Interviu cu prof. univ. dr., av. Răzvan Dincă, Decan al Facultății de Drept, Universitatea din București

Nicolae Cîrstea; Bună ziua, doamnelor și domnilor! Suntem în sediul Facultății de Drept, Universitatea din București, împreună cu domnul decan al Facultății de Drept, domnul Răzvan Dincă. Acum trei ani, când domnia sa a devenit decan al Facultății de Drept, ne-am propus să facem anual o întâlnire în care să discutăm despre lucrurile care s-au întâmplat la Facultatea de Drept, despre decizii, despre perspective, despre profesori, despre studenți, despre colegi, despre realizările Facultății de Drept, Universitatea din București, în general.

Domnule decan, să începem încet, cu un mesaj, așa, de început, de încălzire, ca să zic așa, cum se vede Facultatea de Drept la început de lună iulie? Vă pregătiți de admitere? Văd că se reconstruiește, se amenajează Facultatea de Drept, sediul facultății. Cum va fi admiterea de anul acesta? Va fi în sediul facultății sau vor fi alte locații pe care le veți alege?

Răzvan Dincă: Da, este adevărat. Facultatea de Drept pare a avea o viață foarte tumultoasă, asta se vede de cum intrați în curte. Șantierul nu este o bucurie pentru nimeni, dar nu se pot face cheltuieli de investiții și de modernizare fără șantier. Din fericire, reușim să îl organizăm astfel încât să continuăm desfășurarea activităților curente, firești ale facultății în timpul derulării lucrărilor de șantier și, tot din fericire, va veni vacanța, ceea ce va permite desfășurarea plenară a acestor lucrări. Dar, până la vacanță, cum bine ați remarcat, ieri am avut festivitatea de absolvire, săptămâna trecută a fost examenul de licență, urmează înscrierile și apoi examenul de admitere pe 20 iulie, care se va desfășura, în principiu, în Palatul Facultății de Drept. Zic, în principiu, pentru că experiența multianuală ne arată că sunt mai mulți candidați decât poate găzdui la un examen, în condiții de distanțare și de lucru individual, Palatul Facultății de Drept. De aceea, este probabil că și în acest an vom folosi și alte clădiri ale Universității din București și, eventual, ale altor universități din orașul nostru, pentru a putea găzdui toți candidații.

Nicolae Cîrstea: Am câțiva candidați la Facultatea de Drept cu care am discutat după simularea pe care dvs. ați avut-o. Cred că i-a trezit pe toți la realitate, se pare că este un exercițiu foarte bun pentru ceea ce înseamnă admiterea la Facultatea de Drept. Nu sunt sigur dacă această simulare a fost introdusă la Facultatea de Drept în mandatul dvs. sau a existat deja anterior, dar mie mi se pare extrem de binevenită, practic, viitorii candidați cu care am vorbit au apreciat foarte mult faptul că încă nu sunt acolo unde ar trebui cu pregătirea și trebuie să persevereze, totuși, în ultimele luni, să se pregătească. Cum simțiți dvs. din interior, simularea este un pas important pentru admiterea la Facultatea de Drept? Ce așteptări aveți dvs. de la viitorii candidați? Cei care intră la Facultatea de Drept sunt destul de bulversați, în primul semestru, cel puțin. Se așteaptă la niște lucruri care sunt cu totul diferite la facultate, li se pare foarte greu, sunt de la zeci sau sute de pagini de învățat la o materie, ajung la sute sau mii de pagini pe care le au de învățat. E un impact destul de puternic pentru un tânăr student în anul întâi.

Răzvan Dincă: Da. Am introdus simularea admiterii în 2022, deci se află abia în al doilea an de desfășurare, ca pe o formă de împrietenire cu candidații noștri. Deci, am vrut efectiv să le furnizăm un ajutor în pregătire candidaților noștri, dându-le temperatura relevantă, nivelul relevant al pregătirii lor cu câteva luni înainte de examen și pentru a orienta continuarea pregătirii către subiectele relevante, și pentru a putea determina dacă, eventual, stadiul pregătirii nu este mai satisfăcător, care sunt motivele pentru care nu este satisfăcător, care sunt modurile prin care se poate perfecționa procesul de pregătire, astfel încât la momentul relevant, în iulie, să se afle la nivelul dorit pentru a fi admiși la facultate. Anul trecut deja a fost un succes simularea, pentru că au fost 800 de candidați și… mai mult de 800 de candidați la simulare, iar modul acesta de a crea deja o legătură și de a ne implica în procesul de pregătire al candidaților cred că a stimulat și un număr mai mare de candidați la examenul de admitere propriu-zis. Anul trecut am reușit să avem cei mai numeroși candidați în ultimii trei ani. În orice caz, s-a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. Anul acesta, chiar la simulare, s-a depășit numărul de candidați de dinainte de pandemie, ceea ce ne încurajează să sperăm că numărul candidaților la examenul de admitere va fi mare, ceea ce va permite și selectarea unui număr de cazuri în selectarea unei calități a candidaților. Pentru că, după cum se știe, cu cât sunt mai mulți candidați pe loc, cu atât cei care reușesc sunt relativ mai buni ca nivel de pregătire. Ce spuneți dvs., și anume că există un șoc la intrarea în facultate în raport cu exigențele ciclului de învățământ anterior, cu exigențele ciclului preuniversitar, se întâmplă de când lumea. Probabil că acest șoc are un efect formativ el însuși, e probabil bine să ieși gradual din copilărie, dar uneori să mai ieși și în trepte, în hopuri. E un alt mod de studiu la facultate, începi să dobândești știința specialității, treci de la nivelul formării generale, fie al culturii generale, fie al abilităților generale, din punct de vedere social, pe care le cultivă învățământul preuniversitar către o pregătire de specialitate în scop de a deveni profesionist într-un anumit domeniu. Este firesc ca nivelul de exigență și volumul de informații impus de această pregătire să fie solicitant și să antreneze o nouă etapă de dezvoltare a personalității tânărului student, inclusiv de dezvoltare a modului său de a învăța. Suntem conștienți că nu este un proces facil, pentru că nicio transformare a personalității, nicio formă de dezvoltare, oricât de înalt ar fi saltul, nu se face ușor, ba dimpotrivă, cu cât este saltul mai înalt, cu atât efectuarea lui este mai dificilă. Pe de altă parte, însă și miza pe care o obțin salturile înalte este mai mare și noi am dezvoltat în ultimii ani și sisteme de mentorat care permit acomodarea studenților din anul întâi cu noile exigențe ale ciclului lor de dezvoltare profesională și de formare profesională, în sensul că există, am introdus instituția tutorelui de grupă, practic, fiecare grupă de studenți are un tânăr cadru didactic universitar, tânăr sau mai experimentat cadru didactic universitar, care e un fel de diriginte așa, asigură consilierea și îndrumarea în toate problemele legate de inserția în mediul universitar.

