[IN MEMORIAM Zsolt Török] Izbânda iubirii

19 aug. 2019
Vizualizari: 3667
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Zsolt Török: În sensul că sunt oameni foarte retrași, care se țin departe de societate, care nu apar în astfel de publicații, care fac performanță doar pentru ei, nu aude nimeni de ei… Și nu pot să nu vorbesc despre performanțele lor. Dar, în general, acest sport este scump, acest sport nu-l practică oricine. Deci să se vorbească despre români, despre România, să apară echipamente produse în România, deja este un pas foarte important. Cum a fost un pas important când primul român – nu știu cine a fost – a ajuns la Olimpiadă. Nu vorbesc de Nadia Comăneci. Vorbesc de primul român care a putut să participe la Olimpiadă. Adică se face la nivel mondial ceva fantastic, unde și România participă. E minunat! Așa e și cu alpinismul, de aceea este foarte clar că orice echipament care-i bun și care-i produs la noi – noi suntem mândri. N-avem totul, că nu se produce totul. Coreenii au câteva firme care produc, deci oamenii ăia sunt îmbrăcați din cap până în picioare… Până la ultimul nasture avea un coreean. Se întâmplă! Dar noi ne bucurăm și dacă un sac de dormit este făcut în România și este bun. Statul român nu sprijină acest sport, din punctul meu de vedere, n-aș putea să spun deloc. Aproape deloc. Pentru că s-au mai întâmplat minuni, cum a fost expediția lui David Neacșu pe Everest, când statul român a sprijinit expediția, unii sunt privilegiați din punct de vedere al federației…

Legal Point: Pe motive de performanță?

Zsolt Török: Și performanță, și cunoștințe personale. Însă nu există un sprijin serios în această direcție.

Vlad Căpușan: Cred că e și o chestiune de cultură aici, în sensul că, la noi în țară, ca să poți obține susținerea instituțiilor statului, oarecum trebuie să le explici unor oameni ce este alpinismul, ce înseamnă această activitate fabuloasă și, până la urmă, să te cobori acolo, într-o discuție din care s-ar putea să pleci mai mult decât șifonat. Adică uneori chiar trebuie să te înjosești, să aștepți prin tot felul de birouri… ajungi în niște situații foarte penibile pentru tine ca alpinist.

Legal Point: Dacă nu există acest sprijin instituțional, care sunt resursele voastre, pentru că presupun că nu sunteți milionari? Cum faceți rost de bani pentru o expediție? Costă drumul, costă echipamentul, costă mâncarea… Voi trăiți, practic, în fiecare zi la limită.

Zsolt Török: Eu pot să răspund la această întrebare foarte simplu: un om normal nu poate să facă acest lucru din salariu. Pentru că, în momentul în care ai salariul atât de mare încât să-ți permiți, ai și responsabilitățile atât de mari încât nu-ți mai permite timpul. Adică ești directorul unei companii, faci de hobby – exact despre ce vorbeam –, dar nu poți să intri în zona de performanță neapărat. Și atunci, ca orice sportiv, într-o lume normală ar trebui să trăiești în felul următor: ai sponsori privați, probabil, care te sponsorizează să poți să te menții în activitatea de profesionist, ce înseamnă nu doar biletul de avion și cât costă expediția, pentru că și înainte, și după expediție, tu trăiești din ceva. Și atunci închei și contracte de reclamă și din asta trăiești. Deci toți sportivii, în orice domeniu – fotbal, tenis etc. –, din asta trăiesc. Ajung milionari din sportul pe care-l practică. În alpinism te bucuri dacă reușești să strângi banii de avion și de deplasare efectiv…

Vlad Căpușan: Eu cred că, până la urmă, totul se rezumă la ce spuneam eu inițial, în sensul în care sunt oameni care înțeleg ce înseamnă această activitate, înțeleg ce înseamnă performanța în domeniul ăsta și sunt dispuși să susțină. De obicei și din păcate, oamenii ăștia se găsesc în companiile private. De obicei în multinaționale. Sunt oameni care au o anumită cultură, inclusiv montană, de natură, să zic așa, și atunci ei înțeleg ce înseamnă. Sunt niște oameni mult mai deschiși. Avem norocul ca în România să existe tot mai multe companii de genul acesta, care înțeleg nevoia noastră și vin în întâmpinarea noastră, ne susțin.

