[IN MEMORIAM Zsolt Török] Izbânda iubirii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Zsolt Török: Cultura lor nu este despre faptul că a urca pe munte ar fi o performanță. Noi am venit cu ideile astea – occidentalii sau de pe alte continente. Ei doar aveau munții, îi admirau, erau munți sacri și își duceau traiul mai greu între munți, prin văi. Dar, în momentul în care au apărut alpiniștii, și-au dat seama că există o altă lume, în care a urca pe un vârf înseamnă o satisfacție personală sau, pentru societatea respectivă, o performanță, și atunci ei adaugă și bucuria la ospitalitatea lor, la cum se comportă ei ca asiatici, împart cu tine bucuria. Ei așa privesc, că ei n-ar urca, dar dacă urci tu, se bucură împreună cu tine. Te apreciază, te felicită, chiar dacă în subconștientul lor consideră că nu merită să urci pe munte. Ei sunt budiști și au alte meditații. Dar empatizează.

Legal Point: Nu resping, practic.

Vlad Căpușan: Nu. În special în zonele izolate, cum este și zona acestui vârf unde am fost noi, alpiniștii în general sau expedițiile au un statut privilegiat. Adică ai un regim preferențial, ești foarte apreciat, ești tratat ca un rege. Sincer, nouă nu ne place asta. Noi preferăm să avem cu ei o relație mult mai apropiată, în care să intrăm în comunitatea lor, să stăm cu ei de la egal la egal. Deci nu-i vorba de a ne coborî la nivelul lor, ci chiar din contră, de a ne urca la nivelul lor și de a trăi în aceeași cultură cu ei. Pentru că asta contează foarte mult pentru ei. În momentul în care începi să interacționezi, să discuți câteva cuvinte în nepaleză, să înveți limba lor, să discuți cu ei, să le cunoști cultura, să-i apreciezi, mi se pare extraordinar atât pentru noi, ca dezvoltare umană, cât și pentru ei.

Zsolt Török: Eu, de exemplu, dacă aș fi pus în situația în care m-aș duce cu șerpaș – am mai fost, în K2, am avut în echipă șerpași –, nu l-aș folosi doar ca să-mi care ceva. L-aș avea ca și coechipier. Prin faptul că eu finanțez expediția, i-aș da posibilitatea să urce pe vârf, alături de mine, ca partener. Dacă nu vrea, este treaba lui. Dar eu îi dau această posibilitate. Că el ajunge acolo datorită mie, eu vin cu banii, cu know-how-ul meu de alpinist tehnic, probabil pasajele pe care nu le poate el rezolva, le rezolv eu, însă mai departe, dacă dorește sau nu, e opțiunea lui. Despre egalitate și șanse egale.

Legal Point: Nu mai sunt priviți localnicii cum erau priviți în anii ’50, unde erau poate mai jos decât un angajat. Dormeau în corturile lor, cu mâncarea și echipamentul lor, cu nimic. Și în momentul în care primeau o pereche de bocanci sau o geacă de la un membru al expediției, pentru ei era o onoare supremă, ceva fabulos, să vezi un șerpaș mergând într-o pereche de bocanci, nu în sandale sau în ce merg ei în mod curent.

Vlad Căpușan: Noi, și acum, când eram la masă și am văzut că noi doi stăteam pe scaune, iar ei stăteau în picioare, n-am putut accepta acest lucru. Ne-am ridicat în picioare și i-am lăsat și pe ei pe scaune, am împărțit locurile în așa fel încât să stăm toți. Au un respect fantastic. Ne tratează extraordinar.

Legal Point: Ce sport ați practica dacă am trăi pe o planetă ca o bilă de biliard, fără nicio excrescență în sus, în jos?