Pe de altă parte, Asociația Studenților în Drept, care este una dintre cele mai puternice asociații studențești din România și cu care noi avem un parteneriat strâns, are diverse programe de tutorat la intrarea în facultate, sunt multe moduri în care ei își sfătuiesc colegii mai mici despre modalitatea în care aceștia se pot adapta la exigențele mediului universitar. Deci, în măsura în care se înțelege că stresul generat de această schimbare de paradigmă este, în final, util și foarte necesar pentru dezvoltarea tinerilor studenți, eu cred că el trebuie încorporat ca o parte pozitivă a experienței de studenți într-un domeniu care niciodată n-a fost simplu, domeniul dreptului, după cum se știe, este unul dintre primele domenii din istoria universităților. Primele universități s-au înființat în jurul facultăților de drept tocmai pentru că, pentru construcția socială, studiul acestei științe atât de fascinante și complicate este absolut esențial.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc foarte mult. Mi-ați spus și câteva lucruri despre care nu știam și care nici nu cred că sunt comunicate suficient. Practic, v-ați adaptat, domnule decan, la profilul studentului pe care îl aveți, s-a schimbat profilul studentului de acum 20 de ani, de acum 50 de ani, este cu totul altfel profilul studentului de la facultate, nu numai de la Facultatea de Drept, ci de la toate facultățile în general și mi se par niște soluții foarte interesante, acestea cu mentoratul și ceea ce fac și asociațiile studențești. Ele probabil că făceau și înainte, dar faptul că și conducerea facultății se preocupă și înțelege puțin că trebuie să se adapteze la profilul studentului actual, cred că este foarte important.

Spuneți-ne puțin despre ceea ce se întâmplă în această perioadă, despre această reconstrucție, a fost un corp al clădirii, din câte știu, care a fost adus la standarde actuale din punctul de vedere al siguranței, dar și al dotărilor. Știu că, odată cu părăsirea de către rectoratul universității a clădirii Palatului Facultății de Drept, fiecare dintre profesori a reușit să revină la statutul pe care profesorii facultății l-au avut atunci când a fost fondată facultatea, în sensul de a avea nu neapărat birouri proprii, dar birouri în care să se poată desfășura o activitate de cercetare și să nu stea într-o catedră cu 20-30 de colegi, să poată să consulte o revistă, să poată să citească, să se pregătească, până la urmă, în pauze, poate și în timpul care le rămâne la dispoziție, pentru următorul curs, sau pentru a scrie un articol într-o revistă sau pentru a participa la o conferință. Sunt lucruri care s-au întâmplat la facultate, chiar dacă pandemia a pus poate o perioadă de pauză, din punctul de vedere al comunicării. Cred că sunt importante să le știm și cei din exteriorul facultății, mai mult sau mai puțin legate de Facultatea de Drept, Universitatea din București.

Răzvan Dincă: Ați abordat cam două subiecte în această intervenție și aș avea lucruri să vă spun despre fiecare dintre ele. Cu privire la adaptarea la profilul studentului din epoca noastră, care s-ar putea să fie diferit de studentul de acum 20 de ani sau de acum 50 de ani, o formă de adaptare absolut necesară este adaptarea tehnologică. Noi, foarte multă vreme, am folosit puțin noile tehnologii ca instrumente în procesul de educare. Pandemia care a survenit în prima mea săptămână de mandat a forțat o trecere bruscă la utilizarea intensivă a acestor instrumente, la un moment dat, la utilizarea chiar exclusivă a noilor tehnologii în procesul de educare. Recunosc că n-am fost experți, așa, instantaneu, cum ar fi trebuit, dar pot spune că instantaneu, cu o viteză mai mare decât a oricărei alte instituții de învățământ, despre care am auzit vorbindu-se, adică dintr-o joi până într-o luni, am reușit ca întreaga activitate prevăzută în orar să se desfășoare pe platformă, pe platforma digitală care permitea susținerea cursurilor și seminariilor online cu toți studenții facultății. Asta înseamnă să le faci conturi, să îi înveți cum să le acceseze, să-i înveți pe profesori cum să folosească instrumentul. A fost un proces brusc, nu știam cu câteva zile înainte că vom fi forțați la efectuarea lui, l-am făcut și asta, până la urmă, a avut darul să ne întărească, pentru că am constatat ce profesori adaptabili și deschiși la nou avem în definitiv. Unii dintre dumnealor cu cariere extrem de reputate de zeci de ani, știind să facă lucrurile de când lumea, au învățat într-o săptămână să le facă altfel și aceea a fost un proces formidabil, și formidabil nu numai prin intensitatea procesului, până la urmă, accesul platformei electronice nu este ultima filosofie, cu o inteligență medie o poți realiza, dar mai ales ca mentalitate, ca nivel de deschidere față de schimbarea completă a mediului de adresare către studenți. Mie mi s-a părut că performanța colegilor mei a fost excelentă. Sigur că după aceea a trebuit un efort de adaptare mai amplu, discursul pe platformă nu rămâne interesant în aceleași condiții în care rămâne interesant discursul față în față, suportul privirii directe a studentului îți lipsește uneori și suportul acela e foarte important. Întărirea capacității de explicare, dialogul continuu care se realizează prin toate simțurile cu studentul aflat în sală nu poate fi imitat complet cu instrumentele învățământului la distanță.

Apoi, examenele nu trebuie să aibă aceeași structură, pentru că structurile examenelor față în față sunt vulnerabile la fraude de nedetectat, dacă le aplici la învățământul la distanță. Deci, nu trebuie să ne iluzionăm că în acea săptămână în care am trecut din mediul real în cel virtual, am devenit brusc la fel de buni pe cât eram și în mediul real, dar a început atunci un proces pe care cred că pandemia ne-a permis să îl definitivăm. Iată că orice criză poate deveni și o oportunitate. Se cunosc avatarurile acestei adaptări, uneori traumatice, uneori identificarea unei apetențe de fraudă online mai mare decât pentru examenele față în față. Uneori, chiar cu o rezistență la a reveni în mediul real, atunci când pandemia se risipise sau când virusul devenise suficient de slab încât nu mai reprezenta un pericol, astfel încât ar fi trebuit să ne întoarcem la modul nostru comun de a ne desfășura activitatea. N-au fost ușoare toate lucrurile astea.

Ce voiam să vă spun în legătură cu adaptarea la studentul postpandemic este că o parte dintre instrumentele pe care le-am învățat atunci cu forța, sub constrângerea pandemiei specifice mediului de comunicare virtuală, pot fi folosite astăzi pentru îmbunătățirea metodelor educative, în timp, în spațiul real. Faptul că studenții au deschis și classroom-ul în timp ce lucrează în sală cu conducătorul de seminar permite niște exerciții extrem de utile pentru formarea lor. Permite aplicarea instantanee a unor exerciții care să presupună un răspuns de tip sondaj, permite un dialog direct al cărui suport să fie ușurat prin accesul continuu la informația relevantă, la o jurisprudență anume sau la un text de lege al cărui comentariu este necesar în contextul formativ al seminarului ș.a.m.d., deci contactul continuu cu platforma electronică a rămas o constantă a procesului nostru de învățământ și după ce pandemia s-a terminat și cred că în felul ăsta reușim să ne adaptăm la studentul digital al anului 2023.