Zsolt Török: Eu am o carieră lungă în ale sponsorizărilor și pot să spun că problemele mele n-au fost niciodată legate de refuzuri, ci de batjocură și de umilință. Pentru că am o valoare de acolo pornind că sunt cetățean al României, nu vorbesc de faptul că sunt cetățean de onoare, nu vorbesc de performanță. Pur și simplu, dacă te naști undeva, într-o țară, ești un cetățean, deja numai pentru asta… În momentul în care ajungi în fața unui director economic al primăriei, unde explici ce vrei să faci, poți să primești răspunsul: „Da, mulțumim, vom analiza această cerere, ne gândim ș.a.m.d.”. Sau din start ți se spune că „uite, noi avem multe probleme și sprijinim spitalele și educația”. Dar ca un director economic, adică presupunând că are o facultate, conduce o instituție din punct de vedere financiar, să se uite la tine și să spună următorul lucru: „Auzi, de ce te duci acolo? Nu ți-e bine în Arad?” În momentul ăla… Deci nu ai explicat acest lucru la aprozar, la pescarii din Deltă. Ai explicat acest lucru unui director economic cu facultate.

Vlad Căpușan: Care e plătit să se ocupe de astfel de cazuri…

Legal Point: Ați avut vreodată momente extreme în care ați zis: dacă scap cu viață de aici, nu mă mai duc niciodată?

Zsolt Török: Am avut. Diferența între expediție, cățărare și ieșit în weekenduri este foarte mare. În primul rând, există distanța foarte mare de familie și de cei dragi. Și trebuie să te ții extrem de tare și puternic ca să reziști la treaba asta, să știi că o să-ți pupi copilul peste o lună. O să o iei în brațe pe ea peste o lună. Și în momentele astea de dezolare, când totul este dur în jurul tău – zăpadă, gheață, stâncă, vânt, frig, mănânci prost, nu te hidratezi cum trebuie, lipsa de oxigen –, toate lucrurile astea laolaltă… Până la urmă, îți apar niște gânduri: de ce fac eu asta? N-ar fi mai bine acasă? Iar după ce îți revii un pic, îți dai seama că nu asta este soluția, să rămâi acasă și să renunți. Pentru că, până la urmă, povestea va fi că am renunțat. Și finalul e că nu vreau să povestesc copilului sau familiei că am încercat, dar am renunțat. Nu! Trebuie să mergi mai departe. Aș minți să zic că n-am avut gânduri din astea. Am avut și frici, clar.

Vlad Căpușan: Eu, ca să pun într-o frază ce a zis Zsolt, am avut momente în care am zis: „Clar, după ascensiunea asta s-a terminat, o să mă duc până la fast-food și, cu asta, basta”. Iar după ce am urcat pe vârf, la coborâre mă uitam: ok, care-i următorul vârf, care-i următoarea expediție? Să vedem cum facem, să mă organizez. Practic sunt niște gânduri care vin și pleacă. Pasiunea și focul din sufletul și din spiritul nostru rămâne!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Zsolt Török: Vreau să fac o mică completare. Am ținut acum un curs de mentorat cu un copil de 7 ani. Și prima mea întrebare a fost – în Retezat, la Bordul Tomii, de acolo se vede peretele nordic Bucura. Și am zis: „Acum uită-te la muntele ăsta și spune-mi ce simți?” Copilul n-a înțeles exact, dar l-am dus în direcția în care trebuia, voiam să aflu dacă simțea că l-ar urca sau dacă era doar acolo. Deci asta-i ideea, pentru că așa am fost și noi pe vârful Saldim (sau Peak Five), ne-am uitat la toate vârfurile din zonă și am zis să le urcăm și pe alea, de fapt, pe toate le-am fi urcat, asta cât timp există focul în tine… Asta-i ideea!

Legal Point: Care este cea mai mare frică pe care o aveți, apropo de momente de renunțat? Sau sunt mai multe frici punctuale, să zic așa?

Vlad Căpușan: Cea mai mare frică pentru mine e să trăiesc o viață sedentară.

Zsolt Török: Eu pot să zic că frica mea ar fi, clar, să-mi pierd viața. Pentru că mie îmi place viața asta, așa cum este, cu bune și cu rele, și vreau să văd în continuare cum e. Și, clar, pentru asta sunt foarte precaut pe munte, acolo nu prea îmi este frică de pereți, cât îmi este frică de avalanșe.

Legal Point: Alpinismul e și un sport. De ce vă cățărați?

Vlad Căpușan: Nu și pentru mine. Alpinismul e, clar, o activitate până la urmă, e parte din viața mea, și nu e o chestiune sportivă.