Zsolt Török: Nici nu pot să-mi imaginez așa ceva. Dacă ar fi o planetă unde nu există munți, doar așa, utopic, aș studia ce posibilități sunt, iar în funcție de aceste posibilități, aș practica un sport care-mi oferă o evoluție. Eu caut evoluția în tot ceea ce fac. Nu zic că alpinismul e singura cale, este o cale spectaculoasă.

Vlad Căpușan: Personal, cred că aș bea foarte multă cafea și aș juca șah. Ce nu înțeleg oamenii e faptul că vârfurile există în orice domeniu. Dacă ești în business, ai un vârf, ai echipă. E același principiu, în ansamblu. Dacă lucrezi în instituțiile statului, tot ai un vârf. Depinde de tine dacă rămâi la baza lui sau dacă începi să urci. Nu există numai alpinism. Alpinismul e chintesența acestui principiu, dacă vrei. Dar, până la urmă, în orice domeniu se aplică același principiu: a avea un vârf, o echipă, a exista un lider, a începe să coagulezi echipa în așa fel încât să poți urca și să poți avea mai multe tabere. A face o aclimatizare – că nu poți să începi să urci pe Everest dacă nu te aclimatizezi, nu?

Legal Point: Everestul e visul fiecărui alpinist?

Vlad Căpușan: Eu cred că Everestul e dezamăgirea oricărui alpinist adevărat.

Zsolt Török: Știu la ce te referi. Eu vreau să spun că Everestul nu-i de vină, pentru că el e un munte. Oamenii care-l populează. Ce se întâmplă? Dacă un compozitor, un geniu compune o simfonie, iar aceasta se difuzează non-stop la radio, până la urmă te saturi.

Vlad Căpușan: Nu te saturi, ci începe să-ți fie rău.

Zsolt Török: Nu mai vrei! Așa că muntele n-are cum să fie vinovat, pentru că e un munte, la fel ca Peak Five, ca Cholatse, ca Ama Dablam și toate vârfurile. Însă oamenii, cum au dezvoltat acolo spiritul comercial, industria, au ajuns să degradeze muntele.

Vlad Căpușan: Numai în 2016 au urcat 550 de persoane. Doar 0,5% fără oxigen.

Zsolt Török: Încerc să dau un alt exemplu: dacă eu aș fi urcat Everestul în 2015, eram un om care a văzut lumea de pe Everest, însă ca performanță nu ar fi fost una. Doar atât, că eram pe Everest, vedeam Tibetul, vedeam Nepalul, stânga-dreapta…

Legal Point: Dacă era timp frumos.

Zsolt Török: Întotdeauna e timp frumos dacă ajungi sus.

Vlad Căpușan: Dacă-i timp urât, nu ajungi pe vârf…

Zsolt Török: Vedeam lumea de la 8.848 de metri. Dar dacă mă întrebați de performanță, chiar dacă eram cu Everestul bifat, ziceam Nanga Parbat (fața Rupal), unde am urcat noi. Acolo era performanță! Sau Cholatse sau Peak Five. Aș fi avut ceva în plus cu care să trăiesc eu acolo, în mintea și inima mea, însă nu puneam accentul pe performanță. La fel cum, de exemplu, cineva s-ar duce la Polul Nord sau Sud, unde acum se ajunge și comercial. Nu trebuie să faci o expediție ca Amundsen. Față de mine, avea o experiență, atât doar. Dar nu era performanță…

Legal Point: Am înțeles. O privești pur și simplu ca pe o experiență de viață, o experiență de nișă a respectivului domeniu și atât. Nefiind performanță…

Vlad Căpușan: Eu aș numi-o dezamăgire.

Zsolt Török: Pe de altă parte, totodată, respect pe toată lumea care își mișcă un deget măcar. Pentru că tendința este să nu mișcăm niciun deget, dacă se poate. Eu am respect pentru orice om care urcă pe Kilimanjaro sau pe alt vârf, pentru că din start apreciez faptul că omul a făcut ceva în viața lui sau cu viața lui.