Am făcut, poate, și niște progrese într-un domeniu în care întregul sistem de educație, nu numai din România, dar din întreaga lume, rămăsese întrucâtva restant. O dificultate generală pe care o au educatorii de pretutindeni astăzi este cum să-și instruiască subiecții procesului de formare, pe studenți sau pe elevi, să folosească facilitatea asta formidabilă de a avea tot timpul la dispoziție toată informația din lume. Atunci când ai tot timpul la dispoziție toată informația din lume, marea dificultate este de a identifica relevanța ei și de a putea să acceseze într-un mod funcțional, capabil de a fi prelucrată, numai informația care este relevantă. Organizarea informației și, mai ales, organizarea accesului la informație devine o problemă și faptul că, zeci de ani deja după apariția internetului, noi producem în continuare analfabeți funcționali se explică prin aceea că n-am reușit să le transmitem elevilor și studenților noștri modalitatea de identificare a informațiilor relevante și de utilizare a acesteia , chiar dacă informația este toată la dispoziția oricărui om, asta nu e suficient pentru ca oricare om să poată extrage un avantaj din acest lucru. Uneori poți îneca capacitatea de concepție și de acțiune într-un ocean de informație, nu numai prin lipsa informației care o împiedică să respire, ci și printr-un ocean de informație care o sufocă. Și lucrul acesta constant cu noile instrumente digitale, pe care întâi cu forța și apoi constatând eficiența lor, le-am introdus în procesul nostru educativ, cred că l-a ajutat cu timpul la stăpânirea acestui fenomen.

S-a văzut întrucâtva chiar la examenele profesionale în ultimii ani, generațiile care au petrecut cu noi pandemia s-au dovedit a fi relativ mai performante decât generațiile anterioare ale facultății noastre. La ce mă refer? Până în 2020, procentele de reușită ale candidaților la examenul de admitere la Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților sau la Institutul Național al Magistraturii proveniți din facultatea noastră se apropiau de 40%. Dar, generațiile care au petrecut cu noi pandemia, generațiile care în parte au lucrat cu noi online și care au trebuit să dea examene după lucrul cu noi online au avut procente mai mari față de celelalte facultăți din țară, în sensul că acele pentru INPPA, la un moment dat, ne ridicasem până spre 58%-60% din total. La Institutul Național al Magistraturii urcăm consecvent către 50%. Asta pentru că probabil am reușit să ne educăm mai bine decât alte facultăți studenții, cu instrumentele impuse de pandemie.

E o mărturie statistică, ca să spun așa, a succesului adaptării noastre. Acum, sper ca din această adaptare să păstrăm numai surplusul de competențe digitale pe care ea ni le-a adus și să uităm frustrarea pe care a presupus-o învățământul online față de cel față în față. V-am spus, fără suportul privirii studentului curios sau studentului care nu înțelege ce îi spui, astfel încât trebuie să-i repeți și să-i mai explici o dată, performanța ta pedagogică riscă să fie mai slabă și, în orice caz, mai puțin pasionantă și pentru studenți, și pentru pedagog.

Ca să trec acum spre al doilea subiect, pentru că al doilea subiect are și el o componentă digitală, dar nu se rezumă la atât. În acești patru ani cheltuielile de investiții cu infrastructura ale Facultății de Drept se situează probabil în jurul a 35 de milioane de lei, cea mai mare parte provenind din fonduri europene și cea mai mare parte fiind consacrată programului în curs despre șantierul despre care am vorbit. Dar, ca să răspund totuși mai complet întrebării dvs., e adevărat, a existat o reabilitare completă a corpului bibliotecii, a corpului unde se situează biblioteca facultății. Până în 2016, dacă nu mă înșel, îmi place să spun așa, a corpului unde se situează biblioteca, pentru că o legendă spune că, din cauza greutății celor 300.000 de volume ale bibliotecii Facultății de Drept, corpul de clădire care o cuprindea a început să se scufunde. Pânza freatică în zona aceasta este foarte sus și greutatea cărților făcea ca clădirea să se scufunde cu doi-trei centimetri anual și trebuia neapărat aplicată o operațiune de consolidare. S-a întâmplat în timpul mandatului domnului decan Flavius Baias. Spre finalul acestui mandat s-a realizat și mutarea din clădirea Facultății de Drept, în noul sediu al rectoratului Universității din București, ceea ce a eliberat multe spații din Palatul Facultății de Drept, astfel încât a fost sarcina noii conduceri a facultății, în primul rând, a noului decan, de a organiza refuncționalizarea acestor spații în scopurile pentru care ele au fost concepute.

Ghidul nostru principal a fost destinația dată spațiilor de arhitectul Petre Antonescu, care a conceput foarte inteligent această clădire modernistă, care probabil este cea mai funcțională clădire universitară din București. În consecință, toate spațiile pe care Petre Antonescu le-a destinat învățământului au fost reorientate către această destinație, ceea ce a însemnat crearea a 10 săli de seminar. Noi înainte aveam 15, acum avem 25, ceea ce înseamnă un surplus de locuri de seminar de circa 500 de studenți, deci o capacitate crescută de activitate didactică cu 500 de locuri, pentru că acele locuri sunt continuu disponibile pentru activități pedagogice. Și asta era prima lege, ca să spun așa, a reabilitării, toate spațiile care pot fi folosite pentru învățământ și care înainte fuseseră birouri ale administrației universității să fie redate învățământului. Asta nu a lăsat clădirea fără birouri, dimpotrivă, dar a făcut ca unele spații ample, cum erau cele destinate departamentelor care reprezintă principala structură funcțională a facultății noastre, să fie realocate cu destinație de învățământ, seminare, astfel încât sedii ale departamentelor nu mai există astăzi. În schimb, există sedii ale echipelor de disciplină. Sigur, ar fi fost ideal să putem să ne întoarcem la statutul profesorului universitar de la drept interbelic, care avea întotdeauna biroul său. Nu am reușit să ajungem la această performanță în facultatea noastră, pentru că în perioada interbelică erau vreo 20-30 de profesori la drept, acum noi lucrăm cu 80 de cadre didactice titulare și vreo 200 de cadre didactice asociate și vreo 150-160 de doctoranzi care cu toții sunt implicați în activități de predare, deci au activitate în marea majoritate. În privința doctoranzilor, sunt implicați în activități de predare, deci toate aceste persoane au potențial nevoie de un spațiu în care să-și desfășoare activitatea de cercetare, de pregătirea activității didactice. Nu avem totuși atâtea birouri în clădire, astfel încât nu le-am putut repartiza decât pe criteriul echipelor de disciplină, fiecare echipă dispune de un birou și în biroul acela pot lucra 6-10-12 persoane în același timp, sigur că depinde și de întinderea echipei, și de întinderea biroului care a fost astfel alocat încât să corespundă într-o măsură cât de cât proporțională și echitabilă întinderii echipei.

