru că doar despre asta este vorba în căutarea lor… a lui Zsolt și a lui Vlad.

Legal Point: Cum ați ajuns să faceți alpinism de performanță și care a fost prima voastră performanță în alpinism?

Vlad Căpușan: Am început alpinismul de performanță cum începe, cred, orice alpinist – în Himalaya, în cadrul unei expediții, în anul 2011, pe primul meu vârf tehnic. Se numește Kusum Kanguru. A fost un vis pe care l-am avut de mic copil, și anume de a ajunge în Himalaya. Și în acea expediție am reușit să-mi îndeplinesc acest vis, chiar pe un vârf pe care, înaintea mea, au mai ajuns 7 oameni. Prima mea experiență.

Zsolt Török: Părerea mea e că ceea ce societatea consideră performanță este o evoluție a individului. Așa că, la nivel individual, performanțele mi le-am început acasă, în țara noastră, după aceea în Alpi, iar apoi în Himalaya. Or, odată cu performanțele mele și ale tuturor, și aceste performanțe au scăzut, pentru că s-a vrut tot mai mult, așadar, erau niște trepte. Astfel, pot să spun că prima mea performanță a fost o ascensiune de suflet, și anume peretele nordic al Eiger-ului, în Elveția, considerat de mulți acum un traseu mai de referință și mai uzual, să zic așa. Deci n-ar mai fi o performanță atât de deosebită. Dar acolo a început totul. Asta după ce am făcut în România multe ascensiuni.

Același vis l-am avut și eu, cu Himalaya, pentru că visezi la cei mai înalți munți. O dată să-i vezi măcar, și după aceea să dai din aripi acolo, să vezi dacă poți să faci tu ceva. Toată lumea dorește. E un fel de Mecca. Dar, totodată, după atâția ani de alpinism, îmi dau seama că Himalaya sună bine, e fantastic, însă sunt foarte multe alte obiective despre care mulți n-au auzit, cum ar fi în Patagonia sau Peretele Trolilor în Norvegia – sunt multe obiective. Dar toată lumea știe de Himalaya, de aceea ne și focusăm pe aceasta.

Legal Point: Mai există performanță alpină pe Everest?

Vlad Căpușan: Există performanță alpină pe Everest, dar fără oxigen și fără șerpași. Eu aș numi Everestul un parc de distracții în momentul de față, pentru că e atât de comercial, încât efectiv e dificil să ocolești corzile fixe și să găsești loc de cort în taberele avansate. În același timp, e greu să mergi fără oxigen și fără șerpași, pentru că sunt cozi interminabile care practic te opresc în drumul spre vârf. E dificil să-i depășești, și atunci performanta devine un obiectiv imposibil, chiar dacă ești un performer. Everestul, în ziua noastră, se adresează persoanelor cu foarte mulți bani, cu un orgoliu foarte mare, și mai puțin oamenilor care iubesc cu adevărat muntele, deci mai puțin alpiniștilor.

Zsolt Török: Sigur că da, este performanță, clar, fără oxigen, fără șerpași și, totodată, dacă se mai poate inventa o linie nouă. Și se poate! Pentru că există progresul acesta în alpinism, apar mereu noi idei și echipamente cu care poți să faci performanță. E păcat că Everestul, cel mai înalt vârf, a ajuns efectiv atât de comercial. Dar valoarea muntelui există.

Legal Point: Cu siguranță fiecare dintre voi a avut o copilărie, mai aveți părinți, bunici, poate. Când au auzit prima dată că vă urcați pe munți, că vreți să fiți alpiniști și că vă veți întâlni cu moartea la fiecare pas, cum au reacționat? V-au sprijinit? Cum ați depășit dificultățile familiale?