Zsolt Török: Acum, bineînțeles, dau un alt răspuns decât l-aș fi dat la 16 ani. Atunci nu știam mai nimic pentru a-mi depăși condiția. Și vreau să pun accent pe acest cuvânt. Pentru că una este să îți depășești limitele, și alta să îți depășești condiția. Ce înseamnă să-ți depășești condiția? Tu nu ești făcut pentru asta. Ești condiționat, ca om, să umbli pe asfalt, pe trotuar. Suntem civilizați. În momentul în care tu reușești să renunți la civilizație și să te dezvolți pe verticală, vorba aia, e o altă dimensiune pe care ai adăugat-o în viața ta. Și atunci ți-ai depășit condiția, exact cum un om care zboară își depășește condiția – Aurel Vlaicu, nu? Asta-i ideea mea de bază.

Legal Point: Cât de importantă este echipa? Voi sunteți o echipă de relativ puțin timp.

Vlad Căpușan: Pentru mine, echipa e vitală. Pentru că în momentul în care urci pe munte, din punctul meu de vedere, nu mai există doi indivizi, ci există unul singur, există aceeași viziune, același plan, aceeași abordare, același angajament și același vis.

Zsolt Török: Toți marii alpiniști au făcut ascensiuni free solo. Însă, la fel, toți marii alpiniști au format echipe. Sunt echipe celebre în alpinism: Reinhold Messner-Hans Kammerlander, Conrad Anker-David Lama. Sunt o grămadă de exemple. Echipa înseamnă totul. În momentul în care vrei să ai o performanță, e foarte clar că cei doi oameni trebuie să fie la nivel asemănător, să aibă aspirații asemănătoare. Totodată, e o catastrofă când doar unul trage, iar celălalt nu. Am avut parte de așa ceva, știu ce înseamnă.

Legal Point: Cum ați reușit să ajungeți la această coeziune între voi, ca echipă? Pentru că, atunci când unul nu mai poate, e celălalt – îmi imaginez, pentru că n-am fost niciodată într-o expediție, dar mă gândesc că n-ai nicio șansă dacă nu-ți abandonezi, pur și simplu, viața în mâna colegului tău, care și-o abandonează pe a lui în mâna ta. Există această abandonare reciprocă, e adevărat?

Vlad Căpușan: E 100% adevărat. În sensul în care, în primăvară, când noi am reușit prima ascensiune, primul vârf împreună, nu ne cunoșteam, nu ne mai cățărasem împreună, chiar dacă ne mai întâlnisem până atunci. Acela a fost primul test de încredere între noi. În primele zile deja s-a format acea încredere imbatabilă, în care nu exista nicio fisură. Știam clar că, dacă eu voi cădea, Zsolt e acolo și mă poate ține, fără discuție. Și Zsolt știa același lucru. În momentul ăla s-a creat, de fapt, o echipă…

Legal Point: Mi se pare fabuloasă chestia asta. Una dintre cele mai puternice legături interumane…

Zsolt Török: Absolut! Poate că dau un răspuns mai stufos, dar e exact ca în fotbal, când se studiază strategii, ca în tenis, când se fac simulări și se știe că Șarapova așa joacă – pe stânga, pe dreapta, unde dă mingea, cu ce forță, cum se rotește etc. Așa studiem și noi colegii. De exemplu, dacă văd o poză cu Vlad pe un vârf, mă uit la bocanci, văd cu ce este îmbrăcat. De acolo deduc că n-a avut nevoie la ascensiunea respectivă de echipament supradimensionat. Știu că s-a dus cu echipament super-light. În momentul în care văd lucrurile astea, îmi dau seama că este rapid, îmi dau seama că, cu minimum de echipament, el face maximul. Deci sunt multe lucruri. Și atunci îți dai seama de felul de a fi al omului și iei o decizie în acest sens. Or, în situația noastră, există cazul acela sănătos că ne putem schimba între noi, cine să poată merge în față. Am avut parte de coechipier care n-avea deloc posibilitatea să mă schimbe. Deci dacă eu îmi rupeam un deget, se termina ascensiunea.

Vlad Căpușan: Și, până la urmă, în Himalaya, singurul tău sprijin și singura salvare reală e coechipierul. Nu există elicoptere – nu zboară până la 7.000 de metri altitudine –, deci nu te poți baza pe o anumită salvare. Știu din start că ăsta nu-i un joc, nu-i un sport de stadion. Aici totul e pe viață și pe moarte. Și singurul om care te poate salva e coechipierul tău.

„Ce înseamnă să-ți depășești condiția? Tu nu ești făcut pentru asta. Ești condiționat, ca om, să umbli pe asfalt, pe trotuar. Suntem civilizați. În momentul în care tu reușești să renunți la civilizație și să te dezvolți pe verticală, vorba aia, e o altă dimensiune pe care ai adăugat-o în viața ta. Și atunci ți-ai depășit condiția…”.