Deci, în primul an ne-am ocupat cu reabilitarea spațiilor de învățământ, ceea ce a însemnat cele 10 săli de seminar noi. În al doilea, cu reutilarea birourilor destinate echipelor de disciplină. În al treilea, am finalizat reabilitarea spațiilor de învățământ, în sensul că am și restaurat sălile vechi. În cazul în care mobilierul nu era el însuși, nu avea el însuși valoare de patrimoniu, am introdus mobiliar școlar nou, în cazul în care mobilierul avea valoare de patrimoniu, suntem foarte mândri că sunt câteva săli din facultate care păstrează mobilierul originar interbelic, n-am făcut decât să reabilităm acest mobilier care rămâne în continuare perfect funcțional și are, în plus, patina și prestigiul zecilor de ani, în care studenți iluștri de la drept și-au desfășurat studiile cu ajutorul lui.

În același an am și dotat sălile și amfiteatrele cu noile dotări, cu dotări moderne, necesare pentru aplicarea noilor tehnologii în procesul educativ. Avem acum electronice, retroproiectoare, tot ce este necesar pentru desfășurarea în condiții moderne contemporane a activității didactice.

Tot în acel al treilea an s-a introdus, și asta e chiar o reușită de care suntem mândri și pentru care suntem foarte mulțumitori Fundației Palatului Facultății de Refundații pentru reabilitarea Palatului Facultății de Drept, care a furnizat marea majoritate a fondurilor pentru rampa destinată accesului la toate nivelurile clădirii a persoanelor cu inabilități, rampa de la Facultatea de Drept este cea mai lungă rampă din România de acces pentru persoanele cu dizabilități, astfel încât acestea să poată accesa orice nivel al clădirii.

Și, în fine, proiectul actual, despre care vă spuneam că este cel mai amplu și care este finanțat din fonduri europene, vizează reabilitarea infrastructurii la incendii, infrastructură de protecție împotriva incendiilor a Palatului Facultății de Drept. Procesul este foarte amplu, implică multe elemente de echipare, de echipamente și de utilități și implică, practic, toate spațiile din interiorul și conexe ale Palatului Facultății de Drept. Parcul însuși este lovit de șantier. Din păcate, a trebuit să sacrificăm și câțiva copaci seculari, spre părerea noastră de rău. Vă asigur și deocamdată, din păcate, și pentru scurtă vreme sper, calitatea estetică a peisajului parcului nostru de care suntem foarte mândri. Vor fi și niște modificări la modalitățile de acces din exterior în clădire, vor fi și niște modificări la conceperea spațiilor interioare. În general, vă mărturisesc că aceste modificări nu sunt estetice, dar ele sunt impuse de imperativul funcțional al respectării standardelor de protecție împotriva incendiilor. Sperăm să asigurăm condițiile pentru ca Palatul Facultății de Drept să dobândească autorizația din partea autorităților locale în ceea ce privește respectarea tuturor normelor privind protecția împotriva incendiilor.

Am încercat să diminuăm la minimum necesar impactul estetic negativ al acestor lucrări. Palatul cel mai frumos este așa cum ni l-a lăsat Petre Antonescu, ideal ar fi fost să ne putem limita la reabilitarea lui într-o formă cât mai apropiată celei originale. Din păcate, uneori, evoluția tehnică sau evoluția normativelor aplicabile pentru diverse scopuri de asigurarea securității în cadrul spațiilor destinate unor numere de oameni atât de mari, clădirea este proiectată să găzduiască continuu 2000 de studenți, necesită uneori și sacrificii estetice. Îmi cer cu anticipație scuze față de suportarea, față de cei care vor marca suportarea acestor sacrificii de către frumoasa noastră clădire.

Nicolae Cîrstea: Domnule decan, acum patru ani probabil că apăreau primele gânduri referitoare la această candidatură pentru decanatul Facultății de Drept. Sigur că erau probabil gânduri de a candida, gânduri rezervate, gânduri care spuneau, din contră, că ar trebui să vă vedeți probabil de treaba dvs., de jobul dvs. de avocat, de cabinetul dvs. de avocatură. Sunt sigur că oricare dintre oamenii care au o structură și o fundație, și profesională și nu numai, de cultură juridică, dar, mai ales, când vine vorba de noi, cei care am terminat Facultatea de Drept, au și o încărcătură emoțională în aceste decizii, cum a fost și decizia dvs. de a candida la decanatul Facultății de Drept. Nu vă așteptați probabil să treceți prin atât de multe încercări, a venit o primă lovitură, cum spuneați, în prima săptămână cu pandemia, apoi a fost acea discuție și acele discuții interminabile cu asociațiile studențești, cu studenții care au trebuit să înțeleagă și ei că, totuși, aceste rigori ale Facultății de Drept presupun adaptarea la anumite rigori, inclusiv din punctul de vedere al desfășurării examenelor de admitere, inclusiv ceea ce se întâmplă aici, preocupă probabil permanent și vă pune la încercare toată în limitele și manageriale, și umane. Ați putea să faceți o paralelă între acum patru ani, când vă gândeați și aveați acele gânduri de început, și acum? Pentru că, sigur, ne vom îndrepta încet-încet și către o întrebare finală, cu siguranță, nu vă așteptați la atât de multe lovituri și probabil că acestea nu sunt singure. Acolo unde sunt doi juriști se spune că sunt trei păreri, acolo unde sunt 80 de cadre didactice, probabil că sunt 1000 de păreri. Este greu să mulțumești, cu siguranță, nu numai 80 de profesori sau 200 de colaboratori externi sau 150 de doctoranzi sau 3000 de studenți. E greu să mulțumești pe toată lumea, dar m-ar interesa această perspectivă și această paralelă.