Vlad Căpușan: Părinții și mai ales bunicii consideră, de fapt, alpinismul o nebunie. O nebunie curată. Asta m-a făcut să mă gândesc la ce înseamnă, de fapt, nebunia. Dar, ca să îți dai seama ce înseamnă nebunia, trebuie să descoperi ce înseamnă normalitatea. Iar dacă normalitatea înseamnă o viață sedentară, o viață trăită numai in oraș, o viață în care lucrezi 8-10 ore pe zi, ai 20 de zile de concediu pe an, în concediu mergi într-o stațiune, iar asta se repetă an de an, atunci prefer să fiu nebun, prefer să trăiesc fabulos și prefer să trăiesc viața pe care o am în momentul de față. N-aș schimba nimic! Mi-e clar că ceea ce pentru noi înseamnă o zi obișnuită acolo sus, pentru unii poate reprezenta cel mai negru coșmar. Dar suntem diferiți, iar asta ne face frumoși ca oameni.

Zsolt Török: Îmi place foarte mult răspunsul lui. Aproape că n-am ce să adaug. E fantastic, așa este. În familia mea, mersul la munte era o valoare din punctul acesta de vedere. Alpinismul, adică mersul la munte într-o formă extremă, a fost tot o nebunie considerată. Tatăl meu, de exemplu, care este bărbatul familiei, exemplul ș.a.m.d., voia cu orice preț să mă oprească. Asta a fost și o minge la fileu, pentru că trebuia să lupt pentru visurile mele. Deci e prima luptă. N-am dat-o pe munte, am dat-o acasă.

Vlad Căpușan: Mai vreau să completez ceva la ce zice Zsolt. Când mergi pe munte, există o șansă reală să se întâmple ceva tragic, e un risc obiectiv pe care trebuie să îl acceptăm și să ni-l asumăm. Adică să ai un accident și să nu te mai întorci, să mori. Dar, trăind o viață sedentară în oraș, ești deja mort.

Legal Point: Cât de aproape e moartea pe munte?

Vlad Căpușan: Moartea pe munte poate fi foarte aproape. În același timp, farmecul, să zic așa, al acestei activități este tocmai acesta – de a trăi pe muchie, calculând întotdeauna cu precizie riscul.

Zsolt Török: O să vă uimesc acum. Părinții mei au fost foarte în vârstă, dar nu neapărat vârsta lor reală, ci mentalitatea. Am crescut cu trei bunici – adică două bunici și o mătușă. În jurul meu au fost numai oameni în vârstă și cu gândire ca atare. Drept urmare, au vorbit foarte mult despre războaie, moarte, nenorociri ș.a.m.d. Eu am fost crescut astfel și pot să spun, vizavi de întrebarea ta, că am început să fac alpinism și din cauza faptului că îmi era frică de moarte. Voiam să-i dau în cap morții printr-o superactivitate. Voiam să fiu foarte aproape pentru a învinge.

Vlad Căpușan: Până la urmă, am ajuns la concluzia că noi suntem cei normali, iar restul sunt nebuni. Pentru că, dacă ai putea fi acolo sus, chiar îți dai seama că tu ești un om normal, că astea sunt adevăratele valori în viață, asta înseamnă să-ți trăiești viața, restul e nebunie.

Zsolt Török: Eu vreau să îndulcesc un pic. Înțeleg ce zice Vlad, eu eram și mai nebun, mai drastic, așa, când aveam 20 și ceva de ani. Vreau să spun că e relativ ce înseamnă normal și nebunie. Știm cu toții că nu oamenii absolut normali, așezați au dus lumea mai departe. În orice domeniu! Deci ca să creezi, să fii artist – cum a făcut Michelangelo, că a pictat zi și noapte tavanul Capelei Sixtine – trebuie să fii nebun. Când faci așa ceva, ieși din zona de confort, nu mănânci bine, nu bei, nu te odihnești, nu dormi, dar ceea ce primești de la viață e fantastic. Bucuria este atât de mare și de complexă, încât, până la urmă, uiți de aceste chinuri. Sunt niște nimicuri.

Legal Point: Deși uneori momentele de bucurie sunt foarte scurte. Cel puțin acum, în ultima expediție, ați rezistat, să zic așa, pe vârf câteva minute, din cauza vremii.

Vlad Căpușan: Pentru noi nu vârful a fost bucuria. Tot drumul până acolo, toată aventura, inclusiv faptul că ne-am pierdut în mijlocul a nicăieri, adică în mijlocul unei zone izolate, asta înseamnă, de fapt, bucuria adevărată.

Legal Point: Cât de mult contează vârful pentru un alpinist?