Legal Point: Ai spus „om”. Ai avut vreodată sentimentul că mai ai și un alt fel de ajutor? Mă refer la cel supranatural, la o susținere poate a divinității, a providenței, în această chestiune?

Vlad Căpușan: Întotdeauna. Chiar voiam să spun că, pentru mine, echipa nu înseamnă doi, înseamnă trei. Coechipierul meu e și Dumnezeu, întotdeauna!

Zsolt Török: Vreau să completez și eu aici. În civilizația noastră – și pun accent pe asta –, viața este atât de complicată încât adevăratele gânduri legate de Dumnezeu sunt foarte băgate într-o cutie, puse într-un sertar. Nu negăm, nu anihilăm, dar ele sunt puse undeva, la locul lor, într-un fișier. Însă acolo, în prima linie, unde ești pe munte, acolo, vrei, nu vrei, ești mult mai apropiat. Pentru că lucrurile se simplifică. Dintr-odată, lumea complicată dispare și apare o lume destul de simplă, și ai niște trăiri extraordinar de profunde. Și atunci este clar că iei în calcul și ajutorul divin. E greu de conceput că, tocmai pentru că tu te afli acolo, pentru tine Dumnezeu va face vreme bună. E greu de conceput, dar tu crezi în asta și vrei să crezi în asta, iar dacă se întâmplă, mulțumești.

Legal Point: Dacă nu?

Zsolt Török: Dacă nu, atunci trebuie să cobori sau trebuie să te adăpostești, găsești o soluție. Sunt multe ascensiuni care depind de vreme. Dacă același lucru se întâmplă pe vreme rea cum s-a întâmplat pe vreme bună, nu-i sigur că reușești și nu-i sigur că rămâi în viață.

Legal Point: Ați fost probabil în situații în care n-ați reușit să ajungeți pe vârf. A trebuit să vă întoarceți, din varii motive. Cum trăiți acele momente? Cât de greu iei acea decizie de a te întoarce?

Vlad Căpușan: Pentru mine a fost de multe ori o frustrare care a durat chiar câteva luni bune. În sensul că am fost la câteva sute de metri de vârf și din cauza vremii care s-a schimbat. Nu am reușit să urc. N-a depins de mine absolut deloc, a fost o chestiune de circumstanță. Și ca să treci peste acea frustrare, acel lucru înseamnă, de fapt, să-ți depășești limita psihică. Să poți să transformi eșecul în cel mai motivant lucru. Eșecul să fie punctul acela din care te ridici și mergi mai departe.

Zsolt Török: Am fost în situații din astea și există două feluri: când nu reușești din cauza vremii și a colegului, deci ceva ce nu depinde de tine, și când nu reușești din cauza ta. Pe de o parte, dacă nu reușești din cauza colegului, mai ales, și mai puțin din cauza vremii, atunci ai o frustrare destul de mare și o supărare. Pe de altă parte, când nu reușești din cauza ta, îți pui problema în felul următor: nu ai mai putut și te-ai întors, dar dacă te-ai întors, înseamnă că ai mai putut. Adică n-ai dat totul din tine, a mai rămas ceva rezervă ca să te poți întoarce. Și atunci îți pui în permanență întrebarea: „Dacă mai continuam?” Experiența spune că, dacă mai continuai, nu te mai întorceai. Asta spune experiența. Și atunci, deși cât de cât există o mică îndoială că poate, poate totuși reușeam, până la urmă te liniștești cu faptul că, dacă ai rămas în viață, mai poți încerca încă o dată.

Legal Point: Trebuie să fii și un bun manager al riscului. Practic, în orice expediție îți asumi niște riscuri…

Vlad Căpușan: Eu zic că de multe ori alpiniștii buni sunt niște matematicieni ai riscului. În sensul că ei calculează atât de bine riscul la care se expun, încât, într-adevăr, ai nevoie de niște ecuații foarte profunde. Ca să ai ocazia să rămâi în viață. Că altfel, dacă greșești ecuația, s-a dus!

Legal Point: Voi ați fost acum pe un vârf neurcat de nimeni, într-o zonă probabil unde nici localnicii n-au avut prea mult contact cu occidentalii, cu turismul. Himalaya este o industrie a turismului fabuloasă, pe care știu să și-o exploateze fabulos. Cum sunt priviți alpiniștii de nepalezi, de localnici, de oamenii din acele sate? Știu că pentru ei anumite vârfuri sunt sacre. Tocmai de asta nu sunt eliberate certificate de escaladă pentru anumite vârfuri.

[IN MEMORIAM Zsolt Török] Izbânda iubirii was last modified: august 19th, 2019 by Zsolt Török

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice