Discursul dlui Răzvan Dincă cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017 (Premiul „Octavian Căpățână”)

Vă mulțumesc, dna profesor, vă mulțumesc și pentru faptul că, practic, partea substanțială a laudelor mele ați prezentat-o dumneavoastră. Vă sunt, totuși, foarte recunoscător pentru că îmi dați prilejul să spun și eu câteva cuvinte. Îmi plănuisem să fac o prezentare a articolului, nu mai este nevoie, dar aș dori totuși să menționez două lucruri despre conținutul acestui articol.

În primul rând este o foarte riguroasă analiză de tip istoric și comparat a problemelor pe care autorul dorește să le trateze. Din punctul de vedere al metodei comparatiste, este unul dintre cele mai bune studii pe care le-am citit, pentru că, cu foarte multă rigoare, demersul de drept comparat are întotdeauna o justificare în rezultatul cercetării. Comparând diversele sisteme de drept, autorul își alege să identifice, pentru fiecare diferență care poate să apară între diferitele reglementări, rațiunea specifică a acelei diferențe, pentru ca apoi să aplice rațiunea specifică în cauză în contextul dreptului românesc. Și să verifice dacă contextul dreptului românesc valorizează aceeași rațiune în același sens sau într-un sens diferit, datorită unor diferențe dintre dreptul românesc și dreptul reper. Din punctul acesta de vedere este un studiu extrem de riguros și metodologic mi-a câștigat deplina admirație.

În al doilea rând, după cum s-a spus, într-adevăr, ritmul este extrem de accesibil, în ciuda faptului că este un stil cultivat, ușor pedant, autorul își ia răgazul de a-și prezenta argumentele cu răbdarea cu care aștepți să curgă un fluviu liniștit. Niciodată nu pare să se grăbească, întotdeauna argumentul este dezvoltat amplu și cu asta devine și mult mai convingător. Pentru că nicio problemă nu este expediată, toate sunt abordate în detaliul cel mai adânc și la adâncimea optimă, fără să exagereze cu acest detaliu.

Și în al treilea rând, și mie mi-a reținut atenția problema neexecutării eficiente și aici aș vrea să fac o remarcă care ne spune ceva și despre personalitatea lui Vladimir Diaconiță. Teoria neexecutării eficiente este o teorie care provine din analiza economică a dreptului, din școala de la Chicago, care a fost foarte populară în occident până la începutul anilor 2010, acum behaviorismul a început să o lase în umbră, dar în doctrina noastră este încă nevoie ca această analiză economică a dreptului să fie valorificată. Și Vladimir Diaconiță face un pas care este printre primii și este foarte hotărât. Primul argument pe care-l folosește pentru a combate teoria neexecutării eficiente ține de limitele analizei economice a dreptului. Ține de faptul că niciodată, nicio instituție juridică nu poate fi analizată doar din perspectivă economică, făcând abstracție de aspectele morale și de valorile – spune el – chiar religioase ale unei națiuni. Asta pentru că dreptul trebuie amplasat în întregul context social căruia i se adresează și, din punctul acesta de vedere, cum autorul remarcă, niciodată o analiză nu se poate rezuma la aspectul economic. După care, însă, preia armele analizei economice a dreptului și demonstrează, prin analiză economică, că teoria neexecutării eficiente nu poate fi primită. Cu o rigoare matematică. Demonstrează, spre exemplu, că, potrivit acestei teorii, se descurajează contractul, iar contractul este principalul instrument de dezvoltare a economiei. Demonstrează că exact problemele pe care își propune să le rezolve teoria neexecutării eficiente, care țin de alocarea resurselor sociale către cei care le prețuiesc cel mai mult pot fi atinse permițând executarea silită în natura contractului, în ciuda faptului că există un terț care ar fi dispus să valorifice mai mult prestația datorată.

Această demonstrație este extrem de riguroasă și, după cum v-am spus, primul ei pilon este cel moral. În acest sens îl cunosc bine pe Vladimir Diaconiță și am fost uimit, dar după aceea mi-am explicat, de modul cum își începe articolul. Vreau să vă citesc și dumneavoastră cum începe acest articol care este premiat astăzi: „Orice are un preț, spunem noi astăzi. Și afirmația noastră nu ar avea doar sensul înălțător că rezultatele presupun sacrificii, ci și conotația, din păcate mai bine ancorată în realitate, că dacă suma este potrivită, poți obține tot ce vrei. Puțini, se pare, au rămas romanticii care se mai încăpățânează să aibă ceva anume cu orice preț.”

Eu vă asigur că, deși Vladimir Diaconiță simpatizează romantismul, și uneori îl practică, îl practică întotdeauna bine temperat. Niciodată, în acțiunea sa, obiectivele nu pot fi atinse cu orice preț; întotdeauna, în acțiunea sa, se ghidează după valori de neprețuit. Îl felicit și vă mulțumesc.