Legal Point: Știu că tu ai fost și ești implicat în multe proiecte de genul acesta – promovarea sportului, a mișcării etc.

Zsolt Török: Cu cât fac performanțe mai mari, cu atât apreciez performanțele mai mici, sub mine. Pentru că învăț că și eu am avut etapa de grădiniță, etapa de liceu, și nu pot să spun că e mai prejos ceva decât altceva. Suntem doar în altă ligă.

Legal Point: Ce beneficii aduce mersul pe munte? Nu la nivel de expediții, pentru că acolo este vorba de o elită. Cum ai putea să educi în 2017, în era Facebook-ului și a tehnologiei, să imprimi familiilor sau copiilor, adolescenților această plăcere, până la urmă? Pentru că unde ați dus voi plăcerea, deja a depășit pragul. Sportul de performanță e un chin la un moment dat.

Vlad Căpușan: Totul începe de la curiozitatea copiilor din ziua de astăzi. Ei nu mai au curiozitatea de a vedea ce e în pădure, de exemplu. În ziua de azi a dispărut acea curiozitate de a explora necunoscutul. În ziua de azi găsești totul pe Google. Dacă vrei să vezi cum e la munte, te uiți pe Facebook la cineva care merge pe munte. Sau dacă vrei să vezi cum e în Himalaya, la fel. Nu mai există acea curiozitate de a fi tu cel care are parte de aventură. Și, până la urmă, cred că ar fi nevoie de implementarea unei anumite culturi în societatea de astăzi. Adică, într-adevăr, oamenii tind să fie tot mai comozi. Dar știi cum se zice: adevărata viață începe în momentul în care ai trecut de limita confortului, în momentul în care ieși din zona de confort. Abia atunci te regăsești pe tine și-ți dai seama ce înseamnă viața. Nu vorbesc aici de alpinismul efectiv, care e o artă a suferinței, vorbesc de mersul la munte, de lucrurile simple care țin de dezvoltarea personală a fiecărui om. Mersul pe munte nu e o mișcare de a merge în parc, ci mult mai mult decât atât. Deci e vorba de psihic. Ca să urci pe Moldoveanu, ai nevoie de un pic de mentalitate de învingător, trebuie să depășești niște limite. Să mergi pe Negoiu, la fel. Sunt lucruri care pe urmă te dezvoltă. Am văzut oameni sedentari care, după ce au mers pe Negoiu, s-au întors schimbați. Îi marchează pe viață și-i schimbă pe viață. Culmea, un vârf mic, de la noi din țară, care pentru noi probabil e o banalitate, pentru ei e un punct zero în viața lor. Și lucrurile mici pot schimba oameni mari.

„…vârfurile există în orice domeniu. Dacă ești în business, ai un vârf, ai echipă. E același principiu, în ansamblu. Dacă lucrezi în instituțiile statului, tot ai un vârf”.

Zsolt Török: Mersul pe munte – dacă ne concentrăm doar la el, și nu sportul în general – presupune să ai o complexitate, să dezvolți complexitatea în tine și să ai o disciplină. Fără chestia asta nu vei ajunge la destinație, poate te accidentezi sau te pierzi pe undeva pe drum. Nu zic că este singura soluție, dar să ne gândim așa, utopic: dacă 20.000.000 de români – nu vorbesc de poluare, de faptul că toți s-ar duce la munte și acolo ar arde lemnele pentru a face foc în sobă; și acasă ardem lemnele – ar avea această cultură a mersului pe munte și ar dezvolta cultura asta în sufletul lor, cu siguranță s-ar gândi la risipa pe care o facem, s-ar gândi să fie oameni un pic mai buni decât sunt, poate n-ar mai da drumul la apă să curgă oricum, ar fi mai atenți la alimente și ar avea o gândire și vizavi de calitatea umană a conducerii. Deci ar fi o evoluție. Bineînțeles că există multe căi pentru a evolua. Dar tot omul de pe pământ ar avea tendința asta de evoluție. În momentul în care nu dorești să evoluezi, e o problemă. Așa că eu cred că beneficiul cel mai important este că, dintr-un om care s-a născut cu mâini, cu picioare, cu gură, devii un om complex datorită acestei activități, apelând la mama natură!