Răzvan Dincă: Vă mulțumesc pentru întrebare și, oarecum, vă sunt recunoscător, pentru că ați intrat în jocul în care v-am propus să nu mă avertizați deloc și să-mi puneți toate întrebările la prima vedere, iată, acum m-ați lovit cu chestiunea asta, cu paralela. Eram probabil mai… chiar acum patru ani nu luasem hotărârea de a candida. După ce am luat hotărârea de a candida, eram mai încrezător decât sunt astăzi în privința modului armonios în care binele își face loc în instituțiile publice. Am crezut că e mai lesne a binevoi ca folosindu-și evidența, să se impună într-o instituție publică pe care credeam că o cunosc destul de bine, pe care o iubeam și pe care, deci, o consideram orientată către bine. Între timp, am aflat că, chiar și când instituția publică este așa, chiar când ea este orientată către bine, chiar când ea este deja foarte bine înrădăcinată în bine și este promotoarea binelui social, efortul de a o îmbunătăți trezește mai multă rezistență decât aș fi putut anticipa. Limitarea drastică a timpului meu dedicat unor îndeletniciri mai apropiate interesului meu individual, cum ar fi activitatea de avocatură sau cum ar fi activitatea de cercetare, ar fi trebuit să o anticipez. Poate că n-am anticipat-o pe de-a întregul, poate că am sperat că voi putea corela postura asta mai curând administrativă și cu celelalte activități juridice care mă pasionează. Din păcate, sacrificiile de pe acest front au fost și ele destul de importante, dar aici probabil e greșeala mea de apreciere. Însă, cu privire la impactul pe care l-au avut asupra unora dintre colegi măsuri care, în mod obiectiv, nu necesitau o recepție atât de critică, cu privire la acest aspect eu am fost prea optimist, dar cred că asta nu este neapărat greșeala mea.

Una peste alta, n-aș vrea să acoperim lucrurile bune ale acestui mandat cu zgomotul pe care l-a făcut uneori critica lor, din mai multe motive. În primul rând, acest zgomot nu provine de la majoritatea comunităților vizate de către respectivele măsuri. Nici majoritatea studenților nu fraudează examenele, nici majoritatea profesorilor nu se opun oricărei schimbări a planului de învățământ, nici majoritatea comunității academice nu cultivă prezența persoanelor condamnate în mijlocul acestei comunități ș.a.m.d. Au fost niște ridicări de voce, pe, practic, fiecare dintre temele care au contribuit la schimbarea sistemică și în bine a acestei facultăți în ultimii ani, dar vocile respective, deși foarte sonore și uneori provenind de la persoane absolut respectabile și prestigioase, de mare autoritate profesională, totuși, n-au provenit niciodată de la majoritatea comunităților implicate, pentru că aceste măsuri n-au fost luate de decan singur, n-au fost luate de conducere în mod autoritar. Aceste măsuri s-au luat în mod statutar, conform Cartei Universității din București, în mod democratic, de organele implicate în procesele decizionale, departamente, consiliul, facultate în ansamblul ei, cu validarea de către Senatul Universității și de către Consiliul de Administrație. De vreme ce în toate aceste organe s-au putut crea majorități sau, uneori, elemente de consens necesare pentru luarea tuturor acestor măsuri, înseamnă că comunitatea academică în ansamblul ei, astfel cum este ea reprezentată în aceste organe, a dorit aceste măsuri. Ele sunt rezultatul voinței acestei comunități academice. Și din punctul ăsta de vedere, față de acum patru ani, optimismul meu este mai puternic pentru că se înrădăcinează în experiență.

Cred că majoritatea corpului nostru profesoral este aptă să se amelioreze, să se perfecționeze, să se specializeze în direcțiile luminoase pe care noul plan de învățământ le deschide, tocmai pentru că astfel au fost create de către acest corp profesoral. Cred că majoritatea studenților noștri au participat prin reprezentanții lor la toate aceste măsuri și, în consecință, le-au dorit, și-au exprimat voința și și-au exprimat creativitatea prin participarea la toate aceste măsuri, astfel încât ceea ce a rezultat din ele este o reflecție corectă a deschiderii noastre intelectuale, ca instituția a dinamicii noastre profesionale, ca instituția, că a fost greu să convingi un coleg sau altul, e posibil, uneori a fost greu, alteori a fost chiar imposibil cu privire la justețea anumitor măsuri. Important este că mersul înainte, direcții pozitive, dinamica reformelor s-au asigurat cu concursul comunității noastre academice în ansamblu, este proiecția ei de care sunt foarte mândru. Și pentru că sunt foarte mândru de această proiecție a comunității noastre academice, sunt și optimist că ea va rezista și față de eventualele proceduri judiciare care au fost declanșate împotriva planului de învățământ și față de opozițiile interne care se coagulează, se exprimă uneori foarte vocal. Cred că noi, ca instituție, vom rezista. Să privim clar spre polul binelui, în ciuda perdelelor de ceață sau de fum care mai sunt risipite de unii și de alții în calea lui.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc mult, domnule decan! A fost o discuție în care eu însumi am aflat foarte multe lucruri, noi nu știam și nu știu de ce nu știu, poate nu sunt folosite toate canalele de comunicare care ar merita să fie folosite. Totuși, Facultatea de Drept reprezintă comunitatea celor care sunt astăzi profesori, care sunt astăzi studenți, dar este o comunitate foarte puternică de mii sau zeci de mii de persoane care au terminat în ultimii 50 de ani, să zicem, Facultatea de Drept, Universitatea din București, adică sunt foarte multe realizări despre care mi-ați vorbit, foarte multe despre care nu știam și fac o paralelă cu ce știam, adică eu știu, spre exemplu, că domnul decan Răzvan Dincă nu are o presă foarte bună, dar știu eu însumi că are o putere de muncă foarte mare, că nu cred că are interese în afara Facultății de Drept, ci exclusiv în interiorul Facultății de Drept și chiar e o curiozitate. De ce credeți că Răzvan Dincă nu are o presă bună, așa cum ar merita să fie la nivelul muncii pe care o faceți aici dvs. și colegii care sunt implicați în conducerea facultății?

Răzvan Dincă: Nu știu ce să vă răspund la chestiunea asta. Nu m-a preocupat niciodată dacă am o presă bună sau am o presă mai puțin bună. Ceea ce m-a preocupat a fost să fac bine și să caut împreună cu colegii mei soluțiile cele mai bune pentru problemele noastre, mai curente sau mai sistemice, mai de orientare, mai de lungă bătaie strategică. Și aici, e adevărat că am avut multe propuneri, am declanșat multe procese. Schimbarea nu este foarte populară, poate asta să fie explicația. Da, cred că, una peste alta, binele posedă instrumentele de a se face el însuși evident. Nu vreau să-mi asum, să-mi arog merite pe care nu le am. Am lansat niște procese, dar procesele au fost duse mai departe în organele competente ale facultății noastre, ale comunității noastre academice. Comunitatea noastră academică este artizanul reușitelor prin aceste procese și nu, scopul nu este să fac eu o presă bună, scopul este ca comunitatea noastră academică să se mândrească cu reușitele ei. Am vorbit despre, probabil, unul dintre cele mai tensionate subiecte, în ultimii doi ani, a fost legat de reforma planului de învățământ, pentru că facultatea noastră a aprobat, cu respectarea Cartei, cu majorități zdrobitoare cea mai importantă reformă a programului său de licență din 1990 încoace. Programul nostru de învățământ de licență, în ciuda a vreo trei tentative de reformă făcute de domnul decan Baias, toate respinse la nivelul unor diverse organe decizionale, data de suficient de multă vreme încât să ne putem măcar pune problema metodologic dacă mai este adecvat realității sociale, ale unei lumi care tehnologic este complet diferită și care, și economic, este complet diferită de aceea din care acest program provenea, repet, imediat după revoluția din decembrie, atunci fusese ultima reformă majoră.