Zsolt Török: Pentru mine contează foarte mult. Pentru că înseamnă că am un țel, iar pentru țelul acela lupt. Dacă ajung pe vârf, înseamnă că am fost valabil. Adică de la vis până la finalizare, până la atingerea visului, eu am acela care a fost capabil să construiască chestia asta – strategic, logistic, din toate punctele de vedere. Dacă n-am ajuns, există varianta că și din cauza mea n-am ajuns, și atunci înseamnă că mai trebuie să repet o clasă.

Vlad Căpușan: Vârful e important pentru mine, dar cred că fiecare om are vârful lui. Chiar dacă nu ajungi pe vârful geografic, poți să ajungi pe vârful din tine. Pe mine nu neapărat un vârf geografic mă atrage, ci ideea de a-mi atinge vârful din interior, de a-mi depăși limitele.

Legal Point: În ascensiunea de acum, de pe Peak 5 sau Saldim – depinde, va avea un nume nou, dat de către voi în primăvară, probabil –, ați avut momente când v-ați gândit să vă întoarceți, să renunțați, practic? Pe durata întregii expediții, ați avut vreun moment în care v-ați gândit să vă întoarceți?

„Pentru noi nu vârful a fost bucuria. Tot drumul până acolo, toată aventura, inclusiv faptul că ne-am pierdut în mijlocul a nicăieri, adică în mijlocul unei zone izolate, asta înseamnă, de fapt, bucuria adevărată”.

Vlad Căpușan: Cea mai dificilă parte a expediției sau momentul cel mai tensionat pentru mine a fost cel de dinaintea ascensiunii. Seara aceea dinaintea pornirii către vârf, în care prin minte îți trec tot felul de gânduri. Însă în momentul în care ai pornit spre vârf, ți-ai luat un angajament fantastic, în primul rând față de tine și față de coechipier. Din acel moment nu mai există dubii. Te-ai angajat ascensiunii 100%.

Zsolt Török: Eu o să completez întrebarea asta. Noi am crescut și separat, și împreună. Deci în momentul de acum, în care suntem o echipă din primăvară încoace, fiecare cu ce a adus din urmă, dacă studiem un munte, amândoi deja știm ce știm noi doi – eu știu ce știe el, el știe ce știu eu –, iar în funcție de asta, dacă ne uităm la un perete, deja noi știm că putem să-l urcăm sau nu. Sau nu prea există că nu-l putem urca, există doar cât timp și energie investim în chestia asta. Dar, până la urmă, știm exact cu ce se mănâncă, adică ce trebuie făcut ca să-l urcăm.

Legal Point: Care au fost criteriile care au stat la baza alegerii acestui vârf?

Vlad Căpușan: Eu am avut trei criterii: aventură, necunoscut și ideea de a fi primii oameni din lume care pășesc pe un vârf…

Zsolt Török: Și eu am avut tot trei: primul este, cum am zis, că îl ascult pe Vlad în inițiativele lui; al doilea este ca vârful să fie încă neurcat, deci e o mândrie să fii primul, să scrii o mică istorie acolo; și al treilea este ca vârful acela să aibă o miză. Adică nu m-ar fi încălzit cu nimic dacă era un vârf mai ușor, mai banal, necăutat de nimeni, doar așa, să-l urcăm noi… Nu, a fost un vârf pe care mulți și-au dorit să urce – am înțeles că șapte expediții – și astfel ne-am satisfăcut și această idee de a urca pe un vârf cu miză.

Legal Point: Cât timp vă antrenați și cum?

Vlad Căpușan: E greu de spus în ore, în sensul în care sunt zile și zile. Dar eu, de felul meu, sunt un mic spartan, chiar și în timpul antrenamentelor încerc să-mi depășesc limitele și să obțin maximum de eficiență. Nu-mi place să plec de la un antrenament odihnit. De fiecare dată știu că un antrenament a fost unul reușit dacă sunt terminat, dacă sunt epuizat și dacă simt că am crescut, cumva, încă un nivel. Pentru mine, asta înseamnă alergare, înseamnă escaladă în fiecare zi, atât indoor, cât și outdoor, înseamnă diferență de nivel – cel puțin undeva la 3-4000 de metri pe săptămână diferență de nivel și undeva la 50 km pe săptămână, ca distanță cumulată.