Legal Point: Știu că ați fost implicați în diverse activități, diverse promovări. Cum reușesc unii să-și păstreze cadrul natural și, practic, să și beneficieze de pe urma lui? Până la urmă, e vorba de turism, e vorba de o industrie care, păstrându-ți cadrul natural, automat îți aduce niște beneficii.

Vlad Căpușan: Europa în general, ca în toate domeniile, a fost înaintea noastră și la domeniul ăsta de infracționalitate ecologică, în sensul în care ei și-au defrișat pădurile acum 100 de ani, și-au omorât animalele acum 100 de ani. Abia acum, când nu mai au animale, nu mai au faună naturală, abia acum, când fiecare copac e numerotat, și-au dat seama ce au pierdut și ce au făcut strămoșii lor, bunicii ș.a.m.d. Noi suntem la punctul în care cred că e vorba de o inconștiență masivă la nivelul clasei de jos, care în general se ocupă cu așa ceva. Adică pădurarii care taie la îndemnul companiilor mari, ei sunt cei care fac operațiunile. Dar nu-și dau seama ce fac. E vorba de o inconștiență totală. Și atunci e clar că avem de-a face cu niște oameni care execută niște ordine. Ei nu își dau seama la ce riscuri se expun, în primul rând, și ce distrug. Până la urmă, distrug o valoare națională, deci atentează la siguranța națională, nu? Ei nu-și dau seama de asta, nu sunt conștienți pentru că nu au avut parte de o cultură în acest sens. Noi, dacă în momentul de față nu-i învățăm pe copiii lor, ce înseamnă natura, dacă nu avem în școli niște cursuri care să se refere strict la pădure, la urși, o să ne trezim peste 50 de ani cu generația copiilor acestor oameni că ajung în funcții-cheie și că vor face același lucru. Adică ne vom da seama că s-a terminat, după ce nu vom mai avea nimic.

„…adevărata viață începe în momentul în care ai trecut de limita confortului, în momentul în care ieși din zona de confort. Abia atunci te regăsești pe tine și-ți dai seama ce înseamnă viața. Nu vorbesc aici de alpinismul efectiv, care e o artă a suferinței, vorbesc de mersul la munte, de lucrurile simple care țin de dezvoltarea personală a fiecărui om”.

Zsolt Török: Eu vreau să vin cu un exemplu plastic. Să ne imaginăm o gospodărie clasică de la țară, unde există camera curată, unde nu intră nimeni, totul este bibelou, și în dosul casei toate sunt aruncate. Ei, noi nu ne putem permite în România să fim dosul casei unde totul este vraiște. Sunt țări care au camera aceea curată, unde este frumos, unde totul este Legoland, și suntem noi, de unde se exploatează materialul lemnos, unde animalele sunt omorâte, unde poate se depozitează gunoaie ș.a.m.d. De unde exportăm resurse umane, că lumea pleacă. Nu cred că asta trebuie să fie soarta României. Nu suntem o astfel de țară. România a fost o țară foarte frumoasă. România are resurse naturale și resurse umane, are ceva la bază. Și atunci, nu putem să ne permitem să fim dosul casei și călcați în picioare de alții sau, eu știu, vânduți de propriii noștri „conducători”. De aceea, este nevoie ca populația să fie din ce în ce mai educată. Ce înseamnă un om educat? Este unul care este receptiv la tot ce se întâmplă în jur și care acționează. Nu-mi este totuna dacă pământul meu este vândut, nu-mi este totuna dacă pământul meu este infestat, infectat sau distrus.