Faptul că avem acum introduse în noul nostru program posibilități de, în primul rând, o mult mai mare atenție acordată prin multiplicarea semestrelor de studiu pentru disciplinele formatoare pentru gândirea juridică. Avem mai mult civil clasic, mai multă procedură civilă clasică, mai multă procedură penală clasică, mai mult administrativ clasic, mai mult drept procesual penal decât înainte. O să ne întrebați, de unde aveți mai mult, că timpul este tot ăla? Avem un program de învățământ mai încărcat și, apropo de presă, îmi aduc aminte că prin 2019 s-a propus în Consiliul Facultății de Drept adăugarea unei ore de studiu pe săptămână la o materie semestrială care era printre favoritele studenților. Trebuia cursul să crească de la două la trei ore pe săptămână și reprezentanții studenților au votat împotrivă, pentru că asta presupunea să lucreze ei mai mult cu ora aia, să stea mai mult la facultate cu o oră în plus.

În 2021, 2022, reprezentanții studenților au fost în Consiliu chiar, mi se pare, mai numeroși, pentru că a aplicat regula aceasta cu minim 25% care cred că a intrat în vigoare ulterior sau, poate, la fel de numeroși, nu asta este relevant. Ceea ce este relevant este că acești reprezentanți ai studenților au votat, au contribuit activ la un plan de învățământ care este cu 25% mai încărcat decât cel anterior. Asta este o schimbare de mentalitate de care sunt foarte mândru. Reprezentanții studenților și studenții, prin ei, vor să lucreze mai mult, dacă găsesc că este mai relevant modul cum lucrează.

Revin, deci consolidăm în trunchiul obligatoriu. Spre exemplu, reintroducem că a zis, și prin obligatorii, asta e o veche restanță a facultății noastre, dreptul european al drepturilor omului. Noi am fost prima facultate din România care a introdus această materie în programa sa, chiar înainte de aderarea României la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci la inițiativa domnului profesor Valeriu Stoica. Ulterior, această disciplină devenise opțională și rămăsesem printre puținele facultăți importante din țară în care această materie nu avea statut de disciplină obligatorie principală. Am revenit la acest statut, mi se pare o reparație absolut necesară. Asta cu privire la disciplinele fundamentale, dar, pe lângă asta, ceea ce am reușit, muncind mai mult, oferindu-se corpul nostru profesional să lucreze mai mult și oferindu-se studenții să lucreze mai mult, a fost să adăugăm foarte multe discipline opționale de specializare. Vor fi în noul nostru plan de învățământ și, cred, foarte interesante. Se va vorbi sigur despre răspunderea penală în cyberspace, se va vorbi despre inteligența artificială. Sunt materii legate de dreptul noilor tehnologii, sunt materii legate de tehnicile de investigare criminalistică, sunt materii legate de dreptul probelor, sunt materii legate de tehnica redactării actelor normative, de tehnici de redactare a documentelor juridice. Am încercat o dezvoltare, pe de o parte, a specializărilor decurgând din dezvoltarea economică, care imprimă uneori dezvoltarea anumitor sectoare cu un anumit specific juridic particular și, pe de altă parte, din nevoia dezvoltării aplicative a stăpânirii dreptului, disciplinele metodologice ocupă un loc important în rândul celor introduse prin noul plan de învățământ.

Ce face acest plan? Consolidează formarea gândirii juridice prin trunchiul comun de discipline obligatorii, le dă studenților posibilitatea unor opțiuni de specializare, urmate încă din anul al doilea încolo, deci, practic, disciplinele opționale din anul întâi au o puternică orientare metodologică. Și cu privire la dreptul public, la specializările dreptului public, începând din anul al doilea încep și celelalte specializări să se ramifice și un student își poate alcătui un program de opționale care să-i asigure, încă de la finalizarea programului de licență, una sau două specializări. Fiecare student optează pentru două discipline opționale dintr-un set de 6 aferent fiecărui semestru, ceea ce înseamnă că, în ansamblu, avem mai multe discipline opționale. Numărul disciplinelor opționale a crescut cu circa 1/3. Oferim, de asemenea, în plus, vreo 50 de discipline facultative, cu condiția ca ele să fie acceptate de un număr suficient de mare de candidați, vom putea diversifica specializările și în rândul acestor discipline. Este un plan de învățământ extrem de bogat, extrem de dinamic, extrem de ofertant. Sigur că el a ridicat și opoziție, dar faptul că, în urma unui astfel de plan, poți avea o presă proastă mă lasă relativ indiferent.

Nicolae Cîrstea: De ce sunteți foarte mulțumit în acest mandat și de ce sunteți nemulțumit? E o întrebare, cum să zic, necesară, cred, domnule decan?

Răzvan Dincă: Sunt foarte mulțumit în acest mandat că membrii comunității noastre academice, profesori și studenți, au demonstrat că sunt creativi, deschiși, adaptabili, au sprijinit un proces de reforme moderate care nu s-au dorit niciodată radicale, unui proces de reforme moderate, dar necesare și, ca ansamblu, au simțit bine, corect măsurat, cu chibzuință, necesitatea unor astfel de reforme. De asta sunt cel mai mulțumit.

Nemulțumit sunt că din luările de poziție care se mai exprimă în ultima vreme, viabilitatea, mai bine zis, durabilitatea, menținerea acestor reforme, dincolo de orizontul acestui mandat, este uneori pusă sub semnul întrebării. Asta este cam principala mea nemulțumire, și anume că nu sunt încă sigur că ceea ce am realizat în acest mandat va supraviețui. Cred că asta este cea mai mare nemulțumire, ceea ce înseamnă că nu am nemulțumiri majore, pentru că, de fapt, nutresc încrederea că ceea ce este corect înfrânge timpul.

Nicolae Cîrstea: Dacă nu greșesc, ați fost decan fără să fi fost înainte prodecan. Cu siguranță sunt opt ani, cu siguranță această parte managerială a Facultății de Drept e o chestiune care a trebuit învățată, comunicarea în interiorul facultății, comunicarea cu colegii dvs. din conducere, comunicarea cu universitatea. Ce presupune, raportat la Facultatea de Drept, Universitatea din București?