Zsolt Török: Deocamdată nu fac atât cât face Vlad și nu fac atât cât ar trebui să fac. Știu că trebuie să fac mai mult. Acum există o posibilitate nouă în oraș – avem panou în sală, unde pot să mă antrenez specific. Faci foarte multe tipuri de antrenament. În primul rând, să nu te plictisești, în al doilea rând, să te menții în formă, atât anduranță, cât și specific – cățărare pură propriu-zisă. Ce vreau să completez este că antrenamentul nu ajunge să-l faci doar fizic. Este important să faci și mental antrenamentul respectiv, în timp ce-l faci fizic. Adică alergi, dar în timp ce alergi, te gândești la ce ajută asta, la ce servește. Eu, de exemplu, de fiecare dată când mă antrenez, vizualizez traseul, obiectivul unde mă duc, vizualizez pasajele – acum avem unde să studiem –, în acest mod mă pregătesc și, astfel, le bifez pe toate. Deci antrenamentul meu constă foarte mult, pe lângă cel fizic, în cel psihic, mental.

Legal Point: Unde trebuie să stai foarte bine…

Vlad Căpușan: Antrenamentul, ca idee, a început în primăvară. În linii mari, fiecare expediție ne antrenează pentru următoarea. Expedițiile sunt, de fapt, punctul zero, în care vezi exact la ce nivel ești, iar în momentul în care ai finalizat expediția, ai trecut la următorul nivel, la următoarea treaptă de antrenament.

Zsolt Török: Un profesionist se antrenează în permanență și are tot timpul pentru ce să se pregătească. Eu, fiind speaker motivațional, de multe ori m-am trezit la firme… Este o mare diferență. Pentru că dacă ești hobbyst, din când în când te duci, faci niște trasee sub nivelul tău, ca să nu pățești ceva, nu-ți depășești limitele aproape niciodată, te bucuri de mișcare în natură și te duci cu copilul, cu nevasta, cu prietena. Când ești profesionist, tragi de tine, transpiri, te chinui de multe ori. Asta face diferența.

Legal Point: Din punctul de vedere al sănătății, cum o duceți? Au repercusiuni în sănătate aceste exagerări?

Zsolt Török: Eu am o uzură, atât pot să spun, din mai multe puncte de vedere, dar uzura asta nu este neapărat din cauza sportului, ci din cauza lipsei de echipament bun de la începutul carierei mele. Dacă de la început aș fi avut echipament bun, era mult mai bine. Eu am compensat calitatea echipamentului de la începuturi – în 2018 fac 30 de ani de alpinism. În acești 30 de ani, mai ales la început, am suferit foarte mult și s-au acumulat niște uzuri. Dar n-am nicio problemă.

Legal Point: Apropo de echipament, spuneai tu, Vlad, la un moment dat, că în această expediție, de aproximativ o lună, ați folosit și echipament produs 100% în România. Sunt firme noi, sunt firme 100% românești care produc echipament de top, practic, care poate fi folosit…

Vlad Căpușan: În primul rând, noi suntem foarte mândri că suntem români. În orice expediție în care mergem, acesta este unul dintre lucrurile pe care încercăm să le punctăm – atât față de nepalezi, cât și față de alți străini. Faptul că folosim echipament românesc, și nu echipament occidental, de fapt, face parte din viziunea noastră de a promova valorile românești, industria românească, care poate să producă echipament de calitate și de aceleași standarde ca cele din Occident.

Legal Point: Există susținere din partea statului român?

Zsolt Török: Aș vrea să spun și eu ceva legat de echipament. Așa este, cum a zis Vlad. Ce vreau să completez este că alpinismul a fost întotdeauna un sport sau o activitate – că nu e doar sport –, un stil de viață elitist. De ce spun asta? Într-adevăr, au fost mulți „anonimi” în sportul ăsta. Au fost mulți care s-au eliminat, au fost „anonimi” de la început până la sfârșit, au fost „anonimi” celebri, fel și fel de oameni.

Legal Point: În ce sens „anonimi”?