Vlad Căpușan: Cea mai mare problemă este că aceste aspecte nu pot fi înțelese dintr-un birou. Oamenii care ar putea face diferența, și din punct de vedere juridic, oamenii care au puterea de a schimba o lege, de a face o schimbare în țara asta, ei nu pot înțelege fenomenul ăsta dintr-un birou, din Parlament. E nevoie să mergi pe munte, să înțelegi ce înseamnă natura, să înțelegi ce înseamnă un animal, să vezi ce înseamnă România văzută de sus, să vezi ce înseamnă un masiv întreg defrișat. Abia atunci îți dai seama că avem o problemă. Până atunci, sunt doar cifre, e vorba de o informație venită din presă, egală cu zero.

Zsolt Török: Dau un alt exemplu: îmi construiesc o vilă foarte frumoasă în natură, unde am copacii mei, pe care-i admir. Așa-i frumos, nu? Am o casă, doar n-o să fie deșert în jur, am niște copaci. Pe ăia n-o să-i tai niciodată, pentru că îmi încântă sufletul. O să mă duc în ograda altuia să-i tai copacii ca să am lemne de grătar?! Ei, eu nu vreau ca România să ajungă acolo, să furnizăm noi lemnele de grătar pentru alții care nu-și taie copacii. Pentru că, dacă luăm de undeva, de acolo este luat. Să privim în ansamblu. Dacă nu luăm de aici, ci luăm de acolo, de undeva tot se ia. Să fim conștienți de chestia asta!

Legal Point: La începutul anului s-a desfășurat la Bușteni Gala Alpinismului românesc. Ce ne poți spune despre acest eveniment?

Zsolt Török: Alpinismul românesc a traversat o perioada de pionierat, începuturile eroice și romantice au influențat generații întregi, iar periodic s-au născut alții care au continuat ceea ce unii au început cu curaj și dârzenie.

Apoi au venit anii grei de comunism, în care oamenii au găsit o ieșire din mâinile terorii și au apelat de multe ori la singurătatea verticalelor.

După ce această perioadă, la fel ca orice utopie, s-a scufundat în neant, noile generații au dat bătălia Alpilor și a Himalayei pentru a pune alpinismul românesc în cărți pentru ca țara noastră să ajungă cunoscută într-unul dintre sporturile cele mai nobile, de nișă, în întreaga lume.

Era timpul să existe o gală a alpinismului românesc, unde toți cei care au fost implicați, făcând pași importanți în domeniu, să fie prezenți. Această gală a ajuns la o a doua ediție, prima având tema „Alpiniști români în trilogia Alpilor”, iar a doua „Alpiniști români în aerul rarefiat al marilor înălțimi”.

Alpinismul este o activitate pe care nu oricine poate să facă. Cei care excelează în acest domeniu sunt oameni care au viziune, curaj și răspund angajamentelor. Este important ca societatea românească să aibă aceste exemple în permanență, contrariul exemplelor false care dau direcții urâte influențând spre mediocritate oamenii.

Gala are acest scop de a aduna personalitățile alpinismului românesc pentru a sărbători aventura, prietenia, sportul, valorile.

Gala este o platformă de comunicare care transmite un mesaj puternic către români, de încurajare legat de viitor, valori și angajament.

Vlad Căpușan: Gala alpinismului românesc e cu siguranță cel mai important eveniment al anului în alpinism. Dincolo de aventură, dificultatea ascensiunilor și performanța în alpinism, e fantastic să vezi la acest eveniment visuri împlinite și vârfuri atinse de niște oameni cu o modestie exemplară. E un eveniment în care poți lega prietenii care durează o viață și care, în final, sunt aspru testate în adâncul munților, la mare înălțime.

Oameni cu aceleași visuri se întâlnesc și discută despre pasiunea care le dă și le ia aerul de fiecare dată când sunt acolo sus. E un eveniment care încununează aventura, curajul, prietenia și, nu în ultimul rând, încrederea la cel mai înalt nivel.