Răzvan Dincă: Mulțumesc. Cred că presupune multe lucruri bune și câteva lucruri mai puțin plăcute. Un lucru bun este că Facultatea de Drept a Universității din București e o facultate foarte dinamică, în care sunt foarte multe energii creative și foarte multe energii pozitive. Și astea, prin caracterul lor creativ, pozitiv, tind să se coaguleze și rezultă o activitate extrem de intensă. În anul 2022, când ne-am revenit cu elan din pandemie, facultatea aceasta a organizat aproape 30 de conferințe naționale sau internaționale. În anul următor vom găzdui Congresul European al Societății de Criminologie, care este unul dintre cele mai importante congrese internaționale din domeniul dreptului. Programele de învățământ, avem cel mai mare domeniu de master din România, dintre care anul acesta lansăm un nou master în limba engleză în domeniul dreptului noilor tehnologii. La anul sperăm să putem lansa un nou master în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Am dezvoltat cooperarea internațională cu Universitatea Paris Sorbona, organizăm anual un colocviu de drept comparat în domeniul contractelor. S-a dezvoltat un master I destinat exclusiv francofonilor, în colaborare, în cadrul Colegiului Franco-Român de Studii Europene, care pregătește intrarea în masterul II care este programul masteral specific al colegiului, care are două branșe, unul orientat către cariera europeană și internațională și celălalt orientat către dreptul afacerilor. Suntem o instituție foarte dinamică și nu e meritul managerului că suntem însă foarte dinamică, e meritul corpului profesoral. Vă spuneam despre reușitele ASD-ului, la fel. Asociația Studenților în Drept este foarte dinamică, au nenumărate proiecte, este o bucurie să-i poți sprijini, să poți participa la succesul proiectelor lor, succes care lor li se datorează, nu managerului. Deci, managerul are bucuria de a vedea cum crește singur proiectul, cum crește singură instituția sa și cum energiile ei lăuntrice reușesc să se coaguleze, astfel încât să genereze activități atât de bogate și de prestigioase la nivel național. Părțile mai puțin bune decurg din faptul că întotdeauna în domeniul academic există și multe orgolii. Orgoliile au această particularitate, de a fi foarte sensibile și de a exploda la atingerea cu o floare. Aici, managerul ar trebui să aibă sarcina de a asigura armonia comunicării, de a asigura, cum să spun, trecerea unor mesaje mai delicate cu evitarea atingerii unor susceptibilități. Probabil că, în această privință, n-am reușit întru totul.

Nicolae Cîrstea: Ați vorbit, domnule decan, v-am simțit, așa, emoția în gândurile exprimate. Cu siguranță ați muncit enorm în acești trei ani și ceva, iată, de când ați pășit în biroul decanului Facultății de Drept. Ce se va întâmpla mai departe, care sunt gândurile dumneavoastră acum? Sunt argumente pe care le-ați expus pentru a continua această muncă. Probabil că sunt și argumente și gânduri ale dvs. și în sensul de a vă opri. Ce v-ar determina să mergeți mai departe, domnul decan, ce v-ar determina însă să vă opriți, să predați ștafeta? Nu știu care este răspunsul, dar îl așteptăm?

Răzvan Dincă: Colegii mei de la Societatea de Avocatură „Răzvan Dincă și Asociații”, care au trebuit să-mi suporte absențele în ultimii patru ani, sunt principalul motiv pentru care m-aș opri, adică m-aș opri spre a reveni în rândurile lor. Le sunt foarte recunoscător pentru modul cum au desfășurat activitatea în această perioadă. Le sunt foarte recunoscător că au trecut cu vederea absențele mele teoretic motivate, dar, practic, foarte frecvente și în momente foarte importante. Și poate că reconsacrarea unui timp mai plin pentru activitatea de avocatură ar fi o variantă liniștită de continuare a activității mele. Apoi vreau de multă vreme să scriu câte ceva important pentru domeniul dreptului, mă mai cred, încă, capabil de asta, deși anii n-au demonstrat că sunt capabil de asta. N-am făcut această demonstrație, sunt restant cu ea și asta ar fi o altă variantă de continuare a vieții mele într-un sens mai pașnic, mai liniștit, mai la adăpostul criticilor și exigențelor acțiunii imediate și poate mai util pentru știința dreptului decât continuarea unei activități manageriale. În schimb, cu privire la activitatea managerială, am spus că aș spera ca lucrurile bune reușite în acești patru ani să nu se disipeze și, de asemenea, mai sunt niște lucruri bune de făcut. Lucrăm acum, cu concursul, desigur, intens al colegilor din toate departamentele la elaborarea unei machete noi. Sperăm să o putem lansa, cu munca de concepție la această machetă, precum și efortul pe care îl va presupune acreditarea și, mai ales, implementarea ei, transpunerea ei în practică este destul de mare. Ar fi macheta unui program de licență în limba engleză destinat celor interesați de drept european și internațional. N-ar trebui să fie un program concurent față de programul de licență al Facultății de Drept, care rămâne destinat formării profesionale a juriștilor români și a juriștilor care doresc ca fundamentul unei solide pregătiri juridice de drept românesc să urce în zonele de carieră internațională și europeană. În schimb, acest program ar fi destinat, mai curând, nevorbitorilor de limba română, celor care, vorbind engleză, ar putea să fie interesați să-și construiască o pregătire în domeniul dreptului comparat, în domeniul dreptului european și al carierei europene sau în domeniul organizațiilor și relațiilor internaționale. Lucrăm la acest lucru. Probabil că nu se va finaliza acreditarea acestui program în cursul acestui mandat și, atunci, efortul ar trebui continuat și după aceea.

De asemenea, există un proiect într-un stadiu foarte incipient, dar interesant. Vom vedea dacă noua lege a învățământului superior va permite introducerea unor astfel de tipuri de formare. Un proiect de colaborare cu Școala de Drept și Științe Politice de la Sorbona pentru realizarea unei diplome de licență în limba franceză, de drept și științe politice cu dublă, cu cvadruplă diplomă, pentru că ar fi o diplomă de drept și științe politice eliberată de Universitatea din București și o diplomă de drept și științe politice eliberată de Universitatea Paris I Pantheon-Sorbona. O astfel de formare există deja acolo. Proiectul este de a se crea structura ei în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene și deocamdată avem o incertitudine reglementară, dacă asemenea duble formări vor fi sau nu posibile în România. În orice caz, dacă am face-o, dacă va fi sau nu posibilă în România, în raport cu cadrul noii legi a învățământului, noii legi a educației naționale, care intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării, care cred că a fost ieri. Dacă clarificăm acest aspect reglementar, vom încerca să lucrăm și la această nouă machetă. Există, deci, un mare potențial de programe noi și interesante pe care le putem oferi și, din punctul acesta de vedere, consacrarea încă a unei perioade pentru realizarea unor astfel de proiecte nu este încă de exclus de către subsemnatul, așa încât, în funcție de discuțiile pe care le vom avea în cadrul facultății în anul acesta, care este un an cu tot felul de alegeri cu privire la tot felul de structuri ale facultății, voi stabili dacă mă expun sau nu în continuare criticilor pe care le presupune postura de decan. Ceea ce vă pot asigura este că niciodată, înainte de a fi decan, n-am auzit despre mine lucruri atât de urâte ca acelea de care am auzit ca decan. Poate că, în funcție de legitimitatea și audiența unor asemenea mesaje, voi decide în final să le dau curs. Cu toate acestea, deocamdată, însă, sunt în etapa de a examina legitimitatea și audiența acestor mesaje. Repet, ar mai fi multe lucruri de făcut și urmează ca, mai ales de la colegi, să aflu dacă este sau nu cazul să îmi dedic eu timpul și energia unor asemenea lucruri.

Nicolae Cîrstea: O întrebare de final, domnule decan. Suntem contemporani unei evoluții tumultoase a sistemului judiciar românesc, pornind el de la facultățile de drept și până în Parlamentul României, acolo unde se legiferează. Cum vede decanul Facultății de Drept, martor, iată, la acești 30 și ceva de ani deja de consolidare, de tranziție și în acest domeniu, cum vedeți dvs. sistemul judiciar românesc actual, profesiile juridice, viitorii dvs. studenți care vor ajunge practicieni ai dreptului? Este interesantă perspectiva din biroul Facultății de Drept, Universitatea din București, pentru mine personal ar fi interesant să îmi dați câteva idei și perspective.

Răzvan Dincă: Cred că este foarte important pentru performanța sistemului de justiție, care înseamnă aplicarea în condiții de previzibilitate și de coerență a sistemului de drept, ca meseriile implicate în sistemul de justiție să fie stimulative pentru cei care le practică, astfel încât persoanele de mare capacitate și de mare calitate să se îndrepte către aceste meserii, pentru asemenea persoane ele să rămână atractive. Din punctul acesta de vedere, eforturile astea de a diminua avantajele patrimoniale decurgând din pensia de magistrat, de a disloca sistemul de promovare meritocratică în magistratură, de a priva de caracter științific formarea profesională a juriștilor, a avocaților și, mai ales, a magistraților, prin eliminarea competențelor Consiliului științific în conducerea Institutului Național al Magistraturii, nu pot să facă bine sistemului de justiție. Pe de o parte, se descurajează baza umană a acestui sistem, baza de calitate profesională juridică alcătuită din magistrați. Pe de altă parte, criteriile care se au în vedere pentru stabilirea meritelor lor devin mai puțin transparente și, prin urmare, mai puțin meritocratice prin descentralizarea sistemului de promovare și prin transportarea probelor de promovare într-o zonă mai greu de verificat din punctul de vedere al transparenței și din punctul de vedere al eficienței. Nu cred că aceste evoluții sunt utile sistemului de justiție. Deja îmi spun studenții că, în ultimul an, magistratura a devenit mai puțin atractivă pentru ei decât era înainte și se generează un fel de imagine negativă a uneia dintre cele mai importante funcții publice într-un stat de drept, care este funcția magistratului pentru sistemul de justiție și cred că, pe termen lung, asemenea evoluții sunt extrem de nefericite. N-aș vrea să reluăm în sistemul de justiție o evoluție care deja s-a produs în alte sisteme publice cu consecințe dramatice, și anume să reluăm în justiție ce s-a întâmplat în educație până la recenta grevă a profesorilor sau ce s-a întâmplat în sănătate până la valurile de emigrație ale doctorilor care aproape că au golit spitalele din România de specialiști și i-au lăsat pe pacienții români să sufere fără posibilitatea unui tratament de specialitate. Dacă lăsăm țara și fără sistem de justiție, perspectivele haosului sunt asigurate.

Nicolae Cîrstea: Domnule decan, vă mulțumesc pentru această discuție. Ați rămas asumat în dialogurile noastre, vă simt la fel de hotărât și cu pielea mai bătătorită, deja aveți experiență acum în zona managerială, probabil și în zona de comunicare, deși n-ați lăsat să se vadă foarte mult în direcția asta. Cu siguranță, Facultatea de Drept rămâne un etalon, munca dvs. și a colegilor este văzută chiar cu aceste voci pe care democrația ne obligă să le luăm în considerare și e important să avem fiecare perspectivă. Cred că este importantă, dar să închidem, domnule decan, cu o privire optimistă pe care ne-ați dat-o astăzi, și anume că binele credem că iese la iveală, binele este cel care contează și chiar dacă ne-a rămas, așa, o imagine pe care o idolatrizăm, noi cei care am trecut pe la Facultatea de Drept, referitor la perioada de glorie a dreptului, perioada interbelică în care inclusiv Facultatea de Drept s-a fondat, o parte din munca noastră este făcută și din această perspectivă a principiilor care stau la baza dreptului, a figurilor uneori iconice pe care profesorii de la Facultatea de Drept și liderii din justiție din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat le-au avut, Facultatea de Drept a avut și are lideri. Nu înseamnă că neapărat cei care sunt lideri mai tineri, actuali nu au experiență, nu au putere de muncă și nu au o viziune, ci poate ar trebui să credem că atât mai mult cu toate aceste provocări ale prezentului, această viziune există și se adaptează și în prezența acestui bine și al crezului în bine despre care vorbeați, ele vor face bine nouă, tuturor din mediul juridic.

Răzvan Dincă: Mai întâi eu vă mulțumesc pentru interesul constant pe care îl manifestați față de Facultatea de Drept și pentru, iată, consecvența cu care ne revedem pentru a discuta despre problemele facultății, pentru deschiderea cu care ați primit propunerea de a ne întâlni periodic și pentru faptul că îmi acordați în felul acesta și posibilitatea de a mă exprima public și de a comunica despre lucrurile bune pe care încercăm să le facem în cadrul facultății. Cred că ceea ce trebuie să rămână cu prioritate din această întâlnire a noastră este că Facultatea de Drept începe cu propunerea unui produs educațional extrem de performant, cu istoria unor reușite din ultimii ani, fără niciun fel de echivalent, și cu brațele deschise pentru tinerii aspiranți la cariera juridică, care vor primi în rândurile studenților de la drept în cadrul facultății noastre o pregătire foarte solidă și vor contribui la formarea în continuare a unei identități instituționale cu totul distincte, este o identitate de excelență profesională și de căutare eficientă, constructivă, tenace a dreptății.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, domnule decan! Doamnelor și domnilor, închidem aici această conversație cu idei și perspective, cu o viziune din sediul Facultății de Drept. Cu siguranță, din acest an sau spre sfârșitul acestui an, Facultatea de Drept, așa cum ne-a povestit domnul decan, va arăta cu totul altfel, revine la o formă de începuturi în care arhitectul Petre Antonescu a gândit clădirea, într-un anumit fel și cu funcționalități adaptate, sigur, timpului de atunci. Le dorim succes candidaților din data de 20 iulie la examenul de admitere. Vă dorim dvs., domnule decan, și conducerii facultății, după data de 20 iulie, concediu plăcut. Cred că e important pentru fiecare dintre noi să ne întoarcem, la sfârșit de august, început de septembrie, cu bateriile încărcate. Numai bine!